Tipologia si managementul riscurilor bancare

Riscul este insotitor permanent al activitatii institutiilor de credit. Tocmai de aceea, este necesar ca managementul sa gestioneze riscurile pe categorii pentru a le mentine la un nivel acceptabil care sa nu afecteze profitabilitatea entitatii.

Managementul riscurilor presupune capacitatea de a anticipa schimbarile si de a actiona astfel incat activitatile institutiilor de credit sa fie structurate si restrucurate in scopul obtinerii de profit sau minimizarii pierderilor.

Institutiile de credit se confrunta cu o multitudine de riscuri. Dintre acestea semnificative sunt:

Riscul de lichiditate

Riscul de credit

Riscul operational

Riscul de piata

Riscul de tara

1 Analiza si managementul riscului de lichiditate

Riscul de lichiditate reprezinta riscul ca o institutie de credit sa nu-si poata plati angajamentele la scadenta.

Literatura de specialitate atribuie riscului de lichiditate numeroase acceptiuni, dintre care mentionam

Riscul unei institutii de credit ca veniturile si capitalul sau sa fie afectate ca urmare a incapacitatii acesteia de a-si onora obligatiile, fara a se confrunta cu pierderi inacceptabile.

Incapacitatea institutiei de credit de a finanta portofoliul de active pe maturitati si la ratele de dobanda aferenta.

Incapacitatea institutiei de credit de a lichida pozitia la momentul oportun si la un pret acceptabil.

Este generat de necorelarea maturitatilor dintre fluxurile de incasari si cele de plati.

Reprezinta pierderile potentiale de profit si/sau de capital ca urmare a esuarii in nerespectarea obligatiilor asumate si deriva din insufcienta rezervelor comparativ cu nevoile de fonduri.

Prezent zilnic in activitatea bancara, riscul de lichiditate este consecinta dezechilibrului dintre scadenta activelor si cea a pasivelor. Asadar, nesincronizarea incasarilor cu platile genereaza o trezorerie negativa sau pozitiva. Pentru acoperirea deficitului de lichiditati sunt necesare costuri ridicate. Surplusul de lichiditati determina costuri de gestiune.

O institutie de credit dispune de un potential de lichiditati corespunzator atunci cand este in masura sa obtina fondurile necesare imediat si la un cost scazut. Asadar, problema lichiditatilor nu consta in dificultatea procurarii acestora, ci, in costul obtinerii lor, dar si a increderii clientilor in institutia de credit respectiva.

Lichiditatea poate fi clasificata in functie de capacitatea activelor de a fi transformate in bani dar si in raport de accesul la resursele necesare, astfel:

Lichiditate primara reprezinta banii efectivi.

Lichiditate secundara, reprezentata de activele care pot fi oricand transformate si cu costuri accesibile.

Lichiditate tertiara, este cea care necesita o perioada substantiala de timp pentru a fi transformata in bani sau necesita costuri semnificative.

Lichiditate stocata, alcatuita din numerar si depozite la alte institutii de credit, certificate de depozit, titluri negociabile, titluri primite in pensiune, credite titlurizate.

Lichiditate cumparata reprezentata de creditele obtinute de la banca centrala, de la alte institutii de credit sau de pe pietele externe, de titluri negociabile emise. 

Pentru a analiza situatia lichiditatilor unei institutii de credit, este necesara analiza nevoilor de finantare istorice, a situatiei curente a lichiditatilor si a nevoilor de finantare viitoare anticipate, a optiunilor pe care entitatea le are pentru reducerea nevoilor de finantare sau atragerea de noi resurse.

Managementul lichiditatii se bazeaza pe corelatia active-datorii. Daca in activitatea zilnica acesta se refera la managementul activelor institutiei de credit, pe termen mediu, se are in vedere structura datoriilor acesteia.

Managementul lichiditatii presupune elaborarea unui model de abordare a tranzactiilor finantare-lichiditate, a unui set de limite pentru expunerea la riscul de lichiditate si a uni set de proceduri pentru alternative de planificare a finantarii, luand in considerare si situatiile de criza.

O institutie de credit isi determina nevoile de lichiditati prin elaborarea scarii scadentelor, respectiv intrarile si iesirile de lichiditati pe care le asteapta pe o anumita perioada de timp. Deficitul sau excedentul de lichiditati constituie baza de evaluare a deficitului sau excedentului viitor de lichiditati al institutiei in orice moment.

Care este modalitatea prin care institutia isi acopera nevoile de lichiditati

Entitatea poate creste nivelul de lichiditati prin managementul activelor, al datoriilor, sau prin realizarea unui mix al celor doua.

