Structura conturilor de activ

Se stie ca toate conturile de activ se impart in 3 mari categorii: bani, bunuri si creante. insa expertii contabili au hotarat sa imparta toate conturile de activ in 2 mari categorii, dupa criteriul timpului, adica al perioadei cat activele stau in firma, astfel:

1. active imobilizate (imobilizari)

2. active circulante

Imobilizarile reprezinta bunuri sau valori similare de valoare mare ce sunt luate in firma pe termen lung (>1an).

Activele circulante reprezinta bunuci sau valori similare care, indiferent de valoare, sunt pastrate in firma pe termen scurt.

I. Active imobilizate (imobilizari) (termen lung)

a) imobilizari corporale: Cladiri, Masini, Utilaje, Terenuri;

b) imobilizari necorporale: Software, 'Concesiuni, brevete, licente, marci comerciale si alte bunuri similare' (<-- un singur cont! reprezinta niste drepturi), 'Fondul comercial' (vadul comercial, valoarea zonei - exemplu: locatia unui fast-food. in centru sau in ferentari), 'Cheltuieli de constituire' (ale firmei, banii dati pt infiintare), 'Cheltuieli pentru cercetare si dezvoltare' (inventii)

c) imobilizari financiare: titluri de participare (actiuni, obligatiuni pe termen lung), imprumuturi acordate pe termen lung (creante de fapt).

II. Active circulante (termen scurt)

a) stocuri: Materii prime, Materiale consumabile, Marfuri, Ambalaje, Produse (Finite, Semifabricate, Reziduale)

b) creante pe termen scurt: Clienti, Debitori (avem de incasat bani pe niste bunuri vandute, bunurile insa nefacand parte din domeniul de activitate al firmei - le vindem imobilizari sau alte alea), Efecte de primit (hartii de valoare pe baza carora avem de primit bani de la clienti sau debitori: cecuri, bilete de ordine, etc), Furnizori-debitori (furnizori carora le-am dat bani in avans, asa ca momentan au ei datorie fata de noi), imprumuturi acordate pe termen scurt;

c) investitii financiare pe termen scurt: 'Titluri de plasament' (actiuni, obligatiuni termen scurt - scop speculativ)

d) disponibilitati banesti: Casa (numerar in casierie), Contul la banca (Banca), Acreditive (tot conturi bancare, dar folosite doar in comert exterior pt plata unui furnizor extern).

ANALIZA SI FUNCTIONAREA CONTURILOR

DE ACTIVE CIRCULANTE

Aceste conturi cuprind bunuri si valri economice de folosinta temporara, cu durata de cel mult un an.

In structura bilantiera se gasesc active circulante sub urmatorele forme:

v     materiala: stocuri de materie prima

materiale consumabile

marfuri

produse finite

obiecte de inventar

v     creante asupra tertilor: clienti

debitori

efecte comerciale de primit

taxe si impozite de recuperat

creante aspra salariilor

v     baneasca investitii financiare pe termen scurt si " casa " si " CCB "

In raport cu aceste structuri bilantiere rezulta urmatoarele conturi:

CONTURI DE STOCURI

q       au formula contabila de A

q       se debiteaza cu operatiile privind intrarile de stocuri la costul de achizitie, prin:

cumparare

productie proprie

aport al actionarilor

plusuri la inventariere

q       se C cu op privind iesirile de stocuri:

consum

vanzare

minus la inventar

q       SFD exprima si valoarea stocurilor existente in cadrul societatii.

Ex. 1

O societate comerciala achizitioneaza pe credit comercial materie prima de la furnizor in valoare de 4 500 000 lei; iar cheltuielile de transport, incluse in factura furnizorului, sunt de 300 000.

Din stocul existent de materie prima societatea comerciala da in consum in cursul lunii materie prima de 3 000 000

In final societatea plateste din CCB suma datorata furnizorului ( SI: 5121 = 50 000 000 )

NO: achizitionarea de materii prime

MP: creste stocul de materii prime  creste datoria fata de furnizor

( + A ) ( + P )

CC: 301 materie prima  401 furnizori

RF: D C

FC: 4 800 000 301 materie prima = 401 furnizori 4 800 000

D  301 C D 401 C

NO: consum (vanzarea ) de materii prime

MP: scade stocul de materii prime creste cheltuiala cu materii prime

( - A ) ( + A )

CC: 301 materii prime  601 cheltuieli cu materii prime

RF:  C D

FC: 3 000 000 601 materii prime = 601 cheltuieli cu materii prime 3 000 000

D 601 C

NO: plata furnizor

MP: scade CCB  scade datoria fata de furnizor

( - A ) ( - P )

CC: 5121 CCB  401 furnizor

FC: 4 800 000 401 furnizor = 5121 CCB 4 800 000

D  5121 C

Exemplul 2

O societate comerciala detine un stoc de echipament de protectie in valoare de 5 000 000. Societatea mai cumpara cu plata in numerar material de protectie in valore de 2 000 000 lei. Se distribuie angajatilor materiale de protectie in valoare de 6 000 000 lei.Disponibilitatile banesti din casierie 10 000 000 lei.

D 303 mat OI C D 5311 casa C D 401 C

NO: aprovizionarea cu materiale de protectie ( materiale de nat OI)

MP: creste valoarea stocului de OI creste datoria fata de furnizor

( + A ) ( + P )

CC: 303 materiale OI  401 furnizori

RF: D  C

FC: 2 000 000 303 materiale OI = 401 furnizori 2 000 000

NO: plata furnizorilor din casa

MP: scade casa in lei  scade datoria fata de furnizori

( - A ) ( - P )

CC: 531 casa in lei 401 furnizori

RF:  C D

FC: 2 000 000 401 furnizor = 531 casa in lei 2 000 000

NO: distribuirea echipamentelor catre angajati

MP: scade valoarea stocului de IO creste cheltuiala cu IO

( - A ) ( + A )

CC: 303 materiale OI 603 cheltuiel cu OI

RF: C D

FC: 6 000 000 603 cheltuieli cu OI = 303 materiale OI 6 000 000

D  603 C

Expemplul 3

O societate conerciala cumpara marfuri de la un furnizor la costul de achizitie de 10 000 000 lei.

Societatea comerciala vinde din aceste marfuri unui client in valoare de 8 000 000 (pret de vanzare) iar costul de achizitie al marfii vandute clientului 7 000 000.

NO: achizitionarea de marfuri

MP: creste valoarea marfii  creste datoria fata de furnizor

( + A ) ( + P )

CC: 371 marfuri  401 furnizori

RF: D  C

FC: 10 000 000 371 mafruri = 401 furnizori 10 000 000

D  371 C D 401 C

a)NO: vanzarea de marfuri unui client

MP: creste valoarea din vanzarea marfurilor creste crreanta asupra clientilor

( + P ) ( + A )

v     orice vanzare de marfuri se inregistreaza astfel:

E 1: vanzarea propriu-zisa ( constituirea creantei asupra clientului la nivelul pretului de vanzare

ceea ce pentru societatea comerciala este un venit din vanzarea de marfa).

E 2: scoaterea din gestiune a marfurilor vandute, la costul de achizitie, ( ceea ce pentru societatea comerciala este o cheltuiala ) adica costul marfii vandute.

CC: 707 vt. din vanzarea marfii 411 clienti

RF: C D

FC: 8 000 000 411 clienti = 707 vt. din vanzarea marfii

b)NO: scoaterea din evidenta a marfii vandute MP: scade stocul de marfuri creste cheltuiala cu scoaterea din A a

( - A ) marfurilor vandute ( + A ).

CC: 371 marfuri 607 cheltuieli cu marfuri

RF: C D

D 411 C D 707 C D 607 C

FC: 7 000 000 607 cheltuieli cu marfuri vandute = 371 marfuri 7 000 000

Rezultatul obtinut din aceasta vanzare este:

Venituri ( 707 venitul din vanzarea marfurilor) = 8 000 000

Cheltuieli ( 607 cheltuieli privind marfurile ) = 7 000 000

Rezultatul este : venit minus cheltuieli = 1 000 000

Exemplul 4

In cursul unei luni societatea comerciala a obtinut din procesul de productie, ( P.F.) produse finite, inregistrate la costul de 5 000 000 ( costul standard).

