Sistemul monetar international

Sistemul monetar international

Relatiile monetare s-au derulat pana in anul 1944, anul crearii sistemului monetar international pe baze bilaterale, fara existenta unor reglementari concrete, adoptate expres de majoritatea tarilor. Au existat, totusi unele incercari de reglementare internationala a acestor relatii sub forma unor uniuni si blocuri monetare, acestea din urma transformandu-se dupa al II-lea razboi mondial in zone monetare.

Uniunile monetare au fost create in a doua jumatate a sec.XIX in scopul unificarii unor sisteme monetare nationale ca mijloc de inlaturare a dificultatilor create prin functionarea neadecvata a bimetalismului sau monometalismului argint. Cele mai cunoscute sunt Uniunea Monetara Latina si Uniunea Monetara Germana.

Uniunea monetara latina a fost infiintata prin conventia din 1865 incheiata intre Franta, Belgia, Italia, Elvetia si Grecia. Tarile membre au adoptat un sistem monetar comun, avand ca moneda centrala francul francez si o circulatie libera a monedelor lor nationale la cursuri fixe stabilite in raport cu moneda franceza. Crearea acestei uniuni a contribuit la o anumita consolidare de scurta durata a pozitiilor internationale ale bimetalismului.

Uniunea monetara germana creata in 1875 prin participarea Prusiei si Austriei, ulterior aderand si alte tari, cuprindea reglementari privind emisiunea si circulatia monedelor in si intre tarile membre, sistemul functionand pe baza monometalismului argint. De asemenea, era reglementata emisiunea si circulatia asa numitelor monede comerciale utilizate in relatiile de plati cu tarile din afara uniunii.

Blocurile monetare s-au constituit in perioada 1929-1933, avand la baza o moneda cheie (pivot) si mai multe monede satelit. Mecanismele monetare s-au caracterizat prin:

- fixitatea raporturilor valorice intre moneda pivot si cele satelit;

- convertibilitatea si transferabilitatea nelimitata a monedelor satelit in moneda pivot si intre ele;

- concentrarea rezervelor monetare si administrarea lor de catre banca emitenta a monedei pivot;

- reglementarea si aplicarea uniforma a relatiilor monetare ale tarilor membre fata de tarile din afara blocului.

In functie de moneda care a indeplinit rolul de moneda pivot, au existat blocul lirei sterline; blocul francului francez si al dolarului american.

Blocul lirei sterline a reprezentat modelul blocului monetar si a functionat in perioada 1931-1939, avand ca obiectiv asigurarea stabilitatii cursurilor de schimb ale monedelor componente, in care scop a fost infiintat in 1932 Fondul de Stabilizare a Schimburilor.

Blocul francului francez a functionat pana in 1945, moneda franceza avand aceeasi putere circulatorie atat in Franta, cat si pe pietele tarilor membre. Francul francez era emis nu numai de Banca Frantei dar si, sub controlul acesteia, de anumite banci din celelalte tari cum a fost cazul Algeriei.

Blocul dolarului a fost creat in 1933 dupa esecul Conferintei monetare si economice de la Londra, monedele tarilor sud-americane fiind legate de dolarul SUA, evoluand si fluctuand in functie de modificarile intervenite in valoarea paritara si in cursul de schimb al acestuia.

Reprezentand interesele unui grup de tari si avand din acest punct de vedere un caracter limitat, functionarea uniunilor si blocurilor monetare nu a condus la reglementarea internationala a relatiilor monetare care trebuiau sa raspunda cel putin la trei obiective majore si anume:

- asigurarea stabilitatii relative a raporturilor valorice dintre monedele nationale in scopul promovarii certitudinilor si echitatii in tranzactii, prevenirii si inlaturarii miscarilor speculative de capital;

- crearea unor rezerve monetare si a unor lichiditati suficiente, cantitativ si calitativ;

- instituirea unor mecanisme de ajustare (echilibrare) a balantelor de plati in cazul unor deficite sau excedente exagerat de mari. Mai mult, aceste intelegeri au venit in conflict cu interesele unor tari, care au raspuns cu contramasuri pe plan monetar.

