SIGURANTA FINANCIAR-BANCARA IN CONTEXTUL INTEGRARII EURO-ATLANTICE

SIGURANTA FINANCIAR-BANCARA IN CONTEXTUL INTEGRARII EURO-ATLANTICE.

INTRODUCERE.

CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND SIGURANTA SISTEMULUI FINANCIAR-BANCAR IN PROCESUL DE INTEGRARE IN UE.

I.1. ARGUMENTARI TEORETICE PRIVIND SISTEMUL BANCAR SI SIGURANTA FINANCIAR-BANCARA.

I.2. METODE MODERNE DE ANALIZA SI ASIGURARE A SIGURANTEI SI STABILITATII SISTEMULUI BANCAR

CAPITOLUL II. INFLUENTA PROCESULUI DE INTEGRARE IN U.E. ASUPRA SIGURANTEI FINANCIAR-BANCARE AL ROMANIEI.

II.1. ALTE ACTIUNI IN VEDEREA INTARIRII STABILITATII FINANCIARE

INTRODUCERE

Stabilitatea si siguranta sistemului bancar reprezinta o importanta majora pentru protejarea intereselor deponentilor si pentru asigurarea continuitatii intermedierii activitatii financiare si a prestarii serviciilor bancare sigure agentilor din diverse ramuri ale economiei nationale. Masurile intreprinse in vederea realizarii si mentinerii stabilitatii sistemului bancar, de asemenea, contribuie la crearea premiselor necesare pentru atragerea investitiilor in sistemul bancar si acumularea mijloacelor banesti temporar libere, fapt ce favorizeaza dezvoltarea economica a tarii.

Problemele asigurarii stabilitatii sistemului bancar, de care sunt preocupati atit deponentii, cit si autoritatile statale, organismele financiare internationale, sunt reflectate in lucrarile stiintifice ale specialistilor din institutiile nationale si internationale si abordate in diverse strategii de dezvoltare a sistemului financiar, implementate pe plan national si international. Autoritatile multor state acorda, in ultimii ani, o atentie deosebita cu privire la asigurarea stabilitatii si sigurantei sectorului financiar, inclusiv al celui bancar, fapt confirmat prin numarul crescind al rapoartelor cu privire la stabilitatea financiara, publicate de catre institutiile financiare internationale si bancile centrale ale acestor tari.

In capitolul I sunt evaluate bazele teoretice privind sistemul bancar si stabilitatea functionarii acestuia, sunt abordate metodele moderne de analiza si de asigurare a stabilitatii sistemului bancar, este definit conceptul de integrare in Uniunea Europeana, fiind evaluata influenta procesului dat asupra functionarii sistemelor bancare din statele membre si cele adiacente. Totodata, sunt evaluate perspectivele integrarii pentru stabilitatea si siguranta sectorului bancar din Romania, conditionate de alegerea vectorului proeuropean.

In capitolul II "Stabilizarea si sporirea sigurantei functionarii sistemului bancar in perspectiva integrarii in UE', ca rezultat al cercetarilor efectuate in capitolul I din lucrare, sunt generalizate si analizate perspectivele de dezvoltare a sectorului bancar autohton din perspectiva integrarii in structurile europene si abordate directiile principale de consolidare a acestuia. Este elaborat modelul econometric de evaluare a factorilor principali care influenteaza stabilitatea si siguranta sistemului bancar.

Concluziile cuprind rezultatele de baza ale cercetarilor efectuate si insereaza concluziile, efectuate drept rezultat al cercetarilor si recomandarile, care, in opinia autorului, reprezinta importante masuri si directii de consolidare si stabilizare a sistemului bancar autohton in contextul integrarii in structurile europene.

CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND SIGURANTA SISTEMULUI BANCAR IN PROCESUL DE INTEGRARE IN UE.

I.1. Argumentari teoretice privind sistemul bancar si siguranta financiar-bancara

Un sistem bancar stabil, eficient si viabil care asigura mobilizarea disponibilitatilor monetare ale economiei nationale, orientindu-le spre desfasurarea activitatilor financiare eficiente, constituie o premisa importanta pentru dezvoltarea economica. Sistemul bancar este unul dintre cei mai importanti piloni ai economiei unei tari, reprezintind veriga de legatura dintre ramurile economiei, a caror activitate influenteaza situatia economica, sociala si politica a unui stat.

Importanta stabilitatii sistemului bancar este mult mai vizibila in conditiile instabilitatii financiare, iar imperfectiunile sistemului financiar, vulnerabilitatea bancilor la schimbarile mediului economic si crizele bancare constituie factorii principali ce trezesc un interes major fata de studierea si realizarea in practica a stabilitatii bancare.

Increderea deponentilor este pilonul de baza pe care se bazeaza activitatea bancara a oricarei tari. Perceperea de publicul a slabiciunilor chiar si a unei singure banci din sistem, poate determina reactii disproportionale, panica, retragerea depunerilor - evenimente care pot afecta stabilitatea intregului sistem bancar, intrucit este greu de stiut exact care anume dintre banci are probleme proprii si care - problemele "aduse' de bancile slabe din sistem. Datorita acestui fapt, modalitatile de asigurare a stabilitatii sistemului bancar se afla in centrul atentiei publicului larg, organelor de conducere ale statului, organismelor internationale si a investitorilor.

Care este specificul activitatii bancare si al sistemului bancar si ce subintelegem prin stabilitatea acestui sistem?

Chiar daca rolul de asigurare a stabilitatii financiare nu este expres prevazut de legislatie sau de actele normative ale statului, banca centrala este perceputa de public ca fiind institutia care isi indreapta eforturile spre sporirea sigurantei sistemului bancar si mentinerea stabilitatii financiare. Banca centrala are doua atributii ce tin de obiectivul de stabilitate financiara: prevenirea instabilitatilor si managementul consecintelor acestora. Pentru realizarea acestor obiective sunt formulate reglementari financiare prudente, este asigurata supravegherea efectiva a institutiilor financiare si managementul sistemului de plati. Totodata pentru a micsora consecintele instabilitatilor financiare, bancile centrale aplica diverse instrumente: politica ratelor dobanzilor, cerintele fata de rezervele obligatorii, facilitatea de creditor de ultima instanta.

Dupa cum s-a mentionat in definitiile analizate, una dintre functiile importante ale bancilor centrale este cea de creditor de ultima instanta (sau de ultim rang), care presupune responsabilitatea bancii centrale de a asigura creditarea bancilor comerciale in perioade de instabilitate. Astfel, cresterea numarului bancilor centrale si asumarea de catre acestea a rolului de imprumutator de ultim rang evidentiaza implicarea activa a bancilor centrale in asigurarea stabilitatii sistemului bancar. Tabelul I.1.1 reflecta cronologia dezvoltarii bancilor centrale pe plan international, inclusiv asumarea de catre bancile centrale a responsabilitatii de imprumutator de ultim rang.

Dezvoltarea bancilor centrale ale tarilor UE si statelor adiacente*

Tabelul I.1.1

Banca centrala si bancile comerciale formeaza un ansamblu integru - sistemul bancar. Analiza sistemelor bancare contemporane evidentiaza ca acestea sunt structurate in doua nivele, la nivelul I fiind situata banca centrala, iar bancile, denumite de asemenea banci de sistem, se afla la nivelul II.

Economistii romani N. Dardac si T. Barbu examineaza sistemele bancare din punctul de vedere al organizarii activitatii bancare si al gradului de specializare, stabilind distinctia dintre doua tipuri de sisteme bancare:

sisteme bancare ale Europei continentale, care sunt putin specializate si functioneaza dupa modelul bancii universale;

modelul american, aplicat si in Japonia, bazat pe principiul unei specializari stricte a institutiilor bancare .

Autorul roman A. Berea, la examinarea termenului de "sistem bancar' de asemenea mentioneaza importanta stabilitatii acestuia, argumentind faptul ca gradul in care un sistem bancar sprijina dezvoltarea economica a unei tari depinde in mare masura de starea "de sanatate' a acestuia; "slabiciunile' sectorului bancar pot compromite functia fundamentala de intermediar financiar, pot afecta eficacitatea politicii monetare stabilite de banca centrala si pot genera importante costuri legate de salvarea bancilor[2].

Drept concluzie este de mentionat ca, in conditiile actuale bancile reprezinta nu doar un numar ocazional de institutii, ci un sistem integru cu o multitudine de elemente aflate in relatii de interconexiune, care formeaza un tot intreg. Printre elementele de baza ale sistemului bancar putem distinge banca centrala, care este responsabila pentru promovarea politicii monetare, reglementarea si supravegherea sistemului bancar in scopul atingerii stabilitatii acestuia si bancile comerciale, autorizate de banca centrala pentru a exercita functiile de intermediere in sistemul bancar.

