Tendinte privind globalizarea sistemului bancar international

"Globalizarea se refera la faptul observabil ca in ultimii ani o parte din ce in ce mai mare a activitatii economice la nivel mondial se deruleaza intre persoane si firme din tari diferite".

Banca Mondiala

1. Internationalizare si concentrare bancara

Sub influenta dublului efect al noului mediu concurential (asupra activitatilor prestate si rentabilitatii obtinute), bancile si-au reactualizat strategiile aplicate.

Ca urmare, in ultimele doua decenii, sistemele bancare ale tarilor capitaliste dezvoltate au fost supuse unui puternic proces de schimbare:

- in primul rand, a avut loc un puternic proces de internationalizare a sistemelor bancare din tarile dezvoltate. Practicand o politica agresiva de implantare in noi puncte financiare de pe glob, aceste banci considera extinderea pe alte piete ca parte integranta a politicii lor de dezvoltare.

- a doua tendinta este puternicul proces de concentrare a activitatii bancare. Amploarea operatiunilor derulate, fondurile tot mai mari care sunt solicitate de clienti, riscurile de insolvabilitate ale debitorilor, cat si dorinta de a-si mari castigurile si puterea de penetrare pe alte piete si, in consecinta, ocuparea unui loc dominant in viata valutar-financiara internationala au determinat accentuarea procesului de unificare a bancilor in monopoluri, consortii, sindicate sau aliante bancare. Marile banci gigantice si grupuri financiare se unesc, fuzioneaza, dominand si controland intreaga activitate in domeniu. "Asistam astazi la o asanumita mergermanie (mania fuziunilor), cei mari devin tot mai mari si mai puternici" (Mihai si Mihai, 2002, p. 29). Aceasta este o problema actuala cu implicatii adanci asupra pietei mondiale si a concurentei internationale; au avut loc - si nu sunt excluse nici in viitor - schimbari importante in ceea ce priveste centrele de putere ale lumii contemporane.

Globalizarea activitatii bancare reprezinta o consecinta a diminuarii barierelor comerciale dintre tari si a deschiderii pietelor financiare pentru investitorii straini, amplificata de progresul tehnic in domeniile tehnicii informationale si telecomunicatiilor si favorizata de interdependentele economico-financiare la scara mondiala, un rol important la cresterea activitatii bancare la nivel mondial revenind acordurilor internationale privind tranzactiile financiare, realizate sub egida Organizatiei Mondiale a Comertului.

Formele globalizarii:

Aceasta crestere a activitatii economice in afara granitelor a luat diferite forme:

Comertul international - o parte din ce in ce mai mare a bunurilor si serviciilor consumate provin din importuri. In domeniul relatiilor financiare externe, procesul de globalizare se oglindeste asadar in cresterea mai rapida a comertului international fata de productia mondiala. In perioada 1950 - 1994, comertul international a crescut de 14 ori, in timp ce productia mondiala a sporit de 5,5 ori. Dinamica rapida a comertului international constituie o consecinta a adancirii diviziunii internationale a muncii, a liberalizarii accesului pe pietele externe de bunuri si servicii si a progresului tehnici in domeniul transporturilor si telecomunicatiilor.

Investitiile straine directe - factorii determinanti ai cresterii rapide a investitiilor straine directe sunt: liberalizarea politicilor in domeniu; implementarea programelor de privatizare, cu participarea investitorilor straini; achizitiile si fuzionarile de intreprinderi, ca urmare a sporirii concurentei; noile tehnologii, care faciliteaza transporturile si telecomunicatiile, precum si organizarea managementului firmelor implantate la mari distante. Productia internationala, inclusiv productia societatilor transnationale, a filialelor si a altor intreprinderi legate de societatile multinationale, prin acorduri si aliante, fara participarea de capital a cunoscut o puternica dezvoltare. Vechea schema de fabricatie intr-o tara si vanzarea intr-o alta tara a cedat terenul operatiunilor de fabricatie internationala. Progresul tehnologic permite descompunerea si dezagregarea proceselor de productie. Firmele isi aleg pentru fiecare dintre fazele procesului de productie locul care intruneste cei mai favorabili factori de productie. In consecinta, exportul nu mai reprezinta adeseori vanzarea unui produs national catre un cumparator strain, ci decurge din diferitele localizari nationale ale intreprinderilor care participa la crearea aceluiasi produs. Societatile multinationale pot contribui la stimularea dezvoltarii economice in tarile de implantare, la intarirea capacitatilor lor tehnologice, la formarea resurselor lor umane, la facilitarea accesului la noi piete.

Pietele financiare - globalizarea activitatilor financiare a fost facilitata de progresele in domeniul comunicatiilor si informaticii. Odata cu pietele financiare globale au aparut si crizele financiare globale care au relansat discutiile cu privire la avantajele si dezavantajele procesului de globalizare.

