Rolul impozitului ca si parghie fiscala

ROLUL IMPOZITULUI CA SI PARGHIE FISCALA

Pentru a preveni crizele, iar atunci cand ele apar, pentru a fi grabnic asanate, statul este silit sa supravegheze in permanenta mersul activitatii economice, sa controleze evolutiile conjuncturale si sa incerce a influenta favorabil consumul si afacerile.[1]

Acest lucru se poate realiza prin interventia discreta si silentioasa, prin incercarea de orientare si influentare favorabila a comportamentului actorilor vietii economico-sociale (statul folosind metode economice pentru armonizarea intereselor personale si generale care, numai in aparenta sunt contradictorii, in realitate fiind convergente). Instrumentul folosit in acest caz il reprezinta parghiile financiare.

Parghiile financiare reprezinta categorii valorice activizate de catre stat, chemate sa declanseze, prin stimulentele ce le sunt proprii si prin forta lor coercitiva, o reactie dezirabila din partea adresantilor (producatori, consumatori, etc.) astfel incat sa se armonizeze, pe cai economice si nu administrative, interesele acestora cu interesul national public.

Din aceasta definitie reiese nu numai continutul, ci si trasaturile definitorii ale parghiilor financiare. Acestea sunt urmatoarele:

a) sunt categorii valorice activizate, cu forta de influentare si orientare a activitatii economice si sociale;

b) au virtuti stimulatorii dar si forta coercitiva, incitand adresantii la reactii dezirabile, si asigura armonizarea intereselor personale ale acestora cu cele macroeconomice;

c) sunt metode economice si nu administrativ-birocratice de interventie indirecta, discreta si silentioasa a statului in economie;

d) se caracterizeaza printr-o oarecare stabilitate, dar mai ales prin elasticitatea si flexibilitatea lor. Stabilitatea lor relativa este necesara deoarece travaliul conceperii si implementarii lor este adesea mai laborios decat desfasurarea propriu-zisa a actiunii. Parghiile financiare trebuie sa fie insa si flexibile, sa aiba capacitate de adaptare la conditiile in vesnica schimbare si sa poata fi chiar abandonate atunci cand devin anacronice, in locul unora fiind introduse parghii noi, mult mai eficace, capabile sa indeplineasca functii noi;

e) sunt incorporate in mecanismul de functionare a economiei, actionand automat ca adevarate reostate sau stabilizatoare pentru neutralizarea actiunii factorilor dezechilibranti, dar nu elimina in totalitate fluctuatiile generate de acesti factori;

f) au actiune conjugata si efecte complementare. Aceasta inseamna ca toate converg spre acelasi scop (asigurarea functionalitatii mecanismului financiar si a celui economic in ansamblul sau), se completeaza si nu se anihileaza reciproc.

Referindu-se la rolul impozitelor, economistul francez, Pierre Lalumiere, sublinia ca impozitele pot fi folosite pentru a incuraja sau pentru a descuraja o anumita activitate economica. Fara sa inceteze sa fie un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, impozitul a devenit un mijloc de interventie in domeniul economic si social.

Pe plan social, rolul impozitelor se concretizeaza in faptul ca, prin intermediul lor, statul procedeaza la redistribuirea unei parti importante din produsul intern brut intre grupuri sociale si indivizi, intre persoanele fizice si cele juridice. Impozitele constituie unul din principalele instrumente de care statul dispune pentru redistribuirea veniturilor si averii.

"Impozitul dobandeste calitatea de parghie fiscala numai daca pe langa functia lui traditionala si comuna tuturor impozitelor, aceea de mobilizare de venituri pentru stat, indeplineste si o alta sau alte functii transformandu-se dintr-o plata neutra si amorfa intr-un instrument de orientare si influentare.

Daca multa vreme ratiunea de a fi a impozitului era una pur financiara, cu timpul acesteia i se adauga si ratiuni economice, sociale si chiar politice. El devine astfel si este folosit de catre stat si in calitate de parghie fiscala

Solutiile de activizare sunt doua si anume: exonerarile fiscale prin scutiri sau reduceri, pentru a stimula productia si investitiile in anumite ramuri sau sectoare, consumul anumitor produse sau servicii, exportul altora etc. si respectiv suprataxarea, pentru a inhiba sau descuraja alte activitati sau consumuri. Modificarea fiscalitatii in raport cu nevoile de influentare a economiei in fazele ei de prosperitate sau de recesiune actioneaza in acelasi sens.

