TEHNICA ASEZARII SI PERCEPERII IMPOZITELOR SI IMPACTUL ASUPRA FISCALITATII IN ROMANIA

TEHNICA ASEZARII SI PERCEPERII IMPOZITELOR SI IMPACTUL ASUPRA FISCALITATII IN ROMANIA

Asezarea sau asieta "reprezinta un complex de operatiuni succesive, care constau in identificarea subiectului impozabil, stabilirea obiectului impozabil sau materiei impozabile, cuantificarea acestuia precum si determinarea marimii impozitului" sau "totalitatea modalitatilor, a masurilor care se intreprind de organele financiare pentru identificarea materiei impozabile, determinarea bazei impozabile, calcularea impozitului pe o anumita perioada de timp, stabilirea termenelor de plata si instiintarea platitorului impozitului"

1. Constatarea si evaluarea materiei   impozabile - continut, metode si importanta asupra fiscalitatii

Stabilirea obiectului impozabil si a bazei de calcul a marimii impozitului presupune constatarea existentei obiectului impozabil si evaluarea materiei impozabile. Constituie obiect impozabil: veniturile (salariu, profit, renta, dobanda etc.), averea, faptul generator de materie impozabila (adica actul sau evenimentul care da nastere unei creante fiscale a statului asupra contribuabilului), etc. Pentru ca averea sau veniturile sa poata fi supuse impunerii, este necesar mai intai ca organele fiscale sa constate existenta de fapt a acestora, iar apoi sa procedeze la evaluarea lor. Spre exemplu, in cazul impozitului pe salarii, obiectul impunerii il constituie castigurile salariale in bani si/sau natura din care se scad, se deduc o serie de obligatii ale salariatului sau sume neimpozabile, denumite deduceri, precum si contributiile sociale pentru a se evita dubla impunere; in situatia impozitului pe profit, obiectul impunerii il constituie profitul impozabil, care este diferit de profitul contabil, acesta din urma fiind corectat cu veniturile neimpozabile si cheltuielile nedeductibile. In cazul impozitelor indirecte, obiectul impunerii il constituie preturile de vanzare a bunurilor, sau tarifele in cazul serviciilor, pretul de vama al importurilor pentru taxele vamale, ori pretul in vama, plus taxele vamale pentru accize, ori pretul in vama, plus taxele vamale, plus accizele, in cazul taxei pe valoarea adaugata. Constatarea obiectului impozabil de catre organele fiscale este metoda tehnico-financiara a carei aplicare este reglementata pentru impunerea directa a veniturilor obtinute in mod particular de catre liber-profesionisti, meseriasi, agricultori si alti contribuabili, ca si pentru impunerea cladirilor si a altor bunuri mobile ale persoanelor fizice.

Materia impozabila constituie elementul pe care se fundamenteaza calculul marimii impozitului.Operatiunile si actele de constatare trebuie efectuate la inceputul fiecarui an. Constatarea materiei impozabile comporta procedura declaratiilor de impunere ale contribuabililor si verificarile operative efectuate de organele fiscale. Declaratia de impunere constituie un procedeu pentru sesizarea organelor fiscale indeosebi in imprejurarea in care persoanele fizice incep exercitarea unei meserii, desfasurarea unei activitati, etc. din care realizeaza venituri impozabile.

Pentru a se calcula dimensiunea obiectului impozabil se apeleaza la anumite unitati de masura, denumite unitati de impunere, care sunt, de regula, de natura obiectului impozabil. In tehnica fiscala din Romania cel mai des folosita este unitatea monetara.De asemenea, la stabilirea unor categorii de impozite se mai folosesc: metru patrat de suprafata utila pentru impozitul pe cladiri, metru patrat suprafata pentru impozitul pe teren, hectarul pentru impozitul agricol, kilogramul sau litrul in cazul accizelor.

Evaluarea materiei impozabile isi propune sa determine dimensiunea materiei impozabile prin doua metode : metoda evaluarii indirecte bazate pe prezumtie sau metoda evaluarii directe bazate pe probe.

