la finante si investitii - creditul bancar - abordare generala si impozitele directe

FACULTATEA DE INGINERIA SI MANAGEMENTUL SISTEMELOR TEHNOLOGICE

CENTRU UNIVERSITAR DR. TR. SEVERIN

SPECIALIZAREA INGINERIE ECONOMICA INDUSTRIALA

Anul III, Seria I, Grupa I

LA FINANTE SI INVESTITII

CREDITUL BANCAR - ABORDARE GENERALA

SI

IMPOZITELE DIRECTE

ANALIZA GENERALA A CREDITULUI

A.   INTRODUCERE:

CE ESTE CREDITUL?

Creditul este datoria reala sau potentiala:

reala - cand debitorul foloseste creditul, de exemplu, pentru a face plati sau pentru a reesalona platile pe care, altfel, ar trebui sa le faca;

potentiala - cand s-a aprobat un credit, dar debitorul inca nu l-a folosit.

Creditul poate lua mai multe forme, de exemplu:

Obligatiuni;

Imprumutul contra efecte de comert sau bilete la ordin;

Linii de credit;

Imprumuturi de la banca;

Descoperit de cont;

Reesalonarea platilor.

Creditul este acordat de banca, in calitate de creditor si este incasat de debitor, care poate fi o societate comerciala sau persoana fizica.

Nota In cele ce urmeaza, vom aborda tematica prezentului referat, raportandu-ne la debitor ca la o societate comerciala, pentru a putea trata in mod mai general aspecte legate de modul de analiza al dosarului de creditare.

CE ESTE ANALIZA CREDITULUI?

Scopul analizei creditului este reprezentat de evitarea pierderilor din profit, sau in afaceri din cauza datoriilor nerecuperabile, adica din cauza acordarii de credite unor clienti care nu ramburseaza datoria, sau din cauza neacordarii de credite unor clienti potentiali buni.

In opinia oamenilor de stiinta care s-au ocupat de-a lungul anilor de studiul fenomenului creditarii, intrbarile esentiale la care este indicat sa se gandeasca analistul de credite sunt:

1.Doreste banca mea sa faca afaceri cu acest solicitant de credit?

Aceasta intrebare trimite la o apreciere a caracterului si a reputatiei respectivului solicitant .

2.Trebuie ca banca mea sa faca afaceri cu acest solicitant?

Aceasta necesita o evaluare a calitatilor sale ca om de afaceri sau de manager.

3.Cat de mare sa fie creditul de care are nevoie solicitantul (si nu cat ar dori el)?

Aceasta necesita o evaluare a scopului si modului de utilizare a creditului.

4.Poate societatea comerciala sa ramburseze imprumutul?

Aceasta necesita o evaluare a fluxului de numerar viitor al societatii comerciale, precum si a riscului creditului.

5.Ca ultima posibilitate,din ce alte surse poate fi rambursat creditul, in cazul in care societatea comerciala nu va putea sa faca acest lucru?

Aceasta necesita o evaluare a garantiei.

Datorita nivelului inalt al indatorarii raportate la capitalul bancii, constituirea creditului nu admite erori. Intregul personal din sistemul de gestionare a creditelor si mai ales analistii de credite trebuie sa actioneze conform celor mai inalte standarde.

Daca deprinderile profesionale si tehnicile nu au la baza o cultura serioasa privind creditele, nu vor putea fi evitate, in cazul luarii deciziei de creditare, capcanele obisnuite.

O banca poate deveni rapid neprofitabila sau chiar insolvabila, ca urmare a unor decizii necorespunzatoare privind creditele, care au ca rezultat active neperformante.

Sistemul de gestionare al creditelor pune accentul pe analiza profesionala a cererilor pentru credite si determinarea solvabilitatii.

B.   SOLVABILITATEA

Analiza solvabilitatii are trei functii importante:

sa contribuie la dezvoltarea intreprinderii prin gasirea unor clienti solvabili;

sa evalueze cererile pentru noi credite;

sa ajute debitorii existenti sa isi mentina sau sa isi imbunatateasca solvabilitatea.

Analiza sistematica si obiectiva a solvabilitatii are trei elemente principale:

1.Folosirea unor concepte contabile obiective si intelese de cat mai multi oameni, pentru:

a elimina riscurile excesive si necuantificate care il afecteaza pe creditor;

a stabili conditii de creditare realiste pe baza fluxului de lichiditati actual;

a evalua si a intelege care este solvabilitatea clientului;

a permite creditorului sa stabileasca termene pentru credite pe baza evaluarii riscurilor la zi.

2.O analiza financiara comprehensiva care cuprinde:

analiza performantelor financiare, a indatorarii si alichiditatilor clientului;

identificarea si interpretarea tendintelor financiare ale intreprinderii clientului;

un raport realist intre valoarea creditului si fluxul de lichiditati al clientului;

structurarea facilitatilor de creditare pentru a realiza o corelare intre necesitatile intreprinderii clientului si intrarile si iesirile de lichiditati.

3.Folosirea tehnicilor consacrate pentru identificarea si evaluarea riscurilor, precum si pentru evaluarea si organizarea facilitatilor de creditare, si anume:

o forma comuna de organizare a sistemului de informatii financiare pentru a face analiza mai usoara;

o analiza standard a indicatorilor financiari si a tendintelor;

un sistem de corelare directa a valorii si atermenelor creditelor cu nevoile actuale ale clientului si proiectiile fluxului de lichiditati;

o structura pentru credite care sa protejeze banca impotriva riscurilor principale si care sa stabileasca o corelatie intre intrarile si iesirile posibile de lichiditati.

C.   FOI DE CALCUL: UTILIZARE, ELEMENTE, CERINTE

Foile de calcul financiare sunt instrumente folosite de analistii de creite pentru a evalua solvabilitatea si pentru a stabili facilitatile de creditare. Ele permit analistului de credite sa analizeze fluxurile viitoare de numerar dupa criterii uniforme si sa identifice informatiile si indicatorii critici.

Principalele cinci componente ale foilor de calcul standard pentru analiza creditelor sunt:

- situatia profiturilor si pierderilor dintr-o perioada data;

- bilantul, care indica activele, pasivele si valoarea neta la o data anume;

- situatia fluxului de numerar;

- corelarea activului net cu imobilizarile corporale si financiare;

- fise cu principalii indicatori financiari.

