UNIVERSITATEA "BABES-BOLYAI" CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE SI GESTIUNEA AFACERILOR

SUPRAVEGHEREA BANCARA IN ROMANIA - NOI PERSPECTIVE

INTRODUCERE

Un numar insemnat de cercetatori au sugerat ca bancile se preocupa de bunastarea oamenilor. Bancile se preocupa insa in special de propria situatie cand esueaza. Crizele financiare se materializeaza in costuri enorme suportate atat de catre banci, cat si de oameni. Totodata cercetatorii spun ca bancile se preocupa de cresterea economica. Intradevar bancile care mobilizeaza si aloca eficient economisirile isi aloca capitalul investitiilor care au un impact major asupra societatii, au un grad mare de inovare si contribuie la bunastarea generala. In schimb bancile care canalizeaza creditele unor parteneri care au relatii familiale, politice sau corupte descurajeaza entreprenoriatul si franeaza dezvoltarea economica. Bancile sanatoase care distribuie creditul pentru realizarea unor proiecte bune, si care nu le distribuie celor deja instariti sau celor cu relatii familiale, politice sau corupte, exercita un efect de egalizare al distributiei veniturilor, avand de asemenea un impact pozitiv asupra celor mai putin instariti si fara relatii prin deconectarea ideilor bune si a capacitatii antreprenoriale ale acestora de acumularile de avere din perioada trecuta si de relatiile construite in trecut.

Relatia importanta care exista intre banci si bunastarea economica generala a determinat cercetatorii si institutiile financiare sa dezvolte politici, recomandari de reglementare si supraveghere bancara.

Fondul Monetar International, Banca Mondiala si alte agentii internationale au dezvoltat recomandari "best practice" in domeniul reglementarii si supravegherii bancare.

O contributie importanta cu privire la activitatea de reglementare si supraveghere bancara l-a avut Comitetul Basel de supraveghere bancara, care a elaborat un Acord pe 3 piloni. Primul pilon stabileste capitalul minim necesar unei banci pentru acoperirea riscurilor semnificative, pilonul al doilea se orienteaza pe imbunatatirea practicilor oficiale de supraveghere bancara, realizandu-se o mai buna disciplinare a bancilor, iar al treilea pilon pune accent pe cresterea disciplinei de piata prin furnizarea de catre banci a unor informatii clare si transparente. Desi au existat mai multe dezbateri pe latura implementarii prevederilor Acordului Basel, mai mult de 100 de tari au adoptat sau si-au exprimat dorinta de a adopta aceste prevederi.

Existenta unei perioade lungi, favorabile din punct de vedere economic si financiar, a condus la cresterea riscurilor asumate, atat de catre imprumutatori, cat si de investitori. Giganti ai lumii financiare internationale s-au trezit neputinciosi in fata actualei crize financiare.

In contextul crizei financiare internationale, problema viitorului supravegherii bancare si, respectiv, a modului in care aceasta trebuie sa asigure buna functionare, la nivel global, a pietelor financiare a revenit in atentia autoritatilor publice cu atributii in emiterea de reglementari, bune practici si reguli in domeniile care exercita o influenta semnificativa in atingerea acestui obiectiv.

Comitetul de supraveghere bancara BASEL

Comitetul de supraveghere bancara Basel creat in 1974 a devenit un forum pentru cooperarea dintre bancile centrale in domeniul supravegherii bancare, avand ca obiective cresterea gradului de intelegere a aspectelor de supraveghere bancara si imbunatatirea calitatii supravegherii bancare la nivel mondial.

Guvernatorii bancilor centrale din tarile "Grupului celor 10" in decembrie 1987 la Basel (Elvetia) au semnat un acord privind criteriile ce trebuie avute in vedere in stabilirea dimensiunii optime a capitalului unei banci, acord cunoscut sub denumirea de Conventia de la Basel.

In Conventie a fost definit capitalul unei banci si s-a stabilit nivelul minim de capital pe care trebuie sa-l aiba o banca (in functie de dimensiunea si marimea riscului aferent activelor sale) si modul de stabilire a indicatorului de adecvare a capitalului.

Acordul incheiat in 1988 a stabilit o limita minima a capitalului numai prin prisma riscului de credit (riscul cel mai important pentru banci), chiar daca s-a presupus ca intregul capital alocat (nivel minim 8%) acopera si celelalte tipuri de riscuri, prin inglobarea acestora in riscul de credit.

De la elaborarea Conventiei Basel I, sistemul financiar si bancar s-a schimbat drastic.

