Principiile Sistemului Monetar International

Principiile Sistemului Monetar International

1. etalonul monetar. Acest rol urma sa fie indeplinit de aur si de dolarul american. Pentru aur va fi ultima aparitie in calitate de etalon monetar. Dolarul american a fost acceptat in baza rezervelor de aur ale SUA si a promisiunii de a fi convertit oficial in aur.

Paritatea (raportul oficial) intre aur si dolarul american era:

1 USD = 0,888671 g aur

1 uncie roiala = 35 USD

2. stabilitatea cursului de schimb valutar urma a fi realizata prin utilizarea cursurilor fixe. Fiecare tara trebuia sa-si defineasca propria moneda in aur sau in dolarul american si sa mentina cursul in cadrul unei marje de ± 1%. Ulterior (1971) marja creste la ± 2,25 %.

Pentru a mentine cursul valutar, bancile centrale erau nevoite sa intervina pe piata prin operatii de vanzare - cumparare de devize. Daca nu se reusea mentinerea cursului de schimb intre aceste limite exista ca ultima solutie posibilitatea redefinirii oficiale a cursului monedei, in sensul aprecierii sau deprecierii acesteia. O astfel de redefinire trebuia sa aiba acceptul Fondului Monetar International.

3.convertibilitatea monetara. Exista doua situatii:

a)     convertibilitatea in aur era valabila doar pentru dolarul american si numai la nivel oficial;

b)     convertibilitatea in alta moneda care presupune urmatoarele:

conform Fondului Monetar International trebuie desfiintate restrictiile in domeniul platilor si transferurilor de capital international;

obligatia asumata de bancile centrale de a-si rascumpara propria moneda detinuta de o alta banca centrala la cererea acesteia (convertibilitate oficiala).

4. constituirea de rezerve valutare oficiale in aur sau in dolari americani

Tarile erau obligate sa-si constituie rezerve din doua motive:

- pentru a dispune de fondurile necesare interventiei pe piata pentru sustinerea monedei nationale;

- pentru a realiza convertibilitatea oficiala.

Rezerva valutara reprezinta cantitatea de mijloace de plata valabile pe plan international pe care fiecare tara o aloca pentru stingerea datoriilor din relatiile cu alte tari. In principiu, o tara trebuie sa aiba sumele necesare pentru plata pe 3 - 4 luni a importurilor, chiar daca nu ar avea incasari valutare in acea perioada.

5. echilibrarea balantei de plati externe

Tarile membre erau obligate sa-si supravegheze echilibrul balantei de plati in scopul evitarii dezechilibrului sau excedentelor prea mari.

Daca dezechilibrele persistau se putea aprecia sau deprecia moneda nationala, dar numai cu acordul Fondului Monetar International. Exceptia de la aceasta regula era reprezentata de SUA care puteau acoperi deficitele prin emisiunea de dolari americani.