Metoda evaluarii indirecte cunoaste trei variante de realizare:

1) evaluarea pe baza de semne exterioare, specifica impozitelor reale, permite stabilirea doar cu aproximatie a marimii obiectului impozitului, fara a lua in consideratie situatia persoanei care detine obiectul respectiv. De exemplu, in cazul impozitului funciar erau folosite drept criterii pentru stabilirea marimii obiectului impozabil suprafata de teren, fara luarea in considerare a destinatiei terenului.

2) evaluarea forfetara sau normativa, consta in aceea ca organele fiscale, cu acordul subiectului, atribuie o anumita valoare obiectului impozabil, un impozit fix asupra subiectului impozabil pe o anumita perioada de timp sau veniturile impozabile se stabilesc pe categorii de activitati sau meserii.

3) evaluarea administrativa, are caracteristic faptul ca organele fiscale stabilesc valoarea materiei impozabile pe baza datelor sau elementelor pe care le au la dispozitie. Daca subiectul nu este de acord cu evaluarea facuta de organul fiscal, el are dreptul sa o conteste, prezentand argumente.

Metoda evaluarii directe cunoaste doua variante:

a) evaluarea pe baza declaratiei unei terte persoane - consta in aceea ca, marimea materiei impozabile se stabileste pe baza declaratiei scrise de catre o persoana terta, care cunoaste aceasta marime si este obligata sa o depuna la organele fiscale. De exemplu, agentul economic declara salariile pe care le-a platit salariatilor sai, chiriasii declara chiria achitata proprietarilor, etc.

b) evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului se realizeaza cu participarea directa a subiectului impozitului. Contribuabilul este obligat sa tina o evidenta stricta privind veniturile obtinute si cheltuielile efectuate privind activitatea pe care o desfasoara, sa incheie un bilant, sa intocmeasca si sa inainteze organelor fiscale o declaratie din care sa rezulte veniturile si cheltuielile.

Baza impozabila se obtine determinand obiectul impozabil in mod corect, atat cantitativ cat si calitativ. Sunt necesare, in acest sens, efectuarea a doua operatiuni: identificarea obiectului impozabil (a materiei impozabile) si apoi evaluarea sau masurarea materiei impozabile existente pe o anumita perioada de timp. Baza impozabila se exprima in unitati monetare sau in unitati naturale.

La impozitul pe profit se utilizeaza pentru evaluarea obiectului impozabil metoda directa, prin calculul bazei de impunere a impozitului si declararea la organele fiscale.

Determinarea marimii impozitului constituie operatiunea de stabilire a marimii sarcinii fiscale pe baza aplicarii cotei de impozitare (sau a unei sume fixe de impozit) asupra bazei de impunere, cu luarea in calcul a tuturor facilitatilor fiscale, stabilite prin reglementari legale (Ordonante de Guvern, legi).

Cota de impozit reprezinta impozitul aferent unei unitati de impunere. Impozitul poate fi stabilit in cote procentuale pe unitatea de impunere ca un procent din suta de unitati monetare a venitului impozabil, cum ar fi in cazul impozitului pe salarii, profit, dividente, etc sau in sume fixe pe unitatea de impunere atunci cand bazele impozabile sunt exprimate in unitati naturale.

2. Lichidarea impozitelor si importanta asupra fiscalitatii

Lichidarea impozitului inseamna " calculul sumei datorate de catre fiecare contribuabil, adica stabilirea debitului sau fiscal

Pentru ca impozitul sa poata fi calculat trebuie cunoscuta baza sa de calcul si cotele legale ce se aplica asupra materiei impozabile.

Pentru stabilirea bazei de calcul a impozitului materia impozabila trebuie evaluata cu ajutorul metodelor de evaluare amintite in capitolul anterior.

Determinarea marimii impozitului constituie operatiunea de stabilire a marimii sarcinii fiscale pe baza aplicarii cotei de impozitare (sau a unei sume fixe de impozit) asupra bazei de impunere, cu luarea in calcul a tuturor facilitatilor fiscale, stabilite prin reglementari legale (Ordonante de Guvern, legi).