In anul 2001, Comitetul a elaborat proiectul unui nou Acord privind capitalul minim al societatilor bancare, necesar pentru acoperirea intr-o proportie minima de 8% a expunerii bancii la principalele riscuri (de credit, de piata si operational), care in urma consultarii cu reprezentantii sectorului bancar si ai autoritatilor de supraveghere din intreaga lume a fost revizuit, ultima forma (in proiect) fiind emisa in aprilie 2003.

Forma finala a Acordului Basel II a fost emisa in 26 iunie 2004 iar implementarea acestuia pentru riscul operational si riscul de credit a avut ca termen sfarsitul anului 2006 si inceputul anului 2007.

Acordul Basel II reprezinta o reforma importanta a Acordului de Capital din 1988 care incearca sa apropie capitalul bancii de riscul economic ceea ce reprezinta un pas important.

Prevederile Acordului Basel II au inceput sa fie implementate si in legislatia romaneasca la sfarsitul anului 2006.

Structura Acordului Basel II

Acordul Basel II este format din 3 piloni (segmente):

o      Pilonul 1 Cerintele minime de capital

o      Pilonul 2 Activitatea de supraveghere bancara

o      Pilonul 3 Disciplina de piata

o      Pilonul 1 - Cerintele minime de capital

Acest pilon cuprinde pe de o parte, cerintele minime de capital necesare de indeplinit de catre institutiile de credit, prin luarea in considerare a riscului de credit, a riscului de piata si a riscului operational, iar pe de alta parte stabileste metoda de evaluare a capitalului propriu pe baza noii clasificatii a tipuriloe de risc (de credit, de piata, operational).

In ceea ce priveste evaluarea riscului de credit, Acordul Basel II prevede trei abordari:

abordarea standard;

abordarea bazata pe ratingul intern de baza (IRB de baza);

abordarea avansata bazata pe ratingul intern (IRB avansat).

Pilonul I reprezinta o abordare cantitativa a cerintelor prudentiale.  

o      Pilonul Nr.2 - Supravegherea activitatii bancare

Pilonul Nr.2 prevede o abordare calitativa a cerintelor prudentiale:

rol activ al autoritatii de supraveghere in evaluarea procedurilor interne ale bancilor privind adecvarea capitalului la profilul de risc;

verificarea procedurilor interne ale bancilor de catre autoritatea de supraveghere;

impunerea cerintei ca institutiile de credit sa mentina capital in exces fata de nivelul minim indicat de Pilonul 1;

implementarea unor mecanisme de interventie timpurie a BNR.

o      Pilonul Nr.3 - Disciplina de piata

disciplina de piata reprezinta un element important in promovarea sigurantei si soliditatii bancilor si a sistemului financiar-bancar in ansamblu;

publicarea anumitor informatii de catre banci va contribui la informarea mai buna a participantilor la piata, investitori, depunatori etc. si va facilita realizarea unei discipline de piata eficiente;

frecventa publicarii acestor informatii este foarte importanta pentru mentinerea disciplinei de piata; publicarea anuala a acestor informatii este insuficienta, deoarece dupa un timp, aceste informatii ar putea sa nu mai reflecte adevaratul profil de risc al institutiei;

noul Acord propune ca publicarea acestor informatii sa se faca de doua ori pe an, iar anumite categorii de informatii privind anumiti indicatori care se pot degrada rapid in timp, de exemplu expunerea la risc, precum si informatiile privind activitatea bancilor cu activitate internationala sa fie publicate trimestrial

Sursa : BNR

Noul Acord de capital - structura complexa dezvoltata pe trei piloni[1]

Presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, cu ocazia forumului financiar Eurofi[2] organizat la G teborg la 30 septembrie 2009 a subliniat ca viitoarea reforma in domeniul reglementarii va urmari imbunatatirea calitatii si cresterea nivelului capitalului necesar institutiilor de credit, creandu-se de asemenea un cadru general si pentru riscul de lichiditate.

Calitatea capitalului, in special asa zisul capital de Pilon 1, care este cel mai important pentru absorbtia pierderilor in conditii de criza, se va imbunatati semnificativ. Se vor introduce nivele tampon al capitalului pentru a atenua natura inerent prociclica a activitatilor financiare. De asemenea, in viitorul apropiat se va stabili un tratament armonizat al riscului de lichiditate, ceea ce va presupune ca bancile vor trebui sa detina suficiente active de calitate ridicata pentru a rezista presiunilor financiare. Aceste masuri cand se vor implementa vor contracara deficientele evidentiate de criza financiara, crescand de asemenea abilitatea institutiilor financiare de a rezista socurilor, in acest fel crescand si elasticitatea sistemului financiar.