Daca statul acorda facilitati fiscale sub forma minimului neimpozabil pentru persoanele cu venituri modeste, reduceri ale cotelor sau deduceri personale pentru familiile numeroase, sau dimpotriva, pretinde impozite mai mari pentru celibatari sau familiile fara copii el foloseste impozitul si ca parghie in politica sa sociala.

Daca in preajma alegerilor, pentru a castiga increderea electoratului, candidatii promit o politica fiscala mai blanda in viitor, sau daca cei aflati la putere modereaza vremelnic fiscalitatea pentru a redobandi bunavointa contribuabilului dezamagit de neonorarea promisiunilor facute anterior, inseamna ca impozitele sunt folosite si pentru atingerea unor obiective de ordin politic.

Impozitul, scria M. Duverger, "capata o semnificatie mai larga: el inceteaza de a mai constitui grauntele de nisip care jeneaza angrenajele, pentru a deveni unul dintre regulatoarele sau motoarele masinii". Nimic mai sugestiv pentru a surprinde transformarea impozitului dintr-un rau necesar intr-o parghie fiscala benefica pentru economie.

Sugestiv este si termenul de impozit negativ care surprinde implicarea acestei parghii in politicile sociale, prin minimul neimpozabil si ajutoarele sociale de care beneficiaza familiile cu venituri mici.

Rostul parghiilor financiare este acela de a orienta activitatea economico-sociala si de a influenta favorabil comportamentul producatorilor si pe cel al consumatorilor. Mesajul transmis prin ele de catre stat este receptionat de catre adresanti, declansand reactii in consecinta. In principiu, acestia, cunoscand regulile jocului stabilite de catre macrosistem, incearca sa smulga maximum de satisfactie. Pentru aceasta isi modeleaza, in consecinta, propriul lor comportament, isi contureaza propriile strategii. Incearca astfel sa profite din plin de facilitatile fiscale oferite de catre stat, sa evite suprataxarea.

In pofida reticentelor manifestate in privinta interventionismului fiscal, este tot mai evident astazi ca alaturi de scopul financiar al impozitului, acesta mai are si alte obiective de realizat, si anume obiective de natura economica si sociala.

Astfel, de exemplu, o astfel de interventie cu efecte economice globale este sporirea fiscalitatii, ca solutie conjuncturala pentru absorbirea din circulatie a monedei excedentare, in lupta impotriva inflatiei. Pentru limitarea si combaterea inflatiei statul apeleaza astfel la majorarea taxelor de consumatie, la introducerea de noi impozite precum impozitul suplimentar pe salariu. La fel, acordarea de concesii fiscale in perioada de recesiune pentru relansarea economiei prin sporirea capacitatii de autofinantare.

Alte interventii de natura economica sunt cele de tipul acordarii creditului fiscal pentru incurajarea cercetarii aplicative la nivelul intreprinderilor, a incurajarii investitiilor imobiliare prin deduceri fiscale pentru cei care angajeaza o parte din venituri in constructii de locuinte; reducerea impozitelor pentru intreprinderile mici si mijlocii in vederea stimularii procesului de autofinantare a acestora; reducerea impozitului pentru cei care efectueaza investitii pentru protectia mediului si combaterea poluarii, stimuland pe aceasta cale aceste investitii.

Pentru a stimula consumul anumitor bunuri sau servicii, si, pe aceasta cale, activitatea din domeniile in care se produc bunurile sau se presteaza serviciile respective, se apeleaza la reducerea sau suprimarea impozitelor indirecte aferente. In caz contrar, pentru restrangerea consumului, statele recurg la majorarea cotelor folosite pentru calculul impozitelor indirecte aferente.

Astfel, suprataxa si accize mari la bauturile alcoolice si scutirea de taxele de consumatie a bauturilor nealcoolizate poate deveni un remediu impotriva alcoolismului. La fel, pentru a limita consumul de tutun, statul instituie accize ridicate asupra tutunului. Statul intervine de asemenea prin cotele aditionale si suprataxele percepute de la unitati ce difuzeaza filme pornografice sau care incita la violenta, incercand astfel sa descurajeze productia in acest domeniu.

Statul poate interveni si in dezvoltarea sau restrangerea unor domenii, ramuri economice. De exemplu, statul reduce sau scuteste de impozite indirecte circulatia unor produse, daca are ca scop cresterea productiei si a consumului din produsele respective. Statul poate acorda facilitati la plata impozitelor agentilor economici.

