Discursul jurnalistic

Discursul jurnalistic

1. Elemente intrinsece textului jurnalistic. Mijloace si tehnici de acrosaj

Orice articol are propriile elemente de acrosaj, de atragere a atentiei cititorului: de la titlu, sapou si gestionarea paragrafelor, pana la pozi­tionarea in pagina, incadrarile in chenar, ilustratie. Toate aceste elemente (intrinsece si extrinsece scriiturii) urmaresc acelasi lucru: facilitarea lecturii, atentionarea cititorului, ierarhizarea si valorizarea informatiei. Prin felul in care este gestionata prima pagina (dar si restul), ziarul formeaza in ansamblul sau un text integrator, care striga, cerseste atentie, impune, te trage de maneca. Fara elemente de acrosaj, ziarul ar fi o reunire indigesta de texte.

Francezii au un singur termen pentru elementele de acrosaj: la titraille. El reuneste intregul esafodaj de subliniere a unui text: titluri de rubrica, titlu, subtitlu, supratitlu, intertitlu, sapou (tratat de noi in capitolul destinat scriiturii, din moment ce se adreseaza nivelului al doilea de lectura).

Sa nu exageram si sa nu tabuizam aceste elemente, asa cum fac unele ziare de scandal, care mizeaza totul pe titluri, neglijand cu totul continutul articolelor. In lumea tot mai expansiva a publicitatii circula urmatoarea butada: "Un anunt bun este adesea facut dintr-un titlu, o imagine si un text. Este exact aceeasi reteta pentru un anunt prost intocmit'.

1.1. Sapoul

Alaturi de titlu, sapoul pare a fi cel mai jurnalistic element de scriitura. Prin el, rezumam si atragem atentia cititorului asupra a ceea ce noi (sau

redactia i consideram a fi mai important. Scris in mai multe feluri (de pilda. chapeau)₉ sapoul este un text de sine statator sau, cum spune Michel

Voirol (1992, p 35)  *

este un rezumat, o pregustare a intregului articol - ceva in genii vitrinei raportate la un magazin.

Prin urmare, el poate fi citit independent si nu are legatura directa cu ceea ce urmeaza in textul propriu-zis. Cu atat mai putin va fi legat de restul textului sau va fi considerat a fi primul paragraf al articolului.

Sapoul este un text scurt (de regula, un paragraf) si are un caracter cvasipublicitar. Nu trebuie neaparat si fie propriu-zis o sinteza, un rezumat al subiectului din articol, ci, cum spuneam, trebuie sa starneasca atentia si interesul cititorului, sa faciliteze o mai rapida intelegere a textului.

Fiecare ziar are propria politica jurnalistica si nu rare sunt situatiile cand sapoul este scris in ultima clipa de dinaintea publicarii de catre un reprezentant al conducerii ziarului, pentru a conferi publicatiei o mai evidenta unitate stilistica.

Important intr-un sapou este stilul alert, nervos, plin de paradoxuri si formule memorabile. Mai scurt sau mai lung (nedepasind, totusi, doua paragrafe), sapoul se centreaza asupra cuvantului sau ideii-cheie, subliniind noutatea, primejdia, nefirescul situatiei de la care pleaca articolul.

Ar fi prea simplu sa spunem ca este un text de prezentare. El atrage spectaculos atentia asupra a ceva, dar poate constitui si o introducere in intimitatea unui personaj (in cazul interviurilor).

Aparent, sapoul poate fi suplinit de alte procedee metapragmatice (titlu, subtitlu, chenar, corp de litera, ilustratie etc). in realitate, el prezinta un rol important in decriptare si. prin urmare, ar fi gresit sa se renunte la el -mai ales, in ancheta sau reportaj.

Cateva tipuri de sapou

Sapoul de prezentare

Cunoscuta actrita de cinema J. Garner duce o viata de ascet: sport cat cuprinde, regimuri alimentare severe []. Singurul pacat pe care si-1 permite se numeste Ben Affleck. {Formula AS. nr. 512. p. 21)

Sapoul rezumativ

Soarele, caldura si praful, noxele raspandite usor in vazduh favorizeaza aparitia bolilor de piele. La loc de frunte se afla acneea, suferinta adolescentilor. (Formula AS, nr. 512, p. 6)

Sapoul incitativ

Minciuni, violente, chiul de la scoala, furturi, droguri, consum de alcool. Noile generatii de copii si adolescenti ridica probleme. Dar vina e numai a lor? (Libertatea, 5 mai, 2005, p. 10)

Sapoul de contextualizare in timp si spatiu

Amintirea trecerii disperate a Dunarii spre malul iugoslav i-a marcat pe cei care nu au mai acceptat sa ramana in tara lui Ceausescu. Unii au puterea sa faca haz de necazurile prin care au trecut. (Jurnalul National, 4 septembrie, 2005, p. 12)

Sapoul cu adresare directa

"In caz ca v-ati saturat de zecile de fire incurcate inestetic pe sub birou, exista o solutie - undele radio.'

Sapoul de actualizare

In cazul (mai rar) al unui text publicat in serial, este necesar pentru cititor sa dispuna de actualizarea temei si a mizei propuse in articolele anterioare.

Recomandabil articolelor medii si lungi, sapoul vrea sa ofere o cheie de lectura a textului sau, in cazul anchetelor publicate in serial, sa reaminteasca cititorului scurta istorie a cazului.

Mult mai amplu decat titlul, sapoul ilustreaza unitatea ansamblului, compor-tandu-se ca un ghid de lectura, oferind o prima si globala lectura []. Decat sapou, ar fi mai bine sa-i spunem text de sinteza. (J. de Broucker, 1995, p. 87)

Se intampla cateodata ca intre sapou si articol sa existe o aparenta nepotrivire de ton si abordare. Sa nu ne scandalizam. Le Monde obisnuieste sa publice sapouri factuale pentru texte de comentariu. Nu este gresit. Dimpotriva, aceasta abatere de la norma constituie o marca stilistica suplimentara a ziarului.