In concluzie, Acordul Basel I a stabilit niste reguli simple pentru evaluarea si gestionarea riscurilor, insa institutiile de credit utilizau tehnici sofisticate de evaluare si gestionare a riscurilor care depaseau principiile stabilite prin Acordul Basel I. Drept urmare, s-a simtit nevoia crearii unui cadru de adecvare a fondurilor proprii mult mai sensibil la riscuri, in masura sa ofere institutiilor de credit stimulente in ceea ce priveste perfectionarea tehnicilor de evaluare si management al riscurilor. Acest cadru este oferit, in prezent, prin Acordul Basel II.

Acordul Basel II ofera institutiilor de credit posibilitatea de a utiliza mai multe abordari in ce priveste evaluarea riscurilor, in general, a riscului de credit, in particular. Este vorba, in principal, de abordarea standardizata si de cea avansata.

Chiar daca noile principii ale Acordului Basel II contribuie la intarirea stabilitatii financiare si prin cresterea, alaturi de alti factori, a gradului de analiza si evaluare interna a riscurilor, totusi observam ca declansarea crizei financiare mondiale impune necesitatea imbunatatirii acestui acord, in special a cerintelor minime de capital.

Importanta si rolul functiei de supraveghere bancara in cadrul activitatii unei banci centrale

Actuala criza financiara a condus la pierderea increderii in sistemul financiar international fiind necesara o reforma profunda a cadrului de reglementare si supraveghere financiara, care sa asigure revigorarea, consolidarea si eficientizarea sistemului financiar international in ansamblul sau.

Bancile centrale au un rol important in asigurarea supravegherii prudentiale a bancilor si in asigurarea supravegherii financiare de ansamblu.

In unele tari europene a existat tendinta de transferare a functiilor de supraveghere financiara   din cadrul bancilor centrale unor autoritati independente (de ex. Irlanda - 2003). Acest lucru a fost semnalat inca din anul 2001 de catre Banca Centrala Europeana care a subliniat necesitatea de a pastra aceasta functie in cadrul bancilor centrale pentru a se asigura obtinerea de informatii utile de supraveghere financiara necesare in asigurarea stabilitatii financiare.

Indiferent de modelul organizational existent - supraveghere sectoriala, supraveghere pe obiective, supraveghere asigurata de o singura autoritate - acesta poate functiona foarte bine sau poate sa dea gres in functie de circumstantele existente, insa este important sa existe o cooperare stransa intre banca centrala si functia de supraveghere.

In urma unei analize facute de BCE s-a constatat ca in tarile membre ale UE majoritatea bancilor centrale au responsabilitati sporite de supraveghere, existand tendinta de intarire a rolului bancii centrale in activitatea de supraveghere, iar in tarile unde supravegherea se realizeaza de autoritati independente se constata intarirea cooperarii dintre banca centrala si autoritatea de supraveghere.

Disfunctiile majore ale sistemului financiar global au atrasa atentia asupra unor elemente importante ale stabilitatii financiare dintre care am aminti:

necesitatea aprofundarii practicilor de management al riscurilor;

cresterea transparentei si revizuirea practicilor de evaluare;

revizuirea reglementarii privind adecvarea capitalului.

Criza financiara actuala a reiterat importanta informatiilor de supraveghere bancara pentru cele trei domenii cheie ale activitatii unei banci centrale:

politica monetara;

politica de lichiditate

stabilitatea financiara.

a)     Importanta informatiilor de supraveghere bancara in politica monetara:

Obiectivul principal al politici monetare unei banci centrale este stabilitatea preturilor. Informatiile de supraveghere financiara au rol important in realizarea obiectivului politicii monetare deoarece:

in primul rand se poate spune ca aceste informatii contribuie la o mai buna intelegere a comportamentului agregatelor monetare si de credit;

in al doilea rand, informatiile de supraveghere bancara ajuta la o mai buna intelegere a comportamentului bancilor in activitatea de creditare, a modului de transmitere a politicilor monetare in cadrul sistemului bancar, a conditiilor de creditare a populatiei si a agentilor economici.

In vederea utilizarii eficiente a informatiilor de supraveghere bancara in luarea deciziilor de politica monetara BCE a creat prin intermediul Comitetului European de Supraveghere Bancara (CEBS) un cadru unitar de raportare a informatiilor de supraveghere bancara de catre bancile centrale din Europa.   De asemenea, supravegherea bancara poate furniza informatii din domenii specifice ale economiei care nu sunt identificate de catre agregatele statistice. Informatiile de supraveghere bancara obtinute din raportarile unitare efectuate de bancile centrale din Europa catre BCE, COREP ("Common Solvency Ratio Reporting") and FINREP ("Financial Reporting") ofera informatii armonizate cu privire la solvabilitatea bancilor din UE precum si alte date financiare. Aceste raportari pot contribui la imbunatatirea analizelor monetare efectuate de BCE.

