Cercetari media

Cercetari media.

Pe urmele lui Gerard Genette, dar si ale lui Tzvetan Todorov, Paul Ricoeur si ale celorlalti naratologi, Departamentul de Comunicare din cadrul Universitatii Catolice din Louvain (Belgia) s propune de cativa ani buni sa aplice sistematic modelele naratologiei asupra media, abordarea dorindu-se a fi interdisciplinara: 'analiza socio-economica, conditiile de organizare si de productie a grupurilor de presa si a produselor lor', + 'naratologia ' + 'abordarea etnosociologica: receptarea si consumul media de catre public'.

Modelul aplicat la media porneste de la 'real drept tema sistematica' asupra careia se apleaca sistemul heterogen (divers) mediatic 'in care timpul scriiturii si timpul receptarii se intersecteaza', [subl. n.] [Recherches en Communication, 1997; 5;6].

Jean-Michel Adam (profesor de lingvistica franceza la Universitatea din Lausanne, Centrul de Cercetari in Lingvistica Textuala si Analiza Discursului) ne ofera cateva concluzii utile:

'Le Soir, Le Monde etc. - sunt institutii, iar producatorul individual sau colectiv al cutarui articol face parte dintr-o formatiune discursiva. Altfel spus, autorul este prins in interdiscursul presei in general, si al cutarui ziar in particular. Discursul mai este reglat si conditionat si de genurile si sub-genurile presei scrise [stire, reportaj, editorial, mica publicitate - ele insele avand o adevarata istorie 'in spatele lor'] in mod interdiscursiv si intertextual'. Tot la nivelul acesta putem distinge 'familiile evenimentiale' care 'pre-organizeaza informatia, distribuirea si recunoasterea ei'. [Recherches en Communication, 1997; 15].

Din perspectiva lingvisticii, profesorul elvetian evidentiaza aceste aspecte:

'Presa scrisa prezinta o utilizare specifica a faptelor micro-lingvistice, precum nominalizarea, frazele pasive, fenomenele de reluare. Nu numai aceste fapte de folosire a limbii merita sa fie analizate atent, ci ele trebuie sa fie puse in relatii cu fapte macro-structurale: sisteme ale timpurilor in reportajul sportiv si in necrolog, fraze pasive (mai ales in relatarile despre catastrofe, in titluri, in chapeau - uri, breves, filets relatarea discursurilor in genul pe care l-am putea numi «reluari ale cuvintelor», anafore demonstrative, precum si in functionarea lexicului in fragmente de discurs didactic, atat de frecvente in articolele de presa', [subl. n.]. [Recherches en Communication, 1991 19].

in fine, din perspectiva naratologiei, s-ar putea distinge in textele de presa 'un grad slab de narativitate, id est, descrierea actiunilor' si 'un grad inalt de narativitate, id est, punerea in intriga [=construirea povestirii] si investigarea actiunii umane'. [Recherches en Communication, 1997; 35].

Care ar fi modalitatile de studiere a naratiunii in media, ne indica Marc Lits (Profesor la Departamentul de Comunicare al Universitatii Catolice din Louvain, Director al Observatorului Povestirii Mediatice), citandu-l pe Jean Verrier [Recherches en Communication, 1991 48]:

'Putem studia povestirea in presa, cel putin in trei modalitati diferite:

a) Considerand povestirea ca fiind formata dintr-o succesiune de articole consacrate aceluiasi eveniment; ()

b) Comparand povestirile aceluiasi eveniment in aceeasi zi, in ziare diferite;

c) Retinand un singur articol pentru a incerca sa descriem functionarea lecturii «curente» a unei povestiri in presa'.

Asadar: timpul realitatii si timpul naratiunii nu se suprapun niciodata, intai de toate, prin raport cu timpul nararii, realitatea este la timpul trecut. Apoi, chiar si atunci cand naratiunea faptelor urmareste succesiunea lor cronologica, in text apar elipse, suspendari ale scurgerii timpului (pentru descrierea succinta a unui personaj, a unui decor etc., pentru introducerea unei explicatii indispensabile), anticipari, retrospective (flash-back), condensari si dilatari temporale.

In acelasi timp, trebuie avuta in vedere si distinctia epocala a lui Henri Bergson, intre timpul obiectiv si durata, durata introducand dimensiunea subiectiva a scurgerii timpului.

Din aceste ultime nuantari, devine evidenta o realitate de mult demonstrata: nu poate exista naratiune pura. Relatarea este intretaiata de descrieri succinte, esentializate sau ample.

Descrierea este, uneori, suportul naratiunii.

Cum este? - iata intrebarea la care raspunde de obicei descrierea, in functie de obiectul ei, pot fi privilegiate alte abordari: Ce este? Cum arata? Din ce este facut? Ce face?

Asadar, descrierea se refera la obiecte, mecanisme, persoane, locuri. Ea presupune observarea directa, face apel la simturi si lasa receptorului impresia observatiei directe.

De la bun inceput, deci, apar doua imperative: posibilitatea si capacitatea de a observa, si, pe de alta parte, capacitatea/abilitatea de a transpune in cuvinte rezultatele observatiei.

Metoda cheie a descrierii consta in a face un simt sa domine, pentru dezvoltarea unui efect general.

in functie de scopul textului, descrierea este obiectiva - lipseste interferenta subiectivitatii celui care observa si descrie. Ea se apropie de expunerea documentata. Sau reprezinta un punct de sprijin al opiniei autorului, caz in care, un loc aparte il ocupa impresia generala a semnatarului textului (este cazul reportajului).

Descrierea nu-si va atinge scopul prin aglomerarea adjectivelor, ci prin sugestie. Nu enumerarea calitatilor intr-o lista, ci sugerarea lor. in ciuda aparentelor, substantivele si verbele sunt de preferat, in acest fel, calitatea este epicizata, daca putem spune asa. Succesiunea 'actiunilor' calitatilor contureaza, in final, descrierea.