T R A N Z A C T I I  B U R S I E R E

La modul general, tranzactia este definita ca o conventie intre doua sau mai multe parti, prin care se transmit anumite drepturi, se face un schimb comercial. Tranzactiile bursiere includ contractele de vanzare-cumparare de titluri si alte active financiare care se incheie pe piata secundara de capital cu mijlocirea agentilor de bursa, respectiv a societatilor de intermediere financiara autorizate. Aceste tranzactii se vor efectua in conformitate cu legislatia privind valorile mobiliare din tara respectiva si cu regulamentele institutiilor implicate (Bursa de Valori, institutiile pietei OTC etc.).

Interpretarile cu privire la notiunea de tranzactie bursiera au evoluat treptat in timp si mai ales in ultima perioada, astfel incat daca in mod traditional erau considerate tranzactii bursiere doar acele contracte incheiate in incinta bursei si in timpul sedintei de tranzactionare, acum sunt acceptate ca fiind tranzactii bursiere si cele care sunt efectuate in afara bursei cu singura conditie de a fi inregistrate aici. De altfel, acest lucru a fost impus de fenomenul de delocalizare a burselor, de globalizare precum si de aparitia pietelor OTC.

Tranzactiile bursiere

in sens larg = contracte de vanzare/cumparare de titluri si alte active financiare incheiate pe piata secundara (piata bursiera si/sau piata extrabursiera)

in sens restrans = contracte incheiate in incinta burselor de valori prin intermediul agentilor specializati si conform reglementarilor pietei bursiere

Clasificare tranzactii bursiere

Exista o mare varietate de tipuri de tranzactii bursiere insa indiferent de natura lor, tehnica tranzactiilor este marcata de modalitatea de lichidare si de cursul la care se realizeaza aceasta. Astfel exista doua mari categorii de tranzactii: la vedere si la termen. In functie de obiectul lor, tranzactiile bursiere se impart in tranzactii cu titluri financiare primare si tranzactii cu derivate financiare.

In ceea ce priveste tranzactiile cu titluri financiare primare practica a instituit modelul tranzactiilor de tip american si de tip european.

Tranzactiile de tip american (specifice si pietelor asiatice) pot fi:
.        for cash (pe bani gheata)
.        on margin (pe credit)
.        short selling ( pe baza de titluri imprumutate)

Tranzactiile de tip european (dupa modelul pietei bursiere franceze) pot fi:
.        au comptant (la vedere, adica cu reglementare imediata)
.        au reglement mensuel (la termen)
.        a prime (operatiuni conditionale)

Tranzactiile cu derivate financiare sunt reprezentate de contractele futures si contractele pe optiuni.

à dupa caracteristicile pietelor pe care sunt initiate:

tranzactii de tip european (dupa modelul pietei franceze)

a)     la vedere (au comptant) à se executa la cursul zilei, urmand ca livrarea titlurilor/plata pretului sa aiba loc imediat sau intr-o perioada de cateva zile (3,5,7) stabilita de autoritatea fiecarei piete bursiere;

b)     pe piata cu reglementare lunara (au reglement mensuel) à se initiaza la un moment dat, urmand a fi executate la o data fixa (zi de lichidare), in cursul aceleiasi luni sau a unei luni calendaristice viitoare, dar nu mai tarziu de sfarsitul anului;

c)     la termen ferm à se prestabilesc elementele contractuale cu privire la cantitate, pret, momentul decontarii, finalizarea tranzactiei avand loc la o data viitoare;

d)     conditionate à se executa la termen si dau posibilitatea operatorului sa aleaga intre executarea contractului sau abandonarea sa prin plata unui cost al operatiunii;

tranzactii de tip american

a)     cu lichidare imediata (cash-delivery) à executarea (predarea/plata titlurilor) are loc chiar in ziua incheierii contractului;

b)     cu lichidare normala (regular settlement) à se realizeaza intr-un anumit numar de zile de bursa din momentul incheierii contractului (5 zile la NYSE, 3 zile la TSE);

c)     cu lichidare pe baza de aranjament special à finalizarea operatiunii se face intr-un interval mai mare decat lichidarea normala, prin intelegere intre parti (la NYSE lichidarea poate fi facuta la optiunea vanzatorului, dar nu mai tarziu de 60 zile; la TSE livrarea poate fi facuta in 19 zile de la contractare);

d)     cu lichidare la emisiune (when issued) à se utilizeaza in cazul titlurilor autorizate a fi emise, dar neemise inca, cu obligatia specificarii de catre emitent a datei ferme a emisiunii, care va fi in acelasi timp si data de lichidare.

à dupa scopul efectuarii tranzactiilor:

a) operatiuni simple de investire à sunt generate de interesele vanzatorilor/cumparatorilor privind modificarea structurii portofoliilor detinute/deplasarea capitalurilor disponibile;

b) operatiuni speculative à urmaresc obtinerea unui profit din diferenta de cursuri intre momentul incheierii si momentul lichidarii contractului, cu asumarea riscului corespunzator in cazul unei evolutii diferite a cursului fata de cea anticipata (principiul este: cumpara ieftin si vinde scump);

c) operatiuni de arbitraj à presupun obtinerea unui castig din diferenta de curs bursier pe piete diferite, fara asumarea riscului de pret. O forma specifica este spreadingul: se cumpara titluri pentru scadenta t1 si se face concomitent o vanzare pentru scadenta t2, bazandu-se pe diferenta favorabila dintre cele doua cursuri;

d) operatiuni de acoperire (hedging) à operatorul urmareste acoperirea impotriva riscului de pret (si nu obtinerea de profit), urmarind conservarea valorii titlurilor in conditiile unei piete instabile;

e)     operatiuni cu caracter tehnic à sunt efectuate de agentii de bursa (cu rol de market-makers) pentru mentinerea echilibrului si stabilitatii pietei, acestia dispunand de portofoliu propriu de titluri (pe care le vand in cazul unei cereri excedentare), dar si de numerar (pe care il folosesc pentru cumpararea ofertei suplimentare).

In ultima perioada de timp, pietele bursiere au cunoscut o dezvoltare ametitoare continua (capitalizarea marilor burse atinge nivele incredibil de mari), dezvoltare intrerupta doar in cateva momente de mari crize bursiere. In aceasta epoca a globalizarii se observa tot mai des o tendinta de concentrare a pietelor bursiere. Astfel, se pot constata diverse incercari de fuziune a unor burse celebre in vederea crearii unor entitati bursiere mai puternice si mai competitive (spre exemplu EURONEXT rezultata prin fuziunea burselor din Paris, Amsterdam si Bruxelles si care furnizeaza servicii pietelor reglementate de actiuni si produse derivate din diferite tari - Portugalia, Marea Britanie).

EURONEXT ofera participantilor pe piata bursiera o gama completa de servicii integrate care usureaza admiterea societatilor la bursa, furnizarea unor sisteme de negociere pentru titluri primare si produse derivate, servicii de compensare-decontare-depozitare. Printre membrii acestei burse se numara: membrii bursei si institutiile financiare care au acces direct la tranzactionare pe aceste piete, societatile ale caror actiuni sunt admise la cotare, investitori publici si privati care deruleaza tranzactii pe pietele EURONEXT, alte burse care utilizeaza serviciile si tehnologiile EURONEXT, utilizatorii de informatii financiare.

EURONEXT se situeaza pe primul loc intre bursele europene in ceea ce priveste numarul si valoarea tranzactiilor derulate, are un numar de peste 1400 colaboratori, isi desfasoara activitatea in cinci tari europene si in Statele Unite ale Americii si este a doua bursa - ca marime pe plan mondial, ce tranzactioneaza produse derivate.

