GENURILE JURNALISMUL DE OPINIE. EDITORIALUL - 'coloana vertebrala a ziarului'

GENURILE JURNALISMUL DE OPINIE. EDITORIALUL - 'coloana vertebrala a ziarului' -

Nici un editorial nu este mai puternic decat faptele dinapoia lui.

Kenneth Ristrom

In cele ce urmeaza, vom urmari acest gen jurnalistic, asa cum s-a conturat el de-a lungul vremii, in presa tiparita nord-americana. Fiind cea mai importanta specie a jurnalismului de opinie, editorialul exprima atitudinea ziarului fata de realitatea politica, sociala, economica etc. Coloana editorial sau pagina editorial (editorial page) sunt considerate, pe drept cuvant, sufletul, coloana vertebrala a ziarului. Pentru ca editorialul argumenteaza opinia, urmarind sa-i convinga pe cititori.

John L. Hulteng [1973; 12] considera ca 'editorialul poate fi si constiinta ziarului si, intr-o masura importanta, constiinta comunitatii', in viziunea lui Reuben Maury si Karl S. Pfeiffer [1960; 95], 'poate cea mai importanta menire a editorialului este realizarea legaturii dintre fapte cu un context mai larg. Fara aceasta legatura, jurnalistul poate fi un bun reporter, dar nu un editorialist. Spre deosebire de reporter, editorialistul este in primul rand interesat de semnificatia faptelor, mai putin de calitatea lor de noutate. Faptele intra intr-un editorial doar cand conduc spre o concluzie logica'.

Campurile privilegiate ale editorialului sunt politica, socialul, economicul, educatia, criminalitatea - infractionalitatea. Ceea ce nu inseamna ca exista vreun subiect interzis editorialului.

Tipuri de editorial (incercare de tipologie)

Spre deosebire de celelalte genuri redactionale, editorialistul are o mult mai mare libertate de miscare in alegerea tonului, a atitudinii. El poate selecta intre diferite tipuri de rationament, poate nara, poate alege intre umor, sarcasm, satira, parabola, parodie. Poate redacta un editorial polemic.

Daca ar fi sa incercam fie si o sumara enumerare a tipurilor posibile de editorial, am putea incepe cu acele texte de opinie care dintr-un motiv sau altul, se bazeaza pe fapte necontrolate (imposibil de controlat), in momente cand atentia/curiozitatea publicului sunt in alerta: editorial ! pronostic, cu ° posibila varianta, editorial ! balon de incercare.

In afara unei atitudini etice corecte (sau la limita ei), am putea aseza editorialul 'persona', al carui centru de greutate este persoana, rolul ei, masca/mastile sale, pe scurt, imaginea. Fie ca intalnim in acest caz un text apasat retoric (persuasiv) sau un portret in care opinia pro/contra a semnatarului textului este cat se poate de vizibila, fie avem accente comparabile cu ale moralistilor, (sau pedagogic/normative), 'personajul' care face obiectul acestui tip de editorial este un exemplu (pozitiv sau negativ) propus cititorilor.

De asemenea, la limita corectitudinii etice, o succesiune de astfel de editoriale se transforma intr-o campanie de presa (laudativa sau critica), cu tot ce decurge de aici, cu referire la dreptul la imagine sau la ceea ce deontologia americana numeste fair comment (= comentariu onest).

Cele mai dificile editoriale par a fi asa-numitele editoriale de serviciu (Exemplu: l Decembrie - Ziua Nationala a Romaniei) si editorialul necrolog.

Pentru ca adevarata performanta profesionala sa fie atinsa de editorialul eseu.

Modalitati de redactare. Etapele realizarii editorialului

Chei de control:

a) Daca demonstratia dezvoltata in editorial se poate reduce la un silogism, textul este corect construit din punct de vedere logic, b) Editorialul 'Iata o problema 'este considerat un text evaziv (nici nu se spune ceva nestiut, nici pozitia autorului/judecata sa de valoare nu este exprimata). Ex: Somajul, iata o problema. Textul devine clar/corect construit cand - pornind de la acest exemplu - poate fi redus la afirmatia: 'Somajul, iata ce credem noi despre aceasta problema', c) Posibilitatea reducerii textului la o singura afirmatie specifica, dupa exemplul de mai sus, demonstreaza corectitudinea constructiei textului, conform regulii: o singura idee-problema = un singur unghi de abordare = un singur text.

