Sferele creditului

Sferele creditului

1. Creditul comercial

Acordarea de credite sub forma de marfa este o practica seculara care isi are originea in procesul diviziunii primare a muncii, atunci cand, din masa producatorilor s-au desprins comercianti, agenti economici specializati in desfacerea marfurilor.

Studii recente scot in evidenta aspectele multiple ce motiveaza amanarea termenelor de plata si, respectiv conditioneaza durata si dimensiunile creditului comercial. Se apreciaza ca actioneaza trei componente (ipostaze):

a. Componenta traditionala decurge din interesele comune ale partilor in cresterea fluiditatii schimburilor si diminuarea costurilor de organizare. Se reduc astfel cheltuielile de depozitare necesare, in cazul in care livrarile ar fi conditionate de posibilitatile de plata reale, precum si costurile de pro­curare a mijloacelor de plata pentru cumparatori, daca plata ar fi obligatorie la primirea marfii.

b. Componenta comerciala implica utilizarea creditului ca o arma comer­ciala de promovare a vanzarilor, practicata de fiecare furnizor in conditii date, de aici si varietatea termenelor de plata si deci a duratei si, prin aceasta, a dimensiunilor creditului comercial. Clientul, beneficiar al prelungirii termenului de plata, suporta efectul pozitiv care actioneaza, pentru el, ca o reducere de pret, scutindu-l de cos­turile eventuale privind procurarea mijloacelor de plata, atingand astfel si latura financiara.

c. Componenta financiara propriu-zisa, implica punerea la dispozitia clien­tului, pentru o perioada data, a unei plati a capitalului sau, sub forma de marfa, a carei plata este amanata. Componenta financiara are o importanta crescanda, atat in activitatea cumparatorului, cat si in cea a furnizorului.

Dimensiunile mari ale creditului comercial si insasi transformarea unei parti a creditului bancar in credit comercial, se apreciaza ca se datoreaza si lipsei de suplete a bancilor in distribuirea de credite de trezorerie, slabiciunilor manifestate, pe acest segment de piata, din partea bancilor, cauzate de: compartimentarea pietei capitalurilor, controlul asupra ratei dobanzii, res­trictiile cantitative, aversiunea foarte puternica fata de risc, caracterul administrativ al procedurilor de distribuire a creditelor pe termen scurt, ab­senta sistemelor de sustinere a ansamblului nevoilor de exploatare ale intreprinderilor s.a.m.d.

Astfel, in intreaga economie o importanta parte a fluxurilor de valori materiale sunt acoperite prin creditul comercial. Creditul comercial suplineste fluxuri financiare intr-o sfera larga a economiei nationale si astfel intreprin­derile, societatile comerciale si altele, prin natura lor intreprinderi non-financiare (non-bancare) de fapt, asigura circuitul, repartizarea si redistribuirea de fonduri financiare in economie.

O parte importanta a creditelor comerciale sunt acordate prin inscrisuri de credit specializate: cambii si alte efecte, ceea ce permite transferabilitatea creantelor, cedarea lor unui alt beneficiar, de regula banci sau societati financiare. In cadrul acestor operatii, la termenul de plata, obligatia de restituire devine operanta fata de noul beneficiar, banca. Transferul creantei catre banca inseamna modificarea calitativa a creditului, creditul comercial se transforma in credit bancar. Efectele acestui transfer sunt semnificative atat pentru cedant, cat si pentru noul creditor. Cedantul, fost beneficiar al creantei, recurge astfel la lichiditatea cre­antei, deci transfera in disponibilitati monetare curente dreptul sau de creanta, exigibila la o data mai apropiata sau mai departata. Prin aceasta el poate angaja capitalul disponibilizat in afaceri, urmarind un profit oportun si posibil intr-un termen imediat, fara a mai astepta deci, pana la scadenta. Va plati pentru acesta un anume pret, dobanda cuvenita pentru suma respectiva, din momentul operatiunii pana la scadenta efectului. La randul sau, banca isi angajeaza resursele sale intr-un plasament de credit de la preluare (de regula prin scontare), pana la scadenta, operatiune similara cu acordarea unui credit pe termen scurt.

Dobanda incasata pentru aceasta perioada revine bancii sub forma scontului. Pentru banci cuantumul angajarii operatiei are la baza valoarea actuala (in relatia Va = VN - S in care: Va - valoarea actuala ; VN - valoarea nominala ; S - scontul).

