Structura financiara a intreprinderii

Prin structura financiara a intreprinderii se intelege raportul existent intre finantari pe termen scurt si cele pe termen lung. In majoritatea cazurilor intreprinderile nu se finanteaza in procent de 100% cu fonduri proprii ci apeleaza concomitent si la finantari externe. Selectarea mijloacelor de finantare externe si ponderea acestora in raport cu finantarile interne reprezinta un aspect principal al politicii financiare a intreprinderii. In acest fel se decide asupra ponderii creditelor de trezorerie fata de capitalul permanent dar si asupra structurii capitalului permanent.

Capitalul permanent se compune din

fonduri proprii;

imprumuturi pe termen mediu si lung.

Aceste surse acopera activele imobilizate si o parte a stocurilor de active circulante sub denumirea de fond de rulment. Resursele de trezorerie sunt formate din: credite bancare pe termen scurt+ credite comerciale adica datorii fata de furnizori. Alegerea unei anume structuri financiare reprezinta o decizie importanta de politica financiara a fiecarei intreprinderi desi criteriul rentabilitatii este foarte important. Decizia in ceea ce priveste structura financiara tine seama inevitabil si de alta elemente cum ar fi :

suma totala a nevoilor de finantat;

natura diverselor trebuinte;

volumul resurselor de finantare proprii si imprumutate;

gradul de datorare al intreprinderii.

Structura financiara este o variabila care nu depinde numai de intreprindere ci si de obiectivele sale de crestere economica, de rentabilitatea scontata sau de riscurile pe care consimte sa si le asume, ci structura financiara este influentata de pozitia actionarilor fata de obiectivele strategice ale intreprinderii fata de banci sau alti creditori ca si de conjunctura economico-financiare ca: situatia pietii financiare la un moment dat, oscilatiile ratei dobanzii pe piata monetara, devalorizarea monetara, etc. De fapt adoptarea unei structuri financiare este determinata de creditor care are in vedere riscul la care se expune creditand intreprinderea. Riscul creditorului poate fi:

risc de pierdere de capital, cand debitorul nu poate rambursa creditul;

risc de dobanda, cand debitorul nu poate plati dobanda la termen;

risc de imobilizari de capital, care exista cand debitorul isi achita obligatiile la termen.

Aceasta inseamna ca creditorul care este banca comerciala isi blocheaza capitalul pe o perioada de timp fiind obligata sa se finanteze de la BNR in conditia de dobanda si de timp ce nu-i sunt intotdeauna asigurate. Pentru aceasta creditorul actiunii creeaza garantii asiguratorii si in acelasi timp participarea debitorului la finantare cu capital propriu.

Daca rentabilitate este scazuta, debitorul trebuie sa aiba o participare mai mare cu fondurile proprii pentru a asigura pe creditor de rambursarea creditului. In cazul unei rentabilitati nesatisfacatoare finantarea prin indatorare accentueaza riscul de insolvabilitate si de incapacitate de plata. Avand in vedere criteriul nerentabilitatii in alegerea structurii financiare putem spune ca atat capitalul propriu cat si cel imprumutat comporta costuri. Diferenta fundamentala dintre costul capitalului propriu si cel al capitalului imprumutat rezida in faptul ca fondurile proprii nu sunt remunerate decat in cazul ca intreprinderea obtine profit, in timp ce capitalul imprumutat trebuie remunerat oricare ar fi rentabilitatea intreprinderii. In aceste conditii, criteriul rentabilitatii este hotarator in alegerea structurii financiare.

Daca intreprinderea este rentabila, adica daca rata rentabilitatii este superioara ratei dobanzii este posibila si de dorit apelarea la credite fata a se astepta sa se formeze treptat fonduri proprii pentru finantarea unui proiect de investitii sau de exploatare. Efectul de indatorare al unei intreprinderi se obtine comparand rentabilitatea economica cu costul capitalului imprumutat.

