Interviul

Interviul

indemnat sa explice numarul mic al interviurilor acordate de-a lungul vietii, Roland Barthes definea interviul de presa ca fiind "agresiunea omului de catre om'. in stilul sau lapidar si inteligent, cunoscutul textualist punea degetul pe rana. Nimeni nu accepta sa patrunzi cu usurinta in intimitatea gandurilor, a sentimentelor si a amintirilor de tot felul. Pentru ca acest lucru sa fie posibil, este nevoie de provocare, de enervare, de reactie.

Orice interviu este un dialog (fie el si mimat), care, fatalmente, se transforma intr-o confruntare. Mai mult decat atat ce putem spune ? Henri Montant (1995) incearca fi reuseste sa ne ofere o definitie mai apropiata de adevar:

Este greu de gasit motivatia acestui gest: mijloc suplimentar de publicitate, ironie subtila la adresa presei comuniste, spirit ludic etc. Cert este ca un ziarist trebuie sa fie pregatit si pentru asemenea situatii inedite: fie sa aiba un reportofon performant pe care sa-1 puna discret in functiune, fie sa-si mobilizeze memoria si, ia terminarea discutiei, sa noteze imediat expresii si idei-cheie ale intrevederii. Este o mare greseala sa redai o discutie purtata in aceste conditii sub forma de intrebari si raspunsuri.' Mult mai corect si mai eficient ar fi sa redactezi un text in stilul indirect liber, incorporand afirmatiile fragmentare in propriul discurs.

Cateva sfaturi

Nu uitati ca ziaristul are nevoie de cateva calitati esentiale pentru un bun interviu: gandire rapida, politete si empatie, formulare clara a intre-barii etc.

Nu incepeti agresiv. Puneti la inceput o intrebare usoara, de control.

Pregatiti in prealabil mai multe intrebari, chiar daca unele dintre ele vor fi inutilizabile.

Faceti o predocumentare serioasa asupra personalitatii intervievatului: opera, biografie, sensibilitati, teme preferate etc.

Din capul locului, formulati clar subiectul. Este descurajam si penibil sa eziti atunci cand interlocutorul intreaba primul: "Despre ce doriti sa discutam? Ce anume va intereseaza?'.

Evitati intrebarile inchise ("Sunteti sau nu de acord cu ? '), complicate sau stufoase, de tip vama ("Ce aveti de declarat? '), complicate, psiho­logizante ("Ce ati simtit cand ? '), pasive ("Cum comentati ? ') sau in oglinda (a repeta interogativ o parte din afirmatia interlocutorului). Atentie: in unele situatii, aceasta reluare, cu scopul de intarire, sporeste increderea si empatia intre parteneri. O nuanta de uimire, de admiratie etc. il fac pe intervievat sa insiste asupra aspectului, sa nu se intrerupa, sa capete un plus de curaj etc.

Evitati elementele de oralitate in exces. Ele pot da impresia nedorita de neglijenta si dezarticulare gramaticala. Impresia de dinamism si viva­citate orala nu sta in cantitate, ci in plasarea corecta si punctata a elementelor de oralitate sau a ticurilor verbale.

Evitati propriile observatii (rade, se misca nervos, isi aprinde o tigara). Textul nu castiga neaparat in autenticitate. Mai degraba, ii da un aer

Fiti insistenti. Nu va dati batuti niciodata. La inceput, oamenii (cu exceptia politicienilor) se codesc mult pana sa accepte interviul. Motivele sunt mai putin importante: jena, vinovatie, teama, lipsa de chef etc. Nu de putine ori, se intampla ca interlocutorul sa doreasca, prin refuzul sau de moment, sa verifice seriozitatea ziaristului. imi amintesc de o discutie cu O vid S. Crohmalniceanu, care marturisea ca a acceptat un interviu in ciuda principiului sau declarat de a nu mai avea nici o relatie cu presa: "A insistat prea mult. M-a sunat in disperare. il dadeam afara pe usa si el intra pe geam Grozav ziarist. Profesionist pursange'. indrazniti deci, formuland invitatia cu fermitate, ca un om care stie ce vrea. Daca cineva refuza categoric sa raspunda la o intrebare, punetiA la dispozitie optiuni. In cazul in care aveti nevoie sa stiti, spre exemplu, cat a platit guvernul pentru un anumit contract, iar persoana refuza sa raspunda, incercati sa avansati anumite cifre: "Este vorba de 6 milioane de euro? Sau cumva 12 milioane?'. Totusi, asigurati-va ca oamenii inteleg bine ce anume intrebati, pentru a evita nedorite confuzii. Randall aminteste, in acest sens, trucul folosit de catre ziaristii de la Washington Post in celebra afacere Watergate. Pentru a verifica o informatie, ziaristul a sunat o persoana importanta, dar presupus ostila, numai si pentru faptul ca facea parte din staful presedintelui: "Voi numara pana la zece. Daca articolul este gresit, inchideti. Daca este corect, ramaneti la telefon'. Cum sursa nu a inchis telefonul, ziaristul a inteles entuziasmat ca articolul putea fi publicat. Va mai trece un timp pana ca jurnalistul sa-si dea seama ca, de fapt, articolul era incorect. Sursa intelesese gresit conventia propusa.

