Diversificarea si expansiunea celei de-a 'patra puteri'. Tiparul. Scurt istoric

Diversificarea si expansiunea celei de-a 'patra puteri'. Tiparul. Scurt istoric

Primul tipar a fost presa de lemn inventata de Gutenberg, in anii 1442-l443. Acest mecanism a fost folosit pana la inceputul secolului al XIX-lea. in anul 1900, Charles Stanhope a experimentat la Londra, prima presa de metal. Cu timpul, presele actionate manual nu mai satisfac. Inginerul Hoe din New York concepe prima masina de tiparit, care realiza 2.000 de exemplare pe ora. Friedrich Koenig este cel dintai care face ca masina de tiparit sa fie actionata de forta aburului, impreuna cu Bauer, in anii 1811-l814. Iar cel dintai ziar tiparit cu ajutorul acestei noi tehnologii, a fost numarul din 28 noiembrie 1814, al ziarului The Times, in anul 1824 apare prima masina cu 4 cilindri, iar in 1827, prima masina cu 6 cilindri ( 9.600 de exemplare pe ora), de care beneficiaza intaiul, tot ziarul The Times.

Evolutia tiparului se realizeaza in doua directii: sporirea automatizarii si cresterea productivitatii, intamplator, in anul 1905, americanul Rubel descopera procedeul ofset. Cel dintai ziar tiparit in ofset apare in Elvetia, in anul 1923. in prezent, plumbul - ca element esential in procesul de imprimare (copiere) - practic, a disparut, fiind inlocuit cu procedeele fotografice.

in teritoriul actual al Romaniei, tiparul este adus din sudul Dunarii, curand dupa descoperirea lui de catre Gutenberg, in timpul domniei lui Radu cel Mare, datorita calugarului Macarie, originar din Muntenegru. Acesta intemeiaza la Manastirea Dealu o tipografie in care primele tiparituri datand din 1508 si 1510, sunt un LiurghJarsavon si un Octoih.

Urmarile descoperirii tiparului sunt pe larg analizate de Marshall McLuhan [1975; 23]: 'Odata cu Gutenberg, Europa intra in faza tehnologica a progresului, faza in care, schimbarea insasi devine norma arhetipala a vietii sociale.

Tiparul a tins sa transforme limbajul intr-un mijloc de perceptie si exploatare, intr-un bun de consum. Extinzand reglementarea si fixarea limbajelor, tiparul a creat uniformitatea nationala si centralismul guvernamental, dar, totodata, si individualismul, si opozitia fata de guvern. Tiparul a frant vocile tacerii'

In mod evident, posibilitatea (tehnologica) a multiplicarii unui singur text, a favorizat nu numai raspandirea volumelor, ci, posibilitatea concreta a presei de a exista, pur si simplu.

Asadar, ziarul (fr: Journal; it: giornale; sp: diario; ziar = cotidan) isi face triumfal, intrarea in scena. Aparitia ziarului este rodul aparitiei tiparului (1438). in China, 'tiparul este cunoscut de mai multe secole; asa se face ca dinastia Tang care a condus China intre anii 618-907, a putut lansa pentru public o gazeta oficiala intitulata Ti pao.' [Jean-Noel Jeanneney, 1997; 21].

In Europa Occidentala, aparitia presei este plasta in secolul al XVII-lea. Mai intai la Anvers (Olanda), apare o foaie numita 'Stirile recente'. Peste putin timp, apar astfel de foi la Basel, Strasbourg, Frankfurt, Berlin, Hamburg, Stuttgart, Praga, Koln, Amsterdam. La Londra, primul saptamanal apare in 1622, iar la Paris, in 1631; la Florenta in 1636, la Roma in 1640, la Madrid in 1661, iar la Sankt Petersburg, in 1703.

'Alaturi de ziarele de interes general de tip «gazeta», care prezinta deopotriva informatii militare, politice, economice, se contureaza celelalte doua categorii: publicatiile de cultura si cele de divertisment, bogate in fapt divers.' [Jean-Noel Jeanneney, 1997; 23].