Accesul bancilor centrale la informatii de supraveghere bancara poate contribui la o mai buna intelegere a conexiunilor dintre factorii care afecteaza activitatea de management al bancilor. Totodata din perspectiva politicii monetare, o interrelationare directa intre banci si supraveghetori poate contribui la imbunatatirea procesului decizional si de analiza al bancii centrale, banca centrala putand "simti" in timp real functionarea instrumentelor de politica monetara si de creditare.

Dupa cum se stie analizele monetare efectuate de catre bancile centrale sunt orientate pentru obtinerea unor informatii legate de identificarea riscurilor care pot afecta stabilitatea preturilor. Aceste informatii sunt obtinute din analiza evolutiei agregatelor monetare, analiza dezvoltarii activitatii de creditare din sectorul privat, analiza relatiilor dintre bani si preturi. In Uniunea Europeana, principala sursa de finantare a agentilor economici si a populatiei o reprezinta bancile. Bancile centrale nationale urmaresc prin intermediul supravegherii bancare modul de transmitere a deciziilor de politica monetara in economia reala prin intermediul bancilor. Bancile isi ajusteaza activitatea de creditare si costurile creditelor in functie de actiunile de modificare a politicii monetare prin diferitele canale, aceste modificari avand efecte asupra economiei reale.

Pe termen scurt evolutia preturilor este supusa unor influente multiple, generate de factori provenind din economia nationala si din mediul extern, care actioneaza asupra cererii si ofertei agregate. Pe termen mediu si lung, insa, un rol fundamental in asigurarea stabilitatii preturilor ii revine conduitei politicii monetare. Mecanismul de transmisie a politicii monetare reprezinta totalitatea canalelor prin care banca centrala, utilizand un set variat de instrumente de politica monetara poate influenta dinamica cererii agregate si a preturilor din economie.

Dintre canalele (sau mecanismele specifice) de transmisie a politicii monetare identificate de literatura de specialitate, practica economica a relevat cu precadere importanta urmatoarelor: canalul ratelor dobanzilor practicate de institutiile financiare; canalul creditului; canalul cursului de schimb; canalul efectelor de avutie si bilant; canalul anticipatiilor agentilor economici privind inflatia.

b)     Importanta informatiilor de supraveghere bancara in politica de lichiditate:

De ce sunt importante informatiile de supraveghere bancara in evaluarea riscului de credit de catre banca centrala la nivelul sistemului bancar, in special in conditii de criza financiara ?

Pentru a raspunde la aceasta intrebare putem porni de la un principiu general: ca sa fie eficienta, implementarea politicii monetare trebuie sa se bazeze pe institutii financiare solide. Daca institutiile financiare nu sunt solide este mai greu de evaluat atat cererea bancilor de moneda de la banca centrala, cat si riscurile aferente furnizarii de lichiditati acestora.

Prin intermediul operatiunilor efectuate, bancile centrale furnizeaza lichiditati mai multor grupuri bancare, care redistribuie lichiditatile in teritoriu. De aceea contrapartidele care efectueaza operatiuni de politica monetara derulate cu banca centrala trebuie sa indeplineasca anumite criterii de eligibilitate. Primul criteriu ar fi ca aceste institutii sa fie solide din punct de vedere financiar. Astfel, informatiile de supraveghere bancara actualizate si obtinute in mod constant sunt absolut necesare pentru identificarea oricarei functionari defectuoase a pietei monetare care ar putea afecta implementarea politicilor monetare.

Informatiile obtinute prin activitatea de supraveghere au devenit cruciale in special de la inceputul crizei financiare, permitandu-ne identificarea cauzelor primare care au declansat tensiuni pe piata monetara, precum si alegerea masurilor potrivite de remediere.

Totodata, cooperarea dintre supraveghetori si structurile responsabile cu implementarea politicii monetare poate fi intarita prin transmiterea cu frecventa mai mare a informatiilor referitoare la componenta situatiilor financiare si finantarea institutiilor financiare.

c)     Importanta informatiilor de supraveghere bancara in asigurarea stabilitatii financiare:

Spre deosebire de stabilitatea preturilor, nu exista o definitie universal valabila a stabilitatii financiare. Dupa cum afirma Jaime Caruana (2005), "cu toate ca beneficiem de un cadru bine structurat pentru discutarea si aplicarea politicii monetare, gandirea noastra in ceea ce priveste stabilitatea financiara este mai putin avansata". Haugland si Vikøren (2006) scot in evidenta ca, desi nu este foarte clar ce importanta trebuie acordata consideratiilor privind stabilitatea financiara si, respectiv, stabilitatea preturilor, in privinta aplicarii politicii monetare, "atat comunicarea, cat si deciziile de politica monetara indica faptul ca stabilitatea financiara este pe cale sa detina un rol mai bine precizat in politica monetara, putandu-se datora recunoasterii faptului ca stabilitatea financiara are consecinte asupra evolutiilor viitoare la nivelul inflatiei si al productiei".