Un alt fenomen interesant a fost crearea unor piete bursiere supranationale adaptate noilor conditii economice si geopolitice ale ultimilor ani. In acest sens a aparut in 1996, EASDAQ (European Association of Securities Dealers Automated Quotation) definita ca o piata paneuropeana. EASDAQ are cartierul general la Bruxelles si este recunoscuta ca o piata reglementata in Belgia. Aici sunt cotate in principal societati in crestere si care activeaza in sectoare cu potential ridicat (domenii de tehnologie inalta: informatica, telecomunicatii, biotehnologie etc). Este vorba de companii care doresc o cotatie internationala, avand in vedere ca pietele lor sunt mondiale, concurentii si furnizorii sunt internationali si de multe ori actionariatul lor include fonduri cu capital de risc straine.

Cei de la EASDAQ identifica doua tipuri de candidati : societati europene care doresc sa isi procure fonduri pe o piata internationala, respectiv societati cotate deja pe piata americana (pe NASDAQ, spre exemplu) care urmaresc sa intereseze investitorii europeni sau sa dobandeasca notorietate in Europa.

Un alt exemplu pentru aceste mutatii interesante care au loc pe pietele bursiere este NEWEX. New Europe Exchange (NEWEX) a fost infiintata in anul 2005, ca un joint venture intre Viena Stock Exchange si Deutsche Borse, cu scopul de a crea o piata unica, in euro, pentru companiile din centrul si estul Europei. Ideea de baza de la care s-a plecat este aceea ca NEWEX ar putea fi un pod intre capitalul occidental si companiile est- europene, si, de asemenea, ar imbunatati transparenta in tranzactiile cu valorile mobiliare din aceste asa numite economii in tranzitie deoarece multe din acestea sunt acum ca niste 'cutii negre'.

RATIUNEA TRANZACTIILOR BURSIERE

Scopul final al operatiunilor bursiere il reprezinta in fapt plasamentele in valori mobiliare. Aceste plasamente imbraca patru forme principale:

plasamentele simple

speculatiile bursiere

arbitrajul cu valori mobiliare

operatiuni de acoperire (hedging)

1. Plasamentele simple

Plasamentele simple au in vedere investirea capitalurilor disponibile (ale persoanelor fizice sau juridice) pe pietele bursiere prin operatiuni de cumparare/vanzare de valori mobiliare. Aceste valori mobiliare sunt reprezentate de titluri cu venit variabil (actiuni), titluri cu venit fix (obligatiuni), precum si alte produse bursiere. Aceste plasamente se fac cu scopul obtinerii unor venituri sub forma dividendelor sau dobanzilor si/sau sub forma unor cresteri de capital.

Un investitor care isi plaseaza capitalurile disponibile pe pietele bursiere se asteapta sa fructifice cat mai bine acest capital, dar stie in acelasi timp si ca se supune unui risc caracteristic acestor plasamente care este de regula cu atat mai mare cu cat este mai rentabila investitia. Principala solutie pentru diminuarea acestui risc este diversificarea. Aceasta inseamna ca un investitor rezonabil isi va plasa banii in mai multe titluri, nu doar in unul singur, compensand astfel eventualele pierderi realizate pe unele titluri cu veniturile obtinute pe altele. Astfel, investitorul isi va construi un portofoliu de titluri a carui evolutie o va urmari in permanenta si va modifica structura acestuia cand conditiile initiale se schimba.

In vederea constiturii unui portofoliu echilibrat si eficient de valori mobiliare este necesara respectarea anumitor principii printre care:

alegerea si includerea in portofoliu a acelor valori mobiliare care corespund nevoilor proprii: pentru castig de capital - actiunile, pentru randament - obligatiuni;

alegerea momentului de a investi (atunci cand piata in ansamblul ei este in crestere);

investirea in principal in sectoare performante avandu-se in vedere faptul ca o evolutie crescatoare a cursurilor unor titluri dintr-un anumit domeniu va antrena si 'o miscare de simpatie' pentru titlurile altor societati din acelasi domeniu;

a se tine seama ca un titlu care a crescut mult este "fragil" din cauza numarului mare de actionari tentati de a vinde aceste titluri;

diversificarea plasamentelor in limite rezonabile; regula ar fi ca nici o valoare mobiliara sa nu reprezinte mai mult de 10% din valoarea globala a portofoliului;

luarea deciziei de incasare a profiturilor si vanzarea titlurilor respective in cazul in care detinerea lor nu aduce satisfactiile sperate;

luarea deciziei de cumparare/vanzare dupa studierea tendintelor pietei cu ajutorul analizei tehnice si fundamentale;

cunoasterea multitudinii de evenimente politice, sociale, economice, monetare etc. care pot influenta tendinta generala de evolutie a pietei bursiere;

supravegherea permanenta a portofoliului.

2. Speculatiile bursiere

Speculatiile bursiere sunt operatiuni de vanzari/cumparari succesive de titluri financiare prin care se urmareste obtinerea de profituri din diferentele de curs. Principiul care sta la baza speculatiilor bursiere este cel al oricarei afaceri: cumpara ieftin si vinde scump. Ceea ce caracterizeaza speculatiile bursiere sunt profiturile urmarite de catre speculator si riscul pe care acesta si-l asuma in cunostinta de cauza. Acest risc deriva din faptul ca evolutia cursului nu poate fi preconizata cu certitudine de catre speculator.

De multe ori se face greu diferentierea intre plasamentele simple si speculatie. Aceste operatiuni difera prin obiectivele urmarite. Prin plasamentele simple se urmareste obtinerea de venituri si siguranta investitiei. Cu toate acestea, un plasament simplu, prin care s-au cumparat titluri in scopul pastrarii lor, devine o speculatie daca acestea se vand rapid in scopul obtinerii de profit. La fel si invers, 'o speculatie nereusita, devine o investitie' - George Soros.

Speculatorii sunt de mai multe categorii:

cei care speculeaza variatiile de curs de la o zi la alta;

cei care speculeaza fluctuatiile de curs fata de media inregistrata pe o anumita perioada;

speculatorii pe termen lung, ce vizeaza variatiile de curs inregistrate pe perioade mai mari de timp (luni, ani);

speculatorii permanenti.

Obiectivul oricarui speculator este de a obtine un profit din orice tranzactie bursiera pe care o efectueaza si asteapta ca acest lucru sa se intample ca rezultat al riscului pe care si-l asuma. Datorita acestui lucru speculatorul nu-si va pune probleme de etica si spre exemplu 'va scapa' de titluri in care el personal nu mai are incredere si le va plasa unor investitori mai putin avizati.

In practica exista doua mari tipuri de speculatii in functie de sensul evolutiei cursului titlurilor:

speculatii pe crestere (fr. "a la hausse", engl. "bull") - cand speculatorul mizeaza pe cresterea cursurilor, profitul sau fiind reprezentat de diferenta data de faptul ca a cumparat ieftin si a vandut mai scump;

speculatia pe scadere (fr. "a la baisse", engl. "bear") - cand speculatorul mizeaza pe scaderea cursurilor, profitul sau fiind reprezentat de diferenta pozitiva data de faptul ca a vandut mai scump si a rascumparat titlurile respective mai ieftin.

Este de dorit ca pe pietele bursiere sa existe speculatori bine informati. Interventiile acestora atenueaza oscilatiile bursiere si datorita lor, investitorii interesati in plasamente sau vanzari au posibilitatea de a gasi mai usor contrapartida. Speculatia este necesara pe pietele bursiere si este etica pentru ca profitul realizat de speculator nu este gratuit, ci este rezultatul riscurilor pe care si le-a asumat.

Este important a face deosebirea intre speculator si jucatorul la bursa. De regula, speculatorul este o persoana avizata, bine informata, cu solide cunostinte privind pietele bursiere si care se bazeaza pe previziuni rationale. Jucatorul de bursa (engl. "gambler") merge la hazard si in acest caz tranzactiile bursiere efectuate de acesta seamana mai mult a jocuri de noroc etc. In acest sens trebuie remarcata operatiunea de agiotaj care este tot o falsa speculatie si o manevra prin care se urmareste cresterea sau scaderea artificiala a cursurilor prin difuzarea si specularea de zvonuri false privind situatia unei anumite societati. Astfel spre exemplu, cei ce practica agiotajul 'duc' artificial cursul in jos si cand ajunge la nivelul dorit, suficient de scazut, cumpara si ulterior vor revinde mai scump dupa ce tot ei vor urca cursul. Agiotajul este o operatiune care contravine regulilor de practica onesta de pe pietele bursiere.