Erori de evitat

John L. Hulteng [1973; 80-84] enumera urmatoarele erori: 'Daca putin e bine, mult poate fi prea mult' - cu referire la excesul retoric, la verbiaj; 'Detasarea excesiva; 'Atacul la persoana', ceea ce implica deplasarea accentului de la discutarea-criticarea problemei, la atacarea omului. Acesta

din urma este tot una cu o decadere din demonstratie in pamflet. Este o marca a partizanatului (id est, a criticii neoneste). 'Alterarea problemei: asumarea adevarului pornind de la o premisa inca in dezbatere'.

Reuben Maury si Karl G. Pfeiffer [1960; 25-26] adauga alte erori. 'Pontificarea. A ponti f ic a inseamna a vorbi ca o persoana infailibila. Cand pontifica, editorialistul nu-si respecta publicul'; 'Editorialul sablon'; ' Editorialul cerem!'; 'Pretiozitatea, argoul'. Editorial ui partizan-partinic intr-un ziar/magazin care se declara independent, este propaganda mascata. Iar editorialul care lauda sau critica din ratiuni care tin de 'capitalul imagine' al unei firme, este publicitate mascata.

Termenul american editorial este polisemantic: a) spatiu redactional; b) Editorial classifications - rubrici [social, economic, sport, stiri etc.]; c) Editorial environment - 'continut, ton, filozofie a publicatiei'. Sinonim cu politica redactionala. [Richard Weiner, 1996].

Editorial Page (amer: pagina editorial)

Se considera in general, ca Horace Greely, unul dintre cei mai influenti editorialisti din secolul al XIX-lea, un timpuriu sustinator al abolirii sclaviei, este acela care introduce in anul!841, la New York Tribune, 'ideea de a separa stirile de opinie, realizand editorial page cum o stim azi'. [Stan Le Roy Wilson 1992; 157].

In presa tiparita americana, editorial page are in general, urmatoarea structura: unul sau mai multe editoriale nesemnate abordand tot atatea subiecte; editorial cartoons (caricaturi politice), scrisori catre editor. Asa-numita op-edpage (abreviere pentru pagina opusa editorial page) se pare ca a aparut mai intai in anii 20, la New York World, ideea apartinandu-i lui Herbert Bayard Swope. [Cf. Kenneth Rystrom, 1994; 290].

Op-ed page este deci pagina cu numar impar, contine alte texte de opinie semnate de syndicated columnists pe teme politice de interes national, pe teme culturale etc., si scrisori catre editor, acestea din urma abordand si alte subiecte politice, asa cum le vad cititorii. Prin editorial page si op-ed page se realizeaza concret separarea informarii de opinie in interiorul ziarului. De notat de asemenea, ca editorial page si op-ed page nu sunt primele pagini ale ziarului. Pe de alta parte, editorial page se distinge de column editorial (coloana editorial). Aceasta din urma este similara cu modalitatile europene de publicare si editare a editorialului.

Portretul ideal al editorialistului

Autorul editorialului. De la inceputurile genului si pana in prezent, editorialistul este, de cele mai multe ori, conducatorul ziarului. Datorita complexitatii genului si datorita responsabilitatii etice care decurge din accederea la pozitia indrumatorului - liderului de opinie, se considera unanim ca un bun editorialist devine jurnalistul cu experienta profesionala (dobandita in timp, in departamentul de informare al ziarului, acoperind diferite domenii). Experientei profesionale i se adauga experienta culturala generala si aprofundata in cel putin un domeniu.

Pentru Reuben Maury si Karl G. Pfeiffer [1960; 14-l5], portretul robot al editorialistului ar cuprinde urmatoarele trasaturi: flexibilitate-receptivitate; spirit de echipa; absenta vanitatii; capacitatea de a generaliza corect pornind de la fapte; rabdare, tenacitate, luciditate, simtul umorului si al ironiei, capacitatea de a scrie repede si expresiv in fiecare zi. Toate aceste calitati profesionale-intelectuale nu au insa nici o valoare (pentru public) in afara unei etici clare. Fapt subliniat in nenumarate Declaratii de Principii si in Coduri Deontologice.