Intr-un sens larg, stabilitatea financiara trebuie sa fie abordata ca fiind situatia in care sistemul financiar poate asigura alocarea eficienta a economisirilor catre oportunitati de investitii si poate face fata socurilor, fara perturbari majore.

Intr-o abordare mai ingusta, dar mai utila din perspectiva unei banci centrale, stabilitatea financiara poate fi definita ca fiind situatia caracterizata de absenta crizelor bancare si de existenta unui anumit nivel de stabilitate a preturilor activelor, inclusiv a ratelor dobanzilor. Exista un consens general conform caruia bancile centrale detin un rol fundamental in asigurarea stabilitatii financiare, cu toate ca nu exista reguli sau modele care sa prevada modalitatea de realizare a acestui proces, iar in analizarea acestuia stiinta economica trebuie suplimentata intotdeauna de intuitie.

BCE monitorizeaza si evalueaza periodic posibilele surse de risc si vulnerabilitati ale sistemului financiar in vederea identificarii dezechilibrelor care pot aparea si a elementelor necesare pentru stabilirea unor masuri de remediere, precum intensificarea supravegherii financiare si a supravegherii pietelor.

Activitatile ECB de monitorizare si evaluare a stabilitatii financiare se impart in trei categorii:

1. evaluarea semestriala a stabilitatii financiare in zona euro rezultatele evaluarii sunt publicate in Financial Stability Review (FSR);
2. Comitetul de Supraveghere Bancara efectueaza analize macroprudentiale periodice ale sectorului bancar din UE, concluziile acestuia fiind publicate intr-un raport anual intitulat EU banking sector stability. Totodata, Comitetul de Supraveghere Bancara analizeaza cu regularitate evolutiile structurale ale sectorului bancar din UE, care sunt relevante pentru bancile centrale si autoritatile de supraveghere - raportul anual intitulat EU banking structures;
3. BCE si Eurosistemul, impreuna cu alte banci centrale din UE, sunt, de asemenea, implicate si participa in mod activ la actiunile desfasurate de alte institutii si organisme care monitorizeaza stabilitatea financiara in Europa si la nivel international. La nivelul UE, o asemenea actiune s-a concretizat indeosebi in sustinerea activitatilor Comitetului Economic si Financiar (CEF), care analizeaza aspectele stabilitatii financiare pe baza semestriala (Financial Stability Table - FST) si care are responsabilitatea de a pregati dezbaterile Consiliului ECOFIN (consiliul care reuneste ministrii de finante) referitoare la aceste aspecte. La nivel international, BCE si BCN din Eurosistem, alaturi de alte banci centrale din UE, participa in mod activ la monitorizarea activitatii Fondului Monetar International, a Forumului pentru stabilitate financiara, a Comitetului privind sistemul financiar mondial si a Bancii Reglementelor Internationale.

Un acces facil la informatiile de supraveghere bancara imbunatateste capacitatea bancilor centrale de a identifica potentialele riscuri care pot afecta stabilitatea financiara precum si de a evalua potentialul impact pe care l-ar avea materializarea acestor riscuri asupra sistemului financiar.

Totodata rezultatele evaluarilor de stabilitate financiara efectuate de bancile centrale pot fi utilizate de autoritatile de supraveghere pentru a se accentua activitatea de monitorizare pe anumite categorii de riscuri. Acesta este unul din rationamentele care dovedesc necesitatea intaririi cooperarii intr bancile centrale si autoritatile de supraveghere.

Supravegherea bancara in Romania

In prezent, in Romania este implementat modelul de supraveghere financiara sectoriala, ce urmeaza segmentarea clasica a sectorului financiar in cele trei piete:

institutiile de credit supravegheate de Banca Nationala a Romaniei;

intermediarii financiari ai pietei de capital supravegheati de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare;

societatile de asigurare supravegheate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor.

Au existat si in Romania dezbateri pe tema infiintarii unei singure autoritati de supraveghere financiara insa acest lucru nu s-a materializat.

