Uniunea Economica si Monetara

Uniunea Economica si Monetara

In anul 1970 a fost publicat Planul Werner in al carui continut se regaseau principalele elemente ale unei Uniuni Monetare Europene. Planul urma sa se desfasoare in trei etape, pe o perioada de zece ani.

Dupa Planul Werner, Tratatul de la Maastricht a fost o alta initiativa de a creea o Uniune Economica si Monetara. El a fost semnat de "Cei doisprezece" la 7 februarie 1992. Tratatul trebuia ratificat in conformitate cu normele constitutionale ale fiecarui stat membru pana la 1 ianuarie 1993.

Tratatul de la Maastricht are doua parti: o parte referitoare la Uniunea Economica si Monetara si o parte referitoare la Uniunea Politica.

Principalele obiective ale Uniunii Economice si Monetare au fost:

eliminarea instabilitatii si a riscurilor valutare sin spatiul european;

eliminarea costurilor de tranzactionare si de conversie in UE;

cresterea stabilitatii internationale prin introducerea unei monede puternice, care sa concureze cu dolarul american;

scaderea treptata a ratelor dobanzii.

Moneda unica a Uniunii Monetare Europene este Euro, moneda ce a fost adoptata de catre statele membre UE de la 1 ianuarie 1999. Euro a aparut initial ca moneda scripturala (in 1999) si a circulat in paralel cu monedele nationale ale tarilor membre (marca germana, francul francez, lira italiana etc.) pana la 1 ianuarie 2002, data la care a fost euro a fost pus in circulatie si ca moneda fizica. In perioada 1999-2002 au fost fixate cursurile valutare ale tarilor membre si s-au stabilit cursurile de conversie la Euro al monedelor nationale. Dupa 1 ianuarie 2002, in paralel cu moneda Euro, au circulat si monedele nationale ale tarilor membre timp de 6 luni dupa care s-a renuntat la folosirea acestora ca mijoc de plata.

Uniunea economica si monetara este un acord de libera circulatie a persoanelor, marfurilor, serviciilor si capitalurilor intre tarile europene membre (Germania, Franta, Olanda, Luxemburg, Grecia, Anglia, Spania, Irlanda, Danemarca, Italia, Portugalia si Belgia).

In prezent exista 25 de state membre, dintre care sase sunt membrii fondatori: Germania, Italia, Franta, Belgia, Luxemburg si Olanda.

Alte noua state care au aderat succesiv:

in anul 1973: Anglia, Irlanda, Danemarca;

in anul 1981 a aderat Grecia;

Spania si Portugalia au aderat in 1986;

in anul 1995 au mai aderat Finlanda, Suedia si Austria;

in final in decembrie 2002 s-a decis ca incepand cu 1 mai 2004 fac parte din UE: Polonia, Ungaria, Republica Ceha, Cipru, Slovenia, Slovacia, Lituania, Estonia, Letonia si Malta.

Alte patru tari (Romania, Bulgaria, Turcia si Croatia) sunt oficial candidate la Uniunea Europeana, insa Turcia si Croatia nu au inceput inca negocierile de aderare.

Criteriile de convergenta pe care trebuie sa le indeplineasca tarile care doresc se adere la Uniunea Europeana sunt:

rata inflatiei, exprimata in indicele preturilor de consum sa nu depaseasca 1,5% din media celor mai performante trei tari din comunitate;

rata de schimb a cursului valutar sa nu fie modificata cel putin doi ani;

rata dobanzilor trebuie sa se mentina in cadrul unei diferente de 2% fata de media ratelor dominante in trei tari cu inflatia cea mai scazuta;

datoria publica totala si deficitul bugetar sa nu depaseasca 60% respectiv 3% din PIB.

Principalele avantaje ale participarii la Uniunea Economica si Monetara sunt:

fixarea cursurilor de schimb;

disparitia riscului valutar in spatiul european;

reducerea costurilor tranzactiilor;

creste transparenta pietei;

reducerea somajului;

intensificarea concurentei;

crestere economica si bunastare etc.