Riscurile bancare - Gestionarea riscurilor bancare la INTESA SANPAOLO GROUP

RISCURILE FINANCIARE - COMPONENTE PRINCIPALE ALE GESTIUNII RISCURILOR BANCARE LA INTESA SANPAOLO GROUP

Riscurile bancare sunt numeroase si complexe si pot afecta major Banca Intesa Sanpaolo Group daca ele nu sunt identificate, evaluate si controlate in mod corespunzator in vederea evitarii sau reducerii lor. In acest scop, distinctiile dintre riscuri trebuie sa fie clar precizate.

Gestionarea riscurilor si gestionarea activelor si pasivelor se adreseaza mai intai riscurilor cuantificabile. Este cazul mai ales al riscurilor ce se nasc pe pietele financiare (riscurile legate de variatia ratei dobanzii, de variatia cursului de schimb, riscurile legate de asigurarea lichiditatii si finantarii operatiunilor, riscurile pierderilor din operatiuni pe piata etc.) si se concretizeaza in evolutii nefavorabile ale situatiei financiare sau rezultatelor institutiei, ca urmare a modificarilor inregistrate pe pietele financiare. Alt risc major este riscul de credit ce exprima pierderile cauzate de imposibilitatea clientilor de a-si achita obligatiile fata de banca. El este in general considerat ca un risc comercial, care rezulta din alegerea pietelor si a clientilor, dar are un impact financiar important.

Riscurile financiare sunt considerate a fi cele mai importante riscuri ce pot apare in cadrul activitatii bancare deoarece defectuoasa lor gestiune are consecinte foarte grave asupra eficientei activitatii, conducand adeseori chiar la falimentul bancar. In concluzie, aceasta categorie de riscuri trebuie sa se bucure de o deosebita atentie din partea tuturor bancherilor, in vederea asigurarii unei gestiuni adecvate a acestora.

In categoria riscurilor financiare sunt incluse urmatoarele tipuri de riscuri:

riscul de creditare;

riscul de piata;

riscul de lichiditate sau riscul de finantare;

riscul operational;

riscul juridic;

riscul reputational;

riscul de tara ;

riscul de transfer;

riscul de capital, riscul de faliment sau riscul de solvabilitate.

Desi gestiunea riscurilor bancare si in mod special a celor financiare reprezinta o necesitate pentru orice institutie bancara, nu exista o maniera "universala" de administrare a riscurilor, ci mai multe. Aceasta pluritate genereaza o complexitate certa, ce explica de ce gestionarea riscurilor ramane specifica fiecarei banci.

Bancile care administreaza riscurile au avantaje concurentiale semnificative. Ele isi asuma mai "constient" riscurile si planifica efectele evolutiilor adverse ale evenimentelor viitoare.

RISCUL DE PIATA

Alaturi de riscul de credit, riscul de piata devine componenta principala a sistemului de gestiune a riscurilor financiare in conditiile in care banca opereaza pe piete financiare dezvoltate. Pierderile generate de acest risc pot fi semnificative si pot antrena falimentul societatii bancare daca schimbarile de pe piete sunt dramatice.

Riscul de piata exprima probabilitatea ca o variatie a conditiilor de pe pietele financiare sa afecteze negativ profitul bancii.

Riscul de piata reprezinta riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor estimate, care apare din fluctuatiile pe piata ale preturilor, ratei dobanzii si cursului valutar.

Componente ale riscului de piata sunt riscul de pret care apare din fluctuatiile pe piata ale preturilor valorilor mobiliare, marfurilor si instrumentelor financiare derivate si riscul valutar, care apare din fluctuatiile pe piata ale cursului valutar.

Modificarea conditiilor de pe pietele financiare poate afecta banca prin trei canale de transmisie interdependente dar care sunt gestionate separat:

prin variatia tendintei de evolutie si a nivelului ratelor dobanzilor;

prin variatia cursului valutar si deci a valorii in moneda nationala a diferitelor active si pasive externe;

prin variatia cursului activelor financiare care poate afecta valoarea de piata a portofoliului de titluri si valoarea titlurilor emise de banca (obligatiuni sau actiuni).

Riscul de piata este deci, cel al deviatiilor nefavorabile ale valorilor de piata a pozitiilor in timpul duratei minimale necesare pentru lichidarea acestor pozitii. Definirea riscului de piata solicita ca urmare modularea corecta a perioadelor de lichidare, intrucat in limita lor, modificarile de pe piata pot antrena pierderi de capital semnificative.

