Locul presei in universul spiriual - Atitudinea ziaristica

Locul presei in universul spiriual.

Atitudinea ziaristica

Odata conturate coordonatele valorii presei ca bun spiritual, ca act de cultura si de morala, se deschide posibilitatea teoretica de a subordona aspectele realitatii acestei valori, de a o considera centrul unui sistem de valori si, totodata, de a indentifica o viziune specifica asupra lumii evenimentelor si vietii spirituale fondata pe atitudinea ziaristica.

Recent, a fost introdus in teoria presei conceptul de opera ziaristica, deosebind-o prin metoda comparativa de opera literara, de arta, filosofica s.a. La elaborarea acestui concept s-a pornit de la convingerea ca mesajul ziaristic nu este cu nimic mai prejos decat alte roade ale creatiei sipirituale umane, ci uneori, chiar mai important, prin inrurirea permanenta asupra actualitatii. Opera ziaristica are asemanari sau deosebiri cu diferitele tipuri de produse ale spiritului uman. Mai mult decat atat, ea foloseste intr-un mod propriu literatura, arta, stiinta, filosofia fara sa se identifice cu nici una din ele. Opera ziaristica isi merita numele cand e capabila sa foloseasca toate aceste valori pentru realizarea proprii valori (am numi-o valoare publicistica), adica pentru transmiterea cu maxim de eficienta in mase a incarcaturii de idei si fapte, pentru comunicarea convingatoare a unei anumite viziuni, a unei interpretari a lumii in probleme, care nu sunt atat de evidente ca "1+1=2. Prin opera ziaristica intelegem atat articolele, contributiile ziaristilor, fiecare in parte, cat si ansamblul in vederea caruia au fost create (izolate, ele si-ar pierde sensul de opera ziaristica).

Si alti ganditori observa ca presa nu creaza doar "imprimate", ci si o atitudine, un anumit spirit al epocii, o anume privire asupra ei. La capatul acestui rationament, am putea descoperi ca exista civilizatii ziaristice si civilizatii neziaristice.

Marshal McLuhan, Rene Berger, Henri Wald si alti toreticieni ai presei sustin ca omul zilelor noastre gandeste conform mijloacelor de comunicare. Se vorbeste insistent de un mod de cunoastere legat de mijloacele de informare in masa, de "cultura mass-media". Unii comentatori ai fenomenului au in vedere doar suportul tehnic al acestui tip de comunicare sociala, acele media purtatoare ale mesajelor, in speta ziarul, radioul, televizorul, computerele personale si laptop-urile, cartea, filmul, discul, audio caseta si videocaseta, compact discul audio si video, telefoanele mobile care, toate reprezinta fara indoiala, o determinare importanta asupra publicului receptor. Dincolo insa de influenta intrinseca a acestor stele reci din galaxiile Gutenberg si Marconi - in fond simple sau complexe mijloace tehnice - intrezarim o lumina a spiritului care le insoteste, le da caldura, frumusete, forta de convingere, personalitate in campul larg al culturii. Nu la fascinatia suportului tehnic, ci la o asemenea determinare spirituala specifica se refera teoreticienii presei atunci cand releva ca mijloacele de informare in masa sunt capabile sa asigure difuziunea informatiilor, sa suscite curiozitati, noi interese, sa dezvolte instructiunea, sa largeasca orizontul de integrare a individului, in regiunea sa, in tara sa, pe planeta sa, sa-i dezvolte gustul, cultura intelectuala, artistica, dar ele sunt de asemenea, capabile sa-l manipuleze, degradeze, alieneze in toate sensurile termenului. Prin presa se poate manipula psihologic individul pentru a-l face sa accepte un razboi, sa urmeze o dictatura, pentru a-l face sa cumpere un nou produs, sa-si satisfaca o noua nevoie. Prin presa a fost raspandit cuvantul de ordine al revolutiilor sociale din ultimele doua secole. Prin ce anume reuseste presa -"arma teribila", cu doua taisuri- o atat de mare influenta asupra constiintei sociale ? Nu putem retine explicatiile euforice de tipul "presa - marele preot" sau magician al timpului nostru. Dar este posibil sa incercam dezlegam fortei secrete a mesajului mass-media printr-o interpretare mai intelegatoare si nuantata a operei ziaristice, eliberandu-ne de prejudecata "inferioritatii" ei fata de alte forme ale spiritualitatii, de cerbicia necunoasterii unui stil ziaristic si a unei creatii ziaristice sau - in cel mai bun caz - de considerarea acesteia in postura unei Cenusarese. In sfarsit e util demersului propus sa judecam influenta spirituala legata de mass-media in evolutia previzibila, si - totodata - sa incercam a-i surprinde esenta, in originile, in matricea ei.