Exista opinii conform carora globalizarea nu este un fenomen nou, ba chiar ca lumea era mai integrata acum un secol. Comertul si investitiile, ca proportie din PIB erau comaparabile, iar datorita granitelor deschise, oamenii puteau circula liber.

Globalizarea activitatii bancare sta sub semnul influentelor a trei vectori: dereglementarea, dezintermedierea si deschiderea.

Fenomenul de dereglementare este caracteristic anilor '70 si a aparut ca urmare a necesitatii de a inova si de a intreprinde, posibile de realizat prin eliminarea reglementarilor autoritare referitoare la accesul pe pietele de capital, la rolul intermediarilor financiari si la incadrarea imprumuturilor dupa natura, durata sau obiectul lor, cea mai cunoscuta decizie de dereglementare in domeniul financiar-bancar fiind abolirea reglementarii "Q", care, din 1933, fixa un plafon al ratelor dobanzii la depoziele atrase de bancile comerciale americane.

Dereglementarea acondus la dezintermediere, fenomen caracterizat prin posibilitatea efectuarii operatiunilor de imprumut si plasare de catre operatorii economici direct pe pietele financiare, fara a mai fi necesara interventia societatilor bancare.

Deschiderea pietelor, prin desfiintarea barierelor dintre pietele nationale si eliminarea delimitarilor dintre compartimentele traditionale, conduce in mod cert la accentuarea concurentei dintre banci, acestea din urma focalizandu-si atentia spre: un management performant, care sa raspunda exigentelor clientilor, promovarea de vanzari incrucisate(cross-selling), care vor constitui cheia profitabilitatii in viitor, investitii in domeniul tehnologiei, politici de contracarare a concurentei, curatarea portofoliului de creditele neperformante, specifica in special bancilor japoneze.

Globalizarea bancara se realizeaza nu numai geografic, la scara planetara, dar si structural; marile grupuri financiare internationale fiind adevarate conglomerate care includ, pe langa banci, societati de asigurare-reasigurare, fonduri de investitii ori de pensii, activitati pe piata de capital, leasing, capabile sa ofere asa-numite servicii financiare integrate. Banca, sub denumirea ei cea mai recenta de "institutie de credit", devine - de fapt - o megabanca sau o institutie de credit extrem de diversificata. Asa se si explica dezbaterea interesanta cu privire la viitorul bancilor: banca universala sau banca specializata? Insusi guvernatorul BNR s-a referit nu de mult la aceasta problema. La nivelul intregii Europe, primele 10 banci internationale detineau active totale de peste 10.000 miliarde dolari SUA; clasamentul lor, pe baza bilanturilor de la 31 decembrie 2004, se prezinta astfel:

Succinta prezentare de mai sus arata ca procesul globalizarii bancare a devenit o realitate esentiala a zilelor noastre, care exercita o influenta extrem de puternica nu numai asupra economiei, ci asupra lumii contemporane.

Globalizarea bancara reprezinta stadiul in care serviciile bancare au o arie de raspandire mondiala, devenind universale. Serviciile bancare universale presupun armonizarea reglementarilor bancare, secondata de ridicarea barierelor din calea unei competitii deschise pe toate pietele, cresterea numarului valutelor in care opereaza si implantarea de sedii in strainatate.

Asistam, in momentul de fata, la o radicala schimbare de optica: fenomenul internationalizarii reprezinta tot ce poate fi mai modern, pentru un viitor mai bun: tehnologii de rf, aflux de capital si posturi de inalta calificare. Guvernantii de pretutindeni si, indeosebi, cei din lumea in dezvoltare se straduiesc sa atraga cat mai multe transnationale. Organizatia Natiunilor Unite care, altadata, nu mai prididea in elaborarea unor coduri de conduita pentru a supune controlului firmele in cauza, se ocupa, in prezent, de consultanta destinata elaborarii strategiilor de atragere a capitalului strain, prin intermediul societatilor transnationale.

Procesul internationalizarii societatilor bancare devine vizibil inca din primii ani ai deceniului 1960. Foarte multe banci importante incep prin a-si extinde piata in sfera internationala, afacerile bancare dobandind un pregnant caracter international.

Internationalizarea bancara reprezinta tocmai acest proces al extinderii activitatilor bancare, dincolo de frontierele geografice, ca o prima si foarte semnificanta etapa. Cea de-a doua etapa este globalizarea bancara care poate fi definita prin stadiul in care serviciile bancare au o arie de raspandire mondiala, in termeni geografici, devenind, astfel, universale. Semnificatia termenului 'global' nu presupune o singura directionare a activitatilor in strainatate, ci o multitudine de asemenea directionari. Serviciile bancare universale presupun, in primul rand, armonizarea reglementarilor bancare, secondata de ridicarea barierelor in calea unei competitii deschise pe toate pietele. Internationalizarea reprezinta, din acest punct de vedere, primul stadiu, premergator globalizarii . Cererea si oferta de servicii bancare riaza, de la tara la tara. In tarile dezvoltate, se constata deja o discrepanta intre stadiul de dezvoltare a economiei reale, care necesita un anume tip de servicii bancare, si sectorul financiar, a carui dezvoltare nu mai este in masura sa acopere aceasta cerere. Economiile din centrul si estul Europei prezinta o situatie asemanatoare. O astfel de discrepanta, intre cerere si oferta, favorizeaza imtarea bancilor straine, indeosebi in tarile cu crestere economica sustinuta. Globalizarea a fost facilitata si de administrarea portofoliilor, diversificarea internationala a acestora contribuind la diminuarea sau eliminarea riscurilor, asa cum vom vedea in ultima parte a acestui modul.

