Rolul Fondului Monetar International si al Bancii Mondiale in atenuarea dezechilibrelor financiare

Rolul Fondului Monetar International si al Bancii Mondiale in atenuarea dezechilibrelor financiare

Principalele institutii insarcinate cu supravegherea sistemului monetar si international, facilitarea cooperarii intre bancile centrale si finantarea unor programe de ajustare structurala la nivel international sunt: Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Banca Reglementelor Internationale.

Institutia financiara internationala care prin statutul de organizare si functionare are atributii specifice in linia sprijinirii statelor cu deficite ale balantelor de plati este, asa cum s-a mentionat mai sus Fondul Monetar International. Decizia infiintarii Fondului Monetar International isi are originea in puternica recesiune economica din perioada anilor 1930. La inceputul anilor 1940 John Maynard Keynes de la Trezoreria Marii Britanii si Harry Dexter White de la Trezoreria Statelor Unite ale Americii au conceput, relativ simultan, proiecte pentru instaurarea unui nou sistem monetar, avand ca scop fluidizarea decontarilor internationale si, prin aceasta, propulsarea comertului mondial. Prin actul de la Bretton Woods, din iulie 1944, a luat fiinta Fondul Mondial International, ca institutie cu caracter de cooperare si de mentinere a lichiditatii internationale la nivelul necesar, precum si in scopul acordarii de sprijin temporar tarilor membre cu probleme ale balantei de plati. Avand rolul de a supraveghe sistemul monetar international, Fondul Monetar International monitorizeaza, in mod implicit, politica monetara si a cursului de schimb din tarile membre, politica financiara (fiscala si bugetara), politica de preturi si cea de venituri a populatiei, toate acestea subsumate obiectivului de corectare a dezechilibrului contului curent al balantei de plati - premisa pentru asigurarea fluiditatii decontarilor internationale si a intensificarii comertului mondial.

Una dintre misiunile cele mai importante ale FMI este aceea de a acorda credite tarilor membre pentru a le ajuta sa-si rezolve dificultatile balantelor de plati. Pentru multe tari in curs de dezvoltare, Fondul Monetar International este singura sursa de finantare in devize, atunci cand pe piata privata, si uneori chiar si Banca Mondiala, li se refuza acordarea de credite.

Fondul Monetar International acorda credite tarilor cu probleme ale balantei de plati numai pe baza unor programe ferme de ajustare (reforma), menite sa reduca si sa elimine deficitele din economie (bugetar, al sectorului intreprinderilor, comercial si al balantei de plati) si sa asigure incadrarea constienta, treptata a consumurilor tarii respective in volumul propriilor resurse . Desigur, aplicarea unor programe genereaza un anumit cost social, deoarece reducerea dezechilibrelor este conceputa de Fondul Monetar International nu prin dezvoltarea si modernizarea ofertei, ci prin reducerea, uneori drastica, a consumurilor populatiei, ale sectorului guvernamental (furnizor de bunuri publice) si diminuarea volumului investitiilor - toate aceste componente ale cererii agregate din economie fiind si asa destul de scazute in tarile in curs de dezvoltare care prezinta probleme legate de echilibrul balantei de plati.

In aceste situatii, Fondul Monetar International acorda credite in baza unui program de ajustare economica. Acordarea unui credit de catre Fondul Monetar International in baza unui program de ajustare economica ofera in acelasi timp si cresterea credibilitatii tarii respective pe pietele private, ceea ce ar putea duce la obtinerea de credite in devize si de pe aceste piete.

In ceea ce priveste asistenta financiara propriu-zisa a Fondului, pentru a putea realiza componentele politicii de asistenta financiara Fondul Monetar international face distinctie clara intre natura deficitelor balantei de plati:

din punct de vedere al perioadei de manifestare:

a)     temporare;

b)     durabile (reversibile sau ireversibile).

din punct de vedere al caracterului acestora:

a)     structurale;

b)     conjucturale.