3. Arbitrajul de valori mobiliare

Prin arbitraj se urmareste obtinerea de castiguri printr-o succesiune de plasamente, dar de sensuri diferite si practic operatiunea consta in cumpararea unei valori mobiliare pe o piata bursiera unde cursul ei este mai scazut si revanzarea sa ulterioara (aproape simultan) pe o piata unde cursul respectivei valori este mai ridicat.

Arbitrajul este considerat ca fiind o operatiune fara risc si de aceea investitorul se poate multumi si cu castiguri mici. Spre deosebire de speculatie, arbitrajul se bazeaza pe cursuri deja cunoscute si nu pe previziuni si astfel nu se poate solda in principiu decat cu castig. Inainte de efectuarea unui arbitraj trebuie atent studiati, pe langa cursurile valorilor mobiliare, o serie de alti factori care ar putea anihila castigul asteptat dat de diferentele certe de curs. Astfel, la efectuarea unui arbitraj trebuie luate in calcul:

cursul valorilor mobiliare pe diferite piete pentru a stabili diferentele de curs;

cheltuielile de tranzactionare si comisioanele intermediarilor;

cursurile valutare si convertirea dintr-o moneda in alta (daca se arbitreaza pe piete internationale);

cheltuielile de asigurare.

Prin arbitrajul de valori mobiliare se pot obtine castiguri din diferentele de curs, de rate ale dobanzilor sau alte combinatii. Astfel se pot arbitra obligatiuni cu diferite dobanzi, obligatiuni cu dobanda fixa contra obligatiuni cu dobanda variabila, actiuni contra obligatiuni etc. Mai mult, arbitrajul nu trebuie doar sa se rezume la obtinerea de diferente pozitive pentru aceleasi valori mobiliare la un moment dat, ci trebuie sa urmareasca obtinerea de castiguri si din arbitrarea unor valori mobiliare diferite pe perioade mai lungi. Spre exemplu, daca se observa ca situatia de ansamblu a unei economii tinde sa se deterioreze, se vor arbitra actiuni contra obligatiuni (indexate, daca avem de-a face si cu inflatie). Apoi daca situatia incepe sa se redreseze se vor arbitra obligatiuni contra actiuni.

Arbitrajul nu este accesibil oricui, ci doar specialistilor in tranzactii bursiere sau mai ales celor din interiorul sistemului bursier. Aceasta pentru ca pentru a putea obtine castiguri din arbitraj trebuie sa fii foarte bine informat, in permanenta la curent cu variatiile cursurilor si mai trebuie avuta in vedere posibilitatea de a tranzactiona pe mai multe piete, adica de a emite ordine de vanzare/cumparare aproape concomitent.

4. Acoperirea riscurilor (hedging)

Operatiunile de hedging sunt acele operatiuni bursiere prin care cel ce le initiaza urmareste sa se acopere contra riscurilor modificarii cursurilor valorilor sale mobiliare. Hedgingul inseamna de fapt protectia valorilor mobiliare ale investitorului in conditiile unei piete instabile si nu obtinerea de profituri. Astfel, prin operatiile de hedging se evita pierderile, dar se anuleaza si sansele de obtinere a unui profit.

Chiar daca scopul hedging-ului difera fata de cel al speculatorilor, tehnica de realizare este aceeasi. Daca in cazul unei speculatii rezultatul tranzactiei pe ansamblu este nul (unul dintre partenerii implicati in tranzactie castiga, iar celalalt pierde), in cazul hedging-ului pierderea este transferata, dar se transfera si castigul .

Hedging-ul se desfasoara astfel: paralel cu operatiunile bursiere de vanzare/cumparare expuse riscului, cel ce doreste sa se acopere va initia tranzactii bursiere cu aceleasi caracteristici (scadenta, suma), dar de sens contrar. Astfel, cumparatorul unor valori mobiliare devine si vanzator pentru aceleasi valori mobiliare, respectiv vanzatorul devine si cumparator.

Pe una din cele doua pozitii pe care se situeaza (fie pe tranzactia initiala, fie pe tranzactia pe care a angajat-o ulterior), initiatorul hedging-ului va castiga pe una din operatiuni si va pierde pe cealalta. Deci pentru el este egal daca se produce riscul sau nu. Mai mult, daca evenimentele evolueaza in mod favorabil investitorul si-a anulat orice sansa de a obtine castigul, pierzand pe contractele de sens contrar pe care le-a incheiat ulterior. Acesta este insa pretul protejarii contra deprecierii valorilor mobiliare aflate in portofoliul sau.

Rolul si functiile pietelor bursiere

Intreprinzatorii si firmele (de dimensiuni mari sau mici) se confrunta deseori cu problema legata de atragerea de capitaluri necesare desfasurarii activitatii. Posibilitatile acestora de a procura resursele financiare necesare vizeaza:

utilizarea propriei averi

solicitarea unei subventii de la stat sau de la o alta institutie sau de oriunde altundeva

obtinerea unui credit bancar sau

apelarea la piata bursiera.

Prima varianta este posibila doar pentru cei - putini de altfel - favorizati de soarta. A doua posibilitate apare ca fiind si mai putin realista fiind determinata de situatii exceptionale. In ceea ce priveste creditul bancar, desi este o varianta mai realista decat celelalte doua, nu este poate tocmai cea mai dorita in primul rand pentru ca este scump (dobanzile sunt, in general, destul de ridicate) si in al doilea rand, bancile pun o serie de conditii dure si stricte, deseori greu de indeplinit de catre solicitant.

O posibilitate pentru un intreprinzator sau pentru o firma de a obtine bani (capital) evitand problemele ridicate de variantele de mai sus, este reprezentata de vanzarea publica de actiuni sau de obligatiuni cu ajutorul bursei. Bursa asigura cel mai scurt si eficient circuit intre economiile sau surplusul temporar de capital al celor care doresc sa investeasca pe termen mediu sau lung (fie ca este vorba de firme, fonduri, banci, companii de asigurare sau de simple persoane particulare) si nevoile de finantare ale inteprinzatorilor sau ale societatilor comerciale. Bursa devine astfel un concurent puternic pentru banci, reprezentand o alternativa serioasa la creditul bancar.

Se poate desprinde clar rolul principal al pietelor bursiere si anume acela de finantare a economiei (in special a agentilor economici) prin mobilizarea capitalurilor pe termen mediu si lung. De asemenea, un alt rol important al bursei este acela ca aceasta inlesneste circulatia capitalurilor, titlurile financiare putand fi usor transformate in lichiditati sau schimbate in alte titluri, prin vanzarea sau revanzarea lor pe aceasta piata.

Cea mai importanta functie a bursei este aceea ca aici se efectueaza tranzactiile cu titluri de valoare, emise si plasate initial pe piata primara de capital. Dupa ce titlurile au fost emise si plasate la investitori, acestea pot fi tranzactionate liber la bursa datorita caracterului lor negociabil.

O alta functie importanta a burselor este aceea ca asigura lichiditati pentru economie. Existand posibilitatea tranzactionarii libere a titlurilor de valoare, cele anterior cumparate pot pot fi vandute si astfel usor transformate in bani garantand astfel investitorului ca isi poate recupera fondurile banesti plasate, bineinteles la valoarea pe care o au la data respectiva pe piata.

De asemenea, bursa este locul si instrumentul unor reorganizari si restructurari sectoriale importante. Pe piata bursiera are loc o redistribuire a finantarilor in cadrul economiei: fondurile financiare sunt orientate spre domeniile mai rentabile sau de perspectiva deoarece un investitor poate foarte usor sa vanda aici titlurile pe care nu le mai considera a fi un plasament foarte bun si sa investeasca intr-un sector pe care-l considera atractiv.

