ACTE JURIDICE LEGALE CARE DETERMINA DAREA IN EXPLOATARE A NAVEI MARITIME DE TRANSPORT SI FOLOSIREA ACESTEIA CA ELEMENT COMPONENT PRINCIPAL AL FONDULUI DE COMERT AL ARMATORULUI
Asupra actelor juridice si formalitatilor necesare unei nave comerciale in exploatare, ne vom opri succint, in cele ce urmeaza, avand in vedere ca urmatoarele capitole, vizand in mod expres obligatiile armatorului care ii confera de altfel profilul specific al activitatii comerciale a acestuia privesc nemijlocit acte si fapte avand ca obiect nava insasi, in jurul careia graviteaza de altfel, cum deja sustineam mai sus, intregul sistem al principiilor si institutiilor dreptului maritim intern si international ca si conditia, natura si procedura actelor juridice in legatura cu nava maritima civila.
Sistemele nationale de drept maritim precum si dreptul maritim international, in ansamblul sau, plaseaza nava maritima comerciala in categoria bunurilor mobile si pe cale de consecinta toate atributele proprietatii asupra acestor bunuri se manifesta si se aplica in mod corespunzator si neaparat specific domeniului7. Din complexul atat de important numeric dar si ca diversificare a "sistemului' de acte juridice referitoare la nava maritima comerciala, enumeram doar, in cele ce urmeaza actele juridice al caror obiect il poate constitui aceasta, incepand cu contractul de constructie si incheind cu contractul prin care se angajeaza casarea, defrisarea sau actul prin care se declara pierderea totala prin scufundare ori cel de declarare a abandonului navei.
Definirea si natura juridica a acestor acte juridice, fiecare la randul sau cu profilul si complexitatea specifica si distincta, nu face obiectul prezentei lucrari.
Enumerarea doar, in continuare a contractelor si a altor acte si fapte juridice, nu are insa caracter limitativ, ci doar unul de exemplificare:
a. contractul de constructie a navei;
b. contractul de munca pentru angajarea echipajului;
c. cererea pentru eliberarea certificatului de nationalitate si acordare a dreptului de arborare a pavilionului national,
d. cererea de inmatriculare a navei la autoritatea navala in numele armatorului,
e. cereri pentru eliberarea certificatelor de clasa, tonaj, siguranta etc. la Autoritatea Navala competenta;
f cereri pentru inspectiile tehnice periodice impuse de Autoritatea Navala;
g, contractele de furnizare necesare dotarii, aprovizionarii, de exploatare a navei in continuare; h. contractul de asigurare maritima CASCO;
i. contractele de reparatii nave;
j contractul de navlosire;
k. contractul de remorcaj impus de anumite imprejurari de necesitate;
uzurile porturilor de escala;
m. contracte de asistenta si salvare pentru cazurile de accidente, sinistre, calamitati;
n. contracte de mandat comercial, de comision si altele pentru reprezentarea de catre agentii
maritimi de navlosire, de asistenta juridica la instantele straine etc;
o. contractul de ipoteca maritima;
p. contractul de vanzare a navei;
q. declararea avariei generale - comune de catre comandant;
r. acte de aplicare a amenzii sau de alte sanctiuni asupra navei de catre organe si autoritati abilitate;
s. hotarari judecatoresti de retinere temporara sau de sechestrare a navei si altele8.
Toate aceste acte juridice incheiate de armatorul navei sau impuse acestuia, in legatura cu nava sa, potrivit legislatiei maritime romane, sunt proprii si activitatii companiilor armatoriate romanesti al caror statut este definit de legea romana si in baza conventiilor maritime internationale, prin practica nautica si comerciala, oricarei nave de transport aflata in exploatarea oricarui armator.
Politica de confidentialitate |
.com | Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
Baltagul – caracterizarea personajelor |
Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
Caracterizarea lui Gavilescu |
Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
Actionare macara |
Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
Turismul pe terra |
Vulcanii Și mediul |
Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
Termeni si conditii |
Contact |
Creeaza si tu |