Universitatea Bucuresti

Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii

Anul univ.

FOTOJURNALISM

CURS OPTIONAL - ID

Tutorat 1

1. Momente importante in aparitia fotografiei

Aparitia materialelor si a aparatelor necesare pentru realizarea fotografiei a fost datorata experimentelor si cercetarilor facute de oamenii de stiinta din diferite epoci. Nu putem sa nu remarcam descoperirile accidentale ; Aristotel descopera faptul ca intr-o camera obscura, daca pe unul din pereti era un mic orificiu, pe peretele opus se obtinea o imagine destul de neclara a peisajului sau obiectelor din afara, luminate de soare. Acest fapt a starnit interesul oamenilor de stiinta si in 1570, italianul Porta explica fenomenul si perfectioneaza aceasta camera obscura prin montarea unei lentile in orificiul din perete, obtinand o imagine mult mai clara, proiectata pe un ecran plasat in distanta focala a lentilei. Aceasta descoperire a dus la perfectionarea aparatelor si a obiectivelor cu care se putea obtine o imagine, dar marele dezavandaj era ca imaginea nu putea fi retinuta. Cei avantajati de aceasta descoperire erau pictorii vremii, care-si puteau schita viitoarele picturi.

In anul 1727 Johan Heinrich Schultze, profesor de medicina la o universitate din Nurnberg, a descris un experiment in urma caruia un terci care continea clorura de argint s-a inegrit sub actiunea luminii. Chimistul suedez Scheele studiaza apoi, prin 1777, actiunea luminii asupra sarurilor de argint, care vor sta la baza descoperirii si perfectionarii viitoarelor materiale fotosensibile, cu ajutorul carora se va obtine si pastra imaginea obtinuta prin fotografiere. O problema destul de importanta a fost si pastrarea imaginilor, pentru ca de obicei acestea, obtinute pe suprafete sensibile la lumina, erau pastrate pentru putin timp, fixarea imaginii nefiind posibila.

In anul 1822, Niepce a reusit un procedeu de fixare a imaginii folosind ca suport o placuta metalica pe care era depus un strat fotosensibil de bitum de Iudeea. Acesta era expus indelung la lumina solara, dupa care bitumul neexpus era dizolvat intr-o solutie cu ulei de lavanda. Colaborarea lui Niepce cu Daguerre duce la perfectionarea procedeului de fixare. Daguerre a folosit placi de cupru argintate, tratate cu vapori de iod si astfel iodura de argint formata a devenit mult mai sensibila la lumina, fiind suficiente cateva minute de expunere, dupa care era fixata in clorura de sodiu. Anul 1835 reprezinta un moment important, apare dagherotipul, inventie remarcabila a momentului care este analizata de o comisie a Academiei Franceze, formata din personalitati stiintifice, si recomandata pentru a fi pusa la dispozitia intregii omeniri.

Dupa anul 1840, englezul Talbott introduce asa numitele placi umede, iar din 1871 medicul englez Maddox le inlocuieste cu placi uscate, care contineau bromura de argint inglobata in gelatina. Acestea puteau fi pastrate mai mult timp pana la prelucrare si erau mai usor de prelucrat. Fabricarea acestor placi a trecut in sarcina firmelor specializate si s-au inregistrat noi evolutii ale calitatii, ajungandu-se pana la introducerea unor coloranti in stratul de gelatina pentru obtinerea primelor diapozitive care redau imaginea in culori naturale.

Fotografia devine prezenta si la noi in tara prin aparitia primilor fotografi in Bucuresti. In Vestitorul romanesc din l9 martie l843, isi anunta prezenta "madam Wilhelmina Priz", care avea atelierul "pa Podu Mogosoaiei, langa biserica cu bradul (Boteanu-n.n.), in casele lui Chladek".

Inventia fotografiei a creat entuziasm si la noi in tara, mentionat in articolelor publicate in Albina romaneasca, Cantorul de avis (l839) ori Gazeta de Transilvania (l840). In anul l842, de exemplu, Gazeta de Transilvania facea cunoscuta sosirea in Brasov a lui Godefried Bart, cu "elliograful, adeca zugravitoriul sau sciitoriul cu razele soarelui", de fapt un aparat de tip Daguerre, cu care se puteau realiza portrete "ce au cea mai neasteptata asemanare cu originalul", deoarece "insasi natura este zugravul".