Rec= Profit brut x 100

K permanent

Rfin= Profit net  x 100

K propriu

Rec > Rd => un efect de indatorare pozitiv sau favorabil

Rec < Rd => un efect de indatorare negativ sau nefavorabil

De exemplu: daca presupunem ca Rec = 15% iar Rd= 12% => un efect de indatorare pozitiv adica intreprinderea este interesata sa se finanteze prin credite deoarece realizeaza un profit de 3% asupra capitalului imprumutat.

Rata randamentului (Rd) capitalului propriu este cu atat mai mare cu cat raportul dintre capitalul de imprumut si capitalul propriu este mai mare.

Date ipotetice:

K proprii  = 5.000

K imprumutat = 15.000

Total k investit = 20.000

Rec = 12%

Rd= 9%

La totalul k investit se obtine un profit de 20.000 x 12 = 240

100

remuneratia K de imprumut 15.000 x 9 = 1.350

100

daca scade remuneratia K imprumutat din profitul total, rezulta ca propriul capital a adus un profit de 1.050 (2.400-1.350).

Randamentul K propriu 1.050 x 100 = 21%

5.000

In realitate K propriu a adus un profit de 5.000 x 12 = 600

100

Profitul datorat efectului de indatorare este pozitiv (1.050-600)=450

In ceea ce priveste criteriul destinatiei resurselor in alegerea structurii financiare putem spune ca activele imobilizate care reprezinta nevoi cu caracter permanent este judicios sa fie acoperite cu K permanent in timp ce activele circulante formate in principal din stocuri de materii prime, materiale, combustibil, marfuri, din creante asupra clientilor si diverse lichiditati primare pot fi acoperite in masura posibilitatilor prin fondul de rulment propriu care este un capital permanent dar si prin datorii pe termen scurt formate din credite de trezorerie si din credite comerciale. In conformitate cu cele spuse se pot stabili urmatoarele relatii:

cheltuielile ciclului de exploatare= Fd. Rulment +Resurse de trezorerie

Fd. Rulment = K permanent - imobilizari in active corp. si necorporale

(sau) Fd. Rulment =Active circulante - Resurse de trezorerie

K permanent= fd. Proprii+ Datorii pe termen mediu si lung

Pentru fiecare agent economic este important sa-si adopte decizia de finantare conform caracterului permanent sau temporar al nevoilor de finantare. Structura financiara a unei intreprinderi se exprima nu numai ca un raport intre indatorare si K propriu ci si ca raport intre finantarile pe termen scurt si cele pe termen lung.

Structura financiara = finantari pe termen scurt = Resurse de trezorerie

finantari pe termen lung K permanent

In ceea ce priveste capacitatea de indatorare, este bine sa se procedeze in cazul analizelor financiare la stabilirea unor indicatori care sa marcheze gradul de utilizare a K proprii in comparatie cu imprumuturile pe termen mediu si lung sau cu totalul imprumuturilor. De exemplu daca consideram ca activul unei intreprinderi este format din active imobilizate, stocuri de materii prime, materiale si alte valori, soldul clientilor si alte lichiditati, iar pasivul din K permanent si datorii pe termen scurt, putem folosi ca instrumente de analiza a structurii financiare urmatorii indicatori:

Coeficientul de indatorare globala

Datorii totale <2 sau Datorii totale ≤ 2

Total pasiv 3 Capital propriu

Datoriile totale de la numaratorii fractiilor cumuleaza atat imprumuturile pe termen mediu si lung cat si pe cele pe termen scurt. Acest indicator este exprimat in 2 variante, insa bancile prefera a doua varianta conform careia datoriile totale nu trebuie sa fie mai mari de doua ori fata de K propriu.

Un alt indicator financiar se obtine raportand unele elemente componente ale K permanent din pasivul bilantului la K propriu, obtinand indicatorul 2 care se numeste coeficient de indatorare la termen si se calculeaza astfel:

Datorii la termen ≤ 1 sau Datorii la termen ≤ 1

Capital propriu K permanent 2

Pentru creditele de trezorerie intereseaza ponderea costului creditelor in totalul profitului brut, astfel:

Costul creditului pe termen scurt < 1

Profit brut

Cu cat indicatorul este mai mic cu atat situatia financiara este mai buna.

