Legenda

Legenda

Legenda, ca text care completeaza elementul iconic (fotografie, tabel, schema, grafic, harta, caricatura etc.), nu este un element al titrarii. O abordam aici succint insa, pentru ca fotografia ar trebui, de regula, sa trimita la si sa completeze textul.

Nu vom intra aici in detaliile rezervelor cu privire la posibilitatea ca fotografia (prin extensie, imaginile filmate - difuzate la televiziune) sa fie cu adevarat neutra (gros-planul care deformeaza caricatural, prim-planul care falsifica viziunea ansamblului, planul general care ii face anonimi pe adevaratii protagonisti etc.).

A devenit notoriu testul de interpretare a unei fotografii fara legenda, infatisand cativa soldati americani echipati de razboi, alergand pe un pod: soldatii atacau un grup de manifestanti de culoare; soldatii atacau viguros inamicul in Vietnam; soldatii fugeau in dezordine in fata atacului nimicitor al inamicului, in realitate, instantaneul fusese realizat in timpul unui banal exercitiu in cazarma.

Altfel spus, ca si in cazul comentariului off in televiziune, textul care insoteste imaginea trebuie sa o completeze, sa o expliciteze (adica sa o contextualizeze), nu sa o povesteasca. De subliniat ca onestitatea cuvintelor este tot atat de importanta (daca nu chiar mai importanta decat onestitatea imaginii, in orice caz, din textul scris nu pot lipsi situarile spatiala si temporala (asa - numitele in lingvistica deictice). Iar daca ilustratia trimite la un text mai amplu, legenda nu trebuie sa repete nici un element al titrarii, si nici sa reia vreo fraza din text.

Ansamblul imagine - legenda completeaza intelegerea textului si (re)lanseaza interesul cititorului.

Din punct de vedere tehnic, ilustrarea textului nu ridica mari probleme in cazul interviului. Aici, imaginea completeaza prin mimica si gesturile surprinse declaratiile interlocutorului. Lucrurile se complica in cazul fotoreporterului aflat pe teren, care trebuie sa surprinda imaginea -eveniment. Aceasta, mutatis mutandis, se supune acelorasi reguli ale decuparii evenimentului.

in ultima instanta, functiile legendelor sunt 'analoge cu ale titlului, pentru ca ele introduc elemente importante de informatie, eventual, de relansare a interesului, trimitand la un text. De unde regula ca o legenda trebuie sa fie mereu informativa' [Philippe Gaillard, 1966; 114].

Relatia cuvant-imagine

Banda desenata este o combinatie de imagine si text. Descendenta ei miscata, (filmul) de desene animate este o banda desenata in miscare si vorbita, la care se adauga ilustratie muzicala si sound. Fotografia (publicata in ziar/magazin) este insotita de un text numit legenda. Afisul reprezinta si el o imbinare a imaginii cu textul (in plus, cuvintele care il formeaza sunt vizualizate prin diferite desene-grosimi-marimi ale literelor, printr-o dispunere 'in spatiu' a cuvintelor unele fata de celelalte si ale acestora fata de 'desen'. Filmul este vorbit [ + ilustratie muzicala + sound].

Inaintea aparitiei sonorului (a filmului vorbit), daca ne gandim putin, ne amintim ca secventele (filmice-epice) erau puse in legatura unele cu altele (in succesiune) de un text scris pe ecran. In fine, orice imagine televizata este insotita de cuvinte rostite sau scrise pe ecran (=subtitrare), formand ceea ce in televiziune se numeste comentariu off. Spotul publicitar ia forma afisului, a afisului micsorat si tiparit intr-o pagina de ziar (magazin); iar spotul/clipul publicitar (in televiziune) este, de fapt, un scurt film (de cateva secunde).

Roland Barthes [1964; 1982] stabileste doua functii ale textului prin raport cu imaginea: ceea ce autorul numeste functia de ancorare (ancrage) si functia de legatura (releu) (relais}.

