Principiile impunerii

Principiile impunerii

Impunerea reprezinta un complex de masuri si operatiuni efectuate in baza legii, care au drept scop stabilirea impozitelor ce revin in sarcina unei persoane fizice sau juridice. Ea poate avea doua laturi: o latura de natura politica si una de ordin tehnic.

Din punct de vedere politic[1], prin impunere se urmareste ca fiecare impozit sa fie in concordanta cu anumite principii. Pentru prima data acestea au fost formulate de reprezentantul de seama al economiei politice clasice din secolul al XVIII-lea si prima parte a secolului XIX, Adam Shmith si anume:

1) Principiul justetii impunerii (echitatii fiscale) consta in aceea ca toti supusii fiecarui stat sa contribuie pe cat posibil, cu impozite, in functie de veniturile obtinute. Prin aceasta se urmarea anularea privilegiilor de care se bucurau nobilii si clerul in ceea ce privesc impozitele directe.

2) Principiul certitudinii impunerii presupune ca marimea impozitelor datorate de fiecare persoana sa fie certa si nu arbitrara, iar termenele, modalitatea si locul de plata stabilite fara echivoc, urmarindu-se astfel sa nu mai domneasca bunul plac in stabilirea si incasarea impozitelor.

3) Principiul comoditatii perceperii impozitelor inseamna ca impozitele trebuie percepute la termenele si in modul cel mai convenabil pentru contribuabil.

4) Principiul randamentului impozitelor urmarea ca sistemul fiscal sa asigure incasarea impozitelor cu minim de cheltuieli si sa fie cat mai usor pentru contribuabili. Conform acestui principiu, aparatul de stat pentru perceperea impozitelor sa nu fie costisitor.

Aceste principii au un caracter progresist, dar ele sunt interpretate frecvent de pe pozitiile celor ce detin puterea politica si sunt in general aplicate in concordanta cu interesele lor.

Principii de echitate fiscala

Echitatea fiscala inseamna dreptate sociala in materie de impozite, adica impunerea diferentiata a veniturilor si averii in functie de puterea de contributie a subiectului impozabil si scutirea de la plata impozitului a persoanelor cu venituri mici, adica stabilirea unui minim neimpozabil. Respectarea principiului echitatii fiscale presupune indeplinirea cumulative a urmatoarelor conditii:

a) Stabilirea unui minim neimpozabil, prin lege, adica scutirea de impozit a unui venit minim, necesar satisfacerii nevoilor de trai strict necesare.

b) Sarcina fiscala sa fie stabilita in functie de puterea contributive a fiecarui platitor, tinand cont de venituri, precum si de situatia personala a acestuia.

c) Sarcina fiscala a unei categorii sociale sa fie stabilita in comparative cu sarcina fiscala a altei categorii sociale.

d) Impunerea sa fie generala, adica sa cuprinda toate categoriile sociale, cu exceptia persoanelor ale caror venituri se situeaza sub un anumit nivel (minim neimpozabil).

Pentru respectarea echitatii fiscale un rol important il are cota de impunere, care poate fi in cota fixa sau procentuala. Un impozit in suma fixa, denumit capitatie s-a practicat in evul mediu si in primele stadii ale epocii moderne, dar nu poate fi vorba de echitate, deoarece nu se avea in vedere marimea venitului si nici situatia personala a platitorului.

Impunerea in cote procentuale poate fi proportionala, in cote progresive sau in cote regresive.

Impunerea in cote proportionale reprezinta o manifestare a principiului egalitatii in fata impozitelor. Se aplica aceeasi cota de impozit indiferent de marimea obiectului impozabil, pastrandu-se permanent proportia intre volumul venitului si cuantumul impozitului datorat.

Impunerea in cote proportionale are neajunsul de a  nu fi avut in vedere faptul ca puterea contributive a diferitelor categorii sociale creste pe masura ce acestea obtin venituri mai mari. Acest tip de impunere s-a folosit in perioada de inceput a epocii moderne, dar in unele tari se intalneste si astazi in cazul impozitelor directe(calcularea impozitelor pe profiturile societatilor de capital) sau a celor indirecte (TVA, taxe vamale, taxe de timbru etc).

Impunerea in cote progresive a fost introdusa in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si inceputul celui de-al XX-lea. In practica fiscala este de doua feluri:

- Impunerea in cote progresive simple presupune aplicarea acelorasi cote de impozit asupra intregii materii impozabile a unui contribuabil. Impozitul datorat statului se obtine facand produsul dintre venitul impozabil si cota de impozitare corespunzatoare acestuia.

- Impunerea in cote progresive compuse presupune divizarea materiei impozabile in transe de venit, iar pentru fiecare transa de venit este stabilita o anumita cota de impozit.

Ea este intalnita mai ales in impunerea veniturilor obtinute de persoane fizice si aceasta permite in mai mare masura respectarea cerintelor echitatii fiscale.

Uneori nivelul ridicat al fiscalitatii poate sa nu afecteze puterea de plata a unor persoane, deoarece pe calea evaziunii fiscale ele au posibilitatea sa sustraga de la impunere o parte importanta din material impozabila.

