Restructurarea sistemului bancar romanesc

RESTRUCTURAREA SISTEMULUI BANCAR ROMANESC

In contextul restructurarii de ansamblu a sistemului economic romanesc , si sectorul bancar este supus unui asemenea proces.In domeniul bancar procesul de restructurare a demarat prin organizarea la doua niveluri (banca centrala/bancile universale) si introducerea treptata a normelor bancare.In prezent principalele probleme cu care se confrunta nu numai sistemul bancar romanesc ci toate sistemele similare din fostele tari socialiste sunt:restructurarea bilanturilor bancare prin absorbirea pierderilor si recapitalizarea bancilor, reducerea riscului moral in sistemul bancar , restructurare sistemului de plati si reducerea riscului sistematic, completarea retelei bancare de siguranta si privatizarea bancilor de stat.

Restructurarea portofoliilor bancare

Problem pierderilor la portofoliu de credite , pierderi cu o pondere relativ ridicata reprezinta principalul obstacol in calea instaurarii unui sistem bancar modern in fostele tari socialiste.Persistenta acestei probleme slabeste increderea in sistemul bancar si complica mecanismele de transmitere ale politicii economice.Eforturile guvernelor de a rezolva problema nu au fost in general incununate de succes caci nu au fost atacate cauzele care o genereaza.

Curatarea portofoliilor de credite este un pas necesar dar reprezinta doar inceputul procesului de restructurare a portofoliilor.Aceasta deoarece pierderile , considerate ca o mostenire a perioadei anterioare , au cunoscut cea mai mare crestere in general , dupa1990 , fapt ce reflecta recesiunea economica prelungita ce afecteaza zona.Dar mai important este faptul ca pierderile sunt generate de probleme structurale grave care afecteaza atat sectorul economic cat si sectorul financiar.Acestea sunt:

-riscul moral ridicat si selectia adversa manifestata de bancile de stat (predominante) fata de clientii lor din sectorul de stat;

-lipsa sau insuficienta unui cadru legal care sa impuna executia silita a debitorilor;

-folosirea sistemului bancar de catre guvern pentru realizarea unor obiective de ordin social;

-slabiciunea sistemului normativ si de control bancar;

Ponderea pierderilor la portofoliu de credite este semnificativa pentru bancile de stat.Aceste pierderi sunt echitabil repartzate intre ele , in functie de particularitatile portofoliilor:repartizarea teritoriala (Polonia) sau sectoriala (Romania , Bulgaria) .Recesiunea care insoteste tranzitia la economia de piata agraveaza dificultatile financiare ale intreprinderilor si riscurile asumate de banci.Bancile private mici nu sunt afectate de pierderi mostenite ;lor le lipseste mai ales ocazia de a da imprumuturi caci sunt putin cunoscute.In plus le lipsesc si resursele primare si deci fondurile de imprumut caci ponderea lor pe piata creditelor este redusa , imprumuturile in strainatate inaccesibile iar accesul la refinantarea bancii centrale este limitat.In Romania ele se bazeaza pe piata interbancara dar sufera , ca si in alte tari , de o criza de lichiditate.

Exista doua tipuri de strategii de eliminare a pierderilor si de curatare a bilantului bancilor:centralizate sau descentralizate.

Abordarea descentralizata lasa restructurarea si suportarea pierderilor pe seama bancilor , de regula , prin creare unei directii specializate in cadrul fiecareia.(Ungaria pana in 1992)

Abordarea centralizata presupune transferul sau vanzarea pierderilor catre o institutie centrala , publica , cu statut de banca dar mai asemanatoare unui spital pentru credite neperfomante.O parte a portofoliului putred al bancilor va fi transferata acestei institutii care va prelua raspunderea incasarii datoriilor.O varianta a acestei strategii o reprezinta vanzarea creantelor neperformante unor firme private , pe piata , mult sub valoarea lor nominala.

Din punct de vedere tehnic strategia centralizata poate fi implementata folosind urmatoarele solutii practice:

*deprecierea creantelor asupra intreprinderilor prin inflatie datoriile fiind inscrise in bilant la valoarea lor nominala;solutia prezintadoua incoveniente:

-nu e definitiva caci inflatia trebuie sa scada;

-compromite ajustari macroeconomice daca inflatia se mentine mult timp la cote ridicate.