In comparatie cu alti participanti ai sistemului financiar, si anume cu companiile de asigurari, fondurile pe investitii, institutiile implicate in activitatea cu valori mobiliare (care de asemenea reprezinta o importanta majora pentru societate), bancile exercita functia de intermediar, fapt ce si explica importanta si necesitatea asigurarii stabilitatii functionarii acestora. Traditional, specificul bancilor a fost caracterizat prin expresia baneasca a obligatiunilor si activitatilor lor, precum si prin participarea in sistemul de plati din economie.

Bancile se afla intr-o strinsa interconexiune (prin piata interbancara si sistemul de plati), astfel, problemele unei banci se pot rasfringe si asupra altor institutii financiare, avind ca efect instabilitatea sistemului financiar in ansamblu, fapt care poate majora costurile crizelor financiare. Falimentul unei institutii bancare nu se trateaza de deponenti ca fiind un fenomen caracteristic economiei de piata, ci conditioneaza neincredre in intregul sistem bancar cu consecintele negative corespunzatoare.

Mai mult ca atat, nu doar bancile sunt vulnerabile, instabilitatea sistemului bancar poate avea drept consecinta instabilitatea altor industrii, reiesind din faptul ca bancile activeaza din contul mijloacelor atrase de la consumatori si producatori. Astfel, bancile joaca un rol important in circuitul capitalului intr-o economie, de aceea acestora le revine o incredere publica speciala tinand cont de faptul ca acestora le sunt incredintate mijloacele populatiei.

Dupa cum s-a mentionat, bancile presteaza servicii financiare oportune economiei, intermediaza fluxurile mijloacelor banesti. Asadar, asigurarea stabilitatii sistemului bancar si siguranta fiecarei banci in parte constituie obiectivul de baza al oricarui stat si al bancii centrale. Prin intermediul bancilor este efectuata finantarea economiei nationale, vinzarea-cumpararea titlurilor de valoare, tranzactiile de intermediere si gestionare a economiilor populatiei etc. Din aceste activitati rezulta importanta si specificul functionarii institutiilor bancare vizavi de alte institutii ale sistemului financiar. Realizarea functiilor de baza ale sistemului bancar este cu mult mai reusita, daca banca se bucura de increderea clientilor, tine evidenta riguroasa a operatiunilor si asigura confidentialitatea bancara. Din acest context rezulta importanta majora a studierii modalitatilor de stabilizare a sistemului bancar si a examinarii termenului de "siguranta financiara'.

"Siguranta' conform Dictionarului explicativ al limbii romane (DEX) inseamna insusirea de a fi stabil, sigur, solid, trainic[3]. Notiunea de siguranta a sectorului bancar presupune actiunea de consolidare si statornicire a acestuia. Beneficiarii de ultima instanta a stabilitatii sectorului bancar sunt persoanele fizice si juridice ale unei tari, precum si economia ei.

Managerul General al Bancii pentru Decontari Internationale, M. Knight, defineste sistemul financiar stabil, sigur ca fiind unul in care toti agenti economici - gospodariile, companiile de afaceri, institutiile ce presteaza servicii financiare, si guvernul - exercita operatiuni cu activele financiare fara a se supune unor riscuri si instabilitati ce pot submina valorile lor financiare[4].

Din lucrarile savantul F. Mishkin reiese ca, siguranta financiara consta in mentinerea unui sistem financiar capabil sa asigure o baza durabila, fara dezechilibre majore in alocarea eficienta a oportunitatilor de economii si investitii[5] (aceasta idee fiind sustinuta si in lucrarile altor autori - T. Padoa Schioppa, A. Heldane, G. Hoggart si V. Saporta).

O alta modalitate de definire a sigurantei financiare este propusa de economistii U. Das, M. Quintyn si K. Chenard care caracterizeaza sistemul financiar stabil, sigur prin lipsa crizelor bancare si siguranta preturilor la active[6]. Totodata, potrivit economistului O. Issing falimentul unei banci nu denota neaparat insiguranta financiara, ci uneori din contra, poate contribui la eficientizarea intermedierii financiare, mentinerea si sporirea nivelului de siguranta .

Economistul A. Crockett mentioneaza ca, pentru a asigura siguranta financiara este necesar ca:

institutiile de baza ale unui sistem financiar sa fie stabile, sigure, sa se bucure de credibilitate, sa-si poata onora fara asistenta altor organisme obligatiunile contractuale,

pietele de baza sa fie stabile, sigure si participantii acestora sa-si poata desfasura tranzactiile in conditii de confidentialitate, la preturi stabile, sigure ce nu variaza substantial pe termen scurt.

Pentru atingerea sigurantei sectorului financiar, savantul C. Meyer propune estimarea a trei "C': Cauze (Causes), Consecinte (Consequences), Cure (Cure) ale instabilitatii financiare. Totodata, C.Mayer este de parere ca este cu mult mai usor de prevenit instabilitatea decat de a "trata' consecintele si astfel, guvernele si bancile centrale urmeaza sa actioneze in modul corespunzator, in primul rand, pentru a evita aparitia crizelor financiare.

Activitatea bancara este supusa unor riscuri ce pot afecta siguranta sectorului financiar si nu exista masuri, remedii, standarde pentru preintimpinarea acestora. Activitatea bancara evolueaza continuu, fapt ce conditioneaza aparitia noilor situatii de risc, care si determina necesitatea unui control corespunzator. Referindu-ne la premisele sigurantei sistemului bancar, mentionam ca, mediul macroeconomic stabil si sigur reprezinta o premisa importanta pentru siguranta financiara si cresterea economica durabila continua. Instabilitatile macroeconomice pot cauza aparitia unei eventuale crize si inrautatirea calitatii activelor. Bancilor centrale le revine un rol important in asigurarea sigurantei si cresterii economice pe termen lung, fapt ce presupune promovarea stabilitatii preturilor, preintimpinarea potentialelor instabilati atat de origine interna cat si externa, depistarea si "tratarea' acestora.

I.2. METODE MODERNE DE ANALIZA SI ASIGURARE A SIGURANTEI SI STABILITATII SISTEMULUI BANCAR

In subcapitolul anterior am constatat ca un sistem bancar sanatos constituie o conditie primordiala pentru cresterea economica continua. Luand in consideratie semnificatia crescinda a sistemului bancar rezulta importanta determinarii si examinarii surselor aparitiei instabilitatilor potentiale si abordarii cailor de stabilizare a acestuia. Pentru asigurarea sigurantei sectorului bancar, este necesara, in primul rind, analiza situatiei fiecarei banci in parte din cadrul acestui sector. Aceasta analiza urmeaza sa includa evaluarea punctelor forte si a instabilitatilor, cum ar fi: expunerea bancii la eventuale riscuri, determinarea conditiilor care cauzeaza riscuri, veniturile bancii, gradul de pregatire al bancii in confruntarea cu pierderile posibile etc.

In practica financiara internationala sunt utilizate diverse metode de analiza a sigurantei sistemului bancar. In acest subcapitol vom estima metodele utilizate de Fondul Monetar International (FMI) si Banca Mondiala (BM) in cadrul Programului comun de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP - Financial Sector Assestment Program). Metodele de analiza abordate in prezentul capitol au fost elaborate de organizatiile financiare internationale nominalizate cu scopul estimarii cit mai eficiente a stabilitatii si sigurantei sectorului financiar-bancar si au la baza experienta internationala in domeniul stabilitatii financiare.