Foile de calcul se bazeaza pe date si informatii furnizate de client, iar proiectiile financiare ale acestuia vor acoperi circa trei ani si vor cuprinde urmatoarele:

- situatia profiturilor si pierderilor;

- bilantul;

- situatia fluxului de numerar;

- conturile sau notele financiare relevante pentru activitatea firmei.

Completarea unei foi de calcul presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

* Certitudinea ca situatia profiturilor si a pierderilor prezentata de client acopera exercitii financiare cu o durata egala si ca acestea se incheie la datele prevazute pentru bilanturi.

D.   INDICATORII FINANCIARI

Indicatorii financiari sunt instrumente utile pentru compararea performantelor firmelor concurente din cadrul aceleiasi industrii.Acesti indicatori ajuta analistii de credite sa aprecieze solvabilitatea clientului.

Cei patru indicatori esentiali in determinarea gradului de solvabilitate al unui potential client sunt:

- 1.RENTABILITATE;

- 2.EFICIENTA;

- 3.INDATORARE;

- 4.LICHIDITATE.

Cele patru tipuri esentiale de indicatori enumerati mai sus reunesc in acelasi cadru financiar masura in care o societate a realizat vanzari ce depasesc costul activitatii respective, eficienta unei societati comerciale in administrarea resurselor si a activitatilor sale, masura in care fondurile folosite de o societate comerciala provin de la creditori si nu de la proprietarii sai (indatorarea reprezinta un indicator principal al capacitatii societatii comerciale de a face fata unor situatii dificile si de a absorbi pierderile), lichiditatile si alte active de care dispune o societate comerciala pentru indeplinirea obligatiilor sale, inclusiv plata dobanzii si a creantei.

De remarcat este faptul ca indicatorii financiari sunt extrem de importanti pentru analiza eficienta a cresitelor. In acest context nu trebuie sa uitam ca indicatorii sunt siguri numai daca situatiile financiare din care sunt preluati sunt sigure. In acelasi timp, indicatorii sunt foarte utili daca sunt luati in considerare in ansamblul lor si nu izolat, precum si indicatorii suplimentari din cadrul fiecarei "familii" mai sus mentionate.

Folosirea unui singur indicator, izolat de ceilalti, poate duce la erori; Indicatorii multipli ajuta, in mod normal, la identificarea tendintelor, care sunt factori importanti pentru determinarea solvabilitatii.

RENTABILITATEA - Reprezinta masura in care o societate comerciala realizeaza vanzari care depasesc costul activitatilor.

EFICIENTA - Reprezinta eficacitatea unei societati comerciale in ceea ce priveste administrarea resurselor si conducerea activitatilor.

INDATORAREA - Reprezinta masura in care fondurile folosite de o societate comerciala sunt asigurate de creditori si nu de proprietari.

LICHIDITAEA - Reprezinta numerarul si alte active la dispozitia societatii comerciale pentru a-si indeplini obligatiile, iclusiv plata dobanzii pentru imprumuturile acordate de creditori.

E.   ANALIZA FLUXULUI DE LICHIDITATI

Fluxul de lichidati al unei firme indica rulajul numerarului in amonte si in aval pe o perioada data. Numerarul include activele "aproape devenite lichidati", asa cum sunt conturile de depozit curente sau pe termen scurt. Balanta fluxului de lichiditati pentru perioada respectiva se adauga sau se scade de la pozitia numerarului la sfarsitul periodei de raportare anterioare.

Analiza fluxului de lichiditati este un instrument vital pentru verificarea rezultatelor obtinute prin analiza indicatorilor financiari principali; in acelasi timp ne ofera o perspectiva diferita de situatia veniturilor, care in mod normal indica acumularile de venituri si/sau cheltuieli, precum si stabilirea modului de structurare a imprumuturilor acordate societatilor comerciale.

Analiza fluxului de lichiditati este singurul instrument pentru proiectia intrarilor si iesirilor actuale de fonduri si astfel, a capacitatii firmei de a se achita de datorii.

Calculul fluxului de lichiditati se realizeaza prin doua metode:

1.- Metoda directa - asigura o analiza mai detaliata a fluxului de lichiditati si prezinta castigurile sau pierderile extraordinare;

2.- Metoda indirecta - mai simpla, dar nu suficient de amanuntita.

PIRAMIDA FLUXULUI DE LICHIDITATI

Lichiditati din vanzari

Minus

Costul bunurilor vandute

Egal cu

Marja bruta a lichiditatilor

Minus

Cheltuieli de exlpoatare in numerar

Egal cu

Lichiditati din exploatare

Plus

Alte venituri in numerar

Minus

Impozite pe venit

Egal cu

Lichiditati nete din exploatare

Minus

Alte iesiri financiare

Egal cu

Intrari sau iesiri nete de lichiditati

Minus

Amortizarea datoriei pe termen lung

Egal cu

Intrari sau iesiri nete dupa amortizarea datoriei

Minus

Cheltuieli nete de capital

Egal cu

Excedent sau necesar de lichiditati.

F.    ANALIZA SOLVABILITATII

Nu putem lua o decizie pertinenta in legatura cu creditele, fara a avea date sigure privind toate aspectele importante ale cererii pentru credite. Trebuie spus solicititantului de credite ca isi poate sustine cauza in mod corespunzator prin oferirea unor informatii exacte si cuprinzatoare, mai ales despre activitatea economica a solicitantului.

Unii creditori cer solicitantului sa completeze propriile lor formulare-tip de cerere pentru credite:

-indiferent de forma in care sunt transmise datele, analistul de credite trebuie sa discute acest lucru cu un reprezentant autorizat al societatii comerciale;

-discutiile ofera posibilitatea clarificarii datelor incerte si a obtinerii datelor de baza pentru cererea de credite;

-cel care face investigatiile trebuie sa prezinte solicitantului procedura de analiza a creditelor folosita de creditor si sa indice acestuia timpul necesar pentru parcurgerea ei.

Datele trebuie sa fie:

-suficiente pentru a oferi o imagine clara a performantelor financiare si a starii financiare a solicitantului;

-comprehensive, datele partiale pot duce la erori;

-oneste si fara greseli; daca este posibil, cererea va fi insotita de evidente expertizate contabil;

-destul de recente pentru a indica punctele forte si slabe ale solicitantului in prezent.