Primul aparat fotografic cunoscut si utilizat in Romania pare sa fi fost cel ce a apartinut Colegiului Sfantul Sava din Bucuresti, achizitionat in anul l840 la indemnul directorului Eforiei Scolilor, Petrache Poenaru.

Si in orasele mari, cum ar fi Oradea, intalnim fotografi. Putem remarca aparitia atelierelor lui Benedek Mor si Lajonek Janos(1862), precum si pe cele ce apartineau pictorilor-fotografi Kiszel Istvan (l863) si Fekete Sandor(l884), cel din urma devenind "Fotograf al Curtii Imperiale". Acestia foloseau metoda Dagurre, rezultatul fiind dagherotipiile care erau imagini fixate pe placi metalice, de o foarte buna calitate, la care timpul de expunere varia intre l5 si 20 minute, iar exemplarele erau unice, ele nu puteau fi multiplicate ca in prezent.

Numarul fotografilor din capitala a crescut an de an, astfel incat la l859 functionau cinci ateliere detinute de W.Wollenteit, Beilig, Otto si Jean Beillig, Zipser si Fritz, J.Marie, precum si nu numar necunoscut de fotografi ambulanti. Fotografii ambulanti foloseau acele camere obscure, de dimensiuni apreciabile, care afereau posibilitatea prelucrarii placilor intr-un timp relativ redus, oferind satisfactie deplina celui care a pozat si pleaca acasa cu o fotografie.

Potrivit lui Carol Gobl (Anuarul Bucurescilor) in anul l900 lucrau 3o fotografi, in anul l906(F.Dame, Bucharest en l906), 38 fotografi. Anuarul Bucurestilor din anul l9l8, realizat de Jacques Roth retinea, ca fiind reprezentative, 11 ateliere foto- Barasch, Cohen Iancu, L.Capsa (Foto Modern), Korh S., Legat Jean (Foto Venus), F.Mandy (Fotografia Curtii Regale), Oppelt W., Julietta, Weiss O.,Weissman L., Gluckman Herman. O alta sursa documentara, Anuarul de adrese din cuprinsul municipiului Bucuresti, realizat de Agentia de Publicitate Rudolf Mosse, prezinta in editia sa din anul l936, 52 ateliere / studiouri foto . Spre comparatie, amintim ca in Londra au functionat in anul l841 trei studiouri foto, 66 in anul l855, l55 in anul l857 si peste 200 in 1861 (Com. St., Marian Petcu, ANI, 23 martie 2002).

2. Mijloace de inregistrare a imaginii in fotografie

Daca ne propunem o trecere in revista a momentelor descoperirii mijloacelor tehnice necesare realizarii unei fotografii trebuie sa mentionam ca fiecare are un rol foarte important. Aparatul de fotografiat, materialele fotosensibile folosite si aparatura de reproducere dau produsului final calitatea. Manevrarea necorespunzatoare a acestora poate duce la ratarea unor momente unice, irepetabile, care trebuiau imortalizate si nu au fost, din cauza neatentiei sau a lipsei de minime cunostinte tehnice in fotografie.

2.1. Aparatul de fotografiat clasic (pe film)

Aparatul de fotografiat este o copie, mai putin reusita, a ochiului uman, organ complex care a ajuns in evolutia omului la un inalt grad de perfectiune. Ochiul reprezinta cel mai perfectionat aparat cu ajutorul caruia este perceputa si prelucrata imaginea din exterior. Cristalinul este o mica lentila care preia imaginea prin corneea transparenta si o proiecteaza pe retina. In functie de cantitatea luminii, irisul dilata pupila atunci cand lumina este slaba sau o contracta atunci cand lumina este puternica, pentru a lasa cantitatea optima de lumina sa patrunda catre retina. Este cunoscut faptul ca la eclipsele de soare, oamenii sunt indrumati sa foloseasca filtre speciale, pentru a proteja retina de razele puternice ale soarelui. Astfel, putem spune ca ochiul poate fi considerat cel mai perfectionat aparat de fotografiat, care face claritatea imaginii automat, regleaza diafragma in functie de cantitatea de lumina si percepe culorile mediului inconjurator cel mai fidel.

