RELATIILE CONTABILITATII CU FISCALITATEA

RELATIILE CONTABILITATII CU FISCALITATEA

Spre deosebire  de un specialist din Europa continentala, care are nevoie de un sistem complex de cunostinte fiscale, in Regatul Unit intelegerea contabilitatii nu impune cunoasterea fiscalitatii. Ceea ce este cert este faptul ca inregistrarile contabile nu sunt determinante pentru calculul beneficiului fiscal. In Regatul Unit, spre deosebire de Franta sau Romania, o cheltuiala poate sa fie deductibila fiscal fara ca ea sa fie contabilizata.

Modul de rezolvare a problemelor fiscale depinde adesea si de cultura de intreprindere. Unele intreprinderi controleaza indeaproape fiscalitatea, in vederea diminuarii impozitului pe profit, altele considera ca, indiferent ce s-ar face, cheltuiala fiscala este necontrolabila si inevitabila. De asemenea, anumiti autori considera ca motivele de ordin fiscal stau nu numai la baza alegerii metodelor contabile, ci si la baza structurarii grupului, adica impartirea activitatilor intre filiale sau plasarea de societati in strainatate.

Principiul conectarii cheltuielilor la venituri solicita ca impozitul sa fie contabilizat in acelasi exercitiu cu operatiunile care l-au generat, chiar daca plata sa efectiva este raportata la o perioada ulterioara sau dimpotriva, este anticipata. De fiecare data cand exercitiul de impozitare al unui venit sau deductibilitatea fiscala a unei cheltuieli difera de exercitiul de contabilizare a acelui venit sau a acelei cheltuieli, rezulta un impozit amanat.

In tarile cu aliniere a contabilitatii la fiscalitate (Germania, Japonia si, intr-o mai mica masura, Spania, Italia, Franta), sursele de impozite amanate nu sunt numeroase. Impozitele amanate sunt rar mentionate in situatiile financiare individuale din aceste tari si, chiar la nivel consolidat, sumele sunt in general modeste. In schimb, in tarile anglo-saxone, caracterizate prin deconectarea regulilor contabile de cele fiscale, reglementarea este destul de precisa, iar sumele respective sunt uneori considerabile.

Prima problema este daca recunoasterea efectelor fiscale ale diferentelor temporare trebuie sa aiba la baza o abordare partiala sau globala. Abordarea partiala presupune recunoasterea doar a diferentelor temporare care se vor resorbi intr-un viitor apropiat. Abordarea globala, dimpotriva, presupune recunoasterea tuturor diferentelor temporare, indiferent de data resorbirii acestora. Revizuirile normelor de contabilizare a impozitului, realizate in ultimii ani, in referentialele contabile, au fost in favoarea abordarii globale. In primul grup figureaza mai ales SUA, in timp ce Marea Britanie si, intr-o oarecare masura, Germania se plaseaza in a doua categorie. SSAP 15 prevede luarea in considerare doar a diferentelor care trebuie sa se materializeze sub forma unei creante sau a unei datorii de impozit intr-un viitor apropiat (chiar daca exista o miscare in favoarea calculului global).

O a doua problema priveste tratamentul soldurilor de impozite amanate in decursul exercitiilor urmatoare. Ea ne permite sa distingem metoda reportului fix ('deferal method') si cea a reportului variabil ('liability method').

Prima considera soldul impozitelor amanate ca fiind definitive, adica nu sunt necesare ajustari pentru a reflecta schimbarile intervenite in cota de impozit, cotele viitoare de profit nefiind considerate relevante. Conform metodei reportului variabil, posturile de impozite amanate sunt ajustate in functie de modificarile legislatiei, adica presupune calculul impozitului amanat pe baza cotelor asteptate a fi in vigoare in exercitiul resorbirii diferentelor temporare.

In lumea anglo-saxona s-a impus metoda reportului variabil. Franta si Germania au pozitii opuse. Motivul trebuie cautat in 'supletea' Directivei a IV-a europene privind alegerea metodelor de contabilizare a impozitului pe profit in conturile individuale. Germania se apropie de referentialul international, insa nu se aliniaza sistematic tehnicii reportului variabil.