Acrosul

Dinamica presei a impus o noua varianta a sapoului. in cazul in care este mutat pe prima pagina in chenar si trimite la pagina unde este publicat

discursul lumii. lumea ca discurstextul propriu-zis, putem vorbi despre un tip aparte de articol: acrosul. Termenul - usor neclar si pleonastic - se foloseste si atunci cand ne referim la un atac in forta.

Mult mai lung ca un subtitlu sau supratitlu, acrosul le poate inlocui (inainte sau dupa titlu), servind deopotriva ca explicatie a titlului si ca sapou. Tonul acrosului este mult mai dinamic si mai nervos. Scopul sau este de a surprinde, de a uimi, de a starni curiozitatea cititorului. Acrosul poate fi un citat din text (plasat lateral sau in capul paginii). In unele ziare, rolul acrosului este luat de "sapoul detasat' - un text extrem de scurt, prezentat pe prima pagina, la sumar. (M. Voirol, 1992, p. 36)

1.2. Titlul

Ne plac titlurile socante si inteligente. Ne oprim la ele, traind impresia amagitoare ca suntem informati, ca nu mai este nevoie sa citim intregul articol. Comoditatea noastra este din plin satisfacuta. Lectura pe diagonala, atat de draga cititorului grabit de astazi, nu ar mai fi posibila fara elemente de titrare puternice.

Literatura de specialitate se ocupa prea putin de acest subiect, desi ii recunoaste constant importanta (un titlu bun si inspirat, scris in manseta pe prima pagina, vinde publicatia). Aceasta lacuna teoretica poate avea mai multe explicatii: diversitatea practic inepuizabila a procedeelor de titrare si, mai ales, interventia tiranica a sefilor ierarhici, care isi rezerva mereu dreptul de a modifica titlul propus de ziarist, sub pretextul unitatii stilistice a ziarului si al eventualelor concurente semantice care pot aparea intre titlurile din aceeasi pagina.

Sa spunem de la inceput ca nu exista o anume tehnologie a unui titlu bun. in reusita unui titlu, intervin o multime de imponderabile: de la inspiratia ziaristului, pana la stilul publicatiei. Prin urmare, sfaturile noastre sunt orientative, ele vizand mai ales erorile si primejdiile ascunse.

. Sa nu fie prea lung. Teoria indica o medie de 7 cuvinte pentru titlu. Cifra este, desigur, discutabila si putem oricand incalca regula, daca, prin aceasta, ne atingem scopul: un titlu puternic, deopotriva incitativ si informativ. Numai noi decidem daca merita sa ne asumam riscurile unui asemenea titlu: sa fie obositor, indistinct, fara impact vizual.

excesiv de lungi.

Sa nu fie prea scurt. Excesul este ca apa io paniofi; de aceea, trebuie sa evitam. Desi des folosite, titlurile din doua cuvinte ascund numeroase primejdii, pe care le vom dezvolta mai jos. Si mai discutabil este titlul format dintr-un singur cuvant. in principiu, doar un cuvant nu este capabil sa genereze sens. Aparent puternic prin solitudinea sa, cuvantul in sine este echivoc, daca nu absurd de-a dreptul: JFurculita', .Ceas' etc. Cuvanul se activeaza semantic doar in prezenta altui cuvant insotitor. Chiar si cand este singur, el interactiooeazi, de fapt, cu un aht cuvant lipsa, cu prezenta zero. Sa luam ca exemplu un editorial cu titlul "Ciolanul'. Alaturi de acest substantiv, sta -«vazut si totusi prezent-un intreg discurs despre moralitatea poiitka. despre goana dupa castig a unora. Prin uz, prin context, prin aluzie, unele cuvinte sunt capabile sa genereze sens si Pue a^«i hm i» iiiW folosite ca nthi: _Ah .OT. .Ou»*.

-S-'. .Zdrang- etc. Prin ele insele, pot suplini un intreg comentariu. Sa nu fie banal. .Opozitia critica guvernul' este un titlu previzibil si ne interesam. Nu acelasi lucru se poate spune despre situatia inversa: .Opozitia valideaza cu entuziasm noul guvern', in cazul in care ne place si validam ironia pe care o contine titlul. Sa nu fie metaforic in exces. Orice tithi este metaforic prin el insusi. Excesul insa dauneaza: "Arc peste timp', .Sperantele romanilor si-au

Si nu fie general. in principiu, orice titln are in caracter pA verbe puternice si concrete Ziarele serioase isi permit insa titluri sobre, de genul: "Bill Clinton si-a rupt piciorul'. La randul lor, ziarele populare si de scandal vor incerca sa supraliciteze informatia, intr-o maniera senzapo-ml-generalizanta ("Statele Unite schioapata') sau ironic deplasat (JSIXA -intr-un picior*). Orice generalizare este echivoca si ne interesanta: "Explo­zie imobiliara', .Vandalism dumiri cal', "Marea inghite pamantul' etc. Sa nu fie notional si abstract, fie gandim la athni precum: .Rosu si si unitate', .Masa si putere', "Gandirea anacoiurica a

Paradoxul. "Ceferistii lucreaza de zor la greva'. Prin umorul si inteligenta sa, paradoxul este un procedeu jurnalistic extrem de productiv.

Decalcul. "De veghe in lanul de corupti' sau "Vadim a lansat partidul «Romania Moare»'. II gasim bine ilustrat in revistele umoristice -Academia Catavencu, de pilda. La baza titlului sta o sintagma celebra, pe care o schimbam minim, in asa fel incat modelul sa fie recognoscibil: "Ne dati sau nu ne amendati', "O avere nu vine niciodata singura', "Paine si circulatie' etc.