Curtis D. MacDougall [1964] citeaza principiile formulate de National Conference of Editorial Writers: '1. Este necinstit din partea editorialistului sa-si fundamenteze editorialele pe jumatate de adevar. Editorialistul ar trebui ca niciodata, in mod constient, sa nu-si insele cititorul, sa nu distorsioneze o situatie, si sa nu aseze nici o persoana intr-o lumina falsa. 2. Editorialistul ar trebui sa exprime concluzii obiective bazate pe fapte, pe greutatea evidentei si pe ceea ce este considerat ca fiind binele public. 3. Editorialistul nu ar trebui niciodata sa fie motivat de interesul personal. () 4. Editorialistul ar trebui sa stie ca nu este infailibil. Ar trebui sa dea cuvantul si celor care nu sunt de acord cu el. 5. Editorialistul ar trebui sa-si revizuiasca cu regularitate concluziile, in lumina noilor informatii. Nu trebuie sa ezite sa le corecteze cand este nevoie. 6. Editorialistul ar trebui sa aiba curajul convingerii bine fundamentate si o filozofie democratica asupra vietii. Ar trebui sa nu scrie si sa nu publice niciodata ceva care ar contraveni constiintei sale. 7. Editorialistul ar trebui sa-si sprijine colegii in tentativa lor de a accede la nivele profesionale inalte. Reputatia sa este si a lor, si in vers '.

Addenda. Recenzia

Specie a jurnalismului de opinie care consta in prezentarea succinta a unui volum nou aparut. Raspunde la intrebarile 'Ce este? si 'Cum este?.

Dintr-o recenzie, nu pot lipsi urmatoarele elemente: datele concrete in legatura cu volumul, cu autorul, cu tema tratata in volum; datele de context semnificative care ajuta la mai buna intelegere a subiectului discutat; evaluarea importantei subiectului, evaluarea importantei volumului discutat.

Recenzia se deosebeste de cronica (literara), prin aceea ca nivelul de generalitate este mai redus. Pe de alta parte, formularea judecatii de valoare o distinge de nota de lectura. Recenzia este importanta atat pentru informarea rapida a cititorului ziarului/magazinului, cat si pentru orientarea lui estetica, orientarea in dinamica miscarilor de idei, dar si prin ajutorul pe care i-l ofera pentru a-si alege modalitatea de a-si petrece timpul liber.

2. In presa tiparita americana, semnificatia recenziei este mai larga. Reviewings se refera la toate textele de opinie consacrate aparitiilor editoriale, dar si spectacolelor, filmelor etc. care contin (obligatoriu) si o judecata de valoare.

In loc de incheiere.

Se spune, adesea, ca jurnalismul este o literatura grabita. Grabita, pentru ca realitatea nu are rabdare, se schimba cu mare repeziciune, iar jurnalistului nu-i este dat ragazul elaborarii ingrijite, indelung slefuite.

Pe de alta parte, cititorul este tot atat de grabit. Curiozitatea il face sa fie nerabdatori. El vrea sa afle imediat ce s-a (mai) intamplat. Ce primejdii noi il ameninta. Ce sperante se intrezaresc. Ce solutii la problemele/intrebarile lui apar. Simte nevoia sa fie la curent si, nu de putine ori, sa se relaxeze.

Oricat de grabita ar fi insa scriitura jurnalistica, nimic nu justifica abaterile de la regulile exprimarii corecte, gramaticale, exacte, accesibile.

Jurnalistul, cel putin acela care a atins un nivel inalt de profesionalizare, a evoluat de-a lungul vremii de la individul vesnic grabit, care intelege partial si superficial, la interlocutorul redutabil al expertilor (sursele lui de informare) si - in sfera jurnalismului de opinie - la pozitia de luat in seama (la limita, de temut), a liderului de opinie.

Nu in ultimul rand, el este adesea un investigator temut care, mai devreme sau mai tarziu, descopera neregulile, disfunctiile, lucrurile necinstite.

Jurnalismul si-a dobandit drept functie fundamentala, pe aceea de serviciu de comunicare, destinat publicului. De aici decurg responsabilitati importante, care nu pot fi indeplinite daca sunt ignorate/deformate cu sau fara premeditare, regulile fundamentale ale profesiunii. Reguli in colectarea informatiei si in punerea ei in forma cea mai adecvata, prin raport cu evenimentul, si cea mai atragatoare/consistenta/satisfacatoare, prin raport cu publicul.