Riscurile de piata se masoara plecand de la instabilitatea parametrilor de piata: rata dobanzii, indicii bursieri, rata de schimb. Aceasta instabilitate este masurata obisnuit prin volatilitate.

Controlarea riscului de piata consta in asigurarea ca variatiile valorii unui portofoliu de instrumente pentru o variatie data a parametrilor de piata ramane inferioara unui anumit plafon. Expunerea la acest risc poate fi diferita de la o institutie la alta si de la un agent la altul, volatilitatea activelor financiare implicand risc de piata doar daca aceasta volatilitate nu a fost anticipata.

Gestiunea riscului de piata la Banca Intesa Sanpaolo Group se poate realiza prin:

transferarea riscurilor prin asigurare;

gestiunea activelor si a pasivelor;

folosirea instrumentelor derivate (hedging).

Riscurile de piata depind de gradul de instabilitate a parametrilor de piata, adica de volatilitatea lor si de gradul de sensibilitate a valorilor activelor la aceste modificari.

Se poate considera ca riscul de piata prezinta doua componente, si anume:

riscul general;

riscul specific.

Riscul general este legat de modificarea generala a pietei, rezultat de exemplu, a unei modificari a ratei dobanzii sau a politicii economice.

Riscul specific este cel legat de emitent si se refera la riscul ca pretul instrumentului dat sa se abata de la cel al instrumentelor similare. Ca urmare, riscul de piata specific depinde de contrapartida si masoara pierderile imputabile variatiilor posibile ale titlurilor proprii unui emitent.

Prin consolidarea celor doua tipuri de riscuri se determina un indicator sintetic ce masoara riscul de piata pe total.

Gestiunea riscului de piata se face separat pentru riscul valutar, riscul de variatie a ratei dobanzii pe piata si riscul de variatie a cursului asociat pietelor valorilor mobiliare. Aceasta abordare este recomandata si de autoritatile de supraveghere si control deoarece permite abordarea globala de catre specialisti a fiecarei categorii de risc: evaluare, minimizare/imunizare si protectie corespunzatoare.

Administrarea riscului de piata la Banca Intesa Sanpaolo Group

Politica Bancii Intesa Sanpaolo Group privind administrarea riscului de piata trebuie sa se refere cel putin la riscurile pe care acestea intentioneaza sa si le asume, precum si la modul in care respectivele riscuri sunt controlate.

Aceasta politica trebuie sa defineasca instrumentele financiare autorizate a fi utilizate, strategiile de acoperire impotriva riscurilor, oportunitatile legate de asumarea de pozitii, precum si parametrii cantitativi care definesc nivelul riscului de piata acceptabil pentru banci.

In acest sens acestea trebuie sa ia urmatoarele masuri:

• sa dispuna de proceduri de autorizare pentru pozitiile asumate;
• sa stabileasca limite in legatura cu expunerile la riscurile asumate si sa monitorizeze respectarea acestora. Limitele trebuie sa specifice pozitiile permise a fi asumate;
• pot stabili limite la nivelul unitatilor functionale, portofoliilor, tipurilor de instrumente financiare sau instrumente financiare specifice.
• sa stabileasca daca limitele nu pot fi in nici o situatie depasite sau daca, in conditii clar specificate, depasirea acestora poate fi tolerata pentru o perioada scurta.
• sa dispuna de planuri alternative care sa cuprinda procedurile ce trebuie aplicate in cazuri de criza. Procedurile respective trebuie sa se refere inclusiv la punerea in evidenta a pozitiilor deschise ce pot fi afectate de riscul de piata, precum si la variante de inchidere a acestor pozitii in astfel de situatii.

sa efectueze evaluarea riscului de piata, avandu-se in vedere cel putin urmatoarele:

o     toate activitatile ale caror rezultate sunt sensibile la fluctuatiile inregistrate de preturi, rata dobanzii si/sau cursul valutar pe piata, indiferent daca rezultatele respectivelor activitati sunt reflectate in bilant sau in afara bilantului;

o     evolutiile inregistrate in legatura cu lichiditatea diferitelor piete financiare;

o     pozitiile deschise inregistrate in legatura cu toate activitatile;

o     concentrarile de risc in cadrul pozitiilor din portofoliul pentru tranzactii (trading book);

o     impactul corelarii dintre diferitele activitati ale institutiilor de credit in care sunt utilizate instrumente financiare;

o     instrumentele financiare complexe, cum ar fi instrumentele financiare derivate.

sa dezvolte sisteme de evaluare a riscului de piata, pe baza carora sa poata fi evaluate riscurile asociate activelor, pasivelor si elementelor in afara bilantului si care sa utilizeze tehnici de evaluare adecvate.