La sfarsitul lunii se scade costul efectiv de productie de 5 500 000. Societatea comerciala vinde intregul lot de produse finit unui client la pretul de vanzare de 7 000 000 lei.

NO: inreg. Botinuta de PF la costul standard.

MP: creste stocul de PF creste valoarea inreg in contul "variatia stocul.

( + A ) ( + P )

CC: 345 PF  711 variatia stocurilor

RF: D C

FC: 5 000 000 345 PF = 711 "V .s" 5 000 000

NO: inregistrarea diferentei de pret aferenta produselor finite obtinute:

C.Standard = 5 000 000

Cost efectiv = 5 500 000

Diferenta de pret = 500 000

MP: creste valoarea diferentei de pret creste valoarea inregistrata in "Vs"

( + A ) ( + P )

CC: 348 diferente de pret aferente PF variatia stocului 711 D C

FC: 500 000 348 diferenta de pret = 711 VD 500 000

NO: vanzarea de produse finite catre client

MP: creste venutul din vanzarea de PF creste creanta asupra clientului

( + P ) ( + A )

CC: venitul din vanzarea de PF 701 411 clienti

Din punct de vedere al contabilitatii patrimoniul reprezinta o entitate economico-juridica formata pe de o parte din totalitatea bunurilor economice (avere, activ) apartinand unei persoane fizice sau juridice iar pe de alta parte din totalitatea drepturilor sI obligatiilor cu valoare economica ce exprima raporturile de proprietate in cadrul carora au fost procurate bunurile economice. Economic,patrimoniul arata dotarea cu valori materiale si banesti a unitatilor, miscarea acestora in cadrul proceselor de productie si utilizarea rezultatului final.In sens juridic,patrimoniul reflecta raportul de proprietate asupra bunurilor aflate la dispozitia unei unitati. Acest raport de proprietate apare sub forma de drepturi si obligatii. Drepturile arata faptul ca proprietarul dispune de un anumit volum de bunuri economice pe care le foloseste in vederea obtinerii performantei economice. In cazul obligatiilor, titularul de patrimoniu trebuie sa acorde anumite prestatii sau un echivalent valoric pentru bunurile aflate in dotarea si folosinta sa. Ca urmare a acestui lucru se poate spune ca stuctural, notiunea de patrimoniu include atat patrimonial economic dar si cel juridic. Marimea si structura patrimoniului se determina in raport de felul si structura productiei pe care trebuie sa o obtina o unitate. Utilizarea valorilor materiale in cadrul unei unitati poarta numele de mijloace economice sau active economice. In raport de rolul pe care acestea il au in procesul de productie se impart in active imobilizate si active circulante. Activele imobilizate sunt caracterizate prin faptul ca sunt utilizate o perioada mai indelungata in activitatea agentilor economici. Ca urmare a acestui lucru, recuperarea valorilor se face in mai multe cicluri de productie. In raport de natura lor, activele imobilizate se impart in: imobilizari corporale, imobilizari necorporale si imobilizari financiare. --Imobilizarile corporale denumite imobilizari materiale sau tangibile apar in unitatile agricole sub denumirea de terenuri, mijloace fixe (constructii, echipamente tehnologice), imobilizari in curs. Mijloacele fixe conform legii contin mijloacele de munca sau complexul de obiecte utilizate ca atare si care indeplinesc obligatoriu doua conditii:
1) valoarea de intrare trebuie sa fie mai mare decat valoarea inscrisa in hotararea de guvern;
2) durata de utilizare trebuie sa fie mai mare de un an. Ca urmare a utilizarii lor in procesul de productie, mijloacele fixe sunt supuse procesului de depreciere. Acest aspect de depreciere poarta numele de uzura. Ea apare sub denumirea de uzura fizica ca urmare a utilizarii mijloacelor fixe in procesul de productie, cat si a actiunii factorilor atmosferici.
Uzura morala se datoreaza progresului tehnic. Includerea valorii uzurii in cheltuieli poarta numele de amortizare. Caracteristic pentru agricultura, in categoria mijloacelor fixe apar mijloace fixe vii (plantatii pomicole si animale).
Imobilizarile in curs (Investitiile) constituie bunuri create prin mijloace proprii, dar care nu au fost terminate pana la finele anului sau mai pot fi definite drept consumuri sau cheltuieli realizate pentru obtinerea de noi mijloace fixe (plantatii tinere, constructii neterminate).
-Imobilizarile necorporale denumite si imobilizari nemateriale sunt caracterizate prin faptul ca acestea nu imbraca forma fizica materiala (intangibila). Din aceasta categorie fac parte: cheltuielile de constituire, cheltuieli de cercetare/dezvoltare, concesiunile, brevetele, programe informatice create sau achizitionate etc.
Cheltuielile de construire cuprind cheltuieli de infiintare a unei societati sau fuziunea acesteia cu alte unitati.
Cheltuielile de cercetare/dezvoltare se ocupa de cheltuielile efectuate pentru obtinerea unor produse noi, tehnologii moderne etc.
-Imobilizarile financiare poarta numele si de investitii financiare. Acestea cuprind: valori financiare, investite de catre o unitate in patrimonial altor unitati in vederea obtinerii unor avantaje economice.Patrimoniul juridic apare sub denumirea de capitaluri proprii si capitaluri straine (datorii, obligatii), datorii financiare (ex: credite pe termen scurt, credite pe termen lung, furnizori etc).
Datoriile salariale se refera la retributia si alte drepturi cuvenite angajatilor intreprinderii.
Datoriile sociale se refera pe de o parte la obligatiile pe care le au unitatile patrimoniale fata de asigurarile sociale (sanatate, somaj), iar pe de alta parte la obligatiile personalului privind asigurarile sociale (sanatatea), respectiv unitatea trebuie sa faca retinerile respective, iar aceste sume trebuiesc decontate organelor in drept.
Datoriile fiscale inchid obligatiile unitatilor patrimoniale fata de bugetul statului (impozite si taxe). Pentru ca un patrimoniu sa existe sunt necesare 2 elemente interdependente: . unul in persoana fizica sau juridica ca subiect de drepturi si obligatii; . altul in bunurile economice, ca obiecte de drepturi si obligatii.
In conceptia contabilitatii patrimoniul este structurat pe elemente patrimoniale, fiecare avand o denumire unica si obligatorie, un continut economic distinct, o exprimare baneasca obligatorie si chiar un simbol cifric specific pentru a evita orice confuzie. Aceasta structura are relevanta evidenta fata de existenta si miscarea individuala a elementelor, contabilitatea fiind interesata sa determine cum a crescut sau cum a scazut patrimoniul in totalul sau si elementele patrimoniale afectate.O alta trasatura esentiala a contabilitatii este aceea ca operatiile economice inregistrate de agentii economici se reflecta prin modificarea patrimoniul in cel putin de doua locuri, elementele patrimoniale fiind stabilite pe baza principiului dublei reprezentari. In raport de continutul operatiei economice, specialistul care lucreaza in contabilitate, trebuie sa stabileasca care sunt elementele patrimoniale care se modifica si sensul in care sunt afectate, al cresterii sau al scaderii.