Daca in cazul deficitelor temporare conjuncturale se acorda asistenta financiara fara ca tara beneficiara sa fie nevoita sa-si modifice politica sa macroeconomica, in cazul deficitelor durabile structurale trebuie sa aiba in vedere, in primul rand, modificarea politicii economice si financiare, urmarindu-se fie adoptarea de masuri de stabilizare sau masuri de ajustare.

Imprumuturile tarilor membre sunt proportionale cu cotele parti, iar marimea creditelor depinde de asemenea de nevoia de finantare externa, de calitatea programului intreprins, de marimea datoriei fata de Fond, de perspectivele balantei de plati si de usurinta de adaptare.

Fondul Monetar International asigura imprumuturi sub o varietate de facilitati care au evoluat de-a lungul anilor pentru a satisface complet nevoile statelor membre.Durata, termenul de plata al datoriei si conditiile de imprumut atasate acestor facilitati variaza reflectand tipul balantei de plati si circumstantelecarora se adreseaza.

Acordurile stand-by formeaza miezul politicii de imprumut al FMI. Un acord stand-by asigura un stat membru ca poate sa obtina o cantitate de bani stabilita, de obicei in termen de 12-18 luni, pentru a rezolva probleme pe termen scurt in ceea ce priveste balanta de plati.

Facilitatea rezervei suplimentare furnizeaza finantarea aditionala pe termen scurt tarilor membre care au dificultati la balanta platilor datorita unor neasteptate pierderi de incredere pe piata reflectate in scurgeri de capital.

Linii de credit contingente. Linii de precautie prin care membrii sunt antrenati sa atinga politici economice puternice pentru a obtine finantarea FMI pe termen scurt cand sunt amenintati de pierderi neasteptate de incredere datorita dificultatilor in alte tari.

Asistenta de urgenta introdusa in 1962 pentru a ajuta membrii sa se descurce cu probleme de plati datorita unor dezastre natrale, aceasta forma de asistenta a fost extinsa in 1995 pentru membrii care au "iesit" din conflicte militare cu capacitatea institutionala si administrativa precara.

In prezent, imprumutatii de FMI sunt fie tari in curs de dezvoltare, tari in tranzitie de la planificarea centralizata la sistemul economiei de piata ori tari care se refac din crize financiare. Multe din aceste tari au acces limitat la pietele de capital internationale datorita dificultatilor economice.

FMI nu este o agentie de intrajutorare sau o banca de dezvoltare. Imprumuta pentru a-si ajuta membrii sa se descurce cu probleme la balanta de plati sau pentru a reface cresterea economica sustinuta. Spre deosebire de imprumuturile agentiilor de intrajutorare, fondurile FMI nu sunt alocate pentru activitati sau proiecte particulare. Acordarea imprumuturilor Fondului Monetar International sunt conditionate de anumite politici: tara imprumutata trebuie sa adopte politici pentru a corecta balanta platilor . Astfel aceste conditii asigura ca tara respectiva nu va amana deciziile grele, sau nu va acumula in continuare datorii si va putea sa dvina puternica si astfel va putea restitui creditul. Tara imprumutata si FMI trebuie sa se inteleaga in privinta politicilor economice ce sunt necesare. FMI aloca fondurile in transe legate de nevoile tarii respective in politicile economice adoptate. Intre 2000-2001 FMI s-a axat pe politicile economice la nivel macroeconomic fara a interveni in politica tarii respective. Imprumuturile FMI sunt temporare. In functie de facilitati, imprumuturile pot fi pe perioade de sase luni sau de maxim patru ani. Perioada de rambursare este intre 3 ¼ ani si 5 ani pentru imprumuturile pe termen scurt ( pentru acorduri stand-by) sau 4 ½ ani si 10 ani pentru imprumuturile pe termen mediu ( pentru acorduri extinse), dar Consiliul Executiv a fost de acord sa introduca perspectiva unor durate de rambursare mai mici: intre 2 ¼ si 4 ani pentru acorduri stand-by si intre 4 ½ si 7 ani pentru acorduri extinse.

