Riscul de creditare

Riscul de creditare este intaiul risc pe care trebuie sa-l infrunte o banca; el se refera la posibilitatea ca o parte din drepturile stipulate in contractul de credit sa nu fie recuperata la timp. Mai concret, riscul de creditare exprima eventualitatea ca suma imprumutata sau dobanda aferenta sa nu fie rambursata integral la scadenta de catre debitorul bancii. Se poate conveni ca riscul de creditare are trei componente:

Una legata de aspectele operationale ale raportului de creditare.

Pentru a fi evitat un astfel de risc, trebuie cunoscute exact tipul de produs bancar utilizat, scadentele convenite, sistemul de rambursare utilizat, sursa de rambursare si calitatea acesteia;

Una care decurge din relatia cu clientul si se refera la asumarea de catre banca a riscului de nerambursare a creantelor sale la scadenta convenita. Pentru a preveni o asemenea posibilitate, bancile au dezvoltat proceduri de analiza a bonitatii clientilor lor, calculand si interpretand datele referitoare la solvabilitatea, lichiditatea, gradul de indatorare, rentabilitatea sau serviciul datoriei pentru fiecare solicitant de credite. De asemenea, dupa acordarea creditului, banca monitorizeaza activitatea imprumutatului, verifica destinatia sumelor acordate si modul in care sunt respectate obligatiile contractuale de catre acesta.

Una care se refera la incertitudinea recuperarii garantiei, ultima sursa pe care banca o are la dispozitie; de regula, se apeleaza la executarea garantiei doar daca nu exista alte cai de recuperare a creantelor. Pentru a se evita acest risc, banca trebuie sa evalueze corect garantia inca de la momentul acordarii creditului, iar daca se ajunge la executarea ei, este necesara analiza atenta a acesteia la momentul respectiv. Practicile bancare moderne tind sa reduca accentul pus pe garantie, fiind preferata asigurarea creditelor la societati specializate. In acest fgel, se transfera o parte a riscurilor care decurg din contractul de credit catre societatea de asigurari care, in schimbul primelor de asigurare incasate, accepta sa le preia si sa despagubeasca banca daca o parte din creantele acesteia devin nerecuperabile.

Clasificarea garantiilor

a.     garantii personale care pot fi: - simple

- solidare

Garantia simpla reprezinta angajamentul unei terte persoane de a suporta cheltuielile de rambursare a creditului in mod neconditionat daca debitorul nu este in masura sa o faca. Un astfel de girant este intr-o pozitie privilegiata (el are posibilitatea de a negocia cu banca anumite conditii concrete pentru care va raspunde: amanarea unor plati, stabilirea termenului de plata).

Garantiile solidare sunt specifice cambiilor, garantii putand fi trasi la raspundere uneori chiar inaintea debitorului. Ei sunt obligati sa plateasca imediat si fara negociere suma prevazuta in cambie daca debitorul nu a platit.

Cambia este titlul emis de tragator si prevede obligatia expresa a debitorului (trasul) de a plati la termenul mentionat suma inscrisa pe titlu.

Daca tragatorul din diverse motive nu mai vrea sa astepte scadenta cambiei, o poate vinde inainte de termen unei alte persoane (beneficiar) urmand ca aceasta sa incaseze la scadenta suma inscrisa pe cambie.

Vanzarea titlului se face la valoarea actuala determinata ca diferenta intre valoarea nominala si scont. La randul sau, beneficiarul poate negocia inainte de scadenta cambia. Acest circuit al cambiei poate sa continue, numarul beneficiarilor nefiind limitat.

Toti beneficiarii inscrisi pe acest circuit raspund solidar ca la scadenta sa plateasca datoria prevazuta in cambie daca trasul nu reuseste sa faca acest lucru.

b.     garantiile reale care cuprind gajul si ipoteca.

Gajul se constituie asupra bunurilor mobile. Ipoteca se constituie asupra bunurilor imobile.

Gajul poate fi:

cu deposedare;

fara deposedare.

Gajul cu deposedare este considerat fara sens, deoarece priveaza pe debitor de utilizarea unor resuse necesare procesului de productie.

Gajul fara deposedare este constituit cu conditia ca la o verificare a bancii sa existe marfa a caror valoare sa depaseasca valoarea creditului acordat.

In unele tari exista posibilitatea de a se face publicitate garantiei (fiecare contract care are in cuprinsul sau clauza gaj fara deposedare se inregistreaza fie la Tribunalul comercial, fie la Camera de Comert, actul putand fi facut public. Astfel, orice doritor poate fi informat daca imobilul este gajat sau nu.

O alta modalitate de evitare a unor situatii dificile generate de nerambursarea creditelor este constituirea de provizioane.Bancile sunt obligate sa clasifice creditele acordate an functie de criteriile de bonitate si sa constitie provizioane. Cele cinci categorii de credite si provizioanele aferente lor sunt:

Creditul standard-0%

Creditul in observatie- 5%

Creditul substandard- 20%

Creditul indoielnic-50%

Creditul pierdere-100%

Provizioanele se individualizeaza pe fiecare client si nu pot acoperi pierderile aparute in urma relatiei de creditare cu alt client. Ele se constituie pe seama cheltuielilor, iar la scadenta imprumutului, daca nu mai au obiect, sunt regularizate prin trecerea pe venituri.