STATUTUL JURIDIC COMPLEX AL ARMATORULUI NAVEI MARITIME DE TRANSPORT DETERMINAT DE INSTITUTII, PRINCIPII SI NORME SPECIFICE DE DREPT PUBLIC SI RESPECTIV DE DREPT PRIVAT ALE ACTIVITATII SALE COMERCIALE

STATUTUL JURIDIC COMPLEX AL ARMATORULUI NAVEI MARITIME DE TRANSPORT DETERMINAT DE INSTITUTII, PRINCIPII SI NORME SPECIFICE DE DREPT PUBLIC SI RESPECTIV DE DREPT PRIVAT ALE ACTIVITATII SALE COMERCIALE

Pornind de la dreptul constitutional fundamental prin care oricare stat de drept garanteaza si apara proprietatea asupra bunurilor de orice fel, statutul juridic al armatorului de nave maritime cuprinde, ca principiu esential la baza activitatii sale, dreptul la dobandirea si transmiterea proprietatii asupra navei precum si constituirea, transmiterea ori stingerea altor drepturi reale asupra acesteia.

De aici decurge dreptul armatorului de a cere si obtine de la autoritatea navala guvernamentala a statutului sau de cetatenie indeplinirea intregului sistem complex de acte juridice prin care sa-i consacre si asigure navei sale punerea in stare de navigabilitate si in depline conditii de exploatare comerciala potrivit scopului in care a fost proiectata, construita si lansata la apa, in cazul nostru transportul de marfuri pe mare.

Legat de acest drept armatorul isi pune in valoare dreptul de bazare a navei sale intr-un anumit port national prin solutionarea cererii lui de inmatriculare de catre autoritatea navala, concomitent cu exercitarea dreptului de a cere si obtine pentru nava sa arborarea pavilionului national de stat.

Obtinand pentru nava sa dreptul de arborare a pavilionului national, armatorul ii asigura navei sale intrarea in circulatie prin navigatia in apele nationale precum si (mai important) in apele internationale in care, aflandu-se sub jurisdictia statului respectiv, se bucura in orice imprejurare de permanenta si nestirbita protectie a statului de pavilion, uniform recunoscuta si garantata de intreaga comunitate a statelor lumii, pe principiul "legii pavilionului'. Vocatiei armatorului, de exercitare a acestor drepturi principale, ii corespunde vis-a-vis, ca o generala conditionare cu caracter legal, o intreaga suita de obligatii in indeplinirea carora armatorul se afla sub controlul permanent si nemijlocit al autoritatii navale a statului de pavilion al navei sale.

Nu vom nuanta aici "facilitatile' urmarite de armatorii care practica "pavilionul de complezenta' acordat de state care, dupa ce au eliberat in conditii foarte "blande' actul de nationalitate, nu mai tin nici o legatura cu nava respectiva. Deoarece asa cum am mai afirmat, statul roman respecta si apara valori sociale inestimabile, cum sunt siguranta navigatiei si securitatea comerciala a transporturilor maritime, in cele ce urmeaza vom analiza pe scurt principalele obligatii si raspunderi ale armatorilor de nave sub pavilion roman, conform legislatiei romane si dispozitiilor conventiilor internationale in domeniu la care Romania este parte. Ordonanta Guvernului Romaniei nr. 42/1997 modificata si completata prin Legea nr. 412/2002 privind transportul naval prevede in mod expres obligatiile armatorului navelor sub pavilion roman in legatura cu realizarea conditiilor tehnice si de formalitate pentru ca acestea sa fie admise in navigatie. Astfel, se prevede obligatia armatorului ca, la cererea de inscriere in registrul matricol si pentru aprobarea arborarii pavilionului roman, acesta sa anexeze actele de dobandire a navei, actele de tonaj eliberate de Autoritatea Navala Romana, precum si planurile si fotografiile navei.

Raspunderea se concretizeaza prin sanctiunea de respingere a cererilor de inmatriculare.

Regulamentul, cuprinzand norme cu privire la navigatia civila, obliga pe armatorul navei romanesti sa asigure la bord urmatoarele acte legal valabile⁶:

Certificatul de nationalitate obtinut de la Autoritatea Navala Romana din Ministerul Transporturilor.

Rolul de echipaj intocmit de armator si avizat de Capitania portului de inmatriculare.

Certificatul de tonaj eliberat de Autoritatea Navala Romana (numita in continuare A.N.R.)

Certificatul de siguranta pentru navele de pasageri sau Certificatul de siguranta a materialului de echipament pentru navele de marfuri, eliberat de A.N.R.

Certificatul de siguranta a constructiei pentru navele de marfuri, eliberat de A.N.R.

