Sistemul bancar contemporan din romania

SISTEMUL BANCAR CONTEMPORAN DIN ROMANIA

Introducere

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana la 01 ianuarie 2007 a confirmat si maturitatea sistemului bancar, care in decursul unei perioade de tranzitie de 17 ani a marcat trecerea de la un sector etatist la un sistem bine articulat - pe doua paliere, avangarda a reformelor economice si suport al unei noi economii, adaptata cerintelor pietei. Cadrul legislativ fundamental necesar desfasurarii activitatii bancare din tara noastra are in vedere:

Implementarea Noului Acord de capital, Basel II, demarata in anul 2004 si aplicarea Directivei nr.2006/48/CE a Parlamentului European;

Legea nr.312/2004 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei;

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.99/2006, privind institutiile de credit si adecvarea capitalului;

Legea bancara nr.227/2007.

In acest nou cadru, bancile sunt incluse in categoria institutiilor de credit cu un rol sporit in evaluarea riscurilor si in diminuarea necesarului de capital. Mentionam ca bancile constituie cea mai important veriga cu cea mai vasta arie de activitate in randul institutiilor de credit.

1.1Banca Nationala a Romaniei - banca centrala si de emisiune

Banca Nationala este garantul stabilitatii monedei nationale, avand atributii exclusive in emisiunea monetara, in punerea si retragerea banilor din circulatie. In baza Legii nr.277, BNR este organul de emisiune al statului si stabileste reglementarile in domeniul monetar, de credit, valutar si de pret. Ea refinanteaza societatile bancare, asigura lichiditati sistemului bancar si exercita supravegherea activitatii institutiilor de credit si - mai recent - a unor institutii financiare nebancare. Banca Nationala elaboreaza cadrul legal secundar necesar activitatii bancare: regulamente, norme specifice fiecarui gen de activitate, asigura autorizarea institutiilor de credit si aproba conducatorii acestora, la propunerea Adunarilor Generale ale Actionarilor.

Evocam pe scurt principalele functii ale BNR:

Emisiune monetara

Bancher al Statului

Casier al Statului

Constituie si gestioneaza rezervele valutare ale tarii

Centru al politicii monetare

Creditor de ultima instanta

Autorizarea si supravegherea institutiilor de credit

Reprezinta Statul in relatiile cu organismele financiar-monetare internationale: Fondul Monetar International, Banca Centrala Europeana, Banca Reglementelor Internationale etc.

Elaboreaza studii, redacteaza buletine si reviste privind politica monetara si valutara.

O atributie esentiala a BNR o constituie asigurarea stabilitatii preturilor si tarifelor in economia nationala sau, cu alte cuvinte, mentinerea unui nivel cat mai scazut al ratei inflatiei. Incepand cu anul 2006, BNR si-a subordonat toate actiunile de politica monetara, atingerii unei tinte de inflatie prestabilite, in cadrul unui interval de variatie de + 1 punct procentual. De asemenea, Banca Nationala este institutia care coordoneaza, impreuna cu Guvernul, procesul de aderare a Romaniei la zona euro din cadrul Uniunii Europene, eveniment prevazut sa aiba loc in anul 2014. Prin lege, Bancii Nationale ii este conferit statutul de independenta in elaborarea politicilor sale si a masurilor adoptate pentru realizarea acestora. In cadrul sistemelor europene de plati, BNR este participant active la sistemul TARGET 2 ce reglementeaza platile de mare valoare pe teritoriul U.E. si participa alaturi de bancile comerciale la adoptarea standardelor europene pentru platile fara numerar - in euro - efectuate intre tarile comunitare.

1.2. Institutiile de credit in economia de piata

Potrivit Legii nr.227 "societatile bancare sunt persoane juridice al caror obiect principal de activitate il constituie atragerea de fonduri de la persoanele juridice si fizice sub forma de depozite sau instrumente negociabile, platibile la vedere sau la termen, precum si acordarea de credite".

In Romania, bancile se constituie sub forma unor societati comerciale, in baza Legii nr.31/1990 - republicata si au la baza autorizatia Bancii Nationale, unde isi deschid conturile curente.

Principalele atributii ale institutiilor de credit sunt:

acorda credite pe termen lung, mediu si scurt, in lei si in valuta persoanelor juridice si fizice;

constituie rezerve minime obligatorii la Banca Centrala;

efectueaza operatiuni de incasari si plati pentru clienti;

elibereaza carduri, cecuri si alte documente de plata;

acorda consultanta de specialitate;

pastreaza bijuterii, metale pretioase, obiecte de arta, pachete pe obligatiuni si actiuni in

tezaurul propriu sau in casete de valori;

gestioneaza credite externe;

participa la executia de casa a bugetului public;

realizeaza produse alternative la creditare (leasing, factoring, forfeiting);

efectueaza operatiuni pe piata monetara si valutara;

participa la contracte si conventii internationale pe linie de creditare si circulatie monetara.

Prin statutele proprii de functionare, bancile isi stabilesc aria de activitate, capitalizarea, modul de organizare si functionare, structura de conducere etc. Institutiile de credit pot functiona si sub forma sucursalelor unor banci straine, a uniunilor cooperativelor de credit, a institutiilor emitente de moneda electronica, precum si a bancilor de economisire si creditare in domeniul locativ.

Obiectivul strategic al fiecarei institutii de credit il constituie capacitatea de distributie a produselor si serviciilor necesare unor segmente de clientela din ce in ce mai diverse si sofisticate, in conditii de concurenta si prudentialitate. In etapa actuala, sistemul bancar romanesc dezvolta produse moderne, atat in zona de corporate, a IMM urilor, cat si in zona de retail. Activitatea clasica de creditare este impletita cu efectuarea platilor prin virament si de casa, operatiuni de factoring si de forfeiting,finantarea comertului exterior, derularea fondurilor gratuite puse la dispozitie de U.E., derularea unor emisiuni de obligatiuni ale municipalitatilor etc.

Activitatea de plata cu card a cunoscut o dezvoltare exploziva, in decurs de numai 10 ani, numarul card-urilor emise de institutiile de credit crescand de peste 20 ori.

Creditele oferite persoanelor fizice cunosc o gama diversa si din ce in ce mai sofisticata in conditii de termene si dobanzi accesibile oricarei categorii de clienti. Pe langa creditul clasic de consum - inclusive pentru bunuri de folosinta indelungata - in prezent cunoaste o dinamica deosebita creditul ipotecar pe durate din ce in ce mai lungi. Sistemele de plati au fost automatizate si, prin intermediul operatorului national TransFond, se proceseaza zilnic milioane de operatiuni, majoritatea in timp real.

In vederea asigurarii prudentialitatii necesare desfasurarii activitatii in conditii de stabilitate a sistemului bancar, Banca Nationala stabileste:

cerintele minime de capital

rata de adecvare a capitalului

nivel de expunere maxima pe un client

cerinte pentru cunoasterea clientului

cresterea transparentei pietei bancare

monitorizarea riscurilor si provizionarea acestora, inclusiv prin alocarea unei parti din fondurile proprii

abordari alternative privind sensibilitatea la riscuri

adoptarea management-ului prudential

mentinerea calitatii activelor

diversificarea resurselor atrase de la clientela

In concluzie, remarcam cresterea considerabila a activitatii institutiilor de credit, a complexitatii si diversificarii produselor si serviciilor oferite clientelei in conditii de competitivitate crescuta si in limita asumarii unor riscuri bine comensurate si monitorizate. Bancile romanesti s-au integrat pe deplin in peisajul bancar european si international.

1.3. Relatiile functionale dintre institutiile de credit si alte entitati din economie

Ca intermediari de produse financiare, bancile au o sfera foarte larga de relatii in viata economica, cu un numar divers de clienti, institutii ale statului, operatori pe piata serviciilor financiar-bancare etc.

In relatiile cu Banca Nationala, bancile sunt autorizate de aceasta institutie, iar conturile curente sunt deschise si pastrate doar aici. Periodic BNR solicit institutiilor de credit raportari, inclusiv bilantiere, pe baza carora se asigura supravegherea prudentiala si se asigura stabilitatea sistemului bancar.

Periodic, Banca Nationala efectueaza la sediul bancilor inspectii tematice si dispune masuri de inlaturare a deficientelor constatate. Pentru lichiditatile in exces, bancile pot solicita facilitati de depozit, de regula pe termen scurt, bonificate cu o dobanda superioara celei platite la disponibilitatile din conturile curente. In plus, bancile apeleaza la BNR cand au nevoie de lichiditati pe termen scurt de pana la 90 de zile, aducand in garantie titluri de stat. Dobanda perceputa este numita dobanda lombard si este mai ridicata decat media pietei, tocmai pentru a incuraja bancile sa se imprumute mai intai pe piata interbancara si doar in ultima instanta la BNR. Prin intermediul Asociatiei Romane a Bancilor, institutiile de credit au un dialog permanent cu Banca Nationala pe probleme de reglementare, lichiditate, stabilitate in sistem sau chiar de politica monetara. In acest mod se asigura o eficientizare a activitatii bancare, o intarire a prudentialitatii si a management-ului riscurilor bancare.

Institutiile de credit au relatii de afaceri cu clientela deoarece in schimbul produselor oferite si a serviciilor prestate se percep dobanzi si comisioane, iar pentru resursele atrase sunt platite dobanzi in conditii concurentiale de piata. Un client are o relatie cu o banca atunci cand deschide cel putin un cont in care efectueaza operatiuni, iar tendinta actuala este ca bancile sa ofere fiecarui tip de clientela pachete cat mai complexe de produse bancare.

Rata de echipare pe un client masoara, in medie, cate produse bancare foloseste clientul respectiv: cont curent, conturi de depozite, conturi de economii, card-uri, credite etc. Bancile cu character universal tin seama de noile tehnici de segmentare a clientelei: persoane fizice cu venituri obisnuite sau cu venituri mai mari, persoane fizice autorizate, categorii socio-profesionale: medici, avocati, notari etc., intreprinderi mici si mijlocii s.a.m.d., tocmai pentru adaptarea metodelor si tehnicilor de marketing, de consiliere sau de stabilire a comisioanelor pentru diferite servicii.

In relatiile cu Ministerul Finantelor Publice, bancile cumpara - in nume propriu sau in numele clientelei - titluri de stat, ca o forma de plasament. In calitate de contributori la bugetul de stat, bancile isi achita propriile obligatii: impozite, contributii de asigurari sociale, de somaj, sanatate etc. sau retin la sursa unele impozite datorate de clienti. Pentru intermedierea platilor fara numerar, institutiile de credit utilizeaza serviciile unei societati specializate TransFond care proceseaza:

plati de mare valoare - peste 50.000 lei sau urgente printr-un modul informatic numit REGIS;

plati de mica valoare - sub 50.000 lei pe principiul casei de compensare SENT, cu decontarea

finala in sistemul REGIS;

plati rezultate din operatiunile cu titluri de stat - modulul SAFIR;

plati ale Instrumentelor de Debit (cambii, cecuri, bilete la ordin) compensate in modulul SENT.

Introducerea - in cursul anului 2005 - a sistemului Electronic de Plati a insemnat o reducere considerabila a circuitului documentelor, de la 5-6 zile, in medie, la maximum 1 zi, iar in unele cazuri in aceasi zi. In incheierea acestui subpunct, precizam ca institutiile de credit sunt in relatii cu Bursa de Valori si cu Societatea Nationala de Compensare a Valorilor Mobiliare, cu Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, pentru bancile cotate la bursa, precum si cu institutii de credit externe in cadrul relatiilor de corespondent, de atragere a unor linii de finantare sau in cazul unor credite sindicalizate.

1.4. Caracteristici ale Institutiilor de Credit

Sunt societati comerciale ce functioneaza in baza Legii nr.31/1990, republicata si a Legii bancare, cu exceptia sucursalelor bancilor straine. Din acest cadru legal deriva drepturi si obligatii atat pentru bancile in cauza, cat si pentru actionari.

Sunt considerate societati/institutii de interes public, deoarece lucreaza cu bani atrasi de la un mare numar de clienti, inclusiv de la unele institutii de stat. Din acest motiv este impusa prin lege o supraveghere stricta, in special din partea BNR.

Sunt obligate sa detina la Banca Nationala rezerve minime obligatorii (RMO), intr-un cuantum stabilit, pentru asigurarea permanenta a necesarului de lichiditate si protectie a depozitelor clientelei. In plus, BNR poate aplica un nivel diferit al RMO din ratiuni de politica monetara.

Institutiile de credit functioneaza intr-o mare masura in baza relatiilor de incredere cu clientii, atat in postura de debitori, cat si de creditori. Cand acest pretios "capital" se erodeaza, bancile pot avea mari dificultati si, uneori, pot ajunge la faliment. Nimeni nu poate stapani fenomenul de neincredere sau panica, atunci cand se instaleaza in randul clientilor!

Sunt principalii actori pe:

piata monetara

piata valutara

piata de capital

si, prin intermediul bancilor se tranziteaza valori importante ce deservesc fluxurile banesti din economie.

Institutiile de credit au un rol important in formarea si dezvoltarea culturii bancare in randul propriilor angajati precum si in randul clientelei, a publicului larg.

Profesionalismul, comunicarea deosebita, informarea permanenta a clientilor constituie modul practic in care se construieste cultura bancara. Cu cat clientii vor cunoaste mai bine produsele ce li se ofera, avantajele folosirii lor, caile de reducere a costurilor in relatia cu banca, cu atat operatiunile bancare se vor desfasura mai usor, mai in siguranta.

CONTINUTUL si TRASATURILE GESTIUNII BANCARE

2.1. Conceptul gestiunii bancare

In practica bancara gestiunea bancara este un concept vast, iar literatura de specialitate pe acest subiect este bogata. In esenta gestiunea bancara inseamna utilizarea eficienta a fondurilor institutiei de credit, intr-o structura diversificata si cu deservirea unei game extinse de clienti cu nevoi de finantare diferite, cu potential diferit etc. Se urmareste combinarea optima a veniturilor si cheltuielilor, asigurarea unui profit ridicat ce poate fi reinvestit sau/si distribuit actionarilor sub forma de dividende. In orice economie de piata din lume ratiunea finala pentru activitatea economica o constituie obtinerea de profit, iar bancile nu fac abstractie de la aceasta regula.

In al doilea rand, gestiunea bancara inseamna realizarea de performante. In competitia dintre banci, rezista cele care isi propun tinte de performanta in toate activitatile pe care le desfasoara. Se pune, concret, problema - cu ce costuri se atrag resursele, cum se dimensioneaza reteaua teritoriala, sistemele de organizare interna, tehnologia bancara si informatica, care sunt costurile de functionare si mai ales cele cu personalul etc.

Bancile trebuie sa tina seama de performantele produselor si serviciilor oferite clientelei, de durata lor de viata, de veniturile aduse, astfel incat sa fie asigurata profitabilitatea vizata.

In al treilea rand, gestiunea bancara inseamna organizarea unor centre de profit in teritoriu, dar si in Centrala, acolo unde este posibil. Fiecare entitate din teritoriu: agentie, sucursala etc. trebuie sa desfasoare o activitate rentabila. In acest scop prin bugetele alocate, acestea trebuie sa-si acopere cheltuielile proprii plus cota-parte aferenta structurilor suport ale bancii, iar in final sa obtina un venit net ce contribuie la profitul institutiei de credit.Prin tehnicile folosite de gestiune bancara s-a ajuns ca urmarirea profitabilitatii fiecarei entitati sa fie posibila, iar cuantificarea rezultatelor se face lunar.

In al patrulea rand, gestiunea bancara inseamna imbunatatirea portofoliului activelor si pasivelor institutiilor de credit. Gradul de complexitate si diversitatea activitatii bancare nu poate fi gestionata corespunzator decat atunci cand se asigura strategii adecvate de atragere a resurselor pe diferite scadente si de plasamente in zone de interes si de risc acceptabil. Management-ul lichiditati bancii constituie o cerinta primordiala in activitatea bancara, iar rolul gestiunii interne este covarsitor. Intr-un mediu economic volatil, cum este cazul tarii noastre resursele atrase de la clientela sunt, de regula, pe termen scurt, iar pentru produsele de creditare pe termen mediu si lung, institutia de credit trebuie sa actioneze pentru obtinerea unor linii de credit cu aceste scadente.

In al cincilea rand, gestiunea bancara inseamna un raport optim intre resurse si necesar. O dezvoltare expansiva, de exemplu, pe linia creditarii impune extinderea bazei de clienti posesori de resurse, negocierea unor linii de finantare externa de la banci comerciale ori internationale sau - in ultima instanta - participarea altor banci la operatiunile de creditare mai complexe prin asa-numitele

credite sindicalizate. In plus, prudenta bancara impune pastrarea continua a unei rezerve de lichiditate ce poate fi folosita in situatii neprevazute.

In sfarsit, gestiunea bancara inseamna raportul optim intre dobanda activa si dobanda pasiva.

Diferentialul de dobanda, numit si marja, asigura venitul net necesar bancii pentru acoperirea cheltuielilor de functionare, constituirea provizioanelor de risc si realizarea de profit. In mod obisnuit, orice produs bancar trebuie sa fie eficient, dar pretul acestuia este puternic dependent de concurenta bancara si de apetitul clientilor pentru acel produs. Atragerea depozitelor de la clienti, de exemplu, se efectueaza printr-o oferta rezonabila de dobanzi care sa se situeze - de regula - deasupra ratei inflatiei si in limite comparabile cu oferta altor banci. In cazuri de lichiditate scazuta pe piata, nevoia de dobanzi mai ridicate creste cu consecinte directe in profitabilitatea bancilor.

2.2. Trasaturile Gestiunii Bancare

In prezent toate bancile desfasoara o activitate complexa, diversa si gestioneaza un numar mare de clienti. Ca atare, sistemul de organizare si resursele alocate se adapteaza acestei trasaturi. Exista si banci de talie mai redusa, unele actionand chiar in zone specifice: bancile de economii, cooperativele de credit etc, dar si in aceste cazuri complexitatea operatiunilor efectuate este ridicata, iar cerintele clientilor impun solutii moderne, rapide.

O alta trasatura specifica gestiunii bancare o constituie faptul ca rezultatele financiare depind si de rezultatele financiare ale clientilor.

O clientela solida, sanatoasa financiar va fi o garantie pentru banci ca vor incasa la timp veniturile pentru produsele vandute acesteia. Cand apar dificultati in activitatea clientilor, bancile trebuie sa adopte - din timp - masuri de analiza a portofoliului, de restructurare a unor credite sau, in alte cazuri, de executarea silita a garantiilor. Periodic bancile analizeaza indicatorii economico-financiari ai clientilor, cu ocazia repartizarii portofoliului de angajamente bancare pe grade de risc, conform reglementarilor BNR.

Apoi, structura diversa a veniturilor si cheltuielilor conduce la adaptarea metodelor si tehnicilor de gestiune bancara la realitatile curente. Analiza rentabilitatii pe produs sau pe un serviciu bancar necesita un sistem de evidenta interna + IT bine pus la punct, iar agregarea categoriilor de venituri si cheltuieli poate asigura si examinarea pe ansamblu a rentabilitatii bancare. O parte importanta a activitatii bancare se desfasoara si pe piata interbancara prin atragerea sau plasarea de resurse si reglarea deficitului sau excedentului de resurse. Gestiunea bancara tine seama de fluxurile interbancare, de limitele de lucru stabilite cu bancile din piata, de lichiditatea pietei monetare, evolutia dobanzilor ROBID/ROBOR ce oscileaza de la o zi la alta. Piata interbancara este fluida si volatila si trebuie tinut cont ca o gestiune bancara performanta inseamna si o dependenta mai redusa de sursele atrase de la alte banci.

O alta trasatura a gestiunii bancare o constituie si existenta activelor bancare neperformante, ce necesita un tratament specific pentru a fi recuperate, la o valoare reziduala. In contextul actualei crize, volumul activelor neperformante a crescut de aproape 3 ori cu consecinte directe in profitabilitatea institutiilor de credit. Vom examina intr-un capitol distinct particularitatile acestei activitati.

In sfarsit mai amintim si gestiunea specifica a resurselor umane, ca o trasatura a gestiunii bancare moderne. Cresterea numarului de unitati bancare, de la cca 2000 la sfarsitul anilor 1990, la peste 6400 in prezent a condus si la marirea personalului bancar. Aparitia produselor de retail banking a insemnat specializarea unor lucratori bancari in activitatea comerciala sustinuta, industrializarea operatiunilor de back-office si concentrarea acestora in structuri distincte ale bancii.

Complexitatea si diversitatea produselor bancare au atras nevoia de specializare a resurselor umane in faza de creatie si de gestiune a acestora, iar extinderea factorilor de risc a determinat formarea unui personal adaptat acestor cerinte.

In concluzie, gestiunea bancara asigura management-ului bancar instrumente de analiza, evaluare si decizie in vederea optimizarii activitatii bancare si controlul riscurilor aferente.

GESTIUNEA CLIENTELEI BANCARE

3.1. Ce este, de fapt, un client?

Definitie: Un client este o persoana fizica sau o entitate juridica ce detine un cont intr-o institutie de credit si beneficiaza, astfel, de serviciile acesteia.

Potrivit legii, in Romania, este ilegal ca o persoana sau o companie sa desfasoare o afacere fara sa aiba un cont in banca. Nu exista o definitie consacrata a "clientului", insa putem face cateva precizari despre clienti:

clientul are o relatie de afaceri cu banca/ institutia de credit.

clientul apeleaza, din cand in cand, la una din unitatile bancii pentru a solicita efectuarea unor operatiuni.

clientul foloseste un produs/serviciu bancar sau o gama mai larga din acestea.

clientul plateste pretul produsului sau serviciului prestat de banca.

Legislatia oricarei tari stabileste cadrul general in care se desfasoara relatia bancilor cu clientii lor.Bancile au indatorirea de a avea grija de clienti, de a proteja informatiile obtinute prin asigurarea secretului bancar, de a veghea ca acestia sa desfasoare prin banca operatiuni legale.

3.2. Relatia dintre banca si client

De regula, aceaste relatii sunt cele dintre debitor si creditor . Cand clientul, de pilda, constituie un depozit la o banca, el este in pozitia de creditor, iar banca in pozitia de debitor. Cand banca acorda un credit clientului, relatiile se inverseaza. Cunoasterea si increderea stau la baza acestei relatii, care de regula, este una de durata. Pentru a intra intr-o relatie cu un nou client bancile sunt obligate sa aplice masurile privind cunoasterea clientului si sa refuze persoanele care nu se supun acestor norme. Pe de alta parte, partenerii din aceasta relatie trebuie sa se achite in mod reciproc de obligatiile ce le revin: plata la termen a dobanzilor, comisioanelor, respectarea conditiilor contractuale etc.

Clientii ofera bancilor potentialul de afaceri necesar activitatii lor. Cerintele clientelei bancare sunt diverse, iar bancile cauta sa dezvolte o gama cat mai larga de produse si servicii adaptate fiecarui tip de clientela.

In tara noastra, de pilda, in primii ani ai economiei de tranzitie, structura clientelei bancare era restransa, iar produsele si serviciile bancilor se rezumau la cele clasice: conturi curente, depozite, credite pentru companii etc. In ultimii 4-5 ani, bancile au promovat multe produse si servicii noi, din ce in ce mai diversificate si unele chiar mai sofisticate. Populatia a devenit mare consumatoare de aceste produse, iar spiritual concurential a devenit din ce in ce mai vizibil. O tendinta actuala este aceea de echipare a fiecarui client cu cat mai multe produse bancare. Daca in tara noastra un client are, in medie, 2-3 produse bancare, in tarile dezvoltate sunt intre 5-7 produse pe client, sau chiar mai mult.

Intr-o economie de piata, clientii aleg banca/bancile cu care lucreaza in functie de cerintele pe care le au, de oferta bancilor, de proximitatea lor si, nu in ultimul rand, de profesionalismul personalului bancar. Aceasta realitate va conduce la dezvoltarea industriei bancare, la diminuarea pretului serviciilor oferite si la cresterea confortului clientilor ce vor utiliza mai multe canale de distributie: agentii, ATM-uri, electronic-banking etc.

