SISTEMUL MONETAR EUROPEAN

SISTEMUL MONETAR EUROPEAN

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, tarile europene au inregistrat cresteri economice importante, care s-au manifestat si la nivelul rezervelor valutare. Sentimentul autonomiei europene si necesitatea combaterii efectelor negative ale contradictiilor monetare existente pe plan international, au generat o competetie cu S.U.A., care este liderul economiei mondiale si care a impus moneda proprie in centrul vietii economice internationale.

A aparut astfel necesitatea elaborarii intre tarile euopene a unui sistem de plati care sa le satisfaca nevoile de crestere economica. Scopul europenilor era de a constitui un sistem monetar propriu eliberat de efectele negative ale folosirii dolarului in relatiile de plati internationale. Aceste preocupari au generat mai multe actiuni care au permis infiintarea sistemului monetar european.:

in anul 1950 s-a infiintat Uniunea Monetara de Plati ;

in anul 1958 a avut loc Acordul Monetar European;

in anul 1970 a avut loc Planul Barre;

planul Werner isi propunea reducerea fluctuatiilor valutare prin promovarea unor mecanisme valutare corelate. Este vorba despre "sarpele in tunel". Tunelul reprezinta cursul central denumit curs pivot, iar marjele acestuia au fost stabilite la ± 2,25%.

Sistemul Monetar European a luat fiinta in 1979 si a constituit cadrul organizat desfasurat destinat circulatiei monetare in spatiul european. Aceasta organizare presupune participarea cu resuse din partea tarilor membre (20% din rezervele valutare de aur). S-a constituit astfel, pentru inceput, echivalentul a 25 miliarde ECU. In schimb rezervele monetare valutare au crescut si ca urmare fondul de lucru al Sistemului Monetar International s- a majorat de la 5 miliarde de ECU la circa 75 miliarde.

Aceste rezerve trebuiau sa asigure sustinerea prevederilor politicilor monetare ale tarilor membre printr-o serie de imprumuturi acordate bancilor centrale.

Principalele tipuri de operatiuni erau:

1.finantarea pe temen foarte scurt;

2.sustinerea financiara pe temen scurt;

3.sustinerea financiara pe termen mediu;.

Aceste resurse erau coordonate de FECOM (Fondul european de cooperare monetara):

1.se acordau pe temen de maxim 75 de zile si presupuneau acordarea de credite pentru echilibrarea valutara;

2.acordarea de credite pe temen de cel mult trei luni. Acest tip de finantare putea fi reinnoit de doua ori la cererea bancii beneficiare. Sumele acordate se exprimau in moneda tarii respective;

3.reprezinta un ajutor financiar acordat pe temene cuprinse intre 2 - 5 ani unui stat care se confrunta cu probleme serioase la nivelul balantei de plati.

La baza Sistemului Monetar European a stat o moneda cos alcatuita prin participarea mai multor valute europene - ECU.

Initial ECU era alcatuit pe baza a 8 monede europene, apoi numarul acestora a ajuns la 12.Pentru aceasta moneda exista atat un curs oficial , cat si unul privat. Cel teoretic era calculat pe baza de schimb al monedelor care compuneau ECU. Pentru exprimarea ECU intr-o moneda componenta se calcul media ponderata a celorlalte valute care participau la cos. Cursul acestora se exprima si in functie de dolarul american, deoarece acesta era cea mai semnificativa moneda de pe plan international. In paralel cu ECU oficial s-a dezvoltat si ECU privat care functiona separat pe piata Uniunii Europene. Acesta era creatia bancilor si se baza pe disponibilitatile in ECU si pe creditele exprimate in aceasta moneda, iar cursurile ECU privat se stabileau pe baza raportului dintre cerere si oferta.

Crearea Uniunii Monetare Europene

Etapele premergatoare

In anul 1985 Comisia Europeana a adoptat un program ce viza crearea unei mari piete unice care sa consacre eliminarea oricarei bariere privind libera circulatie a marfurilor.

