Exista un stil jurnalistic?

Exista un stil jurnalistic?

Jurnalistul intra in contact cu cele mai diferite domenii de activitate, care se concretizeaza prin actiuni/evenimente specifice (care vor deveni texte in media), si prin limbaje specifice. Cititorul ziarului/magazinului (ascultatorul radio/telejurnalului) nu este obligat sa fie jurist, chimist, medic, biolog, finantist sau psiholog in acelasi timp. De unde, necesitatea ca jargonul fiecarei profesiuni sa fie tradus fidel, intr-un limbaj accesibil. La fel, limbajul strazii, argoul. Ceea ce nu inseamna ca in textul publicat nu pot sa apara, cand este nevoie, termeni de specialitate sau termeni apartinand argoului, in fine, cititorul nu asteapta o metafora in locul unei informatii. Enuntul: 'La miting a participii o mare de oameni - contine o metafora al carei continut informational este incert, in schimb, enuntul: 'La miting au participat 3.000 de oameni" - contine o informatie. De aici nu rezulta ca folosirea metaforelor (sau a altor tropi) este (complet) interzisa intr-un text jurnalistic.

Pe scurt, vom nota pentru moment ca exista un stil jurnalistic diferit in ceea ce priveste gradul de expresivitate si modul de articulare, de stilul literar (apartinand literaturii de fictiune: roman, nuvela, dramaturgie etc.), dar diferit si de 'gradul stilistic zero', care se caracterizeaza prin 'absenta oricaror artificii si a oricaror intelesuri suplimentare dintr-un enunt.' [Ion Coteanu, 1973; 51].

in fapt, simplificand la maxim, exprimarea jurnalistica sta in fiecare clipa sub semnul a ceea ce Tudor Vianu [1968; 32] a numit 'dubla intentie a limbajului'.

'Cine vorbeste «comunica» si «se comunica». O face pentru altii, si o face pentru el. in limbaj se elibereaza o stare sufleteasca individuala si se organizeaza un raport social. Considerat in dubla sa intentie, se poate spune ca faptul lingvistic este in acelasi timp «reflexiv» si «tranzitiv». Se reflecta in el omul care il produce si sunt atinsi prin el toti oamenii care il cunosc. () Cele doua intentii ale limbajului stau intr-un raport de inversa proportionalitate. Cu cat o manifestare lingvistica este menita sa atinga un cerc omenesc mai larg, cu cat creste valoarea ei «tranzitiva», cu atat scade valoarea ei «reflexiva», cu atat se imputineaza si paleste reflexul vietii interioare care a produs-o.'

Situata intre cele doua stiluri (al artei literare/al fictiunii si al stiintelor), exprimarea jurnalistica imprumuta din valentele expresive ale celei dintai si din rigoarea rece a limbajului stiintific, de foarte multe ori, imbinandu-le.

In acest context, Violette Morin [1969, apud Albert Kientz, 1971; 69-70] formuleaza o serie de nuantari importante. 'Scriitura de presa- afirma autoarea - este o scriitura in miscare. Ea se face mijloc de transport, fie pentru a transporta evenimentul la cititor, fie pentru a-l transporta pe cititor pe teren. Apar performante echivoce. Spune da si nu in acelasi timp, prin repetitie, prin omisiunea sistematica a ceea ce, aparent, este detaliu. () In vreme ce romanul actualizeaza un eveniment pe care il alege, intr-o textura pe care isi propune sa o respecte [roman politist, Bildungsromann, roman sentimental etc.], reportajul respecta evenimentul [realitatea care se desfasoara in afara vointei jurnalistului], intr-o textura pe care si-o alege.'

De notat insa ca notiunea stil jurnalistic este destul de vaga, si datorita extensiei corelatiilor sale date de diversitatea cvasi-nelimitata a situatiilor reale pe care le reflecta media. Marcii personalitatii autorului textului i se adauga aceea a diferentelor dintre media. Din aceasta perspectiva, exista un stil de agentie, unul de televiziune, un stil radiofonic, un stil al presei tiparite, toate aceste variante avand numeroase puncte de interferenta. Doua asertiuni par insa a intruni consensul:

Stilul jurnalistic este o derivare (unii o numesc degradare) a stilului literar;

2) Exista o anumita uniformizare stilistica care deriva din standardizarea produsului/textului mediatizat. Accentul se muta de la personalitatea semnatarului, la continutul mesajului, de la cum se spune, la ce se spune.

Rigorile deadline-ului, ale limitelor de spatiu/timp si existenta publicului heteroclit impun drept calitati ale stilului jurnalistic concizia, varietatea (care decurge in primul rand din varietatea realitatii; aceasta impune varietatea lexicala si de exprimare), accesibilitatea, claritatea, acuratetea. Reportajul, mai ales Grand Reportage (re)aduc - numai in ce priveste scriitura - stilul jurnalistic in proximitatea stilului operei de fictiune.

Pentru ca toate aceste chestiuni care devin tot mai complexe si mai diversificate sa fie si mai clare, credem ca este utila o succinta trecere in revista a evolutiei istorice a media.