Un alt aspect interesant este cel al achizitiilor de companii si a fuziunilor pe piata bursiera care sunt tot mai frecvente. Bursa faciliteaza aceste operatiuni si principalul instrument prin care se realizeaza sunt Ofertele Publice de Cumparare. Oferta Publica de Cumparare este operatiunea derulata printr-o societate de intermediere prin care un investitor anunta ca este dispus sa cumpere partial (un anumit procent) sau toate actiunile de pe piata ale unei societati comerciale in care este interesat, la un pret ferm si intr-o perioada bine delimitata. Astfel au loc majoritatea preluarilor, transferurilor si fuziunilor pe piata bursiera.

La bursa se stabileste si se afiseaza in permanenta pretul de vanzare-cumparare al valorilor mobiliare cotate. Piata bursiera ofera informatii sistematice privind cursul titlurilor financiare cotate si, astfel, implicit informatii despre societatile listate si chiar despre economia respectiva in ansamblu. In acest sens un indicator important este capitalizarea bursiera a unei firme listate care arata valoarea de piata a companiei respective. Pentru a evalua dimensiunile unei piete bursiere se poate calcula si capitalizarea bursiera totala adunand toate valorile de bursa (capitalizarile bursiere) ale societatilor listate pe piata respectiva.

Bursa reflecta deosebit de exact situatia de ansamblu a unei economii, precum si tendintele si perspectivele acesteia. Deosebit de utila in acest scop este studierea indicilor bursieri, calculati ca o medie a evolutiilor si a volumului tranzactiilor pentru un esantion reprezentativ de actiuni sau pentru totalitatea acestora, la fiecare bursa in parte.

TRANZACTIILE LA VEDERE

Tranzactiile la vedere (fr. "au comptant") sunt acelea in care lichidarea contractului (plata si livrarea titlurilor) se efectueaza imediat sau intr-o perioada foarte scurta. Echivalentul lor pe pietele de tip american sunt tranzactiile 'cash delivery".

Pe piata tranzactiilor la vedere se poate vinde/cumpara o multitudine de active financiare (mai putin cele special destinate tranzactiilor la termen). Cu toate acestea ponderea tranzactiilor la vedere este relativ mica in totalul tranzactiilor bursiere si aceasta in principal datorita faptului ca tranzactia nu poate fi incheiata fara ca initiatorul ei sa posede la momentul respectiv, pe de o parte fondurile banesti necesare si pe de alta parte, valorile mobiliare tranzactionate.

Prezinta o serie de caracteristici printre care:

persoana care adreseaza ordinul de vanzare/cumparare isi asuma obligatia ca imediat sau in perioada de lichidare normala sa puna la dispozitia partenerului titlurile vandute sau suma de bani reprezentand pretul tranzactiei;

se deruleaza pe baza contului "cash" deschis de client la firma broker cu care lucreaza;

derularea tranzactiei se face la cursul zilei (specific ordinelor clientilor si in raport cu posibilitatile de alocare in cadrul sedintelor de tranzactionare);

termenul de executare difera in functie de reglementarile pietei;

scopul acestor tranzactii este reprezentat de interesul privind formarea/modificarea structurii unui portofoliu sau pentru mobilitatea capitalurilor (nu sunt excluse nici operatiunile speculative: cumpararea de titluri in vederea revanzarii dupa cresterea cursului sau vanzarea de titluri cu intentia de a fi rascumparate ulterior la un curs mai scazut).

Tranzactiile la vedere au in general acelasi mecanism de derulare atat pe pietele americane, cat si pe cele europene, diferenta constand in termenul stabilit pentru predarea/plata titlurilor. Tendinta pe pietele de tip european este de generalizare a termenului de trei zile bursiere, insa exista posibilitatea finalizarii tranzactiilor in aceeasi zi in care a fost lansat si incheiat contractul.

Mecanismul tranzactiilor la vedere este considerat cel mai simplu, avand urmatoarele etape:

adresarea si inregistrarea ordinelor

formarea cursului

executarea ordinelor

transmiterea informatiilor catre client privind executarea

efectuarea reglementarilor in conturile clientilor

realizarea modificarilor cu privire la dreptul de proprietate

TRANZACTIILE IN MARJA

Tranzactiile in marja sau in cont de siguranta ("on margin") sunt acelea in care investitorul poate obtine din partea societatii de brokeraj sau a bancii de investitii cu care lucreaza imprumuturi in vederea incheierii si executarii operatiilor de bursa pe care doreste sa le initieze.

Pentru obtinerea acestei creditari, investitorul trebuie sa isi deschida un cont special numit cont de siguranta. Aici se va tine evidenta titlurilor tranzactionate pe credit, a preturilor acestora, precum si a creditelor primite si a platii garantiilor pentru acestea. Aceste garantii se refera la faptul ca pentru tranzactiile in contul de siguranta investitorul este obligat sa depuna un avans de siguranta (numit si pondere de siguranta) si aceasta pentru ca societatea de brokeraj sau banca de investitii nu finanteaza integral imprumuturile.

Astfel, suma necesara este formata din avansul depus de investitor plus imprumutul obtinut. Acest avans de siguranta poate fi depus in bani sau in titluri de valoare acceptate de societatea de brokeraj. Pentru ca aceasta din urma nu isi asuma riscul investitiei, titlurile de valoare vor fi evaluate la o valoare de colateral calculata in functie de riscul acestora. Pana cand imprumutul va fi restituit, aceste titluri colateral sunt pastrate in custodie intr-un cont al societatii de brokeraj (serviciu cunoscut sub denumirea 'street name'). Investitorul ramane titularul acestor valori mobiliare si se bucura de toate drepturile ce decurg (dividende, dobanzi), dar nu le poate vinde decat dupa ce a restituit imprumutul.

Caracteristicile implicate de o tranzactie in marja vizeaza:

creeaza clientului capacitate financiara suplimentara;

garantia oferita de client este reprezentata de titlurile care fac obiectul contractului;

nivelul dobanzii perceputa de societatea de intermediere depinde de rata medie a dobanzii practicata pe piata capitalului de imprumut (care poate fi marita cu un spread al intermediarului);

in debitul contului deschis de client la broker se inregistreaza cumpararile de titluri la cursul pietei din momentul adresarii ordinului, dobanda perceputa de intermediar pentru creditul acordat, iar in creditul contului se inregistreaza acoperirea adusa de client (marja, depozitul de garantie), vanzarile de titluri la cursul pietei din momentul adresarii ordinului si eventualele dividende/dobanzi incasate de client pentru titlurile respective;

investitorul poate derula mai multe cumparari/vanzari pe baza contului deschis la intermediar fara sa fie necesara plata/incasarea pentru fiecare operatiune in parte (tranzactiile de sens opus se compenseaza astfel incat intermediarul urmareste numai soldul contului);

contul deschis de client la intermediar poate reprezenta o modalitate de achizitionare de titluri cu plata in rate (pe baza marjei initiale, clientul poate cumpara titluri pentru o valoare mai mare si periodic el poate depune in contul sau fonduri banesti care sa reduca datoria fata de intermediar, iar toate castigurile obtinute de client din derularea operatiunii se varsa in contul sau ceea ce contribuie la reducerea imprumutului acordat de intermediar).

Pe pietele bursiere investitorul poate obtine profit din tranzactii daca preturile urca sau chiar daca ele scad, datorita diverselor tehnici si tipuri de tranzactii. Acest lucru este valabil si in cazul tranzactiilor in marja. In practica americana exista doua tipuri de conturi de siguranta in functie de pozitia pe care o ia investitorul fata de evolutia pietei in cadrul tranzactiilor pe care le efectueaza: cont de siguranta de tip M ("long margin account") si cont de siguranta de tip V ("short margin account").