. Motivatia temei alese:
Am ales ca tama a proiectului "Schimbarile survenite adoptarii IFRS in contextual contabilitatii din Romania" deoarece am gasit-o interesanta intrucat este importanta armonizarea contabilitatii din Romania cu cea a altor state deoarece in acest mod societatile vor adopta un limbaj global de raportare financiara care le va permite sa fie percepute corect, indiferent de originea utilizatorilor. Comunicarea intr-un limbaj unic asigura un nivel mai mare de incredere si duce la cresterea posibilitatilor de acces la piata de capital.
2. Introducere
Normele IFRS au atins un grad de recunoastere universala, astfel ca, in anul
2005, aceste norme se aplica in mai mult de 90 de tari. In multe dintre acestea, bursele de
valori mobiliare sau legislatiile nationale permit companiilor straine care sunt listate sa
prezinte situatii financiare intocmite conform IFRS. Cele mai importante exemple in
acest sens sunt: Australia, Germania si Marea Britanie. Incepind cu 1 ianuarie 2005, toate
companiile listate din Uniunea Europeana sunt obligate sa foloseasca IFRS la intocmirea
situatiilor financiare. La aceeasi data, Australia va adopta IFRS ca standarde nationale de
contabilitate, iar Noua Zeelanda va face acelasi lucru incepind cu anul 2007.
In momentul de fata Romania se afla in fata unor procese ireversibile si de mare interes pentru contabilitate: globalizarea economiilor, cu predilectie a pietelor financiare; cresterea capitalizarii bursiere si dezvoltarea si aparitia de noi produse financiare; cesterea numarului si puterii companiilor transnationale. In aceste conditii, productia si comunicarea unor informatii financiare relevante, credibile, comparabile care sa utilizeze un limbaj contabil comun in masura sa asigure comunicarea intre toate categoriile de utilizatori de informatii sunt vitale mediului de afaceri. Unica solutie pentru realizarea acestor cerinte este armonizarea contabilitatii romanesti cu prevederile aquis-ului comunitar si, implicit, aplicarea efectiva a Standardelor Internationale de Raportare Financiara IAS/IFRS.
3. Prezentarea aplicarii Standardelor Internationale de Contabilitate - IAS in Romania
Contabilitatea ca sistem, asa cum se prezinta ea astazi, este rezultatul unui lung proces istoric, in cursul caruia s-a transformat dintr-o simpla tehnica de inregistrare a schimburilor comerciale, intr-un mijloc de control si prevedere, apoi intr-un instrument de gestiune si furnizor de informatii pentru o paleta larga de utilizatori - de la management pana la actionarii si colaboratorii externi ai intreprinderii- ca baza pentru

ACTIVELE PATRIMONIALE
1. Clasificarea structurii patrimoniale de activ

1.1. Active imobilizate sau fixe
1.2. Active circulante (curente)
1.3. Conturi de regularizare si asimilare
1.4. Prime privind rambursarea obligatiunilor

2. Generalitati

3. Pret, piata, cost si valoare

3.1. Valoarea de piata
3.1.1. Introducere
3.1.2. Definitia valorii de piata
3.1.3. Alte definitii ale valorii de piata

3.2. Valoarea de utilitate

3.3. Valoarea de investitie

3.4. Valoarea de asigurare

3.5. Alte valori

3.5.1. Valoarea de schimb
3.5.2. Valoarea de lichidare

4. Criterii de evaluare

4.1. Valoarea de utilitate
4.2. Valoarea reala
4.3. Valoarea de piata
4.4. Timpul

5. Bazele evaluarii

5.1. Costul istoric
5.2. Costul curent sau de inlocuire
5.3. Valoarea de realizare
5.4. Valoarea actualizata

6. Obiective realizate prin evaluare

7. Necesitatea evaluarii

7.1. Transferul de proprietate sau al folosintei

7.2. Finantarea si creditul

7.3. Compensarea in caz de expropiere

7.4. Impozitarea

7.5. Alte situatii


8.7. Valori patrimoniale

8.7.1. Activul net reevaluat
8.7.2. Activul net corectat

9. Raportul de evaluare (continutul raportului de evaluare)

9.1. Capitolul 1 - INTRODUCERE
9.2. Capitolul 2 - PREMIZELE EVALUARII
9.3. Capitolul 3 - PREZENTAREA DATELOR
9.4. Capitolul 4 - ANALIZA DATELOR SI CONCLUZII
9.5. Anexe

10. Reevaluarea in contabilitate

1. Clasificarea structurii patrimoniale de activ

1.1. Active imobilizate sau fixe

Cheltuieli de constituire
Cheltuieli de cercetare si dezvoltare
- Imobilizari necorporale Concesiuni, brevete, licente, marci de fabrica si alte drepturi si valori similare
Fondul comercial (goodwill)
Alte imobilizari necorporale

- Imobilizari Terenuri
corporale Mijloace fixe

Titluri de participare
- Imobilizari Titluri imobilizate ale activitatii de portofoliu
financiare Alte titluri imobilizate
Creante imobilizate

1.2. Active circulante (curente)

Marfuri
Materii prime

- Stocuri si productie in curs Materiale consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materile pentru ambalat, piese de schimb, etc.)
de executie Produse (semifabricate, produse finite, produse reziduale)
Animale si pasari
Ambalaje
Obiecte de inventar
Baracamente

clienti
valori asimilate
- Creante (valori in avansuri acordate furnizorilor
curs de decontare) debitori diversi
valori si dobanzi de incasat
decontari cu asociatii
creante generate de relatiile de decontare


actiuni
- Titluri de plasament obligatiuni
instrumente de trezorerie

- Disponibilitati in numerar in casierie
banesti (lei si devize) in conturi bancare

1.3. Conturi de regularizare si asimilare

- Cheltuieli si venituri reparatii capitale si remont
inregistrate in avans asigurari
in lei si valuta incasari partiale

- Diferente de conversie clienti
- activ furnizori
- pasiv imprumuturi bancare

1.4. Prime privind rambursarea obligatiunilor

- Suma primelor de ram-bursare aferente impru-muturilor din emisiunea de obligatiuni
diferenta dintre valoarea de emisiune si valoarea de rambursare



2. Generalitati

In toata lumea, pamantul si cladirile reprezinta unul dintre cele mai mari si mai valoroase active ale statelor, municipalitatilor, firmelor si ale persoanelor fizice.
Estimarea adecvata a valorii proprietatilor imobiliare si analiza competenta a celorlalte aspecte aferente proprietatilor conduc la decizii corecte referitoare la dispozitia si folosirea proprietatilor.
Persoanele care se ocupa cu evaluarea proprietatilor imobiliare se numesc evaluatori si ei sunt organizati in asociatii profesionale. In Romania exista doua asociatii profesionale care au intre obiective si evaluarea proprietatilor imobiliare, acestea fiind Corpul Expertilor Tehnici si Asociatia Nationala a Evaluatorilor din Romania.
Evaluarea este procedeul folosit de metoda contabilitatii pentru exprimarea baneasca a tuturor existentelor si modificarilor elementelor patrimoniului si reprezinta o opinie sau concluzie emisa pe baza unei analize minutioase referitoare la natura, calitatea valoarea sau utilitatea unor anumite proprietati imobiliare, exprimata de o persoana impartiala, specializata in analiza si evaluarea proprietatilor.
Procesul de evaluare se compune dintr-un set de proceduri coerente si ordonate, care au ca finalitate, estimarea valorii.
In contabilitate nu se inregistreaza nici un fapt sau fenomen ce nu poate fi exprimat valoric. Exista patru etape in care poate avea loc evaluarea elementelor patrimoniului:
- evaluarea la intrarea in patrimoniu (unitate);
- evaluarea la inventariere;
- evaluarea la bilant (evaluarea bilantiera);
- evaluarea la iesirea din unitate.
La intrarea in patrimoniu, bunurile materiale se evalueaza si se inregistreaza in contabilitate astfel:

- Materiile prime, materialele consumabile, obiectele de inventar, marfurile, ambalajele si alte bunuri procurate cu titlu oneros, la costul de achizitie;
- Productia in curs de executie, semifabricatele si produsele finite, obiectele de inventar, ambalajele si alte bunuri produse de catre unitatea patrimoniala, la costul de productie;
- Animalele si pasarile, la costul de achizitie sau de productie, dupa caz.