De exemplu, institutiile de credit isi pot acoperi nevoile de lichiditate prin vanzarea activelor foarte lichide din portofoliul de tranzactionare sau vanzarea activelor mai putin lichide, ca de exemplu bunurile imobiliare care sunt in exces. La datorii, aceasta poate majora datoriile pe termen scurt sau depozitele pe termen scurt, prin cresterea scadentei datoriilor.

In general, institutiile de credit isi acopera nevoia de lichiditati prin managementul activelor si mai rar al datoriilor. Acestea se concentreaza pe ajustarea pretului si disponibilitatii creditului dar si pe nivelul activelor lichide pe care le pastreaza. Entitatile care apeleaza la o astfel de varianta trebuie sa limiteze cresterea volumului de credite la un nivel care poate fi sustinut de fondurile din depozite.

Acreditivele sunt o modalitate de acoperire a nevoilor de lichiditati, deoarece pot fi iesiri semnificative de numerar si nu depind de conditia financiara a institutiei de credit.

Elemente esentiale in managementul lichiditatii

Structura finantarii: depozite si imprumuturi pe piata

Evaluarea structurii, tipului si stabilitatii depozitelor:

gama de produse: tipuri de depozite existente, numarul de conturi, soldul fiecaruia, moneda, scadenta, rata dobanzii, natura deponentului .

concentrarea depozitelor, individualizarea tuturor clientilor cu depozite care cumuleaza mai mult de o anumita valoare din totalul activelor, termenul si rata dobanzii aferent fiecaruia.

administrarea depozitelor, inclusiv informatii privind adecvarea sistemelor de inregistrare si control a operatiunilor cu deponentii, calculului si modalitatea de plata a dobanzii.

Imprumuturile pe piata financiara: costul fondurilor suplimentare atrase este esential in evaluarea surselor de lichiditate. Se va tine seama de frecventa cu care institutia de credit trebuie sa refinanteze obligatiile scadente si capacitatea acesteia de a obtine fonduri.

Structura scadentelor si necorelarea finantarii

O institutie de credit confruntata cu necorelarea scadentelor (finantare prin datorii pe termen scurt a creditarii pe termen mediu si lung) poate supravietui si pe ce perioada ?

Concentrarea depozitelor si volatilitatea finantarii 

Cum isi alege institutia de credit sursele de finantare? Deponenti mari sau deponenti mici?

Tehnici de management al riscului de lichiditate

Planificarea lichiditatilor si gestionarea riscului impun previzionarea evenimentelor ce pot aparea in activitatea institutiei de credit.

Managementul riscului de lichiditate, implica urmatoarele scenarii alternative

Continuitatea activitatii- stabileste un etalon al fluxurilor de numerar generat de desfasurarea normala a activitatii.

Lichiditatea institutiei de credit intr-o situatie de criza -atunci cand datoriile sale nu pot fi refinantate (reglementari)

Crize de piata generala care afecteaza lichiditatea unei parti semnificative a sistemului bancar (are impact asupra calitatatii creditului, existand diferente in accesul la finantare intre insitutiile de credit)

Previzionarea lichiditatilor institutiilor de credit in situatii de criza, trebuie sa inceapa imediat ce aceasta anticipeaza deficite accentuate de lichiditate, se confrunta cu dificultati de refinantare sau inlocuire a datoriilor sale. Institutiile de credit pot evita crizele posibile, schimband comportamentul activelor sau datoriilor sale (agresivitate pe piata, renuntarea la anumite categorii de clienti).

Un management sanatos al lichiditatii se reflecta in existenta datoriilor si a surselor de finantare diversificate, in capacitatea de a transforma cu usurinta activele in numerar si de a avea acces la alte surse de finantare pe fondul deficitului de lichiditati.

Riscul de lichiditate poate fi influentat de schimbarile politice interne si externe., efecte sezoniere. Managementul trebuie sa evalueze efectul probabil al acestor evenimente asupra nevoilor de finantare pentru a contracara efectele negative.

Un management eficient al riscului de lichiditate se bazeaza si pe o serie de indicatori:

Pozitia lichiditatii reflecta acoperirea nevoilor de lichiditati pe termen scurt. Se determina ca diferenta intre activele lichide si pasivele imediate.