Titlul absurd. Este folosit rar si numai urmarind un efect umorist-ironic : "Brusc, ati fi spus ca este, fiindca ar fi fost deodata' (Academia Catavencu, 11-17 ianuarie, 2006, p. 4).

Prin cupura (absenta verbului, de pilda). "Soc si groaza - la Londra'. Mai scurt si mai direct, acest titlu este intens folosit in presa noastra cotidiana.

Michel Voirol (1992, pp. 31-34) simplifica mult lucrurile, propunand doua mari tipuri integratoare:

Titlul informativ. Un asemenea titlu ofera cititorului esenta informatiei.
Nu este usor de realizat, cata vreme esentializarea poate fi pandita de
mai multe primejdii: neclar, banal, fara impact. Voirol ofera cateva
exemple:

"Accident mortal' este scurt si atata tot. Este imprecis si banal;

"La St Pierre du Mont, un zidar care isi continuase munca in ciuda furtunii si-a gasit moartea cazand de pe acoperis'. Foarte lung, acest titlu ne ajuta sa contextualizam mai bine informatia, dar excesul de detalii oboseste, anuland curiozitatea de a mai citi textul.

"Un muncitor cade de pe acoperis si moare'. Suntem mult mai aproape de ceea ce inseamna un bun titlu informativ. Totusi, este prea scurt pentru rolul sau de semnal si prea lung pentru a da informatia principala. In plus, cuvantul muncitor este vag, ca sa nu mai vorbim de faptul ca termenul-cheie (a murit) se afla la sfarsitul titlului. Solutia ar fi decuparea titlului initial in supratitlu ("La St Pierre du Mont') si titlu: "Un zidar moare, cazand de pe acoperis'.

Titlul incitativ. I se mai spune titlu-formula. Este foarte scurt, direct si
socant: "Soc si groaza', "inghititi de potop' etc. Prin acest titlu
intram in universul nu tocmai onorabil al presei de senzatie. Procedeul
ramane valabil si pentru restul presei. Conteaza inteligenta si onestitatea
cu care construim titlul, de la celebrul titlu al lui Emile Zola ("J'Accuse'), pana la exemplul oferit de Voirol (o fotografie a unei piscine supra­populate si un titlu superb: "Comprimati in putina apa calaie'). Umorul si talentul fac diferenta dintre titlurile remarcabile si cele ieftin sen­zationale. Ar mai fi de remarcat un detaliu important; este vorba despre onestitate. Un bun titlu nu poate fi realizat coafand sau, si mai grav, mistificand realitatea.

Cateva sfaturi

Orice titlu bun se construieste injurai unui cuvant-cheie legat de spatiu, de timp si de notorietate. Sa-1 alegem cu grija si sa cautam sa-1 includem intr-o formula dinamica, puternica si contrastanta.

Foarte bun este paradoxul si jocul de cuvinte subtil, in masura in care stilul ziarului permite asa ceva.

Cautati mai multe formule care sa includa cuvantul (expresia) cheie. in cazul in care inspiratia va tradeaza, stabiliti o serie de sinonime ale cuvantului-cheie. Un alt cuvant va poate readuce inspiratia, depasind blocajul de moment.

Evitati in titlu cifre, nume de institutii, precizari inutile. Scurtati cat se poate functia persoanei. Academician poate fi suficient pentru a inlocui sirul de grade universitare: "Prof. univ. dr. ing.' etc. Cateodata, acest defect se poate transforma intr-o virtute, daca e folosit in mod aluziv, inspirat: "CC al PSD'.

Evitati calamburul cu orice pret sau cuvintele uzate: locatie, brand, implementare, target, interfata etc.

Evitati termenii de argou, expresiile cu tenta vulgara: smen, teapa, tun, manarie, jeg, a aburi, blat etc.

Evitati personificari si metonimii ieftine : "Guvernul Tariceanu gafaie si da in primire', "Parisul ne ia peste picior' etc.

Evitati titlurile lungi, pe trei randuri, si insotite de supratitlu, chiar si atunci cand par corecte. Exemplu: "Printr-un contract semnat pe ultima suta de metri a guvernului Nastase. 30 milioane euro pentru finul lui Mitrea ca sa faca curatenie 10 ani in trenurile Sageata Albastra' (Gandul, 22 iunie 2005).

Tineti cont de genul abordat, de lungimea textului. Articolele de opinie cer titluri mai incisive, cu verbe puternice, vag acuzatoare. Reportajul permite un titlu mai metaforic, mai elegant. O stire mizeaza clar si la obiect pe sintagma-cheie.

Nil va chinuiti sa gasiti un titlu Inainte de a scrie textul. De regula (superstitie sau nu), avand titlul de la inceput, vom intampina mari greutati in elaborarea articolului. Normal este sa stabilim titlul la sfarsit. Recitind textul, vom gasi o formulare mai interesanta, care sa ne placa fi sa ilustreze cat de cat subiectul, miza articolului etc. Chiar daca nu ati gasit un titlu grozav, nu va impacientati. Cereti ajutorul unui coleg sau lasati sa intervina inspiratia de moment a sefului. Cineva din afara va avea o privire mult mai lucida si mai eficienta, indoielnice si riscante sunt titlurile cu rima. Dau o tenta literara sau prea jucausa textului.

indoielnice sunt si titlurile care folosesc jocurile de litera: "Mona Musca musca rau'.

Atentie la titlurile umoristice. Ele se adreseaza unui cititor de o anumita factura - informat si usor elitist. Nu mai vorbim despre tratarea unui fapt grav in maniera comica. Este binecunoscut cazul unui ziar francez care a titrat: "Bal tragic la Colombey: un mort'. Paradoxal si bine gasit, acest titlu se suprapunea insa pe moartea generalului De Gaulle si pe faptul ca marele om politic avea o casa de vacanta la Colombey, unde s-a retras dupa demisia sa. Laudat in manualele de jurnalism pentru inteligenta si condensare informativa, acest exemplu ni se pare, dimpo­triva, un esec, la limita impietatii.