*preschimbarea depozitelor publice in actiuni ale statului .Are loc o recapitalizare care poate compensa creantele nerecuperabile asupra intreprinderilor insolvabile dar poate duce la o criza de lichiditate.Se aplica in Polonia din1992 in cadrul pactului guvernamental pentru industrie.

*crearea unei agentii independente pentru conversie sau consolidare finantata prin emisiune de titluri de credit pe termen lung garantate de stat , agentie care sa cumpere creantele bancilor asupra intreprinderilor insolvabile.Aceste creante sunt apoi vandute pe piata finantandu-se lichidarea sau restructurarea acestor intreprinderi.

*preluarea pierderilor de catre buget .Este solutia cea mai simpla si cea mai rapida dar ridica problema finantarii.In conditiile unei restrictii bugetare dure , in majoritatea tarilor finantarea s-a facut prin emisiune de obligatiuni , in transe.

Recapitalizarea bancilor

Pentru minimizarea riscului de capital si crearea premiselor pentru o crestere sanatoasa a activelor bancare , recapitalizarea bancilor este o problema esentiala.Aceasta se pune atat pentru bancile private cat , mai ales , pentru bancile de stat.Prin talie si implicare directa a statului proprietar , bancile de stat ridica principalele probleme de recapitalizare.

Pentru realizarea recapitalizarii se pot folosi doua tehnici:finantare directa de la buget sau finantarea prin emisiuni de obligatiuni.Finantarea directa este foarte simpla dar scumpa in aceeasi masura.Emisiunea de obligatiuni este o modalitate mai prudenta si mai ieftina;costurile se vor repartiza pe parcursul perioadei , cheltuielile imediate fiind doar pentru plate dobanzilor.Scadenta trebuie sa fie rezonabila de cel putin cinci ani, titlurile sa fie negociabile si emise la nivelul dobanzii pe piata.

Din 1992 , in Romania opereaza un comitet pentru recapitalizarea bancilor iar o injectie de capital pentru intarirea pozitiei financiare a bancilor de stat s-a efectuat inca din acel an.

Reducerea riscului moral in sistemul bancar

Dimensiunea riscurilor bancare in Europa de Est sunt multiple si pronuntate.Riscul afecteaza toate sistemele bancare reformate ca risc moral si risc sistemic.

Riscul moral se traduce in mentinerea in funtiune a unui numar de banci insolvabile , dupa criterii contabile si economice obisnuie.Riscul sistemic este un risc tehnic , agravat de riscul moral , si se manifesta in cadrul sistemului de plati;rezulta din anarhismul si lipsa modalitatilor de compensare si reglementare a datoriilor interbancare.

Riscul moral intr-un sistem bancar poate fi definit ca fiind acea situatie asimetrica in care o banca isi pastreaza pentru ea profituri mai mari decat rezultatele scontate intr-o conjunctura favorabila datorita faptului ca nu suporta costul pierderilor intr-o conjunctura nefavorabila.Ca urmare banca este incitata sa ofere imprumuturi pentru proiecte din ce in ce mai riscante la rate ale dobanzii din ce in ce mai mari;ea manifesta o preferinta din ce in ce mai mare pentru risc si devine o amenintare pentru intregul sistem bancar.

Pentru o serie de banci supravietuirea in ciuda insolvabilitatii lor se datoreaza aplicarii doctrinei too big to fail . Implicit statul ofera garantia sa tuturor bancilor publice , astfel ca platile interbancare si obligatiunile fata de deponenti se onoreaza.Cu alte cuvinte statul acopera pierderile institutiei insolvabile justificand masurile luate ca necesare in contextul procesului de restructurare si reformare a sistemului bancar.

O alta grupa de banci sunt cele aflate in stare de incetare a platilor , mai ales cele private , de talie mica.Acestea nu au reusit sa se impuna pe piata depozitelor si a creditelor si nu au realizat nici o diversificare corespunzatoare a portofoliului lor.Nu pot fi salvate decat prin fuziune cu / achizitie de catre o alta banca.Oricum refuzul falimentelor acestor banci sub argumentul ca falimentul uneia va insemna falimentul tuturor prin contagiune si deci eliminarea de pe piata a sectorului privat nu este corect.Solutia o reprezinta instaurarea unor conditii de concurenta egala , prin extinderea garantiei statului si la depozitele bancilor private sau suprimarea ei si pentru cele publice cu instaurarea unui sistem autonom de asigurare a depozitelor bancare.