Tranzactiile in contul de siguranta de tip M sunt acelea care se efectueaza pe piata in crestere generand in acest fel profituri. Pe o astfel de piata, in vederea obtinerii de profit, se efectueaza mai intai o tranzactie de cumparare, iar apoi dupa o anumita perioada urmeaza o tranzactie de vanzare a acelor valori mobiliare la un pret mai mare. Acest proces de cumparare/vanzare se inregistreaza in contul de siguranta de tip M. Este de remarcat ca acest gen de tranzactie ofera investitorului posibilitati de castig teoretic nelimitate, iar riscul la care se supune este limitat la pierderea sumei investite (adica valoarea titlurilor cumparate poate ajunge la zero in cel mai rau caz).

Regulile functionarii contului de siguranta impun investitorului depunerea unui avans (ponderea de siguranta). Dupa incheierea procesului de vanzare/cumparare pot apare doua situatii:

inregistrarea unui castig de catre investitor (estimarile privind evolutia cursului au fost corecte)

inregistrarea unei pierderi de catre investitor (previziunile nu s-au adeverit)

Daca pretul titlurilor a crescut fata de momentul cumpararii, investitorul inregistreaza in contul sau un excedent de valoare care este practic acea parte din contul de siguranta peste minimul impus de ponderea de siguranta. Evidenta acestuia se tine intr-un cont separat numit "memorandum" si se poate folosi fie pentru obtinerea unui imprumut suplimentar, fie pentru cumpararea de titluri respectand regulile contului de siguranta.

Daca pretul titlurilor scade fata de momentul cumpararii se inregistreaza o pierdere de valoare. Astfel, valoarea potentiala curenta este sub ponderea de siguranta si acest cont devine un cont de siguranta "restrictionat". Daca investitorul doreste sa vanda titlurile si contul sau este restrictionat, tranzactia de vanzare se supune retentiei, adica o parte (un procent) din ceea ce se obtine se repartizeaza in contul de siguranta restrictionat pentru reducerea debitului. Daca siguranta imprumutului este amenintata, creditorul (societatea de brokeraj sau banca de investitii) poate solicita investitorului sa efectueze o plata de echibrare pentru a scadea debitul contului.

Daca investitorul nu isi achita la timp platile aferente contului de siguranta catre societatea de bursa (fie ca este vorba de avansul de siguranta, fie de plati de echilibrare) aceasta poate trece la efectuarea unei incheieri fortate a tranzactiei, lichidand valori existente in contul investitorului pentru a acoperi datoriile acestuia.

Tranzactiile in contul de siguranta de tip V sunt acelea care se efectueaza pe o piata in scadere. Aici, investitorul imprumuta valorile mobiliare respective si le vinde la pretul zilei, sperand ca ulterior sa le rascumpere la un pret mai mic spre a le restitui. Se deruleaza un proces de vanzare, apoi de cumparare, iar logica obtinerii profitului (vinde scump si cumpara ieftin) este aceeasi ca la tranzactiile in contul de siguranta de tip M, insa ordinea tranzactiilor este inversa. Deosebirea importanta este ca acest tip de tranzactii poate conduce la pierderi teoretic nelimitate (datorita faptului ca pretul de cumparare al valorilor care trebuie restituite poate fi oricat de mare), in timp ce profiturile pe care le poate genera sunt limitate (pot fi maxim egale cu valoarea incasata la vanzare).

Fiind vorba de un cont de siguranta, investitorul trebuie sa depuna acel avans de asigurare, reprezentand un anumit procent din valoarea titlurilor imprumutate ce vor fi vandute. Daca estimarile operatorului se dovedesc a fi corecte si pretul respectivelor valori mobiliare pe care le-a vandut a scazut, el obtine un excedent de valoare. In caz contrar, daca pretul a crescut, investitorul va inregistra o pierdere de valoare in contul sau. In acest caz, cand valoarea detinuta de investitor in contul de siguranta devine mai mica decat valoarea de echilibru (reprezinta un anumit procent din valoarea curenta a titlurilor vandute in absenta) acesta trebuie sa efectueze plati de echilibrare ca si in situatia pierderilor la conturile de tip M.

Astfel, vanzarile descoperite sau in absenta (engl. "short sales") pot fi definite ca acel procedeu folosit pe pietele bursiere prin care un operator vinde valori mobiliare pe care nu le poseda la momentul initierii tranzactiei, dar le imprumuta de la societatea de brokeraj cu care lucreaza, urmand sa le restituie acesteia pana la o data stabilita. Restituirea presupune cumpararea valorilor mobiliare respective la pretul pietei de la data scadentei imprumutului, pret pe care investitorul il estimeaza ca va fi mai mic decat cel de la momentul vanzarii, diferenta reprezentand profitul sau.

Imprumutul de titluri este acordat clientului de regula de catre brokerul cu care lucreaza, acesta preluand titlurile din conturile altor clienti. Daca aceste titluri nu sunt suficiente, brokerul foloseste contul propriu al firmei de brokeraj sau, in cazuri mai rare, apeleaza la alti brokeri.

Vanzarile descoperite au ca principala motivatie castigul prin speculatie anticipand scaderile de preturi sau speculand neconcordantele temporare intre preturi. Daca posibilitatile de castig sunt mari, riscul la vanzarile descoperite este teoretic nelimitat. In scopul protejarii impotriva acestor riscuri, speculatorul se poate folosi de anumite produse bursiere speciale cum sunt contractele pe optiuni.

TRANZACTII LA TERMEN (FORWARD)

Tranzactiile la termen (forward) sunt acele tranzactii cu valori mobiliare incheiate pe pietele bursiere care urmeaza a se lichida la o anumita scadenta si la un pret prestabilit (curs la termen). Cursul, scadenta si celelalte conditii de derulare sunt stipulate in contractul la termen incheiat la momentul initierii tranzactiei.

Printre caracteristicile pietei la termen se pot enumera:

Ø     tranzactiile la termen permit speculatia pe un curs in scadere ('a la baisse') care nu este posibila in cadrul tranzactiilor la vedere;

Ø     aceasta piata se preteaza extrem de bine pentru obtinerea de profituri prin speculatii bursiere;

Ø     se pot tranzactiona pe piata la termen cele mai active valori mobiliare (pentru care exista o cerere si o oferta constant ridicate);

Ø     nu pot fi tranzactionate pe piata la termen actiunile societatilor care sunt in proces de fuzionare, obligatiunile aferente imprumuturilor care incep sa se amortizeze, valorile mobiliare care nu prezinta un volum de tranzactionare sufficient de mare;

Ø     prin angajarea de operatii inverse se pot obtine diferente pozitive certe;

Ø     pe aceasta piata prezenta fizica a titlurilor si a capitalurilor nu este necesara la angajarea tranzactiilor, ci investitorul trebuie sa dispuna doar de un procent minim ca depozit de acoperire (marja);

Ø     pe piata tranzactiilor la termen se manifesta "efectul de levier" ca urmare a faptului ca tranzactiile la termen necesita doar o acoperire partiala (marja), iar rezultatul tranzactiei (profitul obtinut) se multiplica cu atat mai mult cu cat previziunea privind evolutia cursului a fost corecta si cu cat acoperirea initiala a fost mai mica. Efectul advers ("de maciuca") se manifesta insa la fel de puternic si in cazul unei decizii de investitii gresita amplificand pierderile operatorului;

Ø     posibilitatea efectuarii de tranzactii speculative la termen insotita de manifestarea efectului de levier naste "efectul de avalansa". In cazul in care o speculatie se desfasoara favorabil (cumparare la termen cand cursul creste sau vanzare la termen cand cursul scade), operatorul are posibilitatea de a lansa ordine succesive de acelasi fel cu ordinul principal. Prin aceasta, profitul realizat prin fiecare noua tranzactie se adauga la acoperirea initiala si astfel se creeaza posibilitatea pentru tranzactii cu un numar mai mare de titluri, profitul crescand continuu pana la scadenta.

Tranzactiile la termen (forward) au ca suport produse bursiere primare: actiuni, obligatiuni, bonuri de tezaur etc., iar la scadenta se primeste/ livreaza tocmai ceea ce s-a negociat, respectiv contravaloarea acelor titluri/titlurile care formeaza suportul contractului la termen. Tranzactiile la termen cu titluri primare pot imbraca forma tranzactiilor ferme sau conditionate.