La iesirea din patrimoniu, bunurile materiale se evalueaza si se inregistreaza in contabilitate prin aplicarea metodei "costului mediu ponderat" (C.M.P.), metodei "primei intrari - primei iesiri" (FIFO) sau a metodei "ultimei intrari - primei iesiri" (LIFO).
Costul unitar mediu ponderat se calculeaza fie dupa fiecare intrare, fie lunar, ca raport intre valoarea totala a stocului initial plus valoarea intrarilor si cantitatea existenta in stocul initial plus cantitatile intrate.
Potrivit metodei "primei intrari - primei iesiri" (FIFO), bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie (sau de productie) al primei intrari (lot). Pe masura epuizarii lotului, bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie (sau de productie) al lotului urmator, in ordine cronologica.
Potrivit metodei "ultimei intrari - primei iesiri" (LIFO), bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie (sau de productie) al ultimei intrari (lot). Pe masura epuizarii lotului, bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie (sau de productie) al lotului anterior, in ordine cronologica.
Evaluarea si inregistrarea in contabilitate a materiilor prime, produselor, marfuril;or si a altor bunuri de natura stocurilor se poate face si la preturi standard (prestabilite), pe baza preturilor medii ale bunurilor respective, denumite preturi de inregistrare, cu conditia evidentierii distincte a diferentelor de pret fata de costul de achizitie sau costul de productie, dupa caz.
Diferentele de pret astfel stabilite, la intrarea bunurilor respective in patrimoniu, se inregistreaza proportional, atat asupra valorii bunurilor iesite, cat si asupra stocurilor.
Preturile standard, folosite pentru inregistrarea in contabilitate a bunurilor de natura stocurilor, este necesar sa fie actualizate periodic, de regula cel putin o data pe an, in functie de evolutia preturilor si de alti factori.
In cazul in care evaluarea bunurilor materiale se face la preturi standard (prestabilite), diferentele stabilita intre pretul de inregistrare si costul de achizitie, respectiv costul de productie efectiv, se inregistreaza distinct in contabilitate.
Repartizarea diferentelor de pret asupra valorii bunurilor iesite si asupra stocurilor se efectueaza cu ajutorul unui coeficient care se calculeaza astfel:

soldul initial al diferente de pret aferente
diferentelor de pret + intrarilor in cursul perioadei
coeficient cumulat de le inceputul anului
de = __________ ______ ____ _____ _______ ______ ________
repartizare soldul initial al stocurilor valoarea intrarilor in cursul
la pret de inregistrare + perioadei la pret de inregistrare,
cumulat de la inceputul anului

Acest coeficient se inmulteste cu valoarea bunurilor iesite din gestiune la pret de inregistrare, iar suma rezultata se inregistreaza in conturile corespunzatoare in care au fost inregistrate bunurile iesite.
Coeficientii de repartizare a diferentelor de pret pot fi calculati la nivelul conturilor sintetice de gradul I si II prevazute in planul general de conturi, pe grupe sau categorii de stocuri.
La finele perioadei, soldurile conturilor de diferente se cumuleaza cu soldurile conturilor de stocuri, la pret de inregistrare, astfel incat aceste conturi sa reflecte valoarea stocurilor la costul de achizitie, respectiv de productie, dupa caz.
Evaluarea se finalizeaza cu un raport de evaluare care evidentiaza valoarea estimata impreuna cu rezervele si conditiile limitative aferente. Totodata, in raport se include o descriere specifica a proprietatii evaluate si data (momentul) estimarii.

3. Pret, piata, cost si valoare

Evaluatorii fac o distinctie atenta intre termenii pret, piata, cost si valoare.
Termenul pret se refera de obicei la pretul de vanzare sau de tranzactie si se aplica in cazul unui schimb, fiind un fapt implinit.
Pretul reprezinta "cantitatea" pe care un anume cumparator este de acord sa o plateasca si un anume vanzator este de acord sa o primeasca in circumstantele aferente tranzactiei. In general, circumstantele unei tranzactii reflecta conditiile din una sau mai multe piete imobiliare.
Piata este un set de aranjamente in care vanzatorii si cumparatorii sunt in contact printr-un mecanism de pret.
Piata imobiliara este interactiunea intre persoanele care schimba drepturi de proprietate contra altor bunuri, cum ar fi banii.
Termenul cost, este utilizat de evaluatori in relatie cu productia si nu cu schimbul si poate fi un cost realizat sau o estimare de cost. Evaluatorii fac deosebirea intre diferite tipuri de costuri: costuri directe, costuri indirecte, costuri de constructie si costuri de dezvoltare.
Costurile directe cuprind cheltuielile pentru manopera si materialele necesare realizarii unei constructii. Ele includ regia si profitul constructorului.
Costurile indirecte aparute in constructii se refera la alte elemente decat manopera si materiale. Acestea includ cheltuielile administrative, onorarii profesionale, cheltuieli de finantare, taxe, asigurari, inchirieri.
Costul de constructie, sau pretul de oferta al constructorului, include de regula costurile directe (manopera si materiale) si costurile indirecte ale constructorului.
Costul de dezvoltare reprezinta suma costurilor de realizare a unei proprietati imobiliare, inclusiv terenul si de a o aduce la o situatie de exploatare eficienta. Acesta include profitul promotorului sau anteprenorului care da viata proiectului.
Valoarea poate avea multe intelesuri in cadrul evaluarii proprietatilor imobiliare, in functie de context si utilizare. Pe piata, valoarea este perceputa de obicei, ca anticiparea beneficiilor ce se pot obtine in viitor. Deoarece valoarea exista la un moment dat, atunci si evaloarea reflecta valoarea la un anumit moment in timp.
Valoarea la un moment dat, reprezinta expresia monetara e unei proprietati, bun sau serviciu, perceputa de vanzatori si cumparatori.

Pentru a evita confuziile, evaluatorii nu vor utiliza cuvantul valoare singur, ci se vor referi la o anumita categorie (tip) de valoare, adica: valoarea de piata, valoarea de investitie, valoarea de utilitate, valoarea de asigurare si alte valori.

3.1. Valoarea de piata

3.1.1. Introducere

Conceptul de valoare de piata si definirea notiunii sunt fundamentale pentru practica evaluarii.
Conceptul de valoare de piata presupune un pret negociat intr-o piata deschisa si competitiva ce poate fi locala sau internationala.
Evaluarea pe piata se bazeaza, in general, pe informatii referitoare la proprietati imobiliare comparabile. Procesul de evaluare cere ca evaluatorul se intreprinda o cercetare adecvata si relevanta, sa execute analize competente si sa extraga concluzii argumentate si care pot fi sustinute. Toate evaluarile necesita judecata evaluatorului, dar raportul de evaluare trebuie sa arate ca evaluatorul a fundamentat valoarea de piata pe evidente ale pietei sau ca estimarea s-a bazat mai mult pe judecata evaluatorului, din cauza naturii proprietatii imobiliare sau lipsei de date comparabile de pe piata.

3.1.2. Definitia valorii de piata

Valoarea de piata este marimea estimata pentru care o proprietate ar fi schimbata la data evaluarii, intre un vanzator hotarat si un cumparator hotarat, intr-o tranzactie echilibrata, dupa un marketing adecvat, in care fiecare parte a actionat in cunostinta de cauza, prudent si fara constrangeri.

3.1.3. Alte definitii ale valorii de piata

"Valoarea de piata inseamna pretul la care terenul si cladirile ar putea fi vandute printr-un contract privat incheiat la data evaluarii, intre un vanzator hotarat si un cumparator independent, presupunand ca proprietatea a fost data publicitatii, conditiile pietei permit o instrainare ordonata si ca exista o perioada de timp disponibila normala, in functie de natura proprietatii, pentru negocierea vanzarii."
(Directiva Consiliului 91/674/EEC art. 49, aliniatul 2)

"Pretul cel mai probabil la o anumita data, in bani lichizi sau in conditii echivalente, pentru care drepturi de proprietate s-ar vinde dupa o publicitate rezonabila pe o piata competitiva sub toate conditiile cerute de o vanzare corecta, in care vanzatorul si cumparatorul au actionat prudent, in cunostinta de cauza si in interes propriu si presupunand ca nu au existat presiuni de a incheia tranzactia."
(Dictionarul de Evaluare a Proprietatilor Imobiliare, editia a II-a)