FMI asteapta ca imrumutatii sai sa dea prioritate rambursarii imprumuturilor sale. Tara imrumutata trebuie sa ramburseze banii la data stabilita pentru ca fondul sa poata imrumuta si alte tari care au nevoie de fonduri.

In majoritatea cazurilor cand FMI acorda aprobarea imprumuturilor ineamna ca tara respectiva se afla pe drumul cel bun in politica ecoonomica si astfel sunt incurajati investitorii straini sa investeasca in tara respectiva.

Statutul Fondului Monetar International prevede pentru tarile membre posibilitatea de a face apel la resursele sale financiare. Acordarea de credite urmareste sa usureze adoptarea de politici de deschidere si de liberalizare, si asigura autoritatile ca o finantare va fi posibila pentru a compensa eventualul impact al acestor politici asupra balantelor de plati. Prin acordarea acestor credite, Fondul Monetar International incurajeaza politicile privind realizarea liberalizarii monedei, liberalizarea schimburilor si facilitarea miscarilor de capital la nivel international.

Aceste credite incurajeaza tarile care se confrunta cu deficit al balantei de plati sa nu aplice politici nefaste pentru comertul international, cum ar fi devalorizarea competitiva sau blocarea schimburilor externe. Statutul precizeaza ca aceste resurse au caracter temporar, deoarece acordarea de credite pe termene nelimitate ar putea incuraja mentinerea de politici nefaste.

Reducerea cererii agregate din economie se realizeaza, intre altele, prin diminuarea consumurilor guvernamentale, deci a cheltuielilor bugetului general consolidat si implicit a deficitului acestuia. Fondul Monetar poate sa recomande, alaturi de reducerea cheltuielilor publice, cresterea concomitenta a impozitelor si taxelor (masura care reduce consumul populatiei, al operatorilor economici si potentialul de investitii al acestora din urma). Asemenea actiuni au ca efect modificari in general substantiale ale politicii fiscal-bugetare a statului.

In plan monetar, Fondul Monetar International recomanda o politica restrictiva (reducerea relativa a masei monetare si rate ale dobanzilor puternic real pozitive), care genereaza un cost nou asupra finantelor statutului, prin faptul ca, in conditiile cresterii pretului creditului intern, sporeste serviciul datoriei publice achitate din buget. La aceste masuri se adauga o politica foarte prudenta in domeniul veniturilor populatiei (indexari cu mult sub rata inflatiei, masuri de penalizare fiscala a agentilor economici acre acorda cresteri ale salariilor mai mari decat o parte din sporul productivitatii muncii, etc.) si o politica extrem de flexibila a cursului de schimb al monedei nationale, care sa permita - prin jocul cererii si ofertei de pe piata valutara - deprecierea, uneori accelerata, a acesteia (ceea ce asigura ieftinirea exporturilor si sporirea, in principiu, a incasarilor valutare, concomitent cu scumpirea importurilor si reducerea acestora, cu efecte de diminuare a deficitului comercial si al contului curent al balantei de plati).

Iata, cum, prin politicile de mai sus, in mod direct sau indirect, finantele statului intra in relatii stranse de cooperare cu Fondul Monetar International - organizatia fanion a sistemului institutiilor financiare internationale.

De obicei, creditele de la Fondul Monetar International nu acopera intregul volum de imprumuturi necesare finantarii deficitului contului curent al balantei de plati. Imprumuturile Fondului Monetar International, bazate pe programele de reforma agreate de aceasta institutie, reprezinta semnalul favorabil transmis celorlalte institutii financiare internationale si in general comunitatii internationale, conform caruia pot acorda asistenta financiara tarii respective, intrucat aceasta aplica masuri de ajustare care asigura corectarea dezechilibrelor si creeaza premisele restituirii imprumuturilor acordate.

In acest sens, Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, (BIRD, institutie creata tot in anul 1944, prin acordul de la Bretton Woods) se implica in acordarea unor credite pentru sustinerea balantei de plati, bazate pe aplicarea unor masuri de reforma structurala in sectorul real al economiei (industrie, agricultura, transporturi, etc.) si in cel bancar (vizand privatizarea societatilor comerciale cu capital de stat, inclusiv a bancilor si a societatilor de asigurari, liberalizarea preturilor, eliminarea unor subventii, renuntarea la unele bariere tarifare si netarifare, restructurarea si privatizarea unor monopoluri naturale regasite sub forma regiilor autonome, indeosebi in industria extractiva si a utilitatilor publice, etc.).

