Sistemul bancar și creditul

Sistemul bancar și creditul

Amplificarea și diversificarea productiei , circulatiei de mǎrfuri și accelerarea evolutiei pe cale modernǎ a economiei romanești in general au determinat preocupǎri sustinute din partea oficialitǎtilor pentru instituirea unui sistem bancar și al creditului adecvat, inclusiv pentru infiintarea unei bǎnci centrale de emisiune, care sǎ faciliteze derularea tranzactiilor comerciale și de altǎ naturǎ.

In aprilie 1880, Parlamentul Romaniei adoptǎ Legea pentru infiintarea unei bǎnci de scont și circulatiune, care constituie actul de naștere a Bǎncii Nationale a Romǎniei , institutie care iși incepe activitatea la 1 decembrie 1880[1].

In momentul fondǎrii, Banca Nationalǎ a fost conceputǎ ca o bancǎ mixtǎ, de stat și particularǎ,. Ea era o societate anonimǎ pe actuni cu un capital subscris de 30 milioane lei, la care statul participa cu o treime și particularii cu douǎ treimi, prin subscriptie publicǎ. Din capitalul subscris, 12 milioane trebuiau depuse la infiintare, erau deci capital vǎrsat, iar restul urma sǎ se constituie in mod treptat, pe mǎsura necesitǎtilor. Capitalul era impǎrtit in 24000 de actiuni cu valoare nominalǎ de 500 lei.

Potrivit legii, BNR avea privilegiul emisiunii monetare pe timp de 20 de ani, care ulterior a fost prelungit. In același timp, potrivit legii și statutului ei, BNR putea sǎ efectuieze urmǎtoarele operatiuni:

Sǎ sconteze efecte de comert cu scadente de panǎ la 100 de zile și prevǎzute cu trei semnǎturi;

Sǎ sconteze bunuri de tezaur, panǎ la 20% din capitalul vǎrsat;

Sǎ efectuieze comert cu aur și argint;

Sǎ primeascǎ in depozit metale pretioase;

Sǎ primeascǎ sume de bani in cont curent;

Sǎ acorde avansuri in cont curent cu termene scurte pe bazǎ de efecte publice sau titluri garantate de stat;

Sǎ efectuieze oficiul de caserie pentru stat.

Conducerea BNR era asiguratǎ de guvernator,   numit de Guvern, pe 5ani,care trebuia sǎ detinǎ minimum 40 de actiuni ale bǎncii, 6 directori, din care 2 numiti de stat și 4 aleși de Adunarea generalǎ a actionarilor, fiecare trebuind sǎ posede minimum 20 de actiuni ale bǎncii; 7 cenzori, fiecare trebuind sǎ aibǎ minimum 10 actiuni ale bǎncii. Adunarea generalǎ a actionarilor era alcǎtuitǎ din cei care detineau un minimum de 4 actiuni fiecare, barem care dǎdea dreptul la un vot.

Nimeni nu avea dreptul la mai mult de 10 voturi personal și 10 voturi ca mandatar, oricate actiuni ar fi detinut.

Din primul an de functionare BNR a deschis sucursale in principalele orașe ale tǎrii, la Brǎila, Galati, Constanta, Craiova, Iași ș.a.

Incǎ din primii ani de functionare, BNR a desfǎșurat o activitate deosebit de profitabilǎ, dovada in acest sens constituind-o creșterea continuǎ a ratei anuale a profitului obtinut de bancǎ, de la 18,0 % in 1881 la 26,3 % in 1891 și la 38,3 % in 1900. creșterea foarte mare a profitului a prilejuit actionarilor incasarea unor dividente ridicate. Au crescut și cursurile actiunilor bǎncii la bursǎ, acestea inregistrand o creștere de cca   4,8 - 5,6 ori, de la 500 lei valoare nominalǎ la circa 2400 - 2800 lei.

De mentionat cǎ BNR era atunci singura societate pe actiuni din tarǎ care distribuia actionarilor dividende de douǎ ori pe an.

In 1901 statul se retrage din calitatea de actionar al BNR. Potrivit modificǎrilor și completǎrilor aduse, in anul mentionat, legii de constituire a bǎncii, capitalul acesteia este de 30 milioane lei, realizat prin subscriptie publicǎ.

In schimbul retragerii din participare la capitalul bǎncii și la rezerva metalicǎ a acesteia , statul a primito despǎgubire de 148 milioane lei. Vanzarea actiunilor statului s-a fǎcut cǎtre vechii actionari ai BNR, aceasta devenind astfel o bancǎ cu capital integral privat și care expoata integral un monopol, anume emisiunea monetarǎ.

Prin functiile și atributiile sale, BNR a jucat un rol aparte in dezvoltarea Romaniei moderne, in dezvoltarea fortelor de productie și acelerarea modernizǎrii economiei romanești. A sprijinit mobilizarea capitalurilor inactive și a veniturilor bǎnești disponibile, pe care le-a pus la dispozitia celor ce aveau nevoie de capital bǎnesc și a statului.