In Romania, 'Calendarul Dintai de la 1731, tiparit cu o suta de ani inaintea Curierului Romanesc al lui Ion Heliade Radulescu si Albinei Romanesti a lui Gh. Asachi, ambele in 1829, considerate momente de ctitorie, confera presei [romane] o varsta de doua veacuri si jumatate.' [Victor Visinescu, 2000; 25]. in perioada 1713-l918 sunt inventariate aproximativ 8000 de titluri 'scoase de romanii de pretutindeni, unii din provinciile de sub stapanire straina, altii prizonieri in lagarele din Rusia, Germania sau Italia, altii emigranti in exil, alaturi de confrati apartinand minoritatilor etnice din vechile granite ale Statului Roman sau din Romania Mare de dupa Decembrie 1918.' [Victor Visinescu, 2000:25].

Dupa anul 1989, au putut fi inregistrate 65 de ziare (cotidiene) - 1990; iar in perioada dintre 1991-l994, numarul acestora a crescut pana la 102 titluri (1992). [Cf. Marian Petcu, 2000; 281].

Aventura devenirii ziarului drept o 'hrana' cotidiana, este captivanta, in istoria presei mondiale, aceasta devenire poarta, in functie de ariile culturale, denumiri diferite: Penny Press/ Journal a un sou (= ziarul de un banut). Yellow Journalism (jurnalismul galben) sau, in contemporaneitate, cu aplicare mai ales in Marea Britanie, tabloid.

Penny Press, in anul 1833, Benjamin Henry Day (1810-l889), 'parintele penny press' lanseaza New York Sun, apoi New York Herald si New York Tribune [Richard Weiner, 19961.

in New York Sun - care costa l cent, se vindea pe strazi si care in decurs de un an a atins un tiraj de 10.000 de exemplare - puteau fi citite story-uri despre oamenii obisnuiti si stiri locale. Cand apare New York Sun, in metropola existau deja 11 ziare, in 5 ani de aparitie, New York Sun atinge tirajul de 30.000 de exemplare, mai mult decat toate celelalte la un loc. in anul 1841, Horace Greely lanseaza New York Tribune. El introduce ideea de a separa stirile de opinie, realizand editorial page (pagina editorial), asa cum o stim (si) azi, in ziarele americane, in anul 1851, lansand New York Times, Henry J. Raymond introduce interpretarea stirilor. Asa se naste mai intai Interpretative Reporting.

Se considera ca Penny Press Era dureaza intre anii 1833 si 1865. Din perspectiva istoriei sociale, Michael Schudson in Discovering the News: A Social History of American Newspapers (1978) considera ca 'Penny Press a exprimat si a construit cultura unei societati de piata democratice, o cultura care nu facea loc diferentelor sociale sau intelectuale'. [Cf. Stan Le Roy Wilson, 1992; 156-l59].

Yellow Journalism Era (amer: Epoca Jurnalismului Galben) Perioada Yellow Journalism este cuprinsa intre 1865-l900. Alti istorici ai presei nord-americane numesc aceasta perioada (acest tip de jurnalism), New Journalism (Noul Jurnalism), fara insa ca aceasta din urma denumire sa se impuna in aceasta acceptiune, in anul 1889, The World a fost intaiul ziar care a folosit petele de galben in desenele umoristice. Cel mai mare succes 1-a avut desenul reprezentand un pusti stirb, dezmatat. El este Yellow Kid (Pustiul Galben), creatia apartinandu-i desenatorului Richard F. Outcault.

Pentru ca deja tirajele populare depindeau de retetele publicitatii, popularizarea produsului trebuia sa devina si mai senzationala, in viziunea lui Michael Emery [1996; 194], aceste tehnici de senzationalizare a produsului (ajutate de progresele tehnologice care permiteau inca din anul 1893 tiparirea in culori) au fost folosite si pentru stiri, titluri si, mai ales, continutul lor, inca mai senzational decat al penny press, incat - afirma autorul - ' Yellow Journalism, in ce are mai rau, era un nou jurnalism lipsit de suflet.'

Trambitand grija pentru oamenii simpli, Yellow Journalism nu avea mari scrupule in ceea ce priveste acuratetea. Principalul reprezentant al Yellow Journalism este William Randolph Hearst, si sugestia lui Michael Emery este ca nevoia de a-l concura pe Joseph Pullitzer l-a impins catre Yellow Journalism.