Mai intai de toate mentionam ca, incepand cu anul 1944 FMI si BM au infiintat sistemul Bretton Woods cu scopul dirijarii sistemului economic european dupa cel de-al doilea razboi mondial si protejarii tarilor in promovarea stabilitatii ratelor mondiale de schimb, precum si pentru asigurarea controlului asupra miscarii capitalului. Sistemul in cauza urma sa indeplineasca trei functii de baza: regulatorie - de administrare a regulamentelor ce guverneaza valorile valutare si convertibilitatea; financiara - de asigurare a ofertei de lichiditati suplimentare membrilor ce se confrunta cu deficit al balantei de plati; consultativa - exprimata prin asigurarea forumului pentru cooperare dintre guverne. Scopul major actual al FMI si BM nu difera de cel de pe timpurile Bretton Woods. In prezent organizatiile nominalizate isi indreapta eforturile spre asigurarea stabilitatii sistemelor financiare internationale si spre integrarea comerciala si financiara crescanda, prin lansarea diverselor initiative in scopul diminuarii frecventei aparitiei si costurilor crizelor financiare si intreprinderea masurilor pentru majorarea transparentei sistemelor financiare ale tarilor membre, optimizarii politicilor economice si asigurarii unei discipline oportune pe piata. O initiativa importanta in domeniul asigurarii sigurantei financiare internationale si prevenirii crizelor a FMI si BM este Programul de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP), lansat in luna mai 1999. Acest program, realizat nu doar in tarile industrial-dezvoltate, ci si in cele in curs de dezvoltare are ca scop determinarea punctelor forte si a vulnerabilitatilor in sectoarele financiare ale diferitor tari, precum si evaluarea surselor de aparitie a riscurilor. Accentul programului FSAP este axat in primul rand, pe prevenirea si diminuarea cauzelor si mai putin pe inlaturarea consecintelor crizelor care deja s-au declansat.

Instrumentele "diagnostice' de baza ale FSAP, destinate pentru analiza riscurilor macroprudentiale ale sistemelor financiare sunt: analiza tendintelor Indicatorilor de Stabilitate Financiara si efectuarea testarilor stres care demonstreaza in ce mod vor "reactiona' indicatorii ce reflecta stabilitatea financiara (de ex. suficienta capitalului si profitabilitatea) la diverse socuri.

Indicatorii de Stabilitate Financiara (Financial Soundness Indicators - FSI) reprezinta parametrii ce reflecta stabilitatea curenta a institutiilor financiare din tara examinata. Acesti indicatori includ date agregate ale institutiilor individuale si indicatorii caracteristici pentru piata in care functioneaza institutiile financiare si sunt destinate estimarii si supravegherii punctelor forte si vulnerabilitatilor sistemului financiar. Indicatorii de Stabilitate Financiara reflecta starea 'sanatatii' financiare curente si siguranta institutiilor financiare dintr-o tara, fapt prin care si se explica rolul major al acestora in estimarea stabilitatii pietei financiare dintr-o tara. FSI sunt calculati cu scopul utilizarii lor in supravegherea macroprudentiala si se impart in doua categorii - indicatori de baza si indicatori suplimentari. Indicatorii de baza reflecta doar situatia din sectorul bancar, astfel fiind accentuat rolul central ce ii revine bancilor intr-un sistem financiar. Acesti indicatori au o importanta majora in procesul de supraveghere bancara, iar calcularea lor nu este complicata de lipsa datelor necesare. FSI ce tin de sectorul bancar pot fi divizati in 6 grupe de indicatori (cadrul CAMELS: Suficienta Capitalului, Calitatea Activelor, Siguranta Managementului, Venituri si Profitabilitatea (Earnings), Lichiditatea, Sensibilitatea la riscul de piata). Astfel, indicatorii ce tin de suficienta capitalului pot fi utilizati in aprecierea capacitatii sectorului bancar de a absoarbe riscurile. Tinind cont de faptul ca riscul de solvabilitate al institutiilor financiare deseori reiese din calitatea insuficienta a activelor, cea de-a doua categorie a Indicatorilor de Stabilitate Financiara este calitatea activelor. Indicatorii din aceasta categorie monitorizeaza calitatea creditelor si concentrarilor expunerilor din portofoliul activelor bancilor. Indicatorii de apreciere ai eficientei activitatii bancilor sunt utilizati in primul rind pentru evaluarea importantei managementului bancilor si in scopul asigurarii stabilitatii si sigurantei acestora. Datele cu privire la venituri si cheltuieli se utilizeaza pentru evaluarea veniturilor si profitabilitatii bancilor, deoarece acestea indica abilitatea lor de a absoarbe pierderile fara a apela la capital. Totodata, cresterea rapida a veniturilor in acelasi timp poate expune banca unor riscuri excesive, astfel, evaluarea lichiditatii demonstreaza abilitatea sistemului bancar de a absorbi socurile fluxurilor de numerar. Aprecierea lichiditatii permite determinarea activelor lichide disponibile ale unei banci in cazul unor pierderi generate de riscul de piata si de retragerea depozitelor. In Anexa 1 sunt aratati FSI utilizati in evaluarea sigurantei si stabilitatii sistemelor financiar-bancare pe plan international.

Consideram oportuna evaluarea sensului economic al indicatorilor de baza (tabelul 1.2.1).

Indicatorii de Baza ai Sigurantei si Stabilitatii Financiare[8]

Tabel I.2.1. Indicatorii de Baza ai Sigurantei si Stabilitatii Financiare

Categoria suplimentara a indicatorilor de siguranta si stabilitate financiara include indicatorii calculati pentru sectorul bancar, precum si indicatorii din sectorul nonbancar, deoarece vulnerabilitatile sectoarelor nonbancare pot afecta stabilitatea bancilor. Alegerea indicatorilor de stabilitate financiara depinde de situatia in sectorul financiar al tarii examinate.

Testarile stres constituie o alta metoda de evaluare a stabilitatii financiare, reprezentind o modalitate de determinare a riscurilor care nu pot fi evaluate cu precizie doar cu utilizarea Indicatorilor de Stabilitate Financiara. Rezultatele testarilor stres permit evaluarea sensibilitatii bancilor la riscurile de piata, cum ar fi modificarea preturilor de piata, ratelor dobinzilor si de schimb valutar etc. Astfel, testarile stres si Indicatorii de Stabilitate Financiara necesita abordari diferite, dar care se completeaza una pe alta in procesul de evaluare a stabilitatii financiare. FSI permit evaluarea continua si monitorizarea vulnerabilitatilor si punctelor forte ale unui sistem bancar, pe cind testarile stres se aplica in vederea evaluarii potentialelor pierderi (de obicei exprimate ca modificari in raport cu FSI) asociate cu aceste vulnerabilitati la o anumita perioada de timp[9].

La nivelul institutiilor individuale testarile stres sint aplicate de bancile international active incepand cu anii 1990, dar au devenit un mijloc de evaluare a intregului sistem financiar mult mai tirziu, si, dupa cum s-a mentionat, constituie un component important al Programului FSAP. Spre deosebire de FSI, testarile stres reprezinta estimarile aproximative cu privire la eventualele schimbari in valoarea portofoliului institutiilor financiare in cazul survenirii unor modificari considerabile in anumiti factori de risc (de ex. schimbarile in preturi la active). Testarile stres reprezinta procesul multilateral care include examinarea vulnerabilitatilor de baza ale unui sistem financiar si permite evaluarea sensibilitatii bilanturilor institutiilor din sistem la diverse socuri.

Termenul "estimari aproximative' este utilizat de FMI in definirea testarilor stres pentru a evita tratarea acestora in calitate de un instrument "absolut' care poate fi utilizat cu o precizie stiintifica. Economistul M. Jones defineste testarile stres ca simplele tehnici analitice care pot fi utilizate pentru a estima numeric sensibilitatile determinate. Totodata, M. Jones mentioneaza ca procesul de testare stres este mai mult decit o simpla aplicare a unui set de formule, deoarece incorporeaza si o serie de analize si presupuneri care pot fi importante pentru formarea unor rezultate valoroase. Aceste masurari pot permite supraveghetorilor sa estimeze suficienta de capital a bancilor in conformitate cu riscurile potentiale la care sint supuse.

Testarile la stres cuprind mai multe etape:

1. definirea scopului analizei;

2. determinarea scenariilor macroeconomice de stres;

3. evaluarea impactului direct al scenariilor simulate asupra stabilitatii institutiilor analizate;

4. interpretarea rezultatelor si evaluarea capacitatii de asumare a riscurilor in sistemul financiar;

5. efectele potentiale de feed-back intr-un sistem financiar si economia reala.

Utilitatea testarilor stres reiese din faptul ca, in majoritatea pietelor financiare informatia disponibila nu contine date suficiente cu privire la comportamentul pietei ca rezultat al survenirii unor evenimente extreme. In acelasi timp, dezvaluirea rezultatelor testarilor stres poate prezenta unele probleme ce tin de confidentialitate. Institutiile participante in testari pot fi impotriva publicarii informatiei si dezvaluirii eventualelor "neajunsuri', deoarece aceasta poate fi interpretata in mod advers. Unii analisti interpreteaza informatia scenariilor, ca o viziune oficiala, ceea ce nu corespunde realitatii.