Banca Intesa Sanpaolo Group trebuie sa dispuna de proceduri de administrare a riscurilor de piata pentru toate activitatile care implica astfel de riscuri, cum ar fi:

- proceduri pentru desfasurarea activitatilor care, prin specificul lor, afecteaza dimensiunile riscului de piata la care institutiile de credit sunt expuse, inclusiv proceduri pentru asumarea de pozitii;

- proceduri pentru utilizarea instrumentelor financiare.

In legatura cu pozitiile din portofoliul pentru tranzactii, bancile trebuie sa dispuna de proceduri care implica cel putin urmatoarele:

• evaluarea respectivelor pozitii la valoarea de piata, precum si calcularea expunerilor cel putin zilnic;
• identificarea imediata a depasirilor de limite, precum si raportarea si evaluarea acestora cel putin zilnic;
• monitorizarea continua a lichiditatii portofoliului pentru tranzactii;
• evaluarea si monitorizarea permanenta a pozitiilor deschise, cu luarea in considerare a dimensiunii, scadentei si complexitatii acestora.

Banca Intesa Sanpaolo Group trebuie sa dispuna de un sistem de informare adecvat pentru evaluarea, monitorizarea, controlul si raportarea expunerilor afectate de riscul de piata.

Raportarile trebuie sa includa cel putin urmatoarele:

expunerile agregate la nivel de institutie de credit;

gradul de conformitate cu politicile si limitele stabilite;

rezultatul testelor efectuate pentru conditii de criza;

sinteze ale constatarilor rezultate ca urmare a analizei politicilor, procedurilor si adecvarii sistemului de administrare a riscurilor, inclusiv ale constatarilor auditului intern si auditorului financiar al bancii.

Raportarile trebuie transmise conducatorilor si intr-o forma sintetica, consiliului de administratie.

RISCUL DE LICHIDITATE

Lichiditatea reprezinta o proprietate a activelor care exprima capacitatea acestora de a fi transformate rapid si cu o cheltuiala minima in moneda lichida (numerar sau disponibil in contul curent).

Lichiditatea bancara este mai degraba o problema de gestiune a pasivelor si activelor bancare care au grade diferite de lichiditate. Ea consta in capacitatea bancii de a onora toate solicitarile de plati primite la un moment dat de la creditorii sa. In acest sens banca trebuie sa dispuna de suficiente detineri de numerar care sa asigure desfasurarea normala a activitatii sale in orice moment si cu costuri minime.

Lichiditatea adecvata a fiecarei banci din cadrul sistemului bancar este extrem de importanta si pentru minimizarea riscului sistemic datorita existentei posibilitatii de contagiune prin sistemul de plati interbancar.

Riscul de lichiditate fata de o singura persoana reprezinta obligatia Bancii Intesa Sanpaolo Group fata de orice persoana sau grup de persoane fizice sau juridice care sunt legate economic intre ele in sensul ca:

una dintre persoane exercita asupra celorlalte, direct sau indirect, putere de control;

nivelul cumulat al obligatiei bancii reprezinta un singur risc de lichiditate pentru banca in sensul ca retragerea de catre una dintre persoane a unui depozit, inchiderea unui cont curent si/sau utilizarea unui angajament de finantare primit de la banca poate atrage din partea celorlalte persoane retragerea depozitelor, inchiderea conturilor curente si/sau utilizarea angajamentelor de finantare primite de la banca;

Riscul de lichiditate reprezinta riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor estimate, ce rezulta din imposibilitatea institutiilor de credit de a onora in orice moment obligatiile de plata pe termen scurt, fara ca aceasta sa implice costuri sau pierderi ce nu pot fi suportate de institutiile de credit.

Riscul de lichiditate este considerat a fi un risc major care exprima probabilitatea pierderii de catre banca a capacitatii de finantare a operatiilor sale curente. Acest risc face obiectul mai multor interpretari.