3.3. Tipuri si categorii de clienti

Dupa cum am remarcat clientii au nevoi diferite in relatia cu o banca, iar categoriile de clienti devin din ce in ce mai diverse. Pe fondul acestei realitati gestionarea bazei de clienti are o importanta deosebita pentru banci si presupune:

sa recunoasca diferitele tipuri de clienti

sa identifice tranzactiile necesare pentru fiecare tip de clienti

sa cunoasca prevederile legale pentru diferite tipuri de clienti

sa adapteze forta de vanzare si dispozitivul comercial adaptat fiecarui tip de clienti

De pilda, daca o banca are in mod preponderent un numar mare de clienti persoane fizice, ea trebuie sa dezvolte un numar mai mare de agentii cu mai multe posturi de lucru, o retea extinsa de ATM-uri si POS-uri la comercianti, de casierii etc. si va avea, cu siguranta, un numar mai mare de lucratori. In schimb bancile cu activitate concentrata pe clientii corporativi vor avea personal cu o calificare mai inalta si o logistica dedicata.

Clientii pot fi clasificati din mai multe puncte de vedere.

Din punct de vedere juridic :

Persoane juridice:

Societati comerciale

Regii autonome

Asociatii familiale

Persoane fizice autorizate

Comunitati locale

Asociatii, Fundatii, ONG-uri

Comunitati religioase

Etc.

Persoane fizice

Din punct de vedere al cifrei de afaceri:

Societati multinationale, mari intreprinderi - cu o cifra de afaceri anuala de peste 50 mil. Euro

Intreprinderi mijlocii: 10-50 M.E.

Intreprinderi mici 100KE-10M.E.

Intreprinderi foarte mici <100K.E.

Din punct de vedere al sectorului de activitate:

Societati din industrie

Societati din comert si servicii

Societati din agricultura

Societati din domeniul IT

Etc

In activitatea bancilor comerciale se aplica metode riguroase privind segmentarea clientelei pe categoriile amintite sau chiar mai in detaliu, cu scopul omogenizarii ofertei de produse si servicii pe tip/categorie de clientela cu nevoi comune sau similare. In plus activitatea de marketing si de promovare a produselor nu mai poate fi conceputa fara segmentarea clientelei.

3.4. Cunoasterea clientelei - cerinta de baza in activitatea bancara

In orice situatie, intrarea intr-o relatie cu un client, este precedata de cunoasterea acestuia, in baza unor documente legale ce atesta identitatea persoanei, ocupatia etc., in cazul persoanelor fizice, precum si activitatea desfasurata in cazul persoanelor juridice. Deschiderea unui cont bancar reprezinta primul pas in relatia client-banca. Pentru a fi la adapost de eventualele riscuri in deschiderea de conturi noilor clienti, bancile sunt obligate, prin norme legale, sa aplice standardele privind cunoasterea clientelei, care prevad in esenta urmatoarele:

Obligativitatea bancilor de a elabora si adopta program de cunoastere a clientelei prin care sa fie evitata implicarea acestora in desfasurarea unor activitati nelegale.

Bancile trebuie sa elaboreze politici clare de acceptare a clientului, prin care sa-si defineasca acele categorii de clienti cu care doreste sa lucreze si carora le poate pune la dispozitie o gama adecvata de produse si servicii bancare.

Stabilirea unor proceduri sistematizate pentru verificarea identitatii noilor clienti si a persoanelor care actioneaza in numele acestora, fiind interzisa deschiderea de conturi anonime pentru care identitatea titularului nu este cunoscuta si evidentiata in mod corespunzator.

Verificarea informatiilor oferite de client in cadrul procesului de identificare prin procedure proprii; se pot verifica unele informatii la Registrul Comertului, Centrala Riscurilor Bancare, Administratia Fiscala, Centrala Incidentelor de Plati, Biroul de Credit etc.

Monitorizarea informatiilor despre clientela o perioada de minimum 5 ani si asigurarea unui control riguros al eventualelor riscuri de a lucra cu clienti dubiosi.

Aplicarea acestor masuri prudentiale in practica bancara poate ridica obiectii in contextul unei concurente tot mai puternice intre banci, dar exista certitudinea ca procedand asa se pot elimina, din start, potentialii clienti cu probleme si scuteste banca de multe dificultati viitoare, mai ales daca acesti clienti ar fi si beneficiari de credite bancare. Practicile bancare sanatoase stabilesc reguli potrivit carora acordarea primelor credite unor clienti noi sa aiba loc numai dupa scurgerea unei perioade minime de cunoastere a acestora in decursul desfasurarii numai a operatiunilor pe conturile proprii. Este nevoie de analiza primelor raportari financiare, a bilantului contabil si a altor documente ce dau posibilitatea bancii sa capete incredere in relatia cu noul client.

3.5. Cunoasterea clientelei in contextul aplicarii legislatiei europene

Prin aderarea la Uniunea Europeana - la 1 ianuarie 2007- Romania aplica in mod curent legislatia europeana, inclusiv in materie de cunoastere a clientelei de catre institutiile de credit. Un obiectiv de seama in aplicarea acestor normeil constituie si evitarea antrenarii sistemului bancar in operatiuni de spalare a banilor sau de finantare a actelor de terorism. In esenta aceste masuri se refera la:

Aplicarea de catre banci a masurilor standard de cunoastere a clientelei, in urmatoarele situatii:

la stabilirea unei relatii de afaceri

la efectuarea unor tranzactii ocazionale in valoare de cel putin 15000 de euro echivalent

cand exista suspiciuni ca operatiunea in cauza are drept scop spalarea banilor sau finantarea actelor teroriste

daca exista indoieli privind veridicitatea sau pertinenta informatiilor de identificare déjà detinute despre client.

Identificarea clientilor sI verificarea identitatii acestora pe baza de documente legale sau,dupa caz, de informatii obtinute din surse de incredere independente

Identificarea, dupa caz, a beneficiarului real si verificarea identitati acestuia

Obtinerea de informatii despre scopul si natura relatiei de afaceri a clientului.

In anumite cazuri bancile aplica masuri simplificate de cunoastere a clientelei, ca de exemplu:

Societati cotate la bursa sau pe o alta piata reglementata

Autoritati publice nationale

Societati a caror identitate este publica, transparenta si certa

Respectivul client este raspunzator in fata unei institutii comunitare sau a unei autoritati a unui stat membru UE.

In alte cazuri se pot aplica masuri suplimentare de cunoastere a clientelei, astfel:

in cazul persoanelor care nu sunt prezente fizic la efectuarea operatiunilor

in cazul tranzactiilor ocazionale sau relatiilor de afceri cu persoane expuse politic

In asemenea situatii institutiile de credit solicita informatii suplimentare clientului sau altor institutii din statele membre UE, daca persoana in cauza este cetatean al altui stat european.

Un loc deosebit in aplicarea acestor masuri il detin persoanele expuse politic, atunci cand sunt clienti ai bancilor. In cazul tranzactiilor ocazionale sau ale relatiilor de afaceri cu persoanele expuse politic, bancile aplica urmatoarele masuri:

intocmesc proceduri pe baza de risc care sa le permita identificarea clientilor care se incadreaza in aceasta categorie

personalul bancii trebuie sa obtina aprobarea conducerii executive inainte de stabilirea unei relatii cu o astfel de persoana

sa adopte masuri corespunzatoare pentru a stabili sursa veniturilor si sursa fondurilor implicate in relatia de afaceri sau tranzactia ocazionala

sa realizeze o supraveghere sporita, permanenta a relatiei de afaceri.

In concluzie: institutiile de credit trebuie sa aiba politici si proceduri adecvate in materie de cunoastere a clientului, de raportare si pastrare a documentelor interne, de control intern, de evaluare si gestionare a riscurilor, managementul de conformitate pentru a preveni si impiedica operatiunile suspecte de spalare a banilor sau finantarea actelor de terorism si, in acest fel, de a pastra reputatia si prestigiul acestor institutii.

GESTIUNEA RESURSELOR INSTITUTIILOR DE CREDIT

Introducere

Asigurarea rolului de intermediere financiara a institutiilor de credit (bancilor) presupune - in mod obligatoriu - exercitarea functiei de mobilizare a resurselor banesti, temporar libere, in economia nationala, dar si la populatie si apoi redistribuirea acestora prin credite sau alte forme de plasamente.

In acest capitol vom studia modul cum bancile indeplinesc acest prim rol de atragerea resurselor de finantare. Am vazut anterior, importanta covarsitoare a relatiilor dintre banci si clientela , fara de care nici nu se poate imagina activitatea bancara. Lucrand cu un numar mare de clienti - pe baza relatiei de incredere - bancile ajung sa utilizeze mari sume banesti si, de aceea, activitatea lor este atent reglementata si supravegheata la nivelul Bancii Centrale.

4.1. Capitalurile proprii ale institutiilor de credit

Potrivit prevederilor legii bancare, orice institutie de credit trebuie sa dispuna de un nivel minim de capital social, inainte de a incepe activitatea cu clientela, iar pe intreaga durata de realizare a acestei activitati, ele isi asigura permanent un nivel adecvat de fonduri proprii. Indicatorul ce masoara acest nivel se numeste: rata solvabilitatii si se determina ca un raport intre totalul fondurilor proprii si totalul activelor purtatoare de risc:

S = Σ F.p./ Σ A.r. x 100 in care:

S = rata solvabilitatii

Σ F.p. = totalul fondurilor proprii

Σ A.r .= totalul activelor purtatoare de risc

Potrivit reglementarilor acceptate pe plan international, rata minima a solvabilitatii bancilor trebuie sa fie de 8%, la nivel european. In Romania acest nivel este de 10%. In esenta, structura fondurilor proprii se prezinta astfel:

Capitalul social subscris si varsat, constituit din aportul actionarilor la infiintarea institutiei de credit si, de regula, nu poate fi mai mic decat 5 milioane, echivalent euro.

Prime de capital, reprezinta contravaloarea diferentei dintre valoarea de piata a actiunilor noi subscrise de actionari si valoarea nominala a acestora.

Rezerve, inclusiv din reevaluarea activelor proprii imobilizate

In decursul primilor ani, dupa 1990, bancile au avut posibilitatea sa repartizeze din profitul brut anual, o cota de 20% pentru constituirea unui fond de rezerva, destinat sa acopere efectele erodarii de catre inflatie a capitalului social. Ulterior aceasta repartizare poate avea loc numai pe seama profitului net.

Pe de alta parte, datorita efectului ratei inflatiei, anumite active ale bancilor: cladiri, terenuri, echipamente etc. au trebuit reevaluate, iar cresterea de valoare a fost inclusa in aceste reserve legale. In prezent reevaluarea activelor fixe imobilizate se face la fiecare 3 ani.

Sumele din profitul net al societatii bancare ce se repartizeaza la fondurile proprii dupa aprobarea bilantului contabil anual. Aceasta practica a bancilor ajuta la consolidarea capacitatii de creditare si dezvoltare ulterioara a activitatii, inclusiv prin finantarea bazei logistice necesare: sedii noi, echipamente informatice, ATM-uri etc. In general, la noi in tara, bancile aloca din profitul net cca. 30-50% pentru sustinerea dezvoltarii bazei de capital. Aceste elemente constituie fondurile proprii de nivel 1.

Imprumuturi subordonate sunt, de regula, credite acordate de actionarii principali sau de la banci internationale: BIRD, BERD etc. pe o perioada de minimum 5 ani, in conditii speciale. La scadenta aceste imprumuturi se pot transforma in capital propriu prin cumpararea de noi actiuni, sau pot fi restituite creditorilor, diminuand aceasta baza de fonduri proprii nivel 2.

Precizam ca din totalul acestor fonduri in calculul ratei solvabilitatii, se deduc participatiile bancii in cauza la capitalul altor societati sau sumele destinate in mod special acoperirii unor riscuri suplimentare din activitatea de creditare.

In concluzie: putem spune ca baza de capitaluri proprii asigura desfasurarea activitatii bancii in conditii de prudentialitate si asigura suportul dezvoltarii sale viitoare. Pe de alta parte, nivelul capitalurilor proprii nu poate fi prea ridicat, deoarece actionarii doresc un randament cat mai mare pentru fondurile investite, iar profiturile bancilor se obtin - in cea mai mare parte - din fructificarea resurselor atrase de la clientela.

4.2. Principalele categorii de resurse atrase de la clientela

Intr-un capitol anterior am afirmat ca orice relatie intre o banca si un client incepe prin deschiderea unui cont bancar in care se vireaza/depune o anumita suma de bani. Astfel, avem cea mai raspandita forma de atragere a disponibilitatilor sub forma de:

conturi curente

conturi de depozite

conturi de economii

4.2.1. Conturile curente deschise de clienti la banci sunt destinate, in principal, asigurarii disponibilitatilor necesare efectuarii platilor curente sau scadente la termene scurte. In aceste conturi se efectueaza si operatiunile de incasari pentru marfurile livrate sau serviciile prestate altor societati.

Conturile curente pot fi deschise in lei sau in diferite valute, in functie de preferintele clientilor. In cazul persoanelor fizice conturile curente sunt utilizate pentru acumularea temporara a unor resurse banesti destinate apoi, efectuarii diferitelor plati sau constituirii depozitelor pe diferite scadente. Prin aceste conturi se desfasoara si operatiunile cu carduri, extrem de mult utilizate acum si in Romania.

O caracteristica de fond a resurselor existente in aceste conturi o constituie volatilitatea lor. Cu alte cuvinte , bancile nu pot conta pe aceste resurse pentru acordare de credite pe diferite termene, ci doar in efectuarea de plasamente pe termene scurte. Din aceasta cauza si dobanzile acordate de banci sumelor din aceste conturi sunt, in general, reduse, de obicei sub 1% pe an.

4.2.2. Conturile de depozit reprezinta produsele bancare cele mai raspandite in atragerea resurselor. Practica bancara, in conditiile de concurenta crescanda, a dezvoltat o gama extrem de larga a depozitelor atrase de la clientela. Cele mai raspandite sunt:

depozitele pe termene foarte scurte ( de la 1 zi la 3 zile)

depozitele pe termene scurte, constituite la diferite scadente (pana la 12 luni)

depozitele pe termen mediu, de regula cele cu scadente de peste 1 an.

In general, datorita efectelor inflationiste de-a lungul anilor, durata depozitelor - si la populatie si la societati comerciale - a fost destul de scurta: 30, 60 de zile. Depozitele atrase pe o perioada mai lunga provin, de regula, de la societati de asigurare, fonduri de plasament, fonduri de pensii etc. Resursele atrase pe calea depozitelor dau bancilor mai multa siguranta in utilizarea acestora pentru acordarea de credite pe termene mediu si lung. Pe de alta parte, dobanzile platite pentru aceste depozite sunt din ce in ce mai ridicate la depozitele cu scadente mai largi si invers. In legislatia bancara din multe tari dezvoltate durata depozitului este intangibila, clientul neavand posibilitatea sa-si retraga banii inainte de scadenta. La noi, clientii au dreptul sa-si desfiinteze oricand depozitele, cu precizarea ca, in aceste cazuri, bancile nu mai acorda dobanda stabilita, ci doar dobanda la vedere.

4.2.3. Conturile de economii sunt utilizate, de regula, in relatiile unor banci specializate, de ex.: bancile pentru locuinte, cu o clientela specifica (persoane fizice care doresc sa contracteze credite ipotecare la dobanzi mai avantajoase). In acest caz, solicitantii unor asemenea credite trebuie sa economiseasca o perioada de cca. 18-24 de luni, sume fixe de bani, ce vor constitui avans pentru contractarea unei locuinte. Dobanzile acordate de banci la aceste conturi sunt, de regula, mai mici decat la depozitele clasice, dar bancile specializate compenseaza acest dezavantaj cu perceperea unor dobanzi mai reduse si la creditele acordate. In ultimii 2-3 ani, bancile au lansat pe piata si alte produse de economisire de genul conturilor hibride, respectiv cu imbinarea avantajelor conturilor curente si ale celor de depozit.

In principiu, clientul poate deschide un asemenea cont in lei si in valuta, in care asigura un sold minim pe toata perioada. In acest cont se pot face oricand depuneri, dar si retrageri, cu conditia sa nu fie afectat soldul minim. Bancile acorda dobanzi cu mult superioare conturilor la vedere si mai reduse decat la depozite.

4.3. Resursele atrase de la banci

In acest caz vorbim de orice sume imprumutate de la alte banci din sistem, pe diferite durate, de regula pana la 30 de zile. Sunt asa numitele depozite interbancare si ele au menirea sa completeze necesarul de lichiditati al unei banci comerciale pe termen scurt. Dobanzile se negociaza direct, online, prin intermediul directiilor de trezorerie si ele reflecta conditiile generale existente pe aceasta piata. In ultima instanta, bancile pot atrage (temporar) resurse de la Banca Centrala prin intermediul creditelor lombard, cu dobanzi mai mari, deoarece bancile trebuie sa-si rezolve singure necesarul de fonduri de la clientela sau de pe piata interbancara.

4.4. Resursele atrase pe seama emisiunilor de obligtiuni

Obligatiunile sunt titluri emise de banci pe o perioada determinata de timp, minimum 2 ani, si care se subscriu pe piata valorilor mobiliare, pe baza unor prospecte de emisiune. La sumele atrase, bancile platesc un cupon sau o dobanda fixa pe toata durata de valabilitate a titlurilor. Dobanda se achita detinatorilor la intervale fixe, de 6 sau 12 luni, dupa caz. Avand in vedere volatilitatea dobanzilor, in special la lei, pe piata bancara romaneasca emisiunile de obligatiuni au fost destul de sporadice. Pe pietele mature, aceasta resursa poate sa detina chiar 10-20% din resursele atrase de unele institutii de credit.

4.5. Resursele atrase de la bancile straine

Cum majoritatea bancilor romanesti sunt detinute de banci straine de anvergura, o buna parte din necesarul de resurse poate fi asigurat din liniile de credit puse la dispozitie de bancile mama, la costuri rezonabile. In plus, bancile pot beneficia de credite puse la dispozitie de alte banci comerciale straine, in conditii de scadente si dobanzi negociate bilateral. Bancile internationale: BIRD, BERD, BEI etc. pot pune la dispozitia bancilor noastre linii de credite care, in general, vizeaza acordarea unor anumite credite pentru investitii, protectia mediului etc.

Pentru resursele atrase de pe piata interna sau externa, bancile sunt obligate sa constituie la BNR rezerve minime obligatorii determinate ca un procent din cuantumul acestor resurse. Exceptie fac imprumuturile interbancare interne si creditele lombard puse la dispozitie de BNR. In prezent, rata de constituire a acestor rezerve este de:

15% pentru resursele in lei

25% pentru resursele in valuta

La aceste rezerve, BNR plateste bancilor o dobanda reprezentand media dobanzilor platite de banci la conturile de disponibilitati ale clientilor.

GESTIUNEA PLASAMENTELOR INSTITUTIILOR DE CREDIT

Introducere

Am examinat, intr-un capitol precedent, cotinutul si structura resurselor existente in bilantul institutiilor de credit, modul cum se realizeaza o functie importanta in activitatea bancara si anume: atragerea resurselor banesti temporar disponibile in economie si la populatie.

In acelasi timp, bancile sunt preocupate de modul cum utilizeaza atat resursele proprii (capitalurile) cat si pe cele atrase de la clienti.

Principalele operatiuni de plasament ale bancilor comerciale sunt urmatoarele:

Creditarea agentilor economici si a persoanelor fizice

Titlurile de stat: certificatele de trezorerie si bonurile de tezaur

Imprumuturile interbancare

Sumele detinute in conturile curente deschise la Banca Nationala a Romaniei

Depozitele constituite la BNR

Plasamente efectuate in valori mobiliare:actiuni si obligatiuni emise de entitati juridice cu capital privat sau de stat.

Sume existente in casieriile bancilor, necesare efectuarii operatiunilor cu numerar in favoarea clientului sau in nume propriu

Active imobilizate, respectiv contravaloarea fondurilor proprii utilizate de banci pentru cumpararea logisticii necesare activitatii bancare: sedii, mobilier, tehnica IT si de casierie,masini de transportat valori, autoturisme.

Participatii la capitalul unor societati comerciale, necotate la bursa.

In cadrul managementului activelor sale, banca are in vedere, mai multe aspecte, intre care mentionam:

Structura si scadentele pasivelor/resurselor sale respectand regula ca o resursa pe termen scurt - de exemplu - nu poate fi plasata pe termen mediu sau lung, iar scadentele plasamentelor trebuie sa fie mai mici decat ale resurselor atrase.

Asigurarea unui nivel rezonabil de lichiditate pentru ca oricand platile in favoarea clientilor sa fie efectuate la solicitarea acestora.

Realizarea unui nivel de profitabilitate suficient de motivant pentru actionari si salariati, dar si pentru cresterea fondurilor proprii ale societatilor bancare.

Implinirea cerintelor clientelei privind creditarea activitatii curente, de investitii sau de consum.

Realizarea nivelului minim al rezervelor obligatorii constituite la BNR.

Potrivit datelor sintetice existente la BNR, la 30.09.2009, bancile romanesti aveau urmatoarea structura a plasamentelor:

Tabel nr.1 

Dupa cum se poate lesne observa cele mai mari resurse utilizate de banci se regasesc in activitatea de creditare, respectiv 69,3%, aceasta asigurand si cele mai ridicate surse de venituri. Apoi, datorita nivelului inca ridicat al rezervelor minime obligatorii impus de BNR: 15% pentru resursele in lei si 25% pentru cele in valuta, ponderea plasamentelor la BNR se mentine la peste 15%. Amintim ca remunerarea acestor plasamente este scazuta, ceea ce duce la o diminuare a veniturilor bancilor, dar le asigura un nivel inalt de lichiditate.

5.1. Continutul si functiile creditului

"Creditul reprezinta o categorie economica, ce exprima relatii de repartitie a unei parti din Produsul Intern Brut sau din venitul national, prin care se mobilizeaza si se distribuie disponibilitatile din economie si se creaza noi mijloace de plata, in scopul satisfacerii unor nevoi de capital si a realizarii unor obiective ale politicii economice".

In esenta, creditul reprezinta schimbul unei valori monetare actuale contra unei valori monetare viitoare.

Cu privire la functiile atribuite creditului amintim urmatoarele grupe de opinii:

a) Creditul are, ca si in cazul finantelor, functiile de repartitie si control. Astfel, relatiile de credit fac parte din relatiile financiare in sens larg;

b) O alta grupa de opinii adauga o a treia functie creditului si anume functia de emisiune

c) O a treia grupa analizeaza functiile creditului ca: functie de mobilizare si functie de redistribuire;

d) In sfarsit, o alta grupa de opinii considera creditul ca fiind insotit permanent de dobanda, atribuindu-i-se, in acest fel, functia de purtator de dobanda.

In sinteza, putem retine din aceste opinii exprimate cu privire la functiile creditului urmatoarele:

functia de repartitie

functia de control

functia de emisiune

5.2. Elementele si trasaturile creditului

In relatiile de credit distingem urmatoarele elemente:

participantii la raportul de credit

promisiunea de rambursare

garantarea creditului

scadenta

dobanda (pretul creditului).

Participantii la raportul de credit, creditorul si debitorul, sunt denumiti in literatura de specialitate cu termenul "subiecte ale raportului de credit"2.

Grupand creditorii si debitorii in trei mari categorii putem distinge:

Agentii economici sunt atat in pozitia de furnizori de lichiditati ai sistemului bancar:conturi curente, depozite etc, cat si de mari debitori prin contractarea unui volum insemnat de credite bancare necesare activitatii curente, dar si pentru investitii in metinerea sau dezvoltarea de noi capacitati.