TRANZACTIILE FERME reprezinta acele tranzactii la termen care se incheie la un anumit moment si urmeaza a fi executate in mod obligatoriu dupa o anumita perioada de timp, in ziua lichidarii. Acest interval de timp difera de la o piata bursiera la alta, si de regula este reglementat de fiecare autoritate bursiera in parte (spre exemplu, in Franta, se practica reglementarea lunara - 'reglement mensuel').

Scopul acestor tranzactii vizeaza optiunea de modificare a structurii portofoliului de valori mobiliare la o data viitoare, prin intermediul unor operatiuni initiate anterior la un curs prestabilit.

Pentru realizarea tranzactiei, clientul da un ordin de cumparare/vanzare brokerului sau la un curs determinat, iar pe baza acestui ordin, bursa va cauta contrapartida, adica un vanzator/cumparator care sa accepte conditiile de cantitate si pret. Astfel clientul-cumparator se angajeaza ca la scadenta sa plateasca vanzatorului cursul prestabilit pentru cantitatea fixata de titluri. Respectiv, clientul-vanzator se angajeaza ca la scadenta sa cedeze cumparatorului cantitatea fixata de titluri la cursul prestabilit. Pentru a se evita riscul neonorarii obligatiilor asumate, intermediarii financiari solicita clientilor constituirea unor depozite de acoperire (cuprinse intre 20-50% din valoarea tranzactiei asumate).

Datorita lichidarii tranzactiei la o data viitoare, se pot creea avantaje suplimentare pentru operatori: cumpararea la termen ferm poate fi urmata de revanzarea titlurilor la un curs mai mare sau vanzarea la termen ferm poate fi urmata de rascumpararea titlurilor la un curs mai mic, ambele situatii aducand profit operatorului.

Cumpararea la termen este angajata de cel care spera la o crestere a cursului titlului cumparat, in timp ce vanzatorul la termen vizeaza o scadere a cursului. Daca previziunile privind evolutia cursului nu se adeveresc, investitorul va inregistra o pierdere cu atat mai mare cu cat evolutia cursului se indeparteaza mai mult de previziunile sale. Pierderea uneia dintre parti reprezinta castigul celeilalte. In aceasta situatie, pentru diminuarea pierderii sau chiar pentru evitarea ei, investitorul poate angaja o tranzactie la termen inversa celei initiale (spre exemplu vanzare la termen daca este cumparator). Astfel, la lichidare platile si incasarile se vor compensa rezultand o pierdere mica sau deloc.

Principalul scop al angajarii unei tranzactii la termen inversa decat cea initiala este acela de a obtine castig din speculatie. Astfel, daca in cazul clientului cumparator previziunea sa este corecta si cursul creste, atunci in intervalul cuprins intre momentul initierii tranzactiei si momentul scadentei, acesta va da un ordin pentru angajarea unei tranzactii de vanzare pentru acea cantitate de titluri la aceeasi scadenta. Diferenta intre cursul la termen initial de cumparare si cursul la termen de vanzare stabilit la tranzactia ulterioara reprezinta castigul sau. Acesta este un castig sigur in proportie de 100% deoarece se deruleaza doua tranzactii ferme ce trebuie in mod obligatoriu onorate. Aceeasi situatie poate fi si in cazul unei tranzactii de vanzare la termen cand se poate specula scaderea continua a cursului prin angajarea unei tranzactii inverse, de cumparare a aceleiasi cantitati de titluri si la aceeasi scadenta. Diferenta intre cursul de vanzare la termen si cursul de cumparare la aceeasi scadenta reprezinta profitul cert al speculatorului.

Daca investitorul nu doreste initierea de tranzactii speculative concomitent cu tranzactia ferma, el va asteapta pur si simplu lichidarea tranzactiei la scadenta cand va plati contravaloarea titlurilor achizitionate si va intra in posesia lor (daca a cumparat la termen), respectiv va livra titlurile si va incasa contravaloarea lor conform contractului (daca a vandut la termen) si va castiga sau va pierde in functie de cum a evoluat cursul.

TRANZACTII PE PIATA CU REGLEMENTARE LUNARA

Se incheie la bursa intr-o anumita zi, urmand a fi lichidate (livrarea titlurilor/efectuarea platii) intr-o perioada prestabilita (perioada de lichidare) corespunzatoare unui interval format din ultimile sapte zile lucratoare ale lunii.

Caracteristicile tranzactiilor pe piata cu reglementare lunara vizeaza:

existenta calendarului bursier specific aferent perioadei de lichidare;

finalizarea oricarei tranzactii initiata cel mai tarziu in ziua de lichidare generala, in cadrul aceleiasi luni calendaristice;

livrarea titlurilor catre noii posesori la momente diferite ale perioadei de lichidare (in functie de natura titlurilor);

tranzactionarea pe aceasta piata numai a celor mai active titluri;

investitorul este obligat sa depuna la initierea tranzactiei o acoperire (in numerar sau in titluri).

In cazul in care evolutia cursului nu a fost cea preconizata si lichidarea tranzactiei ar aduce pierderi investitorului, acesta are posibilitatea de a initia o tranzactie de report/deport. Pentru ca un investitor sa poata efectua o tranzactie de report/deport el trebuie sa gaseasca o contrapartida (un investitor cu care sa realizeze o tranzactie de sens contrar). In practica se poate intalni una din situatiile de mai jos:

a) cazul cel mai frecvent este acela cand numarul cumparatorilor ce efectueaza tranzactii de report (adica cei care nu doresc sa isi ridice titlurile) depaseste pe cel al vanzatorilor ce efectueaza tranzactii de deport (adica cei care nu doresc sa remita titlurile). In aceasta situatie cumparatorii trebuie sa gaseasca posesori de fonduri dispusi sa ii imprumute pana la lichidarea urmatoare. Imprumuturile vor fi garantate cu titlurile respective care la urmatoarea lichidare sunt restituite la un pret stabilit la data reportarii, numit curs de compensatie. Astfel, aceste tranzactii de report se efectueaza cu plata unei taxe de catre cumparator (cel interesat de amanare), numita taxa de report.

Pentru cei ce poseda capitaluri disponibile, investitia in operatiunile de report reprezinta un plasament avantajos din cel putin urmatoarele considerente:

este un plasament pe termen scurt

este garantat cu valoarea titlurilor si cu renumele intermediarului

presupune o rata de randament ridicata comparativ cu termenul

b) situatia in care numarul vanzatorilor care efectueaza tranzactia de deport (adica titlurile care nu se remit) depaseste pe cel al cumparatorilor ce efectueaza tranzactia de report (titlurile care nu se doresc a fi ridicate); vanzatorii trebuie sa imprumute titluri pentru a-si putea amana pozitia lor pana la lichidarea urmatoare. Aceste imprumuturi de titluri de la terti se realizeaza prin plata unei taxe de deport.

c) cazul cel mai rar intalnit, in care numarul tranzactiilor de report este egal cu cel al tranzactiilor de deport si cand nu se mai face nici plata reportului, nici a deportului, ci contrapartida partilor se realizeaza la paritate.

Marimea procentuala a taxei de report/deport se stabileste la bursa si se afiseaza la inceputul zilei respective. Ea se aplica la valoarea tranzactiei ce are la baza un curs tehnic stabilit de bursa pentru acest tip de operatiuni (curs de compensatie). Tranzactiile de report/deport echivaleaza cu o operatiune de sens contrar celei initiale si se pot derula de la o luna la alta insa nu mai tarziu de sfarsitul anului calendaristic.

Operatiunile derulate pe piata cu reglementare lunara genereaza costuri suplimentare operatorilor datorita taxelor percepute, dar si faptului ca pe aceasta piata se practica un curs mai mare comparative cu tranzactiile la vedere (pentru a remunera avantajele suplimentare oferite).

TRANZACTIILE CONDITIONATE (facultative) sunt tranzactii la termen dar spre deosebire de cele ferme, acestea permit cumparatorului sa aleaga intre doua posibililtati: executarea contractului sau renuntarea la acesta, in schimbul platii unei prime catre vanzator.