Evolutia aparatului de fotografiat a fost conditionata de perfectionarea sistemelor optice, care au dus la confectionarea obiectivelor performante, de calitatea sticlei din care sunt confectionate prizmele si oglinzile, care ajuta la pozitionarea corecta a imaginii si nu in ultimul rand de perfectionarea componentelor mecanice. In prezent se poate spune ca evolutia tehnicii a permis realizarea fotografiei cu ajutorul camerelor digitale, metoda moderna si eficienta, dar limitata inca de posibilitatile reduse, din anumite puncte de vedere, pe care le ofera aceasta noua tehnologie.

Varietatea tipurilor de aparate foto a fost dictata de scopul in care a fost produs un anumit tip de aparat. Unui amator ii este suficient un aparat cu performante si pret reduse, pe cand unui profesionist aparatul trebuie sa-i asigure toate facilitatile si reglajele necesare pentru diferitele situatii si conditii de mediu in care este nevoit sa fotografieze. Astfel, pentru o clasificare cat mai buna a aparatelor de fotografiat vom avea in vedere doua criterii: sistemul de vizare si dimensiunea imaginii, elemente esentiale in tehnica fotografica, in functie de care au fost create mai multe tipuri de aparate.

Sistemul de vizare este un element necesar, pentru ca fotograful cauta sa pozitioneze cat mai corect subiectul in cadru, sa-si compuna imaginea si sa faca claritatea, fara a expune filmul la lumina. Daca ne amintim de fotografii ambulanti, putem mentiona sistemul simplu de vizare folosit de acestia la aparatele tip "box", acea cutie prevazuta cu un obiectiv si o panza neagra pentru a proteja expunerea la lumina a materialelor fotosensibile. Imaginea preluata de obiectiv era proiectata pe un geam mat, pentru a putea realiza un cadraj bun si o claritate (punerea la punct a distantei). Dupa ce erau reglati acesti parametrii, fotograful punea hartia in cutie, protejat de acea panza neagra, in spatele obiectivului, dupa care facea expunerea luind un capac de la obiectiv pentru a lasa lumina sa patrunda spre hartia fotografica, sau apasand pe un declansator la aparatele mai perfectionate din aceasta generatie. Tehnica a evoluat si au fost construite aparate mult mai performante cu sisteme de prizme si lentile pentru vizare.

Cel mai simplu aparat este acela cu vizare laterala, vizare facuta printr-un sistem optic plasat lateral fata de obiectivul care proiecteaza imaginea catre negativ. Distanta optima pana la subiectul fotografiat este apreciata de fotograf, astfel incat nu totdeauna poate fi exacta si cu toate ca obiectivul are o mica toleranta, de cele mai multe ori sunt compromise unele imagini prin faptul ca sunt neclare. Constructorii au incercat o remediere a acestei deficiente prin plasarea unui sistem optic de apreciere a distantei, telemetrul, care ofera posibilitatea aprecierii mai corecte a distantei pana la subiect. Principiul de functionare al telemetrului se bazeaza pe sistem optic care semnaleaza distanta corecta prin suprapunerea a doua imagini in campul vizual.

O alta incercare de a perfectiona sistemul de vizare a fost aceea de a plasa doua obiective pe placa frontala a aparatului; cu ajutorul unuia se viza subiectul, iar cu celalalt se facea expunerea pe negativ. Nici acest sistem nu s-a dovedit eficient, pentru ca dimensiunea aparatului crestea foarte mult prin plasarea celor doua obiective pe un singur aparat. In acelasi timp la aceste aparate cu vizare laterala poate sa apara -eroarea de paralaxa-, fenomen care se manifesta prin diferenta dintre imaginea incadrata corect la vizare si cea obtinuta pe film, unde poate sa apara incorect cadrata. Acest fenomen este cauzat de faptul ca axul vizorului este paralel cu axul obiectivului care proiecteaza imaginea pe negativ, dar nu coincid, astfel incat apar diferente intre cadrajul initial si cel obtinut pe film.