Culegerea de date este uneori dificila.

S-ar putea ca standardele contabile locale sa nu vina in sprijinul unei analize detaliate a starii financiare a solicitantului.

Performantele conducerii ar putea fi afectate de exercitarea unor presiuni politice si comerciale nedetectabile la prima vedere;

-de exemplu, in zone caracterizate prin cronicizarea lipsurilor in aprovizionare "managerii buni" au cautat in mod constant sa mentina stocuri mari.

Acoperirea garantiei oferite de solicitant ar putea fi greu de apreciat;

-ar putea fi o problema determinarea valorii sale reale sau stabilirea cu certitudine daca revendicarea dreptului de proprietate de catre client este valabila.

In unele zone ar putea fi greu sau imposibil de obtinut date istorice exacte si relevante.

Oricare ar fi problemele, creditorii nu pot sa aprecieze solvabilitatea, daca lipsesc date esentiale.

Atitudinea cooperanta a solicitantului in aceasta faza ofera primele elemente in ceea ce priveste calitatea sa ca debitor.

DATE DE BAZA

Analiza nu este posibila fara date.

Mai jos vom arata datele necesare si identificarea surselor de date. Patru grupe de date formeaza baza analizei solvabilitatii:

1.Calitatea conducerii:

competenta, integritatea si reputatia persoanelor care conduc intreprinderea care solicita credite; punctele slabe ale acestei fundamentari pot afecta nu numai capacitatea solicitantului de a rambursa un imprumut, ci si perspectivele creditorului de a incasa garantia;

2.Dinamica industriei

mediul in care evolueaza industria careia apartine solicitantului, precum si competitivitatea solicitantului in cadrul acestei industrii; o industrie cu probleme poate crea dificultati so;icitantului, chiar daca in prezent este prosper si mai ales daca competitivitatea sa este deja slaba;

3.Starea financiara

- capacitatea solicitantului de a plati datoria prin:

-crearea unor lichiditati suficiente si/sau

-recurgerea la resursele existente pentru a obtine lichiditati.

-capacitatea clientului de a plati dobanda este reflectata de lichiditate rentabilitate;

4.Garantia

valoarea neta de lichidare a garantiei debitorului si in ce masura aceasta se afla sub controlul creditorului; perspectivele reduse de incasare a garantiei inseamna ca banca va avea probleme cu convertirea garantiei in numerar pentru a inasa valoarea datoriei.

Perspectivele reduse de incasare a garrantiei inseanma ca banca va avea probleme cu convertirea garantiei in numerar pentru a incasa valoarea datoriei.

EVALUAREA RISCURILOR

Procesul prezentat, rareori asigura toate informatiile de care are nevoie analistul si va pune la dispozitie cele mai bune si mai complete date. Acesta este materialul cu care lucreaza analistul pentru a formula recomandarea de acordare a creditului.

Unele firme mai primesc cotari ale creditelor de la agentii de evaluare a creditelor.

NECESARUL DE CREDITE

Constatarea analistului ca solicitantul este solvabil inseamna ca, in principiu, creditorul este gata sa accepte ca societatea comerciala sa-I devina client. Cat de mare va fi creditul si care sunt termenii de acordare sunt doua chestiuni care depind de suma necesara clientului si de capacitatea acestuia de a plati datoria. Proiectiile fluxului de lichiditati ofera informatii pentru ambele.

CAT DE MARE SA FIE CREDITUL?

Analistul a evaluat solvabilitatea solicitantului.

-societatea comerciala are o cotatie acceptabila a riscurilor la fundamentarea solvabilitatii.

Scenariile pentru proiectii contin cea mai buna anticipatie a momentului pentru schimbarile care au loc in cadrul societatii comerciale.

-intrari de lichiditati din toate sursele:

-exploatare:

-modificari ale CA, CP, inventarului;

-vanzari de active care nu sunt necesare pentru exploatare;

-alte intrari extraordinare;

-liniile de credite existente;

-capital nou din partea actionarilor.

-iesiri de lichiditati:

-exploatare;

-modificari ale CA, CP, inventarului;

-rambursarea datoriei existente;

-investitii in noi active;

-alte iesiri extraordinare;

-alte iesiri de fonduri.

Discutiile privind proiectiile cu conducerea societatii comerciale au permis analistului sa aprecieze capacitatea conducerii de a reactiona in situatii de instabilitate si sa pregateasca scenariul cel mai probabil.

La sfarsitul acestui proces, analistul de credite si clientul cad de acord asupra necesarului de credite pentru solicitant.

De obicei se afla aproape de punctul maxim al penuriei de lichiditati din perioada avuta in vedere pentru proiectie.

TERMENI DE ACORDARE A CREDITULUI 

Dupa stabilirea sumei necesare, analistul de credite recomanda structura creditului, adica "parametrii" sau termenii pe baza carora va fi acordat creditul.

Structura creditului contine sapte elemente:

1.- suma;

2.- programul de rambursare;

3.- prezentarea de rapoarte;

4.- garantia;

5.- documentatia;

6.- pretul;

7.- clauze.

Modificarea unuia dintre aceste elemente presupune, deseori, modificarea altuia sau a mai multora:

-structura creditului reflecta cota de risc a clientului, necesarul de credite, rata dobanzilor pe piata si cresterile si diminuarile fluxului anticipat de lichiditati al clientului;

-"intarirea" unuia dintre aceste elemente poate fi compensata prin "atenuarea" altuia.

1.SUMA

Suma este stabilita prin proiectiile facute de analist pentru necesarul de credite si poate fi diferita de suma initiala a solicitantului.

De obicei, suma va acoperi necesarul de credite, inclusiv dobanda pentru datoria suplimentara.

Pentru a reduce indatorarea, unui nou client I se poate oferi mai putin decat suma respectiva si se va cere sa reduca dividendele pentru a compensa lipsa.

O parte din aceasta suma ar putea reprezenta asa numita "facilitate a fondurilor neeliberate" adica o suma disponibila pentru cheltuieli ulterioare.

In mod normal, creditorii incaseaza o taxa pentru partea neutilizata din linia de credite, pe langa dobanda pentru partea care a fost cheltuita.