Intr-o prima interpretare, riscul de lichiditate este cel al dispunerii de lichiditati bancare insuficiente, ceea ce inseamna ca, activele lichide disponibile nu sunt suficiente pentru a face fata nevoilor neasteptate. In acest caz, banca trebuie sa apeleze la refinantare pentru a putea depasi dificultatile aparute la un moment dat in legatura cu satisfacerea cerintelor de lichiditate ale creditorilor. Refinantarea inseamna insa cheltuieli suplimentare, conducand la majorarea costurilor totale ale bancii respective si avand o influenta nefavorabila asupra performantelor acesteia.

Intr-o alta acceptiune, riscul de lichiditate exprima eventualele dificultati, temporare sau importante, de a accede la surse de fonduri pentru a face fata nevoilor. Astfel, in perioada unei tensiuni conjuncturale, obtinerea de fonduri de pe piata devine dificila si costisitoare. Ca urmare, lichiditatea pietei afecteaza direct capacitatea de marire a capitalului unei institutii bancare.

Facilitatea accesului la capital depinde de asemenea de caracteristicile proprii ale Bancii Intesa Sanpaolo Group: nevoile sale de capital si regularitatea lor, calitatea, planificarea lor in cursul timpului, statutul sau financiar, solvabilitatea sa precum si alte elemente care afecteaza situatia sa financiara.

Riscul de lichiditate da nastere la decalaje intre angajamente si resurse, pe diferite perioade. Astfel, una dintre cele mai importante sarcini ale conducerii Bancii este de a estima si de a acoperi in mod corect nevoile de lichiditate bancara.

Pe termen lung insa, rentabilitatea Bancii Intesa Sanpaolo Group poate fi afectata negativ, daca Banca detine in portofoliu prea multe active financiare lichide fata de nevoile sale. Pe de alta parte, prea putine lichiditati pot crea probleme financiare severe, mai ales pentru bancile mici, si pot genera chiar falimentul bancii.

In consecinta, riscul de lichiditate este legat de capacitatea bancii de a mobiliza resurse la costuri normale. In acest sens, Banca Intesa Sanpaolo Group trebuie sa realizeze o gestiune eficienta a lichiditatii lor, constand in asigurarea ca nevoile de finantare sunt acoperite in permanenta.

Nevoile de lichiditate sunt obligatii imediate carora Banca Intesa Sanpaolo Group trebuie sa le faca fata pentru a fi in continuare recunoscuta ca intermediar financiar. Estimarea acestor nevoi se face de regula in functie de termenul de exigibilitate al obligatiilor bancii respective. Din acest punct de vedere se poate vorbi de nevoi de lichiditate bancara imediate, pe termen scurt, pe termen lung si ciclice.

Nevoile de lichiditate pe termen scurt pot fi generate de o serie de factori intre care: factorii sezonieri, operatiile marilor clienti, volatilitatea depozitelor si a creditelor.

Factorii sezonieri pot afecta atat cererea de credite cat si fluxul de depozite. Influenta acestor factori este foarte puternica indeosebi pentru bancile specializate in oferta de servicii financiare pentru un anumit sector de activitate: agricultura, industrie, constructii etc. Si bancile universale sunt afectate de influente sezoniere, generate mai ales de perioadele de vacante, care sunt si perioade de activitate minima si cheltuieli curente ridicate.

Din fericire cele mai multe fluctuatii sezoniere pot fi corect anticipate pe baza experientei anterioare. Gestiunea acestor factori sezonieri este mai dificil de realizat de regula doar in primii ani de activitate ai unei banci.

Transferurile si creditele de valoare mare (operatiile marilor clienti) pot crea si ele probleme de gestiune a lichiditatii pe termen scurt, clientii mari fiind cei cu potentialul de risc cel mai ridicat. Estimarea acestui tip de nevoie de lichiditate pe termen scurt este dependenta de cunoasterea nevoilor de finantare, a intentiilor si a profilului clientilor mari.

Creditele si depozitele volatile reprezinta un alt factor perturbator pentru gestiunea lichiditatii. Ele pot fi estimate prin programe specifice ca indici dinamici si ca pondere fata de alte depozite sau credite, intotdeauna in baza experientei anterioare si corelat cu faza ciclului economic.

In ceea ce priveste nevoile ciclice de lichiditate, acestea sunt mult mai greu de estimat si deosebit de dificila este mai ales anticiparea momentului aparitiei lor.