Singurul sistem care a dat rezultate mai bune este acela cu vizare directa, prin obiectiv. La acest tip de aparat sunt evitate aproape in totalitate erorile. Imaginea preluata de obiectiv este reflectata de oglinda si preluata de vizor, dar imaginea apare inversata stanga-dreapta, ca in oglinda. Aparatele de fotografiat reflex cu pentaprizma au eliminat si acest dezavantaj, astfel incat constructorii au preferat acest sistem de vizare. La acest tip de aparat cu acest tip de vizare putem remarca trei momente importante:

Diafragma este deschisa pentru a fi imaginea suficient de luminoasa, iar oglinda asezata diagonal pe axul obiectivului preia imaginea si o transmite catre vizor pentru a se putea realiza claritatea;

Se apasa pe declansator. In acest moment diafragma se inchide la valoarea stabilita de fotograf, oglinda se rabateaza pentru a lasa lumina sa patrunda catre negativ prin obturatorul care se deschide, pentru a se inregistra imaginea;

Se obtureaza din nou camera obscura a aparatului si se deschide diafragma pentru a se putea regla claritatea in vedere unei noi expuneri.

Constructorii de aparate s-au folosit si de multe descoperiri din domeniul electronicii, pentru ca fotograful trebuie sa faca mai multe masuratori inainte de a fotografia. Astfel, incorporarea unui exponometru care masoara cantitatea de lumina sau a unui motoras, care incarca filmul pentru a trece la urmatoarea fotograma, reprezinta facilitati care usureaza munca fotografului, in special al fotoreporterului care este nevoit de multe ori sa traga cadre succesive, pentru a retine momente semnificative.

Aparatul de fotografiat reprezinta o combinatie de sisteme optice si mecanice la care fotograful trebuie sa faca anumite reglaje cu multa exactitate. Exista insa si aparate construite special pentru amatori, cu putine reglaje, foarte usor de menevrat, dar cu performante destul de reduse. Acestea sunt aparate din material plastic, foarte usoare, au doar un singur buton, cel de declansare, iar obiectivul are o distanta focala care permite fotografierea la distante mai mari de 1,5-2 metri fara a fi necesara reglarea claritatii. Diafragma si timpul de expunerea sunt reglate automat de exponometrul incorporat. Cu acest tip de aparat totul devine foarte simplu, nu este nevoie decat sa apesi pe declansator si trebuie sa recunoastem ca majoritatea amatorilor prefera acest tip de aparat. Sloganul comercial lansat de George Eastman "Dumneavoastra apasati pe buton, restul il facem noi s-a dovedit eficient pentru comert, dar nu si pentru creatie in fotografie. Se va putea observa in activitatea practica de realizare a unei fotografii, cat de importante sunt toate reglajele facute manual, in urma unor masuratori, ale diafragmei sau timpului de expunere, pentru obtinera unei fotografii de calitate.

Dimensiunea imaginii este un alt element important de care se tine seama in constructia unui aparat fotografic. Si acest detaliu a reprezentat o preocupare a constructorilor, deoarece cu cat suprafata pe care este imprimata imaginea fotografica este mai mare cu atat calitatea este mai buna si putem realiza fotografii in pozitiv de dimensiuni mai mari. Exista aparate care folosesc negative de dimensiuni mari (13/18 sau 18/24 cm), dar acestea sunt folosite numai in studiourile foto, pentru obtinera unor fotografii de dimensiuni mari. Dintre aparatele folosite de obicei in fotografie putem mentiona trei tipuri:

Aparatele foto care folosesc film de 16mm sunt de dimensiuni reduse, usor de transportat si accesibile amatorilor care nu trebuie decat sa-si incarce aparatul cu filmul incasetat si sa apese pe declansator. Este clar ca la aceasta dimensiune nu se poate avea pretentii prea mari in ceea ce priveste calitatea. Dimensiunea negativului fiind foarte redusa, fotografiile obtinute in pozitiv nu pot fi marite prea mult, deoarece imaginea se disipeaza la marire si devine neclara.