De fapt, creditorul poate acorda o parte din suma sau intreaga suma sub forma de "linie de creditare", o suma aprobata initial pentru imprumut si care poate fi folosita sau nu de client.

2.PROGRAMUL DE RAMBURSARE

Proiectiile fluxului de lichiditati arata capacitatea debitorului de a rambursa creditul.

In mod normal, creditorul nu trebuie sa ceara o rambursare mai rapida decat permite fluxul de lichiditati.

Dar nu este necesara o perioada lunga de rambursare, daca acest lucru permite creditorului sa acumuleze un excedent de lichiditati.

Programul de rambursare trebuie sa arate in ce scop va fi folosit creditul.

Achizitionarea sau constituirea unui activ fix necesita, de obicei, o perioada lunga de rambursare.

Din punctul de vedere al creditorului, rambursarea in intregime si la timp a unui imprumut este dovada cea mai sigura ca aprobarea imprumutului a fost justificata.

3.PREZENTAREA DE RAPOARTE

Creditorii solicita din partea debitorilor rapoarte periodice pentru supravegherea situatiei, pentru siguranta proprie.

Prezentarea de rapoarte face parte din acordul pentru credite, iar neprezentarea rapoartelor necesare la timp este considerata, in mod normal, ca o nerespectare a conditiilor contractuale.

Exemplu de rapoarte:

-transmiterea la timp a situatiilor financiare (trimestrial, fara verificare contabila si anual, cu verificare contabila);

-rapoarte prompte privind actiunile si evenimentele care ar putea afecta performantele creditorului stabilite prin clauzele acordului de creditare, cum ar fi mentinerea sau realizarea unor indicatori de lichiditate minima sau de indatorare maxima, actiunile legale impotriva societatii comerciale, incapacitatea de a atinge obiectivele specifice;

-rapoarte prompte privind orice situatie care ar afecta datele de fundamentare a solvabilitatii, pe baza carora a fost aprobat creditul.

4.GARANTIA

Garantia este "plasa de siguranta" a creditorului, in cazul in care debitorul nu poate sa isi plateasca datoria in intregime si la timp. Toate elementele date ca garantie trebuie enumerate, fie ca acestea sunt active controlate de cel care primeste imprumutul, fie garantii din partea unor terti. Exista doua tipuri principale de garantie:

a.-drept constituit legal in favoarea creditorului privind un activ sau mai multe in posesia sau sub controlul debitorului;

-o sarcina poate fi specifica, de exemplu, o ipoteca asupra unei cladiri sau un sechestru asupra unui utilaj;

-sau poate fi generala, de exemplu, o sarcina variabila asupra activelor curente ale debitorului.

b.-garantie din partea unui tert("garant") in favoarea debitorului, adica obligatia legala din partea garantului de a achita datoria creditorului, daca debitorul nu se achita de datorie.

5.DOCUMENTATIA

Majoritatea creditelor au la baza un acord sau mai multe:

-acordul de aprobare a creditelor (sau de imprumut) este principalul document care contine toate termenele si conditiile acceptate de debitor sau de creditor;

-acordul pentru garantie dintre girant si creditor stabileste garantia legala pentru obligatia debitorului;

-poate exista un acord suplimentar sau mai multe privind chestiunile specifice, fara de care creditul nu ar deveni efectiv, de exemplu, un acord de garantare a unei licente fara de care nu s-ar putea realiza fluxul de lichiditati din proiectii.

6.PRETUL

Costul unui credit consta din dobanda si taxe:

Dobanda se plateste la intervale de timp stabilite (de exemplu, lunar, trimestrial, anual) la incheierea bilantului pentru restul de imprumut din perioada pentru care se plateste dobanda.

-rata dobanzii este deseori exprimata prin rata de baza plus o prima de risc.

Exista mai multe tipuri de taxe. De exemplu:

-taxa de angajare a creditului este deseori perceputa pentru partea nefolosita dintr-o linie de credit aprobata (dobanda se plateste pentru partea folosita);

-taxa de evaluare pentru a acoperi costul activitatii analistului de credite;

-taxa de supraveghere anuala, pentru a acoperi costul supravegherii creditului;

-un creditor care depune eforturi pentru obtinerea unui credit mare din partea unor organisme financiare, va percepe o taxa pentru tranzactii si/sau o taxa preliminara pentru costul unor asemenea activitati complexe.

In general, dobanda acopera, in cazul creditorului, costurile legate de banii destinati creditarii, riscul creditului si marja de profit; taxele sunt o alta sursa de profit si pot include sumele destinate rambursarii costurilor creditorului.

De obicei creditorii nu calculeaza exact costurile pentru evaluarea si aprobarea unei anume cereri pentru credit, ci percep o suma fixa sau un procentaj din valoarea creditului(sau amandoua).

7.CLAUZE SPECIALE

Multe acorduri pentru aprobarea de credite impun debitorului anumite obligatii sau restrictii. Acestea reduc riscul pentru creditor. De exemplu:

-debitorul trebuie sa respecte conditiile legate de lichiditatea minima, de indicatorii privind acoperirea dobanzii pentru imprumut si/sau indatorarea maxima, atat timp cat mai ramane o parte din credit;

-plata dividendelor poate fi conditionata de verificarea lichiditatii sau poate fi interzisa atat timp cat mai ramane o parte din credit;

-debitorul nu poate acorda drepturi preferentiale altor creditori sau nu are dreptul sa angajeze alte credite fara acordul creditorului.

G.  EDUCATIA IN DOMENIUL CREDITELOR

Termenul de educatie in domeniul creditelor cuprinde atat cadrul administrativ si politic in care se iau hotararile privind creditele, cat si, la fel de important, climatul in care se iau asemenea hotarari, adica acea combinatie specifica de integritate, motivatie, loialitate, atitudine fata de clienti, traditie si de capacitate de analiza, atat la nivel individual, cat si la nivelul institutiei financiare.

Orice institutie financiara se bazeaza pe o educatie in domeniul creditelor, dar nu toate reusesc sa procedeze cu prudenta, cand acorda creditele.

Planificarea afacerilor fara o buna educatie in domeniul planificarii poate avea ca rezultat documente numite planuri, dar care sunt ineficiente ca instrumente de management. Ceva similar este avut in vedere si in cazul creditelor. In paginile precedente este prezentat procesul tehnic de analiza a creditelor. Daca aceste calitati tehnice nu au la baza o educatie corespunzatoare in domeniul creditelor, nici macar cea mai inalta competenta tehnica nu asigura un bun portofoliu de imprumuturi.