Nevoile de lichiditate pe termen lung sunt corelate cu asa numitele tendinte seculare care caracterizeaza comunitatile de clienti ai Bancii Intesa Sanpaolo Group si pietele pe care opereaza aceasta banca. Dincolo de aceste particularitati locale, banca pot folosi o metoda relativ simpla de determinare a tendintelor de evolutie a lichiditatii pe termen lung, bazata pe clasificarea tuturor elementelor bilantiere.

In ceea ce priveste nevoile neprevazute de lichiditate, acestea fiind provocate de evenimente complet aleatoare sunt practic imposibil de anticipat, chiar si cu o marja de eroare semnificativa. Ele pot fi generate de cauze dintre cele mai diverse, ca de exemplu: reducerea depozitelor ca urmare a unor zvonuri, suspendarea sau diminuarea drastica a unei surse de refinantare, cresterea absolut surprinzatoare a creditelor solicitate etc. Desi nu pot fi anticipate, aceste nevoi au un potential de risc extrem de important si banca trebuie sa fie pregatita sa le faca fata practic in orice moment.

In consecinta, gestiunea lichiditatii comporta diverse aspecte. Ea consta, in primul rand, in gestiunea activelor lichide care constituie o perna de securitate in raport cu exigibilitatile pe termen scurt.

Intr-o a doua acceptiune, este vorba de imunizare, tehnica ce consta in finantarea angajamentelor pe toata durata lor de viata, cu resurse pe termene comparabile, pentru minimizarea nevoilor de lichiditate prezente si viitoare.

In fine, intr-o a treia acceptiune, gestiunea lichiditatii pune in joc ansamblul activelor si pasivelor si se inscrie, in perspectiva, in gestiunea globala a bilantului sau gestiunea activ - pasiv.

Administrarea riscului de lichiditate la Intesa Sanpaolo Group

Banca Intesa Sanpaolo Group trebuie sa isi dezvolte strategia in domeniul administrarii lichiditatii, care trebuie sa includa si o componenta a administrarii zilnice a acesteia.

Politica Bancii Intesa Sanpaolo Group privind administrarea lichiditatii trebuie sa se refere cel putin la urmatoarele:

componenta activelor, prin prisma lichiditatii si a capacitatii acestora de a fi tranzactionate pe piata, a pasivelor, precum si a elementelor din afara bilantului;

modul de administrare a lichiditatii pe principalele valute cu care opereaza atat la nivel individual, cat si la nivel agregat;

utilizarea anumitor instrumente financiare, cum ar fi instrumentele financiare derivate.

Banca Intesa Sanpaolo Group trebuie sa aiba proceduri de evaluare si monitorizare a pozitiei lichiditatii, stabilite pe baza analizei fluxurilor de numerar viitoare, determinate in functie de evolutiile viitoare ale elementelor de activ, de pasiv si din afara bilantului. Fluxurile de numerar viitoare vor fi distribuite pe benzi de scadente.

Banca trebuie sa ia urmatoarele masuri:   

- sa calculeze indicatori de lichiditate, pentru care vor stabili limite;

- sa stabileasca perioada in raport cu care se determina pozitia lichiditatii, precum si frecventa de determinare a acesteia, in functie de natura activitatii lor;

sa determine pozitia lichiditatii pe baza unor scenarii care sa tina cont atat de factori interni (specifici bancilor, cat si de factori externi (legati de evolutiile pietei).

- sa revizuiasca periodic scenariile utilizate in administrarea lichiditatii, pentru a determina daca acestea continua sa fie valabile. In acest scop, bancile vor lua urmatoarele masuri:

determinarea nivelului activelor potentiale (de exemplu: active ajunse la scadenta ce ar putea fi reinnoite, cereri de noi credite ce ar putea fi aprobate, trageri din angajamente de finantare date de institutii de credit, ce ar putea fi efectuate);

determinarea capacitatii de tranzactionare pe piata a activelor;

determinarea evolutiei elementelor de pasiv bilantiere in conditii normale de desfasurare a activitatii (de exemplu: nivelul reinnoirii depozitelor si a altor elemente de pasiv, scadenta efectiva a depozitelor la vedere sau a conturilor de economii, cresterea inregistrata in legatura cu noile depozite, moneda electronica emisa si vanduta), precum si in conditii de criza (de exemplu, probabilitatea de ramanere la dispozitia institutiei de credit a surselor de finantare);

determinarea evolutiei elementelor din afara bilantului, inclusiv a pozitiilor rezultate din operatiuni cu instrumente financiare derivate.