Pe baza "undei verzi", dobandite de o tara cu probleme ale echilibrului extern, ca efect al unui program de ajustare convenit cu Fondul Monetar International, aceasta este eligibila sa primeasca imprumuturi externe pentru sustinerea balantei de plati, pe langa Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare si de la alte organisme internationale, cum ar fi Uniunea Europeana, precum si de la tari puternic dezvoltate sub aspect economic, nemembre ale Uniunii Europene, ca: Japonia, Elvetia, Canada, etc. In toate aceste cazuri, exceptand Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare care elaboreaza propriile evaluari, derularea imprumuturilor acordate se realizeaza numai in conditiile aprecierilor pozitive la adresa tarii respective, transmise de Fondul Monetar International celorlalti creditori, privind aplicarea cu efectele programate a politicilor de ajustare stabilite.

Pe langa asistenta financiara a institutiilor internationale, tara care inregistreaza dificultati ale balantei de plati poate apela - cu costuri rezonabile in conditiile existentei unui acord cu Fondul Monetar International - si la resursele de creditare existente pe piata privata de capital.

Deosebit de volumul imprumuturilor externe, posibil de contractat in conditiile mentionate mai sus, statele cu insuficiente resurse de capital propriu beneficiaza si de sprijinul financiar al altor institutii internationale la care sunt membre.

Ne referim la: Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Banca Europeana de Investitii (BEI), diferite banci regionale de dezvoltare (Banca Inter-Americana de Dezvoltare, Banca Africana de Dezvoltare, Banca Asiatica de Dezvoltare), etc. Aceste institutii internationale acorda tarilor membre imprumuturi pentru proiecte de dezvoltare si modernizare a infrastructurilor economice (sectoarele energetic, transporturi rutiere, feroviare, structuri portuare, retele edilitar-gospodaresti, comunicatii, protectia mediului, etc) si sociale (ingrijirea sanatatii, educatie, structuri pentru recalificarea fortei de munca si integrare sociala, etc.). Astfel de imprumuturi acorda si banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, ca unic creditor sau in asociere cu unele din bancile de dezvoltare amintite mai sus.

Deosebirea dintre imprumuturile pentru sustinerea balantei de plati si cele pentru proiecte de infrastructura economico-sociala consta in faptul ca, in primul caz, tara debitoare primeste in cont la Banca Centrala suma imprumutata, exprimata in valuta de contract, aceasta putand avea destinatii in functie de nevoile curente ale tarii (finantarea unor importuri , achitarea serviciului datoriei publice externe, consolidarea rezervei valutare a statului, etc.). In al doilea caz, tara imprumutata poate folosi creditul contractat exclusiv in scopul realizarii proiectului stabilit, ceea ce asigura materializarea sa in lucrari de investitii necesare ridicarii nivelului de performanta economica si al conditiilor de viata ale cetatenilor statului respectiv, care vor achita in viitor serviciul datoriei externe. De subliniat, ca, totusi practica demonstreaza un aspect mai putin favorabil tarilor debitoare privitor la imprumuturile pentru proiecte de infrastructura, si anume faptul ca, in marea lor majoritate, intrarile de fonduri in cauza, care contribuie direct la majorarea cererii agregate din economiile respective, nu se reflecta, concomitent, si in sporirea corespunzatoare a ofertei interne, ceea ce ar contribui la crearea a noi locuri de munca si modernizarea productiei operatorilor economici autohtoni. Datorita impunerii de catre bancile internationale creditoare a unor proceduri si criterii de selectie a firmelor executante, neadaptate la conditiile specifice ale tarilor imprumutate, mare majoritate a contractelor de realizare a lucrarilor de constructii montaj si de furnizare a utilajelor si echipamentelor aferente proiectelor sunt preluate de firme puternice din statul debitor. De aceea, apreciem ca trebuie reflectat asupra necesitatii flexibilitatii procedurilor de licitatie si selectie a firmelor executante ale proiectelor finantate din credite de la banci internationale de dezvoltare, in scopul asigurarii in mai mare masura a accesului operatorilor economici autohtoni la realizarea lucrarilor respective.