In categoria tranzactiilor conditionate se includ:

tranzactiile cu prima

tranzactiile de stelaj

tranzactiile cu optiuni

Tranzactiile cu prima sunt operatiunile bursiere prin care cumparatorul contractului cu prima isi creeaza posibilitatea ca in schimbul unei prime platita vanzatorului contractului sa poata rezilia contractul daca finalizarea acestuia i-ar aduce pierderi.

Valoarea acestei prime este stabilita de bursa, insa nu poate depasi un anumit procent fata de cursul titlului din momentul respectiv (de exemplu 10% pe piata bursiera franceza). Principala caracteristica a acestora este ca pentru cumparatorul contractului pierderea este limitata la valoarea primei platita.

La scadenta cumparatorul contractului are urmatoarele optiuni:

Ø     daca cursul titlurilor a crescut peste cel din contract cumparatorul contractului va opta pentru executarea contractului platind titlurile la cursul prestabilit din contract (pretul de exercitare) si profitul sau este reprezentat de diferenta dintre aceste doua cursuri;

Ø     daca cursul titlurilor scade, atunci cumparatorul contracului fie va rezilia contractul platind prima astfel incat pierderea sa se limiteze doar la aceasta, fie va opta totusi pentru executarea tranzactiei daca fie nu pierde (cand cursul de piata este egal cu pretul de exercitare), fie pierderea este mai mica decat valoarea primei.

Previziunea cumparatorului de contract vizeaza cresterea viitoare a cursului peste pretul stabilit in contract, castigul sau putand fi teoretic nelimitat, in timp ce pierderea este limitata. Spre deosebire de acesta, vanzatorul contractului cu prima initiaza aceasta operatiune deoarece anticipeaza o scadere viitoare a cursului si spera in abandonarea contractului de catre contrapartida sa ceea ce I-ar adduce un castig maxim la nivelul primei incasate. In caz contrar, pe masura ce cursul creste peste pretul contractual pierderea pentru vanzatorul contractului este din ce in ce mai mare.

In cazul contractului cu prima, cumparatorul contractului are o serie de optiuni de a castiga sau in cel mai rau caz de a-si limita pierderea la nivelul primei platite, vanzatorul contractului (contrapatida) poate pierde practic nelimitat, insa el este atras si stimulat de cursurile mai ridicate ale titlurilor la operatiunile conditionate comparativ cu cele de la tranzactiile la termen ferme.

Pretul de exercitare este cu atat mai mare cu cat scadenta este mai indepartata avand un nivel mai ridicat decat la tranzactiile pe piata cu reglementare lunara sau la tranzactiile ferme deoarece cumparatorul contractului are alternative renuntarii la contract si trebuie sa compenseze acest avantaj prin diferenta de pret.

Efectuarea tranzactiilor cu prima vizeaza obtinerea unui castig, acoperirea impotriva riscului de pierdere generat de fluctuatia viitoare a cursului, realizarea de arbitraje intre diverse tipuri de tranzactii.

Pe pietele moderne aceste tranzactii sunt utilizate din ce in ce mai putin si au fost inlocuite cu alte tipuri de tranzactii, spre exemplu cu tranzactiile de tip stelaj sau cu tranzactiile cu optiuni.

Tranzactiile de tip stelaj sunt acele operatiuni bursiere conditionate prin care cumparatorul contractului are dreptul ca la una din scadentele fixate sa opteze fie pentru calitatea de cumparator de titluri, fie pentru cea de vanzator de titluri.

Stelajul imbina caracteristicile unei tranzactii ferme (deoarece la scadenta operatorul are obligatia sa execute contractul - sa cumpere sau sa vanda titluri) cu o tranzactie conditionata (deoarece cumparatorul stelajului are dreptul ca la scadenta sa isi stabileasca pozitia de vanzator sau cumparator de titluri, in functie de evolutia cursului).

Contractul astfel incheiat fixeaza doua preturi (borne ale stelajului) insemnand ca initiatorul (cumparatorul contractului) va cumpara la scadenta titlurile la pretul cel mai mare (borna superioara) sau le va vinde la cel mai mic pret (borna inferioara). Daca la scadenta cursul se va situa in afara acestor limite, initiatorul (cumparatorul contractului) va castiga. In situatia in care cursul la scadenta este mai mic decat borna inferioara va castiga optand pentru operatiunea de vanzare de titluri, respectiv daca la scadenta cursul este mai mare decat borna superioara va castiga prin operatia de cumparare de titluri. In situatia in care cursul se situeaza intre cele doua borne, castigul va fi inregistrat de contrapartida cumparatorului contractului (adica vanzatorul contractului).

Ratiunea acestor tranzactii de tip stelaj este fie una speculativa, fie de acoperire a riscurilor (hedging). Speculatorul (investitorul) va efectua astfel de tranzactii in calitate de cumparator de contract cu acele titluri pe care le considera foarte volatile si la care nu poate anticipa sensul evolutiei acestora (crestere sau scadere). Partenerul intr-un astfel de contract de stelaj, adica vanzatorul contractului se implica in situatia in care prevede o variatie redusa a cursului astfel incat acesta sa evolueze intre bornele stelajului.

Contractele pe optiuni ("options") dau dreptul dar nu si obligatia, cumparatorului contractului de a cumpara (optiune de cumparare - CALL) sau de a vinde (optiune de vanzare - PUT) anumite active financiare la scadenta (optiune de tip european) sau oricand pana la scadenta (optiune de tip american) la un pret prestabilit (pret de exercitare), drept obtinut in schimbul platii unei prime.

Optiunile au aparut datorita faptului ca s-a dorit crearea posibilitatii de derulare a unor tranzactii care nu trebuiau finalizate in mod obligatoriu, ci numai daca era nevoie.

Pana in anul 1973 existau doar tranzactii cu optiuni clasice, netransmisibile. La aceasta data Chicago Board Options Exchange (CBOE) realizeaza o inovatie financiara prin introducerea optiunilor negociabile. Daca la optiunile clasice cumparatorul si vanzatorul ramaneau legati prin contract pana la scadenta, optiunile negociabile dau posibilitatea transmiterii acestora catre terti prin vanzare-cumparare astfel incat partile implicate in contract pot sa isi inchida pozitiile pana la scadenta independent una de cealalta. In Europa, piata optiunilor a fost creata in anul 1978 la Bursa din Amsterdam (European Options Exchange), iar din anul 1985 astfel de tranzactii au inceput sa se realizeze si la Bursa din Bruxelles.

Pentru ca optiunile sa poata fi negociabile si sa aiba astfel caracteristicile un titlu financiar a fost nevoie ca termenii contractului sa fi standardizati si sa se infiinteze o institutie de clearing care sa emita si sa tina evidenta contractelor options garantand ca partile contractante isi vor indeplini obligatiile asumate.

Contractele de optiune pot fi optiuni standardizate (bursiere) negociate in cadrul pietelor organizate si optiuni negociate pe piata interbancara ("over the counter" - OTC). Optiunile cotate la bursa sunt considerate mai importante decat cele negociate prin intermediul brokerilor si dealerilor pe piata interbancara. Paralela intre aceste doua tipuri de optiuni vizeaza:

Optiunile sunt considerate produse bursiere derivate deoarece sunt construite pe baza unor active suport care pot fi valutele, titlurile financiare primare, indicii bursieri sau chiar contractele futures.

Investitorii care doresc sa realizeze tranzactii cu optiuni se pot situa pe una din urmatoarele patru pozitii:

cumparator (pozitia long):
- pentru o optiune de cumparare
- pentru o optiune de vanzare

vanzator (pozitia short):
- pentru o optiune de cumparare
- pentru o optiune de vanzare

In functie de previziunea privind evolutia viitoare a cursului, in contractul de optiune investitorul poate avea fata de piata urmatoarele atitudini:

Ø     investitor 'bullish' - se asteapta la cresterea cursului titlului suport din contractul de optiune (este o pozitie specifica cumparatorului de contract call si vanzatorului de contract put);

Ø     investitor 'bearish' - se asteapta la scaderea cursului titlului suport din contractul de optiune (este o pozitie caracteristica vanzatorului de contract call si cumparatorului de contract put).