Atunci cand se recurge la scontare, valoarea actuala este de fapt, pretul de cumparare al creantei de catre banci. Asa cum se va vedea, operatiunile de preluare de catre banci a creantelor decurgand din creditele comerciale, sunt diverse, ele reprezentand o buna parte a operatiilor bancilor (active).

2. Creditul bancar

Creditul bancar cuprinde o sfera larga de raporturi angajand modalitati diferite, pe termen scurt si pe termen mijlociu si lung, privind operatii bazate pe inscrisuri sau fara, garantate, sau negarantate, in fiecare caz in parte sau in cadrul unui acord general etc.

In raporturile de credit cu banca se pot angaja si persoane care in acest cadru nu au calitatea de agenti economici. Noi ne vom referi in continuare la raporturile de credit in care sunt angajate intreprinderile.

Raporturile de credit ale intreprinderilor cu bancile sunt de regula reciproce. Pe de o parte, intreprinderile avand conturi deschise la banci formeaza depozite care pot fi folosite de catre acestea, ca resurse. Pe de alta parte, bancile acorda credite intreprinderilor pentru nevoile lor de productie curente sau cu recuperare ulterioara, pentru investitii.

Esential in aceste raporturi este faptul ca unul din parteneri este banca, iar relatiile intre banca si partener se desfasoara pe terenul valorificarii capi­talurilor disponibile si realizarea de profituri, in principal sub forma de dobanzi.

Vom examina in continuare operatiile de credit bancare in sensul raportului banca ­ intreprindere, respectiv principalele credite acordate de banci.

Avansurile in cont curent sau creditele de casa (sau trezorerie)

reprezinta raporturile de credite intemeiate pe o deplina cunoastere a activitatii intreprinderii, fara a fi consemnate prin inscrisuri relative la fiecare angajament. In fapt, aceste credite nu sunt garantate formal.

sunt menite sa satisfaca necesitatile curente privind acoperirea cheltuielilor de productie cu caracter imprevizibil si greu de localizat, in obiecte care sa reprezinte o garantie veridica.

nu au stabilite termene de rambursare. De regula, acordarea de astfel de credite este intemeiata pe depozite compensatorii. Functia acestor depozite decurge intr-un sens, din faptul ca intreprinderile isi pastreaza toate disponibilitatile in conturile de la banca, ceea ce permite bancii sa acopere necesitatile unor intreprinderi prin insasi redistribuirea depozitelor in cont curent constituite de alte intreprinderi. Pe de alta parte, existenta permanenta a depozitelor compensatorii inseamna pentru banca o reducere a resurselor utilizate, iar pentru intreprindere un mijloc de pastrare a solvabilitatii.

nu au posibilitatea de recreditare, bazandu-se pe principalele resurse ale bancii. De aici si nivelul dobanzii mai ridicat, dar stabilit de regula, in corelatie cu dobanda de piata si, in mod obisnuit utilizarea suplimentara pentru remunerarea bancii, a unui comision.

Sistemul de acordare general este linia de credit, in conditiile careia se stabileste limita maxima a creditului acordat in acest cadru. Intr-o forma primara, aceasta linie de credit confera intreprinderii un credit provizoriu, intrucat banca poate cere oricand acoperirea debitului. O forma mai favorabila intreprinderii este linia de credit confirmata, pe baza unui acord scris, in care posibilitatea de acordare a creditului se men­tine pentru o perioada stabilita in contract. Linia de credit revolving implica utilizarea curenta a acestui mod de obtinere de fonduri de catre intreprinderi, intrucat rambursarile efectuate, reducand nivelul creditului, permit in etape ulterioare, obtinerea unor noi credite, in limitele stabilite, deoarece, potrivit conditiilor acestui acord, posibilitatea de creditare se reinnoieste. Creditele exemplificate pana aici, strans legate si necesitate de activi­tatea de productie, asigura intreprinderii un aflux de capital circulant, care este folosit de aceasta potrivit necesitatilor sale si liberului sau arbitru, fara a se motiva utilizarea lui, putand fi caracterizate, prin aspectul lor general implicite.