Redusa la conceptele economice, se poate spune ca globalizarea contrasteaza cu nationalismul economic si cu protectionismul. Este inrudita cu economia de piata libera si neo-liberalismul. Imparte o parte din caracteristici cu internationalizarea si este, deseori, interschimbabila, chiar daca unii prefera sa foloseasca termenul de globalizare pentru largirea gaurilor din granitele nationale sau statale. Formarea satului global - o mai mare apropiere intre diferite parti ale lumii odata cu cresterea posibilitatilor de schimburi personale, intelegere mutuala si prietenie intre cetateni "internationali", si crearea civilizatiei globale.

Globalizarea economica - patru aspecte se refera la globalizarea economica ce indica patru tipuri de fluxuri peste granite, si anume: fluxuri de bunuri/servicii; de exemplu, liber schimb; fluxuri de persoane (migratia), de capital si de tehnologie. O consecinta a globalizarii economice este imbunatatirea relatiilor dintre dezvoltatorii aceleiasi industrii din diferite parti ale lumii (globalizarea unei industrii), dar si o erodare a suveranitatii nationale asupra sferei economice. FMI-ul defineste globalizarea ca si "cresterea in interdependenta economica a tarilor din intreaga lume, prin cresterea volumului si a varietatii tranzactiilor de bunuri si servicii peste granite, fluxul de capital international mult mai liber si mai rapid, dar si o difuziune mai larga a tehnologiei."(FMI, World Economic Outlook, mai ). Banca Mondiala defineste globalizarea ca "Libertatea si capacitatea indivizilor si a firmelor de a initia tranzactii economice voluntare cu rezidenti ai altor tari".

Bancile multinationale

In a doua jumatate a secolului XX s-au produs schimbari profunde in structura si activitatea sistemului bancar la scara mondiala. Au continuat sa existe, desigur, trasaturi specifice ale sistemului bancar in fiecare tara, in functie de conditiile economice existente, ca si de alte elemente importante precum traditia, politica bancii centrale, apartenenta la grupari regionale etc. Dar tendinta generala a fost aceeasi pretutindeni, si anume de formare a unor centre de putere cu mare potential financiar, care cauta sa atraga cat mai multa clientela si sa detina o pondere cat mai ridicata din piata. Politica de control asupra schimbului monetar, mentinuta, in majoritatea tarilor dezvoltate, pana la sfarsitul deceniului 1970, a determinat o separare a activitatilor bancare interne de cele internationale desfasurate, in cea mai mare parte, in cadrul pietelor de eurodevize. Totodata, trebuie sa se faca distinctie intre banci multinationale si banci internationale.

Bancile multinationale sunt bancile care si-au implantat sucursale si filiale in mai multe tari, activitatea transnationala depasind o patrime din totalul activitatii desfasurate. Acestea se deosebesc de bancile internationale care efectueaza operatiuni pentru clientii din diferite tari sau in diferite valute, de la sediul din tara de resedinta.

