CUVANTUL. FRAZA. LECTURA.

CUVANTUL. FRAZA. LECTURA.

'Cine nu stie sa se opreasca, nu stie niciodata sa scrie'.

JULES RENARD

Un cuvant gresit ales obtine un efect contrar celui scontat. O exprimare improprie, vaga, incorecta introduce ambiguitati mereu nedorite in textul jurnalistic. Un cuvant in plus tradeaza o atitudine de simpatie sau de antipatie a jurnalistului, un obstacol inutil si neonest in drumul realitatii catre cititor. Un cuvant in minus face mesajul incomplet. Ascunderea dupa neologismele de ultima ora, dupa frazele prefabricate ale unui limbaj de specialitate sau ale unui comunicat de presa tradeaza insuficienta cunoastere de catre jurnalist a problemelor/faptului pe care il propune atentiei publicului. Toate acestea sunt cat se poate de vizibile. Si, odata reperate, conduc la un singur rezultat: textul/ziarul nu este citit. Altfel spus, jurnalistul nu este crezut.

Cateva exemple ar putea clarifica cele enuntate pana acum:

' Vineri, 27.11. a.c., ora 17.00, langa Gara de Nord, Dacia cu nr. 4-B-5235 are o pana si, de voie, de nevoie soferul o parcheaza pe trotuar, langa bodegile galvanizate ce cu onor ne-au impanzit Micul Paris'

Aici sunt prea multe cuvinte pentru o informatie perfect banala (care deci, nici nu avea de ce sa fie publicata). 'De voie, de nevoie' - puteau lipsi. Apoi, de semnalat, pe de o parte, contradictia intre cateva bodegi (dintr-un perimetru restrans) cu '[toate] bodegile ce cu onor [de ce cu onor?] ne-au impanzit Micul Paris.' (Care ar fi rostul conotatiei Bucuresti-Micul Paris in acest context?)

Un inceput bun este diluat dupa (numai) doua enunturi:

'Se numeste Lenuta Petre U. Cu sase luni in urma, si-a pierdut mama 2/ . Dupa o lunga suferinta, un cancer nemilos i-a luat-o pe cea mai draga fiinta din lume 3/. A ramas cu tatal si [cu] trei frati.'

Propozitia numarul 3 este inutila, in interiorul ei apare redundanta (nejustificata aici) 'lunga suferinta - cancer nemilos, in plus, cancerul este totdeauna nemilos (=cliseu). A doua redundanta: 'Si-a pierdut (propozitia numarul 2) - 'I-a luat-o' (propozitia numarul 3). A treia redundanta: 'mama (propozitia numarul 2) - ' cea mai draga fiinta din lume' (propozitia numarul 3). De regula, mama este cea mai draga fiinta. Cand nu este asa, situatia iese din obisnuit si ar merita sa faca obiectul textului. Altfel spus, aici intalnim un alt cliseu. Deci propozitia numarul 3 nu aduce nimic nou in text. Nici nu are menirea sa ofere un moment de respiro cititorului, aflat la inceputul lecturii. Pe scurt, putea lipsi. Chiar trebuia sa lipseasca pentru ca, in plus, introduce si o discrepanta in ton: propozitiile l si 2 - sec enuntiative: propozitia numarul 3 - ton de necrolog.

Aceeasi inflatie de cuvinte si in frazele urmatoare:

'inca din primavara lui 1990, de la primele masuri, a aparut discrepanta dintre intentiile declarate si realitate II. S-a trecut la saptamana cea mai scurta de lucru cu putinta, acordandu-se sporuri de concedii si reduceri de durata de lucru pentru foarte multe categorii profesionale, fara a exista nici o baza reala pentru sporul de productivitate l/, pe care o atare masura il necesita 2/. Pur si simplu, s-a redus cu circa 20% timpul de lucru, implicit si productia 3/.

1) 'Discrepanta' - cuvant pretentios in acest context;

2) 'Cu putinta dupa 'saptamana cea mai scurta este redundant;

3) 'Saptamana cea mai scurta si 'reduceri de durata de lucru' - a doua redundanta in acelasi enunt;

'Sporuri de concedii si 'reduceri de durata de lucru' spun acelasi lucru;

5) 'Foarte multe (categorii)' - exprimare vaga. Cate categorii?

6) 'Fara a exista' pana la sfarsit: cuvinte inutile;

7) 'Reala pe langa 'baza - cuvant inutil;

8) 'Pe care o atare masura il necesita. il - la ce se refera?

