INTERVIUL DE TELEVIZIUNE

INTERVIUL DE TELEVIZIUNE

Interviul este o conversatie in cadrul careia un jurnalist sau mai multi pun intrebari unei persoane sau mai multor persoane pentru a afla informatii, opinii, explicatii, care permit cunoasterea si intelegerea unui fapt sau a unei situatii.

Interviul nu este nici interogatoriu nici schimb de idei, nici controversa, nici negociere, nici persuasiune asupra intervievatului pentru a accepta opiniile jurnalistului. Prin urmare, cuvantul eu ar trebui sa lipseasca din vocabularul celui care intervieveaza.

Specificul interviului de televiziune

Mediul audio-vizual ofera interviului o serie de particularitati: unele constituie o sansa in plus, altele fac mai dificila munca jurnalistului.

Informatia vizuala: persoana intervievata este vazuta si caracterizata de gesturile pe care le face, de expresia chipului, de modul in care este imbracata, de eventualele accesorii; toate acestea reprezinta un discurs ce se suprapune celui verbal, intarindu-l sau, dimpotriva, contrazicandu-l. Locul unde se desfasoara interviul, prin ambianta sa, poate fi interesant sau nu, adecvat sau nu temei discutate; bine ales, el mareste gradul de interes si ofera un plus de autenticitate.

Informatia auditiva neverbala: sensurile afirmatiilor cuprinse intr-un interviu sunt nuantate semnificativ de intonatie, de ritmul in care se vorbeste, de forta pe care o transmite vocea, de eventualele ezitari si pauze; ambianta sonora da amprenta specifica unui anumit loc.

Tehnica de televiziune: echipa de filmare, video camera si toate celelalte elemente ce tin de tehnica creeaza un cadru artificial pentru dialog; el afecteaza intr-o anumita masura firescul comunicarii - cei intervievati vor fi mai putin naturali (fac exceptie persoanele publice cu experienta intr-ale televiziunii).

Prelucrarea limitata a inregistrarii: spre deosebire de presa scrisa, interviul de televiziune nu poate fi "redactat" decat intr-o mica masura, prin "fonotecare", adica prin scurtarea lui. Nu sunt posibile reformulari ale unei idei, nu este posibil ca intervievatul sa revada forma finala a interviului si sa faca eventuale modificari pentru a completa, corecta sa nuanta o afirmatie.

Etapele realizarii unui interviu de televiziune

1.Decizia de a lua interviul

Aceasta este etapa initiala in care se stabilesc: a)tema subiectului viitorului interviu, b)scopul pentru care se ia, c)persoana care va fi intervievata, d)modul in care se va lua interviul, e)formatul de difuzare, f)durata lui aproximativa.

2.Pregatirea

In general, pregatirea unui interviu presupune:

a)       obtinerea acordului persoanei stabilite, fie, daca este cazul, gasirea unei alte persoane, in situatia in care prima nu este disponibila sau refuza

b)      o documentare asupra temei sau subiectului abordat

c)       o documentare privind persoana ce va fi intervievata

d)      definirea strategiei de urmat si redactarea intrebarilor.

Exista doua moduri de documentare - unul punctual, pentru un anumit subiect, si un altul, general si continuu, ce presupune sa fii la curent cu "actualitatea" unui domeniu mai larg. O buna documentare este prima condtie a unui interviu reusit, ea asigura intelegerea subiectului, permite formularea intrebarilor, precum si stabilirea dialogului.

In cazul interviurilor intamplatoare nu este timp pentru o documentare speciala, ele se bazeaza pe experienta acumulata de jurnalist.

3.Luarea interviului

In functie de modul in care se realizeaza intalnirea dintre echipa de televiziune si persoana intervievata, exista urmatoarele variante:

Interviu planificat - are loc fie in studio, fie pe teren, in urma unei intelegeri prealabile intre jurnalist si persoana intervievata privind tematica abordata;

Interviul in asteptare - se desfasoara cu persoane publice, pe care jurnalistii le-au asteptat, de ex, la sfarsitul unei sedinte importante, pentru a le chestiona in legatura cu ce s-a discutat ori s-a hotarat in cadrul reuniunii respective. Dialogul are loc pe culoare sau pe scarile de la intrare, sub presiunea timpului. In general, nu se pun decat doua trei intrebari, direct la subiect;