Optimizarea pozitiei lichiditatii presupune echilibrarea activelor cu pasivele si obtinerea pozitiei zero. O pozitie a lichiditatii negative, semnifica insuficienta surselor de lichiditate pentru a onora integral obligatiile. Pentru depasirea acestei situatii, institutiile de credit trebuie sa gaseasca noi surse de lichiditate, recurgand la imprumuturi de la BNR, imprumuturi de pe piata interbancara, lichidarea inainte de termen a unor active de portofoliu. Nici valoarea pozitiva a pozitiei de lichiditate nu este o situatie favorabila pentru institutiile de credit. Desi resursele lichide ale institutiei de credit depasesc necesarul pentru perioada corespunzatoare, situatia poate fi apreciata ca satisfacatoare, daca se analizeaza marimea excedentului de lichiditati dar si a cheltuielilor de gestiune a portofoliului.

Pasivele nete simple reflecta masura in care activele scadente acopera pasivele scadente. Se determina pentru fiecare perioada ca diferenta intre pasivele si activele cu aceeasi scadenta.

Pasivele nete cumulate evidentiaza perioada de maxima nevoie de lichiditati. Se calculeaza ca diferenta intre pasivele si activele cumulate corespunzatoare fiecarei benzi de scadenta.

Transformarea medie a scadentelor (in ani, zile, luni, ani) evidentiaza diferenta dintre scadenta medie ponderata a activelor bancare si cea a pasivelor bancare. Permite transformarea in unitati de timp a transformarii practicate.

TS= active ponderate/ active - pasive ponderate/ pasive

Indicele de lichiditate se calculeaza ca raport intre suma pasivelor ponderate si suma activelor ponderate. Ponderarea activelor si pasivelor se face fie utilizand un numar mediu de zile, luni, ani corespunzator fiecarei scadente, fie utilizand numarul curent al grupei scadentei respective. Valoarea optima a indicatorului este 1.

Un indice de lichiditate unitar reflecta o corelatie perfecta intre activele si pasivele institutiei de credit pe fiecare scadenta si deci, inexistenta riscului de lichiditate, dificil de intalnit in practica.

Un indice de lichiditate subunitar semnifica un deficit de lichiditati ce trebuie acoperit prin noi surse.

Un indice de lichiditate supraunitar este expresia unui excedent de lichiditati si implicit existenta unor resurse neutilizate.

Indicatorul de lichiditate se determina ca raport intre lichiditatea efectiva si lichiditatea necesara. Este de preferat ca acest indicator sa fie mai mare sau egal cu 1.

Lichiditatea efectiva se calculeaza prin insumarea pe fiecare banda de scadenta a activelor bilantiere si a angajamentelor primite extrabilantiere.

Lichiditatea necesara se calculeaza prin insumarea pe fiecare banda de scadenta a obligatiilor bilantiere si a angajamentelor date extrabilantiere.

Benzile de scadenta sunt urmatoarele

pana la 1 luna inclusiv ;

intre 1 si 3 luni inclusiv ;

intre 3 si 6 luni inclusiv;

intre 6 si 12 luni;

peste 12 luni.

Lichiditatea globala reprezinta raportul dintre activele lichide si datoriile lichide. Nivelul optim al acestui indicator este 2-2,5.

Lichiditatea imediata se determina ca raport intre trezorerie si datoriile pe termen scurt. Nivelul optim al acestui indicator este de 0,0

Coeficientul fondurilor proprii si al resurselor permanente se calculeaza ca raport intre resursele pe termen lung ale institutiei de credit si utilizarile pe termen lung (mai mare de 5 ani ). Nivelul optim al acestui indicator este de cel putin 60% si are ca scop evitarea finantarii plasamentelor pe termen lung din resurse pe termen scurt.

Rezerva minima obligatorie se inscrie in practica prudentiala de asigurare a unei lichiditati minime a institutiilor de credit astfel incat acestea sa faca fata solicitarilor de retragere a depozitelor; se calculeaza prin aplicarea ratei rezervei minime obligatorii stabilita de banca centrala la volumul depozitelor atrase de fiecare institutie de credit.

Pentru limitarea riscului de lichiditate si incadrarea in limitele stabilite, este necesar ca institutiile de credit sa-si stabileasca strategia in domeniul managementului lichiditatii in general dar si in perioade de criza, sa o revizuiasca periodic, sa dispuna de proceduri speciale de urmarire si limitare a riscului de lichiditate conform normelor de supraveghere prudentiale, de proceduri administrative si de control intern corespunzatoare, sa promoveze produse bancare pe termen lung si mediu, sa-si consolideze resursele atrase de la clientela nebancara, sa-si diversifice portofoliul de credite, sa mentina rezerva minima obligatorie.