Stimularea relatiilor comerciale externe se face prin restituirea partiala sau integrala a impozitelor indirecte aferente marfurilor exportate, reducerea taxelor vamale de import pentru marfurile necesare producerii unor bunuri destinate apoi exportului, scutiri de taxe vamale in cazul importului unor produse sau pentru marfurile din anumite tari.

Restrangerea comertului exterior se realizeaza prin practicarea unor taxe vamale cu caracter protectionist la import, prin limitarea accesului in tara a anumitor marfuri, prin stabilirea unor contingente calitative, precum si prin aplicarea de taxe vamale la export.

Prin intermediul taxelor vamale cu caracter protectionist se urmareste in primul rand reducerea fortei concurentiale a marfurilor importate si implicit protejarea pietei interne de concurenta straina.

Taxa vamala de import constituie un principal mijloc de protejare a produselor nationale fata de concurenta straina, contribuind direct la ridicarea pretului marfurilor importate si facandu-le din acest punct de vedere mai putin competitive in raport cu cele indigene.

De regula, nivelul taxelor vamale de import este determinat de raportul cerere-oferta din tara importatoare si de politica economica si fiscala pe care aceasta le promoveaza. Taxele vamale de import au un nivel diferit in functie de natura marfurilor care fac obiectul taxarii (marfuri agro-alimentare, industriale, materii prime, semifabricate, produse finite s.a.). De regula, nivelul taxelor vamale pentru produsele finite importate este superior nivelului taxelor vamale la materii prime si semifabricate. Atunci cand o tara nu dispune de anumite materii prime, ea poate reduce sau chiar elimina taxele vamale pentru importul acestora.

De asemenea, tarile in curs de dezvoltare, avand nevoie de masini, utilaje si produse ale tehnologiilor avansate, de care depinde dezvoltarea lor, acorda anumite inlesniri (reduceri si scutiri) la plata taxelor vamale de import.

Prin intermediul taxelor vamale de export se pot urmari, in general, doua obiective, si anume: 

- fie ridicarea pretului la produsele respective pe piata internationala, cu conditia ca statul respectiv sa fie un principal exportator si furnizor pe piata internationala la produsele vizate;

- fie limitarea unor exporturi, de regula, a unor produse neprelucrate -materii prime industriale sau agricole- pentru ca acestea sa fie prelucrate in tara si exportate apoi ca produse manufacturate, cu scopul de a incuraja dezvoltarea anumitor ramuri industriale pentru care statul respectiv dispune de o baza corespunzatoare de materii prime.

O serie de tari in curs de dezvoltare au recurs si recurg destul de frecvent la impunerea unor taxe vamale de export la unele materii prime, cum ar fi bumbac, lana, piei, minereuri, etc. sau chiar la unele semifabricate pentru a incuraja prelucrarea in tara a unei cantitati mai mari de astfel de produse si a mari exportul de produse manufacturate rezultate din prelucrarea lor in industria nationala.
Taxele vamale antidumping se instituie in scopul limitarii importului anumitor marfuri ce au pret de dumping.

Pot apare contradictii intre diversele obiective urmarite de catre stat prin politica sa fiscala. Aici intervine discernamantul celor ce construiesc astfel de politici si trebuie sa caute sa armonizeze diferitele interese.

De exemplu, practicarea unor tarife vamale protectioniste sau chiar prohibitive poate avea efecte economice benefice pentru dezvoltarea productiei autohtone, dar randamentul lor fiscal devine nul prin suprimarea totala a concurentei straine si renuntarea la importuri. Nivelul taxelor vamale la import nu trebuie sa fie insa prea ridicat pentru ca ceea ce se castiga prin nivel se pierde prin reducerea volumului importurilor, dar nici prea scazut deoarece intra in contradictie cu nevoia de protejare a productiei autohtone.

Sau, impozitul progresiv asupra capitalului, mergand pana la confiscare pana la un anumit nivel al materiei impozabile, aduce pentru moment venituri consistente pentru stat, dar pe termen lung, niveland averile, veniturile bugetare vor scadea.

Tocmai de aceea, in practicile uzuale, cotele progresive ingheata la un anumit nivel sau, in unele cazuri se practica cote regresive care incurajeaza sporirea materiei impozabile si pot, prin aceasta, aduce un plus de venituri fiscale.