Principii de politica financiara

La introducerea unui impozit se cere ca acesta sa aiba un randament fiscal ridicat,sa fie stabil si elastic(flexibil).

Pentru ca un impozit sa aiba un randament fiscal ridicat trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a) sa aiba un caracter universal, adica sa fie platit de toate persoanele(fizice si juridice), iar intreaga materie impozabila apartinand unei persoane, sa fie supusa la impunere;

b) sa nu existe posibilitati de sustragere de la impunere(pe cai licite sau ilicite) a unei parti din material impozabila;

c) volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea si perceperea impozitelor sa fie cat mai redus.

Un impozit este stabil cand randamentul sau ramane constant de-a lungul intregului ciclu economic, atat in perioadele de crestere a volumului productiei si a veniturilor din perioadele favorabile si nici sa scada in perioadele de criza si depresiune. Prin modificarile frecvente ale sistemului fiscal si ale cuantumului impozitarii se ajunge la un climat de neincredere.

Elasticitatea impozitului inseamna adoptarea acestuia la necesitati conjuncturale de venituri ale statului, astfel ca la o crestere a cheltuielilor bugetare se impune majorarea impozitului in mod corespunzator si invers.

In functie de conditiile economice, politice si sociale existente din fiecare tara, in practica se intalneste un numar mai mare sau mai mic de impozite. Existenta mai multor impozite ,fiecare cu avantaje si dezavantaje, face posibila atenuarea minusurilor unor impozite si cu plusurile altora, astfel incat la nivelul sistemului sa existe coerenta pentru buna functionare.

Un sistem fiscal trebuie apreciat prin prisma tuturor consecintelor in plan economic, financiar si social. Sistemul fiscal al unei tari trebuie sa fie compatibil la nivel international, tinand cont de interdependentele dintre economiile nationale in conditiile globalizarii economiei mondiale.

Un sistem fiscal trebuie sa fie acceptabil pentru contribuabili pentru a nu se ajunge la masuri de constrangere in incasarea impozitelor si pentru ca acestia sa nu ia masuri de evitare sau neplata a acestora.

- Sistemul fiscal trebuie sa fie suficient de simplu si transparent, astfel incat contribuabilul sa stie ce trebuie impozitat;

- Organele fiscale trebuie sa respecte viata privata a cetatenilor, dar pe de alta parte sa poate efectua controlul declaratiilor fiscale intocmite de contribuabili;

- Costurile de administrare a sistemului fiscal trebuie sa fie rezonabile atat din partea celor care colecteaza impozitele cat si a contribuabililor.

Principii de politica economica

Prin introducerea unui impozit, statul urmareste realizarea mai multor obiective: procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice, instrument de impulsionare a dezvoltarii unor ramuri si subramuri economice, de stimulare sau reducere a productiei sau a consumului unor marfuri, de extindere a exportului sau restrange a importului de anumite bunuri.

In vederea dezvoltarii unei ramuri si subramuri economice, statul ia masuri de ordin fiscal cum ar fi: stabilirea unor taxe vamale ridicare la import, reducerea sau scutirea de la plata impozitelor indirecte a marfurilor autohtone etc.

Pentru cresterea consumului unei anumite marfi, statul procedeaza la micsorarea sau chiar suprimarea impozitelor indirecte percepute la vanzarea acesteia, iar pentru reducerea consumului, atunci majoreaza cotele de impozit aplicate la vanzarea marfii respective. Extinderea relatiilor comerciale cu strainatatea poate fi stimulata  prin restituirea partiala sau integrala a impozitelor indirecte aferente marfurilor exportate, reducerea taxelor vamale percepute de stat la importul de marfuri.

Limitarea accesului marfurilor straine, se poate realiza prin practicarea unor taxe vamale cu caracter protectionist la importul de anumite marfuri, iar restrangerea exportului unor categorii de produse, prin practicarea de taxe vamale la exportul acestora.

Utilizarea impozitelor ca mijloace de interventie in economie, trebuie facuta de fiecare data cu multa precautie, urmarindu-se prin intermediul lor sa se stimuleze deopotriva atat cererea cat si oferta, deoarece in caz contrar poate fi afectat echilibrul macroeconomic.

Impozitele influenteaza deciziile economice, ducand la modificari ale comportamentului indivizilor in calitatea lor de investitori, salariati sau generatori de economii.

Principii social politice

Prin politica fiscala pe care o promoveaza, unele state urmaresc si realizarea unor obiective de ordin social politic. Partidele de guvernamant doresc ca politica fiscala sa fie in concordanta cu interesele categoriilor si grupurilor sociale pe care le reprezinta si vor sa-si mentina influenta in perioada din preajma alegerilor. De asemenea se acorda facilitati fiscale contribuabililor cu venituri mici si a celor care au un numar de persoane in intretinere.

Impozitele sunt folosite si pentru limitarea consumului unor produse daunatoare sanatatii (tutun, bauturi alcoolice).