O educatie corespunzatoare in domeniul creditelor va proteja finantatorii impotriva urmatoarelor surse majore de probleme:

-credit redirectionat;

-imprumuturi pentru aliati politici sau de afaceri sau pentru debitori cu probleme, aprobate la indicatia unei persoane care detine puterea;

-rezolvarea de la sine;

-decizii privind creditele influentate de interese personale, inclusiv mita;

-vanatoarea de profituri;

-institutiile care cultiva afaceri pe termen scurt sau care urmaresc profitul inainte de toate, risca sa compromita orice analiza riguroasa a creditelor;

-principii elastice pentru credite;

-lipsa de rigoare in cazul aplicarii principiilor stabilite pentru credite poate face o institutie vulnerabila la practicile neprofesionale;

-informatii incomplete;

-o educatie privind creditele care nu se axeaza pe informatii corespunzatoare sau care permite debitorului sa stabileasca ce informatii pot fi date creaza probleme;

-aplicare inconsecventa;

-imposibilitatea de a impune respectarea in intregime a acordurilor pentru credite poate duce la aplicarea lor necorespunzatoare;

-supraveghere improprie;

-descoperirea tarzie a problemelor poate duce la decizii de criza;

-incompetenta tehnica;

-o educatie corecta privind creditele permite evitarea recrutarii si a promovarii analistilor slab pregatiti;

-evaluarea necorespunzatoare a riscurilor;

-o educatie corespunzatoare privind creditele va permite folosirea deplina si legala a canalelor oficiale si neoficiale de informare privind riscurile potentiale;

-expunerea la riscuri mari;

-un semn al unor reguli ineficiente sau al aplicarii ineficiente a regulilor;

-imprumutul pe baze concurentiale;

-concurenta cu alti finantatori duce la intarirea pozitiei debitorului - aceasta este benefica, atat timp cat sunt respectate regulile de baza.

H.  CONCLUZII

Raportandu-ne la cele de mai sus, putem aprecia faptul ca o cunoastere amanuntita a tehnicilor de baza pentru analiza cererii de credite si luarea unei decizii privind solvabilitatea, ne va atentiona in permanenta ca procesul nu este complet pana cand nu ne formam o parere si despre solicitant.

In acest context putem vorbi despre cinci factori ce ar rezuma imaginea de ansamblu asupra unui potential debitor:

1.CARACTERUL SI REPUTATIA - Reuseste debitorul sa se conformeze cerintelor privind integritatea si aptitudinile?

2.CALITATEA CONDUCERII - Este aceasta capabila sa directioneze afacerile astfel incat sa permita firmei sa ramburseze imprumutul?

3.SCOPUL SI MODUL DE UTILIZARE A CREDITULUI - Sunt acestea doua chestiuni sensibile?

4.FLUXUL DE LICHIDITATI - Indica proiectiile faptul ca functionarea firmei va genera suficiente lichiditati pentru a rambursa imprumutul in intregime si la timp?

5.GARANTIA -Situatia se poate inrautati: daca se intampla astfel si fluxul de lichiditati nu permite rambursarea imprumutului, va fi garantia suficienta si poate fi ea incasata la timp si fara probleme?

NOTA:

* Toate aceste lucruri ne determina sa apreciem ca procesul de creditare este MOTORUL, iar educatia in domeniul creditarii este CONDUCATORUL!

Impozitele directe

1. Impozitele

1.1. Continutul si rolul impozitelor

Impozitele reprezinta o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/sau averea persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului in vederea acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta prelevare se face in mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie directa din partea statului.

Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie inteles in sensul ca plata acestora catre stat este o sarcina impusa tuturor persoanelor fizice si/sau juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa sau poseda un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datoreaza impozit.

Sarcina achitarii impozitului pe venit revine tuturor persoanelor fizice si/sau juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa prevazuta de lege.

Rolul impozitelor de stat se manifesta pe plan financiar, economic si social, cel mai important fiind rolul impozitelor care se manifesta pe plan fi-nancar, deoarece acesta constituie mijlocul principal de procurare a resur-selor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Pe plan so-cial, rolul impozitelor se concretizeaza in faptul ca prin intermediul lor, stat-ul procedeaza la redistrubuirea unei parti importante din produsul intern brut intre grupuri sociale si indivizi, intre persoanele fizice si cele juridice.

1.2. Elementele impozitului

Pentru ca prin impozite sa se poata realiza obiectivele financiare, economice si sociale urmarite de catre stat la introducerea lor, este necesar ca reglementarile fiscale sa fie cunoscute si respectate atat de organele fiscale, cat si de contribuabili.

Printre elementele impozitului se numara: subiectul (platitorul), suportatorul, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota (cotele) impozitului, asieta, termenele de plata, etc.

Subiectul impozitului (contribuabilul) este persoana fizica sau juridica obligata prin lege la plata acestuia.

Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul.

Obiectul impunerii il reprezinta materia supusa impunerii. La impozitele directe, obiect al impunerii poate fi venitul sau averea.

Sursa impozitului arata din ce anume se plateste impozitul.

Unitatea de impunere se foloseste pentru exprimarea dimensiunii obiectului impozabil. Drept unitate de impunere putem intalni: unitatea monetara, metrul patrat de suprafata utila, hectarul de teren, bucata, kilogramul, litrul, etc

Cota impozitului sau cota de impunere reprezinta impozitul aferent unei unitati de impunere.

Asieta (modul de asezare al impozitului) reprezinta totalitatea masurilor care se iau de organele fiscale in legatura cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului impozabil, stabilirea marimii materiei imozabile si determinarea impozitului datorat statului.

Termenul de plata indica data pana la care impozitul trebuie achitat statului.

2. Caracterizarea generala a impozitelor directe

Impozitele directe reprezinta forma cea mai veche de impunere. Ele s-au practicat si in oranduirile precapitaliste, insa, o extindere si o diversi-ficare mai mare au cunoscut abia in capitalism.

Impozitele directe au caracteristic faptul ca se stabilesc nominal in sarcina unor persoane fizice sau juridice, in functie de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevazute in lege. Ele se incaseaza direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite.