3.2. Valoarea de utilitate

Valoarea de utilitate este un concept bazat pe productivitatea unui bun economic. Valoarea de utilitate reprezinta valoarea pe care o anumita proprietate imobiliara o are pentru o anumita utilitate. Valoarea de utilitate se fixeaza pe valoarea cu care o proprietate imobiliara contribuie la intreprinderea (afacerea) din componenta careia face parte, fara a lua in considerare cea mai buna utilizare a proprietatii sau suma ce poate fi obtinuta prin vanzare. Valoarea de utilitate depinde de administrarea proprietatii si de conditiile externe.
Valoarea de utilitate se va estima in evaluarea proprietatilor imobiliare in scopul fuziunii, preluarii sau emiterii de valori mobiliare.
In evaluarea unor tipuri de proprietati care de obicei nu se vand sau nu se inchiriaza, devine dificil sa se decida ce este mai adecvat sa se evalueze: valoarea de piata sau valoarea de utilitate. Asemenea proprietati imobiliare se numesc proprietati cu piata limitata si sunt proprietati care au relativ putini cumparatori la un anumit moment dat (fabrici mari, proprietati in apropierea caii ferate, proprietati cu activitati de cercetare-dezvoltare). Multe asemenea proprietati au structuri unicat, materiale de constructii speciale sau su un design ce restrange utilizarea numai pentru destinatia initiala. Aceste proprietati au un potential de conversie limitat si ele se numesc de obicei proprietati cu scop special (case de rugaciuni, muzee, scoli, cladiri publice, cluburi).
Valoarea de utilizare continua este valoarea pentru o exploatare verificata a proprietatilor imobiliare. Ea include valoarea suplimentara asociata cu continuitatea afacerii, adica acea crestere intangibila a valorii unei afaceri care este produsa de ansamblul format din teren, cladiri, forta de munca, echipamente si operarea pe piata. Valoarea de utilizare continua a unei afaceri bazate pe propietati imobiliare se refera la valoarea totala a propietatii ce include propietatea imobiliara si propietatea intangibila aferenta valorii afacerii.
Estimarea valorii de utilizare continua se recomanda pentru hoteluri si moteluri, restaurante, piste de bowling, intreprinderi industriale, magazine, centre comerciale si alte proprietati similare. Pentru aceste tipuri de proprietati va fi dificil, dar nu imposibil, sa se separe valoarea de piata a terenului si a cladirilor fata de valoarea globala a afacerii.

3.3. Valoarea de investitie

In timp ce valoarea de utilizare are in vedere utilizarea specifica a proprietatii, valoarea de investitie reprezinta valoarea unei anumite investitii fata de un anume investitor, bazata pe cerintele lui de investitie.
Valoarea de investitie reflecta relatia subiectiva intre un anume investitor si o investitie data. Daca se exprima intr-o unitate monetara, valoarea de investitie este pretul pe care un investitor l-ar plati pentru o investitie in lumina capacitatii sale de a percepe acea investitie.
Valoarea de investitie este utila pentru un potential cumparator al unei investitii existente sau al unei proprietati imobiliare producatoare de venit sau pentru o persoana interesata in dezvoltarea unei proprietati imobiliare.


3.4. Valoarea de asigurare

Valoarea de asigurare este fundamentata de costul de inlocuire si/sau de costul de reproducere a bunurilor fizice ce sunt supuse pierderii datorate unor intamplari. Valoarea de asigurare este acea parte din valoarea unei proprietati imobiliare care este recunoscuta de prevederile unei polite de asigurare aplicabile. Aceasta valoare este uneori supusa reglementarilor legale.



3.5. Alte valori

3.5.1. Valoarea de schimb

Valoarea de schimb (intrinseca) este valoarea unei proprietati pentru un investitor in general. Ea se deosebeste de valoarea de investitie care sa refera la un investitor individualizat.

3.5.2. Valoarea de lichidare

Valoarea de lichidare este data de cel mai probabil pret care se poate obtine pentru o proprietate, in urmatoarele conditii:
- vanzarea se va face intr-o perioada limitata sever, specificata de client sau de un creditor privilegiat;
- conditiile reale ale pietei sunt cele curente;
- cumparatorul actioneaza prudent si in cunostinta de cauza;
- vanzatorul este extrem de obligat sa vanda;
- cumparatorul este motivat obisnuit;
- cumparatorul se considera ca actioneaza in cel mai bun interes al sau;
- plata se face cash;
- pretul nu este influentat de aranjamente financiare speciale sau facilitati sau de cineva interesat in vanzare.

4. Criterii de evaluare

In teoria si practica de contabilitate s-au conturat criterii cu privire la evaluarea fluxurilor si stocurilor de active si pasive, cheltuieli - venituri si anume:
4.1. Valoarea de utilitate
4.2. Valoarea reala
4.3. Valoarea de piata
4.4. Timpul

4.1. Valoarea de utilitate

Valoarea de utilitate este valoarea pe care un cumparator potential accepta sa o plateasca pentru cumpararea lui, in starea in care se afla. Prin referinta la valoarea reala, valoarea de utilitate este valoarea recunoscuta de parti in cadrul tranzactiilor directe.

4.2. Valoarea reala

Valoarea reala (justa sau corecta) este valoarea recunoscuta de piata in cadrul tranzactiilor directe.

4.3. Valoarea de piata

Valoarea de piata este folosita in cadrul tranzactiilor directe si reprezinta pretul care poate fi obtinut sau platit pe o piata.

a) Activele de pe piata sunt relativ omogene;
b) Sunt cantitati suficiente de asemenea active tranzactionate, in asa fel incat oricand pot fi gasiti potentiali cumparatori si vanzatori
c) Preturile sunt disponibile pentru a fi cunoscute de catre public.
In afara celor trei categorii, IAS-urile mai utilizeaza si alte valori, dupa cum urmeaza:
- Valoarea actualizata a unei datorii ca suma echivalenta platilor asteptate in viitor necesare pentru a plati obligatia rezultate dintr-o prestatie sau bun primit;
- Valoarea de inregistrare sau contabila este valoarea la care un activ este inclus in bilant dupa scaderea amortizarii acumulata si a pierderilor acumulate din depreciere;
- Valoarea realizabila este valoarea in numerar si echivalente de numerar care poate fi obtinuta in prezent din vanzarea normala a activelor;
- Valoarea realizabila neta reprezinta pretul de vanzare estimat ce ar putea fi obtinut pe parcursul desfasurarii normale a activitatii, mai putin costurile estimate din finalizarea bunului si acosturilor necesare vanzarii;
- Valoarea recuperabila este maxima dintre pretul de vanzare si valoarea sa utila sau suma pe care intreprinderea se asteapta sa o recupereze din utilizarea viitoare a unui bun, inclusiv valoarea sa reziduala in momentul instrainarii;
- Valoarea reziduala este valoarea neta pe care o intreprindere se asteapta sa o obtina pentru un activ la finele duratei utile de viata dupa scaderea costurilor asteptate la cedare;
- Valoarea reevaluata a unui activ reprezinta valoarea unui activ la data reevaluarii, mai putin amortizarea ulterioara acumulata;
- Valoarea ajustata este valoarea diminuata a activelor care s-au depreciat. Ea se estimeaza in functie de intentia intreprinderii de a pastra activul in scopul utilizarii sau nu in productie. Daca intreprinderea intentioneaza sa utilizeze activul in procesul de productie, ajustarea pentru diminuarea valorii activelor este determinata prin compararea valorii de recuperare cu valoarea contabila, retinandu-se prima. Daca intreprinderea nu intentioneaza sa utilizeze activul in procesul de productie, ajustarea pentru diminuarea valorii activelor se calculeaza prin compararea valorii realizabile nete cu valoarea contabila, retinandu-se prima.

4.4. Timpul

Timpul vizeaza momentul plasarii evaluarii in trecut, in prezent sau viitor. Orice evaluare, in virtutea continuitatii activitatii intreprinderii, gliseaza intre timpul trecut, trece prin prezent si se ingrijeste de reproductia valorilor economice la timpul viitor.
Evaluarea tranzactiilor si a evenimentelor se efectueaza la timpul prezent si se bazeaza la intrare pe costul istoric, iar la iesire pe pretul de vanzare.