Pentru determinarea cuantumului impozitului in practica se cunosc doua procedee :

a)     impozitele de repartitie sau de contingentare

Aceste impozite se caracterizeaza prin aceea ca statul stabileste o valoare globala a impozitelor ce trebuie incasate de pe teritoriul tarii. Suma globala astfel calculata suporta o defalcare in trepte, de sus in jos, pe unitati administrative, pe subiecte si obiecte impozabile. Impozitele de repartitie nu se mai utilizeaza, in practica, in statele moderne.

b)    impozitele de cotitate

Aceste impozite se stabilesc pe fiecare contribuabil in parte si pentru fiecare obiect impozabil. Prin cumularea impozitelor datorate pe fiecare contribuabil se ajunge la suma globala ce trebuie incasata de stat de pe teritoriul sau. Sunt mai echitabile decat cele de repartitie deoarece la impozitare se tine seama mai bine atat de numarul contribuabililor, cat si de marimea materiei impozabile si nu in ultimul rand de situatia personala a contribuabililor.

In practica fiscala din Romania s-a practicat pana in 2005 un sistem de impunere global. La acest sistem de impunere, veniturile obtinute in cursul anului se impozitau cu cote de impozit aferente, separat pe fiecare categorie de venit. La sfarsitul anului se cumulau toate veniturile incasate de persoane fizice si se impozitau pe baza unei noi grile de impozitare prin cote progresive pe transe de venit. Impozitul astfel calculat se compara cu impozitele calculate individual de-a lungul anului si se facea regularizarea impozitului.

In legislatia Romaniei ( Codul fiscal) exista termeni consacrati acestui proces de globalizare a veniturilor obtinute intr-un an:

- impozit pe venitul global - suma impozitului datorat de o persoana fizica pentru veniturile realizate intr-un an fiscal ;

- venitul anual global - suma veniturilor nete care intra in procesul de globalizare, realizate in tara sau strainatate, din care se scad pierderile fiscale reportate si deducerile personale ( un fel de minim neimpozabil) si credite fiscale din strainatate ;

- venitul brut aferent fiecarei categorii de venituri - sumele totale incasate, plus echivalentul in lei al veniturilor in natura ;

- venit-net/pierdere neta - diferenta intre venitul brut si cheltuielile aferente deductibile ;

- cheltuieli deductibile - cheltuieli aferente activitatilor desfasurate si veniturile realizate si care se admit la scadere din venitul brut in vederea determinarii obligatiei fiscale. Aceste sume se mai numesc si cheltuieli deductibile din punct de vedere fiscal ;

- deduceri personale - suma neimpozabila care se acorda contribuabilului in functie de situatia concreta a acestuia. Aceste deduceri puteau fi deduceri personale de baza pentru contribuabilul in cauza si suplimentare daca aveau persoane in intretinere (membrii de familie).

- creditul fiscal extern - impozit platit in strainatate si recunoscut de statul roman pe baza de documente fiscale, care se deduce din impozitul pe venit datorat in Romania.

- impozit final - impozitul platit pentru un anume venit la locul lui de realizare si care nu intra in procesul de globalizare a venitului si a impozitului.

- subiectii impozitului - persoane fizice rezidente romane, cu domiciliul in Romania, pentru veniturile obtinute din orice sursa ; persoane fizice romane nerezidente care desfasoara activitati independente in Romania prin intermediul unui sediu permanent, pentru venitul net atribuit acestui sediu; alte persoane rezidente conform legii.

- veniturile care intrau in procesul de globalizare - veniturile din activitatile independente, veniturile din salarii si cele asimilate acestora, venituri din cedarea folosintei bunurilor, etc.

Incepand cu anul 2005 se introduce in Romania un sistem de impunere separat, sistem ce presupunea impunerea separata pe fiecare categorie de venit, in functie de natura acestuia, al persoanelor fizice sau juridice. Se introduce o cota unica de 16% pentru majoritatea categoriilor de venituri. Am luat un exemplu pentru veniturile din salarii, astfel :

- venitul brut pentru salarii se calculeaza, pe fiecare categorie de venit si pe fiecare loc de munca pe baza de contract individual sau alt contract special.