Impozitele directe pot fi grupate in impozite reale si impozite personale.

3. Impozitele reale

Impozitele reale se stabilesc in legatura cu anumite obiecte materiale (pamantul, cladirile, fabricile, magazinele, etc.), facandu-se adstractie de situatia personala a subiectului impozitului. Ele mai sunt cunoscute si sub denumirea de impozite obiective sau pe produs, deoarece se asaza asupra produsului brut al obiectivului impozabil, fara a se face nici o legatura cu situatia subiectului impozitului.

4. Impozitele personale

Impozitele personale se intalnesc sub forma impozitelor pe venit si pe avere, in stransa legatura cu situatia personala a subiectului impozitului, motiv pentru care sunt cunoscute si sub denumirea de impozite subiective.

4.1. Impozitele pe venit

Impozitele pe venit sunt forma de baza a impozitelor personale si au putut fi introduse atunci cand s-a inregistrat o suficienta diferentiere a ve-niturilor realizate de diferite categorii sociale.

Subiectele impozitului pe venit sunt persoanele fizice si cele juridice (societatile de capital) care realizeaza venituri din diferite surse.

Impozitele pe profitul persoanelor juridice

La plata acestui impozit sunt supuse persoanele fizice care au domi-ciliul sau rezidenta intr-un anumit stat, precum si cele nerezidente, care re-alizeaza venituri din surse aflate pe teritoriul acelui stat, cu unele exceptii prevazute de lege. De la plata impozitului pe venit se acorda unele scutiri, astfel in mod frecvent sunt scutiti de plata impozitului pe venit suveranii si familiile regale, diplomatii straini acreditati in tara respectiva (cu conditia reciprocitatii), uneori militarii, institutiile publice si persoanele fizice care realizeaza venituri sub nivelul minimului neimpozabil.

In practica fiscala se intalnesc doua sisteme de asezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice.

Sistemul impunerii separate poate fi intalnit fie sub forma unui im-pozit unic pe venit, care permite o impunere diferentiata pentru fiecare ca-tegorie de venit in functie de natura acestuia, fie prin instituirea mai multor impozite, care vizeaza fiecare in parte venitul obtinut dintr-o anumita sursa.

Sistemul impunerii globale este cel mai frecvent intalnit si presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de o persoana fizica, indiferent de sursa de provenienta, si supunerea venitului cumulat unui singur impozit.

Din compararea celor doua sisteme de impunere, rezulta ca impunerea separata permite tratarea diferentiata a veniturilor, in ceea ce priveste modul de asezare si nivelul cotelor de impozit, deoarece acestea din urma difera in functie de sursa de provenienta a veniturilor.

Persoanele care realizeaza venituri dn mai multe surse sunt avantajate, deoarece nu mai sunt afectate de consecintele progresivitatii impunerii, care se fac simtite prin cumularea veniturilor practicata in sistemul impunerii globale.

Pentru calcularea impozitului pe veniturile persoanelor fizice pot fi utilizate cote proportionale sau progresive. In unele tari, venitul impozabil este supus mai intai impunerii la cote proportionale si apoi impunerii in cote progresive. Cea mai frecvent utilizata este impunerea in cote progresive pe transe de venit.

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice se stabileste, de regula, anual, pe baza declaratiei de impunere intocmite de subiectul impozitului. Dupa stabilirea impozitului datorat statului, acesta se inregistreaza in debitul contribuabilului in registrul de rol. Incasarea impozitului stabilit asupra veniturilor din salarii, dobanzi, rente, etc. se realizeaza, de cele mai multe ori, prin stopaj la sursa, iar impozitul asupra celorlalte venituri se incaseaza direct de la contribuabili.

Nu sunt supuse impozitarii:

pensiile care nu depasesc 5 000 000 de lei pe luna si ajutoarele primite in cadrul sistemului asigurarilor sociale;

alocatiile de stat pentru copii;

pensiile de intretinere;

bursele acordate elevilor, studentilor si doctoranzilor;

dobanzile acordate pentru titlurile de stat si cele aferente depunerilor la vedere in conturi la societati bancare;

sumele sau bunurile primite ca ajutor;

donatiile;

sponsorizarile (la persoanele care le primesc);

sumele primite de asigurati in baza contractelor de asigurare de bunuri sau persoane;

veniturile obtinute din tranzactionarea valorilor mobiliare, etc.

Impunerea are ca obiect venitul efectiv realizat, determinat ca diferenta intre totalul veniturilor incasate din activitatea desfasurata si cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor. Pentru a se determina venitul impozabil, contribuabilii trebuie sa depuna, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, declaratia de impunere pentru veniturile realizate in anul fiscal precedent.

Pentru calcularea impozitului cuvenit statului asupra venitului anual impozabil se aplica cote progresive compuse al caror nivel minim este de 15% pentru veniturile de pana la 3 000 000 lei. Cota de impunere maxima este de 35% si se aplica asupra veniturilor care depasesc 12 000 000 lei. Tot pe baza acestor cote se calculeaza si impozitul pe veniturile obtinute din drepturi de autor, din cesionarea, inchirierea si valorificarea unor astfel de drepturi dobandite prin mostenire.

Pentru veniturile obtinute din inchirierea, subinchirierea si din constituirea dreptului de uzufruct, impozitul se calculeaza prin aplicarea unei cote de 15% asupra venitului anual impozabil, care se obtine prin deducerea din veniturile incasate la nivelul unui an a impozitului pe cladiri, a primelor de asigurare platite si a impzitului pe teren aferente spatiului inchiriat. Daca este vorba de inchirierea sau subinchirierea de camere mobilate, se mai deduce si o cota forfetara de cheltuieli de 20% din venitul rezultat in urma scaderii impozitelor si a primelor de asigurare mentionate.

Impozitul pe profitul persoanelor juridice

Pentru stabilirea impozitului pe profitul realizat de persoanele juridice (societatile de capital), in unele tari se foloseste acelasi sistem de impunere ca in cazul persoanelor fizice, iar in altele se practica un sistem distinct. Modul in care se realizeaza impunerea profitului realizat de persoanele juridice este determinat de organizarea acestora, ca societati de persoane sau ca societati de capital.