La inceputul mileniului III, sistemul bancar se afla insa in toate tarile in fata unui paradox: pe de o parte, bancile trebuie sa fie tot mai mari, tot mai diversificate si sa ofere o gama crescanda de servicii pentru o concurenta globala, iar, pe de alta parte, ele trebuie sa fie tot mai flexibile, pentru a supravietui pe o piata aflata in continua schimbare. In acest sens, sistemele bancare din tarile dezvoltate au trecut printr-un proces de dezintermediere - adica o mai mare parte a intermedierilor financiare are loc prin titluri negociabile in loc de credite bancare. Atat entitatile financiare, cat si cele nefinanciare, ca si depunatorii si investitorii au avut roluri-cheie si au beneficiat de pe urma acestei transformari. Bancile au eliminat din ce in ce mai mult riscurile financiare (mai ales riscul de credit) din bilant si le-au transferat pe piata titlurilor de valoare, de exemplu prin convertirea activelor in titluri de valoare negociabile si folosind swap-uri pe rata dobanzii si alte tranzactii cu instrumente derivate ca raspuns la stimulentele legale cum ar fi cerintele de capital si la impulsurile interne de a imbunatati randamentul capitalului investit pentru actionari. Corporatiile si guvernele au inceput, de asemenea, sa se bazeze in mai mare masura pe pietele nationale si internationale de capital pentru a-si finanta activitatile. In consecinta, investitorii, inclusiv persoane juridice care gestioneaza o parte din ce in ce mai mare din finantele mondiale, incearca sa-si atenueze riscurile prin diversificarea portofoliilor lor in plan international si cauta cele mai bune oportunitati de investitii dintr-o gama mai larga de industrii, tari si valute. Pietele financiare nationale au devenit din ce in mai mult o parte integranta a sistemului financiar global. Centrele financiare ofera acum plasamente si servicii pentru investitorii din toate tarile, iar solicitantii de imprumuturi au acces la capitalul de pe pietele internationale. Companiile multinationale pot accesa o multitudine de piete interne si internationale de capital pentru a-si finanta diverse activitati sau fuziuni si achizitii, in timp ce intermediarii financiari pot strange fonduri si gestiona riscurile cu mai mare usurinta prin accesarea acumularilor de capital din marile centre financiare internationale. Ca urmare, se constata tendinta bancilor de a-si extinde activitatea dincolo de aria lor traditionala de activitate care consta in depozite si acordarea de imprumuturi, pe masura ce multe tari si-au modificat legislatia pentru a permite bancilor comerciale sa se implice in activitatea de investitii, gestionarea activelor si chiar asigurari, permitandu-le astfel sa-si diversifice sursele de venit si sa-si reduca riscurile. Unul dintre marile beneficii ale diversificarii surselor de credit este reducerea "penuriei de credite". Cand bancile unei tari se afla sub presiunea cererii de credite, pot sa procure resurse prin emisiuni de actiuni sau obligatiuni pe piata interna sau prin cautarea altor surse de finantare pe plan extern. Dezavantajul este ca pietele au devenit mai volatile, si aceasta volatilitate poate duce la instabilitate financiara. De exemplu, pietele instrumentelor derivate, care au reprezentat aproape 3 trilioane de dolari SUA in expunerile de credit inregistrate in bilanturi in iunie 2001, pot fi imprevizibile si uneori pot provoca tulburari. Un alt castig de pe urma globalizarii financiare este ca cei care au nevoie de credite si investitorii pot obtine conditii de finantare mai bune. Totusi, preturile activelor pot sa depaseasca valorile de baza in timpul perioadelor de boom sau de criza, provocand volatilitate excesiva si distorsionand alocarea capitalurilor. De exemplu, preturile in domeniul imobiliar din Asia au crescut spectaculos si au scazut brusc inaintea crizelor din 1997- 1998, lasand multe banci cu credite neperformante, avand garantii reale care isi pierdusera mult din valoare.

Globalizarea a facut ca in ierarhia marilor banci cu activitate internationala sa se produca schimbari de mare amploare. Astfel:

o      marile banci americane, care au dominat piata mondiala o lunga perioada de timp dupa al doilea razboi mondial si s-au vazut detronate de bancile japoneze in cursul anilor '80, au revenit in forta si devanseaza acum net bancile concurente japoneze, precum si bancile din Anglia, Franta si Olanda, care ocupa, de asemenea, locuri importante in ierarhie;

o      la nivel global, se constata o revenire in prim-plan a bancilor japoneze, care sunt pe cale de a depasi problemele cu care s-au confruntat in ultima vreme, in special in ceea ce priveste creditele neperformante;

o      bancile chineze sunt, de asemenea, prezente in top;

o      bancile germane au pierdut in ultimul an locuri importante fata de pozitiile detinute in anii anteriori.

In primele 10 banci globale se regasesc cinci banci internationale din Europa, respectiv HSBC Holdings Londra (locul 3), Credit Agricole Groupe Paris (locul5), Royal Bank of Scotland (locul 6), HBOS (locul 9) si BNP Paribas (locul 10).

In pofida aparentelor, sistemul bancar japonez a fost puternic dirijat. Pana spre mijlocul anilor '70, o legislatie stricta a mentinut sub controlul permanent al autoritatilor totalitatea operatiunilor externe ale bancilor nipone, in vederea mobilizarii la maximum a resurselor necesare unei dezvoltari economice multilaterale, cu accentul pe expansiune comerciala, spre pietele straine. Pentru a fi impiedicate iesirile spre exterior de fonduri disponibile, in cautarea de plasamente mai rentabile, s-a procedat la o izolare a pietei financiare japoneze de pietele internationale, prin interzicerea oricaror tranzactii de capital, cu exceptia celor legate de finantarea schimburilor economice. In anii '80, cand s-au amplificat considerabil excedentele comerciale si implicit creantele asupra strainatatii, au intervenit schimbari fundamentale, adevarate mutatii in domeniul valutar-financiar, prin liberalizarea progresiva a miscarilor de capital intre Japonia si exterior, concomitent cu largirea gamei de operatiuni monetare permise bancilor, firmelor specializate in intermedierea tranzactiilor bursiere si chiar societatilor industriale si comerciale. Internationalizarea activitatii sistemului bancar japonez s-a materializat atat in deschiderea pietei nationale, cat mai ales in penetrarea puternica a institutiilor japoneze de profil pe toate pietele straine mai importante, mentinandu-se supravegherea si interventia, in anumite imprejurari, din partea autoritatilor.