9) In prima propozitie a frazei, predicatul este exprimat printr-un verb slab, datorita formei impersonale ('s-a trecut}. Succesiunea gerunziului si a infinitivului reprezinta un alt element al slabiciunii enuntului;

10) 'S-a redus' - redundant dupa 'saptamana cea mai scurta + 'reduceri de durata de lucru' + 'sporuri de concedii;

11) 'Implicit (cuvant pretentios aici; deci era mai scurt cu doua silabe) si 'productia' - cuvinte inutile. Nu aduc nici o informatie noua;

in fine, abuzul de substantive si adjective, cuvintele lungi ('productivitate') - fac ca enuntul sa fie lung, lent, plicticos, pentru ca cere un efort mai mare decat necesarul. 1)

Regula sistematic ignorata in acest exemple, este aceasta: fiecare propozitie trebuie sa contina o informatie.

(Nota. Aplicand criteriile de lectura care se desprind din analizarea acestor exemple vechi, am putea urmari in ce masura lucrurile s-au remediat - sau nu - in momentul actual. Vom remarca fara vreo dificultate, ca citim inca texte despre fapte cu totul banale, inutile, neimportante; sau ca apar inca, prea multe cuvinte care ar avea menirea sa mascheze putinatatea informatiei).

Cum pot fi evitate aceste erori? Raspunsul este inselator de simplu. Cuvintelor abstracte trebuie sa le fie preferate cuvintele simple, cu sensuri concrete. Trebuie alese cuvintele care exprima cel mai exact ceea ce este de spus. De multe ori, cuvantul cel mai potrivit s-ar putea sa fie un cuvant banal, plat. Pentru a enunta 'Ploua, nu este neaparat nevoie sa-l aducem in discutie pe Sfantul Ilie. Cuvantul ' vaca denumeste exact; la fel, cuvantul 'capitala. De exemplu, in primul caz, nu avem neaparat de spus: 'Acest animal bland si atat de folositor omului de secole si secole, este pe cale de disparitie in unele regiuni ale tarii'. Si nici: 'Paris, o metropola in adevaratul inteles al cuvantului'

Daca jurnalistul are ceva de spus, trebuie sa o spuna direct. Impactul va fi cu atat mai mare.

Limbajul cel mai accesibil este acela a carei forma il mira cel mai putin pe cititor. In schimb, continutul il mira cel mai mult. Acesta este paradoxul informarii. [Jacques Douel, 1987; 83].

intrebarea care se poate pune in acest punct, este urmatoarea: de unde castiga textul un anumit grad de expresivitate?

Acelasi Jacques Douel [1987; 82] ofera un raspuns posibil. El distinge intre cuvintele functionale (sau unelte gramaticale), cuvintele de incarcatura si cuvintele cheie.

Cuvinte functionale, cuvinte de incarcatura, cuvinte cheie

Cuvintele functionale (uneltele gramaticale) sunt prepozitiile, conjunctiile si celelalte parti de vorbire cu rol de conjunctii. Tot in sfera cuvintelor de legatura, avand o importanta aparte, intra acelea care leaga doua idei. Deci doua paragrafe.

Un alt cercetator, Pascaline Oury [1990; 96] exemplifica, aceste categorii de cuvinte, dupa cum urmeaza:

Cuvinte care exprima adaugirea: pe deasupra, in plus, afara de aceasta, de altminteri, de altfel, si, de asemenea etc.

2) Cuvinte care exprima rezultatul: asa, astfel, in felul acesta, in acest chip, de aceea, pentru acest motiv, deci, asadar, in consecinta, prin urmare, acestea fiind spuse, avand drept rezultat, ca o consecinta, in mod corespunzator etc.

3) Cuvinte care exprima exemplificarea: de exemplu, pentru a ilustra, cum s un t etc.

4) Cuvinte care exprima explicatia: cu alte cuvinte, altfel spus, de fapt, adica etc.

5) Cuvinte care exprima concluzia: pentru a incheia, in incheiere, pentru a conchide, pentru a sintetiza, pe scurt, in concluzie, una peste alta, pentru a recapitula, deci, asadar, prin urmare etc.

Cuvinte care indica timpul: mai intai, in al doilea rand, intre timp, apoi, mai tarziu, acum, a doua zi, in acest rastimp, in timp ce, pe urma, dupa aceea, mai tarziu, ui teri or etc.

Cuvinte care exprima comparatia: in acelasi fel, prin comparatie, asemanator, ca si cum, aidoma, tot asa, la fel etc.

Cuvinte care exprima contrastul sau alternativa: in schimb, prin contrast, totusi, cu toate acestea, pe de alta parte, dar, iar, insa, ci, invers, dimpotriva etc.

9) 'Cuvinte trambulina': intr-adevar, iata de ce, asta nu e tot, atentie!, ei bine etc.

Cuvinte care exprima indemnul la reflectie: sa presupunem ca -prin care cititorul devine partenerul scriitorului.