O serie de alte credite bancare, de care pot beneficia intreprinderile mai sunt si creditele explicite. Care pot fi in ansamblul lor considerate drept credite pentru stocuri. Intre acestea, creditele de productie sezoniera cunoscute sub numele de credite de campanie. Acestea sunt menite sa asigure resursele necesare in cazul iregularitatii ciclului aprovizionare - productie - vanzari, de pilda, productia de conserve, blanuri, jucarii etc. Aceste credite sunt garantate cu marfurile aflate in procesul de productie sau de circulatie.

3. Creditul obligatar

Creditul obligatar reprezinta o grupa a operatiilor de credit cu existenta seculara care se refera la relatiile de credit in care partenerii sunt institutiile statale sau intreprinderile economice in calitate de debitori, care emit obligatiunile, in aceasta calitate, pe de o parte, si creditorii, subscriitori si detinatori ai acestor obligatiuni, care-si angajeaza astfel capitalurile, in vederea obtinerii unui venit. sigur sub forma principala de dobanzi.

obligatiunea este inscrisul care consemneaza raportul de credit si forma prin care, in principal, se desfasoara. De aici expresia de credit obligatar.

obligatiile societatilor, raporturi de credit obligatar in care intreprinderile emitente sunt debitori, iar subscriitorii, creditori. Specificul acestor raporturi in economia de piata, este faptul ca ele se angajeaza primordial in sfera publica, respectiv este deschis tuturor doritorilor de a investi. Pe de o parte, subscrierile au caracter public, ele fiind, de re­gula, precedate de campanii publicitare sustinute. Pe de alta parte, subscrierea incheiata, obligatiile fac obiectul negocierii la bursa de valori. Ele sunt so­licitate la achizitie de investitori si oferite de detinatori care au nevoie de lichiditati, prin natura lor si a conditiilor de piata, obligatiunile reprezentand unul din activele financiare usor lichidabile. In aceste conditii obligatiile sunt preferate primordial de investitori, in special de cei care doresc o investitie, neconditionata de timp, si in masura sa le asigure, oricand, rapid si fara mari diferente valorice, schimbarea optiunii.

Emisiunea de obligatii este o sursa preferata de capital pentru intre­prinderi.

Exista mai multe motivatii bine intemeiate a acestui fapt. Intreprinderile, de regula societati pe actiuni, avand o structura data a detinerilor (si detinatorilor de capital) si prin aceasta, o repartizare data in pozitia puterii in consiliul de administratie, evita noile emisiuni de actiuni ca sursa de sporire a capitalurilor, situatie care ar putea duce la schimbarea raportului de forte. Acest fapt explica, preponderent, preferinta pentru im­prumut, in opozitie cu posibilitatea de sporire a capitalului propriu prin emi­tere de actiuni. De fapt, apar si alte avantaje decurgand din ieftinatatea si comoditatea solutiei. In primul rand, creditorul este remunerat prin dobanzi, care, fie mo­bile, fie fixe (cum sunt de regula) incumba o prestatie mai mica, decat dividendul ce ar reveni furnizorilor de capital in conditiile in care acestia ar avea calitatea de actionari. Apare din aceasta o diferenta in favoarea intreprinderii si, respectiv, a veniturilor repartizate actionarilor.

Pe de alta parte, creditorul este un factor comod in activitatea intre­prinderii, creanta nu-i permite imixtiunea in activitatea unitatii, ci numai asteptarea pacienta a termenelor de plata. Aceste avantaje specifice, pentru ambele parti, determina optiunea deschisa pentru acest sistem, fapt evident, prin dimensiunile covarsitoare ale cresterii sale in toata lumea. Este evident ca accelerarea ritmurilor, in ultimele perioade reprezen­tate, tendinta ce se mentine, subliniaza, inca o data, predominanta creditu­lui obligatar si cresterea rolului acestuia in economia intreprinderii, in asigurarea premiselor de infaptuire, in ritmuri inalte a reproductiei.

Exista o gama larga de forme de existenta a obligatiunilor si prin aceasta, de posibilitati de stimulare a detinatorilor de capital in a participa la subscriere si dec, de a deveni creditori ai acestor societati. Urmarind fenomenul obligatar, ca fenomen economic si ca raport de credit, trebuie sa subliniem importanta in cresterea accelerata a acestei componente in formarea surselor de dezvoltare a intreprinderilor economice, deci la asi­gurarea infaptuirii investitiilor.