Aparatele pe 35 mm sunt folosite pe scara larga atat de amatori cat si in fotografia de presa. Dimensiunea negativului de 35 mm este considerata o dimensiune medie cu bune rezultate.

Aparatele pe 60 mm sunt preferate pentru realizarea portretelor. Aceste aparate au dimensiuni mai mari, fiind mai mare si dimensiunea fotogramei, dar numarul de fotografii inmagazinate pe un film este mai redus. Castigul este obtinut la calitatea pozitivele obtinute care este mult superioara celorlalte dimensiuni, datorita suprafetei mai mari pe care s-a inregistrat imaginea. De pe aceste negative se pot realiza pozitive de dimensiuni mult mai mari.

Obiectivul poate fi considerat elementul optic cu o contributie hotaratoare la performantele unui aparat de fotografiat si implicit la calitatea fotografiilor obtinute. Unui amator toate notatiile de pe un obiectiv pot sa nu-i sugereze nimic, dar unui profesionist acestea devin elemente de care tine cont.

Caracteristicile unui obiectiv sunt date de constructor si mentionate chiar pe obiectiv, pentru a avertiza utilizatorul. Acestea sunt urmatoarele:

distanta focala, data in milimetri si notata in partea frontala;

unghiul de cuprindere -exprimat in grade;

luminozitatea obiectivului;

distanta minima de fotografiere;

campul de profunzime.

Distanta focala este reprezentata de distanta dintre centrul optic al obiectivului si pelicula pe care se imprima imaginea fotografica. Din aceasta distanta focala rezulta unghiul de cuprindere al obiectivului, reprezentat de posibilitatea de cuprindere a mai multor elemente in imagine fara sa se modifice distanta fata de subiect. Intre distanta focala si unghiul de cuprindere exista un raport invers proportional. Astfel, cu cat distanta focala este mai mare cu atat unghiul de cuprindere este mai mic. Este usor de inteles ca fotoreporterul este pus de multe ori in situatia de a fotografia in spatii reduse si nu are posibilitatea de cuprindere a mai multor elemente (persoane) in imagine decat daca schimba obiectivul si foloseste unul cu unghi mai mare de cuprindere.

In functie de distanta focala, obiectivele pot fi clasificate astfel:

obiective standard de 50 mm, cu un unghi de cuprindere de aproximativ 46 de grade;

obiective weitwinkel sau wide angle, de 35 mm, cu unghi de cuprindere de 62 de grade;

teleobiective de 135 mm, cu unghi de cuprindere 18 grade;

transfocatoarele cu distanta focala variabila si implicit cu unghiuri de cuprindere variabile intre anumite limite.

In interiorul fiecarei categorii de obiective exista anumite variatii in ceea ce priveste valorile, astfel incat nu trebuie inteles gresit ca acestea sunt standard, valorile optime sunt alese de obicei de constructor si de scopurile in care au fost produse. Exista insa si obiective speciale care sunt livrate la cerere si pot fi schimbate cu obiectivul standard al aparatului de fotografiat, atunci cand este necesar. Putem mentiona obiective cu unghi mare de cuprindere de 120 de grade si a celor de 180 de grade (denumite si ochi de peste), cum exista si la teleobiective valori de pana la cateva grade, dar in aceste cazuri apar alte inconveniente, cum ar fi deformarea imaginii in centru si scaderea luminozitatii la marginile fotogramei. De fapt scaderea luminozitatii reprezinta inconvenientul principal la obiectivele cu unghi mare de cuprindere. La un obiectiv weitwinkel luminozitatea scade pana la 1:22.