In anul 1988 Consiliul European a constituit un comitet pentru pregatirea cadrului de realizare a Uniunii Economice si Monetare. Cu aceasta ocazie s-au stabilit si obiectivele ce trebuiau indeplinite:

eliberarea totala a miscarilor de capital intre tarile membre;

integrarea totala a pietelor financiare;

convertibilitatea totala a monedelor nationale;

fixarea paritatilor monetare si eliberarea marjelor de fluctuatie intre monede;

crearea unei monede europene unice prin inlocuirea monedelor nationale.

In anul 1991 s-a semnat Tratatul de la Maastricht, prin care s-a distins vointa clara a tarilor vest-europene de a constitui o uniune monetara. Pentru a ajunge la acest punct s-a luat hotararea de a creste colaborarea in privinta politicilor economice si monetare si de asemenea s-a renuntat total la restrictiile privind circulatia capitalului.

S-au stabilit criteriile de convergenta ce trebuiau indeplinite de o tara care aspira la integrarea in Uniunea Monetara Europeana.:

rata inflatiei din tara aspiranta nu trebuia sa depaseasca cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media celor mai mici trei rate ale inflatiei din tarile Sistemului Monetar European;

rata dobanzii pe termen lung sa nu depaseasca cu mai mult de 2% ratele dobanzii din primele trei tari cu dobanda cea mai mica;

tara aspiranta nu a procedat la o devalorizare a monedei proprii pe parcursul a doi ani ce preced intrarea in Uniunea Monetara Europeana. Devalorizarea monetara este o bariera in calea importului si o modalitate de echilibrare a balntei de plati, deoarece marfurile straine devin mai scumpe.

deficitul bugetar sa nu depaseasca 3% din PIB;

datoria publica sa nu fie mai mare de 60% din PIB.

Ultima etapa in procesul crearii Uniunii Monetare Europene a presupus trecerea la paritati fixe intre monedele tarilor participnate, delegarea competentelor monetare catre Banca Centrala Europeana si introducerea monedei EURO.

Punerea in practica a trecerii la moneda unica a inceput in anul 1998 cand au fost desemnate de Consiliul Europei tarile care intrau in Uniunea Monetara Europeana. Aceste tari erau: Germania, Olanda, Luxemburg, Italia, Spania, Portugalia, Austria, Finlanda si Irlanda. Ulterior s-a adaugat si Grecia. In luna ianuarie 1999 are loc debutul efectiv al Uniunii Monetare Europene, EURO functionand exclusiv ca o moneda de cont. La 1 ianuarie 2002 s-au introdus noile semne monetare care au marcat generalizarea EURO si renuntarea la monedele celor 12 tari.

Prin introducerea monedei EURO tarile comunitare au urmarit cresterea stabilitatii monetare, dar si sporirea pietei unice. Tarile din zona EURO au acceptat totodata politica monetara a Bancii Centrale Europene. Obiectivul acestei banci este mentinerea stabilitatii preturilor in tarile Uniunii Monetare Europene. De asemenea, aceasta banca detine si gestioneaza rezervele oficiale ale tarilor membre, autorizand emiterea de moneda.

Banca Centrala Europeana impreuna cu bancile centrale ale statelor membre alcatuiesc Sistemul European al Bancilor Centrale, care conduce politica monetara, operatiile de schimb valutar si pe cele de plati, mentinandu-si in acelasi timp independenta fata de Parlamentul European.

Avantajele Uniunii Monetare Europene sunt urmatoarele:

eliminarea costurilor de conversie valutara;

eliminarea fluxurilor speculative de capital (o tara poate obtine venituri prin atragerea capitalurilor straine in urma cresterii dobanzii, aceste venituri fiind amplificate de posibililele diferente de curs valutar).

Dezavantajul crearii Uniunii Monetare Europene este acela ca tarile membre isi pierd in mare masura autonomia in privinta stabilirii politicii monetare.

Masa monetara

Masa monetara reprezinta ansamblul activelor care pot fi utilizate pentru achizitia de bunuri si servicii sau pentru stingerea datoriilor.