- venitul net pentru salarii se stabileste ca diferenta dintre venitul brut si cheltuielile cu asigurarile sociale de stat, asigurarile sociale de sanatate, pentru fondul de somaj si alte cheltuieli sociale in cotele stabilite prin lege.

- deducerile personale lunare stabilite in functie de venituri realizate folosind cote degresive ;

- veniturile impozabile se calculau dupa scaderea din venitul net a deducerilor personale;

In codul fiscal romanesc se pastreaza pentru impozitul pe profit cheltuielile deductibile.

Analizand cele doua sisteme de impunere putem aprecia ca :

- pentru impozitul pe venitul global, grilele de impozitare folosite avantajeaza persoanele cu venituri mici si medii, carora, de regula, dupa impozitarea globala la sfarsitul anului li se restituia la regularizare o parte din impozitul platit in plus. Grila astfel construita cu cote progresive este mai apasatoare pentru cei cu venituri mari. Impunerea pentru persoane fizice are si un rol de protectie sociala in favoarea celor cu venituri foarte mici, asfel statul putand folosi acest impozit ca instrument de interventie in economie.

- desi anuntata cu trambite, introducerea cotei unice nu a adus in tara efectul scontat. Contribuabilii cu venituri mici au castigat la venituri sume nesemnificative din diferenta dintre cota unica din acest sistem si cota corespunzatoare venitului realizat din celalalt sistem. Contribuabilii cu venituri mari, de fapt beneficiarii doctrinei liberale, capitalistii consacrati, detinatori de capitaluri uriase, s-au imbogatit prin introducerea cotei unice. Colectarea veniturilor la bugetul consolidat, un alt deziderat al introducerii cotei unice, nu s-a realizat la nivelul scontat deoarece nu au iesit la iveala din economia subterana alte venituri scontate a fi impuse. Din acest motiv si din rapoartele activitatilor de control reiese ca evaziunea fiscala nu a scazut semnificativ. Introducerea cotei unice are si impact pozitiv prin faptul ca incurajaza munca prin cota mica de impozitare. Ulterior calcularii impozitului se emite titlul de creanta.

Definim creanta fiscala (bugetara) ca reprezentand dreptul statului de a percepe prin organele fiscale impozite, taxe si alte venituri in contul bugetului sau a fondurilor speciale de la persoanele fizice si juridice, in baza unor acte normative.

Fiecare impozit si taxa ce concretizeaza obligatii fiscale in sarcina unor platitori se individualizeaza si concretizeaza printr-un act denumit titlu de creanta (bugetara).

Titlul de creanta fiscala este actul prin care se constata si se individualizeaza obligatia de plata privind creantele bugetare, intocmit de organele de specialitate sau de persoanele imputernicite potrivit legii.

Formele titlurilor de creanta fiscala sunt extrem de diferite, in functie de instrumentele prin care se stabilesc, in baza legii, obligatiile fiscale. Astfel, constituie titluri de creante fiscale urmatoarele acte:

- procesul verbal de impunere, pentru obligatiile bugetare din impozite si taxe a caror marime se determina de catre organele de specialitate pe baza declaratiilor de impunere;

- deconturile sau declaratiile fiscale depuse la organul fiscal competent, in cazul obligatiilor bugetare care se stabilesc de platitor;

- documentele care cuprind diferentele de impozit sau taxe si majorarile de intarziere stabilite cu prilejul verificarilor efectuate de organele abilitate cand se constata diferente intre obligatiile de plata datorate potrivit legii, si cele efectiv achitate;

- procesele verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor pentru obligatiile privind amenzile;

- declaratia vamala pentru obligatia de plata a taxelor vamale;

- hotararea judecatoreasca definitiva si irevocabila, etc.

3. Perceperea impozitelor si importanta asupra fiscalitatii

Perceperea impozitului cuprinde operatiunile prin care impozitul este incasat de organele fiscale, la termenele stabilite prin lege.