Populatia formeaza, la randul sau un volum important de disponibilitati institutiilor de credit, dar este si in pozitia, din ce in ce mai evidenta de imprumutat pentru satisfacerea unor nevoi crescande atat pentru consum, cat si pentru achizitia de bunuri de folosinta indelungata sau investitii imobiliare.

In Romania, creditele acordate populatiei au cunoscut o evolutie exploziva in ultimii ani, asa cum rezulta si din datele de mai jos:

Tabel nr.2  mil.lei

T.activ bilant. (net) 172.837 251.426 +45,5 314.441 +25,1

Total credite acordate clientelei (net) din care: 92.688 149.126 +61,5 196.831 +32,2

populatie 39.271 71.362 + 81,7 99.329 +39,2

%in totalul credite acordate clientelei 42,4% 47,9% 50,5%

Daca la inceputul anului 2000 aceste credite detineau o pondere de cca. 10% in totalul creditelor, in decurs de numai 7 ani aceasta pondere a crescut de 5 ori. In prezent acest ritm s-a redus considerabil.

Statul in calitate de debitor se imprumuta pe piata monetara pentru acoperirea deficitului bugetar, lansand emisiuni de titluri de stat de la termene scurte: 1, 3, 6 luni pana la termene mai lungi de 2,3 ani sau chiar mai mult.

Promisiunea de rambursare consta in angajamentul debitorului (imprumutatului) de a restitui, la termen, valoarea capitalului imprumutat, plus dobanda, ca pret al creditului. In cazul imposibilitatii debitorului de a rambursa partial sau integral creditul, institutia bancara va adopta masurile necesare de recuperare, inclusiv pe calea executarii silite a garantiilor.

Garantarea creditelor constituie pentru banci un element in plus de siguranta privind hotararea si posibilitatile debitorului de a rambursa imprumutul la scadenta. Garantiile pot fi: reale sub forma de ipoteci asupra unor bunuri imobile, gajuri asupra unor bunuri mobile, garantii bancare sau ale altor societati cu bonitate ridicata, iar, uneori, garantii personale ce reprezinta angajamentul asumat de o terta persoana de a plati suma ajunsa la scadenta, in cazul incapacitatii de plata a debitorului. La acordarea creditelor, bancile tin seama, in primul rand, de capacitatea debitorului de a obtine profit din activitatea sa curenta si viitoare. In cazul proiectelor de investitii bancile acorda o atentie deosebita fluxului pozitiv de numerar in anii ce vin, pana la rambursarea integrala a creditului acordat. O importanta deosebita in garantarea creditelor o constituie evaluarea justa a bunurilor aduse in garantie, urmarindu-se evitarea supraevaluarii acestora. Amintim, in treacat, ca supraevaluarea pe scara larga a garantiilor ipotecare din SUA a generat o creditare excesiva in cazul unor persoane cu venituri modeste, care la izbucnirea crizei creditelor sub-prime nu au mai fost in stare sa faca fata ratelor la credite si au declansat una dintre cele mai grave crize din ultimii 70 de ani.

Scadenta sau termneul de rambursare stabilit in contract are o gama larga pornind de la o zi in cazul creditelor interbancare si pana la durate medii (1-5 ani) sau lungi (peste 5 ani) in cazul creditelor de investitii sau a imprumuturilor obligatare.

Dobanda insoteste obligatoriu creditul si reprezinta "pretul" utilizarii capitalului imprumutat achitat de catre debitor creditorului. Pentru banci, dobanda incasata in costul creditelor acordate, reprezinta o sursa importanta de venit din care se acopera costurile resurselor, cele operationale si asigura un nivel rezonabil de profitabilitate. In economia de piata, dobanda evolueaza in functie de nivelul inflatiei, gradul de lichiditate din economie, rapiditatea circulatiei monetare, politica bancii centrale, cererea si oferta de resurse si de credite etc.

5.3. Formele creditului

In aceasta privinta, literatura de specialitate si practica bancara folosesc mai multe criterii de clasificare, in functie de care distingem urmatoarele forme de credit:

dupa natura economica si participantii la relatia de creditare, remarcam: creditul comercial, creditul bancar, creditul de consum, creditul imobiliar, creditul ipotecar, creditul obligatar.

dupa calitatea debitorului distingem: creditul acordat persoanelor juridice, creditul acordat persoanelor fizice.

dupa calitatea debitorului si a creditorului: creditul privat, creditul public.

dupa scopul acordarii creditului: credite de productie, credite pentru actele de comert, credite de consum, credite ipotecare/imobiliare.

dupa modul de stingere a obligatiilor de plata: credite amortizabile (cele care se ramburseaza in mai multe rate), credite neamortizabile sau rambursabile intr-o singura rata.

dupa termenul la care trebuie rambursat creditul: credite pe termen scurt (pana la un an), credite pe termen mediu (intre 1-5 ani), credite pe termen lung (peste 5 ani).

In ultimii ani dinamica activitatii de creditare a impus si tendinte noi, ca de exemplu:

S-au produs schimbari in destinatia creditului, in sensul cresterii creditelor de consum, a creditelor ipotecare, dar si a creditelor pentru investitii acordate agentilor economici;

A sporit creditul bancar fata de creditul comercial;

Prin scontarea frecventa a efectelor de comert (cambii, bilete la ordin) se realizeaza otransformare a creditului comercial in credit bancar;

S-au extins mult scadentele lungi, mai ales in cazul creditelor imobiliare si ipotecare unde regasim durate de 30, 35 de ani;

Dobanzile au cunoscut o evolutie descrescatoare, pana in vara anului 2008, cand, in conditiile crizei financiare internationale, se remarca, din nou, o crestere sensibila a dobanzilor la creditele bancare.

Vom trece acum in revista principalele forme de credit, in baza clasificarii de mai sus.

Creditul comercial apare in relatia dintre agentii economici la vanzarea marfurilor sub forma amanarii platilor. In schimbul marfurilor livrate, furnizorii primesc de la clienti efecte de comert: cambii sau bilete la ordin, platibile la o data ulterioara. In acest caz, vanzatorii pot accelera desfacerea produselor, crescand cifra de afaceri, iar cumparatorii capata suficient timp pentru asigurarea banilor necesari la momentul platii. Creditul comercial se manifesta sub doua forme:

creditul cumparator, cand vanzatorii de produse primesc un avans din partea cumparatorilor, asigurandu-le astfel o prefinantare. De regula, aceste avansuri se utilizeaza in cazul unor produse complexe: masini, utilaje, instalatii, constructii de nave etc.

creditul vanzator are ca obiect vanzarea marfurilor cu plata amanata. In ambele cazuri, partenerii de afaceri isi realizeaza propriile interese economico-financiare, in conditiile stabilite prin contract.

Creditul bancar apare atunci cand un agent economic sau o persoana fizica primeste finantare de la o institutie de credit, sub forma:

Avansurilor in cont curent, ce sunt destinate acoperirii unor goluri de casa, aparute in mod incidental; se mai numesc si credite de trezorerie, nu sunt garantate cu garantii reale, ci prin bonitatea firmei.

Linia de credit simpla reprezinta nivelul maxim al creditului ce se poate acorda unui client, intr-un cadru prestabilit.

Linia de credit confirmata, semnifica suma ce poate fi acordata sub forma de credit si care este consemnata intr-un document scris, incheiat intre banca si client.

Linia de credit revolving reprezinta un mecanism de creditare ce presupune ca pe masura restituirii unei parti din creditele acordate, banca acorda noi credite in cadrul limitei stabilite, fara intocmirea de noi documente. De regula, liniile de credit se acorda pe o prioada de pana la 12 luni, iar la reinnoirea acestora, clientul trebuie sa depuna in banca documentatia necesara.

Credite cu destinatie speciala sunt acordate agentilor economici pentru efectuarea lucrarilor agricole sezoniere, constituirea unor stocuri de materii prime agricole, materiale de constructii, marfuri de sezon etc.

Creditul de consum (nu creditul bancar destinat consumului populatiei) reprezinta vanzarea cu plata in rate a unor bunuri de consum pentru populatie, de folosinta indelungata si de o valoare mai mare (articole de uz casnic, mobila etc). Pentru a putea acorda astfel de credite, comerciantii recurg la credite bancare, al caror cost se include, in general, in pretul marfurilor vandute in rate.

Creditul obligatar, reprezinta o modalitate prin care agentii economici sau statul, dupa caz, mobilizeaza resurse din economie prin emisiunea de obligatiuni (titluri de valoare cu o scadenta mai mare de 1 an) si plasarea acestora pe piata primara de capital. Statul emite obligatiuni pe piata interna sau internationala, in vederea finantarii deficitului bugetar sau a unor obiective de investitii de anvergura, de interes national. Unitatile administrativ teritoriale, respectiv primariile oraselor si municipiilor emit obligatiuni municipale pentru atragerea de fonduri necesare finantarii unor obiective de interes local. Societatile comerciale mari pot recurge la emiterea de obligatiuni, ca alternativa la creditul bancar, acestea fiind cunoscute si sub denumirea de obligatiuni corporative. Bancile comerciale pot lansa, la randul lor, emisiuni de obligatiuni pentru asigurarea unor resurse suplimentare de creditare a clientelei. Garantarea imprumutului obligatar se realizeaza in baza bonitatii emitentului si cu veniturile viitoare prezentate in prospectele de emisiune. Cumparatori ai obligatiunilor pot fi investitori persoane fizice sau juridice, din tara sau din strainatate, iar intermediari pot fi: BNR pentru obligatiunile emise de stat sau bancile comerciale pentru celelalte tipuri de obligatiuni.

Creditul ipotecar si imobiliar, reprezinta un credit garantat cu proprietati imobiliare (cladiri, terenuri) si cunoaste o mare dezvoltare in economiile moderne, detinand uneori o pondere de 60-90% din PIB. In tara noastra ponderea este de cca. 5% existand un mare potential pentru dezvoltare. In acest mod se dezvolta sectoare economice legate de constructii, se ofera posibilitatea multor familii sa-si construiasca/cumpere o locuinta, iar pentru creditori reprezinta o posibilitate de plasament pe termen lung cu dobanzi avantajoase si cu garantii solide, ce acopera, de regula, peste 120% din valoarea imprumuturilor acordate.

Creditele pentru investitii, acordate agentilor economici pentru modernizarea sau construirea unor capacitati noi de productie, desfacere sau prestari de servicii. Caracteristic acestor credite este gradul mai mare de risc, de unde rezulta necesitatea intocmirii unor documentatii tehnico-economice complexe, bine fundamentate, in conditii de eficienta economica ridicata. Rambursarea acestor credite trebuie sa aiba loc pe seama rezultatelor financiare pozitive ale institutiilor finantate, iar calculele privind costurile de investitii si apoi de exploatare, trebuie sa fie foarte bine fundamentate.

Dupa modul cum se garanteaza creditele putem deosebi:

Credite cu garantii reale: ipoteci, gajuri pe utilaje, masini sau valori mobiliare,

actiuni, obligatiuni existente in portofoliul clientilor.

Credite cu garantii bancare, situatie in care debitorul aduce bancii creditoare

scrisori de garantie emise de aceste banci in favoarea sa.

Credite cu garantii personale: garantii morale, giranti etc.

In finalul acestui capitol, putem afirma ca in materie de creditare vom regasi o gama extrem de larga de produse bancare sau alte modalitati de creditare si, aceasta oglindeste in buna masura, dezvoltarea unei economii, gradul de intermediere financiara, un bun management al riscurilor in creditare, precum si gradul de racordare la resursele internationale de finantare.

OPERATIUNI DE CREDIT si ALTE ANGAJAMENTE

6.1. Notiuni de baza. Termeni

«Credit», reprezinta toate operatiunile de credit si alte angajamente oferite de banca in relatia cu clientii sai.

"Client", reprezinta orice persoana cu care banca a negociat o tranzactie si orice persoana care beneficiaza de serviciile bancii. Clientul trebuie sa aiba, pentru inceput, un cont deschis la banca.

«Contrapartida», reprezinta un client care beneficiaza de un credit din partea bancii.

«Grup de persoane», reprezinta un grup de persoane fizice si juridice sau societati aflate sub controlul efectiv al acestora, care actioneaza impreuna. O societate se afla sub controlul efectiv al unei persoane in situatiile in care persoana juridica sau fizica detine cel putin 50% din drepturile de vot intr-o societate, are dreptul de a numi sau de a inlocui majoritatea membrilor Consiliului de Administratie al unei societati, sau poate decide asupra gestiunii si politicii de afaceri a acesteia.

«Un singur debitor», reprezinta orice persoana sau grup de persoane fizice/juridice fata de care banca are o expunere si care sunt legate economic intre ele prin relatii de control, influenta, riscuri etc.

"Societate mama", reprezinta o entitate ce se afla in oricare din urmatoarele situatii:

are majoritatea drepturilor de vot intr-o alta entitate (o filiala)

numeste sau inlocuieste majoritatea membrilor Consiliului de Administratie sau de Supraveghere

exercita o influenta dominanta asupra unei entitati (o filiala).

6.2. Principii Generale in Activitatea de Creditare

Fiind o activitate atat de importanta pentru institutiile bancare, acordarea creditelor se realizeaza cu respectarea legislatiei in vigoare, a normelor bancare si a competentelor de aprobare proprii fiecarei banci. Creditele se acorda in moneda nationala sau in alte valute, din cele cotate de BNR, in conditiile de dobanda si comisioane stabilite in urma negocierii cu clientii. Principiile ce primeaza in activitatea personalului implicat in activitatea de creditare sunt, in principal, urmatoarele:

Prudenta ce presupune ca intreaga analiza de credit sa aiba in vedere utilizarea tuturor informatiilor relevante din documentatie si din cunoasterea clientului, astfel incat decizia de creditare sa nu implice asumarea de riscuri neacceptabile si sa genereze irosirea fondurilor de care banca este responsabila.

Responsabilitatea implica faptul ca fiecare persoana implicata in analiza si aprobarea unui dosar de credit va examina cu maxima responsabilitate necesitatea si oportunitatea acelui credit ca si riscurile asumate de banca. Responsabilitatea se manifesta si printr-o atitudine constructiva si flexibila fata de solicitarile clientilor, fara a pune insa in pericol pozitia de risc a bancii.

Bunul simt va guverna toate deciziile de creditare. Orice dosar de credit va fi constituit numai dupa ce contrapartida este indeajuns studiata pentru a nu pune in pericol pozitia de risc a bancii, a nu-i prejudicia buna reputatie precum si pentru a determina cea mai buna combinatie de facilitati de credit necesara clientului in cauza. Toti clientii in cauza, persoane juridice care beneficiaza de o finantare ar trebui vizitati cel putin odata pe an.

Rigurozitatea inseamna ca toate propunerile de credit sa se faca intr-o forma scrisa, documentata, cu examinarea atenta a intregului dosar prin prisma intereselor bancii si ale clientului. Necesarul de credite trebuie analizat si in functie de bonitatea clientului, a modului cum participa cu fondurile sale proprii, a fezabilitatii intregii sale activitati. In acelasi timp, punerea la dispozitie a creditelor trebuie facuta numai dupa indeplinirea tuturor conditiilor mentionate in decizia de aprobare, dupa semnarea contractului si inregistrarea garantiilor.

Rentabilitatea impune ca decizia de creditare sa fie luata in functie de venitul net al operatiunii respective si in ultima instanta de rentabilitatea globala pe client. In unele cazuri se are in vedere si faptul ca in faza promotionala (cand clientul este nou) se poate accepta, pentru o perioada limitata, ca anumite operatiuni de creditare sa nu fie rentabile, insa banca poate decide acest lucru cand vizeaza o relatie pe termne lung cu acel client.

6.3. Riscuri si garantii

6.3.1. Riscuri

Activitatea de creditare comporta intotdeauna existenta riscurilor. Important este ca banca sa le cunoasca bine, sa le masoare eventualele efecte, sa ia masuri pentru reducerea lor si sa le monitorizeze pe tot parcursul creditarii. In general, riscurile activitatii de creditare se regasesc in urmatoarele categorii:

- Riscul de creditare reprezinta riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor estimate de banca, ca urmare a neindeplinirii de catre client a obligatiilor contractuale. Acest risc poate sa apara cand clientul inregistreaza risc de lichiditate, de insolvabilitate, de diminuare a valorii garantiilor aferente creditelor etc. Diminuarea acestui risc are loc prin urmarirea atenta a respectarii destinatiei creditului acordat, a gestionarii activitatii de ansamblu a clientului, a soliditatii in timp a managementului, a rationalitatii cheltuielilor curente si general-administrative. In anumite cazuri banca solicita clientului aducerea de garantii suplimentare.

- Riscul de piata afecteaza buna desfasurare a activitatii contrapartidei creditate si implicit rezultatele si capacitatea de rambursare a acestuia. In comensurarea acestui risc se are in vedere riscul de variatie a cursului de schimb valutar, riscul de variatie a dobanzii, riscul de concurenta, riscul sectorial si de tara, de concentrare a activitatilor etc. Aceste riscuri se traduc in probabilitatea ca banca sa nu-si realizeze veniturile estimate din activitatea de creditare si va propune clientului masuri de acoperire a acestor riscuri: hedging pe cursul de schimb sau pe rata dobanzii sau diverse conditii suplimetare de acordare a creditului.

- Riscul legal apare atunci cand banca nu examineaza cu atentie legalitatea documentelor prezentate de client, existenta unor erori in verificarea documentatiei de credit si garantii si, in caz de litigii, poate inregistra anumite pierderi sau neralizarea unor venituri cuvenite.

- Riscul operational apare in activitatea curenta a bancii si este determinat de factori interni: derularea neadecvata a activitatii de creditare, insuficienta calificare a personalului sau migrarea acestuia, neadaptarea sistemelor I.T. cerintelor bancii etc. Pentru minimizarea riscurilor specifice, banca va trebui sa adopte, uneori, masuri de acest gen:

 modalitatea de finantare trebuie sa fie adecvata nevoilor clientului

 tipul, structura si valoarea garantiilor aferente facilitatilor solicitate sa fie corelate cu nivelul riscului de contrapartida asumat de banca

 conditii suplimetare puse clientului pentru protejarea pozitiei de risc a bancii

6.3.2. Mijloace de apreciere a riscului

Decizia de creditare se ia numai dupa analiza atenta a riscurilor implicate si stabilirea masurilor de diminuare a acestora. Sursele de informare pentru evaluarea acestor riscuri sunt:

Date furnizate de client

Informatii despre afacere - acestea trebuie sa fie analizate intr-o maniera critica de catre Banca intrucat provin de la o sursa subiectiva si in corelatie cu rezultatele economico-financiare;

organigrama completa a grupului si situatia fluxurilor intra-grup (daca este cazul);

informatii despre piata si concurenta (pozitia clientului pe piata);

informatii juridice - dosarul juridic al clientului;

informatii financiare - situatii financiare incheiate si raportul de audit (daca este disponibil), proiectii financiare fundamentate pe perioada de creditare;

situatia tuturor angajamentelor financiare (bancare, leasing, factoring etc.);

planul de investitii (ce include studiul de fezabilitate), insotit de planul de finantare si fluxul de numerar, in cazul proiectelor de investitii;

informatii privind garantiile propuse - titluri de proprietate, sarcini, situatii financiare ale garantului, rapoarte de evaluare etc.

Informatii din surse externe

Centrala Riscurilor Bancare, Centrala Incidentelor de Plata, Biroul de Credit si Buletinul Procedurilor de Insolventa, publicatie editata de Oficiul National al Registrului Comertului - obligatoriu de consultat, cu exceptiile/limitarile prevazute de instructiunile specifice pe produs. In cazul unei societati care apartine unui grup de firme se va consulta CRB, CIP si Buletinul Procedurilor de Insolventa pentru firma care solicita facilitatea de finantare, cat si pentru firmele care au angajamente in sold la banca sau care garanteaza contrapartida respectiva;

Site-ul Ministerului Finantelor pentru validarea situatiilor financiare depuse in banca cu cele publicate/ verificarea datoriilor;

Servicii de informare comerciala;

Orice alte surse: referinte din partea furnizorilor, clientilor, mijloacelor mass media, Oficiului Registrului Comertului etc.;

Informatii din surse interne ale bancii

Studii sectoriale disponibile;

Rapoarte interne, etc.

6.3.3. Mijloace de protectie impotriva riscurilor - Garantii

Identificarea riscurilor aferente unui credit implica si identificarea unor solutii de neutralizare sau atenuare a acestor riscuri. Pe langa buna cunoastere a clientului si analiza financiara, alte mijloace de protectie impotriva riscurilor sunt si garantiile.

In alegerea tipului de garantie pentru un anumit credit se va tine cont de: calitatea contrapartidei si tipul facilitatii de credit, astfel incat riscurile asumate de banca sa fie acoperite. Garantarea creditelor trebuie sa constituie doar o masura suplimentara de securitate, Banca estimand ca rambursarea creditului se va realiza din activitatea curenta a imprumutatului. O atentie deosebita trebuie acordata situatiilor in care cadrul reglementarilor prevede constituirea de catre Banca de provizioane de risc de credit, datorita mixului de garantii si performante financiare ale imprumutatului. In aceste situatii este recomandata imbunatatirea garantiilor si/sau impunerea de clauze financiare in contractul de credit. Bunurile aduse in garantie trebuie sa fie usor de evaluat, iar valoarea acestora sa fie relativ stabila in timp. In stabilirea acestei valori se va tine cont si de costurile de lichidare.

In cazul clientilor care beneficiaza de mai multe facilitati de credit din partea Bancii, se recomanda constituirea de garantii comune tuturor acestor facilitati, astfel incat riscurile Bancii sa fie acoperite printr-un "cos de garantii". Garantii reale : ipoteca, privilegiul imprumutatorului, garantii reale mobiliare

In aceasta categorie intra ipotecile si gajurile pe orice activ corporal sau necorporal, individual sau generic, prezent sau viitor, apartinand imprumutatului sau unui garant tert.

In analiza acestor garantii, banca urmareste cu precadere:

-Valoarea estimata a activelor corporale imobilizate care fac subiectul ipotecilor sau privilegiului imprumutatorului;

-Valabilitatea si publicitatea contractului de garantie;

-Bunurile ipotecate sau gajate trebuie asigurate pe perioada de creditare (atunci cand tipul activului o permite), iar polita de asigurare cesionata in favoarea Bancii.

Garantiile personale: fidejusiunea, garantii bancare, garantii guvernamentale, garantii financiare emise de fonduri de garantare, avaluri.

La acceptarea acestor tipuri de garantii se verifica intotdeauna acceptabilitatea lor, din punctul de vedere al riscului sau al textului, fie prin obtinerea unui text conform cu instructiunile specifice, fie prin obtinerea avizului din partea departamentelor de specialitate din Centrala.

Scrisorile de angajament (oferite de societatile din grup pentru afiliatele lor) pot lua forma unor scrisori de confort sau de garantie. Acestea pot fi luate in considerare in cazul marilor grupuri locale si internationale, avandu-se in vedere onorabilitatea si soliditatea financiara a intregului grup, certificata de un auditor, de preferinta international, acceptat de catre Banca. De asemenea, in cazul marilor grupuri urmarite centralizat de catre responsabilii de clientela din cadrul bancilor mama, scrisorile de angajament pot imbraca si forma unor protocoale globale de finantare semnate de acestea cu clientii.

Alte garantii

In aceasta categorie intra orice alte tipuri de garantii acceptabile de catre Banca, cum ar fi:

-asigurarea riscului de neplata a ratelor si/sau dobanzilor la o societate de asigurare agreata de Banca;

-garantiile autoritatilor publice locale;

-cesiunea drepturilor de incasare din acreditive irevocabile deschise la Banca in favoarea beneficiarului de credit sau a intermediarului exportului, daca acesta din urma este client al Bancii.

Clauzele speciale

Acestea reprezinta conditii speciale impuse de Banca imprumutatilor sai, in scopul ameliorarii structurii financiare a acestora sau a limitarii riscului Bancii. Aceste clauze vor fi inserate in contractile de credit atunci cand, in urma analizei de credit, se considera ca ar fi oportun.