Atat metodele moderne de analiza a stabilitatii financiare, cit si caile general acceptate de asigurare a stabilitatii sectorului bancar merita o deosebita atentie in contextul temelor abordate in prezenta lucrare. Obiectivul principal al asigurarii sigurantei bancare consta in limitarea riscului sistemic prin protejarea sectorului bancar de faliment si vulnerabilitati, asigurarea alocarii optime a resurselor, determinarea normelor prudentiale (controlul asupra solvabilitatii, lichiditatii si impunerii cerintelor minime fata de capital, limitarea expunerilor unui singur debitor, formarea provizioanelor pentru pierderi la credite etc.). Asigurarea stabilitatii financiare este un scop multioptional, care implica un numar de autoritati cu diferite perspective si responsabilitati. Bancile centrale, precum si agentiile specializate promoveaza politici active in domeniul reglementarii si supravegherii bancare bazate pe standardele general acceptate.

Ca rezultat, scopul primordial al fiecarei banci centrale si ale autoritatilor de supraveghere din diferite tari consta in asigurarea stabilitatii sistemului bancar prin implementarea standardelor internationale elaborate de Comitetul Basel pentru Supraveghere Bancara (CBSB) - Principiile de Baza pentru Supraveghere Bancara Efectiva si Acordul cu privire la Capital Basel II. Conformitatea cu documentele nominalizate constituie obiectivul de baza al autoritatilor respective, avind ca scop asigurarea stabilitatii sistemului bancar, astfel, in contextul problematicii abordate este necesara estimarea prevederilor acestora. Mai mult ca atit, in cadrul Programului FSAP, stabilitatea sistemului bancar este evaluata reiesind din corespunderea cu Principiile de Baza pentru Supraveghere Bancara Efectiva ale CBSB. Concomitent, in exercitarea functiilor sale, supraveghetorii din toata lumea se conformeaza Principiilor de baza ale Comitetului Basel (25 de principii, elaborate in a. 1998 si modificate printr-un nou document al Comitetului Basel in 2006).

Prevederile Principiilor de Baza ale Comitetului Basel pentru supraveghere bancara efectiva[10]

Principiului	Continutul
Principiul 1 Obiective, independenta, puteri, transparenta si cooperare	Un sistem eficient al supravegherii bancare presupune determinarea responsabilitatilor si obiectivelor clare pentru fiecare autoritate implicata in supravegherea organizatiilor bancare. Fiecare astfel de autoritate trebuie sa aiba independenta operationala, prelucrari transparente, guvernare efectiva si resurse adecvate, si sa fie explicita in indeplinirea obligatiunilor. Este necesar un cadru legal corespunzator, incluzind prevederi ce tin de autorizarea organizatiilor bancare si supravegherea lor continua; atributii pentru a asigura conformitatea cu legislatia, precum si preocupari pentru siguranta si soliditatea sistemului bancar; si protectie legala pentru supraveghetori.
Principiul 2 Activitati permise	Activitatile permise institutiilor care sunt autorizate si supuse supravegherii in calitate de banci, trebuie sa fie definite in mod explicit, iar utilizarea cuvintului "banca' in denumiri trebuie sa fie controlata.
Principiul 3 Criteriile de autorizare	Autoritatea de licentiere trebuie sa dispuna de dreptul de a stabili exigente si de a respinge cereri de infiintare care nu indeplinesc standardele stabilite. Procesul de autorizare trebuie sa includa, cel putin, evaluarea structurii si guvernarii actionarilor bancii si a grupului, inclusiv corectitudinea si conformarea directorilor si a conducerii superioare, a planului strategic sau operational, controalelor interne si managementul riscului, si situatiei sale financiare proiectate, inclusiv a bazei de capital. In cazul in care actionarul propus sau institutia mama este o banca straina, este necesara obtinerea in prealabil a acordului supraveghetorului din tara de origine.
Principiul 4 Transferul dreptului de proprietate semnificativ	Supraveghetorul are autoritatea de a analiza si de a respinge orice propuneri, de a transfera drepturi de proprietate semnificative sau drepturi de control detinute direct sau indirect in bancile existente altor persoane.
Principiul 5 Achizitii majore	Supraveghetorii dispun de autoritatea de a analiza achizitiile sau investitiile majore a unei banci, si asigura ca afilierile sau structurile corporatiei nu expun banca unor riscuri si nu impiedica o supraveghere eficienta.
Principiul 6 Capital adecvat	Supraveghetorii trebuie sa stabileasca pentru toate bancile cerinte prudente si corespunzatoare minimului de capital adecvat, ce reflecta riscurile asumate de banca si trebuie sa determine componentele capitalului prin prisma capacitatii lor de a absorbi pierderile. Pentru bancile active pe plan international, aceste cerinte trebuie sa nu fie mai mici decit cele stabilite in acordul Basel.
Principiul 7 Procesele de management a riscurilor	Supraveghetorii trebuie sa urmareasca ca bancile si grupurile bancare sa aiba un proces al gestiunii riscului (inclusiv controlul directorilor si conducerii superioare) de identificare, evaluare, monitorizare si control sau atenuarea tuturor riscurilor materiale si evaluarea capitalului adecvat in raport cu profilul lor de risc.
Principiul 8 Riscul de credit	Supraveghetorii trebuie sa urmareasca dispunerea de catre banci a unor procese de gestiune a riscului de credit luind in consideratie profilul de risc al institutiei, de politici prudente si proceduri de identificare, masurare, monitorizare si control al riscului de. Aceasta va include acordarea imprumuturilor si efectuarea investitiilor, evaluarea calitatii acestor imprumuturi si investitii, si gestiunea continua a portofoliului de imprumuturi si investitii.
Principiul 9. Activele problematice, provizioane si rezerve	Supraveghetorii trebuie sa urmareasca ca bancile sa stabileasca si sa adere la politici si practici pentru gestiunea activelor problematice si evaluarea adecvarii provizioanelor si a rezervelor.
Principiul 10 Limitele expunerilor mari	Supraveghetorii trebuie sa aplicarea de catre banci a unor politici si practici ce permit gestiunea expunerilor mari si stabilesc limite prudente de restrictionare a expunerilor bancare unei persoane sau unui grup de persoane.
Principiul 11 Expunerile partilor asociate	Pentru a preveni abuzurile cauzate de expunerile persoanelor afiliate si adresarea conflictelor de interese, supraveghetorii trebuie sa aplice cerinte fata de banci, aferente persoanelor afiliate; aceste expuneri fiind eficient monitorizate; luate masuri potrivite de control sau atenuare a riscurilor; anularea acestor expuneri conform politicilor si practicilor standarde.
Principiul 12 Riscul de tara si de transfer	Supraveghetorii trebuie sa urmareasca ca bancile aplica politici si proceduri corespunzatoare pentru identificarea, calcularea, monitorizarea si controlul riscului de tara si a riscului de transfer in activitatile lor de acordare a imprumuturilor si efectuarea investitiilor pe plan international si mentinerea provizioanelor si rezervelor adecvate formate pentru acoperirea acestor riscuri.
Principiul 13 Riscul de piata	Supraveghetorii trebuie sa urmareasca dispunerea de catre banci a unor politici si proceduri care sa identifice, sa masoare, monitorizeze si sa controleze cu precizie riscurile de piata; supraveghetorii trebuie sa aiba atributii pentru a impune limite specifice si/sau o marja specifica de capital asupra expunerilor riscului de piata.
Principiul 14 Riscul de lichiditate	Supraveghetorii trebuie sa urmareasca strategia bancilor de a gestiona lichiditatii tinind cont de profilul riscului institutiei, cu politici si proceduri prudente de identificare, masurare, monitorizare si control al riscului de lichiditate si de gestionare zilnica a bazei lichiditatii. Supraveghetorii solicita bancilor elaborarea planurilor pentru orice eventualitate pentru a face fata problemelor de lichiditate.
Principiul 15. Riscul operational	Supraveghetorii trebuie sa urmareasca dispunerea de catre banci a unor politici si proceduri de gestiune a riscului de identificare, estimare, monitorizare si control/atenuare a riscului operational. Aceste politici si proceduri trebuie sa fie masurabile conform marimii si complexitatii bancii.
Principiul 16 Riscul ratei dobinzii in registrul bancar	Supraveghetorii trebuie sa urmareasca dispunerea de catre banci a unor sisteme eficiente de identificare, masurare, monitorizare si control a riscului ratei dobinzii in registrul bancar, inclusiv o strategie bine definita aprobata de conducere reiesind din marimea si complexitatea acestui risc.
Principiul 17 Controlul intern si audit	Supraveghetorii trebuie sa urmareasca dispunerea de catre banci a unor proceduri de control intern corespunzatoare marimii si complexitatii activitatii lor. Acestea trebuie sa includa angajamente si responsabilitati clare pentru autoritatea delegata; separarea functiilor ce implica angajarea bancii de a efectua plati din fondurile proprii si contabilizarea activelor si pasivelor sale; reconcilierea acestor proceduri; protejarea activelor bancii.
Principiul 18 Abuzul serviciilor financiare	Supraveghetorii trebuie sa urmareasca ca bancile sa aplice politici si proceduri adecvate, inclusiv reguli stricte de tipul "cunoaste-ti clientul', care promoveaza standarde etice si profesionale in sectorul financiar si care previn utilizarea bancii, intentionat sau involuntar, in activitati criminale.
Principiul 19 Metode de supraveghere	Un sistem eficient de supraveghere bancara cere ca supraveghetorii sa dezvolte si sa mentina o intelegere completa a operatiunilor bancilor individuale si a grupurilor de banci, si de asemenea a sistemului bancar la general, bazindu-se pe siguranta si eficacitate, stabilitatea sistemului bancar.
Principiul 20 Tehnicile de supraveghere	Un sistem eficient de supraveghere bancara trebuie sa contina supraveghere on-site si off-site si contacte permanente cu managementul bancii.
Principiul 21 Raportare de supraveghere	Supraveghetorii trebuie sa dispuna de mijloace de colectare, verificare si analiza a raportarilor prudente si a statisticii veniturilor bancilor, atit individual cit si pe baza consolidata, si mijloace de verificare independente a rapoartelor, prin examinare on-site sau folosirea expertilor externi.
Principiul 22 Contabilitate si dezvaluire	Supraveghetorii trebuie sa urmareasca ca fiecare banca sa mentina inregistrari intocmite in conformitate cu politici si practici care sunt pe larg acceptate international si publicate pe o baza regulatorie, informatie ce reflecta in mod corect profitabilitatea si situatia sa financiara.
Principiul 23 Puterea de corectie si de remediere a supraveghetorilor	Supraveghetorii trebuie sa aiba la dispozitia directive corespunzatoare de masuri de supraveghere, pentru a aplica din timp masuri de corectare. Aceasta include capacitatea, unde este adecvat, de a revoca licenta bancara sau de a recomanda revocarea ei.
Principiul 24 Supravegherea consolidata	Un element esential al supravegherii bancare este ca supraveghetorii trebuie sa supravegheze grupul bancar pe o baza consolidata, monitorizata corespunzator si, avind posibilitate, sa aplice norme prudente a tuturor aspectelor a afacerilor conduse de catre grupul din intreaga lume.
Principiul 25 Relatiile transfrontaliere	Supravegherea consolidata necesita cooperare si schimb de informatie intre supraveghetorii locali si de alti supraveghetori implicati, mai intii supraveghetorii bancilor-gazda. Supraveghetorii bancari trebuie sa solicite ca operatiunile locale ale bancilor straine sa fie aduse la aceleasi standarde stabilite fata de institutiile locale.