Perceperea impozitelor, in conditiile existentei unui aparat fiscal, se poate realiza astfel:

a)       prin metoda calcularii si platii directe sau prin autoimpunere, care presupune faptul ca platitorii de impozite isi calculeaza singuri impozitul si apoi il vireaza din proprie initiativa la bugetul caruia ii apartine acel impozit;

b)       prin metoda impunerii de catre organele fiscale, potrivit careia dupa decizia de impunere se emite instiintarea de plata pentru incasare, iar contribuabilul dupa ce a luat la cunostinta, este obligat ca intr-un anumit termen, de scadenta sa-si achite obligatiile mentionate in acea instiintare de plata;

c)       stopajul la sursa, presupune retinerea impozitului de catre platitorul drepturilor cuvenite persoanei in cauza, pe care apoi le vireaza la bugetul caruia i se cuvin;

d)       aplicarea de timbre fiscale, folosita in cazul incasarii taxelor de timbru pentru actiunile in justitie sau notariale, pana la o anumita sursa.

In cazul perceperii impozitelor trebuie precizat ca, in cazul in care persoanele fizice sau juridice nu-si platesc din proprie initiativa datoriile catre stat, organele fiscale intreprind masuri de urmarire silita a acestora, astfel:

prin somatie de plata, in continutul careia regasim cuantumul de plata a datoriilor, termenele de plata si termenul de blocare a conturilor de disponibil din banci a contribuabililor, in cazul in care nu-si platesc datoriile restante, pe baza unui ordin de poprire;

prin sechestru asupra bunurilor mobile sau imobile, daca cele doua de mai sus nu au dat roade.

Obligatiile fiscale individualizate pe platitori prin titlul de creanta emis in sarcina unei persoane fizice sau juridice se sting prin una din urmatoarele modalitati:

- perceperea (incasarea) impozitelor;

- prin compensare. Compensarea intervine in situatia in care acelasi contribuabil, persoana fizica sau juridica, are, pe de o parte obligatii de plata la buget, iar pe de alta parte are de primit sume platite in plus, de rambursat (in cazul TVA) sau de restituit, dupa caz, de la buget;

- prin scaderea debitului in caz de insolvabilitate. Scaderea debitului pentru cauze insolvabile atat pentru persoane fizice cat si pentru cele juridice, daca debitorul nu are venituri sau bunuri urmaribile. In plus, pentru persoanele fizice - cand debitorul a disparut sau a decedat fara sa lase avere, iar pentru persoanele juridice, cand isi inceteaza existenta - si nu sunt posibilitati de recuperare a debitului - se recurge la scaderea acestuia.

- prin anulare. Anularea este un mod exceptional de stingere a obligatiilor fiscale ce se aplica atunci cand anumite categorii de subiecte impozabile au datorii restante fata de bugetul statului si anularea devine necesara pentru lichidarea unor restante ce nu au perspectiva de a fi recuperate

- prin prescriptie. Stingerea obligatiilor fiscale prin prescriptie in ipoteza unui anumit numar de ani in care nu se pot recupera prin plata, inclusiv prin executare silita.

Termenul de plata sau de scadenta reprezinza data pana la care, conform legii, trebuie platit impozitul, dupa care organele fiscale calculeaza penalitati si majorari sau declanseaza urmarire silita.

In contextul perceperii impozitelor, un loc aparte si foarte important il au facilitatile fiscale. Acestea se refera la diminuarea bazei de impozitare prin stabilirea unui minim neimpozabil sau efectuarea unor deduceri, fie din venitul impozabil fie din suma impozitului, calculate pentru aceste venituri. In situatia in care impozitul are ca obiect impozabil cheltuielile la impozitele indirecte, facilitatile pot avea in vedere deducerea impozitului cuprins in materiile prime incorporate in acel produs, cel platit in amonte de primii producatori sau comercianti, respectiv cel existent, cuprins in pretul materiei prime, sau serviciilor pentru realizarea acelui produs.

Mai regasim si alte facilitati fiscale sub forma scutirii sau reducerii de la plata unor impozite si taxe pentru unele categorii de contribuabili cum ar fi: contribuabili cu stare materiala deosebita, persoane cu handicap, in varsta sau cu multi copii in intretinere, invalide sau cu venituri mici.