Acestea pot fi:

- interdictia de distribuire a dividendelor/rambursare a unor imprumuturi intragrup sau catre

asociati (dividende/loan restrictive covenants);

-interdictia de gajare a activelor - in scopul conservarii pozitiei de risc a Bancii in raport cu viitori

imprumutatori (negative pledge);

- clauza de rulaj minim prin Banca (turnover clause);

-garantie incrucisata intre mai multe firme ale unui grup (cross guarantee);

-exigibilitate incrucisata pentru mai multe firme ale unui grup/mai multe facilitati ale aceluiasi client (cross default);

-clauza de mentinere a managementului imprumutatului pe toata durata creditului (management clause);

-clauza de mentinere a actionariatului pe toata durata creditului (ownership clause);

- impunerea mentinerii sau atingerii unor anumiti indicatori de bilant (financial covenants);

-etc.

6.4. Expunerea de credit fata de grupuri de clienti. Persoane aflate in relatii speciale cu Banca. Personalul Bancii si familiile acestuia

Banca urmareste permanent si raporteaza, in conformitate cu regulamentele interne si ale Bancii Nationale, expunerea de credit fata de grupuri de clienti/un singur debitor si fata de persoanele aflate in relatii speciale cu Banca.

Toate creditele acordate membrilor unui grup de clienti, indiferent de tip, durata sau obiect, sunt consolidate respectandu-se notiunea de "singur debitor". In acest spirit, Banca identifica relatiile de proprietate si economice dintre membrii grupului si va evita finantarea fluxurilor comerciale intre membrii aceluiasi grup. In situatiile in care exista suspiciuni asupra unui grup de firme, Banca este indreptatita sa solicite Oficiului National al Registrului Comertului un extras privind structura actionarilor firmei / ponderea actiunilor detinute de actionari in cadrul altor firme.

Persoanele aflate in relatii speciale cu banca sunt definite conform reglementarilor in vigoare ca fiind orice membru din grupul de persoane aflate in relatii speciale.

Dezvoltand aceasta specificare "grupul de persoane aflate in relatii speciale cu un membru al grupului institutiei de credit" reprezinta acel grup reprezentat de :

a) ceilalti membri ai grupului institutiei de credit;

b) membrii oricarui grup reprezentand un singur debitor asupra caruia grupul institutiei de credit:

are o influenta semnificativa, sau

- exercita o influenta semnificativa;

c) membrii oricarui grup reprezentand un singur debitor care:

- are o influenta semnificativa asupra grupului institutiei de credit, sau exercita o influenta semnificativa asupra grupului institutiei de credit;

d) membrii oricarui grup reprezentand un singur debitor impreuna cu care grupul institutiei de credit intreprinde o activitate economica si impreuna cu care grupul institutiei de credit:

- are controlul comun asupra acesteia, sau

- exercita controlul comun asupra acesteia.

O categorie speciala de clienti este, conform reglementarilor legale in vigoare, personalul Bancii si familiile acestuia care va avea acces la credite in conditiile prevazute in instructiunile specifice.

Prin personal se intelege:

 grupul reprezentat de salariatii unei entitati din cadrul grupului institutiei de credit, angajati cu contract individual de munca, precum si

 celelalte persoane care, impreuna cu fiecare salariat, formeaza un grup reprezentand un singur debitor, in speta membrii familiei salariatului.

6.5. Clasificarea clientilor bancii si a creditelor acordate acestora

Clientela comerciala fata de care banca si-a asumat angajamente de finantare (fie prin acordarea de credite, fie prin angajamente de tipul scrisorilor de garantie bancara, acreditivelor, avalizarilor, s.a) se clasifica in trei mari categorii, in functie de performanta financiara si conduita tranzactionala:

Clienti sanatosi - clienti cu credite in sold care inregistreaza o buna situatie financiara si patrimoniala si cu serviciul datoriei corect in cadrul perioadei de creditare si/sau intarzieri accidentale privind achitarea datoriilor catre banca;

- Clienti sensibili - clienti cu credite in sold care inregistreaza o inrautatire a situatiei financiare si patrimoniale in cadrul perioadei de creditare;

- Clienti neperformanti - clienti cu credite in sold care pe parcursul derularii acestora inregistreaza o degradare a situatiei financiare, care pot genera pierderi pentru banca. In aceasta categorie vor intra obligatoriu :

 clientii care inregistreaza datorii restante fata de banca de peste 45 de zile ;

 clientii impotriva carora a fost declansata procedura executarii silite si/sau s-a primit notificarea privind deschiderea procedurii prevazuta de legea insolventei .

Toate creditele si plasamentele se clasifica in conformitate cu instructiunile specifice prin aplicarea simultana a urmatoarelor criterii: serviciul datoriei, performanta financiara si initierea de procedure judiciare.

Creditele si plasamentele se clasifica in urmatoarele categorii:

- standard: clientii au o activitate buna, fara probleme financiare;

- in observatie: clientii au o activitate buna, dar prezinta usoare semne privind diminuarea performantelor financiare;

- substandard: sunt clienti care desi au o activitate curenta corespunzatoare, totusi prezinta semnale privind deteriorarea indicatorilor financiari, au probleme cu desfacerea produselor fabricate, cu politica de preturi etc.;

- indoielnic: clientii prezinta o deteriorare evidenta a situatiei lor economico-financiare;

- pierdere: sunt acei clienti ale caror angajamente fata de banca nu mai pot fi onorate, banca fiind nevoita sa treaca la masuri exceptionale de recuperare a creditelor prin executarea silita a garantilor.

Evaluarea se va realiza diferentiat pentru persoane fizice si persoane juridice.

Calculul volumului necesar de provizioane se realizeaza pe fiecare contract de credit in parte, in functie de categoria finala de clasificare a clientului.

In vederea protejarii contra riscurilor determinate de inrautatirea clasificarii creditelor, bancile sunt obligate prin reglementarile BNR sa constituie provizioane pentru riscul de credit. Acestea se suporta pe seama veniturilor proprii - influentand performanta financiara a bancii - prin aplicarea unor cote procentuale asupra volumului total de credite si dobanzi existente in sold la finele fiecarei luni, dupa ce s-a redus volumul garantiilor reale.

6.6. Credite acordate persoanelor juridice

In completarea surselor proprii de finantare a activitatii curente sau de investitii, entitatile juridice, cu precadere societatile comerciale si regiile autonome, solicita bancilor o gama variata de credite, sub diferite forme si termene. In cele ce urmeaza vom prezenta succint aceste forme de finantare pe seama creditelor bancare.

6.6.1. Credite pentru finantarea activitatii curente

In aceasta categorie - cu o pondere insemnata in totalul plasamentelor bancare - practica bancara deosebeste urmatoarele credite:

a) Credite de trezorerie

Aceasta forma de creditare nu se focalizeaza asupra unei activitati anume, sau pe un obiect distinct, ci ea are menirea sa ofere clientului bancii banii necesari continuarii intregii activitati intr-o perioada bine determinata de timp. Cele mai cunoscute credite de acest gen sunt:

 Descoperitul de cont (linia de credit)

este forma cea mai comuna de finantare a necesarului de trezorerie pe termen scurt si are de cele mai multe ori un caracter revolving. In baza unei documentatii depuse la banca: situatii financiar-contabile, portofoliul de comenzi, contracte de desfacere etc., clientul solicit bancii posibilitatea de a efectua plati din contul sau curent, peste nivelul disponibilitatilor proprii, in cadrul unui plafon maximal (limita), pe o durata determinata de timp: 3, 6 sau 12 luni. In acest fel se asigura continuitatea finantarii, precum si flexibilitatea utilizarii creditului bancar, strict in limita necesarului de plati pentru aprovizionare, productie sau desfacere.

Orice incasare efectuata de client conduce - in mod automat - la diminuarea creditului utilizat si drept urmare la optimizarea costurilor de finantare. Pentru sumele utilizate in cadrul descoperitului de cont, clientul plateste dobanda convenita cu banca, iar pentru sumele netrase (neutilizate) pana la limita plafonului aprobat se plateste comisionul de neutilizare, un cost mult mai redus decat dobanda.

 Descoperitul de cont temporar

reprezinta acceptul bancii - in baza unui contract - privind decontarea unor documente de plata, in baza unor creante comerciale punctuale prezentate de client. Cu alte cuvinte, in baza unor incasari viitoare clientul poate efectua plati curente prin debitarea contului current in cadrul unei limite aprobate pe un termen limitat. Cand activitatea clientului este buna si relatia cu banca se desfasoara in conditii normale, asemenea solicitari se rezolva operativ, in baza unei simple cereri a clientului.

 Credite pe contract

sunt acordate pe baza unor contracte ferme ale clientului cu termene de livrare si sume precise; graficul de rambursare a creditului se coreleaza cu termenele de incasare din cadrul contractului comercial finantat.

 Creditul sezonier

se acorda pentru finantarea unor stocuri sau nevoi sezoniere pentru clientii cu activitate ciclica sau sezoniera din agricultura, industria alimentara, textila, pielarie, incaltaminte etc. Conditia de baza a creditarii in aceste cazuri o constituie certitudinea valorificarii stocurilor sau produselor sezoniere, pe baza contractelor incheiate cu beneficiarii acestora si prezentate bancii. In agricultura sunt binecunoscute campaniile de primavara/toamna pentru pregatirea culturilor sau recoltarea acestora, depozitarea produselor agricole si valorificarea lor ulterior,

intr-o anumita perioada de timp.

b) Credite acordate in baza unor creante comerciale

In aceasta categorie, cele mai intalnite forme de creditare sunt:

 Scontarea, ce reprezinta o modalitate de finantare prin care bancile cumpara cu regres creante materializate in efecte de comert sau acreditive irevocabile cu plata la termen. In alte cazuri, banca intra in posesia unui titlu de credit, prin gir in plin, platindu-I posesorului, inainte ca titlul sa ajunga la scadenta, valoarea nominala a titlului, diminuata cu dobanda si comisioanele percepute pentru plata anticipata si pentru serviciile prestate.

 Factoring - reprezinta o relatie contractuala intre Banca (Factor) si Aderent, prin care Aderentul cesioneaza factorului totalul creantelor rezultate din contractele comerciale incheiate cu unul sau mai multi parteneri. Factorul presteaza, de regula cel putin doua dintre urmatoarele servicii:

-finantare in baza facturilor

-administrarea si colectarea creantelor

-protectie impotriva riscului de neplata

In practica bancara se intalnesc urmatoarele tipuri de factoring:

factoring intern cu/fara regres

factoring de export cu/fara regres

factoring de import cu/fara regres

Factoring cu regres reprezinta operatiunile de factoring care nu includ serviciul de preluare a riscului de neplata a debitorilor.

Factoring fara regres reprezinta operatiunile de factoring care includ serviciul de preluare a riscului de neplata a debitorilor. Trebuie sa mentionam faptul ca prin preluarea riscului de neplata, Banca (Factor) percepe si comisioane mai mari, dar in cele mai multe cazuri, se va asigura de bonitatea clientului Aderentului, fie direct, fie prin intermediul unei alte institutii bancare sau factor specializat cu care se impart si comisoanele aferente. Aceasta situatie se intalneste mai ales in operatiunile de factoring de export, cand Bancile Factor sunt in legatura in cadrul unor relatii institutionalizate cum este, de pilda, organizatia "Factors Chain International" cu peste 250 de membri in toata lumea.

c) Alte angajamente

 Scrisori de garantie/ contragarantie bancara- reprezinta angajamentul Bancii de a plati, in locul clientului, in cazul in care acesta nu o face direct, o anumita suma de bani in lei sau in valuta, la un anumit termen si in anumite conditii.

Scrisorile de garantie/contragarantie bancara pot fi (in principal):

 pentru participare la licitatie;

 de buna executie si performanta;

 de restituire a avansului;

 de buna plata;

 pentru asigurarea platii drepturilor de import (import temporar sau transit vamal);

 pentru plata unor taxe datorate bugetelor de stat;

 pentru procurarea carnetului de trecere prin vama sau carnete TIR;

 de buna executie a licentelor de export la produse supuse regimului de contingentare;

 alte tipuri de scrisori de garantie.

 Avalul - este o garantie data de banca si inscrisa, de regula, direct pe titlu (cambie, bilet la ordin) prin care banca, in calitate de avalist, se obliga sa plateasca la scadenta toata suma mentionata pe titlu sau o parte din aceasta in cazul in care suma nu este platita de debitorul garantat.

 Acreditivul documentar - reprezinta angajamentul unei banci, actionand la cererea si in baza instructiunilor unui client al sau, in calitate de ordonator (beneficiarul unei marfi sau al unei prestatii), de a plati o suma determinata in favoarea unui beneficiar (furnizorului unei marfi sau unei prestatii), contra prezentarii, intr-un termen prestabilit, de documente conforme, care sa ateste ca marfa a fost expediata sau prestatia efectuata. Nu intram in detalii privind

materia acreditivului, insa mentionam ca acest tip de finantare, constituie o sursa important de venituri pentru bancile comerciale, in special cele cu o retea extinsa de banci corespondente.

 Prefinantari de export - se acorda in baza contractelor de export, a acreditivelor de export irevocabile si confirmate, scrisori de garantie neconditionate sau efecte de comert avalizate de o banca. Prin aceasta se asigura conditiile de productie si desfacere a marfurilor destinate exportului.

 Forfetarea - reprezinta o modalitate de finantare prin care Banca cumpara fara regres creante materializate in efecte de comert sau acreditive irevocabile cu plata la termen, in valuta.

d) Plafonul global de finantare

 Plafoanele globale de finantare - reprezinta de regula o combinatie de doua sau mai multe tipuri de finantari, de obicei pe termen scurt. Plafonul global de finantare are o limita maxima, care poate sau nu sa fie distribuita pe sub-limite pentru fiecare tip de finantare in parte. Sub-limitele pot glisa intre diferitele tipuri de finantari (daca nu se inregistreaza o majorare a riscului asumat de banca), insa totalul lor nu va depasi limita maxima. Incadrarea in limita maxima aprobata, va fi efectuata cu ocazia fiecarei utilizari punctuale in cadrul plafonului daca prin contractul ce se incheie cu clientul nu se stabileste un alt ritm/data pentru evaluarea expunerii in raport cu valoarea aprobata.

Garantiile plafonului global pot fi comune sau, in cazuri exceptionale, separate pentru fiecare tip de finantare. In aceasta categorie intra si facilitatile multi-devize, cand creditul se poate utiliza simultan in mai multe devize, inclusiv in moneda nationala. Este cea mai flexibila forma de finantare si se utilizeaza in relatia cu clienti mari, cu o solida activitate economico-financiara si cu o buna relatie cu banca.

6.6.2. Creditele pentru investitii

Investitiile detin un loc foarte important in activitatea agentilor economici si acestea presupun modernizarea unor capacitati de productie, constituirea unor obiective noi sau utilarea cu tehnologie moderna a spatiilor de productie existente in incinta unei intreprinderi. Efectuarea investitiilor necesita angajarea unor fonduri importante pe o durata mare de timp. O sursa importanta in finantarea investitiilor o constituie creditul bancar. Pana la contractarea unui credit de investitii, clientii angajeaza, mai intai, propriile resurse si anume:

amortizarea

rezervele

provizioanele

profitul net alocat investitiilor

sume rezultate din casarea unor mijloace fixe scoase din functiune

aportul de capital suplimentar al actionarilor

Investitiile vor asigura continuitatea pe termen lung a activitatii oricarui agent economic in conditiile unui mediu concurential, competitiv. Bancile, la randul lor, sunt interesate de sanatatea pe termen lung a clientilor si de aceea vor sprijini eforturile de investitii ale acestora. In acest scop sunt mobilizate resurse pe termen mediu si lung, inclusiv linii de finantare externe de la banci internationale: BIRD, BERD, BEI etc. In vedera obtinerii unui credit de investitii clientii prezinta bancii o documentatie complexa ce include, in principal:

 Bilantul pe ultimii 2-3 ani

 Situatiile financiare ale ultimei luni de raportare

 Studiul de fezabilitate, ce joaca de fapt rolul de cadru general al proiectului de investitii si prezinta pe scurt descrierea proiectului propus, scopul investitiei, costul total estimate in lei si in valuta, sursele de finantare si structura acestora, caracterizarea agentului economic, pozitia sa in piata, perspective privind desfacerea noilor produse etc.

 Bugetul de venituri si cheltuieli pe anul in curs

 Strategia pe urmatorii 3-5 ani

 Situatia imprumuturilor si a datoriilor la alte banci sau terti

 Devizul general al lucrarii si devizele pe obiecte

 Documente ale organelor statutare de conducere privind aprobarea investitiei

 Avizele si acordurile legale, inclusiv autorizatia de construire.

Banca acorda o atentie deosebita analizei documentatiei prezentate de client, poate propune amendamente la solutiie din documentatie si va examina proiectia veniturilor si cheltuielilor pe toata durata de realizare si exploatare a investitiei. In acest mod se verifica si capacitatea proiectului de a genera flux de numerar suficient pentru rambursarea creditului si plata dobanzilor aferente. In afara creditelor pentru investitii productive, bancile acorda si credite promotor, in completarea resurselor proprii ale clientilor pentru finantarea proiectelor imobiliare, respectiv constructia sau achizitia de imobile in scopul vanzarii sau inchirierii.

In cazul creditelor acordate promotorilor, bancile acorda o importanta deosebita contractelor cu beneficiarii finali ai acestor spatii sau locuinte. De regula, la inceperea unui asemenea proiect, promotorul trebuie sa aiba deja pentru cca.40-50% din suprafetele de construit, contracte ferme de vanzare/inchiriere pentru care incaseaza avansuri banesti.

 Leasing este o alta forma de finantare pe termen mediu si lung si se realizeaza fie direct, fie prin subsidiarele specializate ale bancii.

 Leasing mobiliar reprezinta o modalitate de finantare a bunurilor mobiliare

(autoturisme, autovehicule, diverse masini, utilaje tehnologice, dotari etc.) prin

intermediul unei societati de leasing. Atunci cand beneficiarul unui contract de leasing are si optiunea de a cumpara bunul la finele perioadei de leasing, avem de-a face cu leasing financiar. In caz contrar, avem de-a face cu leasing operational. Pentru beneficiari aceasta forma de finantare prezinta certe avantaje fiscale si financiare, in sensul ca ratele platite la aceste contracte sunt incluse integral pe cheltuieli. In plus, prin operatiunile de leasing, companiile isi pot mentine o tehnologie performanta, fara cheltuieli suplimentare cum este cazul investitiilor proprii.

 Leasing imobiliar reprezinta o modalitate de finantare a bunurilor imobile prin intermediul unor societati de leasing. {i in acest caz se asigura o mare flexibilitate pentru beneficiari, cu cerinte diferite de dezvoltare si mobilitate geografica.

6.6.3. Alte tipuri de credite

 Credit punte sau "bridge loan" - operatiunea de finantare pe termen scurt, sub forma unui descoperit de cont sau a unui credit pe termen scurt cu surse sigure de rambursare, provenind din: majorare de capital, imprumut obligatar, vanzare de active, fonduri nerambursabile, sau un credit de investitii pe termen mediu sau lung (in general este utilizat pentru finantari de proiect, operatiuni de achizitii-fuziuni de valori importante).

 Finantari de tip LBO sau « Leveraged Buy Out » - operatiunea de finantare a achizitiei actiunilor unei companii, creditul bancar detinand ponderea cea mai importanta in planul de finantare. In general, achizitia societatii "tinta" se realizeaza printr-o companie nou creata de tip holding (al carei activ este constituit de titluri de participatie). Societatea holding va asigura serviciul datoriei pe baza veniturilor din dividendele recurente sau exceptionale provenind de la societatea achizitionata.

 Finantari de tip MBO sau "Management Buy Out" - operatiunea de finantare a achizitiei actiunilor unei companii, cumparare realizata de catre echipa de management si salariati (toti sau o parte).

In concluzie, creditele acordate agentilor economici, detin un loc important in activitatea institutiilor de credit, iar clientii care se califica pentru obtinerea unui credit pe termen scurt trebuie sa se incadreze in categoriile A, B si C de performanta, iar credite de investitii se acorda numai clientilor din categoriile A si B. Garantia cea mai buna o constituie soliditatea afacerii clientului si - doar in

completare - se iau si garantii materiale sau financiare.

6.7. Credite pentru persoanele fizice

In ultimii 5-6 ani bancile au dezvoltat o gama foarte diversificata de credite oferite populatiei, adaptate puterii de cumparare specifice fiecarui segment de clienti, cu durate ce ajung si la 35 de ani, in cazul creditelor ipotecare sau imobiliare. Pentru ratiuni didactice consideram utila prezentarea urmatoarelor categorii de credite:

6.7.1. Credite de consum

Acestea includ toate produsele de imprumut, cu sau fara destinatie precisa, ce nu au ca obiect o investitie imobiliara. Poate beneficia de un credit de consum orice persoana fizica majora ce indeplineste cel putin una din urmatoarele conditii:

 are domiciliul in Romania

 centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat in Romania

 este prezenta in Romania pentru o perioada ce depaseste 183 de zile pe parcursul oricarui interval de 12 luni consecutive, care se incheie in anul calendaristic vizat

 este cetatean roman care lucreaza in strainatate, ca functionar sau angajat al Romaniei intr-un stat strain. Aceste persoane trebuie sa dispuna de venituri proprii permanente, intr-un cuantum care sa depaseasca necesarul minim al cheltuielilor de subzistenta.

Principalele forme ale creditului de consum sunt:

 Creditul pentru descoperit de cont, reprezinta practic o limita de credit pusa la dispozitie de banca in contul curent al persoanei fizice. In cele mai multe cazuri aceste conturi curente au atasate si carduri de credit. Acest credit se acorda, de regula, pe 1-2 ani si prezinta posibilitatea reinnoirii automate, in masura respectarii unor criterii de risc si de utilizare a liniei de credit. In cazul clientilor ce au domiciliata plata salariilor pe card la banca, se acorda descoperit de cont in limita unui numar de salarii lunare, ce difera de la o banca la alta. In alte cazuri, clientii pot beneficia de o limita de credit mai mare daca prezinta drept garantie un depozit colateral. Periodic, banca verifica in baza de risc comportamentul clientilor beneficiary de credit.

 Creditul pentru achizitionarea bunurilor de folosinta indelungata se acorda intr-o maniera simplificata, luandu-se in calcul venitul lunar net si alte venituri cu caracter continuu. Valoarea bunurilor achizitionate este, in general, redusa si accesul la un asemenea credit este relative usor.

 Credit pentru achizitionarea de autoturisme se acorda pe o perioada de 3-6 ani atat pentru masini noi, cat si pentru cele achizitionate la mana a doua. La calculul bonitatii solicitantului de credit se iau in calcul veniturile solicitantului si cele ale sotului/sotiei, din care se deduc cheltuielile financiare ale solicitantului/familiei sale. Veniturile nete astfel obtinute se iau in calcul pentru rambursarea creditului si plata dobanzilor aferente, intr-un procent de maximum 35-50%.

 Creditul pentru nevoi personale se acorda clientilor, fara sa aiba o destinatie precisa, cu scopul utilizarii in rezolvarea unor probleme diverse: studii, evenimente speciale, calatorii, tratamente medicale etc.

In analiza creditelor de consum se utilizeaza metode moderne de scoring in care se iau in calcul diferite informatii despre clienti si, intr-o prima etapa, se obtine un raspuns daca se califica sau nu un client pentru creditul solicitat. Ulterior, pentru clientii acceptati, banca solicita documentele necesare contractarii creditelor. Pentru cazurile in care scorul este aproape de limita acceptabilitatii, analistul de credit analizeaza posibilitatea obtinerii unor informatii suplimentare si apoi decide in consecinta.