Tabel I.2.2.Principii de baza ale Comitetului Basel

Aceste principii au ca scop limitarea influentei negative a vulnerabilitatilor macroeconomice asupra stabilitatii sectorului financiar, prin determinarea unor exigente fata de suficienta capitalului, formarea provizioanelor pentru pierderi la credite, concentrarea activelor, lichiditatea, managementul riscului, sistemele de control intern etc.

Un alt document al CBSB care a devenit un standard pentru toate sistemele financiare din UE prin includerea prevederilor acestuia in Directiva 2006/48/CE cu privire la initierea si desfasurarea activitatii institutiilor de credit este Noul Acord Basel (Convergenta Internationala a Masurarii Capitalului si Standardelor de Capital - Un Cadru Revizuit), sau Basel II. Basel II reprezinta o imbunatatire semnificativa a Acordului de Capital din 1988 al CBSB, elaborat de supraveghetorii bancari din tarile industrial dezvoltate, care cu timpul a devenit un standard international, caruia se conformeaza majoritatea sistemelor bancare in contextul calcularii suficientei capitalului pentru asigurarea stabilitatii si sigurantei bancilor. Noul Acord este mai sensibil la risc datorita faptului ca pe linga riscurile de credit si de piata analizate conform Basel I, include si riscul operational.

Astfel, elementul noutatii, adus de Basel II consta si in largirea gamei ponderarilor la risc de credit, de la patru la opt categorii: 10%, 20%, 35%, 50%, 75%, 100%, 150% si diversificarea instrumentelor de diminuare a riscului de credit, prin recunoasterea ca diminuatoare de risc a garantiilor oferite de administratiile locale si regionale, entitatile sectorului public sau alte entitati cu un rating sporit.

Noul Acord nu se limiteaza doar la descrierea metodelor de evaluare a riscurilor separate. Acesta necesita o imbunatatire a sistemelor de guvernare corporativa, inclusiv majorarea rolului managementului, imbunatatirea coordonarii activitatii comune a consiliului, organelor executive, subdiviziunilor responsabile pentru managementul riscurilor si auditul intern, astfel este evidenta influenta pozitiva determinata de implementarea Acordului pentru stabilitatea sistemului bancar. Integrarea in structurile europene presupune nu doar necesitatea intreprinderii eforturilor pentru eventuala implementare a Acordului Basel II.

In Capitolul urmator sunt abordate alte directii de baza pe calea integrarii sistemului financiar-bancar, precum si analizata posibila influenta a proceselor integrationiste asupra sigurantei sistemului bancar.

CAPITOLUL II. INFLUENTA PROCESULUI DE INTEGRARE IN U.E. ASUPRA SIGURANTEI SISTEMULUI BANCAR AL ROMANIEI.

Sub influenta proceselor de integrare relatiile politice, economice, sociale intre tari evolueaza dinamic, iar fenomenul globalizarii implica tot mai multe state. Termenul de "integrare' este asociat tot mai des cu astfel de notiuni, cum ar fi dezvoltare, democratie, stabilitate, pe cind Europa nu se mai percepe doar in sens geografic, istoric sau cultural, ci se contureaza ca o fuziune politico-economica dinamica.

Integrarea in structurile Uniunii Europene, care in prezent este unul din cei mai semnificativi participanti ai pietei mondiale si a doua dupa marime economie din lume, a constituit, pana  in anul 2007, un deziderat si pentru Romania. Moneda europeana unica a dat un impuls major pentru cresterea si integrarea pietelor de capital, anterior segmentate si a contribuit la micsorarea riscurilor ratei dobinzii si de schimb valutar, care limitau in trecut diversificarea geografica a investitiilor, astfel contribuind la cresterea stabilitatii economice, monetare si financiare a tarilor membre. Procesele de integrare contribuie la dezvoltarea unei piete comune a capitalului si a serviciilor financiare, determinind dreptul institutiilor financiare sa efectueze operatiuni transfrontaliere, conferindu-le, totodata, si un anumit grad de libertate.

Tarile membre ale UE au intreprins deja diverse masuri pentru a reduce barierele in activitatea bancara transfrontaliera. Aceste masuri sunt recunoscute ca programul de "piata unica', potrivit caruia Comisia Europeana si Consiliul de Ministri al Uniunii Europene au elaborat directive spre garantarea tratarii egale a bancilor straine de catre autoritatile nationale, supravegherea transfrontaliera a bancilor, liberalizarea fluxurilor internationale de capital, armonizarea reglementarilor in domeniu etc.

Desi sensul termenului de "integrare' este utilizat pe larg, nu exista pina in prezent o definitie unanima.

Astfel, integrarea europeana reprezinta un sir de masuri privind reducerea barierelor dintre tari in procesul efectuarii tranzactiilor, circulatiei libere a bunurilor, capitalului, fortei de munca, inclusiv armonizarii legislatiei, regulamentelor si standardelor in domeniu.

In Dictionarul de termeni comunitari conceptul de Uniune Europeana apare in sensul procesului, in cadrul caruia tarile membre ale Uniunii Europene se inteleg sa-si transfere in mod progresiv, de la nivel national la nivel supranational, o serie de competente ce tin de resortul suveranitatii nationale, acceptind sa le exercite in comun si cooperand in domeniile respective de activitate in scopul atingerii unor obiective de natura politica, economica, sociala, culturala ce vizeaza progresul si dezvoltarea acestor state.