Pozitia internationala a bancilor nipone si rezultatele pe care le-au obtinut in ultimele decenii nu au depins, insa, numai de marimea resurselor obtinute, ci si de modul propriu si conditiile aparte in care isi organizeaza intreaga activitate. S-a constatat ca si bancile recurg la metode similare cu acelea folosite de societatile industriale din aceasta tara - in special cele din ramura electronicii - aplicand la penetrarea pietelor straine asa-numita "strategie a miilor de pasi marunti". Intrucat conceptul strategic fundamental este ca patrunderea si consolidarea pe pietele internationale prezinta o mai mare importanta decat castigurile imediate, bancile japoneze opereaza deliberat cu o rata a profitului mai redusa decat concurentii din alte tari, si aceasta se reflecta in costuri operationale mai scazute, care, bineinteles, atrag clientela. Bancile japoneze au dus si o politica sustinuta de cumparare a cat mai multor institutii bancare situate pe cele mai importante piete, incepand cu dobandirea unui pachet limitat de actiuni si ajungand la preluarea totala sub control.

In multe privinte institutiile bancare nipone au beneficiat de un regim diferentiat, mai avantajos in comparatie cu acela al concurentilor din alte tari occidentale. Un exemplu il ofera procentul reprezentat de rezervele obligatorii fata de totalul activelor constituite, care a fost permanent inferior in comparatie cu tarile vest-europene si SUA. Pentru ca, dupa ce au fost elaborate sub auspiciile Bancii Reglementelor Internationale normele generale privind fondurile proprii bancare, s-a conturat o conceptie de aplicare diferentiata.

In timp ce in SUA li se cerea bancilor o proportie de 6% a fondurilor proprii fata de totalul activelor, Ministerul Finantelor din Japonia a indicat institutiilor bancare din aceasta tara doar o proportie de 4% cu incepere din 1990. Faptul ca au constituit rezerve, precum si provizioane

de risc mai scazute decat marile banci din alte tari, precum si asumarea unor riscuri de credit mai ridicate la finantarea firmelor comerciale din tara lor le-a creat gigantilor bancari din Japonia dificultati crescande in ultimii ani, reflectate tocmai in pierderea suprematiei pe care o detineau la finele anilor '80. Din cauza modului in care au operat mult timp, cu un grad ridicat de expunere pe credite, soliditatea marilor banci japoneze a inceput sa fie pusa in discutie, pornindu-se de la proportia esentiala dintre capital si active. Pentru a schimba situatia, unele dintre cele mai mari banci japoneze au fuzionat si raportul capital/active al noilor giganti aparuti astfel s-a imbunatatit.

Sistemul bancar european cunoaste un proces de reducere a costurilor si de fuziuni. "Una dintre caracteristicile bancilor din Europa este marimea lor: exista mai multe banci de talie medie si putini giganti. Europa are, in medie, de 2 ori mai multe agentii bancare/ locuitor decat SUA." (Burciu et al., 1999, p. 73). In activitatea curenta a bancilor, pornind de la cele de mici dimensiuni pana la gigantii cu activitate transnationala se utilizeaza si la inceputul mileniului III instrumente si metode traditionale, iar regula de aur ramane solvabilitatea bancii si profitul. Legat de instalarea unor sisteme electronice ultraperfectionate s-a enuntat si conceptul de "banca globala", angrenata concomitent in tranzactii in zeci de centre de pe toata suprafata globului. Exista si ghisee automate de banca in masura sa efectueze la cerere, fara prezenta unui salariat al institutiei, o serie intreaga de operatiuni, in primul rand transferuri in diferite conturi, dar si sa lucreze cu cecuri si titluri, sa primeasca si sa elibereze numerar, sa dea anumite relatii si sa presteze diverse alte servicii. Formarea infrastructurii unei "banci globale" necesita cheltuieli foarte mari, pe care nu le pot suporta decat grupurile cele mai solide. Pentru prelucrarea centralizata a volumului imens de operatiuni, asigurarea gamei largi de servicii si informatii corespunzator cu cerintele, marile banci creeaza una sau mai multe entitati specializate proprii, care desfasoara o activitate intensa. Cele cateva aspecte mentionate succint anterior arata ca globalizarea nu reprezinta deci doar o intentie, un "proiect" al unui viitor mai mult sau mai putin indepartat, ci o realitate functionala in lumea bancara contemporana, cu adanci reverberatii in intreaga lume.

3. Aliantele bancare

Daca in anii '60 internationalizarea lua amploare din nevoia de a insoti dezvoltarea firmelor multinationale, astazi bancile trebuie sa fie profitabile si competitive, ceea ce le face sa privilegieze alte forme de internationalizare, cum ar fi:

cresterea externa;

cooperarea sub forma de aliante.