Certificatul de siguranta radiofonica sau radio-telefonica obtinut de la Ministerul Comunicatiilor.

Certificatul de bord liber eliberat de A.N.R.

Jurnalul de bord, jurnalul de masini si jurnalul radiotelegrafic, intocmite de armatori, parafate de Capitania portului de inmatriculare.

Planurile navei de la constructor atestate de A.N.R.

Certificatul de eventuale scutiri fata de unele dispozitii ale conventiilor internationale la care Romania este parte, pe care le elibereaza A.N.R.

Pentru nava incarcata, armatorul este obligat sa asigure la bord actul numit "manifest vamal - cargo manifest'.

Numai din simpla enumerare a actelor legal obligatorii rezulta numeroase obligatii ale armatorului fata de Autoritatea Navala Romana, autoritatea romana competenta de clasificare navala si de supraveghere tehnica a exploatarii navelor astfel cum prevede Hotararea Guvernului Romaniei nr. 1133 din 10 Oct 2002 privind organizarea si functionarea Autoritatii Navale Romane.

Astfel, incepand cu avizarea proiectului de constructie, armatorul este obligat sa solicite si sa obtina din partea A.N.R. supravegherea constructiei navei in vederea primirii autorizatiei de navigatie si certificatelor de siguranta amintite si sa asigure prezentarea navei la inspectii pentru mentinerea in valabilitate a acestora. Cu prezentarea la inspectie, armatorul este obligat sa probeze A.N.R.-ului respectarea normelor tehnice, proprii acestuia, numite Regulile A.N.R., ca si indeplinirea dispozitiilor conventiilor internationale la care participa si Romania. Astfel, din obligatia principala a armatorului de a pune in exploatare nava in buna stare de navigabilitate adica apta de a face fata riscurilor specifice marii, in deplina siguranta pentru nava, echipaj si incarcatura, decurg alte numeroase obligatii de dotare si intretinere a instalatiilor si aparaturii de bord, prevazute expres de conventii internationale, intre acestea enumeram, spre exemplificare, doar obligatiile privind existenta la bord si functionarea perfecta a:

instalatiei si mijloacelor de manevra;

instalatiei si mijloacelor de prevenire si stingere a incendiilor;

instalatiei si mijloacelor de salvare;

instalatiilor si mijloacelor de semnalizare pe mare;

instalatiilor, aparaturii si sistemului de lumini pentru prevenirea abordajelor;

instalatiilor si mijloacelor de prevenire a poluarii marine⁷.
Neindeplinirea unor asemenea obligatii atrage raspunderea

administrativa a armatorului incepand cu oprirea navei sale de la navigatie si continuand cu sanctiuni prin amenzi contraventionale, de o asprime deosebita, iar in anumite imprejurari sanctiuni penale, in legatura cu angajarea echipajului, intretinerea si salarizarea acestuia, armatorul este obligat sa respecte normele de legislatie a muncii, de asemeni probleme in care de altfel se poate gasi si sub semnul raspunderii administrative si dupa caz a raspunderii civile si/sau penale.

Cu privire la respectarea de catre comandantul si echipajul navei sale a normelor legislatiei internationale si regulilor de conduita din apele teritoriale si nationale ale porturilor de escala impuse de legislatia statului de apartenenta a acestora, armatorul are obligatia de a asigura instruirea dar si obligarea echipajului in cunoasterea si respectare normelor legale oriunde s-ar afla, iar prin comandantul navei, ca principal prepus al sau, dar in acelasi timp si delegat recunoscut tacit al autoritatii navale guvernamentale romane la bord, "continua supraveghere', incadrarea cu fermitate a echipajului aflat sub comanda sa, in dispozitiile prevederilor legale ale statului de pavilion si conventiilor internationale.

Raspunderea juridica a armatorului in cazul neindeplinirii acestei obligatii este, de regula, de natura administrativa contraventionala, materializata in amenzile substantiale si asprele interdictii la care este supusa nava in cauza.

Obligatia armatorului roman impusa de normele de drept intern care au preluat dispozitii din conventiile internationale de a asigura navelor sale, conditia ceruta de siguranta navigatiei, este indeplinita nu numai prin respectarea normelor juridice de constructie, dotare si echipare sub aspect tehnic a navei ci si prin normele lor de o deosebita rigoare cu privire la incadrarea navei cu un echipaj minim necesar, stabil si imperios impus si cu atestarea documentara a sanatatii si profesiei fiecarei persoane incadrate in functia si rolul de echipaj.

Nerespectarea de catre armator a acestor obligatii, duce la suportarea unor amenzi contraventionale severe, restrictii asupra navei si chiar blocarea ei in porturile de constatare.