6.7.2. Credite imobiliare si ipotecare

In aceasta categorie se includ toate produsele de imprumut pe termen scurt, mediu si lung avand ca destinatie finantarea achizitiei, modernizarea sau constructia de locuinte si case de vacanta. In acelasi timp creditele pot fi utilizate si pentru cumpararea unor terenuri in vederea construirii unei locuinte.

Acordarea acestor credite poate avea loc atat in moneda nationala, dar si in valuta, de obicei, EUR, USD, franci elvetieni etc. In tara noastra, in ultimii ani, aceste credite au cunoscut o evolutie ascendenta si au fost acordate, in cea mai mare parte, in valuta, deoarece bancile au reusit sa atraga resursele necesare doar pe seama liniilor de credit, pe termene mai lungi, acordate de bancile mama

sau bancile internationale: BIRD, BERD, BEI etc. Bancile analizeaza solicitarile clientilor pentru acest tip de credite, pe baza unei documentatii ce cuprinde, in principal:

 cererea tip, completata cu toate informatiile solicitate

 documente care sa ateste obtinerea unor venituri certe si continue, inclusiv fisa fiscal aferenta ultimului an intreg luat in analiza; daca solicitantul de credit doreste sa asocieze la calculul veniturilor si alti membri apropiati ai familiei (sot, sotie, parinti, copii etc.) acesta trebuie sa prezinte aceleasi documente si pentru persoanele in cauza.

 antecontract de vanzare/cumparare, cu dovada platii avansului cuvenit cu vanzatorul terenului sau imobilului.

 polita de asigurare de viata pe toata durata de rambursare a creditului

 contractul (proiect) de ipoteca asupra bunului ce constituie obiectul creditarii.

 documentele de proprietate ale bunului creditat.

Prima etapa de analiza cuprinde evaluarea de ansamblu a documentelor prezentate, eligibilitatea clientului pentru suma solicitata si termenul de rambursare, utilizandu-se scoring-ul furnizat de un program informatic special. Daca rezultatul este favorabil, banca va efectua - in detaliu - analiza documentelor prezentate de client, va consulta si Biroul de Credit pentru a verifica alte posibile angajamente ale acestuia, precum si eventualele restante la plata catre alte banci. Dupa aprobarea dosarului de credit, potrivit competentelor stabilite de conducerea bancii, se incheie cu clientul contractul de credit, graficul de rambursare si se pune la dispozitia sa creditul aprobat. Pe parcursul derularii creditului, personalul bancii va urmari:

respectarea destinatiei sumelor avansate din credit

respectarea si incadrarea in graficul de esalonare a platilor

rambursarea la scadenta a ratelor si plata dobanzilor datorate

achitarea la termen a primelor de asigurare

verificarea periodica a garantiilor

la creditele imobiliare acordate pe o perioada mai mare de 15 ani se va asigura reinoirea inscriptiei ipotecare inainte de implinirea termenului de 15 ani de la data inscrierii ipotecii la Cartea Funciara

evaluarea periodica a bonitatii clientilor

Toate aceste actiuni au drept scop controlul riscurilor in activitatea de creditare si luarea, din timp, a oricaror masuri care sa asigure banca de recuperarea fondurilor avansate in produsele de creditare.

6.8. Dosarele de credit

Orice credit acordat clientului are la baza un dosar completat potrivit normelor interne ale bancii si analizat de personalul specializat in activitatea de creditare.

6.8.1. Continutul dosarului de credit

Dosarul de credit va contine, intr-o forma concisa, toate elementele necesare luarii unei decizii corecte si rapide si din acest punct de vedere:

comentariile vor fi la obiect si vor acoperi toata problematica acelui credit;

analizele financiare si de risc vor releva si explica elementele financiare cheie, precum si riscurile si modalitatile de acoperire/evitare a acestora;

se vor evita redundantele (respectarea acelorasi infomatii in mai multe documente de analiza);

se va analiza autenticitatea documentelor prezentate si valabilitatea acestora.

Continutul dosarului de credit va fi adaptat in functie de tipul de credit solicitat si expunerea totala pe client.

Dosarul de credit pentru clientela comerciala cuprinde obligatoriu urmatoarele elemente:

Fisa clientului, care prezinta sintetic:

 Denumirea clientului si elementele de identificare

 Domicilierea conturilor si angajamentelor sau disponibilitatile existente la data solicitarii creditului

 Actionariat. Capitaluri proprii

 Descrierea activitatii, concurenta, pozitia in piata

 Aprecierea situatiei financiare, in evolutie: cifra de afaceri, profitul din exploatare, profitul net, fondurile proprii, capitalul de lucru (circulant), datoriile pe termen mediu si lung etc.

 Aprecierea activitatii in perspectiva

 Prezentarea operatiunilor/activitatilor pentru care se solicita creditul

 Nivelul angajamentelor solicitate: credite, scrisori de garantie, acreditive etc.

 Garantiile prezentate

 Conditiile de creditare: dobanzi, comisioane

 Concluziile analistului de risc

 Propunerile finale

De regula, un astfel de document are 2-3 pagini.

Analiza financiara in care se prezinta in dinamica principalii indicatori economico-financiari ai clientului, corelatiile dintre acestia, concluziile analistului de credite; se utilizeaza bilantul, situatiile financiare curente, rapoartele de audit, bugetul de venituri si cheltuieli, elemente de strategie pentru anii urmatori etc. In cazul creditelor pentru investitii analiza financiara este mult mai complexa si va prezenta si evolutia principalilor indicatori si a fluxului de numerar, actualizat, pe toata perioada de acordare si rambursare a creditului. Nu intram in detalii, in cadrul acestui curs, ci, am vrut doar sa evocam acest aspect in etapa de examinare a dosarului de credit.

Analiza de risc, detaliata, in cursul careia se iau in calcul aspecte de ordin macroeconomic, sectorial si cele rezultate din activitatea clientului. In baza unor date detaliate se trag concluzii cu privire la cat de bine este condusa societatea, ce structura de actionariat are si cat de implicati sunt actionarii in sustinerea pe termen lung a activitatii, cat de solida este situatia financiara si cum se acumuleaza resursele proprii de finantare etc. Se evoca si amenintarile externe societatii impuse sau asteptate in perioade de criza, dezechilibre economice sau factori sociali ce pot afecta activitatea. Nu in ultimul rand se analizeaza si corectitudinea clientului in relatiile cu partenerii sai, inclusiv cu banca.

Documente privind garantiile propuse, respectiv copii ale actelor de proprietate, rapoarte de evaluare, hotararea organelor statutare competente in angajarea creditului si constituirea garantiilor, avize si acorduri legale etc. Banca apeleaza la serviciile juristilor proprii sau ale unor societati de avocati, care prezinta un raport pe aceasta tema.

Dupa acordarea creditului dosarul de credit se completeaza cu: documentul de aprobare a creditului, copii dupa contractul de credit, contractele de garantie si politele de asigurare si alte documente dupa caz. Dosarele de credit se revizuiesc anual si creditele pot fi reinnoite la cererea scrisa a clientului si in baza analizei de risc.

6.8.2. Circuitul de aprobare al dosarului de credit

In functie de tipul creditului, structura clientelei, expunerea totala pe un singur debitor sau grup de firme, decizia de creditare se ia la urmatoarele niveluri (limite de competenta):

 Competente individuale, acordate gradual consilierilor de clientela, directorilor de agentii sau de sucursale, precum si la nivelul central, directorilor din sectoarele de creditare. In aceste cazuri valorile sunt mai mici, majoritatea reprezinta credite de consum sau cu un grad redus de complexitate.

 Comitetul de Credit, ce se poate constitui la nivelul unor sucursale mai mari din teritoriu si - obligatoriu - la Centrala Bancii. La acest nivel se aproba cea mai mare parte a creditelor imobiliare, credite acordate profesiunilor liberale, intreprinderilor mici etc. Limitele de aprobare se acorda diferentiat, chiar la nivelul sucursalelor, avandu-se in vedere si capacitatea de analiza si management a conducatorilor acestora. La nivelul Centralei, Comitetul de credit analizeaza si creditele ce sunt aprobate la un nivel de competenta superior. In cazul avizelor de risc negative, creditele se aproba de nivelul de competenta imediat superior.

 Comitetul de Directie aproba creditele de valori mari, cu un grad complex de analiza, precum si creditele sindicalizate. Sunt banci la care la acest nivel se aproba toate creditele de valori importante, unele fiind supuse validarii Consiliului de Administratie, dupa caz.

 Consiliul de Administratie aproba sau valideaza creditele ale caror valori depasesc 10% din valoarea fondurilor proprii ale bancii. Documentatiile sunt in prealabil insusite de Comitetul de Directie si - eventual- de structurile de risc de la nivelul bancii-mama, in cazul insitutiilor de credit cu actionariat majoritar bancar strain. Tot la acest nivel sunt aprobate/validate si creditele acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca. Dupa aprobare, creditele sunt puse la dispozitia clientilor pentru destinatiile solicitate, de la aceasta data incepand sa fie calculata si dobanda cuvenita prin contract.

 Rambursarea creditelor se face potrivit graficelor anexa la contracte, in rate egale sau descrescatoare, utilizand resursele proprii ale imprumutatului. Ratele si dobanzile neachitate la scadenta se trec la restanta si bancile solicita - in scris - clientilor achitarea acestora. Daca perioada de restanta se prelungeste, banca poate trece intreg creditul la categoria celor neperformante si procedeaza la restructurarea datoriilor sau la executarea silita a garantiilor, dupa caz. In acelasi timp, bancile sunt nevoite sa constituie provizioane specifice de risc pe seama veniturilor proprii.

In concluzie, activitatea de creditare a unei institutii de credit constituie o baza solida de venituri, o implicare de anvergura in sustinerea economiei si in atragerea clientilor. Gestiunea riscurilor in creditare se organizeaza in toate structurile bancii si evaluarile analistilor de risc constituie elemente importante in analiza si aprobarea solicitarilor de credit.

Pentru recuperarea creditelor neperformante, bancile si-au organizat departamente specializate dotate cu analisti, juristi si executori bancari ce actioneaza concertat in vederea diminuarii pierderilor si reducerea costului net al rsicurilor. In conditiile in care gradul de neperformanta se situeaza sub 2% fata de volumul creditelor acordate, putem aprecia o activitate buna cu riscuri bine gestionate, baza pentru o dezvoltare viitoare.

PRODUSE si SERVICII BANCARE MODERNE DESTINATE CLIENTLOR. CONTINUT. FORME. CARACTERISTICI

7.1. Continutul si forme ale produselor si serviciilor bancare modern

Bancile ofera clientului o gama complexa si diversificata de produse si servicii, diferite, in functie de segmentul vizat, de politica proprie, de gradul de adaptare a sistemelor informatice etc. In acceptiunea generala, intelegerea notiunii de produs bancar presupune o dubla abordare:

- Pe de o parte, produsul bancar este destinat clientului si furnizat de institutia de credit ca instrument pentru satisfacerea cerintelor de consum ale acestuia. Produsele bancare sunt imateriale, ele fiind recipiente bancare ale consumului financiar (in sens larg) al clientului. Cele mai raspandite produse bancare sunt creditele si depozitele, acestea angajand capitaluri. Banca efectueaza aceste operatiuni in calitate de intermediar financiar si tine seama de costurile si randamentele capitalurilor angajate.

Serviciile bancare reprezinta componente (insotitoare) ale produselor generate de operatiunile pe care banca le realizeaza in contul clientilor si imbraca o diversitate de forme, precum:

Operatiuni in cont curent

Operatiuni de incasari si plati prin virament in numele si pe contul clientilor

Operatiuni valutare

Vanzarea de obligatiuni, titluri de credit si de valoare

Emiterea si acceptarea de garantii

Operatiuni cu carduri bancare

Consultanta bancara si financiara

Operatiuni de custodie si depozitare a titlurilor de valoare etc

Caracterul de modernitate al produselor si serviciilor bancare este dat atat de continutul si adaptarea lor la piata cat si de canalele de distributie utilizate. De exemplu, acordarea unui credit pe descoperit de cont poate fi un produs clasic, atunci cand el se ofera clientului la banca, pe baza unei documentatii anume, sau cu un produs modern, atunci cand clientul utilizeaza cardul sau internetul.

- Pe de alta parte, in retail banking, bancile utilizeaza metode moderne de scoring in analiza bonitatii unei clientele numeroase, iar acordarea de credite - un produs clasic - are loc intr-o maniera industrializata, rapida. Procesul de modernizare a produselor si serviciilor bancare se imbina in mod firesc si cu diversificarea continua a acestora. Aceasta echivaleaza cu sporirea rentabilitatii bancare in conditiile gestionarii corespunzatoare a riscurilor aferente. Necesitatea diversificarii produselor si serviciilor bancare, la noi in tara, a devenit stringenta; mai ales dupa criza majora a sistemului bancar din anii 1997-1998, soldata cu falimentarea mai multor banci. S-a constatat ca produsele de creditare prezinta riscurile cele mai ridicate si s-a trecut la acest proces de diversificare, ce are urmatoarele laturi:

1. Diversificarea instrumentelor de depozit, conturilor bancare, depozite bancare pe diferite tipuri, termene si dobanzi.

2. Eliberarea de carduri si cecuri prin care platile se fac mai rapid si pe seama carora bancile realizeaza comisoane.

3. Dezvoltarea operatiunilor de transferuri internationale prin racordarea la o retea complexa de banci de corespondent, firma de carduri etc.

4. Realizarea unor alternative de creditare (leasing si factoring).

5. Promovarea unor produse de asigurare bancara.

6. Gestionarea unor credite in valuta acordate de bancile straine.

7. Operatiuni de schimb valutar, cumparari-vanzari de aur si alte metale

pretioase.

8. Gestionarea activelor patrimoniale pentru unii clienti, precum si efectuarea unor servicii de custodie si depozitare a unor valori imobiliare

Gestiunea prin diversificarea si modernizarea produselor si serviciilor bancare face parte din politica bancilor comerciale si constituie o preocupare strategica la nivelul cel mai inalt al managementului bancar. Odata cu diversificarea produselor si serviciilor bancare a fost necesara o organizare si restructurare a compartimentelor functionale din banci punandu-se accentul pe cresterea fortei de vanzare si pe o procesare "industrializata" in serviciile de back-office. Gestiunea bancara devine mai eficienta prin diversificarea produselor si serviciilor si prin faptul ca ea contribuie la reducerea sau chiar la eliminarea blocajului financiar. Introducerea elementelor de marketing pentru a determina corect cererea noilor produse si servicii, calcularea rentabilitatii acestora sunt, de asemenea, prioritati ale managementului bancar in directia diversificarii activitatii sale.

In acelasi timp se au in vedere si factorii ce influenteaza cererea si oferta de produse si servicii bancare:

 Preturile produselor si comisioanele aferente serviciilor bancare;

 Puterea de cumparare a solicitantilor de produse si servicii bancare;

 Gradul de concurenta bancara;

 Politica bancilor de dezvoltare a produselor si serviciilor bancare;

 Dezvoltarea canalelor de distributie si calificarea personalului bancar;

 Utilizarea unor produse si servicii atractive: banca la distanta/domiciliu,

pachete de produse;

 Periodicitatea utilizarii unor produse si servicii bancare;

 Gradul de civilizatie si cultura bancara din fiecare tara;

 Factori conjuncturali.

Intocmirea unor studii de piata temeinice ajuta bancile sa cunoasca cerinta de noi produse si servicii, gradul de penetrare in piata si nevoia extinderii retelelor de distributie. Gestiunea bancara este mult imbunatatita daca decizia de cumparare a unor produse bancare se bazeaza pe pret, calitate, publicitate si metoda de distributie.

7.2. Caracteristici ale produselor si serviciilor bancare modern

In activitatea bancara se urmareste ca promovarea de noi produse si servicii sa aiba loc in conditiile optimizarii gestiunii, a asigurarii conditiilor de eficienta in distributie si de respectare a standardelor de calitate cerute de clienti.

Principalele caracteristici ale produselor si serviciilor bancare sunt:

a. Produsele bancare sunt imateriale, nefiind supuse uzurii fizice, insa afectate de uzura morala,procesul de imbatranire fiind puternic determinat de inovatia financiar-bancara;

b. Produsele bancare nu pot fi protejate prin brevete, ele fiind in general comune ca si continut;cel mult pot pastra marca sau denumirea comerciala;

c. Produsele bancare sunt conditionate de reglementari bancare si fiscale, unele produse fiind introduse ca efect al aplicarii legii;

d. Produsele bancare sunt propuse direct clientilor, nefiind posibile redistribuirea, concesionarea sau revanzarea. Clientul utilizeaza un produs in relatia directa cu banca emitenta si urmand regulile de utilizare stabilite de aceasta;

e. Produsele bancare implica angajarea clientelei in derularea operatiunilor bancare, sub forma intocmirii unei documentatii, potrivit reglementarilor bancii.

Produsele bancare sunt purtatoare de marje, reprezentand venitul net incasat de banci, iar pentru serviciile bancare se percep comisioane, fie ca un procent din valoarea tranzactiei, fie o suma fixa pentru procesarea unei operatiuni.

In activitatea bancara se tine seama si de faptul ca produsele bancare se diferentiaza de celelalte produse oferite de piata si prin unele atribute specifice, cum sunt:

 Standardizarea ca urmare a reglementarilor bancare;

 Intangibilitatea ca expresie a imaterialitatii acestora;

 Volatilitatea ce exprima fluctuatia cererii de produse bancare si a pretului ce se poate schimba in timp;

 Inseparabilitatea in sensul dependentei de o anumita banca, cu exceptia unor operatiuni de transfer;

 Perisabilitatea, in timp, datorita modificarii optiunilor clientilor, a concurentei bancare etc.

Produsele si serviciile bancare cunosc o mare diversitate, chiar in conditiile standardizarii lor, ce tine si de structura clientelei, de veniturile acesteia, de obiceiurile de consum etc. In peisajul bancar din Romania, majoritatea bancilor au un caracter universal si in acest sens oferta de produse si servicii se adapteaza continuu la piata. Multe produse dispar, altele se modernizeaza si adapteaza, iar pentru zone noi de interes se lanseaza produse in premiera. Orice produs cunoaste diferite faze, in ciclul sau de viata, ce incep cu crearea si lansarea acestora, apoi dezvoltarea, maturizarea si declinul. Procesul continuu de adaptare a gamei de produse bancare la nevoile clientilor si la constrangerile concurentei se desfasoara in functie de parametrii produsului: volumul, costul, randamentul, securitatea, fiscalitatea si disponibilitatea.

In crearea de noi produse bancare se au in vedere riscurile inerente implementarii acestora. O problema majora o constituie selectarea acelor riscuri ce pot fi asumate de banca. Dezvoltarea sistematica de catre banca a noilor produse si servicii bancare implica, in general, parcurgerea mai multor etape:

definirea strategiei bancii;

analiza gamei de produse existente;

analiza studiilor de marketing prospective;

explorarea unor variante de noi produse bancare;

evaluarea perspectivelor noilor produse in contextul concurential si in contextul activitatii bancii;

crearea produsului si testarea acceptabilitatii;

lansarea;

evaluarea periodica a rezultatelor noilor produse.

In ultimii 10-15 ani pe piata bancara internationala au fost lansate si dezvoltate produse financiare derivate ce urmareau plasarea riscurilor aferente unor produse de baza catre o mare masa de investitori in intreaga lume. De un succes comercial deosebit s-au bucurat derivatele provenite din securitizarea unor active imobiliare si ipotecare de pe piata SUA, asigurari ale unor riscuri financiare si comerciale diverse etc. Provenind din cele mai dezvoltate tari ale lumii, cu un rating ridicat, pe valul euforiei dezvoltarii economiei mondiale, aceste produse au fost raspandite in cea mai mare parte a lumii, la loc de frunte situandu-se si marile grupuri financiar-bancare internationale. Inceputul crizei creditelor subprime in SUA a reprezentat "detonatorul" uriasei crize financiare ce s-a manifestat cu o virulenta iesita din comun: falimente bancare, criza de incredere, scumpirea finantarii pentru tarile emergente si apoi criza economica propriu-zisa. Autoritatile statale si monetare au adoptat planuri anticriza, produsele derivate au devenit "produse toxice", iar nevoia unor schimbari pe pietele financiar-bancare din lume, a devenit presanta. Se solicita intarirea supravegherii si a reglementarii pe toate pietele.

Din fericire, piata romaneasca a fost afectata mai putin de criza financiara propriu-zisa, dar cunoaste din plin efectele crizei economice. Sistemul nostru bancar nu a cunoscut produse bancare derivate, "toxice", ci turbulente au fost generate de cresterea costului finantarii externe si fragilizarea capacitatii de plata a unor clienti bancari. Banking-ul romanesc, consolidat in ultimii ani, si-a continuat lansarea de produse noi pe zona de carduri bancare, internet-banking, banca la distanta, creditarea persoanelor fizice, dar si a companiilor si IMM-urilor in noile conditii de criza. O preocupare majora a multor banci o constituie, in etapa actuala, activitatea de restructurare a unor credite pentru clientii cu potential, dar afectati sever de criza economica.

7.3. Canale de distributie a produselor si serviciilor bancare

Evolutia tehnologica si competitia, in crestere, au determinat bancile sa dezvolte, in cursul ultimilor ani, un numar din ce in ce mai mare de canale de distributie. In anii "70 o serie de specialisti preconizau disparitia treptata a retelei de unitati bancare teritoriale pentru bancile cu activitatea de retail, ca urmare a aparitiei de ATM-uri. La finele secolului trecut s-au auzit din nou voci care sustineau acelasi lucru, pe fondul aparitiei altor canale de distributie a produselor de retail-banking. Asemenea profetii au devenit ciclice, insa nimic nu ne indreptateste sa credem ca locatiile teritoriale ale bancilor comerciale isi vor pierde relevanta. Practica demonstreaza ca diversificarea canalelor de distributie constituie elemente complementare ale retelei clasice.

Inceputul anilor 2000 gaseste bancile americane intr-o etapa de extindere a retelei teritoriale clasice pentru a face fata cerintelor clientelei de retail-banking. In Romania, inceputul anilor "90 a insemnat o extindere importanta a retelei de sucursale si agentii; multe banci, cu exceptia CEC, dubland sau chiar tripland numarul acestor unitati. In ultimii 5 ani am asistat, pe ansamblul sectorului bancar la o dublare a numarului de unitati teritoriale, proces temperat in prezent ca urmare a crizei.

In principal, putem vorbi de urmatoarele canale alternative de distributie a produselor bancare:

 Reteaua de bancomate (ATM-uri) este prezenta in cazul majoritatii bancilor romanesti si, alaturi de functia clasica de eliberare de numerar, i s-au atasat si alte functii: consultare sold, efectuare de plati catre furnizori de utilitati, promovari de mesaje publicitare etc. Intretinerea acestor retele presupune sisteme informatice si retele de comunicatie on-line, protectia contra devalizarilor, asigurarea alimentarii cu fonduri printr-un sistem securizat de transport etc.

 Reteaua de POS-uri (point of sale) amplasate in unitatile comerciale si de prestari servicii face posibila plata cu cardul a unui numar crescand de tranzactii comerciale cu amanuntul catre populatie, eliberari de numerar (dupa caz), reincarcarea creditelor telefonice etc. Avantajele evidente pentru comercianti se regasesc in dimnuarea operatiunilor cu numerar, ce presupun costuri ridicate si riscuri mai mari.

 Reteaua de banca la distanta inseamna facilitarea operatiunilor bancare pe cale electronica, nemafiind necesara deplasarea clientilor la ghiseele bancare, cu economii insemnate de timp si mijloace. Banca la distanta este accesibila si persoanelor juridice, legate in sistemul informatic al bancii, carora acest sistem le asigura o gestiune mai economicoasa a fluxurilor de incasari si plati, mai ales in cazul companiilor ce au o raspandire teritoriala importanta.