Statutul legal al Bancii Nationale a Romaniei (Legea 312/2004) stipuleaza ca si atributie principala a bancii centrale a Romaniei autorizarea, reglementarea si supravegherea prudentiala a institutiilor de credit, promovarea si monitorizarea bunei functionari a sistemelor de plati pentru asigurarea stabilitatii financiare.

Politica de autorizare si reglementare are un rol important in prevenirea situatiilor de criza in sistemul bancar. In domeniul autorizarii de noi banci, Banca Nationala a Romaniei a pus un accent deosebit pe latura calitativa a acestui proces, prin autorizarea unui numar relativ mic de banci care sa indeplineasca exigentele de stabilitate financiara si de management. Aceste politici urmaresc sa evite intrarea unor banci slabe in sistemul bancar, avand in vedere, in acelasi timp, sa nu obstructioneze concurenta.

Conform statutului sau, Banca Nationala a Romaniei este imputernicita "sa controleze si sa verifice, pe baza raportarilor primite si prin inspectii la fata locului, registrele, conturile si orice alte documente ale institutiilor de credit autorizate, pe care le considera necesare", pentru asigurarea functionarii si viabilitatii sistemului bancar.

Supravegherea prudentiala a activitatii bancilor este realizata de BNR pe baza raportarilor de prudenta bancara transmise de acestea bancii centrale (supraveghere "off-site"), precum si prin inspectii la sediul bancilor (examinare "on-site").

Procesul de supraveghere prin inspectie la sediul bancilor (on-site) este realizat conform unui program anual de supraveghere aprobat de Comitetul de Supraveghere din cadrul BNR. In urma realizarii acestor actiuni, banca centrala poate dispune, in functie de gravitatea disfunctionalitatilor identificate, transmiterea unor scrisori de atentionare si observare, aplicarea de sanctiuni sau adoptarea unor masuri, precum limitarea sau restrictionarea unor operatiuni bancare, instituirea regimului de supraveghere speciala sau retragerea autorizatiei de functionare.

Activitatea de supraveghere bancara prudentiala desfasurata de BNR a fost adaptata continuu la necesitatile in schimbare a mediului bancar romanesc.

Supravegherea pe baza raportarilor bancilor (off-site) se axeaza pe urmarirea diverselor obiective: primirea in termen de la banci a raportarilor privind indicatorii de prudenta bancara (raportul de solvabilitate, imprumuturile mari acordate clientilor, pozitia valutara zilnica, clasificarea creditelor si constituirea provizioanelor specifice de risc); analiza in dinamica si evaluarea performantelor financiare ale fiecarei banci, determinarea evolutiilor si a tendintelor in cadrul sistemului bancar; semnalarea cazurilor de neincadrare a indicatorilor de prudenta bancara in nivelul prevazut de reglementarile in materie, in vederea luarii masurilor pentru prevenirea deteriorarii situatiei financiare a bancilor si aplicarea sanctiunilor prevazute de lege in cazurile de incalcare repetata a acestor norme.

Raspunzand necesitatii promovarii unei activitati de supraveghere bancara eficienta si alinierii la practicele internationale in domeniu, banca nationala a conceput si implementat primul sistem romanesc de rating bancar si de avertizare timpurie asupra tendintelor negative in activitatea bancilor. Creat intr-o forma simplificata la inceputul anului 1999, sistemul a fost perfectionat si completat ulterior, devenind operational in anul 2000.

Sistemul Uniform de Rating Bancar - CAAMPL a fost conceput ca un instrument de lucru pentru evaluarea situatiei institutiilor bancare, in scopul identificarii, intr-o faza incipienta, a acelor banci care devin ineficiente din punct de vedere financiar si operational sau manifesta evolutii periculoase, solicitand o atentie sporita din partea autoritatii de supraveghere.

Sistemul se bazeaza pe evaluarea a sase (6) componente:

C - adecvarea capitalului,

A - calitatea actionariatului,

A - calitatea activelor,

M - managementul,

P - profitabilitate,

L- lichiditate.

Fiecare dintre cele sase componente este evaluata pe o scara de la 1 la 5 (1 reprezentand cel mai performant nivel, iar 5 cel mai scazut). In functie de evaluarea celor sase componente de performanta, fiecarei banci i se acorda un rating compus, pentru care se aplica un punctaj de la 1 la 5, avand aceeasi semnificatie ca cea prezentata anterior.

Sistemele si modelele[3] de gestionare a riscului bancar utilizate de BNR sunt supuse unui proces continuu de perfectionare impus de o multitudine de factori, cei mai multi fiind legati de modul in care evolueaza economia nationala, piata bancara in special, precum si de modificarile aduse reglementarilor bancare in vederea armonizarii legislatiei nationale cu standardele internationale.