Uneori, legatura dintre paragrafe se poate realiza cu ajutorul unui enunt intreg sau chiar al unui paragraf (succint).

Abraham Moles [1973; 530-531] foloseste, la randul lui, notiunea cuvinte functionale, care, in viziunea autorului, se opun cuvintelor pline, 'cuvintele cu sens deplin: substantive, adjective, verbe, adverbe.'

Desi definitiile pe care le formuleaza Abraham Moles ne sunt utile, deoarece autorul ne atrage atentia asupra catorva nuante importante, aceste chestiuni trebuie sa fie nuantate.

Cuvant cheie, cuvant unealta, cuvant plin. Capcane, trucuri

Cuvintele cheie.

Pe de o parte, 'puterea lor de evocare le faciliteaza folosirea in presa; este vorba, mai ales, de cuvintele cheie ale discursului politic, precum «participare», «integrare» [si putem adauga, fara sa epuizam lista: 'democratie', 'libertatea exprimarii' etc.]. 

Pe de alta parte insa, 'puterea lor de a avea un mare numar de asocieri puternice, () conduce la ambiguitate si la semnificatie falsa'.

Exemplu: termenul libertate apare in discursul politic, social etc. in contextul comunicarii intr-un stat de drept, dar apare si in discursul elementelor teroriste.

In plus, afirma Abraham Moles, 'constatam ca frecventa folosirii lor este anormal de ridicata fata de locul pe care il ocupa in preocuparile obisnuite [cotidiene] '.

Cuvinte unealta (sau cuvinte functionale).

'Sunt cuvinte care aparent [subl. n.] nu contin informatie: articol, pronume, prepozitie, conjunctie, adverbele de afirmare [da, desigur etc], de negare [nu, nicidecum etc], de intrebare [cand? unde? de cand? etc]'. [Abraham Moles, 1973; 530].

in fapt, toate aceste clase de cuvinte au semnificatii care nu pot fi ignorate in redactare.

incepem cu cea mai putin evidenta situatie: articolul. 'O introducere' [o = articol nehotarat] exprima o introducere posibila (= pot exista si alte introduceri, altfel concepute etc; prin contrast cu 'Introducerea' (= considerata singura posibila, cea mai adecvata etc).

in continuare, lucrurile devin si mai evidente, si mai complexe.

Exemplu: Colegul meu care m-a vizitat aseara, mi-a promis ca ma va ajuta. El si-a tinut promisiunea. El inlocuieste gramatical vorbind, substantivul colegul, in plan semantic insa, inlocuieste toata fraza.

Prepozitiile au sens! Vin la Cluj. La indica directia.

Vin de la Cluj. Indica directia opusa.

Ma gandesc la tine. = relatie interpersonala.

Vin pe la 7 seara - indica timpul etc.

Conjunctiile, fie ele coordonatoare (si, dar, sau, deci etc) sau subordonatoare

( ca sa, desi, pentru ca, incat, daca e te), stabilesc relatiile logice in enunt.

in fine, tipurile de adverbe enumerate de Abraham Moles, indica atitudinea vorbitorului, dar joaca si rolul pronumelui (inlocuiesc un enunt intreg).

Exemplu: - Vii maine la ora 7, asa cum mi-ai promis?

- Nu. [vin maine la ora 7]

Ca sa nu mai vorbim despre adverbele de mod care descriu actiunea/ calitatea, avand si virtuti expresive/persuasive etc. [amintim ca adverbul mai este numit in stilistica, 'epitetul verbului}, [in aceste chestiuni pot fi consultati Mioara Avram - 1997; Ion Coteanu, 1991].

in fine, cuvantul plin este acela care are sens deplin: substantiv, verb, adjectiv, adverb [Abraham Moles, 1973; 531].

Cuvintele de incarcatura sunt un fel de suport al cuvintelor cheie pe care le completeaza, formand restul enuntului.

Pentru Jacques Douel insa [1987; 82], cuvintele cheie au o importanta evidenta.

'Ele trebuie sa apara in prima parte a frazei, la inceputul primei propozitii.' Cuvintele cheie sunt esentiale pentru ca de intelegerea lor depinde comprehensiunea enuntului/paragrafului/textului. De aici rezulta ca ele trebuie sa fie clare (iata de ce, dintre doua sau mai multe cuvinte sinonime, este de preferat cel mai scurt si cel mai cunoscut); in plus, ele trebuie sa aiba un inteles concret, simplu. Cuvantul vechi, in uz trebuie preferat cuvantului nou. [Francois Gauquelin, 1970; 238].

Pe scurt, solutia evitarii extremelor (expresivitate zero vs. exces de cuvinte cheie in acceptiunea lui Abraham Moles), o reprezinta cuvantul exact.