Folositi cu masura titlurile interogative : "Cum sa slabim eficient ? '. Nu abuzati de negatii, mai ales cand sunt banale : "Nu mancati orice, pentru a nu va imbolnavi'.

Limitati-va la un singur verb, mai ales daca este puternic : "Toate sforile se trag la Cotroceni'.

Evitati abuzul de hiatusuri: "Lacrimi, disperare si neputinta'. Un titlu bun este o promisiune de informare. Nu supralicitati aceasta promisiune. Un titlu ca: "Dumnezeu exista sau nu anunta un articol care va dezamagi cu siguranta pe cititor.

Atentie la familiarisme si perifraze: "Munti (Dorinei Munteanu, n. n.) -divinizat pe malul Somesului'.

Nu apelati la puncte de suspensie sau la alte marcari grafice. Sunt obositoare si, in plus, cititorul este destul de inteligent ca sa-si dea seama ce vreti sa spuneti: "La razboi ca la Parlament' sau "Israel-Irak: pacea mormintelor'.

Inovati cuvinte, dar cu masura si inteligenta: "Irangate' (aluzie la scandalul Wattergate), "Ubucuresti' (aluzie la piesa lui Jarry, Ubu -rege), "Democratura' (combinatie insolita, dar nu lesne perceptibila intre democratie si dictatura) etc.

Pentru stiri scurte, folositi titluri dintr-un singur cuvant, dar ce cuvant alegeti? "Solicitare', "Uzati', "Criza' (Curentul, 13 ianuarie 2006, p. 3) reprezinta solutii insuficient de semantizate. Evitati-le.

Nu trebuie sa ne indoim ca a da titluri bune este o arta. Francezii de la Liberation au adus chiar o inovatie in organigrama redactiei, impunand o noua functie : Ies titriers (cei care dau titlu) - jurnalisti plini de umor si ironie fina, inteligenti si cu simtul formulelor memorabile, care se ocupa mai ales de titrarile din prima pagina.

Ne intrebam daca in aceste conditii efortul ziaristului de a gasi un titlu bun are vreun sens. Raspunsul este, desigur, afirmativ, cata vreme autorul articolului stie cel mai bine care este mesajul, informatia esentiala, unghiul de abordare¹.

In alte situatii, efortul de a gasi un titlu memorabil se dovedeste a fi inutil. Ne gandim la modelul sobru al unui ziar de prestigiu, cum este Le Monde, care, in loc sa titreze "Kohl si Mitterrand au pus pirostriile Europei unite', isi permite eleganta unei simple si clare afirmatii: "Kohl si Mitterrand relanseaza Europa politica'. Ne gandim la efortul redactiei France-Soir, care, prin anii '60, dorea sa anunte pe prima pagina un reportaj-ancheta despre China. Ezitand pana la exasperare intre mai multe titluri provo­catoare ("Pericolul galben', "Furnicarul chinez' etc), cineva a avut o idee salvatoare, propunand un titlu cu totul neasteptat: "CHINA'. Pur si simplu.

Supralicitarea titrarii poate fi un calcul riscant si gresit. Nu intamplator, tirajul acestor publicatii inregistreaza o scadere constanta. Cititorul se obisnuieste repede cu titlurile senzationale care promit mult si nu ofera mai nimic. Ne amintim de strategia Evenimentului, care propunea numar de numar "Dezvaluiri senzationale'. Un cititor dezamagit reprezinta, de regula, o pierdere irecuperabila si lesne vizibila in tiraj².

1.3. Intertitlul

Orice text lung este obositor. Putem suplini acest defect inerent organizand articolul pe secvente (respiratii) succesive, marcate de un titlu aparte. Acesta este, de fapt, intertitlul: un element de titrare in interiorul textului.

De regula, se construieste cat mai incitativ cu putinta, apeland la cateva procedee simple:

un citat preluat din subcapitol;

o imagine: "in varful muntelui, mai aproape de Dumnezeu' ;

o formula: "Musca la arat' ;

o afirmatie socanta: "Noi suntem romani - in limba maghiara' ;

un rezumat: "S-a vindecat de cancer prin post si rugaciune' ;

un paradox: "Mai binele este mai raul binelui' ;

o adresare directa (procedeu publicitar): "E timpul sa va decideti'.

Cateva sfaturi

Evitati abstractiunile sau afirmatiile generale: "O situatie dificila'.

Apelati la contraste si chiar la jocuri de cuvinte subtile.

Evitati repetitia si concurenta intre titluri.

Concentrati-va asupra cuvintelor-cheie.

Nu folositi ghilimele sau puncte de suspensie. in cele mai multe cazuri, ele insinueaza inutil, provocand o ironie prea simpla (scriem "Basescu democratul' sau "Democratul Basescu?').

Nu uitati: intertitlul nu face parte din textul propriu-zis, adica nu este prima propozitie a primului paragraf. Daca in anchetele lor ziaristii de la Academia Catavencu procedeaza in acest fel, nu trebuie sa ne tulburam prea tare. Ca si in alte situatii, exceptia confirma regula.

Intertitlul se plaseaza, de regula, dupa o fila de text - dimensiunea ideala pentru o secventa narativa sau descriptivi.

Spre deosebire de titlul principal, intertitlul nu rezuma mesajul, ci se ocupa mai mult de un detaliu pitoresc, de un amanunt interesant, surprinzator.

1.4. Subtitlul si supratitlul

Supratitlul este o propozitie decupata din titlul principal si redata cu un alt caracter de litera. Nu se confunda sub nici un motiv cu titlul de rubrica*.

in cele mai multe cazuri, supratitlul aduce precizari de context (loc, timp, functie etc.): "La poalele Fagarasului', "Inventator la 15 ani', "Viciu de procedura' etc. Ideal ar fi ca intre elementele de titrare sa existe o anume variatie (de exemplu, un supratitlu informativ si un titlu incitativ).