5. Bazele evaluarii

Pornind de la cele patru criterii (valoarea de utilitate, valoarea reala, valoarea de piata si timpul) s-au constituit urmatoarele baze de evaluare:

5.1. Costul istoric
5.2. Costul curent sau de inlocuire
5.3. Valoarea de realizare
5.4. Valoarea actualizata

5.1. Costul istoric este o valoare reala din momentul intrarii activelor si crearea datoriilor.

5.2. Costul curent sau de inlocuire reprezinta costul pe care intreprinderea il accepta pentru a dobandi, la nivelul pietei actuale, un bun cu cel delimitat ca obiect al cererii. In cazul activelor, costul curent reprezinta valoarea in numerar sau echivalente ale numerarului care ar trebui platita daca acelasi activ sau unul asemanator ar fi achizitionat sau produs in prezent. Pasivele sunt evaluate la valoarea aferenta sumelor nominale ce ar trebui platite pentru stingerea in prezent a obligatiei.

5.3. Valoarea realizabila (valoarea actuala de iesire) consta in valoarea pe care intreprinderea ar primi-o daca ar vinde azi in mod normal activul, sau ar achita datoriile. Pentru active valoarea realizabila este egala cu valoarea in numerar sau echivalente ale numerarului care poate fi obtinuta in prezent prin vanzarea normala a acestora. In cazul datoriilor, valoarea relizabila reprezinta o valoare neactualizata in numerar (sau echivalente ale numerarului) care trebuie platita pentru a achita obligatiile potrivit cursului normal al afacerilor. Ea poate fi egala cu valoarea bruta de realizare, cu valoarea neta, adica valoarea de vanzare minus costurile cu vanzarea, cu valoarea de cedare (cesiune) efectuata in conditii normale sau o valoare de lichidare. Pentru bunurile la care se continua utilizarea, este o valoare minima stabilita pornind de la pretul pietei corectat in functie de starea (gradul de uzura) si locul unde se afla bunul.

5.4. Valoarea actualizata sau valoarea capitalizata reprezinta o estimare la timpul prezent a valorii in functie de fluxurile de beneficii viitoare ce apar in desfasurarea normala a activitatii, adica aducerea la zi a unei valori care devine disponibila mai tarziu. Pe scurt, este vorba de o valoare actuala care este determinata cu ajutorul viitorului.

6. Obiective realizate prin evaluare

Se stabileste o legatura directa intre inregistrarile contabile si preturile folosite ca baza a evaluarii, in toate fazele circuitului economic (aprovizionare - pretul de cumparare, productie - cost de productie, desfacere - pret de vanzare in baza caruia se stabilesc si rezultatele financiare ale unitatii) folosindu-se preturile.
Se omogenizeaza masa elementelor patrimoniale (toate elementele sunt exprimate cu ajutorul aceluiasi etalon, facandu-se posibila compararea in timp si spatiu a acestor elemente.
Se relizeaza interconexiunea intre toate procedeele metodei contabilitatii, legatura ce nu ar fi posibila in conditiile in care fiecare procedeu al metodei ar folosi unitati de evaluare diferite.
Se creaza conditii pentru centralizarea si analiza periodica a informatiilor contabile operatiuni ce se relizeaza cu ajutorul lucrarilor contabile de sinteza.

7. Necesitatea evaluarii

Necesitatea evaluarii este universala. Oricine foloseste o proprietate, plateste pentru aceasta, de obicei, la cumparare sau la inchiriere. Aceasta inseamna tranzactii sau situatii in care trebuie sa se ia o decizie, sa se actionaze sau sa se stabileasca o strategie si pentru toate acestea este necesara o estimare a valorii. Categoriile importante ale situatiilor sunt:
- transferul de proprietate sau al folosintei;
- finantarea proprietatii;
- impozitarea proprietatii;
- compensarea pentru pagube;
- determinarea unui program de utilizare a proprietatii

7.1. Transferul de proprietate sau al folosintei

Scopul evaluarii in aceste situatii este:
- sa ajute potentialii cumparatori in luarea deciziilor de a oferii preturi de cumparare;
- sa ajute potentialii vanzatori de a determina preturi de vanzare acceptabile;
- sa stabileasca o baza pentru schimbul de proprietati imobiliare;
- sa stabileasca o baza pentru reorganizare sau fuziune a proprietatilor;
- sa determine conditiile de plata pentru o anumita tranzactie;
- sa determine cuantumul chiriei.

7.2. Finantarea si creditul

In aceste cazuri prin evaluare:
- se estimeaza valoarea garantiei oferite pentru o propunere de credit cu ipoteca si/sau gaj;
- se asigura investitorului o baza solida pentru a cumpara valori mobiliare asigurate de proprietate;
- se stabileste o baza pentru deciziile referitoare la asigurarea sau garantarea unui credit cu o proprietate imobiliara sau mobiliara.

7.3. Compensarea in caz de expropiere

Prin evaluare:
- se estimeaza valoarea de piata a unei proprietati ca un tot, inainte de expropiere;
- se estimeaza valoarea de piata a ceea ce ramane dupa expropiere;
- se estimeaza daunele la o proprietate avariata.

7.4. Impozitarea

Evaluatorul are misiunea:
- sa estimeze valoarea in cauza;
- sa separe activele depreciabile, cum ar fi constructiile, de activele nedepreciabile, cum ar fi terenul si sa estimeze nivelul deprecierii;
- sa determine taxele pentru mosteniri sau donatii;
- sa estimeze valoarea patrimoniului istoric sau cultural.

7.5. Alte situatii

Rolul evaluatorului este:
- sa stabileasca esalonarea chiriei;
- sa stabileasca fezabilitatea unei constructii sau program de modernizare;
- sa ajute firmele sa cumpere locuinte pentru salariatii transferati;
- sa satisfaca cerintele asiguratului si asiguratorului;
- sa ajute la fuziunea firmelor, emisiunea actiunilor sau reevaluarea contabila;
- sa estimeze valoarea de lichidare pentru o vanzare fortata sau licitatie;
- sa asiste clientul in probleme de investitii, inclusiv obiectivele, alternativele, resursele, restrictiile si programarea in timp;
- sa acorde consultanta comisiilor de urbanism, judecatorilor, planificatorilor referitor la efectele probabile ale actiunilor propuse;
- sa arbitreze intre partile aflate in litigiu;
- sa determine tendintele cererii si ofertei pe piata
- sa determine situatia pietelor imobiliare.

8. Principiile evaluarii proprietatilor imobiliare

In decursul timpului, evaluatorii profesionisti au stabilit cateva principii esentiale pentru evaluarea proprietatilor imobiliare. Aceste principii pornesc de la premiza ca proprietatile imobiliare sunt bunuri fungibile si deci se poate aplica teoria economica.

Principiile de baza ale evaluarii sunt:

7.1. Cererea si oferta

Valoarea de piata a unei proprietati imobiliare este determinata de interactiunea dintre cererea si oferta existente la data evaluarii.

7.2. Schimbarea

Fortele cererii si ofertei sunt intr-o dinamica permanenta si creaza in mod constant un mediu economic, ducand astfel la fluctuatii ale pretului si valorii.

7.3. Concurenta

Preturile sunt sustinute si valorile sunt stabilite printr-o continua competitie si interactiune intre cumparatori, vanzatori, antreprenori si alti participanti pe piata imobiliara.

7.4. Substitutia

Un cumparator rational nu va plati mai mult pentru o proprietate decat costulde achizitiea unei alte proprietati cu aceleasi caracteristici.

7.5. Proportii variabile

Proprietatea imobiliara atinge maximum de productivitate sau cea mai buna utilizare, cand factorii de productie (considerati de regula terenul, capitalul, munca si managementul), sunt in echilibru relativ.

7.6. Contributia (productivitatea marginala)

Valoarea oricarui factor de productie sau componenta a proprietatii, depinde de masura in care prezenta sa adauga ceva la valoarea globala a proprietatii.

7.7. Cea mai buna utilizare

In scopul evaluarii pe piata, proprietatea ar trebui evaluata in ipoteza celei mai bune utilizari.

7.8. Conformitatea

O proprietate imobiliara atinge valoarea maxima cand este amplasata intr-un mediu coerent fizic, economic si social sau de utilizarea compatibila si armonioasa a terenului.