In cazul societatilor de persoane, impunerea veniturilor acestora se face frecvent pe baza sistemului aplicat veniturilor persoanelor fizice, deoarece este dificil sa se faca distinctie intre averea fiecareia din persoanele asociate si patrimoniul societatii respective.

La societatile de capital, poate fi facuta o demarcatie neta intre averea personala a actionarilor si patrimoniul societatii deoarece actionarii raspund pentru actele si faptele societatii numai in limitele partii de capital pe care o detin. Profitul obtinut de o societate de capital se repartizeaza atat actio-narilor sub forma de dividende (proportional cu participarea lor la capital), cat si la dispozitia societatii pentru constituirea unor fonduri. Aceasta repar-tizare a profitului permite luarea in considerare a mai multor modalitati de impunere a veniturilor realizate de societatile de capital si anume:

a) se impune mai intai profitul total obtinut de societatea de capital si apoi separat profitul repartizat actionarilor sub forma de dividende. In acest caz, considerat clasic, partea din profit repartizata actionarilor este impusa de doua ori impozitarii (o data la societate si a doua oara la actionari sau asociati);

b) se impun numai dividendele, iar partea din profit lasata la dispozitia societatii de capital este scutita de impozit. Practicarea acestei metode este avantajoasa pentru societatile de capital si vizeaza simularea acestora in plasarea profitului realizat in noi investitii;

c) se impune numai partea din profit care ramane la dispozitia societatii de capital, iar dividendele repartizate actionarilor nu sunt impuse impozi-tarii. In acest caz se incalca principiul echitatii fiscale, deoarece se exone-reaza de la impunere dividendele realizate de actionari;

d) impunerea separata, mai intai a dividendelor repartizate actionarilor si apoi a partii din profit ramase la dispozitia societatii de capital.

In vederea stabilirii venitului impozabil al societatii de capital, se pleaca de la rezultaele de bilant ale acesteia, la care se adauga: soldul stocurilor (soldurile de la inceputul anului, plus intrarile din productie, minus iesirile), veniturile din castiguri de capital, dobanzile la conturile curente, veniturile din dobanzi la creditele acordate, veniturile din chirii, etc. Pentru a se stabili venitul impozabil, urmeaza ca din veniturile brute astfel dereminate sa se scada: cheltuielile de productie, dobanzile platite, prele-varile la fondul de rezerva si la alte fonduri speciale permise de lege, pier-derile din activitatea anului curent si eventual din anii precedenti, anumite prelevari pentru scopuri social-culturale. Conditiile si limitele in care pot fi facute aceste scazaminte difera de la tara la tara.

In ceea ce priveste impozitarea propriu-zisa a profitului net obtinut de societatile de capital, practica internationala permite evidentierea urmatoa-relor situatii:

a) in unele tari cotele de impunere sunt diferentiate in functie de proprie-tarul capitalului social;

b) cotele de impunere sunt diferentiate in functie de natura activitatilor din care se obtine profitul;

c) nivelul cotelor de impunere este stabilit in functie de cifra de afaceri a societatilor comerciale;

d)  utilizarea unor cote de impozit diferite, dupa cum impozitul este un venit al bugetului de stat (federal) sau al bugetelor locale;

e) utilizarea unei singure cote de impunere.

Dupa cum rezulta din cele prezentate, impozitul pe profitul societatilor de capital se calculeaza pe baza unor cote proportionale carora li se pot aplica anumite corective.

Impunerea profitului realizat de persoanele juridice se face, de regula, anual, pe baza declaratiei de impunere intocmite de acestea.

4.2. Impozitele pe avere

Institurea acestor impozite a fost facuta din cauza ca diferite persoane fizice si juridice au drept de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile.

In practica fiscala din diferite tari, impozitele pe avere se intalnesc sub urmatoarele forme:

impozite asupra averii propriu-zise;

impozite pe circulatia averii;

impozite pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii.

Impozitele asupra averii propriu-zise pot fi intalnite atat ca impozite stabilite asupra averii, dar platite din venitul obtinut de pe urma averii respective, cat si ca impozite instituite pe substanta averii. Impozitele asupra averii propriu-zise care se intalnesc mai frecvent sunt:

impozitele pe proprietatile imobiliare;

impozitele asupra activului net.

Impozitele pe proprietatile imobiliare se intalnesc cel mai adesea sub forma impozitelor asupra terenurilor si cladirilor. Aceste impozite au ca baza de impunere fie valoarea de inlocuire sau valoarea declarata de proprietar, fie veniturile capitalizate privind bunurile respective. Cotele de impunere sunt in general scazute si sunt diferentiate atat in functie de categoria de folosinta a terenului, cat si de amplasamentul acestuia.

Impozitele asupra activului net au ca obiect intreaga avere mobila si imobila pe care o detine un contribuabil. La plata acestui impozit in unele tari sunt supuse atat persoanele fizice cat si cele juridice, iar in altele fie numai persoanele fizice, fie numai societatile de capital.

Impozitele pe circulatia averii se instituie in legatura cu trecerea dreptului e proprietate asupra unor bunuri mobile si imobile de la o persoana la alta. In aceasta categorie de impozite, se afla:

impozitele pe succesiuni;

impozitele pe donatii;

impozitele pe actele de vanzare-cumparare a unor bunuri imobile;

impozitele pe hartiile de valoare (actiuni, obligatiuni, etc.);

impozitele pe circulatia capitalurilor si a efectelor comerciale.

Impozitele pe succesiuni au ca obiect al impunerii averea primita drept mostenire de o persoana fizica si vizeaza numai circulatia bunurilor intre persoanele fizice. Impozitul poate fi stabilit fie global pentru toata averea lasata mostenire, fie separat pentru partea de avere ce revine fiecarui mostenitor. Calcularea impozitului se face pe baza unor cote progresive, iar nivelul acestora este diferentiat atat in functie de valoarea averii care face obiectul succesiunii, cat si in functie de gradul de rudenie existent intre persoana decedata (decujus) si mostenitorii acesteia (impozitul este mult mai mare cu cat succesorul este ruda mai indepartata cu persoana decedata).

Impozitele pe donatii au fost introduse pentru a preveni ocolirea platii impozitului pe succesiuni, in cazul in care are loc efectuarea de donatii de avere in timpul vietii. Impozitul cade in sarcina persoanei care primeste donatia (donatar) si se calculeaza pe baza unor cote progresive. Nivelul progresivitatii este influentat de valoarea averii donate si de gradul de rudenie dintre donator si donatar.