Pe scurt, sexul, crima, crima pasionala, abordarea stiintelor si a istoriei din perspectiva romantioasa, biografia romantata, parapsihologia, astrologia, ocultismul - iata campul semantic si 'stilul' acestui tip de ziare. Mai mult: intrucat evenimentele cu un asemenea grad de senzationalism nu se produc in ritmul cotidian al aparitiei ziarului, de multe ori, evenimentele sunt inventate.

Treptat, in terminologia actuala a teoriei presei, se impune abordarea unei noi evolutii a presei populare, cunoscuta pana acum, in functie de ariile culturale la care ne raportam, sub denumirea Penny Press sau Yellow Journalism sau Journal a un sou. Aceasta noua abordare se refera la fenomenul numit tabloid.

Tabloidul: ziar a carui suprafata este aproape jumatate fata de cotidianul format mare. Conotatia care ne intereseaza aici, este insa aceasta: tabloidul este corespondentul contemporan al presei populare, in care crima, sexul si dezvaluirile senzationale din intimitatea personalitatilor publice, si tratarea lor cu insistenta, pe spatii ample (Vd. Hard News) constituie elementele definitorii. Fenomenul tabloid se intalneste practic, oriunde in acest moment, insa un loc cu totul aparte il ocupa Marea Britanic.

O serie intreaga de factori, in principal politici si sociali au o contributie semnificativa asupra specificului fenomenului tabloidului in Marea Britanie: in primul rand, 'nici una din Constitutiile [britanice care s-au succedat de-a lungul istoriei] nu a acordat media britanice un rol specific [comparabil cu Amendamentul Nr. l la Constitutia SUA, de exemplu], si nu exista o lege a presei. Libertatea de exprimare se bazeaza pe Declaratia din secolul al XVIII-lea cu referire la ceea ce era desemnat ca fiind «drepturile din nastere ale englezilor liberi», in plus, peste 250 de texte de lege limiteaza [accesul la informatie si] difuzarea informatiei. [Michael Bromley: Grande-Bretagne. Un systeme imparfait in Medias Pouvoirs, 1998; 68].

Pe de alta parte, 'Marea Britanie este pe cale sa incorporeze in legislatia ei, Articolul 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care garanteaza protejarea vietii private, precum si Articolul 10 care apara libertatea de exprimare' Ansi reticenta este accentuata. [Pascale Violette-Compton, Auto-controle. Les Aleas de l'Autocontrole de la Presse Britanique in Medias Pouvoirs, 1998; 152].

Concomitent, de-a lungul ultimelor decenii, comunicarea guvernamentala oficiala a fost tot mai riguros si profesional organizata, de unde scepticismul unor teoreticieni care 'sustin ca atunci cand politica este astfel ambalata [rod al Relatiilor Publice si al marketingului politic], relatiile dintre guvern si media devin aranjamente secrete, deci mai putin relatii de adversitate' Mai mult: in acest moment, beneficiind de un buget de circa 23,5 milioane de lire sterline, guvernul britanic a creat Central Office of Information, 'o agentie specializata avand rolul de a consilia guvernul in campanii de publicitate si marketing' [Bob Franklin, 1999; 18; 21].

Toate aceste fapte pun in discutie existenta/eficienta jurnalismului de investigare si, in acelasi timp, deschid calea catre senzationalizare. Un loc cu totul special il ocupa intruziunea in viata privata (membrii familiei regale, ministrii, parlamentarii) prin orice mijloace, ceea ce este echivalent cu incalcarea probata a unui intreg set de norme etice. Fotografierea nepermisa a Printesei Diana intr-o sala de gimnastica, prin mituirea proprietarului salii. Argumentul jurnalistilor: au urmarit sa demonstreze precaritatea masurilor de protectie a printesei. Sau: pornind pe urmele unui zvon care sustinea ca parlamentarii primesc bani de la lobbysti pentru a face interpelari in Camera Comunelor, in concordanta cu telurile grupurilor de interese respective, au reusit sa prinda in aceasta capcana doi parlamentari, dupa care au urmat demisiile rasunatoare. Sau trucarea pe computer a unei fotografii, din care reiesea un act erotic explicit, avand-o drept eroina, tot pe Printesa Diana. in fine, prin folosirea frauduloasa a unor imprimate cu antetul guvernului, au obtinut dovada ca o serie de demnitari aflati in misiuni oficiale peste granita nu isi achitasera nota de plata la hotel, scandal soldat din nou cu demisii spectaculoase.

