TAXELE PROPRIU
- ZISE SI IMPORTANTA LOR PRIVIND FISCALITATEA IN ROMANIA
1. CONTINUTUL ECONOMIC AL TAXELOR
Dan Drosu Saguna definea taxele ca fiind " acele sume datorate de catre persoanele fizice si juridice pentru anumite acte sau servicii indeplinite sau prestate la cererea si in folosul acestora de catre anumite organe de stat, institutii publice sau alte persoane asimilate acestora"[1].
Taxele nu sunt altceva decat o alta forma a impozitelor, o forma mai deghizata a acestora, ele fiind datorate, de obicei, in schimbul prestarii de servicii pe care le efectueaza institutiile publice, notariale, de exemplu in beneficiul persoanelor fizice sau juridice. De obicei, nivelul lor este superior costului acestor servicii, situatie in care diferentele respective nu reprezinta altceva decat veritabile elemente de impozite, iar in situatia in care aceste servicii sunt realizate de unitati private diferentele sunt reflectate direct in profitul acestor societati.
2.
TRASATURILE CARACTERISTICE ALE TAXELOR
In primul rand, nu exista o obligativitate a acceptarii platii unei taxe ca in cazul impozitului. Aceast lucru, in cazul taxelor, se realizeaza numai dupa ce, in prealabil, cetateanul-contribuabil a identificat serviciul pe care urmeaza sa il presteze statul sau alta institutie in favoarea lui. Identificarea necesitatii acestui serviciu se face prin completarea unei cereri sau a unui act similar de catre cetatean ceea ce arata acordul de vointa a acestuia. In cazul impozitului, daca acesta a fost instituit prin lege el devine obligatoriu de platit, avand astfel caracter obligatoriu stipulat prin decizia fiscala care i se aduce la cunostinta.
In al doilea rand, subiectul platitor al taxei este intotdeauna foarte bine determinat doar din momentul cand acesta solicita indeplinirea unui act, prestarea unui serviciu sau realizarea unei lucrari din partea statului sau altei institutii publice. In cazul impozitului, subiectul impozitului este foarte bine determinat fiind persoana fizica sau juridica obligata prin lege la plata acestuia.
In alt treilea rand, taxa reprezinta o plata neechivalenta pentru actele, serviciile sau lucrarile efectuate de catre organele de stat sau alte institutii publice care elibereaza, intocmesc sau primesc acte, presteaza servicii, realizeaza lucrari sau rezolva alte interese legitime ale persoanelor fizice sau juridice. Plata acestora poate fi mai mare sau mai mica in raport cu valoarea efectiva a prestatiilor. Cuantumul taxelor este stabilit avand in vedere alte ratiuni de ordin economic sau politic decat pentru valoarea in sine a prestatiei din partea organelor statului sau institutiilor publice. In cazul impozitelor cota acestuia se stipuleaza prin lege impreuna cu obiectul impunerii si sursa impozitului. In momentul in care ti se aduce la cunostiinta prin decizia fiscala sau alte acte similare stii exact cat ai de platit in raport de veniturile obtinute sau averea detinuta. Impozitele sunt prelevari obligatorii, fara echivalent sau contraprestatie imediata.
In al patrulea rand, taxa reprezinta o contributie stabilita in sarcina contribuabilului cu scopul de a asigura acoperirea unei parti din cheltuielile efectuate de organele de stat sau de institutiile publice pentru eliberarea, realizarea sau primirea unor acte sau pentru prestarea unor servicii si realizarea unor lucrari in interesul solicitantului. In cazul impozitului, fiind prelevari obligatorii, nu se poate specifica pentru acoperirea carei cheltuieli publice este afectat si nici in ce cuantum deoarece astfel s-ar incalca unul din principiile stipulate in legea finantelor publice si anume principiul universalitatii, conform caruia " veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu exceptia donatiilor si sponsorizarilor, care au stabilite destinatii distincte".
In al cincilea rand, taxa are caracter anticipativ, ea datorandu-se si platindu-se in momentul solicitarii actului, serviciului sau lucrarii ce urmeaza a se efectua de catre organul de stat sau de institutia publica. In cazul impozitului, acesta traverseaza o succesiune de operatii: stabilirea marimii obiectului impozitului, determinarea cuantumului impozitului si perceperea sau incasarea impozitului. Incasarea impozitului se realizeaza la data stipulata prin lege, termen ce poarta denumirea de exigibilitatea impozitului.