Impozitele pe actele de vanzare-cumparare a unor bunuri imobile cad in sarcina cumparatorilor. In unele tari pentru calcularea impozitului se utilizeaza cote proportionale, iar in altele cote progresive.

Impozitele pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii au ca obiect sporul de valoare pe care l-au inregstrat unele bunuri in cursul unei perioade de tmp. Ca impozite de acest gen putem mentiona:

impozitul pe surplusul de valoare imobiliara;

impozitul pe sporul de avere realizat in timp de razboi..

Impozitul pe surplusul de valoare imobiliara a fost introdus pentru impunerea sporului de valoare inregistrat de anumite bunuri imobiliare in intervalul de timp de la cumparare si pana la vanzare, fara ca proprietarul sa fi efectuat o cheltuiala in acest scop.

Impozitul pe sporul de avere realizat in timp de razboi are ca obiect averea dobandita in timpul sau ca urmare a razboiului. Cu toate ca impozitul se calcula in cote progresive, el n-a avut un randament prea ridicat, deoarece existau numeroase cai de sustragere de la impunere si se platea in moneda depreciata in urma inflatiei.

5. Dubla impunere juridica internationala

Cunoasterea temeinica a practicii fiscale internationale are o impor-anta deosebita in realizarea procesului de largire a cooperarii economice si financiare dintre acestea. Dubla impunere juridica internationala poate de-veni, la un moment dat, o piedica in amplificarea relatiilor economice, financiare, de credit, etc. dintre diferite tari.

5.1. Continutul dublei impuneri juridice internationale

Dubla impunere juridica internationala reprezinta supunerea la impozit a aceleiasi materii impozabile si pentru aceeasi perioada de timp, de catre doua autoritati fiscale din tari diferite. Dubla impunere poate aparea in cazul realizarii de catre rezidentii unui stat a unor venituri pe teritoriul altui stat.

Dubla impunere juridica internationala poate aparea numai in cazul impozitelor directe (al impozitelor pe venit si al celor pe avere).

In practica fiscala internationala pot fi intalnite mai multe criterii care stau la baza impunerii veniturilor sau a averii, si anume:

criteriul rezidentei (domiciliului fiscal);

criteriul nationalitatii;

criteriul originii veniturilor.

Potrivit criteriului rezidentei, impunerea veniturilor se efectueaza de autoritatea fiscala din tara careia apartine rezidentul, indiferent daca veniturile sau averea sunt obtinute sau se afla pe teritoriul acelui stat sau in afara acestuia.

Conform criteriului nationalitatii, un stat impune rezidentii sai, care realizeaza venituri sau poseda averi din (in) statul respectv, indiferent daca ei locuiesc sau nu in tara lor.

In cazul criteriului originii veniturilor, impunerea se face de catre organele fiscale din tara pe al carei teritoriu s-au realizat veniturile sau se afla averea, facandu-se abstractie de rezidenta sau de nationalitatea beneficiarilor de venituri.

Modul in care aceste criterii sunt aplicate duce la aparitia dublei impuneri internationale.

Consecintele negative pe care le are dubla impunere asupra dezvoltarii relatiilor economice si financiare dintre diferite tari au facut necesara gasirea unor solutii pentru inlaturarea ei.

5.2. Metode pentru evitarea dublei impuneri juridice internationale

Evitarea dublei impuneri se poate face fie pe baza unor masuri legislative unilaterale, fie prin incheierea de acorduri bilaterale sau multilaterale intre diferite state, iar solutia cea mai potrivita este incheierea de conventii bi sau multilaterale intre state.

Conventia pentru evitarea dublei impuneri se aplica impozitelor pe ve-nit si pe avere, iar sub incidenta ei intra atat persoanele fizice cat si cele juridice.

Pentru evitarea propriu-zisa a dublei impuneri, in practica fiscala internationala se aplica mai multe metode sau procedee tehnice:

scutirea totala;

scutirea progresiva;

"creditarea" ordinara a impozitului;

"creditarea" totala a impozitului.

Conform procedeului scutirii (exonerarii) totale, venitul realizat in strainatate de rezidentul unui anumit stat si care a fost supus impunerii acolo, nu se mai include in venitul impozabil in statul de rezidenta.

In cazul procedeului scutirii (exonerarii) progresive, venitul obtinut de rezidentul unui stat in strainatate se adauga la veniturile realizate de acesta in statul de rezidenta, urmand apoi ca la venitul total astfel obtinut sa se stabileasca cota progresiva aferenta.

Procedeul "creditarii" (imputarii) ordinare consta in aceea ca impozitul platit statului strain pentru venitul realizat pe teritoriul acestuia, de rezidentul altui stat, se deduce direct din impozitul datorat statului de rezidenta, dar numai pana la limita impozitului intern ce revine la un venit egal cu venitul obtinut in strainatate.

In cazul procedeului "creditarii" (imputarii) totale impozitul platit in strainatate pentru venitul realizat acolo se deduce integral din impozitele datorate in statul de rezidenta. Deducerea integrala se face inclusiv in situatiile in care impozitul platit in strainatate este mai mare decat impozitul aferent aceluiasi venit in statul de rezidenta.

Aplelarea la unul sau altul din aceste procedee permite, dupa caz, diminuarea impozitelor datorate statului de rezidenta sau recunoasterea impozitelor platite in strainatate.

Bibliografie:

Finantele generale si finantele firmei - autor: Tudorache D.

Editura Sylvi, Bucuresti, 2000;

Elemente de tehnica si strategie bancara - autor: Tudorache D.

Editura Atheneum, Bucuresti, 2001;

Management - autori: Nicolescu O. si Verboncu I.

Editura Economica, Bucuresti, 1999;

Analiza creditului - autor: Andrew Murray

Editura Expert, Bucuresti, 1998.

5. Finante Publice - editia a II-a - 1999

Acad. prof. univ. dr. Iulian Vacarel

Prof. univ. dr. Gabriela Anghelache

Prof. univ. dr. Gh. D. Bistriceanu

Prof. univ. dr. Tatiana Mosteanu

Prof. univ. dr. Florian Bercea

Prof. univ. dr. Maria Bodnar

Conf. univ. dr. Florin Georgescu