Principiile analizei riscului de creditare

Principiile analizei riscului de creditare

Intreaga analiza a riscului de creditare este realizata in scopul evaluarii bonitatii clientului, a posibilitatii sale reale de rambursare a creditului la scadenta. Aceasta presupune organizarea analizei clientului pe baza unor principii care sa asigure luarea in considerare a tuturor aspectelor financiare sau nefinanciare care au impact asupra clientului, a activitatii sale, a profitului sau, a capacitatii sale de rambursare.

Aceste principii sunt cunoscute sub denumirea de cei sase C ai creditului - Caracterul, Capacitatea, Cash-ul (numerarul), Colateralul, Conditiile si Controlul. Pentru a acorda creditul, banca trebuie sa fie satisfacuta de toate aceste aspecte care privesc fiecare principiu in parte:

Caracterul. In analiza caracterului clientului, banca va dori sa se convinga de bunele intentii in utilizarea creditului si in rambursarea acestuia.

Capacitatea. Banca trebuie sa verifice capacitatea legala, legitimitatea clientului de a cere credit, daca are competenta legala de a cere un credit si statutul juridic care sa ofere legalitate semnaturii sale pe un contract de credit.

Cash. Acest aspect se refera la intrebarea cheie legata de orice credit. Are clientul posibilitatea de a genera suficient cash, sub forma de venituri sau fluxuri de numerar, pentru a rambursa imprumutul? In general, exista practic trei surse de fonduri pe care un agent economic le poate utiliza la rambursarea unui credit: 1) fluxul de cash (numerar) din activitatea curenta; 2) vanzarea unor active si 3) emisiunea de titluri de capital sau de credit. Oricare din aceste surse pot asigura fonduri suficiente pentru rambursarea unui credit bancar. Totusi, bancile prefera ca sursa principala de rambursare a unui credit sa fie fluxul de cash din activitatea curenta, deoarece vanzarea de active poate slabi bilantul clientului, iar un nou imprumut poate face mai putin sigura pozitia bancii de creditor.

Colateralul. In evaluarea colateralului, banca trebuie sa analizeze activele clientului, nu numai pentru a estima posibilitatea de realizare a eventualei garantii pe care clientul o va oferi in schimbul creditului, ci mai ales pentru a estima capacitatea acestor active de a sustine in continuare activitatea clientului, posibilitatea acestuia de a obtine produse si, implicit, vanzari si profit, utilizand activele pe care le are la dispozitie.

Conditiile. Banca analizeaza sensibilitatea proiectului creditat la factorii economici externi cum ar fi: ciclul economic, pozitia clientului in cadrul ramurii si segmentul sau de piata, climatul competitiv pentru produsele clientului, impactul inflatiei asupra situatiilor financiare, reglementarile, factorii politici si de mediu.

Controlul. Ultimul factor esential in evaluarea bonitatii clientului este controlul, verificarea impactului unei modificari in legislatia care afecteaza activitatea clientului. Controlul presupune, de asemenea, si asigurarea faptului ca imprumutul acordat satisface standardele bancii si ale autoritatilor reglementative in ceea ce priveste calitatea creditului.

Pentru a analiza toate aspectele prezentate mai sus banca trebuie sa realizeze o analiza financiara a activitatii clientului (bazata pe raportarile sale financiare) si o analiza nefinanciara (care sa vizeze aspectele legate de organizarea, managementul, marketingul sau), avand la dispozitie informatii cat mai multe din surse autorizate.

Conceptul gestionarii riscului de credit trebuie sa includa abordarea urmatoarelor probleme:

Minimizarea riscului: vor fi acceptate numai acele credite unde nu exista indoieli privind rambursarea;

Stabilirea pretului riscului are in vedere atat clasificarea creditelor pe categorii de risc cat si faptul ca acesta trebuie sa compenseze riscul aferent;

Optimizarea portofoliului de risc trebuie sa aiba in vedere diversificarea ariilor de activitate si a ariei geografice, situatia economica a tarii in care se aplica proiectul, mix-ul (diversificarea) creditelor.

Politicile bancii pentru acoperirea riscului de credit trebuie sa vizeze:

Prevenirea - detinerea unui portofoliu optim de credite incadrate in categoria standard;

Identificarea problemelor legate de activitatea de creditare - implica monitorizarea permanenta a creditelor acordate clientilor. Detectarea timpurie a problemelor potentiale este cheia limitarii pierderilor.

Rezolvarea problemelor legate de activitatea de creditare - odata depistat un credit cu probleme trebuia gasite solutii de redresare, actionand asupra imprumutatului, inclusiv pe cale juridica.

Pentru a determina ratingul unui credit trebuie sa utilizam o anumita metodologie (care implica analiza macroeconomica, analiza sectoriala, posibilitatile de dezvoltare regionala, analiza cantitativa si calitativa), clasificarea beneficiarilor de credite (luandu-se in calcul inclusiv provizioanele constituite pentru creditele clasificate in categoria pierdere, portofoliul optim si pretul riscului) si implicatiile acordarii creditelor respective (costul fondurilor, pretul actiunilor, reputatia imprumutatului pe piata).

In functie de ratingul obtinut de clasele de credite aflate in portofoliu, se poate determina posibilitatea de producere a falimentului institutiei bancare care gestioneaza respectivele active.