Luminozitatea obiectivului este data de calitatea sticlei si a numarului si diametrul lentilelor folosite la constructia unui obiectiv. Montura lentilelor in obiectiv si a materialelor folosite lipirea lor dau o anumita transparenta obiectivului. Trebuie stiut ca atunci cand lumina trece prin lentilele obiectivului se inregistreaza unele reflexii parazitare pe suprafetele sticlei si prin aerul dintre lentile, astfel incat se pierde o parte din energia luminoasa. Exista obiective slabe, din acest punct de vedere, la care se pierde cam 40 din cantitatea de lumina. Si aceasta caracteristica este notata pe obiectiv, exprimata sub forma: 1,8 sau 1,4. De fapt aceste notatii sunt rezultatul raportului 1:2 sau 1:1,4. Obiective mai putin luminoase sunt cele cu valori de 1:10, iar cele cu o luminozitate foarte buna sunt cele care ajung chiar la 1:1,2. Trebuie sa mentionam faptul ca obiectivele stadard sunt cele mai luminoase.

Distanta minima de fotografiere este reprezentata de distanta minima de la care se poate fotografia cu o claritate buna a imaginii. Astfel, exista obiective cu distanta minima de 0,20 metri, dar si aparate cu distanta de 2 metri. Este clar ca la cele cu distanta de 2 metri nu se poate lua o imagine clara sub aceasta distanta, cu toate ca uneori este nevoie de o imagine detaliu de la o distanta mult mai mica.

Pe obiectivul aparatului de fotografiat sunt incorporate si alte inele pentru anumite reglaje necesare inaintea fotografierii. Reglarea claritatii este notata in metri si modifica distanta fata de negativul fixat in aparat pentru a pune imaginea la punct, adica reglarea claritatii. Aici se poate observa ca este mentionata distanta minima, dupa care distantele marcate pana la o limita (ex: 15 m) si apoi urmeaza semnul infinit ( ∞ ) care ne avertizeaza ca de la 15 m imaginea este clara pana la infinit.

Inelul diafragmelor este plasat deobicei langa camera obscura si este marcat de la valori mici -2 pana la -22, valori care indica cat de deschisa sau inchisa este diafragma. Trebuie remarcat faptul ca daca valoarea inscrisa pe inel este mai mica, diafragma este mai deschisa. Diafragma este forma de iris si se regleaza in functie de datele furnizate de exponometru si sunt in stransa corelatie cu viteza (timpul de expunere). Exponometrul masoara cantitatea de lumina reflectata si in functie de aceasta cantitate ofera operatorului diferite variante de combinare a diafragmei cu timpul de expunere pentru o expunere optima a negativului. Daca presupunem ca lucram cu un negativ de 21 grade DIN, la o iluminare normala vom avea urmatoarele variante posibilie pentru reglarea diafragmei si a timpului de expunere prezentate in tabel..

Timpul de expunere reprezinta perioada de timp cat obturatorul ramane deschis pentru a lasa lumina sa patrunda catre negativ. In limbajul de specialitate timpul de expunere poate fi exprimat si ca viteza, pentru ca reprezinta viteza cu care este expus negativul intr-un timp prestabilit.

Paleta destul de larga a acestor timpi exprimati in secunde si unitati de secunda devine necesara in anumite situatii speciale. Astfel, putem mentiona ca atunci cand vrem sa fotografiem cladiri si oameni, timpii de expunere sunt cei folositi in mod curent, dar cand vrem sa fotografiem obiecte care se deplaseaza cu viteze foarte mari, trebuie sa folosim timpi de expunere foarte mici (500 sau chiar 1000). Uneori chiar si in aceste conditii imaginea apare neclara, cu linii pe fondul bine definit al obiectului care se deplaseaza. Putem afirma in acest caz, ca si in fotografie se poate reda miscarea, cu toate ca in fotografie imaginea este statica. Redam in continuare un tabel cu timpii de expunere disponibili la un aparat performant.

Campul de profunzime este marcat pe obiectiv in apropierea camerei si reda distanta minima si maxima la care se obtine o imagine clara in spatele subiectului fotografiat. Daca ne propunem sa realizam fotografia unui personaj aflat la o distanta de 2-3 metri de aparatul de fotografiat, dar vrem sa fie clar si peisajul din spatele subiectului, pentru ca oricum claritatea se face pe subiectul aflat in apropiere, atunci trebuie sa reglam aparatul pentru a avea un camp de profunzime mare. Acesta se obtine folosind o diafragma cat mai mica (inchisa), 16 sau chiar 22, dar vom observa ca trebuie modificat si timpul de expunere.