La inceputul anilor `80 s-a avansat ideea ca "revolutia comunicatiilor" ar fi la inceputul ei, urmand sa devina intr-o perioada scurta de timp unul dintre factorii decisivi in producerea de schimbari vulcanice ale personalitatii umane. Alvin Toffler sustinea ca legatura dintre comunicatii si caracter este de neinlaturat. Nu putem transforma toate mijloacele noastre de comunicare si ramanem, totodata neschimbati ca oameni, arata el in Al treilea val. O revolutie pe taramul mijloacelor de comunicare trebuie sa insemne, totodata, o revolutie pe taramul psihicului. Este clar ca aparitia televiziunii prin cablu, a suporturilor cu capacitate mare de stocare (casete audio si video, compact discuri, DVD-uri), a televiziunii bazate pe serviciile satelitilor, a televiziunii digitale, a sistemelor 3G, dar mai ales uriasul salt pe care l-a adus aparitia reteleor de calculatoare, a Internet-ului, in viata cotidiana a marit extraordinar diversitatea mesajelor spre colectivitati mici, si a multiplicat gama de stiluri de personalitate. Mass-media ocupa un loc important in timpul si cultura omului modern, dar sa nu omitem faptul ca intreaga avalansa informationala isi are obarsia in presa scrisa, ca toate sunt ziaristica realizata cu alte mijloace tehnice, diversificata intr-o gama de stiluri mai larga, dar avand germenii aceluiasi spirit.

Valoarea centrala care guverneaza privirea asupra lumii nu este imprumutata exclusiv din sfera unai anumite categorii de valori (stiintifica, morala, politica, religioasa, estetica), ea se incheaga ca o viziune specifica presei, modului ei de transmitere si receptare, printr-o creatie proprie, care - dupa cum vom arata- respecta un anume sistem specific temporal, o anume incadrare spatiala, care adopta un anume stil de reclama si popularizare a valorilor in vederea influentarii opiniei publice.

Recunoasterea existentei unei atitudini ziaristice presupune operarea unor particularizari care sa o deosebeasca de alte tipuri de atitudine "consacrate" in dezbaterile toretice. In incercarea de a identifica atitudinea ziaristica vom recurge, in principal, la delimitari fata de atitudinea stiintifica si de cea estetica, preferand deci comparatia cea mai "tare", cu doua tipuri de atitudini solid intemeiate, consacrate in cultura. Un motiv si mai puternic al acestei alegeri il reprezinta posibilitatea unei mai clare delimitari a operei si atitudinii ziaristice prin raportarea la atitudinea stiintifica si la cea estetica, din care "imprumuta" cate ceva, devenid altceva, situat parca pe o linie mediana intre cele doua atitudini luate ca puncte de referinta - cumpana dictata intre altele de caracterul emotional-rational al presei.

Daca in stiinta se urmareste reflectarea generalizata a realitatii obiective, in lucrarea ziaristica se reflecta predominant concet realitatea sociala. Chiar atunci cand articolul de presa are in prezentarea acestei realitati tenta generalizatoare, el nu inventeaza notiuni, legi, teorii. In timp ce in stiinta se descopera adevarul, prin scriitura de presa el este afirmat cvasisententios si propagat in mediile cele mai largi. Orice stiinta reprezinta un ansamblu sistematic de cunostinte veridice, in opera ziaristica se gaseste un ansamblu polimorf de cunostinte mai putin controlabile printr-un aparat critic. Demersul stiintific tinde in principal catre eliminarea elementului subiectiv (antropomorfic), reda generalul sub forma abstractiilor, notiunilor, pe cand demersul ziaristic isi propune sa reflecte adevarurile lumii intruchipate in actiuniile si opiniile oamenilor. Chiar daca faptul reprodus in presa este dorit semnificativ rational, cu valoare generalizatoare, adevarul comunicat este perceput, deseori, concret-sensibil.

S-ar parea din cele aratate pana aici ca opera ziaristica ar fi mai apropiata de arta, in care subiectivitatea umana se afla structural prezenta. Arta reda generalul in unitatea nemijlocita cu individualul, sub forma imaginii artistice. Pe cand telul cunoasterii rationale este adevarul, obiectul perceptiei estetice este frumosul. Putem oare socoti frumosul ca scop al operei ziaristice ? Ca obiect, ziarul incorporeaza trasaturi estetcice. Calitatea hartiei, caracterul si asamblarea literelor, fotografiile, punerea in pagina, jocul cromatic, intreaga tinuta grafica se inscriu in sfera design-ului. Valoarea estetica o regasim si in stilul ziaristic, un stil expresiv, inrudit in unele genuri publicistice cu limbajul artelor. Pe de alta parte, continutul presei are valori estetice, ziarul gazduieste in paginile sale creatii artistice, fragmente de romane, nuvele, schite, poezii, caricaturi, reproduce opere de arta plastica, fotografie artistica. Frumosul nu constituie obiectul principal al creatiei ziaristice, dar observam ca presa cultiva gustul estetic al cititorului. Si aceasta este o preocupare intre altetle. Ziarul promoveaza valoarea estetica, asa cum promoveaza valoarea politica, economica, morala, stiintifica, etc.