 Banca automata presupune instalarea in anumite locatii a unor mijloace tehnice de primire si procesare a numerarului depus de clienti in conturile lor, efectuarea unor operatiuni pe cont fara mijlocirea unui operator bancar, efectuarea unor schimbari valutare cu posibilitatea eliberarii in numerar etc. Serviciile sunt disponibile permanent si reprezinta un real interes pentru clienti mari, sofisticati si care nu au timp sa ajunga in timpul zilei la o unitate bancara.

 Internet banking-ul ofera posibilitatea clientilor bancari de a efectua cumparaturi folosind aceste retele virtuale, in conditii depline de siguranta si confort.

 Phone banking-ul este din ce in ce mai prezent in tarile dezvoltate si permite ca prin utilizarea telefonului mobil clientii sa opereze pe conturile lor si sa dispuna oricand de acces la acestea. In tara noastra acest canal de distributie se afla in faza de pregatiri si lansare.

In concluzie, dezvoltarea si diversificarea produselor si serviciilor bancare constituie un process continuu si este strans legat de modernizarea si extinderea canalelor de distributie pentru ca operatiunile bancare sa presupuna pentru clienti siguranta, confort, operativitate si un cost cat mai scazut.

GESTIUNEA ACTIVELOR NEPERFORMANTE in ACTIVITATEA BANCARA

Creditarea este cea mai insemnata operatiune de plasament (sau de activ) a unei institutii de credit. Acordarea propriu-zisa a oricarui credit este precedata de etapa de analiza a documentatiei depuse de client si de aprobarea acestuia, potrivit competentelor stabilite prin norme interne, de catre fiecare banca. Procesul de creditare, chiar in conditiile realizarii echilibrului intre o activitate prudent si eficienta, genereaza inerent si aparitia unor credite neperformante.

Pentru mentinerea in limite controlabile a nivelului creditelor neperformante bancile trebuie sa depisteze din timp eventuala inrautatire a situatiei clientului si trecerea, dupa caz, la aplicarea masurilor de recuperare pe cale amiabila, prin executarea garantiilor sau prin declansarea procedurilor de faliment.

8.1. Definirea creditelor neperformante. Factori ce determina aparitia acestora

In baza reglementarilor BNR si a normelor proprii, bancile vor considera ca toate creditele detinute de un client, persoana juridica, sunt considerate credite neperformante, daca este indeplinita una din urmatoarele conditii:

 clientul inregistreaza datorii restante fata de banca de peste 90 zile;

 impotriva clientului a fost declansata procedura executarii silite si/sau s-a primit notificarea privind deschiderea procedurii prevazuta de legea insolventei; sunt, insa si cazuri de exceptie in care bancile declara creditele neperformante si atunci cand:

-clientul si-a restrans activitatea, situatia financiara este in continua degradare,

garantiile sunt deteriorate sau au disparut, nu se mai justifica prelungirea perioadei de creditare etc;

-un client face parte dintr-un grup de companii legate intre ele si firma conducatoare a grupului are credite neperformante.

In situatia declararii unor credite ca neperformante bancile sunt obligate sa constituie provizioane integrale - de 100% - asupra expunerii totale - soldul la zi al creditelor si dobanzilor datorate - din care se poate deduce pana la 25% din valoarea garantiilor reale constituite in favoarea creditorului.

Ajungerea in aceasta situatie a creditelor acordate unui client poate avea loc datorita unor cauze diverse, din care mentionam:

Lipsa lichiditatilor pe o perioada mai lunga, chiar pe fondul unei situatii economice bune, datorita unor necorelari intre incasari si plati;

Schimbari nefavorabile ale mediului economico-financiar dupa acordarea efectiva acreditelor, care conduc la nerealizarea obiectivelor propuse de catre imprumutat (criza economica generala sau sectoriala; disparitia unor piete de desfacere interne sau externe; deprecierea accelerata a monedei nationale; cresterea exploziva a dobanzilor bancare etc);

Necunoasterea suficienta a clientilor si urmarirea defectuoasa a modului de utilizare a creditelor, potrivit destinatiei aprobate;

Management-ul necorespunzator al firmei creditate, schimbari inadecvate ale management-ului , ale structurii organizatorice sau formei de organizare;

Efectuarea unei analize superficiale, bazata pe o documentatie necorespunzatoare sau incompleta, o interpretare eronata a rezultatelor financiare si a bonitatii clientului, utilizarea unor proceduri de analiza incompleta sau neluarea in considerare a unor factori de risc.

Privitor la clientii persoane fizice, cu credite bancare se considera credite neperformante, daca:

 cel putin unul dintre credite se incadreaza in urmatoarele categorii:

o credite fara garantii reale imobiliare, cu restante de peste 120 zile;

o credite cu garantii reale imobiliare, cu restante de peste 90 zile.

 impotriva debitorului sau a unui bun adus in garantie, a fost declansata procedura de executare silita a garantiilor sau procedura insolventei.

In anumite cazuri bancile pot declara ca neperformante si creditele acordate persoanelor fizice, reesalonate pentru intarzieri la plata ce depasesc 45 de zile. In conditiile actualei crize este de mentionat ca numarul clientilor bancari din randul persoanelor fizice ce ajung cu credite neperformante, este in continua crestere.

Potrivit datelor Biroului de Credite, la finele lunii octombrie 2009, numarul persoanelor fizice cu restante la banci si alte institutii financiare nebancare era de peste 600.000. Nu toti acesti restantieri pot fi clasificati in categoria persoanelor cu credite neperformante, insa tendinta actuala este de crestere.

Pentru a evoca dinamica inregistrata de evolutia creditelor cu probleme, vom mentiona cateva cifre furnizate de BNR:

Remarcam cresterea exploziva a acestor ponderi, mai ales in cursul anului 2009, de peste 3 ori, in timp ce in perioada anilor 2006-2008 ritmul a fost mai scazut.Acest fenomen este evocat si daca privim evolutia intregii game a creditelor acordate clientele bancare si nebancare, precum si a plasamentelor interbancare si a dobanzilor aferente, inclusive elemente in afara bilantului, ca expunere bruta (nediminuata cu valoarea garantiilor reale):

Remarcam, astfel, scaderea sensibila a calitatii expunerilor sanatoase: primele 2 categorii insemnate scad de la 89,9% in sept. 2008, la 81,3% , concomitent cu cresterea ponderii creditelor sensibileultimele doua categorii - de la 4,8% la 11,3%! In mod corespunzator au crescut provizioanele ce au redus sensibil profitabilitatea institutiilor mentionate mai sus. In sistemul bancar, de pilda, profitul net a scazut de la 3,6 miliarde lei (la 30 sept.2008), la numai 680 milioane lei (la 30 sept.2009), cu alte cuvinte o scadere de peste 5 ori.

8.2. Administrarea creditelor neperformante

8.2.1. Institutiile de credit se organizeaza in vederea bunei gestionari a creditelor ajunse in aceasta situatie, deoarece, potrivit normelor de recuperare, exista obligativitatea valorificarii garantiilor existente sau aplicarii altor masuri pentru limitarea pierderilor suferite. Pentru inceput in urma efectuarii clasificarii portofoliului de credite se calculeaza si se inregistreaza nivelul provizioanelor de constituit, ce se suporta pe seama rezultatelor financiare ale bancilor. Apoi, in functie de criteriile evocate anterior se determina creditele ce se declara neperformente si clientii respectivi impreuna cu intreaga documentatie se predau unor compartimente specializate in gestionarea lor. Cu acest prilej, se procedeaza la reevaluarea garantiilor existente si se verifica gradul lor de conservare sau modul cum sunt folosite. Dosarul fiecarui client se instrumenteaza de catre analistul de credite urmarindu-se in principal:

 Performantele istorice, actuale si de perspectiva;

 Fluxurile financiare in cadrul grupului de firme, caz in care se examineaza si posibila contaminare a clientului in cauza, cu situatia dificila a unei alte companii din grup;

 Evolutia creantelor si a obligatiilor, sub aspectul vechimii si volumului, precum si perspective de incasare a acestora;

 Perspectiva imbunatatirii capacitatii de plata a clientului;

 Identificarea activelor detinute de client, altele decat cele aduse in garantie si care pot fi valorificate pentru recuperarea creditelor.

In baza acestei etape de analiza, structurile specializate in recuperare, procedeaza si la o examinare din punct de vedere juridic al documentatiei iar, in final, se propun pasii de urmat in relatia cu clientul.

In cele mai multe cazuri clientii sunt vizitati la sediul lor de personalul bancii implicat si se analizeaza gradul de cooperare al acestora in gasirea unor solutii practice pentru stingerea datoriilor restante. In practica bancara se cunosc mai multe solutii de recuperare. Alegerea modalitatii de recuperare adecvata in functie de particularitatile fiecarui caz in parte, de natura creditelor neperformante, de valoarea creantei, de identificarea si cuantificarea tuturor elementelor de risc, de natura si valoarea garantiilor constituite.

8.2.2. Recuperarea amiabila

Aceasta modaliatate de recuperare se adopta in conditiile in care se constata ca exista capacitate de onorare a angajamentelor precum si disponibilitatea clientului de a colabora cu banca. In cadrul acestei etape cunoastem mai multe modalitati de recuperare amiabila.

8.2.2.1. Restructurare financiara

Prin restructurare financiara se realizeaza o intelegere intre imprumutat si banca, concretizata prin incheierea unui act bilateral, contract de credit sau act aditional la contractul de credit si care are ca scop recuperarea datoriei. Poate fi adoptata prin utilizarea separata sau cumulativa a urmatoarelor modalitati de recuperare:

 Reesalonarea creditelor si a dobanzilor neplatite existente in sold

in cadrul perioadei initiale de rambursare, prin redimensionarea ratelor de rambursat, de cele mai multe ori, intr-un volum mai redus la inceput si - progresiv - mai ridicat catre partea finala, cand se considera ca redresarea financiara a clientului este mai consistenta;

prin prelungirea duratei initiale de rambursare, situatie in care datoriile lunare de platit se reduc simtitor, iar clientul are posibilitatea reala de redresare, concomitent cu adoptarea unor masuri interne, de catre clientul in cauza;

 Diminuarea procentului de dobanda si reducerea nivelului comisioanelor

Se poate apela la aceasta solutie numai in situatiile bine fundamentate, cand prin diminuarea procentului de dobanda si/sau al comisioanelor percepute se pot crea conditii de rambursare a datoriilor clientului catre banca.

 Suplimentarea creditelor initiale prin acordarea unor noi credite ori eliberarea de scrisori de garantie bancara, acoperite integral cu garantii solide.

Aceasta solutie se adopta numai in cazuri bine justificate si cand banca apreciaza, in mod real, ca sunt conditii concrete, solide pentru redresarea clientului (ex.: finalizarea unor investitii in curs, cresterea capitalului circulant strict necesar continuarii activitatii etc.) in cadrul unui termen stabilit de comun acord.

 Valorificarea pe cale amiabila a unor garantii, prin vanzarea activelor afectate garantiei, de catre proprietarul garant, cu acordul prealabil al bancii si sub conditia ca sumele obtinute in cadrul vanzarii sa fie destinate recuperarii datoriilor.

 Rambursarea creditelor si a dobanzilor prin intrarea in proprietatea banciii, prin darea in plata sau prin adjudecare in contul creantei, a unor active atractive de natura bunurilor mobile si imobile.

La o asemenea solutie se poate apela in cazurile in care banca apreciaza ca poate folosi bunurile pentru propria sa activitate, sau ca le poate vinde intr-o perioada scurta. Precizam ca aceasta modalitate de recuperare nu poate fi utilizata atunci cand impotriva clientului s-a decalnsat procedura insolventei.

8.2.2.2. Angajamentul de plata

Este un act unilateral al debitorului prin care acesta isi asuma fata de banca obligatia de a plati datoriile exigibile, la anumite termene si cu indicarea cuantumului fiecarei plati. De regula, aceasta metoda se accepta in perioada prealabila inceperii executarii silite, in situatia in care nu sunt indeplinite conditiile pentru restructurare financiara.

8.2.2.3. Alte masuri

Codul civil romanesc prevede si defineste unele masuri de recuperare ca: Novatia, Delegatia, Cesiunea de creanta, Subrogatia etc. In rezumat, aceste cai, constau in preluarea de catre o alta persoana decat clientul debitor, a obligatiilor de restituire a datoriilor catre banca. In unele cazuri chiar banca poate prelua unele drepturi de creanta ale clientului asupra altor persoane juridice sau fizice, in vederea recuperarii lor ulterioare.

8.2.3. Recuperarea in contencios

Bancile recurg la aceasta modalitate de recuperare a creantelor atunci cand din analiza rezulta ca nu exista o alta cale de recuperare sau cand alte masuri ar fi mai putin eficiente precum si atunci cand recuperarea amiabila nu a dat rezultate. Se urmareste ca procedura recuperarii in contencios sa decurga cat mai rapid pentru evitarea riscului prescriptiei dreptului la actiune sau a dreptului de a cere executarea silita precum si evitarea perimarii sau disparitiei garantiilor reale. In practica bancara se cunosc mai multe modalitati de recuperare in contencios, astfel:

8.2.3.1. Executarea silita a bunurilor clientului debitor sau al garantiilor

In cadrul structurilor specializate de gestionare a creditelor neperformante, bancile pot incadra specialisti din diferite domenii de activitate, analisti de credit, evaluatori, juristi si executori bancari. Aceasta structura mixta ofera posibilitatea bancii de a urgenta gasirea celor mai potrivite cai de recuperare si de a actiona rapid atunci cand se decide executarea silita a garantiilor reale. In aceasta etapa, un rol determinant il au juristii si executorii bancari, care sustin toate demersurile bancii in justitie pentru obtinerea incuviintarilor legale de executare silita, dar si realizarea propriu-zisa a valorificarii acestor garantii reale. Mentionam ca datorita lipsei unei piete mature de tranzactionare a bunurilor imobiliare si - uneori - chiar a celor mobiliare procesul de vanzare a bunurilor aduse in garantie de clienti se dovedeste anevoios si in multe cazuri pretul obtinut poate fi redus fata de valoarea bunurilor evidentiata in contabilitate sau stabilita de evaluatori.

8.2.3.2. Procedura insolventei pentru debitori si garanti

La aceasta procedura se recurge, in general, atunci cand:

 se considera ca fiind oportuna declansarea acestei proceduri de catre banca

 procedura a fost deja declansata din initiativa debitorului sau a unui tert debitor.

Principalele obiective ce se urmaresc pe perioada de derulare a procedurii:

inregistrarea corecta a creantelor bancii;

alegerea bancii in Comitetul Creditorilor;

sustinerea celei mai adecvate modalitati de derulare a procedurii (procedura

simplificata, reorganizare judiciara, faliment);

analiza planului de reorganizare;

justa evaluare a bunurilor debitorului;

aprobarea modalitatilor oportune de valorificare a bunurilor debitorului;

inchiderea cat mai rapida a procedurii, atunci cand este posibil.

8.2.3.3. Inscrierea creantei in alte proceduri speciale (ex.: inscrierea creantei bancii in procedura lichidarii reglementata de Legea nr.137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii)

In concluzie, recuperarea in contencios poate fi adoptata ca masura de recuperare ca urmare a esuarii recuperarii amiabile.

8.2.4. Recuperarea creantelor pe calea vanzarii acestora unor societati specializate

O asemenea modalitate a fost abordata pentru prima oara de catre bancile romanesti cu numai 2-3 ani in urma, pe masura ce numarul creantelor de recuperat a crescut vertiginos, in special in sectorul creditelor pentru persoanele fizice. Se tine cont si de faptul ca asemenea creante:

 sunt omogene, respectiv reprezinta credite acordate pentru nevoi personale, achizitia de

bunuri de folosinta indelungata etc.;

 sunt de valori relativ reduse;

 sunt in numar mare si posibilitatile de recuperare ale unor banci sunt limitate.

In aceste cazuri, bancile negociaza cu societatile specializate, structura creantelor, valoarea acestora, pretul rezidual pe care bancile il vor incasa (ca procent din valoarea totala a pachetelor externalizate), termenele de plata etc.

Pentru institutiile de credit aceasta modalitate de recuperare poate fi o solutie rapida pentru eliminarea din bilant a unor creante neperformante si reluarea, pe o baza mai sanatoasa, a creditarii. Gestionarea cu raspundere a creditelor neperformante reprezinta o activitate importanta a bancilor si constituie o cale de gestionare a riscurilor de credit si de reintregire a fondurilor necesare creditarii.

In plus pot fi reintregite provizioanele constituite pentru acoperirea creditelor neperformante, cu influente directe in mentinerea profitabilitatii in sectorul bancar.

GESTIUNEA LICHIDITATII si a SOLVABILITATII INSTITUTIILOR DE CREDIT

Cand vorbim despre lichiditatea unei institutii de credit avem totdeauna in vedere capacitatea acesteia de a efectua in mod neintrerupt operatiuni de incasari si plati in conturile clientilor, dar si pentru activitatea proprie. In activitatea bancara, asa cum am vazut, se lucreaza cu un mare numar de clienti, carora li se efectueaza multiple operatiuni si li se ofera o gama diversificata de produse.

Evolutia si performanta sistemelor informatice actuale fac posibila o gestiune in timp real a activelor si pasivelor bancii ce se afla intr-o dinamica permanenta.

Bancile romanesti actioneaza, inca, intr-un mediu economico-financiar imprevizibil, volatil cu consecinte asupra comportamentului clientilor care, decid uneori sa efectueze operatiuni neasteptate: retrageri premature de disponibilitati, convertirea monedei nationale in valuta, intarzieri

la plata datoriilor catre banca etc.

Ca atare, gestiunea lichiditatii bancii reprezinta, poate, cea mai sensibila parte a management-ului bancar, in general. In baza prevederilor legale "institutiile de credit trebuie sa-si organizeze intreaga activitate in conformitate cu regulile unei practici bancare prudente si sanatoase" .

In acest scop, sunt reglementate aspecte esentiale privind:

Nivelul si structura fondurilor proprii; gradul adecvat de capitalizare;

Cadrul privind atragerea resurselor de la clientela;

Reguli de functionare a pietei monetare si valutare;

Sistemele de plati prin virament si a platilor cu numerar in conditii de siguranta si operativitate;

Limitarea expunerilor pe un client sau grup de clienti etc.

In cele ce urmeaza vom examina aspecte concrete privind asigurarea respectarii cerintelor normative ale BNR, dar si modalitati practice privind controlul lichiditatii in activitatea bancara.

9.1. Notiuni de baza privind lichiditatea institutiilor de credit

In baza reglementarilor emise de Banca Nationala *4, bancile tin seama de clarificarile aduse unor termeni specifici cu care se opereaza in gestiunea lichiditatii. Amintim pe cei mai relevanti:

 Grup de clienti aflati in legatura - doua sau mai multe persoane fizice si/sau juridice care constituie, potential, un risc de lichiditate, deoarece una dintre persoane detine direct sau indirect, controlul si drept urmare actiunile acestei persoane pot influenta comportamentul celorlalti din grup: retrageri de depozite, inchideri de conturi, utilizarea angajamentelor primite de la banca etc.

 Risc mare de lichiditate este riscul de lichiditate fata de o persoana sau fata de un grup de clienti aflati in legatura, a carei valoare reprezinta cel putin 10% din valoarea datoriilor - altele decat imprumuturile - si a angajamentelor de finantare date de banca evidentiate in afara bilantului;

 Durata ramasa de scurs, semnifica durata de viata reziduala a activelor, a datoriilor si a angajamentelor din afara bilantului primite sau acordate de institutiile de credit. De exemplu: un depozit pe termen de 6 luni constituit la 1aug.2009, in analiza indicatorilor de lichiditate efectuata la data de 30 nov.2009, are o durata ramasa de scurs de 2 luni, adica 60 de zile.

 Tarile din categoria A sunt statele membre ale Uniunii Europene si tarile ce au statut de membre depline ale Organizatiei de Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE).

 Excedent/Deficit de lichiditate - diferenta pozitiva/negativa dintre lichiditatea necesara, determinata pe diferite benzi de scadenta/maturitati. Vorbim despre lichiditate efectiva, de pilda pe un interval de 30 de zile, atunci cand insumam pozitiile din activul bilantier si extrabilantier ce se pot transforma in lichiditati/disponibilitati in decurs de maximum 30 de zile. Exemplificam: numerarul din casieriile bancii, disponibilitatile din conturile curente deschise la BNR sau la alte banci comerciale corespondente, depozitele la vedere sau/si cele cu durate de pana la 30 de zile etc. Dimpotriva, toate obligatiile institutiei de credit, tot pe intervale de scadenta, constituie lichiditatea necesara sau, cu alte cuvinte, ce are de platit banca deponentilor sau altor creditori in cadrul acestor scadente.

Deficit de rezerve, reprezinta diferenta, in minus, dintre soldul mediu al contului curent deschis la BNR si limita minima a necesarului de rezerve obligatorii solicitat de Banca Centrala intr-o perioada determinata, de regula 30-31 de zile.

9.2. Cerintele gestiunii eficiente a lichiditatii institutiilor de credit

Pentru a face fata cerintelor curente de lichiditate, bancile trebuie sa detina suficiente active sub forma de numerar, conturi de disponibilitati, dar si alte plasamente ce pot fi transformate rapid in lichiditati (ex.: titlurile de stat). Aceste eforturi se traduc, insa, si in obtinerea unor venituri mai reduse, cunoscand ca activele lichide au dobanzi reduse, iar numerarul nu aduce niciun venit. O activitate echilibrata pe toate palierele de gestiune a resurselor si plasamentelor se asigura, de regula, cu respectarea unor cerinte de baza, dintre care vom mentiona pe cele mai importante:

Suficienta resurselor atrase, in sensul atragerii de la clientela a cat mai multor disponibilitati - printr-o oferta bogata de depozite si conturi de economii - dar si printr-o activitate sustinuta pe piata monetara: limite de lucru cu cat mai multe banci, acorduri de finantare interbancare si cu bancile-mama etc. Bancile trebuie sa manifeste suficienta flexibilitate pe piata interbancara pentru ca, in caz de nevoie, cerintele temporare de lichiditati sa fie gasite relative usor pe aceasta piata.

Diversitatea resurselor atrase presupune ca institutia de credit sa atraga resurse de la diferite categorii de clienti carora sa le ofere produse adecvate, astfel incat solicitarile simultane de retrageri anticipate sa fie cat mai usor gestionate. Practic orice banca universala urmareste prin strategia sa, expunerea pe o paleta extrem de larga de clienti ce asigura o baza solida de lichiditati. In cadrul acestui subpunct evocam si necesitatea diversificarii scadentelor cu accentul pe termene mai lungi. Practica noastra bancara ilustreaza faptul ca, in Romania, majoritatea resurselor atrase de la clientela o reprezinta depozitele pe termene de pana la 90 de zile. Este adevarat ca in cea mai mare parte aceste depozite se reinnoiesc periodic, asigurand o stabilitate pe termen mediu si lung, dar privind strict din punct de vedere al gestiunii lichiditatii acest aspect reprezinta un punct vulnerabil.

Modul de efectuare a plasamentelor bancare in sensul corelarii cu scadentele resurselor atrase, a diversificarii activelor si a clientilor debitori. Se urmareste si gradul in care un active poate fi transformat in lichiditati, in caz de nevoie, cunoscand ca titlurile de stat indeplinesc usor aceasta cerinta. Asigurarea activelor cu grad ridicat de lichiditate si cu randamente mai scazute, se coreleaza cu nevoia unor plasamente pe termene mai lungi, cu dobanzi mai mari.

Soliditatea relatiilor cu clientela printr-o cunoastere adecvata a acesteia, permite institutiei de credit sa studieze comportamentul clientilor debitori si creditori, sa evite fenomenul de neincredere reciproca si retrageri anticipate de resurse in mod nejustificat. Relatia de parteneriat pe termen lung cu clientul este un principiu esential in activitatea bancara si adduce beneficii solide ambilor parteneri: banca si client. Bancile depun eforturi sustinute in comunicare si cauta sa asigure transparenta in relatiile cu clientii, consolidand astfel capitalul de incredere atat de necesar intr-un mediu macroeconomic volatil.

