Etapele investigarii

Etapele investigarii

Simplificand, am putea spune ca doua sunt planurile in care poate fi ierarhizata activitatea jurnalistului de investigare, Un plan general - valabil pentru orice jurnalist: realitatea, asa cum este ea, cunoscuta de jurnalist si transmisa publicului.

Al doilea plan este specific.

Mai intai, jurnalistul de investigare se afla de la bun inceput intr-o atitudine sceptica, apoi de adversitate fata de varianta oficiala asupra realitatii.

'Pentru a construi o definitie operationala a reportajului de investigare de maine, trebuie sa incepem cu aceasta observatie. Te afli aici ca sa spui cum se petrec lucrurile, nu cum afirma declaratiile oficiale ca se petrec? [Paul N. Williams, 1978; 6].

Aceasta adversitate nu este personala, nu tine nici de interesele de grup, ci este o modalitate de aparare a binelui public. Este vorba deci, despre o viziune asupra menirii de serviciu public a acrului jurnalistic si, totodata, de o atitudine riguros etica.

3) Finalitatea investigarii este una singura: eliminarea disfunctiilor, odata dovedite.

4) Pe scurt, intr-o forma sau alta, tinta jurnalismului de investigare este coruptia.

Ce este coruptia? O spune David Burnham de la New York Times, dupa ce a investigat timp de un an si jumatate, coruptia in politia new-yorkeza:

'Coruptia - afirma David Burnham - este mult mai mult decat o tema morala. Este, in realitate, o fisura a birocratiei. Coruptie inseamna ca birocratia nu poate recruta oamenii potriviti, ii atrage pe cei nepotriviti si ii respinge pe cei potriviti, inseamna ca disciplina este trimisa la naiba, inseamna - cu siguranta - ca legile sunt subminatei

Care ar fi principalele puncte ale traseului jurnalistului catre adevar?

1) De cele mai multe ori, aventura investigarii porneste de la o soapta, de la un zvon. Un singur element care se confirma on the record poate fi suficient pentru aprofundarea cercetarii, intrebarile obsedante ale jurnalistului sunt doua: Cine detine aceasta informatie? Cine este dispus sa o transmita on the record1

2) Pistele numeroase care conduc in directii diferite vor fi treptat reduse la o tema specifica [- cristalizarea unghiului de abordare], ce va face obiectul textului principal.

3) in acelasi timp, regula de fier a jurnalismului actual: 'scrie cu cititorul tau in minte', va fi tot timpul respectata, atat in etapa colectarii informatiei, cat si in momentul redactarii. Altfel spus, trebuie aflat punctul de intalnire al celor doua aspecte: Cui foloseste? si Cine citeste?

4) Aprofundarea informarii (investigarea) inseamna, de fapt, cercetarea in detaliu/in profunzime a contextului. De unde rezulta ca o energie apreciabila va fi cheltuita de catre jurnalist, cu cercetarea documentelor si

cu interviurile de context. De subliniat ca - din perspectiva acuratetei informarii - fiecare element de context (cifre, actiuni tangente etc.) va fi verificat prin incrucisarea surselor.

5) Asemanarile acestui demers cu acela al cercetatorului arhivelor, cu al detectivului si, in ultima instanta, cu ancheta judiciara in care sunt cautate probe, dovezi, nu poate scapa nimanui. Rigoare, initiativa si perseverenta, iata calitatile principale puse la lucru.

Toate firele, toate pistele, toate informatiile partiale trebuie, intr-un sfarsit, sa conduca la o singura problema principala si la o singura persoana. Este persoana cheie care - de cele mai multe ori - va fi interlocutorul jurnalistului in interviul tinta (vd. Interviul, supra).

Luciditatea jurnalistului de investigare este sinonima - aparent paradoxal - cu sansa si curajul. Pentru ca, in orice moment, investigarea se poate bloca: adica, ceea ce parea a fi subiectul anchetei, nu se confirma. Invocam sansa, in conditiile in care acest blocaj apare in momentele initiale ale investigarii. Si invocam curajul, pentru ca blocajul poate interveni dupa luni intregi de cercetari. Si atunci, textul - in conditiile jurnalismuui profesional - nu se justifica. Este un risc pe care atat jurnalistul (ca persoana) cat si editorii (ca institutie) si-l asuma.

8) Regula si istoria investigarilor care s-au bucurat de succes impun ideea ca textul numit ancheta va fi publicat in momentul in care cercetarea a fost incheiata (adica, in momentul in care au fost adunate toate informatiile pertinente/verificate/ adevarate). A proceda altfel, inseamna fie a bloca accesul la alte informatii, fie a pune institutia de presa in situatia jenanta pentru prestigiul ei, de a-si cere scuze. Cazul cel mai recent, scandalul caruia celebrele CNN si Time i-au cazut victime, publicand 'informatii' foarte grave in legatura cu folosirea de catre CIA a gazului sarin in anul 1970, impotriva unor presupusi dezertori - informatii care s-au dovedit false. [Laura Lica, 1998; 25].

Etica reportajului de investigare este mai incerta/dilematica decat in multe alte situatii jurnalistice, pana cand impactul publicarii anchetei nu confirma utilitatea investigarii.

'Dilema etica este clasica- afirma David Anderson si Peter Benjaminson [1976; 6]. Este condamnabil daca jurnalistul face investigarea, si condamnabil daca nu o face. Aparitia textului va soca sensibilitatea etica a multor persoane. Neaparitia lui ii va permite celui corupt sa-si continue activitatea ilegala.'

Informatia fiind de regula ascunsa (inclusiv prin legi si regulamente care circumscriu notiunea si gradele secretului), investigatia se desfasoara de multe ori, la limita eticii si a legislatiei. Singura modalitate de aparare a jurnalistului de investigare vizeaza evitarea conflictului de interese in toate palierele lui, inclusiv in sfera 'dreptului moral' de a denunta pacatele, precum: adulter, bautura, droguri etc.

Cel mai important mod de a denunta cu indreptatire, este corecta evaluare a raspunsului la intrebarea: Cui foloseste? Unui grup? Sau binelui public?

Rezulta din toate acestea, relativitatea axiologica a acestui tip de demers. Ceea ce este departe de a sugera ca jurnalismul de investigare nu este extrem de important, fie si prin presiunea pe care o exercita prin indeplinirea functiei de supraveghere.

10) Odata publicata ancheta, intrebarea fundamentala atat a jurnalistului, cat si a publicului este: Si acum, ce urmeaza? 'Guvernul se va clatina si justitia se va pune in miscare? Anumite persoane vor fi trimise in inchisoare? Se vor destrama unele casatorii? Sumele ilegal insusite vor fi inapoiate fondurilor publice? [Paul N. Williams, 1978; 5].

in mod normal, justitia va verifica, la randul ei, toate aceste informatii publicate. Altfel spus, se va autosesiza. Numai ca, de fiecare data, cand chestiunea este complicata (si o ancheta este cu atat mai rasunatoare cu cat miza este mai mare), reactia se contureaza dupa multa vreme. De unde, frustrarea (jurnalistului si a publicului) care au sentimentul neplacut ca nimic nu se schimba, nimic nu se intampla. Rasunatorul scandal (de presa si nu numai) Watergate este o exceptie aproape neverosimila.