In figura ce urmeaza se poate observa ca la cele trei valori ale diafragmei, alese aleatoriu, se inregistreaza diferente destul de mari in ceea ce priveste campul de profunzime. Astfel, la diafragma 2, foarte deschisa, campul de profunzime este intre 4-6 metri, iar la o diafragma foarte inchisa (16) campul se mareste, obtinandu-se o claritate foarte buna intre 2,5 metri si infinit. Presupunand ca subiectul pe care ne-am propus sa-l fotografiem se afla la aproximativ 3 metri, putem fi siguri ca obtinem claritatea dorita si in profunzime, in spatele subiectului, la distante destul de mari. Acesta este motivul pentru care constructorii de aparate fotografice au cautat sa perfectioneze atat constructia diafragmelor cat si a sistemului timpilor de expunere.

Timpul de expunere este uneori foarte lung, poate ajunge pana la o secunda si in aceste conditii trebuie folosite unele accesorii speciale. Avem nevoie de un trepied pe care este pus aparatul de fotografiat si uneori chiar de un declansator flexibil, pentru ca la vitezele mici de expunere camera nu trebuie sa fie miscata. La timpii mici de expunere ( a 125-a sau a 500-a parte dintr-o secunda) fotografierea din mana nu influenteaza calitatea fotografiei, chiar daca cel ce fotografiaza misca putin aparatul la declansare. De fapt, una din regulile aplicate la fotografiere este si acea regula clara care interzice miscarea camerei in momentul cand se apasa declansatorul. In cazul vitezelor mari miscarea aparaului poate fi insesizabila, dar evidenta dupa developarea negativului, astfel incat folositea trepiedului devine o conditie obligatorie. Trebuie sa ne imaginam ca aparatul de fotografiat are obturatorul deschis timp de o secunda sau mai multe si in acest timp este imposibil sa tinem aparatul fara a-l misca.

2.2. Materiale fotosensibile

In categoria materialelor fotosensibile intra atat filmele cat si hartia fotografica folosite in fotografie, care se caracterizeaza prin faptul ca au compusi chimici ce sunt influentati de lumina naturala sau cea artificiala, asa incat protejarea acestor materiale de lumina parazita trebuie sa devina o regula importanta pentru cel care lucreaza in acest domeniu. Filmele sunt protejate de lumina prin incasetare iar hartia fotografica este ambalata in hartie neagra si material plastic de aceeasi culoare, pentru a nu patrunde lumina spre ea. Filmul odata introdus in camera obscura este expus doar prin lumina utila pentru fotografiere, iar hartia este prelucrata intr-o camera, aproape obscura, unde exista o lumina inactinica (pentru ambianta) de culoare rosie, verde sau galbena, de o intensitate calibrata, care nu impresioneaza hartia fotografica. Numai astfel reusim sa ferim materialul fotosensibil de lumina parazita, care voaleaza filmul sau hartia, daca manifestam neglijenta la prelucrare.

Filmul este un material fotosensibil important, pentru ca pe el se inregistreaza imaginea care poate fi transpusa pe hartia fotografica sau poate fi proiectata pe un ecran. Astfel, putem clasifica filmele in functie de dimensiunea aparatului de fotografiat ( 16, 35 si 60 mm), dar si in functie de felul cum se imprima imaginea (negativ sau pozitiv) pe film. Filmele la care se imprima imaginea pozitiva, adica cea reala, sunt filmele reversibile pentru diapozitive, care dupa fotografiere si developare sunt proiectate pe ecran cu ajutorul diapropiectorului. Filmele negative imprima imaginea negativa (unde albul devine negru si invers), pentru ca dupa developare sa poata fi proiectata pe hartia fotografica si sa se obtina imaginea pozitiva.

Daca ne oprim putin la structura filmului vom observa ca este confectionat dintr-un suport transparent, flexibil si cu o oarecare rezistenta la rupere. Pe acest suport sunt depuse urmatoarele straturi:

substratul format din solutie de gelatina dizolvata in acid acetic sau salicilic;

stratul de emulsie cu sensibilitate redusa;

stratul de emiulsie cu sensibilitate ridicata;

stratul protector;

stratul antireflex.