In al saselea rand, sanctiunea intocmirii si eliberarii de acte, prestarii de servicii sau efectuarea de lucrari de catre organele de stat sau de institutii publice care nu au fost legal taxate este nulitatea. In cazul impozitului nu poate apare o astfel de situatie deoarece organele de stat sau institutiile publice nu au nici o obligativitate de a elibera si intocmii acte, de a presta servicii sau de a efectua lucrari pentru contribuabil. Sanctiunea pentru stabilirea eronata a cuantumului impozitului inseamna reducerea acestuia in conformitate cu materia impozabila declarata sau realizata in perioada urmatoare.
In al saptelea rand, raspunderea pentru neindeplinirea obligatiei de plata a taxei revine persoanei care are asemenea atributii din partea organului de stat sau din cadrul institutiei publice care a primit, eliberat sau intocmit acte sau care a prestat un serviciu sau a realizat o lucrare si nu contribuabilului. In cazul impozitului, indiferent cum a fost evaluata materia impozabila, cum s-a determinat cuantumul obligatie sau cum s-a realizat perceperea impozitului, raspunderea pentru obligativitatea la plata impozitului, din punct de vedere a legii, revine contribuabilului.
3. TEHNICA ASEZARII SI PERCEPERII TAXELOR SI IMPACTUL ASUPRA FISCALITATII
Asezarea sau asieta reprezinta un complex de operatiuni succesive, care constau in identificarea subiectului taxabil, stabilirea obiectului taxabil sau materiei taxabile, cuantificarea acestuia precum si determinarea marimii taxei.
Asezarea taxelor nu se deosebeste esential de asezarea impozitelor. Daca impozitele si taxele sau celelalte venituri ale bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale, bugetul fondului de somaj si bugetul fondului unic de asigurari sociale de sanatate se stabilesc prin lege, taxele locale se stabilesc de catre consiliile locale sau judetene, in limitele si conditiile legii, Consiliul local si judetean au dreptul de a le majora anual cu maxim 20% fata de nivelul legal stabilit.
Identificarea subiectului taxabil inseamna identificarea subiectului platitor al taxei care este intotdeauna precis determinat din momentul solicitarii indeplinirii unui act sau prestarii unui serviciu si sunt persoane fizice sau juridice beneficiare a servicilor instantelor judecatoresti sau altor institutii publice.
3.1. Constatarea si evaluarea materiei taxabile si impactul asupra fiscalitatii
Constatarea si evaluarea serviciului supus taxei se realizeaza de regula de prestatorul serviciului.
Stabilirea obiectului taxabil inseamna constatarea si evaluarea materiei taxabile. In acest caz obiectul se refera la:
taxe judecatoresti sau taxe judiciare de timbru - reprezinta plata serviciilor prestate de instantele judecatoresti, de Ministerul Justitiei si de Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie, pentru cererile adresate acestor institutii. Din punct de vedere al taxelor judiciare de timbru, actiunile si cererile se impart in:
- actiuni si cereri evaluabile in bani;
- actiuni si cereri neevaluabile in bani;
- actiuni si cereri pentru care legea stabileste un regim distinct de taxare cum ar fi : acordarea personalitatii juridice, dreptul de autor si inventator, raporturile de familie, cereri pentru exercitarea cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti, etc.
- taxe de timbru pentru activitatea notariala - se percep pentru actele si serviciile notariale care intra in obiectul de activitate a notarilor publici si pentru actele notariale indeplinite de secretarii primariilor si oraselor.
- pentru celelalte taxe se percep sume in functie de obiectul solicitarii.
Evaluarea taxelor se face pe baza documentelor solicitate de catre instante sau institutii publice sau pe baza solicitarii subiectului supus taxarii, cu participarea directa a platitorului. In cazul taxelor suportatorul este partea cazuta in pretentie, conform Codului de procedura civila.
Platitorii taxelor sunt persoane fizice sau juridice solicitante ale serviciilor supuse taxelor, cu exceptiile prevazute de lege.
3.2. Lichidarea taxelor si impactul asupra fiscalitatii
Lichidarea taxei sau determinarea cuantumului de plata se face astfel:
a) pentru taxele judecatoresti sau taxele judiciare de timbru
Taxele judiciare de timbru pot fi cuantificate prin:
- sume fixe, adica sunt exprimate in sume absolute si se aplica
asupra actiunilor si cererilor neevaluabile in bani, dar si
celor evaluabile in bani pentru care prin lege s-a stabilit o taxa in
suma fixa.