Interviul neplanificat - se solicita si se realizeaza pe loc cu ocazia unor evenimente si in legatura cu ele (de ex: premiere, vernisaje, expozitii, greve, proteste etc);

Interviul intamplator - este luat la locul unui accident, incendiu, etc. celor implicati direct sau martorilor;

Interviul smuls - reporterul, secondat de operator (eventual si de sunetist), abordeaza direct persoana pe care doreste sa o intervieveze si despre care presupune sau stie ca nu accepta sa raspunda la intrebari. Daca, de ex, cel vizat iese dintr-o cladire si nu se opresste, reporterul il va urma, incercand in felul acesta sa-l forteze sa vorbeasca. Uneori chiar si tacerea poate fi un raspuns, secventa filmata urmand sa fie prezentata ca atare (ramane de discutat daca si cand o asemenea practica nu incalca drepturile fundamentale ale omului, pentru ca oricine are dreptul de a refuza sa dea un interviu)

Interviul cu camera mascata - este o varianta a celui anterior, de data aceasta nu se filmeaza la vedere; camera este fie ascunsa, de ex intr-o sacosa, fie este tinuta in mana, ca si cum nu ar functiona. (si de aici se pun probleme de deontologie. Fiecare persoana are dreptul la propria imagine. Dar, in acelasi timp, si publicul are dreptul sa stie cine si de ce obstructioneaza, sa zicem o ancheta care urmareste clarificarea unei situatii de interes general. Pentru a inclina intr-o parte sau alta trebuie luate in considerare datele concrete ale fiecarui caz in parte).

Formate de difuzare

Aspectul final al unui interviu, asa cum ajunge el la spectatori, fie ca este transmis in direct fie ca este inregistrat, constituie ceea ce se numeste formatul de difuzare. Iata cele mai frecvente formate de interviuri:

Interviu scurt, inregistrat pe teren, integrat intr-un material mai mare - utilizat indeosebi la telejurnale;

Interviu scurt, cu un invitat in studio, intervievat direct de crainica sau crainicul emisiunii de stiri (ca tehnic posibila, dar utilizata rar, doar cand persoana intervievata nu este disponibila la ora difuzarii, varianta in care interviul se inregistreaza inaintea emisiunii - in absenta unei mentionari explicite pe ecran)

Interviu scurt, realizat in direct, prin legatura video, de catre crainica sau crainicul emisiunii de stiri (cei doi interlocutori apar pe ecran in doua ferestre, cu treceri succesive in prim-plan)

Interviu telefonic realizat in direct sau inregistrat - se utilizeaza mai ales in cadrul telejurnalelor

Pseudo-intervievarea de catre crainic(a) a reporterului care relateaza in direct de pe teren (corespondenta) - se utilizeaza la telejurnale si la transmisiile in direct de la diferite evenimente

Interviuri ample, in direct sau inregistrate, ce ocupa in totalitate sau cea mai mare parte a spatiului unei emisiuni, caracterul interviului fiind determinat de genul emisiunii

Interviuri ample, fragmentate si reordonate conform logicii documentarului, reportajului, anchetei etc de televiziune; este posibil sa se pastreze doar raspunsurile, nu si intrebarile unui interviu, alternandu-le cu fragmente de comentariu; aceasta formula muta accentul de pe dialog pe rememorarea unor situatii si intamplari

Vox populi

Tipologia interviurilor de televiziune

Dupa scopul imediat sau functia interviului se contureaza urmatoarele variante:

a)     interviul de informatie: ofera date, informatii, relatari, precizari, descrieri etc obtinute de la cei implicati in evenimente, de la cei ce le "fac" sau de la martori; ceea ce se urmareste sunt faptele, datele concrete

b)     interviul de interpretare: un specialist sau un comentator specializat, explica si interpreteaza un fapt, incadrandu-l in context, prezinta fapte similare. Specialistul nu-si prezinta propriile sale opinii, ci ofera doar acea informatie pe care ar putea sa o furnizeze oricare alt specialist din domeniu, astfel ca publicul sa inteleaga despre ce este vorba si sa-si formeze singur o opinie. Acolo unde exista puncte de vedere diferite, el le va prezenta corect pe toate, fara sa-si exprime propria optiune