Banca Intesa Sanpaolo Group trebuie sa mentina relatii stabile cu furnizorii surselor de finantare, sa asigure o diversificare corespunzatoare a acestor surse prin evitarea concentrarilor in domeniul finantarii.

In vederea implementarii strategiei bancare privind administrarea lichiditatii in conditii de criza, Banca Intesa Sanpaolo Group trebuie sa dispuna de planuri alternative si de proceduri de remediere.

Un plan alternativ in conditii de criza presupune cel putin:

existenta unor fluxuri de informatii oportune si neintrerupte care sa permita conducerii luarea unor decizii rapide;

luarea de masuri pentru modificarea evolutiei elementelor de activ si de pasiv;

mentinerea relatiilor cu furnizorii surselor de finantare;

orientarea catre piete alternative;

apelarea la facilitatile de credit avute la dispozitie si neutilizate.

RISCUL OPERATIONAL SI ALTE RISCURI SEMNIFICATIVE LA INTESA SANPAOLO GROUP

 Banca Intesa Sanpaolo Group trebuie sa-si defineasca riscul operational pentru necesitati interne.

Banca trebuie sa aiba o politica privind administrarea riscului operational, care va lua in considerare cel putin urmatoarele tipuri de evenimente generatoare ale unui astfel de risc:

frauda interna (de exemplu: raportarea cu rea-credinta a pozitiilor, furtul, incheierea de catre salariati de tranzactii in cont propriu);

frauda externa (de exemplu: talharia, falsificarea, spargerea unor coduri aferente sistemelor informatice);

conditiile aferente efectuarii angajarilor de personal si siguranta locului de munca (de exemplu: cererile compensatorii ale personalului, nerespectarea normelor de protectie a muncii, promovarea unor practici discriminatorii);

practici defectuoase legate de clientela, produse si activitati (de exemplu: utilizarea necorespunzatoare a informatiilor confidentiale detinute in legatura cu clientela, spalarea banilor, vanzarea unor produse neautorizate, folosirea gresita de catre clienti a produselor si serviciilor aferente sistemului 'electronic banking');

punerea in pericol a activelor corporale (de exemplu: acte de terorism sau vandalism, incendii, cutremure);

intreruperea activitatii si functionarea defectuoasa a sistemelor (de exemplu: defectiuni ale componentelor hardware si software, probleme legate de telecomunicatii, proiectarea, implementarea si intretinerea defectuoasa a sistemului 'electronic banking');

tratamentul aplicat clientilor si contrapartidelor comerciale, precum si procesarea defectuoasa a datelor legate de acestia (de exemplu: inregistrarea eronata a datelor de intrare, administrarea defectuoasa a garantiilor reale, documentatia legala incompleta, accesul neautorizat la conturile clientilor, litigii);

securitatea sistemului 'electronic banking' (de exemplu: angajamente ale institutiei de credit rezultate in mod fraudulos prin contrafacerea monedei electronice sau inregistrarea unor pierderi ori a unor angajamente suplimentare de catre clienti in cazul unui acces defectuos in cadrul sistemului).

In scopul identificarii si evaluarii riscului operational, Intesa Sanpaolo Group trebuie sa ia cel putin urmatoarele masuri:

o       evaluarea operatiunilor si activitatilor in vederea determinarii celor vulnerabile la riscul operational;

o       stabilirea unor indicatori cu ajutorul carora sa poata fi determinata pozitia institutiei de credit afectate de riscul operational (de exemplu, numar de tranzactii nefinalizate, frecventa si/sau gravitatea erorilor si omisiunilor, rata de fluctuatie a personalului, cresterea rapida a activitatii), precum si a unor limite aferente acestora;

o       evaluarea permanenta a expunerilor la riscul operational (de exemplu, pe baza datelor istorice legate de inregistrarea de pierderi, analizarii unor scenarii diferite).

Intesa Sanpaolo Group trebuie sa dispuna de urmatoarele proceduri pentru administrarea riscului operational:

proceduri de evaluare;

proceduri de monitorizare;

proceduri de reducere a riscului fie pe plan intern, prin corectarea la timp a erorilor constatate si prin introducerea unor tehnologii adecvate de procesare si asigurare a securitatii informatiilor, fie prin transferul riscului catre alte domenii de activitate (de exemplu, asigurari impotriva unor evenimente).

