Principiile generale ale impunerii

Un sistem fiscal poate fi considerat rational daca indeplineste mai multe cerinte, daca este organizat si functioneaza pe baza anumitor principii. Aceste

principii au in vedere ca asezarea si incasarea impozitelor sa corespunda atat obiectivelor social-economice ale politicii fiscale a statului din perioada respectiva, cat si intereselor platitorilor.

Pentru prima data , asemenea principii au fost formulate de Adam Smith,

reprezentant important al economiei politice clasice la inceputul sec. al- XIX-lea.

Justetea impunerii (echitatea fiscala)este cel mai important principiu ,care consta in aceea ca platitorii trebuie sa contribuie cu impozite si taxe, in functie -pe cat posibil-de veniturile pe care le realizeaza. Scopul aplicarii acestui principiu era anularea privilegiilor de care beneficiau nobilii, clerul cu privire la impozitele directe ,dar si participarea tuturor supusilor statului la acoperirea cheltuielilor publice in raport cu veniturile realizate.

Echitatea fiscala presupune dreptate si justitie sociala in repartizarea sarcinilor fiscale pe clase si categorii sociale. Aplicarea echitatii fiscale presupune impunerea diferentiata a veniturilor si a averii ,precum si stabilirea unui minim de venit neimpozabil. Echitatea fiscala reclama si ca sarcina fiscala absoluta si relativa a fiecarui platitor sa fie stabilita pe baza puterii contributive, adica in functie de marimea venitului contribuabilului ;impunerea sa fie generala, ceea ce inseamna ca ea trebuie sa cuprinda toti agentii economici , toate clasele sociale care realizeaza venituri din diverse surse .

In decursul timpului , echitatea a fost inteleasa si interpretata in mod diferit de la o tara la alta ,de la o perioada la alta .

Echitatea fiscala este definita ca dreptate , justitie sociala in domeniul impozitelor, taxelor.. Teoretic ,notiunea de echitatea fiscala este usor de inteles,

aplicarea sa practica insa intalneste multe dificultati deoarece nu exista unele instrumente si metode clare de cuantificare si exprimare.

Aplicarea ei necesita impunerea diferentiata a veniturilor , a averii , dar in acelasi timp , reducerea si scutirea de plata a impozitelor si taxelor a persoanelor cu venituri mici.

Mai multe conditii trebuie indeplinite simultan si cumulativ .Aplicarea impozitelor trebuie sa fie generala ,sa afecteze toate categoriile sociale si agentii economici care realizeaza venituri ori poseda avere. In opozitie cu aceasta , poate exista impunerea partiala ,conform careia unele categorii se bucura de reduceri si chiar scutiri de impozite.

Echitatea fiscala necesita delimitarea notiunilor de egalitate in fata impozitelor si cea de egalitate prin impozite .Prima notiune (neutralitatea impozitelor) presupune ca impunerea sa se efectueze la fel pentru toate persoanele, fara deosebiri de la o zona la alta; pentru toate activitatile economice fara a se tine seama de forma juridica in are sunt organizate ( intreprinderi, producatori individuali). A doua notiune presupune diferentierea sarcinii fiscale la subiectii impozabili , dupa o serie de criterii politice , economice ,sociale.( natura materiei impozabile, situatia sociala si personala a subiectului.) deci un tratament fiscal diferentiat .

La fel trebuie facuta o neta deosebire intre egalitatea matematica(aparenta) a sarcinilor fiscale si egalitatea reala (efectiva). Astfel , nu este suficient sa se aplice un impozit egal la venituri egale ,ci este necesar ca la calcularea impozitelor sa se aiba in vedere situatia fiecarei persoane in parte(casatorit, cu copii ,persoane in intretinere , varsta lor ).

Certitudinea impunerii, potrivit caruia marimea impozitelor datorate statului de catre fiecare persoana trebuie sa fie certa si nu arbitrara ;termenele , modalitatile si sumele de plata sa fie clare , precise pentru fiecare platitor. Acest principiu a urmarit eliminarea arbitrariului , a bunului plac in stabilirea si incasarea impozitelor.

Comoditatea perceperii impozitelor, potrivit caruia impozitele si taxele trebuie sa fie percepute la termenele si dupa o procedura cat mai simpla si convenabila pentru platitori.

Randamentul impozitelor, ceea ce inseamna ca sistemul fiscal sa faca posibila incasarea impozitelor cu cheltuieli cat mai mici si, in acelasi timp ,sa fie cat mai acceptabil pentru platitori ; aparatul fiscal sa nu stinghereasca activitatea economica a contribuabililor si nici sa -i indeparteze de la indeletnicirile lor. Principiul randamentului impozitului este o expresie a  " guvernului ieftin ".

Prin randamentul ridicat al impozitului se intelege caracterul sau universal- sa fie platit de toate persoanele fizice si cele juridice care dobandesc venituri din aceeasi sursa sau detin aceeasi avere , sa cuprinda toata materia impozabila, sa fie exclusa posibilitatea practicarii evaziunii sau fraudei fiscale si sa nu reclame cheltuieli mari cu urmarirea si incasarea impozitului.

Desi aceste cerinte sunt rationale, sunt greu de realizat , fiind aplicabile mai ales impozitului pe salarii.

Unicitatea impunerii. Acesta presupune ca un venit impozabil sa fie impus o singura data si cu un singur impozit intr-o anumita perioada de timp.

Stabilitatea impozitelor consta in mentinerea la acelasi nivel a randamentului lor in toate fazele ciclului lor economic : sa nu creasca simultan cu cresterea productiei si a veniturilor in fazele de inviorare si avant ,dar nici sa scada in fazele de criza si de depresiune ale ciclului economic. De asemenea acest principiu reclama ca legislatia fiscala sa fie stabila o perioada de timp cat mai indelungata.

Elasticitatea impozitelor spune ca acestea sa se poata adapta in permanenta cerintelor bugetare , respectiv sa poata fi majorate atunci cand economia se dezvolta si cheltuielile bugetare cresc si sa poata fi reduse cand aceste cheltuieli scad.

Proportionalitatea impunerii. Potrivit acestuia impozitul se calculeaza prin aplicarea cotei proportionale ,fapt ce asigura pastrarea raportului intre venitul impozabil si suma impozitului ,contribuind la realizarea echitatii fiscale.

Progresivitatea impunerii, conform caruia cotele de impozit si impozitul cresc pe masura cresterii venitului impozabil ,fapt ce afecteaza echitatea fiscala.

Aceste principii, adaptate la conditiile politice, social-economnice, financiare actuale , cu anumite retusuri , sunt sustinute de o serie de economisti contemporani, care atribuie unei bune structuri a impozitelor urmatoarele

repartizarea cat mai echitabila a sarcinilor fiscale

sistemul fiscal trebuie sa faciliteze o administrare eficienta, nearbitrara, si sa fie clar pentru contribuabili

costul administratiei fiscale si al metodelor de constrangere sa fie cat mai redus cu putinta

impozitele sa fie selectionate , legiferate si aplicate incat sa se reduca la minim influenta asupra deciziilor economice ce se iau pe alte piete eficiente

Numarul de impozite practicate de un stat depinde de conditiile politice, economice si sociale existente in tara respectiva, de nivelul de dezvoltare economica, precum si de politica economico-sociala si financiara a statului in acea perioada. Nu numarul de impozite este important ,ci modul cum ele sunt reglementate ,influenta lor asupra dezvoltarii economice ,sociale ,asupra situatiei finantelor tarii , asupra echilibrului bugetar.