Sistemul monetar european si tranzitia spre Uniunea Monetara

Sistemul monetar european si tranzitia spre Uniunea Monetara

In evolutia sa istorica, sistemul monetar european a Pietei Comune cunoaste trei etape:

- Sistemul european al limitelor inguste ale cursurilor valutare cu denumirea figurativa de "Sarpele valutar";

- Sistemul monetar european;

- Tratatul de la Maastricht

Sarpele valutar a fost infiintat in aprilie 1972 pe baza unei rezolutii a Comunitatii Economice Europene, care prevedea realizarea pe plan regional a unei discipline in relatiile valorice dintre monedele respective, printr-o coordonare a interventiilor pe pietele valutare cu ajutorul dolarului. Acest sistem monetar a fost creat in urma abandonarii consecutive a sistemului monetar international de la Bretton Woods din 1971.

Tarile participante si-au luat angajamentul de a nu permite fluctuatii ale cursurilor valutare reciproce mai mari de +- 2,25%, cu precizarea ca fata de dolar cursurile monedelor din "sarpele valutar" flotau liber.

Sistemul monetar european a luat fiinta la 13 martie 1979, inlocuind sarpele valutar. El a fost infiintat in scopul realizarii unei stranse cooperari monetare intre tarile membre, prin crearea unei zone de stabilitate monetara in Europa, precum si pentru o mai mare convergenta a politicilor financiare si monetare ale tarilor membre, printr-un sistem complex de cursuri valutare, combinat cu largi facilitati de credit.

Sistemul monetar european functioneaza fixand pentru fiecare valuta un curs de schimb calculat in ECU (unitatea monetara europeana - European Currency Unit), care se intemeiaza pe un cos de valute nationale. Monedele tarilor Pietei Comune in compozitia ECU erau: marca germana, francul francez, lira sterlina, lira italiana, guldenul olandez, francul belgian, peseta spaniola, coroana daneza, moneda irlandeza, escudo portughez, drahma greceasca, francul luxemburghez.

Pentru fiecare moneda s-a fixat un curs de referinta, raportat la celelalte valute, cu o marja de fluctuatie de +-2,25%, cu exceptia lirei sterline careia i s-a stabilit o marja de fluctuatie de 6%. ECU este, in principiu o moneda stabila, in conditiile unei fluctuatii de +-2,25% fata de cursul stabilit intre ECU si fiecare dintre monedele de origine. Fluctuatiile mai mari se atenueaza, de regula, prin actiunea de piata a bancilor centrale de emisiune prin vanzarea sau cumpararea de valuta pana cand cursurile revin in cadrul limitelor stabilite, urmand ca monedele respective sa continue a flota solidar fata de valutele din afara CEE.

ECU este o moneda conventionala cu rol esential de moneda de cont, servind ca instrument de plata intre bancile centrale din sistem.

Relativa stabilitate a Sistemului Monetar European a fost puternic zdruncinata in septembrie 1992, cand a avut loc devalorizarea lirei sterline cu 7% si a pesetei spaniole cu 5%. Ca o consecinta, si a altor probleme monetare, Anglia si Italia s-au retras provizoriu din SME.

De asemenea, la sfarsitul lunii iulie 1993, cinci valute ale tarilor Uniunii Europene si-au diminuat rata de schimb in raport cu restul monedelor din Piata Comuna. Este vorba de francul francez, francul belgian, peseta spaniola, coroana daneza si escudo-ul portughez.

Incepand din luna august 1993, s-a hotarat largirea limitelor de fluctuatie a ratei de schimb de la +-2,25% la +-15%, cu exceptia marcii germane si guldenului olandez, care isi vor pastra limita de fluctuatie anterioara. Actuala grila de paritate a monedelor din Sistemul Monetar European va contracara o serie de speculatii financiare.

Tratatul de la Maastricht

Sefii de stat si de guverne ai CEE au semnat in decembrie 1991 la Maastricht, in Olanda tratatul devenit oficial la 7 februarie 1992 si ratificat in octombrie 1993. Acest document pune bazele juridice si politice ale Uniunii Monetare Europene. La baza acestui tratat sta Raportul Delors (raportul a fost elaborat de Jacques Delors, presedintele Comisiei Europene a Pietei Comune) din iunie 1989 privind crearea Uniunii Economice si Monetare a Pietei Comune.