Un sistem bancar stabil este capabil sa asigure o alocare eficienta a resurselor financiare, sa absoarba potentialele riscuri, sa previna aparitia dezechilibrelor sectoriale in economia reala si sa contribuie la stabilitatea macroeconomica. Din aceasta perspectiva, modelul de gestionare a riscului bancar in economia romaneasca are drept obiectiv promovarea masurilor de extindere a intermedierii financiare printr-un sistem bancar modern si stabil, reglementat adecvat din punct de vedere prudential si eficient supravegheat.

Din perspectiva riscurilor la care sunt expuse institutiile de credit, noua politica de reglementare in domeniul supravegherii bancare prevede necesitatea existentei si functionarii eficiente a unui sistem de management a riscurilor, care sa cuprinda identificarea, monitorizarea, raportarea riscurilor catre conducerea bancii, mecanisme de control intern, precum si determinarea cerintelor de capital pentru acoperirea riscului de credit, a riscului de piata si a celui operational. In acest sens, Banca Nationala a Romaniei a urmarit implementarea legislatiei primare si secundare aprobate la sfarsitul anului 2006, in vederea aplicarii prevederilor Acordului Basel II incepand cu anul 2008.

Modernizarea cadrului de reglementare a determinat schimbari substantiale in modalitatea de supraveghere bancara, trecandu-se de la abordarea bazata pe verificarea conformitatii la abordarea bazata pe evaluarea riscurilor la care se expun institutiile de credit. BNR realizeaza supravegherea institutiilor de credit, persoane juridice romane, atat la nivel individual, cat si la nivel consolidat.

In ceea ce priveste instrumentele utilizate pentru efectuarea sau sprijinirea supravegherii bancare, incepand cu anul 2008, pe langa cele traditionale, au fost implementate noi instrumente potrivit principiilor Acordului Basel II[4].

Acestea sunt COREP (Common Reporting), FINREP (Financial Reporting), filtrele prudentiale si stabilirea de repere.

COREP[5] reprezinta un cadru standardizat de raportare prudentiala, avand drept obiectiv reducerea costurilor de reglementare pentru institutiile raportoare si facilitarea schimbului de informatii intre supraveghetori. Cerintele de raportare sistematizate se refera la fondurile proprii si cerintele de capital pentru riscul de credit, operational si cel de piata.

FINREP[6] este un cadru standardizat de raportare financiara, utilizat de autoritatile de supraveghere prudentiala din Uniunea Europeana, si care asigura comparabilitatea informatiilor financiare raportate autoritatilor de supraveghere de institutiile de credit.

Filtrele prudentiale reprezinta ajustari aduse informatiei financiare folosita in scop prudential. In Romania au fost introduse filtre prudentiale pentru determinarea, la nivel consolidat, a fondurilor proprii.

Autoritatea de supraveghere, conform cerintelor Acordului Basel II, a stabilit repere (benchmark) necesare evaluarii parametrilor de risc utilizati de institutiile de credit in cadrul modelelor interne (probabilitatea de nerambursare - probability of default si pierderea in caz de nerambursare - loss given default).

Forma si continutul actual, precum si strategia de modernizare viitoare a modelului de gestionare a riscului bancar in economia romaneasca sunt complexe, calitativ superioare si adaptate solicitarilor unui sistem bancar dinamic si stabil, orientat spre crestere organica. In conditiile actuale, evolutiile pozitive ale sistemului bancar din ultimii sapte ani si implementarea unui mecanism eficient de reglementare si supraveghere bancara se remarca drept premise favorabile pentru mentinerea capacitatii sistemului bancar romanesc de a absorbi efectele negative ale evolutiilor nefavorabile pe pietele financiar-bancare interne si internationale.

Instrumentele de sprijin indirect a supravegherii bancare

Sprijinirea indirecta a activitatii de supraveghere bancara prudentiala este realizata in sistemul bancar romanesc prin folosirea a doua instrumente: sistemul fondului de garantare si informatiile furnizate de centrele de baze de date asupra incidentelor generate in sistemul de plati si in activitatea de creditare de catre tertele parti aflate in relatii contractuale cu institutiile bancare. In primul caz, ne referim la Fondul de garantare a depozitelor bancare in sistemul bancar iar, in cel de-al doilea caz, la Centrala Incidentelor de Plati (CIP) si la Centrala Riscului Bancar (CRB).

Centrala Incidentelor de Plati (CIP) este un centru de intermediere care gestioneaza informatia specifica incidentelor de plati atat din punct de vedere bancar (tragerea in descoperit de cont) cat si din punct de vedere social (pierdere/furt/distrugere).