1) Prin functia de ancorare, textul care insoteste imaginea fixeaza unul din sensurile posibile ale imaginii. Generic vorbind, cuvantul spune mai intai, ce nu poate spune imaginea. Imaginea nu poate raspunde exact la intrebarea cand?. Cuvantul, da: 'ieri, la orele 19 etc'. Imaginea nu poate spune cu ce viteza bate vantul; cuvantul da, (fie spus, fie scris); 'viteza vantului a atins 120 de km. Pe ora', in multe situatii, imaginea nu poate raspunde la intrebarea unde? Cuvantul, da: 'orasul Medias'. Alteori, desigur, imaginea poate inlocui cuvantul: de exemplu, 'orasul Bucuresti' poate fi inlocuit cu imaginea Ateneului. Dar, atentie, cel care percepe imaginea Ateneului, intai 'o traduce' in cuvantul Ateneu. Apoi, (de fapt, concomitent), '(adica) Bucuresti'. Ca sa nu mai spunem ca la fel de bine poate 'traduce' prin 'stagiune de concerte'.

in aceeasi ordine de idei: cuvantul permite interpretarea imaginii. De subliniat aici ca in situatia in care cuvantul nu este cinstit, imaginea unei maini ridicate nu mai semnifica salutul, ci o lovitura. Toate aceste trasaturi enumerate pana acum, identifica elementele imaginii.

Aceasta are insa si un mesaj simbolic (vd. de exemplu, fotografia artistica), altfel spus, reluand ideea lui Roland Barthes, un al doilea nivel de semnificatie.

'Atunci, textul [care insoteste imaginea] nu mai urmareste identificarea, ci interpretarea, el impiedica proliferarea sensurilor conotate, dirijeaza cititorul printre semnificatiile posibile ale imaginii, il determina sa renunte la anumite semnificatii si sa retina altele'. [Roland Barthes, 1964; 1982; 32].

Exemple: Pozitie frontala a persoanei din imagine (priveste spre noi, respectiv, priveste 'in' camera de luat vederi): comunicare directa; adresare, interpelare a privitorului; mai degraba, monolog decat dialog. Semiprofil-profil: de la caz la caz, contemplare, evitarea dialogului, 'indepartare'.

2) Functia de legatura se concretizeaza prin punerea in legatura a doua sau mai multe imagini. Textul care insoteste desenele in banda desenata, rolul anchor-ului [ = prezentatorului] in telejurnal, comentariul off realizeaza aceasta functie.

Revizuirea. Rescrierea textului

Nu putem incheia acest capitol fara sa ne oprim o clipa asupra ultimei etape a elaborarii textului, inainte de citirea lui de catre altcineva (sef de departament, secretar de redactie, redactor-sef etc.). Este vorba despre revizuirea textului in intregime, nu numai a titlului.

'Pe langa o lupta cu nerabdarea, scrisul este si o lupta cu inertia de dupa terminarea textului. Scriitorii buni le inving ori de cate ori este nevoie.' [John M. Lannon, 1986; 62].

Revizuirea textului nu are in vedere numai aspectul gramatical. Sau numai exprimarea (repetarea cuvintelor, a expresiilor, a propozitiilor, raportul pronume - substantiv inlocuit sau enunt inlocuit).

Revizuirea textului inseamna reevaluarea tuturor aspectelor posibile:

. Tema este corect decupata si exprimata? . Materialul este corect selectionat?

. Scopul apare clar in text?. Tonul este cel mai potrivit?

. Publicul este bine tintit? . Enunturile sunt clare, concise, fluente?

Sunt variate?

. Apare toata informatia necesara? . Fiecare cuvant este corect folosit?

La sfarsit, dar nu mai putin important, pe cat posibil, este ideal ca jurnalistul sa-si urmareasca textul pana in pagina. Ceea ce presupune o colaborare normala, colegiala cu echipa de serviciu a ziarului.

Un text poate fi rescris pana la a fi transformat in alt text.

Prin localizare se schimba unghiul de abordare, in functie de public. Textul care rezulta raspunde intru totul legii proximitatii spatiale.

O stire poate fi dezvoltata intr-o relatare sau un reportaj, cu conditia sa existe informatie suplimentara.

Un text poate fi rescris in functie de un medium. De exemplu, stirea de agentie poate fi (si chiar trebuie sa fie rescrisa) pentru radio si televiziune.

In fine, textul de popularizare este o alta varianta a rescrierii.