Alte ziare (de pilda. Evenimentul zilei) evita supratitlurile, mizand in schimb

pe subtitlu, aceasta fiind mult mai amplu si mai informativ.

Subtitlul este mai lung decat titlul, aducand si alte detalii informative, dar fara a incalca regula conciziei sau a fi redundant. in unele cazuri, poate fi inlocuit cu un rezumat sau chiar cu enumerarea ideilor principale, marcate prin intreruperi grafice (bumbi). Este lesne de presupus ca. in conditiile unui titlu mai lung (pe doua sau trei randuri), subtilul isi pierde din utilitate si din impact.

Greselile sunt comune tuturor elementelor de titrate daca subtitlul este :

prea lung : "in timp ce tara zace sub ape. premierul da de zor declaratii politice';

metaforic: "Un destin stelar' ;

neclar: "Locul unde Dumnezeu le-a dat drumul din palma primilor oameni';

banal "Ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur' ;

contine cifre sau precizii inutile: "La 10,30*;

imprima voit o lectura tendentioasa, fals valorizanta : "Ministrul Macovei chipurile se scuza' ;

vulgar sau jignitor: "Presedintele ne crede prosti'

Nu uitati ca procesul de cosmerizare a unui articol se face abia la sfarsit, in plus, ultimul cuvant il are secretarul general de redactie. El decide (elimina sau adauga) elementele suplimentare de titrare. Sfatul nostru este sa urmariti in spalt adaosurile operate de conducerea redactiei. Sa nu acceptati sub nici un motiv deraieri senzationaliste, care sa contrazica (sa mistifice) realitatea textului. in definitiv, articolul si responsabilitatea va apartin. Puteti deci sa va exprimati punctul de vedere. intr-o redactie, totul este negociabil.

2. Elementele extrinsece textului jurnalistic

Spuneam ca nici un articol nu este de sine statator, ca el face pane dintr-un text mai amplu (pagina), inclus intr-un text si mai amplu (ziarul). Gestionarea paginii ca intreg o face seful de sectie si, finalmente, secretarul de redactie. Acesta din urma decide ce anume intra si ce nu, pretextand diferite probleme tehnice : articolul nu incape in pagina sau este prea scurt, nu este sustinut de ilustratie etc. Nu strica deci ca tanarul ziarist sa aiba cunostinte minime de secretariat si, mai ales, sa intretina o legatura mai mult decat amiabila cu secretarul. De el depind multe si, in orice disputa, ziaristul nu are decat de pierdut. imi amintesc ca la Tineretul liber toata lumea cauta sa se puna bine cu nea Florica, secretarul de redactie. O data m-am certat cu el, iar cateva zile mai tarziu, un articol de-al meu iesea din pagina pe motiv ca este prea lung si o dezechilibreaza. Degeaba am insistat pe langa el. Nea Florica mi-a explicat, cu rigla si cu macheta paginii in fata, ca articolul nu poate fi publicat. impacandu-ma cu el si invitandu-1 la o bere, am constatat cu mirare ca articolul cu pricina a intrat in pagina. Cateva schimbari operate in asezarea fotografiilor si a chenarelor au creat suficient spatiu tipografic pentru a gazdui textul meu.

2.1. Rigori de tehnoredactare si de punere in pagina

Secretariatul de redactie este pivotul unui ziar. Multe se invart in jurul acestui birou, mereu agitat si plin de lume. Aici se decid titlurile si abiajul unei pagini, se fasoneaza ilustratia si echilibrul grafic al publicatiei.

Totul pleaca de la o simpla macheta, secretarul avand grija sa masoare cu atentie (ca numar de randuri) articolele, elementele de titrare, ilustratia, legendele etc. Desi semnatura nu-i apare nicaieri, munca lui de furnica este prezenta in orice pagina, in orice combinatie de rubrici si articole.

Nu dorim sa intram in secretele acestei meserii. Vrem doar sa precizam cateva sarcini, ale secretarului - un om polivalent, riguros si cu o buna experienta in domeniu. Munca lui incepe cu masurarea articolelor predate si avizate de seful de sectie. Fiecare fila de text (1 500 de semne sau 25 de randuri a cate 60 de semne fiecare) este cotata si masurata, in functie de niste norme: fie in cuadrati (3 randuri = 1 cuadrat), fie in semne.

Urmeaza apoi completarea machetei deja stabilite, tinand cont de mai multe exigente: editorialul va fi bine valorizat grafic prin chenar si pozitie. Un bumb sau literele ingrosate din primul rand vor marca o stire scurta; un interviu va fi insotit obligatoriu de fotografia celui in cauza etc.⁴.

incercand sa ofere varietate in fiecare pagina, dar si puncte fixe de lectura, care sa ajute cititorul fidel sa caute ce il intereseaza fara a-1 deruta inutil, secretand se straduieste sa echilibreze forma cu fondul, pastrand caracteristicile publicatiei.

Mereu in criza de timp, cu ochii la ceas, secretarul de redactie da bunul de tipar si raspunde pentru asta, improvizand - daca este cazul - atunci cand un material sau altul cade.

Didier Husson si Olivier Robert (1991, p. 151) ofera urmatoarele sfaturi:

Uitati vechile masuri tipografice si adaptati-va noilor tendinte din domeniu.

invatati un minimum de vocabular tehnic, pentru a avea un dialog profesionist cu secretarul.

invatati cateva notiuni tipografice curente.

Comparati macheta mai multor ziare, fara a uita presa cotidiana.

Faptul ca secretarul scrie sapoul sau reformuleaza titlul nu trebuie sa va deranjeze. Este datoria lui.

Predati articolul, respectand normele curente, pentru a usura munca secretarului.

Nu ignorati noua tehnologie a calculatoarelor.