Savantii C.Walkner si J. Raes, caracterizind procesele de integrare aferente sectorului bancar, mentioneaza caile oportune de atingere a unor performante in activitatea bancara, si anume: cresterea numarului filialelor si sucursalelor bancilor straine, contopirile si absorbtiile internationale, precum si prestarea serviciilor bancare transfrontaliere[11].

In viziunea economistilor I. Cabral, F. Dierick si J. Vesala conceptul de "integrare' presupune situatia in care din pietele de un singur produs (sau de produse substitute) initial fragmentate este creata o piata unica si coerenta.

Astfel, se poate de concluzionat ca integrarea financiara este un obiectiv, in care potentialii participanti ai pietei financiare cu caracteristici relevante asemanatoare, activeaza in conformitate cu un set unic de norme, au acces si tratare egala pe piata si coopereaza intr-un sir vast de activitati cu scopul atingerii unor obiective comune.

In contextul subiectului abordat, este necesar sa ne referim la Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC), constituit din Banca Centrala Europeana (BCE) si bancile centrale ale statelor membre. Crearea SEBC dupa modelul de tip federal, asemanator celui existent in SUA are ca obiectiv principal mentinerea stabilitati preturilor si sustinerea politicii economice indreptate spre realizarea obiectivelor de baza ale Uniunii Europene. BCE este una dintre cele mai tinere institutii ale Uniunii Europene, care si-a inceput activitatea in 1999 o data cu introducerea monedei unice Euro.

Concomitent cu crearea BCE, tarile din zona Euro au cedat o parte din suveranitatea lor economica si monetara in favoarea BCE, care coordoneaza Sistemul European al Bancilor Centrale din tarile UE. Principala sarcina, care revine BCE, prevazuta de Tratatul Uniunii Europene este "mentinerea stabilitatii preturilor' sau controlul inflatiei. Totodata, se pot enumera si alte responsabilitati ale Bancii Centrale Europene, cum sunt: sustinerea politicilor economice generale ale Uniunii Europene si interventiile pe pietele valutare externe; asigurarea respectarii reglementarilor privind platile din zona Euro, inclusiv prin supravegherea sistemului computerizat de plati transfrontaliere din Europa-TARGET (Trans-European Automated Real-time Gross Settlement Express Transfer System); gestionarea, monitorizarea si protejarea rezervelor valutare si rezervelor de aur ale tarilor membre; cooperarea cu autoritatile nationale de supraveghere a institutiilor de credit si asigurarea stabilitatii sistemului financiar; asumarea responsabilitatii in domeniul emisiunii monetare, fiind singura institutie care are dreptul de a autoriza emiterea de bancnote in cadrul Uniunii Europene. Obiectivele majore ale BCE in domeniul sigurantei financiare constau in prevenirea si managementul oportun al crizelor. Presedintele Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, analizind situatia economica in UE mentioneaza importanta si influenta majora pentru asigurarea sigurantei financiare in Uniune a unor factori, cum ar fi: introducerea monedei unice, prin care s-au evitat riscuri ale ratelor de schimb in tarile-membre; adoptarea politicilor unice bazate pe stabilitatea preturilor; disciplina fiscala si implementarea reformelor structurale; impulsionarea eforturilor intreprinse de autoritatile bancare in dezvoltarea pietelor financiare; un sistem de reglementare si supraveghere bancara eficient; cooperarea internationala si schimbul de informatii dintre autoritati etc.

Comitetul european de supraveghere bancara, constituit din bancile centrale si supraveghetorii bancari din cele 27 de tari membre, asista sistemul european in atingerea obiectivului de stabilitate financiara. Dupa aderarea tarilor la UE bancile centrale devin membri ai Sistemului European al Bancilor Centrale, astfel, integrarea in structurile europene a insemnat pentru Romania o participare deplina in dezvoltarea politicilor de reglementare bancara europene (prezenta in Comitetul Bancar Consultativ si Comitetul de Supraveghere Bancara a BCE) si cooperarea ampla in domeniul supravegherii bancare (participare in grupul de contact).

Avand in vedere noul statut al Romaniei, de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, BNR a actionat, impreuna cu alte autoritati romane, in sensul ajustarii si integrarii politicilor nationale in cadrul de lucru european.

Banca Nationala a Romaniei a contribuit, potrivit domeniilor sale de competenta, la elaborarea Programului de convergenta pentru 2007 (prezentat la Reuniunea ECOFIN din martie 2007), respectiv pentru 2008 (transmis la Bruxelles in decembrie 2007). In aceste documente se estimeaza ca Romania ar putea adopta moneda euro la orizontul anului 2014. Acest orizont temporal a fost considerat necesar pentru realizarea convergentei nominale, dar si pentru asigurarea sustenabilitatii acesteia prin progresele inregistrate pe linia convergentei reale. Deasemenea, BNR a fost solicitata sa contribuie, conform domeniului sau de activitate, la intocmirea Programului National de Reforme 2007-2010 (Strategia Lisabona revizuita), precum si la exercitiile bianuale de prognoza macroeconomica ale Comisiei Europene si ale Bancii Centrale Europene.

Odata cu aderarea Romaniei la UE, BNR a fost invitata sa participe, cu drepturi depline, la reuniunile structurilor si substructurilor comunitare, respectiv ale SEBC, ale Comisiei Europene si ale Consiliului UE. In prezent, guvernatorul si viceguvernatorul responsabil cu afaceri europene reprezinta BNR la Consiliul General al SEBC; un numar de 60 de persoane sunt desemnate ca reprezentanti ai BNR la cele 12+1 comitete si substructuri ale SEBC; aproximativ 34 de persoane reprezinta BNR sau participa alaturi de reprezentantii Ministerului Economiei si Finantelor la reuniunile de lucru ale structurilor Comisiei Europene si ale Consiliului UE. Totodata, BNR participa la reuniunile saptamanale de coordonare organizate de Ministerul Afacerilor Externe si de Departamentul pentru Afaceri Externe, prezentand puncte de vedere asupra unor proiecte de directive sau de regulamente din aria sa de competenta.

Integrarea sistemului financiar bancar a dus la o serie de modificari. Astfel, pe parcursul anului 2007, dat fiind noul statut al Romaniei de tara membra a UE, competitia din sistemul bancar s-a accentuat sensibil, conducand la transformari structurale.

Odata cu intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, la nivelul sistemului bancar s-a trecut la aplicarea Acordului Basel II, care presupune practici mai bune de management al riscului pentru o mai mare siguranta bancar-financiara. Aplicarea prevederilor acestui acord este un angajament asumat de Romania in programul de aderare la Unuinea Europeana si constituie un test al capacitatii bancilor de integrare intr-o piata financiara largita, europeana si, apoi, mondiala[12].

La nivelul sistemul bancar romanesc este implementat primul Acord de Capital -Basel I, prin Normele BNR nr. 12/2003, privind supravegherea solvabilitatii si expunerilormari ale institutiilor de credit, norme conform carora nivelul minim al fondurilor proprii ale bancilor este de 12% din activele ponderate in functie de riscul de credit.

Ca si Basel I, Basel II este creatia Comitetului Basel, infiintat la sfarsitul anului 1974 si format din guvernatorii bancilor centrale ale celor mai dezvoltate 10 tari, fiind organism in cadrul Bancii Reglementelor Internationale cu sediul la Basel, care isi propune sa ajute la promovarea cooperarii intre bancile centrale si alte institutii sau agentii avand ca scop asigurarea stabilitatii financiare si monetare.

Primul acord Basel din 1988 stabilea un raport minim de 8% intre capitalurile proprii si expunerea unei banci. In practica, raportul este dificil de stabilit si pot exista situatii, cand riscurile asumate de banci sunt mici si limita de 8% este prea costisitoare, si situatii cand limita nu este suficienta si bancile se expun unor riscuri semnificative[13]. Basel I nu prevedea modalitati si proceduri complexe de supraveghere a bancilor.

In acest context, a fost incheiat in 2004 Noul Acord de Capital, cunoscut sub numele de Basel II. Acesta are ca obiectiv principal asigurarea unui cadru mai flexibil pentru stabilirea cerintelor de capital, adecvat profilului de risc al institutiilor de credit si crearea premiselor pentru stabilitatea sistemului financiar, printr-o mai stransa cooperare intre bancile comerciale si private, pe de o parte si intre banci si supraveghetori, pe de alta parte[14].