Intre sursele imprumutate, sumele obtinute din emisiunea de obligatii sunt utilizate cu prioritate sau in exclusivitate, in majorarea capitalului fix, fie in noi investitii, in cladiri, echipamente, utilaje, componente ale noilor tehnologii, fie in operatii de preluare si achizitii de intreprinderi.

Sumele obtinute din plasarea de obligatii fiind utilizate cu prioritate pentru satisfacerea nevoilor de investitii ale intreprinderilor de productie, circulatia marfurilor si servicii, si avand prin acestea o destinatie speciala, au de regula, ca sursa de provenienta, capitalurile disponibile specifice. Cu alte cuvinte, exista creditori specializati ai intreprinderilor decurgand din detinerea de obligatii. Astfel, potrivit datelor existente in SUA, companiile de asigurari pe viata asigura mai mult de o treime, iar fondurile de pensii particulare si publice acopera o alta treime din detinerile de obligatii emise de societati.

A treia treime isi gaseste acoperirea printr-o gama larga de resurse pro­venind de la bancile mutuale de economii, fondurile comune de plasament, fondurile fundatiilor, institutiilor de educatie, religioase si de caritate, investi­torii straini etc.

Procurarea de resurse prin emiterea de obligatii s-a dezvoltat si in do­meniul capitalului circulant, obligatii cunoscute sub numele de bonuri de de­pozit, certificate de depozit si in special sub denumirea de ampla utilizare in SUA, commercial papers.

Prin natura lor, hartiile comerciale (commercial papers) sunt bilete de ordin, negarantate, pe care intreprinderile le vand pe piata, pentru a-si acoperi necesitatile de resurse pe termen scurt. Aceasta reprezinta pentru detinatorii de capitaluri, disponibile pe termen scurt, o modalitate de valorificare superioara, vis-a-vis de alte utilizari, in special fata de posibilitatile de a con­stitui depozite bancare pe termen scurt, slab remunerate. Ofertantii sunt adesea alte intreprinderi detinatoare, temporar, de asemenea disponibilitati, care isi gasesc astfel o buna valorificare, asigurandu-si concomitent o lichidi­tate inalta, acestea putand fi operativ revandute pe piata. Bineinteles, mai ales pentru hartiile comerciale puse pe piata, oferite publicului deci, firmele emitente trebuie sa prezinte o incredere ferma, sau cum se exprima curent - sa aiba un credit excelent. Dezvoltarea pe scara larga a creditului obligatar a reactivat si extins activitatea institutiilor de rating. Ratingul este un proces de evaluare a standing-ului financiar al unui titlu de imprumut, in scopul de a exprima o apreciere asupra riscurilor legate de rambursarea sau plata dobanzilor.

4. Creditul ipotecar

Creditul destinat activitatii imobiliare prezinta una din cele mai importante categorii de credit din sistemul national in economia de piata, economie care cultiva si dezvolta, sprijina si sustine, proprietatea individuala. Creditul ipotecar se afirma ca principala modalitate de sprijinire a proprietatii imobiliare, prespunand o conventie intre creditor si imprumutat, in care se prevede, in general: proprietatea ce serveste ca garantie a rambursarii imprumutului; conditiile de remunerare si scadentele de rambursare; penalitatile in caz de rambursare anticipata, partiala sau completa, a imprumutului; circumstantele in care prin nerespectarea conditiilor de imprumut, debitorul poate pierde proprietatea.

Principalul tip de imprumut pe ipoteca comporta o suma de rambursare si o rata a dobanzii fixa (constanta si identica). Rambursarile periodice sunt prevazute pe intreaga perioada si fiecare rambursare cuprinde, deopotriva, dobanda si suma cu care se reduce datoria in curs (interest and principal). De regula, in cadrul ratei fixe, in timp, scade partea privind dobanzile si creste partea privind rambursarea propriu-zisa. In ultimul timp s-au dezvoltat si alte tipuri de credite ipotecare cum ar fi:

Imprumutul pe ipoteca cu dobanzi variabile s-a instituit in special datorita cresterii si variatiei ratei dobanzii in anii '80, in care s-a produs cresterea costurilor de procurare a fondurilor de imprumut. Creditul pe ipoteca cu dobanzi variabile presupune variatia acestora, in functie de un indicator precis al pietei financiare.

Creditele pe ipoteca cu rambursarea progresiva satisfac cerintele crescande ale familiilor cu venituri modeste, aflate la inceputul activitatii, care au per­spectiva ameliorarii veniturilor lor.