- cote procentuale proportionale si pe transe de valori, exprimate in procente - se aplica actiunilor si cererilor evaluabile in bani si se calculeaza la valoarea supusa taxarii. De obicei, se considera actiuni si cereri evaluabile in bani cele ale carui obiect il reprezinta un drept patrimonial. Valoarea la care se calculeaza taxele judiciare este cea prevazuta in cererea actiunii. Daca instanta are dubii in acesta privinta sau daca valoarea este contestata de o parte, valoarea de taxare se stabileste prin expertiza. Cand o actiune are mai multe capete de cerere cu finalitati diferite, dintre care unele evaluabile in bani iar unele neevaluabile in bani, taxele judiciare se datoreaza distinct pentru fiecare capat de cerere dupa natura lui, cu exceptia cazurilor in care prin lege se prevede altfel.
Cand actiunea sau cererile introduse sunt comune pentru mai multe persoane, taxele se suporta in mod solidar. Cererea pentru repunerea pe rol a procesului a carui judecare a fost suspendata atrage dupa sine o taxa datorata de 50% din taxa judiciara cuvenita.
Determinarea taxei se face de instante sau de alte institutii publice care presteaza acest serviciu.
Daca in cazul intabularii imobilelor, se constata fragmentarea valorilor, in scopul sustragerii de la plata taxelor judiciare printr-o incadrare in alta transa valorica, institutia publica in cauza care presteaza serviciul refuza efectuarea operatiunii pana la plata integrala a taxei. Plata taxei judiciare se face anticipat. Cu totul exceptional, instantele judecatoresti pot retine cereri sau actiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligand partea sa achite taxa pentru primul termen de judecata. Taxele judiciare se platesc in numerar, prin timbre fiscale ( pentru taxe pana la trei lei) si prin ordin de plata.
b) pentru taxele de timbru:
- taxe de timbru in cota procentuala degresiva, pe transe de valoare progresiva in raport cu pretul, ori cu evaluarea imobilelor sau a masei succesoriale, dupa caz;
taxe de timbru in cota procentuala fixa, proportionala cu pretul sau evaluarea bunurilor mobile si imobile;
taxe de timbru in suma fixa, pentru actele si serviciile notariale ale caror obiect este neevaluabil in bani.
Taxele se datoreaza anticipat, cu exceptia procedurii pentru succesiuni, care se datoreaza pana la eliberarea certificatului de mostenitor. Pentru cazurile in care exista dubii in ceea ce priveste valoarea bunurilor care fac obiectul taxei de timbru, Camera Notarilor Publici poate solicita expertizarea acelor bunuri, timp in care notarii vor amana incheierea actelor. In cazul schimbului de imobile, valoarea la care se face taxarea este cea mai mare valoare a imobilului. La constituirea drepturilor reale imobiliare, altele decat drepturile de proprietate, taxele de timbru se stabilesc la valoarea declarata de parti, dar nu mai putin de 80% din valoarea de circulatie stabilita pe baza de expertiza. In situatia in care la autentificarea actelor sunt cuprinse mai multe operatiuni juridice, taxele se stabilesc pentru fiecare in parte. Sunt situatii in care, pentru anumite acte notariale, taxa se percepe o singura data, cum ar fi donatiile, uzufructul, instrainarea terenului concesionat, etc.
c) pentru celelalte taxe determinarea cuantumului se face in sume fixe .
Perceperea taxelor si impactul asupra fiscalitatii
Perceperea taxelor se poate face in doua moduri :
a) direct, atunci cand incasarea taxei se face de catre autoritatile prestatoare de servicii care varsa apoi sumele respective in contul bugetului de stat, la trezoreria statului sau la administratile locale.
Pentru taxele judiciare de timbru plata se face astfel :
persoanele fizice le platesc in numerar in contul bugetului de stat la trezorerie sau la CEC ;
persoanele juridice le platesc in numerar sau prin virament bancar, cu ordin de plata, in contul bugetului de stat la unitati ale trezoreriei statului pe raza carora isi au sediul fiscal.
Sumele realizate din incasarea taxelor judiciare de timbru sunt venituri ale bugetului de stat si se cuprind distinct in bugetul de venituri si cheltuieli ale Ministerului Justitiei. Ulterior aceste taxe se constituie integral venituri proprii pentru bugetele locale.