Suportul actionarilor semnificativi in cazul unor crize de lichiditate, asigura institutiei de credit mijloacele necesare de a face fata obligatiilor asumate, dar si de a restabili increderea clientilor, cand este cazul. In cazul bancilor romanesti, o mare parte a acestora este detinuta de capitalul bancar strain care asigura intr-adevar necesarul suplimentar de finantare pentru continuarea creditarii agentilor economici, a populatiei si a statului, mai ales acum cand deficitul bugetar se apropie de 7-8% anual. Amintim ca expunerea bancilor straine in economia romaneasca - prin intermediul sistemului bancar romanesc - depaseste 30 miliarde euro, cu posibilitatea de crestere in viitor, pe masura ce cresterea economica va fi reluata.

In sfarsit mai evocam si faptul ca intre cerintele amintite se numara si asigurarea profitabilitatii activitatii bancare, in limite rezonabile, printr-o buna gestionare a dobanzilor la resurse si plsamente, in contextul asigurarii continue a lichiditatii necesare.

In concluzie, management-ul lichiditatii bancare se efectueaza cu prudenta si flexibilitate, cu profesionalism si incredere, astfel incat relatiile cu clientela sa se consolideze si activitatea clientele bancare sa se desfasoare in conditii normale.

9.3. Supravegherea lichiditatii bancare

In activitatea curenta monitorizarea riscului de lichiditate se realizeaza, in primul rand, de catre fiecare institutie de credit. In acest scop, management-ul bancii este responsabil de elaborarea unei strategii anuale de lichiditate - ce se transmite ca document oficial la BNR - dar si de asigurarea cadrului organizatoric si normativ intern. Departamentele de trezorerie si risc sunt organizate in mod adecvat pentru procesarea in timp real a informatiilor privind resursele si plasamentele, operatiunile de piata monetara si valutara, evolutia soldului conturilor curente deschise la BNR etc. Rigoarea activitatii bancare impune alinierea la orele de inchidere a operatiunilor bancare zilnice, a operatiunilor interbancare si cu BNR, in vederea optimizarii sumelor de plasat sau de imprumutat din piata.

Pe de alta parte, BNR are prin lege atributii privind supravegherea indicatorului de lichiditate ce se raporteaza lunar si trebuie sa fie cel putin 1, pe fiecare banda de scadenta. Formularistica necesara este redata in anexele la prezentul capitol si, in cele ce urmeaza, vom examina etapele necesare pentru a ajunge sa determinam acest indicator.

Repartizarea activelor bilantiere pe scadente - anexa 1a

In aceasta etapa activele bilantiere se repartizeaza pe benzile de scadenta, in functie de durataramasa de scurs. Astfel, activele cu scadenta la vedere, cum sunt: sumele in casieriile bancii,disponibilitatile in contul curent deschis la BNR si in conturile de corespondent deschise la alte institutii de credit, depozitele la vedere, credite de pe o zi pe alta acordate institutiilor financiare etc., se inscriu pe prima banda de scadenta la valoarea contabila. In acelasi mod se inscriu si dobanzile (creantele atasate) aferente acestor active. Titlurile de stat, precum si alte titluri cu venit variabil sau cu venit fix se inscriu tot in prima banda de scdenta la valoarea ajustata, reprezentand intre 60-95%din valoarea lor repartizate pe benzi de scadenta in functie de durata ramasa de scurs, la valoarea contabila ajustata, dupa caz, cu anumiti coeficienti.

Repartizarea obligatiilor bilantiere pe scadente - anexa 1b

Astfel, datoriile cu scadenta la vedere, cum sunt: disponibilitatile din conturile curente ale clientelei, din conturile de corespondent ale institutiilor de credit, depozitele la vedere, imprumuturi interbancare pe termene de pana la 30 zile etc. se trec pe prima banda de scadenta. Datoriile privind depozitele la termen sunt repartizate pe benzi de scadenta in functie de durata ramasa de scurs, la valoarea contabila ajustata, dupa caz. In mod similar se repartizeaza si dobanzile aferente acestor datorii (creante atasate). Precizam ca toate aceste informatii se prelucreaza automat, bancile utilizand sisteme informatice complexe cu posibilitati de verificare/reconciliere automate.

In mod similar se vor repartiza si angajamentele extrabilantiere primite (anexa 1c) sau angajamentelor date in favoarea clientelei (anexa 1d), la valori contabile ajustate in functie de gradul de executare a acestora.In aceasta categorie intra angajamente de finantare primite/date in favoarea bancii/altor banci sau clientelei nebancare, precum si angajamente de garantie: cautiuni, avaluri etc., date/primite.

In final - anexa 2 - avem calculul pentru determinarea indicatorului de lichiditate, pe fiecare banda de scadenta, in baza urmatoarei formule:

Il = Le/Ln

Il = Indicatorul de lichiditate

Le = Lichiditatea efectiva

Ln = Lichiditatea necesara

Lichiditatea efectiva este data de insumarea valorilor corespunzatoare activelor si angajamentelor in afara bilantului primit, pe fiecare banda de scadenta, preluate din anexele 1a si 1c.

Lichiditatea necesara se obtine prin insumarea obligatiilor bilantiere si a angajamentelor in afara bilantului date, pe fiecare banda de scadenta, preluate din anexele 1b si 1d.

In final obtinem cele doua informatii de sinteza ce caracterizeaza lichiditatea institutiei de credit,respectiv:

Excedentul sau deficitul de lichiditate pe fiecare banda de scadenta

Indicatorul de lichiditate, in mod similar.

Daca institutia de credit inregistreaza valori subunitare ale indicatorului de lichiditate, BNR ii solicit sa ia masurile necesare intr-o perioada de timp stabilita epntru a intra in normalitate.

9.4. Gestiunea solvabilitatii in activitatea bancara

Potrivit prevederilor Legii bancare "in scopul asigurarii stabilitatii si sigurantei activitatii desfasurate si/sau a indeplinirii obligatiilor asumate, fiecare institutie de credit trebuie sa mentina un nivel adecvat al fondurilor sale proprii".

Cu alte cuvinte bancile trebuie sa aiba asigurate intotdeauna un nivel de solvabilitate corespunzator.

Reglementarile BNR, date in aplicarea legii, stabilesc cu rigurozitate elemente ce intra in calculul fondurilor proprii si, ce riscuri trebuie sa fie acoperite, ca de exemplu:

riscul de credit

riscul de diminuare a creantei

riscul pozitiei de schimb

riscul de decontare/livrare

riscul valutar

riscul operational

Noul Acord de Capital sau Reglementarile Basel II statueaza un model mai extins de calcul al fondurilor proprii precum si cuantificarea riscurilor acoperite, astfel incat institutiile de credit sa fie mult mai in masura sa raspunda unor riscuri in crestere si sa fie protejate interesele actionarilor pe termen lung.

Gestiunea prudenta si sanatoasa a activitatii bancare prin prisma solvabilitatii presupune

o evaluare corecta a fiecarei categorii de risc, folosind metode standard sau avansate;

determinarea cerintei de capital pentru acoperirea riscurilor amintite;

respectarea cerintelor privind expunerile mari stabilite prin reglementarile BNR;

respectarea limitelor maxime privind participatiile calificate, respectiv acele participatii directe sau indirecte intr-o entitate diferita de o institutie de credit care reprezinta cel putin 10% din capitalul acelei entitati; o asemenea participatie nu trebuie sa depaseasca 15% din fondurile proprii ale institutiei de credit, iar totalul acestor participatii sa nu depaseasca 60% din fondurile proprii ale acesteia;

institutiile de credit trebuie sa dispuna de strategii si procese interne formalizate, solide, eficiente si complete de evaluare a nivelului fondurilor proprii functiei de riscurile la care acestea sunt expuse.

In cadrul procedurilor interne, bancile trebuie sa-si determine profilul de risc al fiecarui camp de activitate, gradul de risc asumat si asigurarea cu fonduri proprii la un nivel adecvat. In general, se accepta un profil scazut sau mediu pe o activitate sau alta, iar pe ansamblul activitatii sale institutia de credit trebuie sa nu depaseasca un profil de risc mediu. In cadrul activitatii de supraveghere, BNR analizeaza si verifica profilul de risc al institutiilor de credit, adecvarea capitalului si dispune masuri de redresare in situatiile de risc ridicat sau neacoperire corespunzatoare cu fonduri proprii. Analizele BNR se fac pe baza raportarilor periodice ale institutiilor de credit, dar si ca urmare a unor inspectii la fata locului. In acest din urma caz verificarile BNR sunt mai complexe si analitice, iar concluziile si masurile dispuse entitatii controlate vizeaza redresarea, dupa caz, a activitatii sau diminuarea expunerii in activitati cu un profil de risc ridicat. In conformitate cu prevederile Acordului Basel II, institutiile de credit sunt obligate sa asigure un nivel minim al solvabilitatii de cel putin 8%.

Avand in vedere efectele actualei crize economico-financiare, BNR a solicitat, incepand cu finele anului 2008, ca in Romania, acest nivel sa fie de min.10%. Prin deteriorarea unei parti a portofoliului de credite, a cresterii riscurilor valutare si operationale s-a ajuns ca bancile sa fie nevoite sa constituie provizioane mai mari si, in acelasi timp, sa suplimenteze si capitalurile proprii prin aportul direct al actionarilor.

Mentionam si faptul ca in Romania bancile inca nu aplica Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS) in determinarea provizioanelor, care sunt mai permisive si tin cont de calitatea garantiilor. Sistemul romanesc actual este mult mai strict, iar provizioanele de risc determinate pe aceasta baza sunt cu mult mai mari. In urma recentelor acorduri incheiate de Guvernul Romaniei cu FMI, Comisia Europeana si Banca Europeana de Investitii s-a prevazut trecerea la aplicarea integrala a IFRS la inceputul anului 2012.

Potrivit datelor BNR, sistemul bancar romanesc avea la 30.09.2009, un nivel mediu al solvabilitatii de 13,7% si nicio institutie de credit nu se situa cu acest indicator sub 10%, demonstrand ca efectele crizei au fost absorbite cu bine prin capitalizarea corespunzatoare a bancilor.

Gestiunea lichiditatii si a solvabilitatii institutiilor de credit reprezinta o preocupare de prim ordin a management-ului acestora, care trebuie sa asigure:

 elaborarea strategiei necesare si adaptarea sa permanenta la evolutiile pietei;

 organizarea structurilor corespunzatoare in centrala si in reteaua teritoriala de urmarire si raportare a modului cum sunt gestionate resursele bancii si riscurile aferente;

 perfectionarea pregatirii profesionale a personalului ce lucreaza in aceste structuri si inzestrarea cu logistica necesara, indeosebi in domeniul informaticii;

 respectarea competentelor in angajarea fondurilor institutiei de credit, a normelor si procedurilor in materie de lichiditate si solvabilitate.

In conditiile actuale de criza, aceste responsabilitati devin si mai importante, iar institutiile de credit devin cu atat mai constiente ca trebuie sa imbine prudenta cu asumarea unor riscuri controlabile si gestionabile.

GESTIUNEA RISCURILOR BANCARE

Activitatea institutiilor de credit se desfasoara in conditiile asumarii de riscuri in relatiile cu clientela, in cadrul unei economii inca volatile si neconsolidate, cu un personal numeros cu nevoi permanente de perfectionare a pregatirii profesionale. In plus, tehnica bancara inclusiv cea informatica implica existenta unor riscuri operationale de care bancile tin seama. Legislatia bancara, in conditiile aplicarii Noului- Acord de Capital, respectiv reglementarile Basel II, solicita institutiilor de credit sa asigure cunoasterea, evaluarea si controlul riscurilor, dar si dimensionarea corespunzatoare a fondurilor proprii, care sa acopere posibilele pierderi prin materializarea unor riscuri.

In cadrul unor capitole precedente am facut scurte referiri la o parte din riscurile bancare, iar in continuare ne propunem sa completam aceste cunostinte in contextul mai larg al gestiunii bancare prudente si sanatoase.

10.1. Cadrul de reglementare a gestiunii riscurilor bancare

In context european, reglementarile Basel II sunt transpuse in Directiva

nr.2006/48/CE si Directiva nr.2006/49/CE ale Parlamentului European si ale

Consiliului Europei.In Romania, au aparut - la nivel legislativ - Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.99/2006 si Legea bancara nr.227/2007 ce instituie in mod imperativ obligatii institutiilor de credit pe linia controlului riscurilor si acoperirea acestora cu capitaluri proprii.

Este pentru prima data cand bancilor li se solicita determinarea cerintelor de capital si pentru acoperirea riscurilor operationale, iar determinarea nivelului de risc pentru activitatile curente se face pe o baza mult mai larga, utilizand atat datele istorice, cat si prospectarea in viitor a unor evenimente in relatiile cu clientela. Pe de alta parte, Banca Nationala si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare au elaborate regulamente in aplicarea legislatiei sus-amintite.

Exemplificam:

 Regulamentul nr.13/18/14.12.2006 privind determinarea cerintelor minime de capital pentru institutiile de credit si firmele de investitii.

 Regulamentul nr.15/20/14.12.2006 privind tratamentul riscului de credit pentru institutiile de credit si firmele de investitii potrivit abordarii bazate pe modele interne de rating.

 Regulamentul nr.16/21/14.12.2006 privind expunerile mari ale institutiilor de credit si ale firmelor de investitii.

 Regulamentul nr.18/23/14.12.2006 privind fondurile proprii ale institutiilor de credit si ale firmelor de investitii.

 Regulamentul nr.19/24/14.12.2006 privind tehnicile de diminuare a riscului de credit utilizate de institutiile de credit si firmele de investitii.

 Regulamentul nr.24/29/14.12.2006 privind determinarea cerintelor minime de capital ale institutiilor de credit si ale firmelor de investitii pentru riscul operational.

In sfarsit, institutiile de credit elaboreaza norme, instructiuni si proceduri proprii in acest sens, precum si strategii privind identificarea riscurilor semnificative si administrarea acestora. Acest cadru normativ apare ca fiind laborios si foarte detaliat, iar aplicarea sa in practica presupune din partea institutiilor de credit:

-sa asigure structuri specializate in determinarea si controlul riscurilor, fara nicio implicare in activitatea operationala a bancii si cu raportare directa catre top management-ul bancii;

-sa dispuna de logistica necesara, indeosebi pe linie informatica, pentru ca aceste structuri sa efectueze analize complexe, rapide in domeniul riscurilor bancare;

-sa examineze, periodic, in Comitetul pentru Administrarea Riscurilor, rapoartele intocmite de catre departamentele de risc si sa dispuna masurile necesare pentru inlaturarea unor deficiente, vulnerabilitati, dar si pentru mentinerea unui control adecvat al riscurilor.

Tinem sa precizam ca Banca Centrala examineaza, la randul sau, rapoartele bancilor in materie de risc, efectueaza propriile inspectii la fata locului si dispune remedierea deficientelor constatate.

10.2. Identificarea riscurilor si strategia globala a institutiei de credit in administrarea acestora

Bancile preiau in mod inevitabil, in activitatea pe care o desfasoara, riscuri, cu conditia ca acestea sa fie limitate, comensurabile si controlabile in orice moment.

Politicile si procedurile de gestiune a riscului intocmite la nivelul bancii sunt astfel concepute, incat:

sa corespunda cu strategia generala a bancii aprobata de Consiliul de Administratie sau de Supraveghere, dupa caz;

sa defineasca principalele riscuri ce pot afecta calitatea si performanta portofoliului de active si pasive;

sa anticipeze, pe cat posibil, evolutiile de natura economica, fiscala, legislativa, politica si ale mediului bancar cu impact asupra clientelei si activitatii bancii. Bancile abordeaza riscul in mod prudent si pe termen mai lung, iar politicile si management-ul riscului se concentreaza asupra anticiparii si identificarii, evaluarii si monitorizarii riscurilor.

Principalul obiectiv al management-ului de risc il constituie gestionarea profilului de risc al bancii pentru a optimiza rentabilitatea ajustata cu gradul de risc. In exercitarea atributiilor sale Consiliul de Administratie/Supraveghere are, in principal, urmatoarele competente de aprobare:

Profilul general de risc;

Politicile privind administrarea riscurilor semnificative;

Procedurile de stabilire a competentelor si a responsabilitatilor in administrarea riscurilor;

Creditele acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca, precum si expunerile pe un singur debitor ce depasesc 10% din fondurile proprii ale bancii.

In mod similar, Conducerea Executiva a bancii are raspunderi concrete privind aprobarea unor angajamente de valori mari, creditele consortiale, limitele de risc de piata etc. Responsabilitatea pentru implementarea globala a politicii de risc revine tuturor structurilor institutiei de credit. O parte din responsabilitatile Consiliului de Administratie/Supraveghere sunt delegate Comitetului de Administrare a Riscului si Comitetului de Gestionare Active si Pasive.

Functiile management-ului de risc exercitate de Comitetul de Administrare a Riscului sunt, in principal, urmatoarele:

o dezvolta politici si proceduri adecvate pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea si controlul riscurilor semnificative;

o aproba metodologii si modele adecvate pentru evaluarea riscurilor si limitarea expunerilor;

o avizeaza angajarea bancii in noi activitati, in baza analizei riscurilor semnificative aferente acestora;

o stabileste competentele si responsabilitatile pentru administrarea si controlul expunerilor la risc;

o stabileste cadrul de gestionare a riscurilor si se asigura ca riscurile sunt controlate;

o analizeaza propunerile pentru dosarele importante, activitatile strategice, noi produse cu posibil impact in termeni de risc si rezultate;

o analizeaza expunerea globala a bancii (riscuri majore, calitatea activelor, profitabilitatea) si propune masuri de limitare a nivelului de risc;

o analizeaza nivelul de provozioane specifice si generale, din punct de vedere prudential;

o propune alocarea capitalului pentru riscul operational.

Functiile de Management al Activelor si Pasivelor

Aceasta activitate este realizata prin intermediul Comitetului de Gestiune a Activelor si Pasivelor, ce are ca principale obiective protejarea capitalului si a profitabilitatii bancii contra riscului de dobanda a riscului valutar si a riscului de lichiditate. Intre atributiile acestui comitet, amintim:

analiza evolutiei pozitiei de lichiditate si previziunile indicatorului de lichiditate;

urmareste evolutia plasamentelor interbancare si respectarea limitelor de lucru aprobate;

analizeaza rezultatele studiilor privind comportamentul clientelei, relevant pentru mentinerea continua a lichiditatii bancii;

urmareste evolutia pozitiei valutare si incadrarea in limitele aprobate;

prezinta rezultatul analizelor privind evolutia principalilor indicatori care influenteaza pietele financiare si valutare, interne si internationale;

analizeaza si urmareste structura si nivelul dobanzilor practicate pentru activele si resursele in lei si in valuta;

avizeaza modalitatile necesare acoperirii deficitului de finantare, modalitatile de plasare a excedentului de lichiditate, modalitatile de incadrare pe viitor in indicatorii reglementari privind adecvarea capitalului si expunerile mari.

10.3. Principii fundamentale privind gestionarea riscurilorInscrise in strategia bancii, aceste principii se stabilesc, in functie de categoriile de clienti si riscurile asumate, atat la nivel central, cat si in plan teritorial: centre zonale, sucursale judetene etc., in contextul macroeconomic existent.

10.3.1. Riscul de credit

Activitatea de analiza a cererilor de credit este separata de activitatea de natura comerciala in scopul limitarii riscului de credit. Fiecarui client, persoana juridica, i se atribuie un rating intern, in functie de soliditatea sa economico-financiara, iar pe aceasta baza clientul este inregistrat intr-o clasa de risc. Analiza de risc se efectueaza de un personal specializat, independent de structura comerciala si de back-office, iar concluziile se supun autoritatii de aprobare a creditului. Daca avizul de risc este negativ, iar structura comerciala propune aprobarea, decizia se ia de autoritatea ierarhica superioara. Management-ul riscului de credit se realizeaza dupa urmatoarele criterii:

Riscuri semnificative

Expunerile la nivel de debitor unic ce depasesc un anume prag sunt considerate riscuri semnificative si se aproba, de regula, la nivelul Comitetului de Directie al bancii, cu avizul - dupa caz - al structurii de risc al bancii-mama. Expunerile fata de companii apartinand grupurilor multinationale ce sunt monitorizate la nivelul bancii-mama (de regula o institutie bancara straina ce detine capitalul majoritar intr-o banca romaneasca) sunt considerate riscuri semnificative si orice aprobare de facilitati se acorda cu avizul acesteia.

Delegarea de competente in sistem piramidal

Banca- mama acorda bancii locale o limita de aprobare a facilitatilor de credite si garantii, iar in intern, pot exista urmatoarele niveluri de competente:

o Consiliul de Administratie pentru expunerile ce depasesc, de regula, 10% din fondurile proprii;

o Comitetul de Directie;

o Comitetul de Credite din centrala Bancii;

o Comitetul de Credite la nivelul celor mai importante structuri teritoriale: grupuri, centre zonale, sucursale judetene;

o Competente individuale, la nivelul directorilor comerciali sau din

structura teritoriala, precum si competente acordate ofiterilor de credit sau consilierilor de clientela.

Management-ul riscului de concentrare, vizeaza monitorizarea urmatoarelor limite legate de:

- expunerile mari individuale fata de clienti sau grupuri de clienti aflati in legatura, care nu trebuie sa depaseasca 25% din fondurile proprii, iar valoarea cumulata a acestor expuneri sa nu depaseasca 800% din fondurile proprii.

- incadrarea in limite sectoriale, caz in care banca stabileste, prin politici proprii, un nivel maxim de expunere pe un sector economic, exprimat ca procent din totalul angajamentelor bancii. De regula, aceste limite pot varia intre 5-15% (ex.: industria alimentara, transport si telecomunicatii, energie electrica etc.), dar pot fi si sectoare: retail-ul, constructiile, in care bancile sa aiba limite mai mari. Precizam ca limitele sectoriale sunt flexibile si ele sunt ajustate in functie si de evolutiile acestor sectoare; cazul constructiilor este elocvent, stiind ca in prezent multe banci si-au

redus expunerile datorita crizei economice.

- Incadrarea in limite pe zone geografice, cum ar fi: Bucuresti,

Ardeal+Banat, Muntenia+Dobrogea, Moldova. In functie de gradul de

dezvoltare economica, de prezenta unitatilor teritoriale bancare, strategia de risc propune limite de expunere pe aceste zone, iar uneori, pe cate 2-3 judete.

Riscul rezidual

Banca, prin proceduri proprii, vizeaza o cat mai buna acoperire a riscurilor si o reducere a riscului rezidual, respectiv a pierderilor finale din activitatea de creditare. In gestionarea riscului de credit se tine seama si de:

Eligibilitatea clientelei comerciale, in care scop bancile procedeaza la:

o Actualizarea permanenta a cunoasterii clientilor

o Actualizarea periodica a rating-ului clientelei

o Aplicarea principiilor de segmentare a clientilor si adaptarea ofertei de produse si servicii

Management-ul riscului pentru marile companii

Se tine cont de faptul ca acest segment de clientela atrage volume insemnate de credite si garantii si detine un rol important in economie. Bancile acorda o atentie deosebita marilor clienti, iar sistemul de clasificare a performantei acestora se aplica atat in standardele romanesti, cat si in standardele internationale; inclusiv sistemul RAROC (Risk Adjusted Return on Capital) ce calculeaza, pe baza metodelor statistice, nivelul pierderii asteptate pentru fiecare tranzactie de creditare pe parcursul derularii afacerii.

Garantiile ce trebuie sa acopere intr-un mod suficient riscul de pierdere finala. In functie de rating-ul clientului se iau si garantiile aferente. Cu alte cuvinte pentru clientii comerciali cu un rating de top, de regula, nu se iau garantii materiale si invers. Garantarea creditelor trebuie sa constituie doar o masura suplimentara de securitate, Banca fundamentand rambursarea creditului din activitatea curenta a imprumutatului.