Creditul ipotecar inversat, purtator de anuitati, urmareste sa valorifice ca­pitalul imobilizat in locuinte proprietate, fara a se renunta la dreptul de pro­prietate si la uzufruct. Ca atare, imprumutul obtinut prin ipotecarea unei parti a proprietatii serveste la achizitionarea unui contract de anuitati si aduce astfel proprietarului un venit regulat.

5. Creditul de consum

Creditul de consum este creditul pe termen scurt sau mijlociu, acordat persoanelor individuale destinat a acoperi costul bunurilor si serviciilor de care beneficiaza prin reteaua de comercializare si servicii, sau pentru recreditarea creantelor contractate in acest scop.

Productia de masa de bunuri de folosinta indelungata si necesitatea de a asigura accesul deschis la acestea a cumparatorilor a determinat, indeosebi de la inceputul secolului al XX - lea, statuarea, in fiecare din tarile dezvoltate, a unor norme precise de creditare, precum si a unei retele ample si diversificate de institutii de credit, in mare parte legate de firmele producatoare. Astfel ca, cea mai mare parte a creditelor de consum exista si se acorda sub forma cre­ditelor esalonate, forma in care termenii creditarii, scadente, cuantumul ratelor etc., se stabilesc la acordarea creditului.

La polul opus, creditul cu scadenta nedeterminata implica operatii de credit deschis, credite acordate comerciantilor cu amanuntul, sau de catre acestia, credite privind anumite servicii. In aceste operatiuni, inseamna ca debitorul va efectua plata in timp util (maximum fiind convenit) dar in mo­mente prielnice lui, pe care le stabileste personal.

O forma deosebita, in deplina dezvoltare ce apartin creditelor esalonate il reprezinta creditul revolving, aparut la sfarsitul anilor '30. Indeosebi aceasta forma s-a extins odata cu amplificarea utilizarii cartilor de credit. Elementele caracteristice acestui credit sunt: se acorda in cadrul unei conventii stabilite intre parti; permite consumatorului sa efectueze cumpararile sau sa obtina im­prumuturi fie direct, asupra creditorului, fie indirect, prin cartile de credit, in momentul oportun pentru el; consumatorul are posibilitatea sa efectueze plata fie in totalitate pentru creditul in curs, fie prin plati partiale, periodice, dupa posibilitati. Prin facilitatile acordate beneficiarului de credit si prin costurile dimi­nuate, aceasta forma s-a impus in ultima vreme si tinde sa devina preponde­renta in operatiile de credit de consum.

Utilitatea economica si sociala este preponderenta in aprecierea creditului de consum. Creditul comercial a avut si are un rol deosebit in dezvoltarea economiei de consum, respectiv a productiei si circulatiei marfurilor, destinate marii mase a consumatorilor. In incheierea expunerii privind principalele categorii de credite, este necesar sa subliniem, prin comparatie, unele aspecte care le reunesc sau le deosebesc. Doua din aceste categorii de credit, creditul comercial si creditul obligator, presupun obligatiile directe intre debitor si creditor, posibile a fi desfasurate in sfera bancilor, de la inceput pana la sfarsit.

Celelalte categorii de credite: bancar, ipotecar si de consum, presupun desfasurarea unor raporturi de credit complementare intermediate prin banci. In fapt, raporturile de credit se desfasoara in mod necesar pe doua planuri:

a. procesul de mobilizare a capitalurilor disponibile, in situatia in care creditorul este detinatorul de disponibilitati iar depozitar, banca. Acest ra­port este in mod necesar prealabil.

b. procesul de distribuire a capitalurilor disponibile, in care utilizatorii in calitate de debitori, recurg in mod necesar la banci comerciale sau specia­lizate.

Nu se poate spune ca interventia bancilor este exclusa din primul grup la care ne-am referit. Dimpotriva, transferul creantelor de credit comercial prin operatii specifice, dintre care acontarea si rescontarea sunt larg folosite in toate tarile, implica rolul de intermediar al bancii, iar operatiile de vanzare­cumparare de obligatii, sau acordarea de credite pe garantii de oferte obligatare, fac indispensabil rolul bancii in derularea acestor operatii potrivit voin­tei si in interesul creditorilor sau debitorilor implicati in creditul obligatar.