Banca trebuie sa-si stabileasca planuri de reincepere a activitatii si pentru situatii neprevazute, care sa ia in considerare diferite tipuri de scenarii, inclusiv in conditii de criza.

La evaluarea riscului juridic si a celui reputational Banca Intesa Sanpaolo Group trebuie sa ia in considerare cadrul legal si de reglementare, inclusiv in domeniul social, precum si orice alte elemente care le pot afecta activitatea (de exemplu: publicitatea negativa, conforma sau nu cu realitatea, facuta practicilor de afaceri si/sau persoanelor legate de acestea, pierderea increderii in soliditatea unei institutii de credit, datorata incalcarii grave a securitatii acesteia in urma unor atacuri interne sau externe asupra sistemului informational, intampinarea de catre clienti a unor probleme in utilizarea anumitor produse, fara a avea suficiente informatii despre acestea si fara a cunoaste procedurile de remediere a problemelor respective, necunoasterea clara a drepturilor si obligatiilor partilor unei tranzactii de tip 'electronic banking', inclusiv cu moneda electronica).

In vederea reducerii riscului juridic si reputational, banca pot dezvolta programe de educare a clientilor pentru utilizarea noilor produse si servicii, pentru cunoasterea comisioanelor aferente acestora, pentru semnalarea problemelor ce pot aparea si a modalitatilor de solutionare a acestora.

Inainte de a se angaja in tranzactii cu instrumente financiare derivate, Intesa Sanpaolo Group trebuie sa se asigure ca, potrivit cadrului legal si de reglementare, contrapartidele au capacitatea de a se angaja in astfel de tranzactii.

Banca trebuie sa se asigure ca obligatiile contrapartidei care apar din tranzactii cu instrumente financiare derivate si drepturile lor asupra oricaror garantii reale primite de la o contrapartida pot fi indeplinite.

Banca Intesa Sanpaolo Group trebuie sa se asigure de intocmirea in mod corespunzator si posibil de pus in aplicare din punct de vedere legal a contractelor de compensare a creantelor si obligatiilor reciproce decurgand din operatiuni cu instrumente avand la baza cursul de schimb si rata dobanzii.

Intesa Sanpaolo Group trebuie sa dispuna de politici si de proceduri corespunzatoare pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea si controlul riscului de tara si riscului de transfer.

La monitorizarea riscului de tara, banca trebuie sa aiba in vedere cel putin urmatoarele:

incapacitatea potentiala de onorare a obligatiilor de catre contrapartidele din cadrul unui sector privat strain, ce poate fi cauzata de factori economici specifici tarii respective;

imposibilitatea de punere in aplicare a contractelor de creditare, precum si incapacitatea si imposibilitatea de a executa la timp garantiile in baza cadrului legal national al imprumutatului.

Banca Intesa Sanpaolo Group trebuie sa stabileasca si sa monitorizeze expunerile pe fiecare tara si sa ia masuri corespunzatoare in cazul inregistrarii unor evolutii necorespunzatoare.

Evaluarea riscului de tara are ca scop semnalarea dificultatilor care pot sa apara in onorarea, de catre tara analizata, a obligatiilor care decurg din datoria externa. Cunoasterea temeinica a situatiei economice si politice a tarii este fundamentala pentru succesul evaluarii. De aceea, toate metodele de evaluare se bazeaza pe indicatori macroeconomici, indicatorii balantei de plati si indicatorii datoriei externe.

RISCUL DE CAPITAL

Riscul de capital sau riscul de solvabilitate este cel de a nu dispune de fonduri proprii suficiente pentru absorbtia pierderilor eventuale. Acest risc rezulta pe de o parte din suma totala a fondurilor proprii disponibile iar pe de alta parte din riscurile ce se produc (de credit, de piata, de rata de schimb etc.).

Riscul de capital reflecta riscul degradarii solvabilitatii institutiei imprumutatoare si nu a contrapartidelor ca in cazul riscului de credit.

Reglementarile prudentiale fixeaza in acest sens praguri minime pentru fondurile proprii in functie de riscurile la care institutiile bancare sunt expuse. Analizele specifice ale riscurilor sunt indispensabile pentru definirea adecvarii obiective a fondurilor proprii la riscurile realmente posibile.