Aliantele bancare devin o alternativa posibila la modurile de crestere traditionale, luand forme diverse, de la acorduri de distributie a produselor si serviciilor financiare pana la crearea unei noi entitati. Acestea s-au inmultit, s-au multiplicat, oferind avantaje specifice, in raport cu cresterea interna si restructurarile.

Printre avantajele unei aliante bancare pot fi mentionate:

o      economisirea de fonduri proprii si reducerea costurilor legate de penetrarea unei piete straine;

o      atunci cand se realizeaza o investitie de capital importanta, participa toti partenerii aliantei;

o      posibilitatea bancilor sa pastreze o autonomie relativa si sa le dea posibilitatea sa rupa un acord;

o      banca poate sa aleaga la partenerul sau doar o anumita activitate;

o      gestionarea aliantei este mult usurata fata de cazul achizitiilor sau al fuziunilor;

o      prin alianta se poate patrunde pe o piata cu acces dificil. Astfel, piata germana ramane in general foarte deschisa aliantelor.

Pe o piata in continua evolutie, firmele multinationale cer partenerilor lor financiari sa aiba o marime internationala comparabila.

Dimensiunea aliantei determina:

o      competitivitatea dublata de o variata gama de produse;

o      rentabilitatea costurilor de informare legate de activitatile financiare;

o      intretinerea unei retele globale cu clientela.

Aliantele, ca forma elaborata de parteneriat, au inlocuit progresiv primele tentative de cooperare, care se limitau la acorduri-cadru. Cooperarea (comerciala, tehnologica etc.) viza crearea efectelor de retea, mai ales in banca de detail. Dupa modelul firmelor din industrie, dupa anii '60 s-a incercat demonstrarea existentei unei legaturi intre gradul de concentrare si performantele bancare. Pe o piata cu concurenta redusa, profitul obtinut de banci creste considerabil prin practicarea unor bonificatii scazute la depozite si a unor dobanzi ridicate la credite. In plus, bancile isi asigura cote de piata relativ stabile, recunoscand tacit prezenta concurentului pe piata. Daca intre cele doua variabile (performanta si concentrarea) exista un raport direct, nu inseamna ca si concentrarea garanteaza stabilitatea bancii. "Institutiile financiare din intreaga lume se integreaza intr-un ritm rapid. Numarul acestor institutii este in scadere, dimensiunea lor medie este in crestere si sunt putine saptamanile cand nu sunt anuntate noi fuziuni sau achizitii" (Balino, Ubide, 2000). Intr-adevar, ultimii doi ani au marcat crearea, ca rezultat al catorva fuziuni, a celor mai mari grupuri bancare din lume. In SUA, ridicarea in 1994 a restrictiilor asupra activitatii bancare a atras un val de fuziuni, iar procesul de integrare europeana a intensificat integrarea grupurilor in Europa - integrare incurajata si de introducerea monedei euro in ianuarie 1999. In cazul multor piete emergente cum ar fi Argentina, Brazilia si Coreea, integrarea este de asemenea in curs, bancile urmarind sa devina mai eficiente si mai apte sa faca fata socurilor. Procesul de integrare nu a fost limitat de granitele nationale. Globalizarea a fost dominata de exploatarea potentialului de crestere din economiile emergente de catre grupurile bancare din tarile industrializate, fapt confirmat de extinderea bancilor spaniole in America Latina, a celor germane in Europa de Est si a celor americane in estul Asiei. Intr-un ritm oarecum mai lent, are loc integrarea internationala intre bancile din tarile industrializate, initial sub forma aliantelor strategice care ofera unele dintre beneficiile diversificarii, evitandu-se costurile combinarii unor culturi manageriale diferite.

Progresul tehnic si mai ales dezvoltarea impresionanta a serviciilor bancare si de brokeraj prin internet au permis globalizarii sa treaca dincolo de structura proprietatii conglomeratelor financiare si sa afecteze pietele de retail. De fapt, numeroase banci folosesc operatiunile online pentru a se extinde pe piete straine, evitand costurile construirii unor retele de filiale.

Mai mult, aliantele dintre mari banci si companii de telecomunicatii sugereaza faptul ca, in viitor, competitia pe pietele "electronice" va fi acerba. In plus, aparitia bancilor virtuale si a banilor electronici a creat posibilitatea dezvoltarii institutiilor nonbancare care colecteaza fonduri si ofera credite publicului. In toata Europa, bancile fuzioneaza sau formeaza aliante la o scara tot mai larga, aceasta conducand la cresterea rentabilitatii. In ultimii ani, bancile care cumuleaza o patrime din valoarea de piata a bancilor europene au fost implicate in diverse tipuri de fuziuni care au vizat mai ales pietele interne. Fuziunile si preluarile de control se multiplica, dar bancile Europei par sa se orienteze catre o concentrare intre frontiere. Ca aspect pozitiv, fuziunile si achizitiile bancare, daca sunt viabile, vor conduce la reducerea costurilor si cresterea profitabilitatii, atat in beneficiul clientilor, cat si in cel al actionarilor. Globalizarea va facilita dispersarea riscurilor bancare si va imbunatati performantele generale ale economiilor individuale prin ameliorarea alocarii resurselor.