Transmiterea informatiei la CIP se face pe cale electronica, prin utilizarea Retelei de Comunicatii Interbancare ce leaga centrala BNR cu centralele tuturor bancilor.

Baza de date a CIP este organizata in doua fisiere:

Fisierul national de incidente de plati (FNIP) care are trei componente:

o      Fisierul national de cecuri (FNC),

o      Fisierul national de cambii (FNCb),

o      Fisierul national de bilete la ordin (FNBO) si

Fisierul national al persoanelor cu risc (FNPR) care este alimentat automat din FNIP.

Fisierul national al persoanelor cu risc colecteaza informatiile privind incidentele de plati majore (instrumente de plata trase in descoperit de cont, cecuri emise fara autorizarea trasului, cecuri emise cu data falsa sau carora le lipseste o mentiune obligatorie, cecuri circulare sau de calatorie emise 'la purtator', cecuri emise de catre un tragator aflat in interdictie bancara, cambii scontate fara a exista creanta cedata in momentul cesiunii acesteia) inregistrate pe numele unei persoane fizice/juridice nu pot fi sterse din aceasta baza de date, decat in cazul in care se anuleaza, de catre aceeasi persoana declaranta care le-a transmis anterior la CIP, din proprie initiativa sau ca urmare a hotararii unei instante judecatoresti.

Centrala Riscurilor Bancare (CRB) reprezinta o structura specializata in colectarea, stocarea si centralizarea informatiilor privind expunerea fiecarei persoane declarante (institutie de credit sau institutie financiara nebancara inscrisa in Registrul special) din Romania fata de acei debitori care au beneficiat de credite si/sau angajamente al caror nivel cumulat depaseste suma limita de raportare (20.000 RON), precum si a informatiilor referitoare la fraudele cu carduri produse de catre posesori.

Baza de date a Centralei Riscurilor Bancare este organizata in patru registre:

Registrul central al creditelor (RCC) contine informatii de risc bancar raportate de persoanele declarante si este actualizat lunar;

Registrul creditelor restante (RCR) contine informatii de risc bancar referitoare la abaterile de la graficele de rambursare din cel mult ultimii sapte ani si este alimentat lunar de Registrul central al creditelor;

Registrul grupurilor de debitori (RGD) contine informatii despre grupurile de persoane fizice si/sau juridice care reprezinta un grup de debitori si este alimentat lunar de Registrul central al creditelor;

Registrul fraudelor cu carduri (RFC) contine informatii despre fraudele cu carduri produse de catre posesori raportate de persoanele declarante si este actualizat on-line.

Utilizatorii informatiilor existente in baza de date a CRB sunt persoanele declarante si Banca Nationala a Romaniei. Schimbul de informatii de risc bancar se realizeaza electronic prin Reteaua de Comunicatii Interbancara. 

Rolul BNR in mentinerea stabilitatii financiare

Banca Nationala a Romaniei are un rol intrinsec in mentinerea stabilitatii financiare, date fiind responsabilitatile ce rezulta din dubla sa ipostaza de autoritate monetara si prudentiala. Atributii subsumate obiectivelor de stabilitate financiara sunt exercitate atat prin reglementarea si supravegherea prudentiala a institutiilor aflate sub autoritatea sa, cat si prin formularea si transmiterea eficienta a masurilor de politica monetara si supravegherea functionarii in conditii optime a sistemelor de plati si decontari de importanta sistemica. Totodata, este necesara identificarea riscurilor si vulnerabilitatilor intregului sistem financiar, in ansamblul sau si pe componentele sale, deoarece monitorizarea stabilitatii financiare este preventiva. Aparitia si dezvoltarea unor disfunctionalitati, precum evaluarea incorecta a riscurilor si ineficienta alocarii capitalului, pot afecta stabilitatea sistemului financiar si stabilitatea economica.

Cooperarea dintre Banca Nationala a Romaniei si celelalte autoritati de reglementare si supraveghere a diferitelor sectoare ale sistemului financiar romanesc s-a intensificat treptat, pe masura ce sistemul financiar romanesc, in ansamblul sau, a devenit mult mai dinamic si complex, determinand intrepatrunderi la nivel institutional. Astfel a devenit necesara conlucrarea dintre autoritatile responsabile cu autorizarea, reglementarea, supravegherea si controlul pietelor componente ale sistemului financiar, pentru a asigura transparenta si integritatea sistemului financiar si a pietelor sale componente, respectarea cadrului legal aplicabil, precum si largirea cadrului national de stabilitate financiara

BIBLIOGRAFIE