Coeficientul efortului financiar al debitorului, indicatorul este dat de raportul dintre cheltuielile financiare care reprezinta efortul financiar anual al debitorului si capacitatea de autofinantare formata din active corporale si necorporale.

Chelt. fin. La credite pe termen mediu si lung

Capacitatea de autofinantare

Aceasta inseamna ca intreprinderea trebuie sa aiba o capacitate de autofinantare care sa satisfaca cel putin obligatiile intreprinderii privind rate scadente, dobanzi, comisioane bancare.

1.8 Managementul activitatii financiare in intreprindere

Managementul intern este subordonat indeplinirii unei game largi de atributii care revin directiei financiar-contabile, serviciului financiar, contabilului sef sau managerului financiar in virtutea functiei financiar-contabile a intreprinderii. Elementele primare ale activitatii financiare din intreprindere sunt:

culegerea si transmiterea de informatii economice si financiare in interiorul si in afara intreprinderii;

prelucrarea datelor primare pe calculator in vederea obtinerii de informatii economice si financiare.

realizarea repartizarii rezultatelor financiare intre intreprindere, stat si asociati;

efectuarea controlului financiar preventiv, operativ , curent si posterior.

Managementul interior al activitatii financiare se realizeaza prin urmatoarele compartimente sau domenii de activitate:

A.    Compartimentul operatiunilor financiare curente si de previziune financiara;

B.     Compartimentul viramente. Ordonantarea actelor referitoare la incasari si plati. Bugetul de trezorerie.

C.     Compartimentul salarizare

D.    Casieria

E.     Compartimentul preturi si tarife

F.      Controlul financiar efectuat de comisia de cenzori

G.    Analize economice

A.    Compartimentul operatiunilor financiare curente si de previziune financiara

Asigura impreuna cu celelalte compartimente de activitate din intreprindere elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli general al intreprinderii urmarind mentinerea echilibrului financiar pe fiecare trimestru si an calendaristic, capacitatea de plata, solvabilitatea si lichiditatea financiara pe termen scurt si mediu.

Executa controlul financiar preventiv si alte forme de control asupra documentelor informationale intocmite de celelalte compartimente ce angajeaza financiar patrimoniul unitatii;

Asigura intocmirea raportului de gestiune trimestrial si anual ce prezinta conducerii intreprinderii pentru dezbatere si aprobari.

Organizeaza si efectueaza inventarierea patrimoniului intreprinderii cel putin o data pe an;

Adapteaza operativ operatiunile financiare la modificarea programului de activitate in functie de cererea pieti si de resursele materiale si banesti disponibile.

Tine evidenta K social, a valorii actiunilor si obligatiunilor emise si subscrise, a provizioanelor pentru risc comercial, a profiturilor si a creditelor bancare primite si rambursate.

B.     Compartimentul viramente. Ordonantarea actelor referitoare la incasari si plati.

Are atributiile:

realizeaza intocmirea, centralizarea si ordonantarea documentelor de incasari si plati ce angajeaza financiar patrimoniul intreprinderii;

face viramente fata numerar in lei si valuta privind drepturile si datoriile banesti ale intreprinderii fata de alte persoane fizice si juridice din tara si strainatate.

Realizeaza decontarile prin virament privind obligatiile intreprinderii fata de bugetul de stat sau local pe linia varsarii impozitelor si taxelor legale, a contributiilor pentru asigurarile sociale la bugetul asigurarilor sociale de stat, contributia de 7% pentru sanatate, ajutorul de somaj, a rambursarii creditelor bancare in lei sau valuta.

Tine evidenta avansurilor spre decontare debitorilor, ratelor, impozatiilor, pastreaza si manipuleaza cecurile, hartiile de valoare, alte valori mobiliare, timbrele postale, etc.

Acest compartiment intocmeste si bugetul de trezorerie care are ca functie principala previziunea pe o perioada scurta de timp a incasarilor si a platilor.