Comunitatea internationala ar contribui, astfel, la cresterea potentialului economic al statelor imprumutate, precum si la crearea de catre acestea a resurselor valutare viitoare necesare achitarii ratelor si dobanzilor aferente imprumuturilor.

Sub aspect financiar-bugetar, atat imprumuturile pentru sustinerea balantei de plati, cat si cele pentru proiecte vizand infrastructura economico-sociala sunt in relatie directa cu bugetul general consolidat al statului. Astfel, imprumuturile eterne destinate sustinerii fluxurilor valutare ale balantei de plati reprezinta atat un factor important pentru intarirea capacitatii de plata externe a tarii, cat si o sursa neinflationista de finantare a deficitului bugetar (prin intermediul contravalorii in moneda nationala a creditelor externe respective care, in functie de caracteristicile imprumutului, fie intra direct in trezoreria statului, fie sporeste lichiditatea monetara in circulatie si implicit cea aflata pe piata monetara, careia ii sunt adresate titlurile de stat prin care se finanteaza deficitul bugetar).

Imprumuturile externe destinate finantarii unor proiecte de infrastructura sunt reflectate, prin transformare in moneda nationala, in bugetul general consolidat al statului astfel: la partea de venituri in momentul primirii (utilizarii) creditelor, respectiv la partea de cheltuieli, pe masura rambursarii imprumutului, a platii dobanzilor si altor costuri aferente.

Daca tarile care inregistreaza deficite ale sectoarelor intern si extern si, concomitent, nu dispun de resurse proprii pentru acoperirea acestora, prezinta relatii intense cu institutiile financiare internationale, dupa cum s-a expus anterior, statele care nu au deficit sau au deficite pe care le pot finanta din resurse autohtone nu sunt in pozitia de a contracta imprumuturi de la institutiile financiare internationale.

Raporturile acestor tari, in general fiind vorba de statele dezvoltate ale lumii, cu institutiile financiare internationale se rezuma la primirea unor evaluari si recomandari generale din partea institutiilor financiare internationale privind evolutiile si politicile adecvate de promovat.

Totodata, statele dezvoltate in cauza, prin faptul ca detin cotele cele mai substantiale din capitalul fiecarei institutii financiare internationale, sunt in masura sa contribuie direct la stabilirea strategiilor si politicilor de perspectiva ale acestora, care trebuie orientate in directia asigurarii libertatii comertului international, a unei competitii deschise intre state, in scopul alocarii si utilizarii cat mai eficiente a resurselor mondiale, al crearii de noi locuri de munca si al imbunatatirii performantelor economice si conditiilor de viata din fiecare tara.

Fondul Monetar International cauta in primul rand sa exercite un rol de catalizator, adica sa ajute tarile membre sa mobilizeze o asistenta financiara pe langa creditorii de fonduri bilaterale, pe langa celelalte organizatii internationale si, eventual, in cadrul reesalonarii datoriilor externe. In lipsa unui program de ajustare aprobat de Fondul Monetar International, aceasta asistenta nu va fi acordata.

In al doilea rand, prudenta Fondului se explica prin faptul ca a acorda imprumuturi unor tari cu balante de plati deficitare este o actiune riscanta si poate genera intarzieri ale rambursarilor fata de Fondul Monetar International.

In al treilea rand, creditele Fondului Monetar International sunt, prin natura lor, sustinute financiar pe perioade scurte de timp si sunt destinate sa ajute la depasirea dificultatilor de scurta durata ale balantei de plati. Aceste credite sunt deci diferite de cele ale institutiilor de dezvoltare, cum ar fi Banca Mondiala, care au ca scop asigurarea unei finantari pe termen lung.