Respectati munca in echipa. Important este rezultatul final, si nu orgoliul de moment.

intr-un ziar, nu numai informatia conteaza, ci si scenografia ei. Cand vrea, un secretar poate face aproape neobservabil un text prin pozitionare, prin absenta unor chenare sau jocuri de litera. Un bun ziarist este obligatoriu si prietenul serviciului tehnic din redactie. Fara munca anonima a secre­tariatului, munca ziaristului poate fi compromisa.

Casetele

In gestionarea unei pagini de ziar, casetele au rolul de a focaliza atentia, subliniind ideea sau mesajul principal. Desi de sine statatoare, caseta trebuie sa fie pusa in legatura cu un text (cu o pagina tematica), prin aceasta avand si rol de ilustrare.

Caseta reprezinta un text complementar articolului si ofera un plus de claritate, de convingere si de intarire a celor scrise in articol

incadrata de chenar sau tiparita in raster, caseta este recomandabila in cazul textelor lungi - anchete, interviuri, reportaje - sau in paginile tematice, mai putin folosite astazi.

Este bine ca in casete sa concentram informatii concrete, care nu si-au facut loc in text: date biografice, date istorice, statistici, prevederi legale, un scurt interviu etc.

DISCURSUL JURNALISTIC  129

Ziaristul trebuie sa lase textul sa respire si sa aiba o buna fluenta. Compactate, informatiile care nu au intrat in articol pot fi recuperate in caseta.

Caseta nu are nevoie de titlu si nici de un text explicativ.

E bine sa aiba dimensiuni reduse (jumatate de fila, spre exemplu) si si nu ocupe inutil spatiul.

Functia documentara poate interesa un cititor motivat. Prin urmare, trebuie sa fim extrem de atenti la acuratetea datelor din caseta.

Ilustratia si fotografia

Nefiind specialisti in acest domeniu, evitam o discutie prea detaliata. In orice caz, fiecare ziar detine propria politica de ilustratie. De pilda, Le Monde exclude fotografiile si suplineste ilustratia prin desene, caricaturi, grafice etc. Pare o nebunie sa ignori concurenta televiziunii; si totusi, aceasta absenta nu numai ca nu deranjeaza, dar ofera publicatiei o nota aparte de originalitate.

Conteaza mai putin functiile indeplinite de imagine (informativa, decorativa, narativa, de divertisment). Dintre toate, intr-adevar importanta pare a fi functia narativa. O fotografie inspirata povesteste, are actiune si un personaj.

Pe buna dreptate, ziarele pun accent pe fotoreportaj, pe fotografia ce contine (sugereaza) o anumita poveste; in acest caz, intervin talentul, experienta si ochiul fotografului. in treacat fie spus, ziarele occidentale folosesc foarte mult serviciile agentiilor de foto jurnalistic. O fotografie inedita, puternica si expresiva se gaseste greu si trebuie tratata cu tot respectul.

Mai putin recomandabile sunt fotografiile simbolice - imagini-metafora, iesite cumva din timp, din actualitate. in presa romaneasca, o intalnim in cazul izolat al Dilemei Vechi.

Atentie la moralitate si deontologie. Cum bine se stie, orice fotografie poate sa minta. in functie de unghiul ales, putem transforma o simpla manifestatie intr-o revolta populara sau, dimpotriva, intr-o adunatura de

oameni rataciti.  I

Atentie la elementele de comentariu implicate de fotografie. Ne gandim la unele portrete de oameni politici. in functie de opiniile ziarului, un politician va fi prezentat fie intr-o postura publicitar surazatoare, fie intr-o ipostaza ridicola: incruntat, stramb, cu degetul in nas. Sarjarea fotografiilor reprezinta o tentativa ieftina de manipulare.

Atentie la fotografia gen "santinela', izolata intr-un colt de pagina. Nepozitionata corect (cu privirea personajului fotografiat spre exteriorul paginii), ofera senzatia nedorita de iesire din cadru, de alunecare in gol.

Intr-o pagina, fotografiile ofera un suport autenticist textului, dar si o vizuala alternanta. Iata de ce ar fi bine ca dimensiunea pozelor sa nu fie identica.

In unele cazuri, pozitionarea incorecta a fotografiei poate crea confuzii fi echivoc. Prin chenare, colonaj si alte tehnici tipografice, se pot evita asemenea derapaje.

Fotografiile trebuie sa creeze un punct de fuga a imaginii paginii in ansamblul ei. Punerea la intamplare a ilustratiei e semn indubitabil de amatorism.

In orice caz, rolul ilustratiei (a fotografiei) tine de sublinierea mesajului continut in text, de credibilizarea lui si, mai ales, de intarirea gradului de actualizare. Prin fotografierea unui incendiu, a unei manifestatii de strada, ziarul pare mai racordat la prezent, intarind impresia de implicare, de martor activ. Maurice Mouillard si Jean-Frantois Tetu (2003, p. 87) cred ca foto­grafia ni produce realitatea, ci "materializeaza o tema, astfel incat cititorul sa poata crede in ea'. De fapt, aceasta afirmatie atinge o realitate dureroasa a ilustratiei de presa: fotografia este publicata pentru a convinge si chiar pentru a manipula cititorul, cata vreme, prin unghiul ales, fotograful poate trans­forma un grup restrans de manifestanti intr-o multime enorma si invers⁶.