Cateodata, incercati sa pretindeti ca stiti mai mult decat cunoasteti cu adevarat.

Atentie la dezmintirile fara invitatie.

Avertizati ca o sa amintiti in articol refuzul sau (no comment). Daca o oficialitate refuza sa raspunda la intrebari, lasati impresia ca incercati sa salvati persoana respectiva de la un dezastru de imagine: "Cititorii vor crede ca aveti ceva de ascuns'.

incercati trucul cu "povestea vietii⁹⁹. Daca subiectul este ostil, dar accepta interviul, incercati sa puneti la inceput intrebari din viata sa (unde s-a nascut, care a fost primul serviciu, prima excursie in strainatate etc.). Chiar daca nu capatati informatii utile, oricum, veti face ca subiectul sa se simta mai in largul sau.

Mentineti conversatia. Chiar daca subiectul nu vrea sa comenteze, incercati si alte abordari. Nu renuntati. Asigurati-1 ca nu este el primul care a vorbit. Apoi, fara pauza, spuneti: "Ceea ce ma nedumireste este ca

in ultima instanta, folositi santajul afectiv: "Va rog, ma da afara'

Situatii mai putin uzuale

Interviul prin telefon. Este rar folosit, dar in anumite momente de criza se justifica si are eficienta sa. Un interviu serios nu se ia prin telefon. Cum spune Michel Voirol: in interviu, important este contactul direct (tete a tete). Cu persoana in fata, altfel ne vin ideile, altfel retinem ticurile verbale, gestica etc.

Interviul cu intrebari separate. Nu il recomandam din foarte multe motive. In primul rand, din acest interviu va disparea spontaneitatea si prospetimea. Apoi, fatalmente, se va simti pasivitatea ziaristului, lipsa lui de reactie etc. Totusi, in viata nu facem doar ceea ce ne place. Prin urmare, sunt situatii cand vom accepta si aceasta forma de intervievare: cazul unei mari personalitati, de pilda. in orice caz, cel care impune regula interviului nu trebuie neaparat sa fie in criza de timp. Pur si simplu, vrea sa arate ca el este cel puternic si important. Chiar si in aceste situatii, aveti grija sa negociati cateva conditii: dreptul de a reformula intrebarile, de a interveni pe text (cu acordul subiectului, desigur), de a comasa unele raspunsuri etc.

Interviul amuzant sau umoristic. Chiar daca subiectul nostru are un accentuat simt al umorului, datoria noastra este sa-1 provocam prin intrebari inteligente, neasteptate, paradoxale sau chiar absurde ("O ultima intrebare', "O alta ultima intrebare' sau "Va numiti X. De ce ? '). Foarte productive sunt intrebarile cu daca, pentru simplul motiv ca pun subiectul intr-o situatie concreta si il obliga sa raspunda: "Daca ati afla prin absurd ca sunt fiul dumneavoastra, ce sfat de viata mi-ati da? '⁷.