Uniunea economica si monetara implica perfectionarea pietei unice, existenta unei rate de schimb cvasifixe intre monedele nationale si crearea unei monede unice. De asemenea, urma sa fie creata o banca centrala independenta, care sa realizeze politica monetara de stabilitate a preturilor. Politicile economice ale statelor membre urmeaza sa aiba un program comun si coerent in ceea ce priveste rata inflatiei, fiscalitatea si diminuarea deficitelor bugetare etc.

Crearea Uniunii monetare europene se va desfasura in trei etape:

Prima etapa inceputa in iulie 1990 si continuata pana in 1994 a constat in adoptarea urmatoarelor masuri in domeniul monetar:

liberalizarea circulatiei banilor si a miscarilor de capital incepand din ianuarie 1993;

integrarea financiara a Comunitatii Economice Europene, adica libera functionare a serviciilor bancare, financiare si de asigurari. In ceea ce priveste aparatul bancar se prevede deschiderea de sucursale ale bancilor in toate cele 12 state, cu conditia ca sucursala respectiva sa dispuna de un capital minim de 5 milioane ECU. Totodata se va extinde sistemul de plati electronice, rapide si mai putin costisitoare in toate cele 12 state;

participarea tuturor monedelor tarilor CEE la mecanismul de schimb al Sistemului Monetar European;

eliminarea tuturor obstacolelor in utilizarea monedei ECU astfel ca aceasta sa devina in ultima etapa o moneda unica. In prezent acest instrument monetar este utilizat sub denumirea de EURO ca numitor comun in mecanismul cursurilor valutare, al interventiei pe pietele valutare, precum si ca moneda de cont (virament) intre tarile membre ale Pietei Comune.

In cea de-a doua etapa (ianuarie 1994-dec.1997) statele membre vor cauta sa intareasca convergenta rezultatelor economice obtinute prin solutionarea a patru probleme:

diminuarea diferentei ratei inflatiei existenta intre tarile membre;

stabilitatea ratei de schimb;

diminuarea decalajului ratei dobanzii in tarile membre;

mentinerea deficitului bugetar si a datoriei externe in limite viabile,

In aceasta etapa s-a format Institutul Monetar European compus din guvernatorii bancilor centrale nationale si un presedinte. Acest institut are ca sarcina intarirea cooperarii intre bancile centrale si urmarirea evolutiei Uniunii Monetare Europene.

La sfarsitul anului 1997 sefii de stat si de guverne au facut o reevaluarea a statelor membre pentru a decide daca statele membre indeplinesc conditiile cerute pentru adoptarea unei monede unice.

In cea de-a treia etapa inceputa in anul 1999 s-a creat Banca centrala europeana. Aceasta institutie bancara de tip federal functioneaza independent si coordoneaza sistemul european de banci centrale avand ca sarcina elaborarea unei politici monetare comune, cu ajutorul bancilor centrale nationale. Dupa unele opinii, inlocuirea Institutului monetar european cu Banca centrala europeana a determinat aparitia unei suprapuneri monetare, aspect ce implica puncte de vedere diferite, in functie de importanta pe care o da fiecare tara membra atributelor si functiilor nationale, fata de interesele comunitare. In acest context Anglia si Danemarca se pronunta pentru revizuirea Acordului de la Maastricht si concomitent pentru amanarea aplicarii lui in eventuala forma revizuita.

In aceasta etapa era necesar ca statele membre sa atinga un grad suficient de convergenta in domeniile politicii bugetare, inflatiei si ratei dobanzii. Ratele de schimb intre monedele nationale actuale vor fi definitiv fixate.

Conditiile economice la care este supusa o tara membra participanta la Uniunea monetara europeana in conformitate cu tratatul de la Maastricht sunt extrem de severe. Printre aceste restrictii enumeram:

cresterea preturilor nu trebuie sa fie mai mare fata de anul precedent decat cu cel mult 1,5% fata de rata medie a inflatiei din trei state membre cele mai bine situate in materie de stabilitate a preturilor;

rata dobanzii pe termen mediu si lung nu trebuie sa fie mai mare de 2% fata de cele trei state membre unde inflatia este cea mai redusa;

rata de schimb trebuie sa se gaseasca in limitele fluctuante de +-2,25%;

deficitul bugetar nu trebuie sa depaseasca 3% din PIB; rata datorie publica/PIB nu trebuie sa fie mai mare de 60%.

Acordul de la Maastricht privind uniunea economica si monetara a Comunitatii europene stabileste un cadru juridic solid in vederea adoptarii unei monede europene unice si a unei politici monetare comune.