Fiecare dintre aceste straturi are un rol bine definit. Astfel, atat stratul de emulsie cu sensibilitate redusa cat si cel cu sensibilitate ridicata contin gelatina cu cristale din saruri de argint, dar primul este impresionat de cantitati mari de lumina iar celalalt de cantitati mai mici. Aceste straturi dau acele tonuri (nuante) intre alb si negru, care fac din fotografia alb-negru, o fotografie cu care se poate face arta. Stratul protector este cel care asigura protectie la zgarieturi. De fapt exista recomandarea ca pe film sa nu se puna degetele pentru ca poate fi zgariat, dar raman si pete, asa incat cel mai indicat este sa fie tinut intre degete din zona unde este perforatia.

Sensibilitatea filmului reprezinta capacitatea acestuia de a reactiona la lumina. Nu totdeauna conditiile de luminozitate sunt asemanatoare. Luminozitatea este diferita in functie de punctul orar din ziua respectiva, de conditiile atmosferice si chiar de anotimp. Constructorii s-au adaptat la diferitele conditii si au construit filme de diferite sensibilitati. Fiecare constructor a adoptat o anumita unitate de masura a sensibilitatii. Fabricantii germani au folosit gradele DIN, europenii ISO (ASA) si rusii GOST -ul. Intre aceste unitati de masura exista corespondente. Astfel, am putea lua ca exemplu un film de 200 ASA caruia ii corespunde in grade DIN, valoarea de 24. In ceea ce ne priveste, pentru simplificare vom folosi ca unitate DIN -ul care este si cel mai uzual, fiind prezent impreuna cu unitatea de masura americana pe majoritatea negativelor existente in comert.

In functie de sensibilitate filmele pot fi impartite in categoriile urmatoare:

de sensibilitate mica, cu valori cuprinse intre 7-15 DIN;

de sensibilitate medie 18-24 DIN;

foarte sensibilite 27-33 DIN.

Trei grade DIN corespund unei diafragme. Daca negativul este cu 3 grade mai mic, diafragma va fi inchisa cu o gradatie.

Trebuie remarcat faptul ca o alta caracteristica a filmului este granulatia, care creste odata cu sensibilitatea. Granulatia este reprezentata de dimensiunea particulelor de bromura de argint inglobate in emulsia peliculei fotografice. Dupa developarea negativului aceste particule se innegresc in puncte mai mari sau mai mici, astfel incat imaginea luata in ansamblu poate fi formata din puncte foarte fine, mult mai clara sau puncte mai mari care formeaza o imagine mai neclara. Un film de o sensibilitate mica (15 DIN) are o granulatie mult mai mica decat unul de 27 DIN. Este adevarat ca la un film de 27 DIN avem avantajul ca pentru expunere este necesara o cantitate mai mica de lumina, dar apare dezavantajul ca va creste granulatia.  

Factorul de contrast este dat de proprietatea peliculei de a da intensitatea luminoasa a detaliilor, adica diferentele intre alb si negru si toate tonurile (nuantele) ce rezulta din combinarea celor doua culori. Aceasta caracteristica este rezultatul diferitelor retete si cantitatilor componentillor chimici folositi la fabricarea unui film.

Hartia fotografica este formata dintr-un suport opac, care poate fi hartie, carton sau mase plastice pe care au fost depuse substante chimice (clorura de argint, bromura de argint) inglobate intr-o gelatina. Peste acest strat fotosensibil este o depunere de sulfat de bariu (stratul de barita), care da luciu hartiei si protejaza la zgarieturi. Stratul fotosensibil al hartiei intra in reactie cu revelatorul, dupa expunere, particulele de argint innegrindu-se partial, in functie de intensitatea luminoasa. Dupa revelare hartia este fixata cu ajutorul unei solutii de tiosulfat de sodiu (fixatorul), pentru a intrerupe reactia provocata de revelator si a fixa imaginea. Dupa fixare urmeaza operatiile de spalare si uscare. Toate operatiile de expunere, revelare si fixare se fac la lumina de laborator, cu lumina filtrata de filtre speciale.