Gestionarea elementelor extrinsece textului tine de o politica redactionala mai generala si de o previzibila rutina. Prins intre mai multe sarcini si mereu cu ochii pe ceas, secretarul de redactie ia decizii rapide, sub presiunea teribila a evenimentelor de ultima ora, a inchiderii editiei. Este prea putin loc pentru creatie, pentru solutii elegant inspirate. Important e ca secretarul sa nu gafeze: sa omita sau sa incurce ilustratia. Sa nu ne facem iluzii. Meseria de secretar este expusa greselilor epocale, unele dintre ele fiind intrate deja in legendele si folclorul redactional. Cea mai amuzanta mi se pare gafa comisa de organul de partid Scanteia. Cu putin timp inainte de inchiderea editiei, de la sectia de presa a partidului a sosit o fotografie ce trebuia sa ilustreze pagina de externe. Era vorba despre vizita cancelarului german in Bulgaria. La scara avionului statea comunistul Jidkov. Astepta cu palaria in mana, in timp ce inaltul oaspete german cobora scarile cu palaria pe cap. Vigilent, secretarul de redactie a observat nepotrivirea. Jidkov parea un cersetor, cu palaria in mana. in agitatia creata, conducerea ziarului a luat o decizie cel putin ciudata: sa monteze, prin colaj, o palarie pe capul bulgarului si astfel sa anuleze orice conotatie negativa a fotografiei. Actionand repede si in forta, graficienii au pus in practica decizia luata. A doua zi, a izbucnit scandalul, insotit fiind de anchete si amenintari. Neatent, secretarul de redactie nu a observat cumplita eroare. Pe capul bulgarului fusese pusa o palarie, dar palaria din mana lui nu era stearsa. Pe scurt, seful statului bulgar avea doua palarii, subliniind si mai apasat atitudinea umila, de cersetor.

Legenda

Cat de importante pot fi explicatiile la o fotografie ? Oare imaginea in sine

nu e suficienta? inainte de a raspunde, sa ne reamintim ca exista trei niveluri de lectura a unui ziar: ilustratia si legenda (explicatia ei), elementele de titrare (sapou, casete) si lectura propriu-zisa a textelor.

Ilustratia deschide in adevaratul sens al cuvantului un ziar, primele informatii fiindu-ne oferite de legenda: despre cine sau despre ce este vorba si unde a avut loc evenimentul? Iata de ce nu trebuie sa dispretuim acele randuri stinghere ce insotesc o fotografie.

Atributiune a secretarului de redactie; legenda se concepe in ultima faza a elaborarii ziarului. Presiunea timpului sau lipsa de inspiratie pot fi com­pensate printr-o decizie de moment si un truc simplu (de pilda, sa apropiem grafic fotografia de titlu). Chiar daca nu avem legenda, uneori, titlul poate fi un bun substitut, explicand suficient ilustratia.

Legenda devine obligatorie in cazul fotografiilor banale. O explicatie inteligenta poate fi salvatoare. Ea se comporta ca un intertitlu (scurt, dinamic, informativ si incitativ deopotriva), fara a i se substitui in vreun fel⁷. Prin urmare, putem identifica mai multe tipuri de legenda:

rezumativa In plina discutie despre alegerile anticipate, putem insoti fotografia premierului Tariceanu cu o simpla afirmatie rezumativa: "Alegerile raman pe mai departe indecise

ironic-sanctionatorie (prin joc de cuvinte). in acelasi context politic si sub aceeasi fotografie, vom scrie: "Alegerile - decizia indeciziei'. Sau parodic: "Decizia mea este irevocabila - mai asteptam

de tipul decalcului si al jocului de cuvinte: "Mincinasul reales la al 4-lea Congres';

metaforica: "Tornada indeciziei face ravagii la Guvern^

absurda: "Minte sau spune adevarul? Raspunsul este da' ;

paradoxala: "Alegerile - o schimbare cu 360 de grade'. Sau: "Nu avem nevoie de niste alegeri care se impun'.

In legenda putem repeta elementele de informare dezvoltate in text, dar fara a mistifica, fara a insinua o alta cheie de lectura a faptelor. Este profund imoral ca, in text, sa citim, fara alte precizari, ca un oarecare politician a provocat un accident rutier si in legenda fotografiei politicianului cu pricina sa fie scris: "Pasibil de inchisoare, dupa ce s-a suit beat la volan'.

Atat legenda, cat si ilustratia trebuie sa respecte reguli deontologice ferme. Altfel, ziarul castiga in agresivitate si pierde foarte mult din credi­bilitate. Minciuna si falsul au picioare scurte.

Presiunea timpului, stresul sau neatentia pot genera greseli mai mult sau mai putin grave. Oricat am dori, este cu neputinta sa le evitam. Importarii este ca aceste greseli sa nu fie comise cu buna stiinta. Este cunoscut cazul lui Andrei Gheorghe, care, dintr-un impuls rebel si cvasi-sinucigas, afirma intr-un interviu ca, din cand in cand, se drogheaza. Articolul cu pricina a aparut pe prima pagina si, alaturi, tehnoredactorul a plasat fotografia impricinatului surprins in timp ce fuma, adaugand si o legenda lamu­ritoare : "Andrei Gheorghe, la o marihuana, impreuna cu prietenii'. Conteaza mai putin ca rebelul om de presa fuma o tigara banala sau "iarba'. Cateva zile mai tarziu, Gheorghe era convocat la Procuratura si amenintat cu ani grei de puscarie. Iata cum excesul de zel al unui tehnoredactor poate distruge cariera, linistea sau onoarea presupusa a unui om.

NOTE

Pentru a da un titlu bun, trebuie sa constientizam mai intai functiile
sale:

A te face sa vezi. Este o functie de anunt, de apel: iata un nou text, o noua lectura a faptelor. Pentru a fi vazut, un lucru trebuie sa sara in ochi, sa fie reperabil inca de prima data si sa-1 intelegi inainte de a-1 citi. Literele groase limiteaza numarul de semne. Economia caracterelor tipografice impune selectie si fraze sacrificate.

A te face sa stii. Este functia declarativa a titlului: sa spui esentialul despre ceea ce dezvolti in articol. Un titlu informativ enunta elementele specifice faptului. Un titlu-comentariu exprima sau sugereaza o opinie, o nemultumire, Un titlu-magazin indica deopotriva obiectul si sensul reportajului.