7.9. Anticiparea

Valoarea de piata este egala cu valoarea actualizata a castigurilor sau satisfactiilor viitoare generate de proprietate, asa cum sunt percepute de vanzatorii si cumparatorii tipici.

8. Metode patrimoniale de evaluare

Situatiile economico-financiare ale intreprinderilor, rezultate in urma aplicarii principiilor si reglementarilor privind inregistrarile contabile, sunt intocmite pe baza costurilor istorice sau in cazul imobilizarilor corporale, pe baza reevaluarilor.

Valoarea contabila a tuturor activelor - Valoarea contabila a
obligatiilor = Valoarea contabila a capitalului propriu

In cadrul evaluarii capitalului propriu (conform principiilor de evaluare) se considera urmatoarea egalitate:

Valoarea curenta a activelor - Valoarea curenta a obligatiilor = Valoarea capitalului propriu


8.1. Fundamentele metodelor patrimoniale

Atunci cand sunt corect aplicate metodele patrimoniale sunt cele mai complexe si solicita cea mai mare atentie din partea evaluatorului.

8.1.1. Pentru o aplicare corecta a metodelor patrimoniale, situatiile financiar-contabile reprezinta doar un punct de plecare si nu rezultate finale.
Evaluatorul va intocmi un bilant economic pe baza ultimelor inregistrari contabile, avand aceeasi forma de prezentare dar diferit in continut fata de cel contabil.

8.1.2. In cazul aplicarii competente a metodelor patrimoniale, toate activele si obligatiile vor fi reconsiderate in concordanta cu standardul de valoare ales de evaluator. In orice caz, fiecare post de activ si fiecare obligatie va fi analizata separat, eventual in cadrul unor grupe, pentru a se putea alege cea mai potrivita abordare si in consecinta cea mai potrivita valoare curenta.

8.1.3. Este necesar ca absolut toate activele si obligatiile firmei sa fie supuse procesului de analiza si evaluare.
Multe dintre activele valoroase ale unei firme pot sa nu apara inregistrate in bilantul contabil. Aici se pot include indeosebi activele intangibile, drepturi de proprietate intelectuala. De obicei acest gen de active nu sunt inregistrate la costul istoric, in contabilitate, cu exceptia cazurilor in care au fost achizitionate ca parte a afacerii.
De asemenea, pot apare cazuri in care nu sunt inregistrate toate obligatiile firmei in bilantul contabil. Este vorba in principal de obligatiile probabile (care pot apare in urma unor reclamatii, litigii, etc).
In concluzie, valoarea estimata de evaluator in conformitate cu prevederile si standardele de evaluare, poate fi egala cu valoarea contabila doar din intamplare si oricum in cazuri foarte rare. Nu exista nici o justificare conceptuala sau demonstratie teoretica, nici o statistica a rezultatelor practice care sa sustina aceasta egalitate. Valoarea de inregistrare contabila (activul net contabil), nu are legatura cu valoarea economica sau cu procesul de evaluare, ci este o conventie contabila.

Procesul de evaluare include:

- identificarea si evaluarea activelor si obligatiilor tangibile si intangibile neregasite in bilantul contabil;
- actualizarea valorii activelor si obligatiilor care se regasesc in bilantul contabil.
Exista doua alternative extreme pentru aplicarea metodei patrimoniale de cumulare a activelor:

a) actualizarea valorii activelor in mod global;
b) actualizarea discreta a valorii activelor (element cu element).

In practica se intalnesc in general cazuri in care se aplica proceduri intermediare intre aceste doua extreme (unele active se analizeaza in cadrul categoriilor in mod global, altele discret).

a) Actualizarea globala a valorii activelor societatii

La aplicarea acestei alternative, toate posturile de activ si obligatii (indirect capitalul propriu) sunt actualizate din punct de vedere al valorii nete in cadrul unei analize si calculatii globale. De obicei aceasta maniera de abordare este finalizata prin identificarea si cuantificarea valorii incrementale a firmei fata de valoarea contabila.
Utilizand aceasta alternativa, corectia de evaluare este definita in mod global, prin intermediul surplusului (sau scaderii) de valoare a firmei fata de valoarea contabila.

b) Actualizarea discreta a valorii activelor si obligatiilor - corectii bilantiere

In cazul acestei abordari, fiecare activ si fiecare obligatie este analizata si evaluata individual. Acest proces presupune identificarea si actualizarea valorii diferitelor categorii de posturi:
- active financiare (disponibil, creante)
- proprietati tangibile (masini, echipamente,stocuri,etc)
- proprietati imobiliare tangibile (cladiri, terenuri)
- proprietati imobiliare intangibile (chirii, leasing, drepturi de exploatare)
- imobilizari intangibile (patente, marci, software, relatii ci clientii, etc)
- obligatii curente
- obligatii pe termen lung (imprumuturi,etc)
- obligatii probabile (litigii, dispute, etc)
- obligatii speciale (pensii, vacante platite, etc).
Suma valorii prezente a tuturor activelor, inregistrate si neinregistrate in bilantul contabil, din care se scade valoarea prezenta a tuturor obligatiilor, reprezinta valoarea prezenta a capitalului propriu al societatii. Selectarea modului de abordare (global, discret, intermediar) sa face in functie de urmatoarele criterii:
- experienta si judecata evaluatorului
- cantitatea si calitatea datelor disponibile
- scopul si obiectivele evaluarii
- durata de timp si suma disponibila pentru intocmirea raportului.

8.2. Etapele aplicarii metodelor patrimoniale (in cazul abordarii separate a fiecarui element de evaluat)

8.2.1. Obtinerea sau intocmirea unui bilant contabil pe baza balantei contabile.
8.2.2. Analizarea si selectarea posturilor din bilantul contabil care trebuie supuse reconsiderarii valorice.
8.2.3. Identificarea activelor care nu sunt reflectate in bilantul contabil si care necesita evaluare.
8.2.4. Identificarea obligatiilor neinregistrate in bilantul societatii, precum si a obligatiilor probabile care greveaza asupra valorii capitalului propriu.
8.2.5. Evaluarea elementelor identificate in etapele 2-4 si stabilirea corectiilor la posturile din bilantul contabil.
8.2.6. Construirea unui bilant al evaluarii pe baza rezultatelor din etapa 5.

8.3. Premisele evaluarii elementelor de activ

Inainte de a alege metodele de evaluare pentru fiecare categorie de active, evaluatorul trebuie sa stabileasca standardul de valoare cel mai potrivit si cea mai potrivita ipoteza de evaluare pentru fiecare element.
In ceea ce priveste premisele, se poate opta pentruuna dintre alternativele urmatoare:
a) Valoarea de utilizare continua (ipoteza continuarii activitatii, activele sunt destinate aceleiasi finalitati ca si inainte de tranzactie) este recomandabila atunci cand evaluarea se face pentru vanzator sau un cumparator interesat in sector.
b) Valoarea de inlocuire, ca parte a unui ansamblu de active.
c) Valoarea de schimb, elementele fiind puse separat la dispozitie.
d) Valoarea in caz de lichidare fortata.