Si enumerarea exemplelor de acest fel este departe de a fi epuizata. Argumentarea jurnalistilor implicati/ provocatori ai acestor scandaluri de presa materializate in tiraje exorbitante, are doua componente:

1) In esenta, obiectivul lor este sa se puna in slujba publicului, care are astfel dovada ipocriziei/abaterilor de la morala ale unora din conducatorii sai;

2) Publicul insusi cere astfel de dezvaluiri senzationale, dovada materiala constituind-o rata vanzarilor tabloidelor.

Daca toate aceste dezvaluiri scandaloase/ socante din teritoriul vietii private sunt 'sarea' tabloidelor, relatarea crimelor este 'piperul'. O analiza aprofundata a vizibilitatii crimei in media britanice (in principal in tabloide) ajunge la concluzii ingrijoratoare.

'Discursul media este saturat de crima - noteaza John Muncie in Exorcising demons. Media, Politics and Criminal Justice [in Bob Franklin (ed), 1999; 174]. Ne-am astepta ca acest discurs sa traseze o granita intre ordine si dezordine. In realitate insa, relatia dintre crima [din realitate] si mediatizarea ei este departe de a fi atat de simpla.'

in primul rand, datorita faptului ca se realizeaza o asa-numita statistica informala: 'in anul 1981, crima in ziare reprezinta 45,8%, in vreme ce statistica politiei indica 2,4%. La Birmingham, jafurile si talhariile reprezinta mai putin de 6% in statistica politiei, in vreme ce in ziarele locale, ele reprezinta 52,7%. in plus, apare tendinta de apune in legatura rasa cu crima'

Nu in ultimul rand: 'daca in anul 1996, la nivel national, crima se ridica la mai putin de 8% conform statisticilor oficiale, intre anii 1993-l996, 96% din populatia Marii Britanii considera ca rata criminalitatii a crescut, si ca numarul celor incarcerati din aceste motive a crescut cu 50%'

' Criminalul este mereu prezentat ca fiind violent, imoral si intruchiparea amenintarii la ordinea publica'

Aceasta reflectare este, evident, deviata. ' Violenta in familie, conditiile nesanatoase de lucru, poluarea sunt si ele fenomene care conduc la suferinte sociale, dar mediatizarea lor este mult mai modesta. Acelasi lucru, cu privire la coruptie, abuzurile statului, nerespectarea drepturilor omului'

Senzationalizarea (excesiva) obtinuta prin spatiile ample acordate si simplificarea (tot excesiva) - reducerea la eternele contrarii bine/rau - iata explicatiile principale ale distorsionarii (estetizarii din perspectiva postmodernista) a realitatii sociale in tabloide [John Muncie, in Bob Franklin (ed), 1999; 175; 185].

Reluand firul cronologic, este de subliniat ca aproape concomitent cu raspandirea presei populare, se impune un nou tip de publicatie, care avea sa inregistreze o cariera cat se poate de spectaculoasa, chiar (sau in special) in acest moment: magazinul.

Magazin (Fr: magasin; it: magazzino; engl.-amer: magazine). Termen care denumeste publicatiile saptamanale.

Istoric. Specializare. SUA.

Devenirea acestui medium specializat este cat se poate de spectaculoasa. Cel dintai magazin in limba engleza, The Review, apare la Londra in anul 1704, datorita celebrului Daniel Defoe (autorul tot celebrului roman Robinson Crusoe). Prima publicatie care are in titlu cuvantul magazin ar fi Gentiemen's Magazine, in SUA, cel dintai magazin apare in 1741 la Philadelphia, datorita lui Andrew Bradlord si Benjamin Franklin: American Magazine ora Monthly View of the Politica! State of the British Colonies (3 aparitii), apoi General Magazine (6 aparitii) si, in fine, Historical Chronicle for all the British Plantations in America, toate cu un continut aproape in intregime preluat din magazinele britanice.