Un procedeu total inacceptabil de creare a umorului este ca ziaristul sa obtina de la interlocutor un interviu obisnuit, cu intrebari banale despre viata sau profesie, si, ulterior, ziaristul sa modifice flagrant intrebarile. Va rezulta astfel un decalaj absurd si ridicol intre raspuns si intrebare, iar interlocutorul va fi pus (fara voie) intr-o postura cel putin rizibila. De pilda, inlocuind intrebarea "Care era imaginea dumneavoastra la 6 ani ? ' cu "Ca filosof, ce imagine aveti despre sine ? ', va rezulta un raspuns la limita de jos a inteligentei: "Ma vad in pantalonasi scurti, mereu cu genunchii juliti' etc. Suspectam pe ziaristii de la Academia Catavencu de acest procedeu si ne desolidarizam de ei, chiar daca, uneori, efectul acestei inlocuiri abuzive este de un umor copios. Ceea ce ne mira este insa altceva, dupa cum marturisea titularul de rubrica Eugen Istodor: oamenii politici solicita insistent sa fie intervievati, cu toate ca stiu ce-i asteapta - sa fie pusi in situatii caraghioase, prin afirmatii rupte din context sau prin inlocuirea intrebarilor.

Concluzii

Fructificati pentru sapou prima impresie pe care o lasa interlocutorul: cum este imbracat, cum zambeste, ce fel de om pare etc.

Asigurati de la inceput un bun climat de discutie - nici agresiune, nici servilism.

Evitati comentariile. Opinia voastra nu conteaza prea mult: Ea poate chiar sa deturneze discutia.

Adaptati-va. Daca interlocutorul e rechin politic, puneti o intrebare dura si precisa.

O buna intrebare de relansare este: "Povestiti-mi cum De ce ?

Daca evita sa raspunda, reformulati inca o data. Poate nu a inteles intrebarea.

intrebari originale? De ce nu.

Cereti unele secvente cu incetinitorul (Ce a vazut ?, Ce a simtit ?).

Cereti povestirea pas cu pa^ i "Si apoi ? '

in final, verificati numele si functia. Apelati la trucuri (cereti o carte de vizita).

Ca gen in sine, dar si ca mijloc de documentare, interviul este esential pentru presa. Oriunde si oricand, cu voie sau fara voie, ziaristul inter­vieveaza, cere lamuriri, discuta sau iscodeste. Nu oricine are acest talent: sa fii placut, sa castigi increderea preopinentului, sa stii ce vrei sa afli. Fiecare ziarist trebuie sa se descurce in felul sau si sa obtina ceea ce vrea: informatii, comentarii, confesiuni. Important este sa nu greseasca grav si, pe cat posibil, sa nu puna intrebari idioate, ca acel ziarist american care 1-a intrebat pe tenismenul Jimmy Connors, dupa un meci de patru ore: " Jimmy, esti obosit, nu-i asa ? '.

Revistele de tip magazin sau cele culturale pot promova interviul de tip intrevedere, mai amplu si mai generos ca spatiu, interviu in care rolul ziaristului este mult mai activ, acesta permitandu-si sa introduca in intrebare constatari personale, aprecieri la raspunsul anterior. Atentie insa la logoree, la neclaritati sau familiarisme nejustificate de nimic (o eventuala prietenie, de pilda). Iata cateva exemple de greseli nedorite:

Venind spre dvs., am luat in masina trei tineri secui, sperand sa aflu cate ceva despre autonomia lor culturala. Din pacate, nu stiau o boaba romaneste. Erau soldati, veniti in permisie de la Barlad, dar habar n-aveau de limba dlui Calin Popescu Tariceanu. Ce invatatura se poate trage de aici, Preasfintite ?

Sau:

Ne aflam totusi sub jurisdictia unui stat recunoscut in lume ca fiind statul roman unitar, national si indivizibil. E drept, recunoscut la Bruxelles, dar nu si la Odorhei - acest Tiraspol din Carpati, in care primarul se inchipuie un mic Smirnov si nu-i da voie marelui rapsod Tudor Gheorghe sa se urce pe scena la 1 Decembrie. De ce se intampla toate acestea, Preasfintia Voastra ?

Sau:

Sunteti singurul episcop din Romania care pastoreste romani cu "limba taiata', dupa cum spuneati undeva. Colectati ajutoare deopotriva pentru romani si secui, propovaduiti buna intelegere intre fratii crestini. Cu toate acestea, bisericile ridicate de dvs. au fost considerate "pumnale infipte in pieptul maghiarului'. Lucrati intr-adevar la cucerirea acestui teritoriu prin "turlele in forma de ceapa' ale bisericilor ortodoxe, parinte episcop ? (Formula AS, nr. 699, p. 3).