A te face sa vrei. Este functia incitativa, aperitivul care invita la degustare. Cititorul trebuie sa simta ca dincolo de titlu il asteapta lucruri si mai grozave. Aceasta functie nu poate fi rupta de celelalte. Este gresit sa credem ca doar scurtimea titlului incita la un supliment de lectura. Dorinta de lectura este sustinuta de celelalte elemente de titrare (vezi J. de Broucker, 1995, p. 83).

"Daca un titlu incitativ nu functioneaza, atunci poate fi eliminat. El nu se programeaza si nici nu se fabrica pe banda rulanta. Presupune multa inspiratie, «un salt calitativ». E vorba despre combinatii noi de cuvinte si de idei []. Un bun titlu incitativ trebuie sa contina mult suspans, surpriza, poezie, viata sau placere intelectuala. Punctul de plecare poate fi un cuvant-cheie, simbolizand evenimentul, situatia, povestea. «in rezumat, despre ce este vorba ? » Sa ne punem aceasta intrebare mereu.' (J. de Broucker, 1995, p. 84)

"Titlurile-rubrica, ce bareaza paginile interioare, reprezinta varful unei arborescente ce poate focaliza lectura la mai multe niveluri []. Aceasta structura ierarhica nu este informationala prin ea insasi. Arborele rubricilor dezvolta o enciclopedie care face parte din cultura ziarului. Titlurile-rubrica sunt nume fara determinant si lipsite de predicat. infatisate din punct de vedere lingvistic, acestea nu sunt nici fraze, nici produsul; transformarii unei fraze. Statutul lor este comparabil cu cel al obiectelor dintr-un catalog. Nu pot constitui enunturi autonome . De fapt, titlurile-rubrica reprezinta o informatie de gradul al doilea, o meta-informatie.' (M. Mouillaud, J.-F. Tetu, 2003, p. 126)

Imaginea are nenumarate roluri, care, de regula, sunt complementare.
Amintim cateva dintre ele:

Rolul informativ. Orice fotografie spune ceva. Surprinzand un gest sau o situatie de viata, putem spune ca fotografia informeaza. Secretarul de redactie decide si alege ilustratia, intrebandu-se ce spune si ce aduce in plus fotografia. Completeaza textul, il repeta sau il contrazice? Este cu totul exceptional ca o imagine fara text sa fie explicita si siesi suficienta.

Rolul documentar. Imaginea poate fi descriptiva. Este cazul desenului, al hartii geografice, dar si al fotografiilor care infatiseaza eroul unui reportaj. Luata ca atare, imaginea favorizeaza participarea cititorului la eveniment. Imaginea se constituie astfel intr-o proba, un mijloc de autentificare. Oricat de avantat am scrie despre dezastrul ecologic de la Rosia Montana, cititorul se va simti usor mintit fara ilustratia textului. Oricum, va fi neincrezator. Nu cumva exagereaza autorul ? Din pacate, rareori imaginea se ridica la nivelul textului si invers.

Rolul simbolic. O imagine bine aleasa poate inlocui o intreaga realitate: suferinta oamenilor dupa inundatie, urmarile unui conflict interetnic etc. in domeniul desenului, observam o anume codificare a semnificatiei: funda rosie pentru cadou, bradul impodobit pentru Craciun etc.

Rolul de divertisment. Vinietele sau micile desene invioreaza o pagina sau un text mai arid. La rigoare, imaginea vrea din capul locului sa amuze. Este cazul caricaturilor sau al fotografiilor umoristice.

Rolul decorativ. Se intampla ca un text sa nu aiba, din diferite motive, ilustratie. Pentru a rupe monotonia paginii, putem gasi un desen, o fotografie decorativa, fara nici o pretentie informativa (vezi J. de Broucker, 1995, p. 88).

Text scurt (cel mult o fila) care imbogateste articolul principal, fara sa ingreuneze lectura. El poate oferi: portretul persoanei citate in articol, date istorice, statistici, fisa documentara, scurt interviu, un reportaj expres etc. De regula, este plasat inaintea articolului principal. Poate fi, deci, autonom (eventual, cu titlu separat) si poate fi inteles fara a mai citi articolul de baza (vezi M. Voirol, 1992, p. 39).

Unul dintre procedeele majore ale manipularii il reprezinta analogia. Fotografia raspunde curiozitatii cititorului, dar mai ales ii permite sa-si fundamenteze increderea, mai mult decat cunoasterea. "Fotografia nu este decat un semn privilegiat al realului. Continutul acestor semne este relativ nediferentiat: semnul este cel care conteaza.' (M. Mouillaud. J -F Teta, 2003, p. 89)

Prin urmare, simbolistica si semnificatia (inclusiv, conotatiile) devin mai importante decat insasi realitatea surprinsa pe pelicula Principalul vehicul de orientare al semnificatiilor unei fotografii il reprezinta analogia (cu un fapt anterior, cu un eveniment notoriu petrecut in alta parte etc).

(7) Roland Barthes (1964) distinge doua functii principale ale textului raportat la imagine: de fixare si de legatura. "Textul nu mai urmareste identificarea imaginii, ci interpretarea. El impiedica dezvoltarea sensurilor conotate, orienteaza cititorul spre semnificatiile posibile ale imaginii, I determina sa abandoneze unele semnificatii si sa retina altele.' (R Barthes, 1964, p. 32)

sa se creada ca orice text jurnalistic este o amestecatura de tehnici si procedee, pe care doar inspiratia si talentul semnatarului o ordoneaza, ii da un sens. Asa arbitrare cum par, genurile au niste reguli si niste trasaturi dominante, un anume echilibru intre informatie si comentariu, intre laptele prezentate si subiectivismul asumat al ziaristului.

Atent si dornic de afirmare, tanarul jurnalist poate si trebuie sa invete aceste reguli, scurtand astfel lungul drum al vorbei catre fapta.