Raspunderea se poate plasa si in domeniul penal asa cum, spre exemplu, in art. 108 din Decretul nr. 443/1972 privind navigatia civila, mentinut in vigoare prin cap. VI - sanctiuni, fapta de a conduce o nava de o persoana fara brevet corespunzator, ca si o persoana care incredinteaza conducerea navei unei persoane fara brevet se incadreaza ca infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

O alta obligatie importanta, pe care o mentionam in tratarea neexhaustiva a numeroaselor obligatii legale ale armatorului, este aceea ca prin constructia si dotarea navei cu instalatii si echipamente, aparatura si alte mijloace adecvate, cat si prin instruirea si obligarea echipajului prin comandantul sau si seful mecanic sa indeplineasca cu rigoare normele privind prevenirea poluarii mediului marin cu produse petroliere, resturi menajere, diferite substante reziduale solide si produse chimice, materiale radioactive, etc..

Este locul sa precizam ca supravegherea, controlul si sanctionarea neindeplinirii si respectiv nerespectarii acestor obligatii legale, sunt atribuite prin lege de statul roman autoritatii guvernamentale cu activitate de organ de inspectie de stat, Autoritatea Navala Romana din cadrul Ministerului Transporturilor.

in apele marii teritoriale ale statului riveran si in cele nationale ale statului porturilor de escala, armatorul are obligatia stabilita pe principiul reciprocitatii de dispozitiile conventiilor internationale maritime implementate in legislatia lor nationala, sa supuna nava sa controlului autoritatilor de stat competente si sa dea curs eventualelor sanctiuni aplicate de acestea.

Pe timpul navigatiei in apele largului marii, adica in "mare libera' separat de faptul ca armatorul navei sub pavilion roman, are obligatia de a asigura in totalitate respectarea dispozitiilor legislatiei romane de catre nava sa ca, "legea pavilionului', prin comandantul navei ca principal prepus legal al sau care este recunoscut in anumite limite si ca delegat al Autoritatii Navale Romane, mai are si obligatia executata de asemeni prin comandant, de a supune nava in orice imprejurare prevazuta de conventii, a acelui control special sub denumirea "dreptul de vizita' executat de nava militara sub orice pavilion care detine date concludente ca ar indica nava ca suspecta de fapte infractionale ca: transport de sclavi, transport de stupefiante, de

statii radio pirat si, mai nou, transport nedeclarat de substante radioactive ori de teroristi. Consideram ca nu este cazul sa ne oprim si asupra unor obligatii si raspunderi speciale ale armatorului, apartinand unui stat neutru, amic si inamic privind transportul maritim de armament si marfuri de embargo si de respectare a "blocadei maritime' declarate si instituite in caz de razboi maritim.

Ne propunem insa ca, in cele ce urmeaza, sa enumeram doar cu titlu exemplificativ principalele conventii internationale din care decurg, prin implementarea dispozitiilor lor de catre legea romana, obligatiile la care ne-am referit cu privire la armatorii romani de nave si care, de regula, revin si armatorilor straini cu cuvenitele rezerve la adresa celor ce au renuntat la practica "pavilionului de complezenta':

Conventia Internationala Pentru Ocrotirea Vietii Umane pe Mare (C.I.O.V.U.M.), Londra, 1960, cu Actul Final si Revizuirile pana in 1970;

Conventia Internationala din 1974 cu privire la Ocrotirea Vietii Umane pe Mare (S.O.L.A.S.);

Codul International de Semnale;

Conventia Internationala cu privire la Normele de Pregatire a Navigatorilor, de Eliberare a Brevetelor si Serviciul de Cart (S.C.T.W.);

Conventia Internationala cu privire la Prevenirea Poluarii Cauzata de Nave (M.A.R.P.O.L.), Londra, 1973;

Protocolul din 1978 cu privire la Conventia Internationala din 1973 pentru Prevenirea Poluarii de catre Nave;

Conventia Internationala asupra Dreptului Marii, Montego Bay, 1982.

Cea mai importanta conventie internationala prin care se stabileste obligatia generala si raspunderea armatorilor de nave, care decurg din toate conventiile internationale numite mai sus ca si in toate celelalte nenumite este Conventia Internationala cu privire la inmatricularea Navelor, Geneva, 1988.

Conventia, dupa incercari nereusite de a stabili masuri care sa determine abolirea practicii pavilionului de complezenta contribuie efectiv la limitarea acestei practici prin inasprirea conditiilor de inmatriculare a navelor, pe de o parte, si prin obligarea ferma a guvernelor statelor de pavilion sa pastreze legatura efectiva si neintrerupta cu nava pe care sa o supuna fara echivoc jurisdictiei lor totale si exclusive pe tot timpul cat aceasta naviga sub pavilionul statului respectiv, pe de alta parte.