c)     interviul de opinie si comentariul: spre deosebire de interviul anterior, aici tocmai opinia si pozitia personala sunt evidentiate

d)     interviul emotional: arata starea de spirit a celui intervievat - bucuria cuiva care a castigat un concurs, spaima celui care a trecut printr-un accident, furia sau revolta generata de un conflict etc

e)     interviul de atmosfera: caracterizeaza un eveniment, un loc sau o comunitate prin felul in care vorbeste cel intervievat, prin felul in care este imbracat sau prin mimica sa; ceea ce spune este mai putin important; se aseamana cu genul anterior, ambele putand fi considerate, cel putin in parte interviuri de coloratura

f)      interviul de promovare: are ca tel atragerea atentiei publicului asupra unui eveniment cultural, sportiv, social etc

g)     interviul portret: specificul acestui tip de interviu, cand nu se transforma intr-un talk-show, rezida in faptul ca subiectul dialogului este legat chiar de persoana intervievata, urmarindu-se conturarea personalitatii sale..

Un alt criteriu de clasificare este numarul participantilor la interviu. Pe baza lui se disting urmatoarele tipuri de interviu:

a)     un jurnalist, un intervievat - formula obisnuita, cea mai des intalnita

b)     un jurnalist, mai multi intervievati - varianta utilizata in studio, dar si pe teren

c)     mai multi jurnalisti, un singur intervievat - pe langa conferintele de presa transmise ca atare, inregistrate sau in direct, la aceasta formula se recurge atunci cand se intentioneaza sa se dea o anumita nota protocolara intalnirii cu o personalitate

d)     mai multi jurnalisti, mai multi intervievati - aceasta formula descrie conferintele de presa cu mai multi respondenti; este utilizata rar din cauza caracterului ei formal accentuat; poate fi folosita pentru organizarea unei confruntari televizate intre sustinatorii unor pozitii diferite.

Un alt criteriu de clasificare este lungimea interviului:

a)     interviuri foarte scurte - inserturi de la cateva secunde la cateva zeci de secunde

b)     interviuri scurte - doua trei minute

c)     interviuri medii - 4-5 minute

d)     interviuri lungi - 28 de minute si peste

Masura in care un interviu este sau nu protocolar reprezinta un alt criteriu:

a)     interviul neprotocolar - cu oameni obisnuiti

b)     interviul semi-protocolar - cu lideri politici, cu oameni de afaceri, cu functionari superiori, cu directori etc (totusi, exista cu asemenea persoane si interviuri lipsite de formalism - foarte interesante tocmai din aceasta cauza)

c)     interviul protocolar - realizat cu sefi de state, de guverne sau cu conducatori ai unor importante organizatii internationale (ONU, NATO etc)

Pregatirea interviului de televiziune

Scopul interviului - jurnalistul trebuie sa-si precizeze foarte clar scopul pentru care urmeaza sa ia interviul. Va stabili cu precizie de fiecare data ce anume doreste sa obtina de la cel intervievat.

Alegerea persoanei intervievate - criteriul de baza care motiveaza optiunea poate fi enuntat astfel: oricine are ceva de spus, datorita competentei sale, pentru ca ocupa o anumita functie, pentru ca a fost martor la un eveniment. In cazul interviurilor de televiziune, apare o exigenta suplimentara, exista persoane a caror competenta a fost recunoscuta dar care nu sunt buni vorbitori.

Obisnuitii casei - jurnalistul si chiar echipa redactionala din care face parte ajunge la un moment dat la o formula comoda si sigura pentru alegerea persoanei care sa vorbeasca despre o anumita tema. Pentru chestiuni medicale se apeleaza la doctorul X, pentru finante la domnul Y. Aceasta solutie a fost criticata de unii autori pentru ca ii face pe jurnalisti sa nu-i mai caute pe cei care ar avea cu adevarat ceva de spus

Intervievatii si institutiile - persoanele intervievate fac parte dintr-una din urmatoarele trei categorii:

conducatori, reprezentanti autorizati, precum si experti recunoscuti ai unor institutii, organizatii sau fime

cei care, integrati unei institutii, organizatii sau firme, nu ocupa o pozitie inalta in ierarhia interna, ci una de baza, dar care asigura functionarea sistemului

cei care nu fac parte din firma, institutia sau organizatia in cauza, dar o cunosc si pot vorbi despre ea.