Punerea in forma parcurge etapele redactarii unui text publicistic, etape pe care le-am urmarit pe larg, in capitolele acestei lucrari. De la alegerea cea mai potrivita a cuvintelor, la combinarea lor in enunturi, a acestora din urma in paragrafe, continuand cu alegerea unghiului, a tonului, a planului, si terminand cu titrarea si cu revizuirea/rescrierea textului. Cristalizarea, si apoi pastrarea consecventa a atitudinii autorului sunt de o importanta covarsitoare.

intrebarile care se pot formula sunt acestea: exista un stil jurnalistic? Si daca exista, prin ce se distinge el?

Nu vom relua aici cunoscuta clasificare a stilurilor functionale, utila in felul ei, dar, din punctul nostru de vedere, (poate) prea rigida.

Nu vom intra nici in detaliile stilisticii, pentru ca disciplina este mult prea vasta pentru a o putea aborda aici in toate detaliile si subtilitatile ei dar, mai ales, pentru ca jurnalismul, dupa cum am subliniat mai sus, desi are numeroase puncte de contact cu arta literaturii (fictiunii literare), s-a diferentiat de aceasta intr-atat, incat a devenit altceva.

Jurnalismul nu este literatura. Nici macar literatura grabita.

Jurnalismul este, pur si simplu, o transcriere (care trebuie sa fie cat mai fidela) a realitatii.

Acest lucru impune ca jurnalistul sa dispuna de cu totul alte calitati: spirit de observatie, capacitate de a asculta, empatie, spirit critic, discernamant, responsabilitate etica.

Exprimarea jurnalistica actuala acopera un paradox: jurnalistul este o personalitate accentuata, inclusiv prin capacitatile sale de exprimare, imprumuta o serie de calitati intelectuale, atat de la artist, cat si de la omul de stiinta dar, in acelasi timp, face parte dintr-o echipa (din alta perspectiva, ea este numita elita), inauntrul echipei, el are un rol bine determinat: poate fi reporter sau jurnalist de investigare; poate fi comentator sau editorialist. Poate fi jurnalist specializat in justitie sau in ecologie s.a.m.d. Cu alte cuvinte, originalitatea jurnalistului este standardizata Standardizata prin familiarizarea lui cu un domeniu de activitate, prin apartenenta lui la 'stilul publicatiei. Prin apartenenta publicatiei la un anume tip de medium (agentie, presa tiparita, radio, televiziune etc.).

Pe scurt, doua categorii de trasaturi disting stilul jurnalistic.

Pe de o parte, datorita conditiilor specifice ale producerii textului publicistic, dar si ale receptarii, principalele lui calitati sunt: concizia, varietatea, accesibilitatea, claritatea, acuratetea.

De cealalta parte, domeniul din care textul isi extrage continutul impune tot atatea limbaje de specialitate (jargoane) (eventual, traduse in limbaj obisnuit), cate domenii exista. Este greu de conceput ca intr-o stire din domeniul financiar - bancar pot fi evitati termeni precum dobanda, di vidende, creditele. Este greu de crezut ca intr-un text despre problemele mediului, pot lipsi termeni precum poluare, strat de ozon, deseuri radioactive etc. Asa cum - dupa cum am subliniat - reportajul sau interviul portret permit si chiar cer cuvinte apartinand limbii vorbite, limbajului familiar, regionalisme etc.

Toate acestea, cu referire la jurnalismul de informare.

Expresivitatea textului de opinie nu face altceva decat sa potenteze gandirea autorului: argumentarea explicita si implica spectaculozitatea/ originalitatea/ ineditul asocierilor; ironia; umorul. Nu in ultimul rand, discursul polemic.

Sunt tot atatea planuri stilistice, in care un jurnalist are nevoie sa poata evolua de-a lungul carierei sale. Din aceasta perspectiva, el are numeroase puncte de contact cu scriitorul, nu cu orice scriitor, ci cu scriitorul total. Deosebirea esentiala este ca aceasta competenta lingvistica, stilistica si intelectuala se subordoneaza realitatii. Ea impune - repetam -un tip sau altul de limbaj si de organizare a textului.

Subiectivitatea creatoare este inlocuita de discursul despre realitatea produsa de colectivitate, discurs care se adreseaza colectivitatii.

Nu satisfactia estetica este scopul, ci informarea - si, de aici, integrarea sociala, crearea scarii de valori colective, reperele gandirii cotidiene a omului de azi.

Fiind una din formele principale ale culturii de masa, media au devenit o modalitate prin care convietuirea celor mai diferite segmente sociale devine posibila. Deoarece comunicarea devine posibila.