Taxele de timbru pentru activitatea notariala se incaseaza la fel ca cele judiciare cu specificul ca, incasarea se poate realiza si de catre notarii publici, personal sau printr-un salariat anume desemnat, care are obligatia varsarii incasarilor .
Taxele notariale se fac venituri la bugetul de stat si se cuprind distinct in bugetul Ministerului Justitiei. Ministerul Economiei si Finantelor comunica lunar Ministerului Justitiei situatia pe conturi a incasarii taxelor notariale pe care le pune la dispozitia acestui minister.
Plata taxelor consulare se face anticipat si se platesc in lei in tara si in valuta in strainatate. Sumele se incaseaza in numerar sau prin virament si se fac venituri la bugetul de stat, mai putin cele in valuta care se fac venituri extrabugetare la Ministerul Afacerilor Externe.
b) indirect prin aplicarea si anularea de timbre fiscale.
Perceperea in cazul timbrului judiciar este ehivalent cu aplicarea si anularea timbrului judiciar si se face in momentul primirii cererii sau actiunii sau in momentul prestarii serviciului sau eliberarii actului. Sumele incasate din vanzarea timbrului judiciar se constituie ca venituri extrabugetare la dispozitia Ministerului Justitiei.
Timbrele fiscale extrajudiciare pot fi utilizate ca mijloc de plata numai pentru taxele extrajudiciare in cuantum de pana la 5.000 lei si se pot incasa si de prestatorii serviciilor supuse acestor taxe. Aceste incasari se fac venituri la bugetul local.
4. CATEGORII DE TAXE SI
IMPORTANTA LOR ASUPRA FISCALITATII
Taxele pot fii grupate pe mai multe categorii, avandu-se in vedere diferite criterii:
a) dupa criteriul teritorialitatii:
- taxe centrale care se varsa la bugetul de stat;
- taxe locale care se fac venituri la bugete locale.
b) dupa caracterul lor:
- taxe judiciare - cele care se platesc cu ocazia introducerii unor cereri sau actiuni la instantele judecatoresti, la Ministerul de Justitie sau parchete;
- taxe extrajudiciare - acele care se datoreaza pentru obtinerea unor acte eliberate de catre organe ori institutii, altele decat cele din sistemul judiciar.
c) in functie de scopul in care se platesc:
- taxe pentru eliberarea unor acte;
- taxe pentru aprobarea desfasurarii unor activitati;
- taxe pentru admiterea intrarii pe teritoriul unui stat;
- taxe pentru utilizarea unor drumuri nationale;
d) dupa destinatia pe care o urmeaza in temeiul legii:
- taxe fiscale - acelea care se colecteaza in unele componente ale sistemului bugetar, varsandu-se, de regula, la bugetele locale;
- taxe parafiscale - care se constituie ca venituri extrabugetare ale beneficiarilor acestor sume.
a) dupa felul si specificul unitatilor care presteaza aceste servicii pe domenii:
- taxe judecatoresti sau taxe judiciare de timbru. Reprezinta plata serviciilor prestate de instantele judecatoresti, de Ministerul Justitiei si de Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie, pentru cererile adresate acestor institutii. Din punct de vedere al taxelor judiciare de timbru, actiunile si cererile se impart in:
actiuni si cereri evaluabile in bani;
actiuni si cereri neevaluabile in bani;
actiuni si cereri pentru care legea stabileste un regim distinct de taxare cum ar fi : acordarea personalitatii juridice, dreptul de autor si inventator, raporturile de familie, cereri pentru exercitarea cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti, etc.
- taxe de timbru pentru activitatea notariala. Se percep pentru acte si servicii notariale care intra in obiectul de activitate a notarilor publici si pentru actele notariale indeplinite de secretarii primariilor si oraselor.
- taxe consulare - se incaseaza de ambasade, consulate si alte institutii publice insarcinate cu asemenea servicii, pentru eliberarea de acte, de certificate sau acordare de vize.
- taxe de administratie, denumite in acest fel deoarece ele se incaseaza de organele administratiei de stat centrale si locale, pentru prestarile de servicii pe care le realizeaza in favoarea persoanelor juridice si fizice: eliberari de autorizatii de functionare, autentificari de acte, certificate, adeverinte, etc.
Politica de confidentialitate |
.com | Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
Baltagul – caracterizarea personajelor |
Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
Caracterizarea lui Gavilescu |
Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
Actionare macara |
Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
Turismul pe terra |
Vulcanii Și mediul |
Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
Termeni si conditii |
Contact |
Creeaza si tu |