Astfel pentru bancile private solutia crearii propriului sistem de asigurare mutuala pare mai echitabila decat cea a fuziunilor-achizitii dirijate de stat.Celelalte banci private ar cere atunci lichidarea bancilor cu fonduri proprii negative si ar despagubi pe deponenti.Falimentul este calea cea mai curata de reglare a numarului de banci in sector , nu concentrarea.

De fapt , falimentul este rezultatul unei slabe rentabilitati.Achizitia unei institutii nerentabile de catre una rentabila poate degrada si rezultatele cumparatorului.

Riscul sistemic si restructurarea sistemului de plati

Riscul sistemic apare odata ce o banca refuza sa tina cont de consecintele comportamentului sau asupra altor membrii ai sistemului bancar.In special este cazul operatiilor de creditare prin care banca impune (datorita riscului pe care si-l asuma ) un risc suplimentar tuturor bancilor fata de care este debitoare in sistemul interbancar de plati.

Restructurarea sistemului de plati presupune mai intai trecerea de la un sistem bazat inca pe folosirea pe scara larga a numerarului la unul bazat pe transferuri interbancare.

In al doilea rand este necesara introducerea unor sisteme sigure si rapide pentru transferul in aceeasi zi al creantelor de valoare mare.I al treilea rand este necesara formularea si implementarea unui set de reguli si principii care sa guverneze derularea platilor prin circuit.

Pentru realizarea tuturor acestor obiective esntiale este necesar , alaturi de implicarea hotarata a bancilor , si increderea clientilor in capacitatea bancilor de a asigura servicii de plati sigure si rapide.

Gestiunea riscurilor in sistemul de plati.Functionarea unui sistem de plati este riscanta.Principalele forme de risc ce pot afecta buna funtionare a sistemului de plati sunt:

-riscul de lichiditate :probabilitatea ca un participant sa nu poata incheia o tranzactie la timp din lipsa de mijloace de plata .

-riscul de credit:probabilitatea nerecuperarii unor creante asupra unor participanti la sistemul de plati.

Atentia autoritatilor se concentreaza asupra sistemului de transfer al fondurilor interbancare caci acolo se atinge cel mai ridicat grad de concentrare a riscurilor care , in anumite conditii pot genera risc sistemic.Obiectivul fundamental al politicii in domeniul gestiunii riscurilor in sistemul de plati trebuie sa fie asigurarea unei protectii adecvate impotriva riscului sistemic.

Riscul sistemic este deosebit de acut in sistemele de plati bazate pe compensare reciproca.In acest context incetarea / suspendarea platilor de catre o institutie bancara poate antrena o reactie in lant in sistemul bancar.Banca centrala este cea care trebuie sa dezvolte politici corespunzatoare pentru a reglementa astfel de situatii.In practica exista cateva alternative:

-garantarea finalizarii platii de catre banca centrala .O astfel de garantie face ca testul de solvabilitate sa fie practic inexistent in sistem deoarece bancile se vor angaja cu usurinta in relatii riscante cu alte banci.Pe de alta parte fara astfel de garantii dezvoltarea sistemului de plati si a pietei monetare poate fi serios afectata.

-aplicarea unor norme vizand expunera individuala a fiecarei banci : limita asupra pozitiilor (bi / multi-laterale) precum si varsarea unor garantii;

-solutie mixta care nu implica obligatoriu banca centrala drept garanta pentru finalizarea tuturor platilor ;ea trebuie insa sa stabileasca , cel putin la nivelul sau , care sunt conditiile de asigurare a lichiditatii bancilor in contextul participarii acestora la sistemul de plati.De asemenea este necesar sa existe un cadru legal prin care sa se asigure respectarea compensarilor reciproce , in caz de faliment bancar.

Privatizarea bancilor

Privatizarea reprezinta modalitatea cea mai rapida de a induce modificari de comportament si strategie , asigurand astfel bancilor independenta fata de guvern si sectorul public.

Principala conditie a demararii procesului de privatizare o reprezinta asanarea bilantului care presupune restructurarea sau falimentul unui numar relativ mare de clienti importanti.Daca restructurarea portofoliilor nu este insa insotita si de o modificare a practicilor manageriale , este de asteptat ca aceleasi politici de creditare sa fie aplicate si problemele sa apara din nou.