In ceea ce priveste aspectele negative, daca integrarea merge prea departe, poate conduce la abuzuri datorate pozitiilor de piata dominante si la probleme de hazard moral, cum ar fi cazul in care institutiile sunt considerate "prea mari pentru a putea falimenta". In plus, implicarea excesiva pe pietele straine fara o cunoastere suficienta a conditiilor specifice economiei locale poate spori vulnerabilitatea bancilor individuale.

4. Zonele bancare libere

Operatiunile bancare internationale pot fi efectuate fie in tara imprumutatorului, fie in tara imprumutatului. Astfel, mai multe centre bancare (New York, Frankfurt, Paris, Tokio) sunt, in acelasi timp, centre internationale.

In cazul in care imprumutatorul si imprumutatul cad de acord, operatiunea se poate derula intr-o tara terta. Este cazul City-ului londonez, care continua sa joace un rol important pe piata bancara internationala. In acest sens, Londra si Luxemburgul pot sa fie considerate ca zone bancare libere, adica spatii geografice unde autoritatile locale au permis dezvoltarea activitatii bancilor, in conditiile unor "constrangeri" mai putine.

O noua zona libera o constituie Singapore, unde initiativa puterii publice locale a dorit sa creeze toate conditiile unei piete financiare internationale. Dezvoltarea acestei zone libere a inceput in 1969, prin scutirea de la impozitare a veniturilor nerezidentilor detinatori de depozite in devize straine. Hong Kong si Singapore au profitat de dificultatile de operare datorate restrictiilor impuse de cadrul legislativ din Japonia. Acele banci care aveau nevoie de o baza pentru operatiuni regionale au fost atrase catre aceste centre prin pozitia comerciala si prin promovarea lor ca centre financiare, prin facilitati acordate de guvernele acestor "state-orase". "Se poate sustine ca niciuna dintre aceste tari nu a scapat rigorilor clare ale internationalizarii din ultimul timp. Amandoua au economii extrem de deschise, fiind centrele unor forte similare de integrare globala (de exemplu, in privinta deschiderii comerciale, in 1993, totalul importurilor si al exporturilor relative la PIB erau de 252% pentru Hong Kong, respectiv 279% pentru Singapore). Dar in una din acestea investitorii institutionali au avut o participare externa egala cu zero, in timp ce in cea de-a doua aceasta era de 60%. Aceasta diferenta se poate explica prin alegerile de politici diferite. Responsabilii Fondului Central de Economii din Singapore investeau numai in active financiare interne, in timp ce managerii fondurilor din Hong Kong optasera pentru o directie complet diferita" (Hirst, Thompson, 2000, p. 73). Constituirea de zone libere s-a remarcat si in centrele offshore - asa-numitele "paradisuri fiscale", situate, de obicei, in zone insulare (Caraibe, Bahamas, Channel Islands, Isle of Man etc.). Aparitia centrelor financiare offshore a fost semnalata incat la inceputul anilor 1970, crearea lor datorandu-se actiunii conjugate a mai multor factori:

1) inregistrarea pe pietele financiare internationale a unor dezechilibre importante ca urmare a primului soc petrolier. Aceasta situatie a impus dezvoltarea unor noi canale prin intermediul carora tarile exportatoare de petrol sa poata investi fondurile si sa finanteze dezechilibrele

inregistrate in balantele de plati ale altor tari;

2) tendinta tot mai evidenta a institutiilor financiare de a cauta o mai mare profitabilitate pe pietele euro, profitabilitate facilitata de lipsa obligativitatii respectarii anumitor reglementari in vigoare pe pietele interne;

3) eforturile intreprinse de unele tari mici si sarace pentru infiintarea acestor centre in scopul crearii de noi locuri de munca si facilitarii dezvoltarii economice, prin generarea de venituri. Acesti factori au condus la dezvoltarea rapida a activitatii centrelor financiare offshore, care pana in 1976 a inregistrat o crestere medie anuala de 50% (raport FMI), facand concurenta directa centrelor financiare traditionale Londra si New York. Aceste centre au atras sucursale ale bancilor straine, stimulate de impozite minimale, absenta unei legislatii sau caracterul ei permisiv. In acest mod, autoritatile locale au dorit sa favorizeze generarea de venituri si ocuparea fortei de munca. "Deseori, bancile care opereaza reprezinta, de fapt, doar conturi deschise la un birou de avocatura sau un spatiu dotat cu un ghiseu si un telefon. Totusi, fiecare centru are sute de reprezentante ale bancilor internationale sau multinationale. Motivul il constituie faptul ca aceste sedii sunt folosite de bancile multinationale ca centre de inregistrare a tranzactiilor realizate in afara reglementarilor obisnuite. De exemplu, bancile din New York folosesc centrele offshore din Caraibe (care sunt in aceeasi zona orara) pentru a inregistra o anumita parte a tranzactiilor lor, cu scopul de a evita reglementarile americane si a beneficia de facilitati fiscale. Astfel, depozitele constituite la banci din centrele offshore nu sunt supuse reglementarilor americane referitoare la rezerva minima obligatorie" (Ionescu, 2001, pp. 4-11).