Potrivit guvernatorului Bancii Nationale a Spaniei, Basel II reprezinta o adevarata revolutie in reglementarea financiara, care intareste strategiile de solvabilitate, impunand bancilor sa-si programeze capitalul pe termen lung, pentru a reusi sa opereze intr-o perioada de dificultate. De asemenea, intareste perspectivele macroeconomice in supraveghere si, cel mai important aspect, dezvolta un sistem de management al riscului. Basel II intareste si sistemul de guvernanta corporativa si transparenta[15].

Noul Acord de Capital are o structura complexa dezvoltata pe trei piloni: cerinte minime de capital, supravegherea adecvarii capitalului si disciplina de piata.

Pilonul 1: "Cerinte minime de capital' cuprinde reguli flexibile si avansate de determinare a cerintelor minime de capital pentru riscul de credit, riscul de piata si riscul operational.

Prevederile privind riscul de credit pastreaza metodologia de stabilire a cerintelor privind fondurile proprii prin utilizarea coeficientilor de risc de credit si a instrumentelor de diminuare a riscului de credit din Basel I si cuprind in plus:

reglementari privind largirea gamei ponderilor de risc de credit de la 4 la 8 categorii (0%, 10%, 20%, 35%, 50%, 75%, 100% si 150%) ;

diversificarea instrumentelor de diminuare a riscului de credit (recunoas terea ca diminuatoare de risc a garantiilor oferite de administratiile locale si regionale, entitati publice sau alte unitati cu rating ridicat);

utilizarea rating-urilor pentru evaluarea clientilor.

In privinta riscului de piata, Basel II pastreaza din vechiul acord modalitatea de stabilire a cerintelor pentru riscul de pozitie, riscul de decontare si contrapartida, riscul valutar si riscul de marfa si cuprinde in plus cerinte de capital pentru derivatele de credit si unitatile de plasament colectiv.

Referitor la riscul operational, Basel II stabileste trei metode:

Metoda indicatorului de baza - prin care se determina necesarul de capital prin aplicarea unui procent de 15% asupra venitului realizat in ultimii trei ani;

Metoda standardizata - care presupune descompunerea operatiunilor bancii pe tipuri si subtipuri de activitati, aplicarea unor procente intre 12 si 18% indicatorilor relevanti si, apoi, insumarea rezultatelor obtinute pentru determinarea necesarului de capital;

Metoda evaluarii avansate - care se bazeaza pe modele interne integrate in procesul zilnic de management al riscului, validate intern de BNR si de auditorul extern specializat.

Pilonul 2: "Supraveghereaprocesului de adecvare a capitalului' cuprinde referiri la:

rolul activ al autoritatii de supraveghere in evaluarea procedurilor interne ale bancilor privind adecvarea capitalului;

verificarea de catre autoritatea de supraveghere a procedurilor interne de management al riscului; o posibilitatea impunerii cerintei institutiilor de credit de a mentine

capital in exces fata de nivelul minim indicat in Pilonul 1;

indicarea unor mecanisme de interventie timpurie a BNR.

Pilonul 3: "Disciplina de piata' stabileste cerinte de raportare mai detaliate catre BNR si catre public privind structura actionariatului, expunerile la risc si adecvarea capitalului la profilul de risc. Pentru aceasta sunt necesare identificarea informatiilor care trebuie transmise, construirea mecanismelor necesare utilizarii informatiilor de piata si uniformizarea raportarilor[16].

Pentru implementarea Noului Acord de Capital, BNR a dezvoltat o strategie in mai multe etape:

mai - noiembrie 2005: initierea dialogului si realizarea schimbului de informatii cu sectorul bancar si alte autoritati nationale si internationale;

decembrie - mai 2006: dezvoltarea mijloacelor pentru realizarea supravegherii sectorului bancar la noile standarde; aceste mijloace se refera la transpunerea in cadrul legislativ a directivelor europene si activitati de supraveghere off-site si on-site^[17]

iunie - octombrie 2006: validarea de catre BNR a modelelor interne de rating utilizate de institutiile de credit;

incepand cu ianuarie 2007: verificarea aplicarii Acordului Basel II in sectorul bancar.

Nivelul de coordonare al strategiei de adaptare Basel II este reprezentat de Steering Committee, care include Banca Nationala a Romaniei, Ministerul Finantelor Publice, Comisia Nationala pentru Valori Mobiliare si Asociatia Romana a Bancilor. Nivelul decizional este reprezentat de Consiliul de administratie si Comitetul de supraveghere ale BNR . Pentru implementarea Noului Acord de Capital, BNR are nevoie de personal specializat si de baze de date privind creditele. De asemenea, trebuie sa fie in masura sa-si evalueze propria activitate de supraveghere si impactul evolutiilor macroeconomice asupra stabilitatii financiare. Pe de alta parte, bancile trebuie s a integreze noile cerinte in propriile strategii, sa dezvolte practici de guvernanta corporativa si sa-si reconfigureze obiectivele in domeniul clientelei si al produselor bancare. Sunt considerate necesare dezvoltarea unei colaborari intre Bnaca Nationala a Romaniei, Ministerul Finantelor Publice, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Camera Auditorilor Financiari din Romania, Asociatia Romana a Bancilor, intre BNR si autoritatile de supraveghere din tarile de origine ale bancilor straine cu filiale in Romania si crearea cadrului de dezvoltare a agentiilor de rating

Rating-urile reprezinta indicatori de bonitate a clientilor debitori. Lipsa lor face ca Basel II sa nu-si mai atinga scopul final. Recunoas terea lor se va face fie pe principiul reciprocitatii (o institutie de rating va fi recunoscuta ca eligibila de BNR daca a fost anterior recunoscuta ca atare de un stat membru al Uniunii Europene), fie printr-o metodologie proprie a BNR, bazata pe indeplinirea criteriilor de eligibilitate. Aceste criterii au in vedere o evaluare riguroasa, sistematica si continua a creditului, neinfluentata de factori politici, constrangeri sau presiuni din partea entitatii evaluate, iar rezultatele sa fie disponibile public^[20].

O parte din prevederile Basel II au fost implementate prin Norma 17/2003 a BNR privind organizarea si controlul intern al activitatilor institutiile de credit si administrarea riscurilor semnificative, precum si organizarea si desfasurarea activitatii de audit intern a institutiilor de credit. Aceasta norma cere bancile sa-si identifice profilul de risc, nivelul riscurilor si strategia aferenta si sa documenteze procedurile interne de administrare a riscurilor. O alta reglementare este Norma 5/2004 a BNR privind adecvarea capitalului institutiilor de credit, prin includerea riscului de piata, alaturi de riscul de credit in cerinta de adecvare a capitalului.

Pana in februarie 2006, BNR a finalizat actiunea privind formularea pozitiei in legatura cu optiunile aflate in competenta de decizie a autoritatii monetare nationale, domeniile de exercitare a optiunilor nationale fiind riscul de credit (28 de optiuni pentruabordarea standard + 13 optiuni pentru abordarea pe baza de modele interne de rating), riscul operational (5 optiuni), structura capitalului si a grupului institutiei de credit (11 optiuni). De asemenea, Banca Nationala a initiat si o colaborare activa cu institutiile de credit, pe baza de sondaje, conferinte si seminarii, intalniri si consultari cu experti ai Comisiei Europene. Principiile avute in vedere la formularea pozitiei au fost:

a. racordarea optiunilor la caracteristicile sistemului bancar
romanesc;

b. armonizarea cu optiunile adoptate de alte state membre ale Uniunii
Europene.

Sunt in derulare actiunile aferente primelor etape ale Proiectului Basel II cu privire la finalizarea pachetului de acte normative, elaborarea ghidului de validare a modelelor de rating, adaptarea sistemului de raportari prudentiale si adaptarea sistemelor informatice. Legislatia aferenta aplicarii acordului Basel II, armonizata cu directivele europene, urmeaza sa fie finalizata pana in luna septembrie 2006 si va intra in vigoare la 1 ianuarie 2007 .

Exista opinii care afirma ca aplicarea prevederilor Basel II poate avea consecinte negative pentru sistemul bancar romanesc:

aparitia unei discriminari pentru bancile de talie mica, care, din considerente financiare si umane, nu vor putea sa utilizeze cele mai avansate metode de evaluare a riscurilor si sa dispuna de cele mai bune proceduri de control intern, audit si administrare a riscurilor; bancile mari vor deveni si mai puternice si-si vor impune conditiile de pe pozitii de monopol;

b)  bancile mici vor fi tentate sa accepte fuziuni si achizitii, ceea ce va duce la cres terea gradului de concentrare, si as a ridicat, al pietei bancare, cu influente negative asupra competitiei;

c)  intrucat IMM-urile sunt considerate mai riscante, sistemele de rating intern ar putea duce la prabusirea creditului destinat acestora si la cresterea ratei dobanzii, mai ales ca exista temerea ca IMM-urilor s a li se ceara un capital mai mare , desi Jaime Caruana a precizat ca li se vor formula aceleasi conditii de capital sau chiar cu 20-30% mai mici;

d) modificarea dobanzilor active si a produselor de credit in functie de solicitant va duce la cresterea ratei dobanzii pentru cei mai riscanti, prin includerea unei prime de risc superioare.