BNR a jucat un rol important , in instituirea, lǎrgirea și consolidarea creditului bancar modern , o conditie a unei creșteri economice sustinute. Dacǎ anainte de 1880, dobanda cerutǎ pe piatǎ nu scǎdea sub 15% , cea perceputǎ de Banca Nationalǎ la creditele ei de scont, taxa scontului, afost fixatǎ la 5% și a oscilat intre 5 și 9 % in al doilea deceniu, 9% fiind taxa perceputǎ doar in cursul unei scurte perioade, de cateva luni, in 1899 - 1900, cand unele fenomene de crizǎ economicǎ s-au manifestat mai puternic. Problema creditului ieftin, care sǎ faciliteze dezvoltarea productiei și circulatiei de mǎrfuri, statornicirea economiei moderne, crearea unor institutii de credit, a unui sistem bancar, au reprezentat una din preocupǎrile majore ale perioadei la care ne referim.

Contributii deosebite la desfǎșurarea vietii economice au avut Casa de Depuneri și Consemnatiuni și Creditele funciare rurale și urbane.

Casa de Depuneri și Consemnatiuni este infiintatǎ prin decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din 1/13 decembrie 1864. Capitalul acestei institutii era format din depuneri judiciare și administrative, fonduri comunale și judetene neutilizate, cautiuni depuse de unii functionari ai statului, precum și din depuneri ale particularilor ș.a.

Scopul infiintǎrii institutiei a fost acela de a asigura creditele necesare executǎrii bugetului de stat, dar, in limita disponibilitǎtilor, ea acorda și credite pe bazǎ de ipotecǎ..

In anii rǎzboiului de independentǎ, institutia mentionatǎ asigurǎ emisiunea biletelor ipotecare. Ea va fi reorganizatǎ in 1880, cand iși schimbǎ denumirea in Casa de Depuneri și Economie.

Sub autoritatea acestei institutii, in 1900, este creat, Creditul judetean și comunal, cu scopul de a stimula dezvoltarea și modernizarea localitǎtilor urbane, prin efectuarea unor lucrǎri de iluminat, canalizǎri, amenajǎride drumuri și altele. Acesta acorda comunelor, gospodǎriilor comunale, imprumuturi pe termen de panǎ la 40 de ani. Intre anii 1900 -1915 imprumuturile acordate de Creditul judetean și comunal s-au ridicat la 146 milioane lei și au contribuit in bunǎ mǎsurǎ la ridicarea nivelului de urbanizare al unora dintre localitǎtile tǎrii.

Pentru buna functionare a economiei capitaliste de o mare insemnǎtate a fost infiintarea unor institutii de credit dupǎ cum urmeazǎ:

Creditul Funciar Rural a fost infiintat prin Legea creditului funciar roman, din 6/18 aprilie 1873, și el punea bazele primei institutii moderne de credit din tara noastrǎ. Acorda imprumuturi pe o perioadǎ de 10-60 de ani, cu 7% dobandǎ, in valoare de cel mult 50% din valoarea moșiilor ipotecate. Primul director al acestei institutii a fost omul politic și economistul Ion Ghica.

Creditul Funciar Urban din București infiintat in 1874 și din Iași infiintat in 1881, create de marii proprietari de imobile, imprumuturi de 190 milioane lei.

Casele de Credit Agricol - bǎnci judetene( 1881-1892),   pentru marii agricultori, sub formǎ de societǎti anonime; pentru viticultori, Creditul viticol, creat in 1906; pentru nmicii agricultori, Bǎncile populare - cooperative de credit tǎrǎnești.

Casa Ruralǎ, creatǎ in 1908, dupǎ rǎscoalele tǎrǎnești, in scopul acordǎrii de credite tǎranilor in vederea cumpǎrǎrii de pǎmant.

Creditul general comercial. Bancile comerciale- recpectiv cele ce primeau depuneri de la populatie și acordau credite pentru diferite necesitǎti, s-au infiintat in toate orașele tǎrii, in numǎr total de 218 pinǎ la 1914.Reteaua bancarǎ comercialǎ era dominatǎ de 9 bǎnci mari cele mai importante, dupǎ BNR și reteaua lor de sucursale; din care 5 erau cu capital strǎin: Banca Marmorosch- Bank, Banca de Credit Roman, Banca Comercialǎ Romanǎ și Banca Generalǎ Romanǎ; 4 bǎnci cu capital autohton: Banca Romaneascǎ, Banca Agricolǎ, Banca da Scont, Banca Craiovei; cele cu capital strǎin erau mai puternice, detinand cca 60% din fondurile bancare ce totalizau 760 milioane lei.

Institutiile de asigurare. De la sfarșitul sec. 19 s-au infiintat 7 mari societǎti de asigurare, majoritatea cu capital strǎin sau racordate la marile societǎti internationale de asigurare, avand ca scop principal asigurǎrile agricole ale recoltelor contra incendiilor, asigurǎri de viatǎ etc.

In Transilvania, alǎturi de filialele marilor bǎnci din Viena și Budapesta, functioneazǎ o retea intreagǎ de unitǎti mijlocii și mici maghiare, germane, romanești. Cea mai importantǎ bancǎ a romanilor este Albina, care acordǎ credite tǎranilor.

In Bucovina , ca urmare a lipsei unor institutii specializate de credit pentru marea masǎ a populatiei tǎrǎnești, cǎmǎtǎria a cunoscut un camp de activitate deosebit de mare. In 1914 se infiinteazǎ o Bancǎ a tǎrii, cu rol de institut de credit.

In Basarabia, in 1919, functionau douǎ bǎnci cu un capital social de 309479 lei.