Executarea unui contract de optiune se poate face astfel: prin lichidarea optiunii, prin exercitarea optiunii, prin expirarea optiunii.

- Lichidarea optiunii inseamna inchiderea pozitiei initiale printr-o operatie inversa. Astfel, cumparatorul unei optiuni CALL isi inchide pozitia printr-o vanzare a optiunii, iar vanzatorul unei optiuni CALL isi poate inchide pozitia prin cumpararea unei optiuni de acest fel (in acelasi mod se procedeaza si in cazul optiunilor PUT).

Prin aceste lichidari (inchideri de pozitii) se produce compensarea pierderilor provenite dintr-o pozitie cu castigurile provenite din cealalta pozitie, rezultand in final un profit sau o pierdere reduse.

- Exercitarea optiunii semnifica exercitarea dreptului pe care il are cumparatorul optiunii asupra titlului suport al contractului, ceea ce inseamna ca vanzatorul va remite titlurile si cumparatorul ii va plati pretul de exercitare. Pentru realizarea acestei operatiuni, institutia de clearing va trebui sa gaseasca pozitiile corespondente pentru executarea tranzactiei.

- Expirarea optiunii inseamna renuntarea la aceasta atunci cand pretul activului suport nu a evoluat conform asteptarilor cumparatorului de optiuni. Cumparatorul va abandona optiunea, lasand-o sa expire si sa isi piarda valabilitatea. El va pierde in acest caz prima platita in favoarea vanzatorului de optiune.

Ratiunea principala a optiunilor este aceea de acoperire impotriva riscurilor (hedging). De asemenea, optiunile sunt considerate si un instrument financiar deosebit pentru rentabilizarea plasamentelor si pentru obtinerea unor profituri importante datorita caracterului lor speculativ.

Avantajele oferite de optiuni, comparativ cu alte instrumente bursiere, au in vedere:

à flexibilitate = indiferent de evolutia preturilor (crestere, scadere, stabilitate) optiunile contribuie la realizarea obiectivelor de tranzactionare si management al riscului;

à multifunctionalitate = chiar daca nu exista o opinie certa privind evolutia pietei, operatorul poate profita de modificarea volatilitatii pietei, de trecerea timpului pana la scadenta sau de schimbarea altor elemente specifice optiunii;

à obtinerea de castiguri nelimitate prin asumarea unor riscuri limitate = la cumpararea unei optiuni riscul este limitat la marimea primei platite, iar profitul potential este teoretic nelimitat;

à standardizare = presupune reguli specifice care ofera un grad mare de siguranta si elimina riscul de neplata al contrapartii.

Pentru o mai buna adaptare la necesitatile de acoperire au fost concepute instrumente noi care modifica una sau mai multe caracteristici apartinand optiunilor clasice. Printre noile tipuri de optiuni (optiuni din generatia a doua) negociate pe pietele specifice se numara:

optiuni "look-back" = spre deosebire de optiunile clasice, acestea modifica pretul de exercitiu. Acesta va fi fixat la scadenta (si nu in momentul vanzarii/cumpararii optiunii ca in cazul celor clasice), fiind egal cu valoarea cea mai scazuta sau cea mai ridicata inregistrata de optiune pe toata durata sa.

Prin acest tip de optiune, cumparatorul de CALL se asigura ca va obtine titlul suport la cursul cel mai scazut posibil, iar cumparatorul de PUT este asigurat ca va vinde titlul suport la cel mai bun (mare) curs posibil. Aceste optiuni sunt foarte avantajoase, dar si foarte scumpe, ceea ce motiveaza faptul ca sunt destul de putin utilizate.

optiuni asiatice = in cazul optiunilor clasice, cursul la scadenta va indica daca optiunea va fi exercitata sau nu. In cazul optiunilor asiatice, pretul de exercitare se determina printr-o medie a cursurilor inregistrate pe piata pe durata unei perioade determinate. Este cazul unei optiuni asiatice cu pretul de exercitiu fix. Exista si optiuni asiatice cu pret de exercitiu flotant, la care valoarea medie a cursurilor se determina in baza cursurilor zilnice sau in baza cursurilor stabilite periodic (saptamanal sau lunar).

optiuni asupra unui cos de titluri = se caracterizeaza prin simplitate, cost redus si posibilitatea de acoperire (printr-o singura tranzactie) contra mai multor riscuri. Optiunea are drept suport un indice reprezentativ al riscului de curs suportat de operator. Prima platita de cumparatorul optiunii este in functie de volatilitatea acestui indice si nu in functie de titlurile care compun indicele. Compensarea partiala a fluctuatiilor de curs intre mai multe titluri are ca rezultat faptul ca volatilitatea indicelui va fi mereu inferioara volatilitatii atinse de titlurile care compun indicele.

Avantajele oferite de acest tip de optiune vizeaza:

reducerea volatilitatii indicelui, comparata cu cea a titlurilor componente, are drept consecinta scaderea sensibila a pretului optiunii;

costul si procedura de gestionare a riscului se simplifica (se opereaza asupra celor "n" titluri si nu asupra a "n" optiuni);

datorita flexibilitatii acestui instrument, partile vor colabora pentru elaborarea unui indice specific, personalizat, care sa corespunda cel mai bine necesitatilor proprii de acoperire.

TRANZACTII FUTURES

Contractele futures sunt contracte la termen sub forma angajamentelor ferme intre doua parti de a vinde, respectiv a cumpara anumite valori, la un pret prestabilit la o data viitoare. Contractele futures se caracterizeaza prin aceea ca au o forma standardizata.

Contractul futures in care sunt consemnate obligatiile partilor este negociabil si tranzactionabil pe pietele bursiere unde se deruleaza astfel de operatiuni. Fiecare din partile contractante are doua alternative:

cumparatorul contractului poate fie sa astepte pana la scadenta si sa accepte executarea in natura intrand in posesia activelor ce fac obiectul acelui contract, fie sa vanda contractul unui tert;

vanzatorul contractului poate fie sa livreze la scadenta activele, fie sa isi acopere pozitia de debitor cumparand un acelasi tip de contract de pe piata.

Valoarea contractelor futures este data de piata, pretul acestora formandu-se ca rezultat al confruntarii cererii cu oferta pentru ele. Acest pret al contractelor futures este in legatura cu pretul activelor suport, insa nu depinde strict de acesta.

Pentru a deschide o pozitie pe piata acestor contracte este nevoie de constituirea unui depozit minim de garantie, adica tranzactiile cu contracte futures se realizeaza in marja ceea ce presupune un efect de levier ridicat (atractie pentru speculatorii in cautare de profituri mari). De remarcat ca scopul principal al tranzactiilor futures nu este primirea sau livrarea efectiva a activului suport, ci mai ales obtinerea de diferente favorabile intre momentul incheierii contractului si (pana la) scadenta.

Tranzactiile futures pot imbraca urmatoarele forme:

- tranzactii futures comerciale (caracteristice burselor de marfuri);
- tranzactii futures cu instrumente financiare - valute, rata dobanzii la diferite titluri financiare ( obligatiuni, bonuri de tezaur etc.), produse bursiere sintetice (indici bursieri).

In functie de scopul urmarit, pe piata contractelor futures deruleaza tranzactii urmatoarele categorii de operatori:

Ø     hedgeri - investitori in alte active si care se protejeaza printr-un contract futures impotriva pierderii generate de fluctuatia pretului activului initial;

Ø     arbitrajori - vanzatori/cumparatori de contracte futures care spera sa obtina castig din diferentele de pret de pe piete diferite sau din momente diferite;

Ø     speculatori - operatori care isi asuma riscuri importante pentru a obtine profit din fluctuatia pretului contractelor futures.