Sumele de fonduri proprii definite in functie de masurarea riscurilor sunt numite fonduri proprii economice. Dificultatile de evaluare a fondurilor proprii economice, adecvate la riscuri, sunt metodologice si practice, fiind necesara evaluarea cu probabilitate a pierderilor posibile si a nivelului de protectie ca fondurile proprii sa faca fata acestor pierderi.

In consecinta, fondurile proprii economice sunt fondurile proprii necesare pentru a face fata riscurilor masurate cat mai obiectiv posibil si nu forfetar, ele permitand acoperirea pierderilor posibile cu o probabilitate fixata in avans.

In vederea evitarii sau diminuarii riscului de faliment bancar exista o serie de reglementari prudentiale impuse de catre autoritatile monetare ale tarii respective tuturor societatilor bancare autorizate sa functioneze, deci intregului sistem bancar.

Reglementarea prudentiala a solvabilitatii bancii se refera la adecvarea fondurilor proprii la riscurile asumate, fondurile proprii reprezentand ultimul garant al solvabilitatii in fata ansamblului riscurilor. De asemenea, fondurile proprii reprezinta o referinta obligatorie pentru toti indicatorii de performanta, datorita conditiei imperative de remunerare satisfacatoare a actionarilor. Daca fondurile Intesa Sanpaolo Group nu sunt adaptate la nivelul riscurilor, pentru un motiv oarecare, nici riscul de solvabilitate, nici alte riscuri si nici evaluarea performantelor nu sunt bine stapanite.

COMITETUL DE ADMINISTRARE AL RISCURILOR CARE TREBUIE CONSTITUIT LA INTESA SANPAOLO GROUP

Intesa Sanpaolo Group trebuie sa dispuna de un comitet de administrare a riscurilor. Comitetul de administrare a riscurilor este un comitet permanent, ale carui functionare si atributii sunt reglementate de regulamentele interne ale bancii.

Comitetul de administrare a riscurilor isi poate desfasura lucrarile in subcomitete, in functie de marimea si complexitatea bancilor.

Comitetul de administrare a riscurilor se constituie prin decizie a consiliului de administratie.

Banca Intesa Sanpaolo Group trebuie sa dispuna de un regulament al comitetului de administrare a riscurilor, aprobat la nivelul consiliului de administratie si revizuit periodic, dupa caz, care sa indice componenta, autoritatea si responsabilitatile acestuia si modul de raportare catre consiliul de administratie.

Membrii comitetului de administrare a riscurilor trebuie sa aiba o experienta compatibila cu responsabilitatile lor in cadrul acestuia.

Comitetul de administrare a riscurilor este format din conducatori ai bancii si ai compartimentelor a caror activitate este afectata de riscurile semnificative si, daca se considera necesar, din acest comitet pot face parte si alti conducatori de compartimente.

Comitetul de administrare a riscurilor va avea cel putin urmatoarele atributii:

sa asigure informarea consiliului de administratie asupra problemelor si evolutiilor semnificative care ar putea influenta profilul de risc al institutiei de credit;

sa dezvolte politici si proceduri adecvate pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea si controlul riscurilor semnificative;

sa aprobe metodologii si modele adecvate pentru evaluarea riscurilor si limitarea expunerilor;

sa stabileasca limite corespunzatoare privind expunerea la riscuri, inclusiv pentru conditii de criza, in conformitate cu marimea, complexitatea si situatia financiara a institutiei de credit, precum si proceduri necesare pentru aprobarea exceptiilor de la respectivele limite;

sa aprobe angajarea institutiilor de credit in noi activitati, pe baza analizei riscurilor semnificative aferente acestora;

sa analizeze masura in care planurile alternative de care dispune banca corespund situatiilor neprevazute cu care aceasta s-ar putea confrunta;

sa prezinte consiliului de administratie informari suficient de detaliate si oportune, care sa permita acestuia sa cunoasca si sa evalueze performanta conducerii in monitorizarea si controlul riscurilor semnificative, potrivit politicilor aprobate, precum si performanta de ansamblu a institutiei de credit;

sa informeze regulat consiliul de administratie asupra situatiei expunerilor institutiei de credit la riscuri si imediat, in cazul in care intervin schimbari semnificative in expunerea curenta sau viitoare a institutiei de credit la riscurile respective;

sa stabileasca sisteme de raportare corespunzatoare a aspectelor legate de riscuri;

sa stabileasca competentele si responsabilitatile pentru administrarea si controlul expunerilor la riscuri.