O a doua conditie o reprezinta existenta unei vointe politice ferme , caci prin dividente si impozit pe profit (in mod direct) precum si prin capacitatea de a influenta politica de creditare (in mod indirect) bancile de stat sunt un important instrument in mana guvernului.

Exista mai multe strategii de privatizare aplicabile in sectorul bancar , nici una insa general valabila.Alegerea strategiei de privatizare si implementarea acesteia depind de obiectivele guvernului si de realitatile pietei.Daca viteza este obiectivul prioritar , atunci bancile trebuiesc incluse in programul de privatizare in masa.Daca alte obiective au prioritate (procurarea unor venituri pentru buget,obtinerea de experienta si capital , imbunatatirea culturii manageriale) atunci alte strategii trebuie avute in vedere (vanzari de partcipatii , majorari de capital prin emisiuni de actiuni , etc..).

Dat fiind gradul de subdezvoltare a pietelor de capital in zona , privatizarea prin oferta publica poate fi considerata o solutie utopica.Alaturi de privatizarea in masa , singura strategie viabila si radicala o reprezinta vanzarea partiala sau integrala a capitalului catre un investitor sau grup de investitori.Emisiunea de actiuni suplimentare este un proces cu o durata relativ ridicata si costuri pe masura prin care nu se poate procura decat un volum cu totul redus de fonduri (in Romania vezi experienta Agrobank).

In acest context privatizarea partiala a bancilor este un concept foarte popular in Europa de Est in ultimii doi-trei ani deoarece pare a impaca si capra si varza:privatizarea cuplata cu pastrarea unei participatii a statului (golden share).Desi politic problema pare a fi solutionata , trebuie rezolvate o serie de detalii tehnice care pot afecta serios natura procesului si finalitatea acestuia:natura investitorilor si ponderea statului.

Daca statul isi pastreaza o participatie la capitalul bancar , care sa fie ponderea acesteia :majoritara sau minoritara?O pondere majoritara nu rezolva decat problema injectiei de fonduri , presupunand ca se vor gasi investitori care sa participe in asemenea conditii.O pondere minoritara ar asigura incasarea in continuare a unor dividente ce pot fi estimate ca importante fara a se permite insa influentarea strategiei bancilor de catre guvern.Pentru a maximiza efectele in plan managerial ale privatizarii bancilor , este esential ca ponderea capitalului de stat sa fie minima , urmand eventual ca ea sa fieredusa la zero.

In ceea ce priveste natura investitorilor , cel mai probabil este ca acestia sa reprezinte un grup (desi nici ipoteza unui singur investitor nu trebuie ignorata complet) date fiind riscurile de tara relativ mari in estul Europei.Cel mai probabil , grupul de investitori interesat de privatizarea bancilor va fi reprezentat de investitori straini , avand in vedere disponibilitatea limitata a resurselor interne de capital .

Solutia unui investitor strategic strain are multe avantaje pentru privatizarea bancara intre care:

-injectia suplimentara semnificativa de capital;

-reducerea costurilor bugetare ale recapitalizarii bancilor;

-transfer de expertiza tehnica si manageriala.

In ciuda acestor avantaje multiple , solutia este privita cu multa reticenta caci rolul capitalului strain in privatizare - a bancilor in special - este o problema sensibila si controversata , de natura preponderent politica.Chiar tarile care au acceptat aceasta solutie tind sa impuna limite participarii capitalului strain (25% Ungaria , 20-25% Polonia) .Pe de alta parte insa putine banci din occident considera astfel de participatii ca optiuni strategice caci sunt confruntate cu propriile lor probleme de capitalizare si rentabilitate , mai ales bancile mari. Aceste probleme au taiat din apetitul de diversificare/implementare internationala a acestor banci.In plus bancile sunt mai greu de vandut decat alte societati comerciale caci sunt strans legate de imaginea pe care tara o are pentru investitorii straini.Acestia trebuie sa aiba incredere in politica macroeconomica , calitatea reglementarilor , stabilitatea politica si cresterea economica viitoare.Pe langa toate acestea , impunerea unei limite (care poate defini si o participare minoritara) nu este de natura sa stimuleze investitii straine in acest domeniu .