Management-ul riscului de credit pentru activitatea de retail

Creditarea persoanelor fizice si a anumitor intreprinderi mici si mijlocii este abordata intr-un mod standardizat, dezvoltand produse in raport de necesitatile identificate ale pietei. Produsele de creditare au un segment de clientela tinta si sunt insotite de criterii standard de acceptare a creditului (prin intermediul sistemelor de scoring) criterii care sunt utilizate in aprobarea fiecarei tranzactii individuale. Clientela bancii este clasificata in functie de riscul de nerambursare, fundamentat pe date statistice in clienti: Risc A, Risc B, Risc C si Risc D. Riscul pe acest portofoliu se monitorizeaza constant utilizand drept criterii serviciul datoriei si volumul creantelor neperformante.

10.3.2. Riscul Operational (R.O.)

Pilotajul riscurilor operationale permite o alocare eficienta a resurselor pentru a remedia disfunctionalitatile constatate si a reduce volumul pierderilor, punand la dispozitia Conducerii bancii sau a controlorilor externi informatii pertinente asupra acestor riscuri. Riscul operational este inerent tuturor produselor, activitatilor, procedurilor si sistemelor bancii. Gestiunea sa este parte integranta a functiilor de management la toate nivelurile si se bazeaza in mare masura pe dispozitivul de control intern care cuprinde: supravegherea permanenta, controlul permanent si controlul periodic prin misiunile de audit si inspectie. Un sistem eficient de pilotaj al R.O. trebuie sa permita:

Identificarea, analiza si evaluarea riscurilor operationale;

Controlul si monitorizarea acestora;

Punerea in practica de masuri eficiente in scopul prevenirii aparitiei riscurilor operationale si reducerea impactului negativ in cazul in care acestea s-au produs.

Institutiile de credit stabilesc politici de administrare a riscului operational astfel:

o Supravegheaza, analizeaza, evalueaza si monitorizeaza evenimentele interne de risc operational pentru a asigura un bun control al expunerii la aceste riscuri. Se stabileste un prag la care un risc operational este considerat risc semnificativ (ex.: 100.000 euro sau mai mult) si raporteaza conducerii asupra fiecarui risc operational.

o Promoveaza o cultura a riscului operational asigurand formarea personalului implicat in colectare, dar si sensibilizarea intregului personal asupra riscurilor operationale.

o Evalueaza profilul de risc al Bancii si stabilesc un plan de actiuni corective, care sa duca la diminuarea factorilor de risc si reducerea pierderilor cauzate de materializarea R.O.

o Urmaresc si analizeaza evolutia zonelor de R.O. si propun perfectionarea continua a sistemului de indicatori de R.O.

10.3.3. Riscul de piata

Gestionarea riscului de piata (RP) se realizeaza pe mai multe paliere, incepand cu compartimentele de Front Office si terminand cu structurile corespondente din Centrala Bancii sau a Bancii Mama, dupa caz. Bancile dispun de sisteme informatice performante iar pentru protectia financiara a clientilor impotriva R.P. li se

ofera instrumente de acoperire a riscurilor de curs si de dobanda. In gestionarea R.P. procedurile de lucru si control pentru activitatile sensibile ale perimetrului depiata, prevad:

controlul zilnic independent al parametrilor de piata utilizati pentru reevaluarea instrumentelor de piata;

definirea metodelor de reevaluare (marcare la piata, pret de inlocuire, discontare de fluxuri viitoare etc);

verificarea permanenta a respectarii limitelor;

stabilirea controlului permanent asupra sectorului de trezorerie.

Riscul de piata este gestionat si monitorizat avandu-se in vedere cele 3 mari componente:

Riscul de pret

Bancile sunt supuse acestui risc generat de participatiile pe termen lung in diferite societati comerciale, dar si in cazul titlurilor de stat. In general, toate participatiile bancilor sunt aprobate de Consiliul de Administratie/Supraveghere sau de Comitetul de Directie. Reglementarile BNR stabilesc un nivel maxim pentru fiecare participatie: 15% din fondurile proprii ale bancii, iar totalul participatiilor bancii nu trebuie sa depaseasca 60% din fondurile proprii ale acestora. Pe de alta parte, titlurile de stat sunt reevaluate zilnic prin sisteme informatice proprii.

Riscul valutar

Riscul valutar este determinat de volatilitatea cursurilor de schimb a valutelor in care banca are denominate activele si pasivele sale. Regula de baza este ca banca urmareste in principal inchiderea pozitiilor generate de tranzactiile cu clientii, activitatea de trading fiind limitata. Pentru a cuantifica riscul valutar si posibilele lui efecte asupra profitabilitatii bancii se utilizeaza si unele metode specifice:

o Value at Risc (VaR), un indicator ce masoara pierderea maxima potentiala a pozitiei de schimb deschise, in conditiile unei evolutii normale a pietei;

o Stress Testing, indicator complementar indicatorului VaR, masoara pierderea maxima in cazul unor evenimente/evolutii anormale ale pietei;

o Back Testing, indicator ce presupune aplicarea conditiilor de piata din trecut asupra pozitiei actuale.

Riscul structural de dobanda

Principalul instrument utilizat in masurarea acestui risc este analiza gap (pe devize) combinata cu o masura a senzitivitatii bilantului la modificari ale ratelor de piata ale dobanzii. Intelegerea comportamentului clientilor joaca un rol important in acuratetea masurarii riscului de dobanda, fiind relevanta in principal in cazul conturilor curente si al depozitelor, a caror maturitate efectiva este semnificativ mai mare decat cea contractuala. Riscul structural de rata dobanzii generat de activitatile comerciale si de cele in nume propriu sunt acoperite, in masura in care este posibil, pe baza individuala sau prin utilizarea de tehnici de de marca a bancii, in deplin acord cu strategia

si valorile sale;

10.3.4. Riscul reputational

Obiectivele management-ului riscului reputational sunt, in principal, urmatoarele:

o Definirea atributelor imaginii macro-acoperire, utilizand derivate pe rata dobanzii.

o Determinarea metodelor de evaluare a reputatiei bancii;

o Definirea mijloacelor de imbunatatire a imaginii de marca a bancii;

o Sa propuna planuri de actiune pentru eventualele situatii de criza

reputationala.

In aceasta privinta un rol important il detin structurile de promovare a principiilor si regulilor deontologice bancare. Necunoasterea acestui risc si neluarea masurilor de pastrare a reputatiei bancii poate aduce, uneori, prejudicii incalculabile, traduse prin pierderi banesti si de substanta in afacerile bancii. Bancile elaboreaza norme si reguli deontologice obligatorii pentru orice angajat, iar implicarea personalului in alte activitati profesionale, in afara bancii, este aprobata de structurile ierarhice.

10.3.5. Riscul juridic

Strategia privind administrarea riscului juridic are in vedere reguli si proceduri proprii, dar si crearea structurilor necesare supravegherii riscurilor juridice conform cerintelor Basel II. Administrarea riscului juridic vizeaza in principal:

Intarirea si specializarea echipei proprii de juristi;

Standardizarea si intarirea suportului juridic in activitatea de creditare;

Urmarirea evolutiei legislatiei europene si a celei nationale si implicarea in prcesul de elaborare/modificare a unor acte normative din sectorul financiarbancar;

Coordonarea activitatii juridice externe (consultanta, reprezentare in instant etc.)

GESTIUNEA REZULTATELOR ACTIVITATII INSTITUTIILOR DE CREDIT.ROLUL BUGETULUI de VENITURI si CHELTUIELI si a INDICATORILOR deGESTIUNE in MANAGEMENT-UL BANCAR

In activitatea bancara, bugetul de venituri si cheltuieli reprezinta cel mai important instrument de management, de planificare financiara, de trasare a reperelor pentru un an intreg pe structuri, produse si servicii, dar si pe ansamblul entitatii. Aici se concentreaza politica de resurse si plasamente, politica de dobanzi si comisioane, rezultatele financiare asteptate, randamentul capitalurilor proprii si al activelor. In toate bancile din lume intocmirea si urmarirea bugetului constituie sarcina de baza a

Consiliului de Administratie, a mangementului pe toate palierele.

Bugetul se elaboreaza anual si are la baza:

Planul strategic pe minimum 3 ani

Analizele macroeconomice si sectoriale

Strategia de lichiditate

Cerintele actionarilor privind dividendele asteptate

Politica monetara, valutara si de credit a Bancii Nationale

Politica fiscala a Guvernului

Modul de incurajare - la nivel Guvernamental - a investitiilor straine directe .

Lucrarile de intocmire a bugetului pe anul urmator incep, in general, in a doua parte a anului curent, cand se lanseaza principalele directii de actiune vizate de Conducerea Bancii, apoi la nivel executiv elaboreaza o prima varianta, avand in vedere urmatoarea structura:

11.1 Analiza evolutiei macroeconomice si a indicatorilor de sinteza din economia nationala

In cadrul acestui capitol se prezinta, in principal:

rata de crestere economica a Produsului Intern Brut, in baza estimarilor Comisiei Nationale de Prognoza, Ministerului Finantelor, Bancii Nationale si chiar ale Fondului Monetar International sau Bancii Mondiale. Banca isi asuma o varianta de lucru pe care o considera cea mai plauzibila.

evolutia ratei inflatiei, atat la nivelul intregului an: decembrie/decembrie cat si nivelul mediu anual. {i in acest caz se iau in calcul estimarile BNR, inclusiv propria tinta de inflatie, precum si ale altor organism de sinteza la nivel national sau international.

evolutia preliminata a cursului de schimb, in general pentru EUR/RON si USD/RON. In acest caz ipoteza de lucru nu mai este furnizata de BNR, ci de evaluari independente la nivelul organismelor internationale, analistilor economici sau chiar ale bancii in cauza.

evolutia asteptata a ratelor de referinta ale dobanzilor bancare:

ROBID/ROBOR, EURIBOR, LIBOR etc.

politica monetara a BNR cu privire la rezervele minime obligatorii,

dobanzile de referinta si de refinantare estimate etc.

politica Ministerului Finantelor privind fiscalitatea, emisiunile de titluri de

stat, nivelul datoriei publice si caile de finantare.

evolutia contextului financiar-bancar international, mai ales acum cand se manifesta din plin fenomenul de criza la nivel global. Se evalueaza si modul cum se finanteaza deficitul de cont curent la nivel national, fluxurile valutare inspre economie si dinspre economie in exterior, generate de repatrierea profiturilor sau retragerea unor investitori straini.

Acest complex de factori, indicatori, premize fac obiectul unor discutii de fond purtate la nivelul directiilor de specialitate si al Conducerii Bancii, elaborandu-se scenarii alternative de lucru.

11.2 Stabilirea principalilor indicatori din activitatea bancii,

intre care amintim:

Numarul unitatilor teritoriale, marimea si structura acestora: sucursale, agentii, puncte de lucru, zonele de amplasare, genul de clientela servita etc.

Extinderea teritoriala trebuie atent cantarita, deoarece ea trebuie sa tina seama de profilul bancii (universala, de economii, finantare locuinte etc.), de structura clientelei vizate (corporate, IMM, retail etc.) si de posibilitatile practice de finantare a acestei extinderi.

Numarul clientilor activi (care efectueaza operatiuni bancare) si structura acestora, banca propunandu-si ca prin activitati sustinute de marketing sa atraga noi clienti, atat in mediul urban, cat si in mediul rural, acolo unde presupune ca exista potential de dezvoltare si de bancarizare a zonelor vizate.

Dotarea cu echipamente specifice activitatii cu carduri: ATM-uri, POS-uri, alte automate bancare, precum si numarul de clienti ce utilizeaza cardurile bancare, fiind vizate noi categorii: elevi, studenti, pensionari etc., carora le pot fi oferite produse specifice.

Gradul de echipare a clientelei cu produse bancare, mergandu-se pe inovarea de noi produse, mai ales cele de internet banking, credite personale, produse de economisire etc. Bancile extind produsele oferite sub forma de "pachet " cu costuri mai reduse si facilitati mai bune.

Efectivele de personal, ca numar, structura, calificari etc. La acest indicator bancile sunt extrem de atente, deoarece se urmareste, cu precadere, cresterea productivitatii muncii, dotarea corespunzatoare cu echipamente si programe informatice pentru a creste forta de vanzare, eliminarea timpilor morti, a operatiunilor manuale etc. Se acorda atentie si personalului din sfera de creatie a produselor, din marketing si activitatea comerciala. Prin centralizarea operatiunilor de back-office si de informatizarea in timp real, numarul personalului angajat in asemenea activitati se reduce, in favoarea

activitatilor amintite mai sus. Pe de alta parte, activitati auxiliare de paza, curatenie, transport de numerar etc. sunt externalizate unor societati specializate, inregistrandu-se economii importante de personal.

11.3 Stabilirea indicatorilor comerciali si anume:

Nivelul si structura resurselor atrase de clientela. Reamintim ca orice activitate bancara incepe cu aceasta etapa, iar in contextul actual, batalia pentru resurse domina piata bancara romaneasca. Sunt vizate si planificate noi produse de economisire, depozite in conditii de flexibilitate si randament ridicate, in care scop se si dezvolta o retea cat mai extinsa de unitati teritoriale.

Nivelul si structura plasamentelor de efectuat, acordandu-se atentie produselor de creditare adaptate clientilor, diversificand gama creditelor retail, in conditii de prudentialitate si dispersie a riscului. Sunt examinate planurile de afaceri ale marilor companii si nevoia lor de finantare, posibilitatea de a participa la credite sindicalizate si, nu in ultimul rand, nevoile de finantare din ce in ce mai mari ale intreprinderilor mici si mijlocii (IMM). De asemenea, se are in vedere volumul propus pentru creditele pe termen mijlociu si lung, in devize si in lei tinand cont de structura resurselor atrase si de echilibrul necesar in gestiunea activelor si pasivelor bancii. Pentru asigurarea flexibilitatii in gestiunea activelor/plasamentelor, bancile planifica si volumul titlurilor de stat de cumparat, volumul imprumuturilor interbancare sau depozite pe termene scurte la Banca Nationala.

Volumul serviciilor bancare oferite clientelei: operatiuni de incasari si plati, gestiunea numerarului, operatiuni de schimb valutar, evaluari si gestiune de patrimoniu si altele.

11.4 Stabilirea indicatorilor privind veniturile

Institutiile de credit realizeaza venituri importante din activitatea lor, iar in planificarea bugetara acestea se structureaza astfel:

a) Venituri din dobanzi incasate din acordarea creditelor, calculate in functie de nivelul fiecarui produs de creditare, de dobanzile diferite aplicate, de perioadele de incasare.

b) Veniturile si dobanzile incasate din plasamentele la Banca Nationala si alte banci comerciale, inclusiv dobanzile incasate in valuta pentru depozitele pe termen scurt constituite la bancile straine.

c) Veniturile din dobanzile incasate la titlurile de stat , sub forma de cupon.

d) Veniturile incasate sub forma de comisioane provenite din:

activitatea de creditare

o comisioane de acordare a creditului

o comisioane din activitatea de gestiune a creditelor

o comisioane de neutilizare a liniilor de credite

o comisioane din rambursarea anticipata a creditelor

o comisioane din activitatea de factoring

activitatea de emitere a scrisorilor de garantie bancara, deschiderea de acreditive, incasso-uri etc.

operatiunile de incasari si plati efectuate pe contul clientilor

operatiunile de carduri

operatiunile cu numerar

etc.

e) Venituri din operatiunile de schimb valutar rezultate din diferentele de curs practicate de banci in relatiile cu clientii.

f) Alte venituri, provenite, in principal, din:

efectuarea serviciilor de consultanta si evaluari de patrimoniu

inchirierea casetelor de valori

inchirierea unor bunuri tertilor: birouri, echipamente etc.

11.5 Stabilirea indicatorilor privind cheltuielile

Daca la planificarea veniturilor, bancile iau in calcul un grad de nerealizare, la dimensionarea cheltuielilor se acorda o mare atentie, stiind ca acestea se realizeaza mai usor. Principalele capitole de cheltuieli sunt:

o Cheltuieli cu plata dobanzilor la resursele atrase, calculate pentru fiecare categorie de resursa, structura de clienti, termene de constituire, procent de dobanda acordat etc. Constituie cel mai important capitol de cheltuieli si de aceea trebuie planificat cu mare grija, dar si cu realism!

o Cheltuieli cu plata comisioanelor si tarifelor platite pentru unele prestatii ale TransFond, Western Union etc.

o Cheltuieli generale, pe naturi:

Cheltuielile cu personalul reprezinta subcapitolul cel mai consistent al acestei structuri si are in vedere numarul si structura personalului planificat , salariile, sporurile si alte drepturi conform contractelor colective de munca, premii, cresteri prevazute ale salariilor in anul bugetar, cheltuieli de pregatire si formare profesionala etc.

Cheltuielile cu plata chiriilor la spatiile de lucru, echipamente, autoturisme utilizate in regim de leasing etc.

Cheltuieli privind telecomunicatiile si alte tehnologii utilizate in banca: abonamente, intretinere

Cheltuieli privind plata serviciilor furnizate de terti: apa, energie, alte utilitati, transport de fonduri, paza, curatenie, curierat etc.

Cheltuieli cu onorariile platite societatilor de consultanta si avocatura

Amortizarea fondurilor fixe: cladiri, echipamente, mobilier etc.

Cheltuieli curente de natura informatica

Cheltuieli de publicitate, reclama, relatii publice

Cheltuieli de deplasare ale salariatilor in tara si in strainatate

Cheltuieli cu asigurarile, cotizatii etc

Cheltuieli de intretinere si reparatii curente la cladiri si echipamente

Dimensionarea cheltuielilor tine seama atat de volumul si structura activitatii bancii, cat si de cerintele utilizarii judicioase a patrimoniului, de manifestarea unui spirit de rationalitate si economie in efectuarea oricarei cheltuieli.

11.6 Stabilirea indicatorilor de profit

Prin deducerea cheltuielilor cu dobanzile din totalul veniturilor se obtine rezultatul brut din exploatare sau profitul operational. Un indicator bugetar important este costul net al riscului ce masoara, pe deoparte necesarul de provizioane de constituit pentru creditele cu probleme, iar pe de alta parte volumul incasarilor din valorificarea creantelor provizionate. In plus, se dimensioneaza si necesarul de

provizionat pentru acoperirea anumitor pierderi din riscurile operationale: pierderea unor litigii, erori de operare, disfunctionalitati ale sistemelor informatice cu pierderi in contul clientilor, ce trebuie acoperite de banca s.a.

Prin deducerea, din profitul brut din exploatare obtinem rezultatul net din exploatare asupra caruia se aplica impozitul pe profit datorat de toate unitatile economice profitabile.

In prezent aceasta cota este de 16%. In final, dupa calcularea impozitului pe profit se obtine rezultatul net al bancii destinat suplimentarii fondurilor proprii si plata dividendelor catre actionari. Esenta activitatii oricarei societati comerciale o constituie

acest indicator si, ca atare, orice banca va urmari maximizarea profitului net. Un loc important in structura bugetului de venituri si cheltuieli il detin:

11.7 Investitiile proprii

Prin efectuarea acestor investitii se asigura baza logistica de continuare a activitatii si de extinderea capacitatii de lucru a oricarei institutii bancare. Principalele destinatii se regasesc in urmatoarele capitole mai mari:

Investitii destinate construirii, modernizarii si echiparii sediilor bancii: achizitia unor terenuri pentru construire, cumpararea de spatii finalizate si amenajarea lor pentru activitatea bancara, mobilarea acestor spatii, dotarea cu echipamente informatice, de casierie, de supraveghere si securitate, mijloace de transport s.a.m.d.

Investitii destinate cumpararii de echipamente informatice, inclusiv produsele de soft, cu un volum din ce in ce mai ridicat, avand in vedere modernizarea continua a operatiunilor bancare.

Investitii destinate activitatii cu carduri, respectiv pentru cumpararea de noi ATM-uri, POS-uri, alte echipamente specifice, inclusiv de natura informatica.

Investitii pentru achizitia mijloacelor auto proprii, inclusiv cele destinate transportului de valori, atunci cand banca efectueaza acest serviciu cu mijloace proprii, integral sau partial.

Investitii pentru implementarea unor proiecte organizationale sau reglementare: Basel II, Gestiunea Automata a Activelor si Pasivelor si altele. Finantarea activitatii de investitii se face din surse proprii sau, in completare, si din credite bancare contractate cu aceasta destinatie.

11.8 Indicatorii de analiza

utilizati in proiectia bugetara au rostul de a oferi intr-un mod sintetic, o imagine asupra eficientei activitatii bancare. Vom aminti pe cei mai importanti:

Dobanzi nete / Produsul Net bancar, exprimat in procente marcheaza contributia incasarilor nete din dobanzi la constituirea PNB. Se considera un nivel rezonabil cand acest indicator se situeaza sub 50%.

Comisioane / Produs Net Bancar in %, masoara contributia veniturilor provenite din comisioane si alte speze bancare la formarea PNB si cu cat acest procent este mai mare, cu atat se considera ca banca respectiva este axata mai mult pe efectuarea de servicii bancare (fara asumarea de riscuri) fata de actvitatea de plasamente, indeosebi in creditare.

Coeficientul de Exploatare se exprima procentual sub forma unui raport intre nivelul cheltuielilor generale si produsul net bancar si trebuie sa aiba o tendinta de scadere. Se considera ca, daca, acest indicator se situeaza sub 50%, banca gestioneaza bine cheltuielile de exploatare.

Randamentul fondurilor proprii, sau Return on Eauity - ROE- care se determina ca un raport, exprimat procentual, intre profitul net si nivelul mediu anual al Fondurilor proprii

ROE = PNB x 100

(F.P.i. + F.P.f): 2 in care:

F.P. i = Fondurile proprii la inceputul anului

F.P.f. = Fondurile proprii la finele anului

P.N.B. = Produsul Net Bancar

Daca ROE < 10% se considera ca banca are o rentabilitate modesta. Cand ROE este cuprins intre 10%-20% activitatea bancii cunoaste o rentabilitate buna, rezonabila, iar cand acest indicator depaseste 20% putem aprecia o rentabilitate foarte buna.

Randamentul activelor bancare, sau Return on Assets - ROA- se

detremina dupa formula:

ROA = PNB x 100

(A.B.i. -A.B.f.):2 in care:

A.B.i. = Activele bilantiere la inceputul anului

A.B.f. = Activele bilantiere la finele anului

si exprima eficienta utilizarii resurselor bancii, inclusiv capitalurile proprii. In ultima vreme, in analiza bancara, acest indicator nu mai este considerat relevant, deoarece sunt banci care antreneaza un volum urias de resurse la marje mai reduse, dar care castiga bine dintr-o cifra de afaceri mare.

Dupa parcurgerea acestei etape, in care indicatorii propusi pentru bugetul anului urmator sunt determinati in mai multe variante, managementul bancii dezbate acest proiect cu conducatorii departamentelor de resort, solicitand explicatii detaliate asupra

variantei de baza, propusa pentru aprobare si operarea unor modificari necesare pentru asigurarea unor echilibre dictate de politca generala a bancii.

Varianta insusita de Comitetul de Directie al Bancii este inaintata Consiliului de Administratie si apoi Adunarii Generale a Actionarilor pentru aprobare.

Potrivit normelor interne, Conducerea Bancii analizeaza lunar modul de realizare a prevedrilor bugetului aprobat si dispune masurile necesare pentru corectarea anomaliilor sau deficientelor constatate, precum si intensificarea activitatii comerciale in contextul concurential existent. Dupa caz, uneori, se procedeaza la reducerea unor cheltuieli ce nu sunt strict necesare sau eliminarea altora, din aceleasi motive.

Disciplina bugetara este solicitata intregului personal si ea constituie in buna masura cheia reusitei in desfasurarea unei activitati rentabile.