Sistemul monetar international de la Bretton Woods

Data fiind necesitatea constituirii cadrului juridic si institutional al unui sistem monetar international in perioada 1-24 iulie 1944 a avut loc la Bretton Woods, SUA Conferinta Monetara Internationala care a pus bazele primului sistem monetar international modern. La conferinta au participat reprezentanti din 44 de tari. Ca baza de discutii au fost prezentate doua proiecte, unul britanic elaborat de J. M. Keynes si celalalt american avand ca autor pe Harry Dexter White.

Planul Keynes preconiza abolirea circulatiei aurului intre state, iar stocul de metal pretios detinut de bancile centrale de emisiune urma sa fie depozitat la o institutie centrala unica denumita Uniunea Internationala de Clearing. Aceasta organizatie nou creata, avand drept garantie stocul de aur, urma sa emita o bancnota internationala denumita "bancor" la schimb cu aurul care era insa neconvertibila in aur. Ratele de schimb ale monedelor tarilor membre urmau sa fie determinate in raport cu "bancor".

Planul White, preconiza crearea unui "Fond de stabilizare" si plasarea dolarului SUA in centrul sistemului monetar ca valuta de rezerva si de plati externe. Decontarile internationale intre statele membre urmau sa se faca prin utilizarea unei monede de cont denumita "unitas", dar care, spre deosebire de moneda propusa de Keynes, putea fi convertita in aur. Fondul de stabilizare avea sarcina supravegherii si mentinerii cursului valutar in raport cu "unitas".

Prevederile acordului final adoptat la Bretton Woods sunt inspirate in cea mai mare parte de planul White, sustinut de SUA deoarece se acorda un rol preponderent aurului. Se stie ca SUA detineau doua treimi din rezervele oficiale de aur ale tarilor occidentale si intentionau sa-si asigure un rol esential in noul sistem monetar. In acordul final al conferintei de la Bretton Woods s-a mentionat renuntarea la ambele monede de cont propuse. Acordul a fost ratificat la 27 decembrie 1945.

Principiile sistemului monetar international de la Bretton Woods au fost urmatoarele:

universalitatea, principiu conform caruia calitatea de membru era deschisa tuturor statelor care recunosc prevederile statului FMI;

convertibilitatea reciproca a monedelor tarilor participante;

asigurarea stabilitatii cursurilor valutare, care presupunea definirea monedei tarii membre in aur sau in dolari americani. Modificarea valorii paritare poate avea loc numai cu acordul FMI, iar fluctuarea cursului valutar poate avea loc in limitele de +-1%, ulterior de +-2,25% in raport cu paritatea monetara;

inlaturarea restrictiilor, discriminarilor si a altor practici protectioniste din schimburile si platile internationale;

asigurarea echilibrului balantelor de plati prin crearea unui sistem de rezerve valutare.

Sistemul Monetar International a consolidat etalonul aur-devize. Spre deosebire de perioada interbelica, a ramas o singura moneda ca mijloc international de plata si de rezerva, respectiv dolarul american. Moneda americana era definita in aur, iar guvernul SUA, se angaja sa mentina paritatea monedei sale, precum si convertibilitatea ei in aur, la cererea bancilor centrale.

Sistemul monetar international creat la Bretton Woods a functionat cu anumite amendamente, pana in august 1971. Un important amendament adus a fost cel din mai 1968 prin care s-a hotarat crearea "drepturilor speciale de tragere" DST, cu scopul de a asigura o mai justa distribuire a lichiditatilor internationale. Initial, valoarea unui DST a fost definita pe baza paritatii metalice a dolarului. Ulterior continutul valoric al DST a fost definit pe baza unui "cos valutar".

In anii 60 incep sa apara simptomele crizei sistemului monetar international, care aveau drept cauza principala dezechilibrul balantei de plati externe a SUA la care se mai adauga devalorizarea dolarului si a lirei sterline. Un rol important in prabusirea sistemului monetar international creat la Bretton Woods, l-a avut criza aurului, care a culminat in august 1971 cu suprimarea convertibilitatii dolarului american in aur.