Asa cum era de asteptat, bancherii au propus BNR modificari ale reglementarilor privind gradul de risc asociat IMM-urilor, prin includerea acestora in categoria clientilor de retail, similar practicii europene. Conform acordului Basel II, riscul asociat clientilor de retail va fi diminuat de la 100% la 75%.

In privinta finantarilor acordate autoritatilor locale, Asociatia Romana a Bancilor a propus BNR ponderarea riscului sub nivelul propus de Basel II, care prevede cresterea riscului asociat de la 20% la 100%, la un nivel similar cu cel aplicat de bancile europene acestei categorii de credite de 65-70%.

Desi in cazul IMM-urilor, Banca Nationala a promis ca va lua in considerare propunerea bancilor, in cazul creditarii autoritatilor publice locale si-a exprimat rezerva pe motivul ca autoritatile locale din Romania au o forta financiara mult mai redusa decat cele din Uniunea Europeana, intrucat descentralizarea s-a realizat numai la nivel de obligatii, fara asigurarea resurselor necesare. In plus, riscul asociat creditelor acordate autoritatilor locale va creste in conditiile majorarii preconizate a nivelului maxim de indatorare a acestor entitati de la 20 la 25%. Alaturi de acestea, ramane problema de fond a bugetului Romaniei, unde veniturile reprezinta 31% din PIB, comparativ cu un nivel minim de 35% in tarile Uniunii Europene[23].

Alte neajunsuri ale aplicarii prevederilor Basel II sunt legate de:

a.  dezvaluirea de informatii din partea unei banci poate deveni problematica daca nu este sustinuta de un public educat, mai ales ca acesta este foarte sensibil la vestile mai putin bune ;

b. in regiunea est-europeana activeaza sisteme bancare mici, iar implementarea

presupune costuri mari; conform unui studiu care a cuprins aproape 300 de institutii financiare din 38 de tari, costurile reprezinta cea mai mare problema pentru implementarea Basel II; pentru cele mai multe banci, bugetul alocat este sub 1 milion USD, dar pentru cateva, investitia ar putea depasi 40 milioane USD; in conditiile unui volum redus de tranzactionare, precum cel din Romania, va fi necesara o perioada mai lunga de recuperare a acestor costuri, care ar putea ajunge la 0,45% din activele totale ale bancii;

c. cele mai mari costuri sunt legate de managementul riscului de credit, costurile legate de riscul operational reprezentand aproximativ 15% din totalul investitiilor, iar cele legate de asigurarea infrastructurii tehnologice atingand aproximativ 60%379;

d. termenele limita sunt mai stranse, ceea ce va duce la suprapuneream reajustarilor, a realocarilor de resurse; intrucat subsidiarele marilor banci straine nu au nevoie de reajustari, acestea isi vor intari pozitia380;

e. criza acuta de manageri de risc bancar profesionisti, ca urmare a neadaptarii legislatiei la prevederile acordului Basel II; incercarea de a recruta specialisti din randul managerilor de risc (actuari) din domeniul asigurarilor nu s-a dovedit o solutie viabila;

f. infrastructura de management a riscului porneste de la un nivel foarte scazut,

dat de volumele relativ reduse de tranzactionare si de lipsa datelor istorice, ceea ce presupune un efort important al bancilor pentru a ridica acest nivel;

g. in Romania, unele date se mai prelucreaza, inca, manual;

h. birocratia;

i. limitele tehnice se manifesta chiar si in bancile cele mai avansate, modelele

interne folosite nefiind foarte compelxe, iar datele istorice sunt relativ

incomplete;

j. scaderea profitului contabil al fiecarei banci, iar Ministerul Finantelor ar urma s a incaseze mai putini bani din impozitul aplicat cas tigurilor bancilor;

k. daca autoritatile monetare vor permite bancilor straine sa aplice metodele si modelele utilizate de societatea mama, iar celelalte institutii vor aplica adordarea standard a Basel II (diferentiere considerata necesara tinand cont de gradul inegal de dezvoltare a mediului bancar romanesc), vor aparea dezavantaje semnificative pentru bancile cu capital romanesc;

l. in conditiile inexistentei unui "birou de credit' functional si comprehensiv care sa reprezinta o sursa credibila de date istorice si rating-uri externe, alegerea abordarii standard devine o optiune discutabila; chiar si in conditiile in care "biroul de credit' va deveni un instrument eficient de lucru, alegerea unei abordari standard de catre banci va genera un decalaj competitional ce va putea fi recuperat doar prin eforturi investitionale mari[24].

Dificultatile implementarii acordului a afectat chiar si bancile din tarile dezvoltate. Un studiu al Bancii Reglementelor Internationale efectuat in 107 tari a aratat ca numai 88 dintre ele au intentia de a implementa prevederile Basel II in perioada 2007-2009. Conform Institutului International de Servicii Financiare, doar o treime din bancile europene au implementat cu succes acest program[25].

Potrivit studiilor din 2004 ale Bancii Mondiale si Fondului Monetar International, sistemele bancare din tarile cu economii in dezvoltare puteau atinge maximum sapte din cele 25 de principii de baza ale Basel II, in timp ce tarile dezvoltate respectau 19.

In acest moment, insa, bancile din Romania nu sunt sificient pregatite pentru implementarea Noului Acord de Capital, chiar daca acesta a fost adoptat de Comitetul de la Basel inca din vara lui 2004.

Pe de alta parte, piata romaneasca are un potential extraordinar: este inca sub-bancarizata si cererea de produse financiare a crescut spectaculos, mai ales in 2003 si 2004. Diviziile de retail ale bancilor au avut rate inalte de crestere si prognozele arata ca aceasta evolutie se va continua si in viitor. Potentialul pietei romanesti este demonstrat de creditul de consum, care a crescut cu 300% in 2003 fata de 2002. Infrastructura bancara este, de asemenea, in plina dezvoltare.

Chiar si dincolo de procesul integrarii, adaptarea bancilor la Basel II le va face mai atractive pentru investitorii straini, vor putea obtine un pret mai mare pentru actiunile lor si se vor integra mai usor intr-o retea mondiala. In plus, acest proces vaaduce avantaje insemnate din punct de vedere al modernizarii si imaginii bancilor si va reduce riscul de faliment. Indeplinirea criteriilor din Acordul Basel II de catre sistemul bancar romanesc va fi in avantajul consumatorilor, mediului de afaceri si al economiei prin stabilitatea financiara pe care o confera si va contribui la imbunatatirea rating-ului de tara pentru Romania. Deponentii vor fi mai siguri cu privire la recuperarea fondurilor banesti din depozitele bancare, iar bancile vor analiza mai riguros cererile de creditare.

II.1. Alte actiuni in vederea intaririi stabilitatii financiare

La nivel national, la data de 31 iulie 2007, a fost semnat Acordul intre Ministerul Economiei si Finantelor, Banca Nationala a Romaniei, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor si Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private pentru cooperare in domeniul stabilitatii financiare si al gestionarii crizelor financiare, in baza caruia s-a infiintat Comitetul National pentru Stabilitate Financiara.

Pe plan international, BNR a aderat la o serie de acorduri in domeniul stabilitatii financiare, incheiate anterior intre tarile membre ale UE. Astfel, la 1 august 2007. BNR a aderat la:

− Acordul de cooperare intre autoritatile cu responsabilitati de monitorizare a sistemelor de plati si autoritatile de supraveghere bancara, in stadiul al treilea al Uniunii Economice si Monetare (2001);

− Acordul privind principiile de baza pentru cooperare intre autoritatile de supraveghere bancara si bancile centrale din Uniunea Europeana in domeniul gestionarii situatiilor de criza (2003).

Ulterior, la 4 aprilie 2008, BNR a aderat si la Acordul de cooperare dintre autoritatile de supraveghere bancara, bancile centrale si ministerele de finante din tarile Uniunii Europene in domeniul situatiilor de criza financiara (2005).