Stan Le Roy Wilson [1992; 125] noteaza ca cel dintai magazin care ar putea fi considerat ca fiind specializat, apare in 1743: The Christian History. Dezvoltarea magazinului este deocamdata lenta in SUA, datorita analfabetismului. Prima parte a secolului al XIX-lea marcheaza insa, timpuriu, aparitia unor titluri care aveau sa devina celebre, precum Saturday Evening Post (1821). Acest magazin avea sa apara saptamanal pana in anul 1969.

Daca in anul 1825 apareau mai putin de 100 de magazine, in 1850 apar 600. Evolutia continutului magazinului este destul de asemanatoare cu aceea din Europa.

in anul 1815, Harriet Beecher Stowe publica in North American Review in foileton, celebrul roman Coliba Unchiului Tom (Uncie Toms Cabin). Alte doua magazine celebre apar in prima jumatate a secolului al XIX-lea: Harpers (1850) si Atlantic Monthly (1857) - pentru ca dupa Razboiul de Secesiune (1865), specializarea magazinului sa se impuna. Apar Ladies Home Journal, McCalls, Woman s Home Companion, iar in deceniul 1880-l890, magazinele de interes general care, totodata, (si) prin pret, apartin presei populare: Cosmopolitan, Saturday Evening Post, McClures.

Muckraking Era - sfarsitul secolului al XIX-lea - inseamna in acelasi timp, conturarea stramosilor atat al Investigative Reporting (Jurnalism de Investigare = ancheta jurnalistica), cat si al Noului Jurnalism (New Journalism). Harpers Weekly- 1870 - ataca coruptia politicienilor din New York; The Arena abordeaza problemele ghettourilor si ale prostitutiei. Lincoln Steffens, Ida Tarbell, Ray Stannard Baker, David Graham Philips, Upton Sinclair, iata semnaturile cele mai proeminente care contureaza curentul muckraking, pana in preajma primului razboi mondial.

Un nou salt in evolutia magazinelor americane se petrece incepand cu anii 20 ai secolului trecut. Continutul magazinului sufera schimbari care corespund acelora petrecute in societate: apar dreptul la vot al femeilor, prohibitia; urbanizarea se accelereaza, creste totodata si criminalitatea, morala devine mai permisiva. Este epoca jazz-ului, a automobilului, a freneziei care vor fi intrerupte doar de marea criza mondiala economica a anilor 30 si, de-abia mai tarziu, de al doilea razboi mondial. Domina textele despre entertainment (amuzament) si stilurile de viata (life style) in defavoarea acelora consacrate afacerilor si oamenilor politici.

Apar in 1922 Readers Digest, in 1925, New Yorker, in 1933, Newsweek, in 1936, Life (axat pe fotojurnalism), in 1937, Ebony.

Anii 50 marcheaza declinul (cvasi-definitiv) al magazinului de interes general in favoarea unei specializari din ce in ce mai riguroase sub presiunea publicitatii.

Clasificarea magazinelor se regaseste de altfel, in orice manual consacrat publicitatii. Conform Gale Directory of Publications and Broadcast Media -l990 - in SUA apar 12.205 de magazine, fata de 6950 in 1950, dintre care numai 800 sunt magazine de interes general. Iar US Industrial Outlook imparte magazinele in consume magazine, business Publications si arm magazine.

Tirajele/circulatia unei intregi serii de magazine sunt impresionante. In anul 1994, Modem Maturity avea 21.116.000 de exemplare, Readers Digest -l5.126.664; TVGuidel4.037.062 National Geographic- 9.203.709; Better Homes and Gardens- 7.613.661; Time - 3.424.858; People-3.252.641; Sports Illustrated-3.252.641; Newsweek 3.158.617 etc.etc., magazinele absorbind 5,4% din retetele publicitare. [Cf. Kathleen Hali Jamieson et al, 1997; 372; 192].

De altfel, relatia spatiu redactional - spatiu publicitar in magazinele destinate publicului feminin este uluitoare. Glamour (aprilie 1990): 339 de pagini, din care 63 de pagini non-publicitate. Vogue (mai 1990): 319 de pagini, din care 38 de pagini non-publicitare. Redbock (aprilie 1990): 173 de pagini, din care 44 de pagini non-publicitate.