Centrele offshore se caracterizeaza prin urmatoarele elemente

_ cadrul legislativ este deosebit de permisiv (reglementari simple in ceea ce priveste transferul de bani, sistemul contabil, actionari);

_ desfasurarea tranzactiilor are loc intre nerezidenti, volumul afacerilor derulate de clientii nerezidenti depasind cu mult volumul afacerilor derulate de rezidenti;

_ volumul minim pentru constituirea unui depozit este relativ ridicat, ceea ce determina operatiuni angro;

_ confidentialitatea operatiunilor si secretul bancar;

_ de regula, facilitatile fiscale si legislative vizeaza numai afacerile internationale (astfel este evitata concurenta fata de firmele autohtone);

_ bancile sunt, in general, exceptate de la taxele locale sau platesc o rata simbolica;

_ sunt utilizate adesea pentru obtinerea de imprumuturi in eurovalute la dobanzi mici.

Aceste trasaturi caracteristice au o foarte mare importanta deoarece au facut Centrele offshore extrem de atractive in intreaga lume. Dar, ca orice proces contradictoriu, permisivitatea prea mare - dupa multi specialisti chiar exagerata - a dus la "scurgerea" de mari capitaluri din diverse tari si, ceea ce este grav, la ascunderea surselor unor operatiuni financiare, monetarvalutare de mari proportii. Acesta este inca un motiv ca lupta impotriva coruptiei si a crimei organizate sa fie intensificata, ceea ce ar contribui la inchiderea canalelor de drenare a fondurilor internationale si la combaterea unor imbogatiri nejustificate.

Rezulta ca zonele bancare libere, alaturi de aliantele bancare, reprezinta aspecte esentiale care exercita o mare influenta asupra strategiilor si politicilor financiar-monetare, in procesul globalizarii. De aceea, asemenea aspecte sau tendinte ale lumii contemporane ar putea fi omise intr-o apreciere de ansamblu asupra lumii in care traim.

5. Globalizarea sistemului bancar in Romania

Sistemul bancar romanesc trece printr-o continua perioada de restructurari si reforme. Deoarece "bancile reprezinta una dintre cele mai importante categorii de participanti institutionali din cadrul oricarei economii subdezvoltate sau in curs de dezvoltare" acestea trebuie sa stie cum sa-si gestioneze resursele, cum sa-si imbunatateasca portofoliul de produse si servicii astfel incat sa faca fata tuturor categoriilor de agenti economici de pe piata. Desi inceputa, reforma in sistemul bancar trebuie sa continue pana in momentul in care sa fie inlaturate: riscurile inerente activitatii bancare, activitatea bancara defectuoasa, constrangerile financiare, fluctuatiile activitatii economice si pana cand cadrul legal si institutional sa dea posibilitatea unei functionari fluide si eficiente a acestui sistem, deoarece un sistem bancar nesanatos poate fi cauza unei restrangeri a cresterii economice, a unor costuri fiscale ridicate care pot duce la efecte nefavorabile asupra mediului extern si asupra imaginii tarii.

Un alt element de o importanta majora este procesul de globalizare care a cuprins si sistemul bancar, activitatea financiar-bancara devenind chiar unul dintre domeniile de varf ale acestui proces, proces care se refera la eliminarea barierelor din calea comertului si investitiilor internationale, la transnationalizarea activitatii economice, la accentuarea cooperarii internationale in domeniul productiei si circulatiei bunurilor, al operatiilor financiare si bancare, functionarea economiilor nationale in cadrul unor organizatii integrate. "Procesul de globalizare a activitatii bancare apare ca un promotor, ca un factor de sustinere a globalizarii in toate compartimentele, datorita rolului prioritar al asigurarii si distribuirii financiare in toate procesele de dezvoltare.". Acest fenomen a trecut prin cateva etape ale lansarii sale de la operatiuni simple la operatiuni sofisticate, avand ca si efect cresterea inovatiei in domeniul bancar. Apar noi produse si servicii care au o durata de viata scurta, in locul lor aparand alte produse si servicii din ce in ce mai sofisticate, care trebuie sa faca fata nevoilor diversificate ale agentilor economici. Evoluam inspre un concept de banca a viitorului in care discretia in domeniul gestionarii banilor este recunoscuta si unde serviciile oferite clientilor cu ajutorul telecomunicatiilor sunt tot mai diversificate si tot mai complexe.