8.4. Particularitati de evaluare a unor grupe de active

8.4.1. Active financiare

Cele mai des intalnite active din aceasta categorie sunt: numerar, disponibil in banca, facturi si alte creante, titluri financiare (de participare, de credit).
Disponibilitatile nu comporta in general evaluare, cu exceptia cazurilor in care sunt exprimate intr-o alta moneda si nu s-a efectuat actualizarea cursului de schimb la data evaluarii.
Facturile si alte drepturi de incasat necesita o analiza foarte complexa. Astfel, se deosebesc mai multe tipuri de creante:
creantele pentru care nu exista nici o indoiala privind incasarea se vor prelua la valoarea contabila;
- creantele exprimate intr-o alta moneda decat cea nationala vor fi actualizate in functie de cursul de schimb valabil la data evaluarii;
- creantele pentrucare se apreciaza ca incasarea va fi intarziata mai mult de o luna, vor fi corectate in sensul diminuarii valorii contabile in functie de costul imobilizarii fondurilor pe perioada amanarii incasarii
- creantele vechi (mai vechi de 6 luni) vor fi clasificate in functie de vechime si discontate fata de valoarea contabila in functie de probabilitatea incasarii.
- creantele pentru care exista o probabilitate redusa de incasare, vor fi evaluate la zero.
Concomitent cu analiza creantelor se va face si analiza eventualelor rezerve (provizioane) constituite pentru deprecierea creantelor, care vor fi diminuate (in limita existentului) simultan cu corectiile aplicate creantelor.
Titlurile de participare (cote de participare sau actiuni la societati mixte, actiuni schimbate reciproc, etc) sunt cele a caror posesie durabila este considerata utila pentru activitatea intreprinderii. Ele au fost achizitionate in scopul detinerii, nu in scopul revanzarii lor.
Modul de evaluare depinde de cota de participatie, puterea de vot, natura titlurilor si posibilitatea de vanzare daca participarea nu mai prezinta interes pentru activitatea intreprinderii.
Pentru a aprecia valoarea de circulatie a titlurilor vom lua in considerare urmatoarele elemente:
- elemente istorice: baza tranzactiei de origine;
- elemente actuale: activul net si rentabilitatea intreprinderii ce a emis titlul;
- elemente viitoare: perspective ale rentabilitatii, conjunctura economica.
Prin urmare va trebui sa impartim titlurile in doua mari grupe:
- participari majoritare pentru care procedam ca la evaluarea unei intreprinderi;
- participari minoritare, unde se porneste de la valoarea de origine aplicand o corectie ce tine de randament si de posibilitatile de vanzare a acestor participatii.
Titluri de credit (imprumuturi acordate, obligatiuni cumparate) se iau in considerare in general la valoarea contabila ramasa, corectii aparand doar in cazul in care dobanzile nu se situeaza la nivelul celor practicate pe piata.
8.4.2. Imobilizarile corporale
8.4.3. Activele intangibile

8.5. Prezentarea rezultatelor metodelor patrimoniale

Valoarea patrimoniala a capitalului propriu investit intr-o afacere poate fi definita astfel:

Valoarea patrimoniala = Total Active - Total Obligatii

8.6. Avantajele si limitele metodelor patrimoniale

Avantaje:

a) rezultatele metodelor patrimoniale sunt prezentate intr-un format cunoscut (bilant) si usor de inteles;
b) descompune valoarea firmei pr componente (valoarea este suma valorilor activelor in care a fost investit capitalul) identificand astfel acele active care contribuie la valoarea firmei si proportia in care contribuie la aceasta;
c) este foarte utila atunci cand se urmareste segmentarea afacerii pentru a fi vanduta;
d) este foarte buna pentru partenerii de negociere atunci cand nu se convine asupra pretului;
e) dupa tranzactie, pretul platit pentru intreprindere poate fi usor defalcat pe active;
f) este avantajoasa pentru obtinerea finantarii tranzactiei;
g) este avantajoasa pentru situatiile in care apar litigii sau dispute, permitand masurarea usoara a impactului unor actiuni de acest gen;
h) permite abordari diferite sub aspectul conceptukui de valoare si premiselor de evaluare permitandevaluatorilor sa evalueze aceeasi afacere din perspective diferite;
i) necesita o analiza complexa a activitatii si activelor firmelor, ceea ce imbunatateste calitatea evaluarii.

Limite

a) necesita foarte mult timp si multi experti pentru realizare;
b) reflecta mai mult pozitia vanzatorului, deoarece structura activelor reflecta decizii luate de acesta;
c) in unele variante, ia in considerare o abordare statica, insumand valorile activelor componente, fara a tine seama in mod direct de capacitatea lor beneficiara.

8.7. Valori patrimoniale

8.7.1. Activul net reevaluat

Activul net reevaluat reprezinta rezultatul actualizarii costurilor istorice ale activelor si obligatiilor tinand seama de efectele inflatiei.

Activul net reevaluat = suma activelor nete a caror valoare de inlocuire a fost reevaluata in functie de inflatie - totalul obligatiilor neevaluate

8.7.2. Activul net corectat

Activul net corectat reprezinta determinarea indirecta a capitalului propriu, prin calcularea valorii actuale nete a activelor in care se regaseste investit capitalul societatii.

Activul net corectat = total active nete evaluate - total obligatii

Activul net corectat = imobilizari nete actualizate + stocuri la valoarea curenta + creante la valoarea curenta + disponibilitati - obligatii evaluate total


9. Raportul de evaluare (continutul raportului de evaluare)

9.1. Capitolul 1 - INTRODUCERE

- Adresa de insotire
- Foaia de capat
- Continutul
- Rezumatul faptelor si concluziile importante

9.2. Capitolul 2 - PREMIZELE EVALUARII

- Ipoteze si conditii restrictictive
- Scopul si utilizarea evaluarii
- Definitia valorii si data evaluarii
- Forma de estimare a valorii
- Drepturile de proprietate evaluate
- Domeniul (competenta) evaluarii

9.3. Capitolul 3 - PREZENTAREA DATELOR

- Identificarea proprietatii
- Zona, localitatea, vecinatatea si localizarea
- Datele amplasamentului
- Descrierea constructiilor
- Zonarea
- Date privind impozitarea
- Istoria
- Studiul pietei

9.4. Capitolul 4 - ANALIZA DATELOR SI CONCLUZII

- Cea mai buna utilizare a terenului considerat liber
- Cea mai buna utilizare a constructiei
- Valoarea terenului
- Metodele de evaluare
- Alegerea valorii finale
- Calificarea evaluatorului

9.5. Anexe


10. Reevaluarea in contabilitate

Pentru a asigura o informatie reala si corecta privind situatia patrimoniului se procedeaza la reevaluarea activelor si a pasivelor. O asemenea operatie se poate efectua numai prin hotarare de guvern si numai in situatia in care s-a acumulat o modificare semnificativa in evolutia preturilor.
Reevaluarea consta in modificarea si substituirea valorilor contabile de intrare ale elementelor patrimoniale cu noua valoare actuala sau curenta.
Noua valoare stabilita in urma evaluarii poate fi egala cu valoarea contabila veche bazata pe costul istoric, inmultita cu indicele variatiei preturilor, sau valoarea contabila de intrare bazata pe costul istoric este inlocuita prin costul curent.
Elementele patrimoniale de activ sub forma imobilizarilor corporale si a celor financiare, constituie, de regula, obiectul reevaluarii.
Cresterea de valoare din reevaluare este reflectata in mod direct in cadrul capitalurilor proprii, marind nivelul acestora, iar micsorarea de valoare este tratata ca o cheltuiala exceptionala micsorand in mod corespunzator rezultatul.

Imobilizari - cheltuieli de constituire

necorporale - cheltuieli de dezvoltare

- concesiuni

- brevete

- licente

A - know-how

C - marci

T - fond comercial

I active  - programe informatice

V imobilizate - imobilizari necorporale in curs

E imobilizari - terenuri si constructii

L  corporale - instalatii si constructii

E  - alte instalatii tehnice, utilaje si mobilier

- avansuri si imobilizari corporale in curs de executie

imobilizari - titluri de participare detinute la filialele din cadrul grupului

financiare - titluri de participare detinute la societati din afara grupului

- imobilizari financiare sub forma de interese de participare

- creante imobilizate

A stocuri - materii prime

G  - materii consumabile

E  - materiale de natura obiectelor de inventar

N  - productia in curs de executie

T active  - semifabricate

U circulante - produse finite

L  - marfuri

U  - ambalaje

I - animale si pasari

creante - comerciale: clienti, efecte de primit

- sume de incasat de la societatile din cadrul grupului si din cadrul  

grupului

- creante privind capitalul subscris si nevarsat

- alte creante

investitii - investitii financiare pe termen scurt detinute

financiare pe la societatile din cadrul grupului

termen scurt - titluri de plasament

E - valori de incasat

C disponibilitati - operatii in numerar

O banesti - operatii fara numerar

N - acreditive

O cheltuieli - alte valori

M in avans

I

C