"Adevarul trebuie cautat - spune Tudor Vianu - pe cand frumusetea se ofera cu spontaneitate spiritului. Am spus ca, pe cand atitudinea teoretica cucereste, acea estetica primeste un dar In afara de aceasta, atitudinea estetica aspira spre totalitate. In lumina ei aspectele realului se rotunsesc in unitati de sine statatoare. Pentru stiinta lumea se infatiseaza insa pe fragmente. Sunt oameni de stiinta de mare destoinicitate, spirite cercetatoare dintre cele mai ascutite care nu ajung niciodata sa intrevada intregul care urmeaza sa se recompuna din investigatiile lor. Numai omul de stiinta poate fi un specialist, nu si artistul" [1].

Esteticul ofera o structurare in stare sa integreze armonios partea in intreg. Atitudinea estetica este descrisa de cercetatorii nord-americani Robert Bensman si Joseph Lilenfeld ca tentativa de a crea imaginea unei lumi totale, care poate fi gustata si privita in termenii unei atitudini cotidiene. Imaginea astfel creata este atat de generala, de totala, de completa, de atemporala, atat de vie si concreta, incat spectatorul poate suspenda perceptia sa din toate celelalte lumi aratandu-se sensibil, fata de lumea creata in opera de arta receptata. Tentativa de a obtine un asemenea "raspuns natural" se sprijina pe preocedee si tehnici inalt constiente, pe mijloacele si tehnicile artei.

Artistul realizeaza cu mijloace naturale ceva ce intrece natura. Opera sa este imprevizibila, irepetabila, nimic nu-i preexista in realitate. Sensul estetic este rar univoc, de regula plurivoc, rezultat al unei conotatii si nedecompozabil. Stiinta are un sens logic, univoc, rezultat al denotatiei.

Un numar de ziar nu da senzatia de uniact, de global, nu sustrage cititorul din perceptia altor lumi cu forta captivanta a operei de arta, dar nici nu are vigoarea absoluta a unei lucrari de stiinta, presa cultivand ponderat si imaginarul. Se spune ca ziarul nu traieste decat cinci minute, este previzibil si repetabil cel putin prin structurarea rubricilor si politic a informatiilor pe care o practica, desi ciclicitatea, asteptarea lui de catre cititor il introduce in randul permanentelor.

Am vazut ca una din trasaturile proprii zarului este constructia sa de etalaj colectiv, inmanunchere de genuri publicistice informative si formative, cu o tematica extrem de diversa, expusa in stiluri diferite ; un mozaic exprimand interesele umane. El poate fi citit lejer si totusi, lectura sa ramane o activitate individuala, absorbanta, selectiva, critica, facuta intr-o ordine si intr-un ritm propriu fiecaruia. Imaginea lumii pe care ziarul o ofera este fragmentara, incompleta, sensul unui numar intreg-plurivoc, dupa tipul de publicistica practicat. El este perfect decompozabil, cultiva, in general, denotatia in incercarea de a explica lumea pe intelesul tuturor. Conotatia, echivocul, aluzivul constituie exceptii de la regula.

Omul de stiinta cerceteaza, artistul contempla. Stiinta inainteaza de la fapt la fapt, de la observatie la observatie, de la generalizare la generalizare. Procedarea ei este prin excelenta succesiva si meditativa. Ziaristul investigheaza realitatea cu mijloace mai putin metodice decat stiinta si mai exacte decat arta. Observatia ziaristului asupra faptului social nu este neaparat empirica, ea se sprijina pe teorii economice, politice, sociologice, etice, estetice, pe o conceptie filosofica asupra lumii si vietii. Se sprijina (sau ar trebui sa se sprijine) pe o atitudine filosofica, atitudine care in viziunea lui Al. Tanase este "inainte de toate o atitudine spirituala, o privire larg deschisa, intrebatoare, lacoma de a sti, interogativa si intelegatoare asupra lumii. Si un sentiment al libertatii, al autonomiei sufletesti" [2]. Ipotezele ziaristului, in general previziuni asupra cursului evenimentelor, se edifica pe cunostintele specializate ale stiintelor sociale, pe observarea atenta a faptelor, pe o buna cunoastere a vietii, pe experienta traita, pe un dar al intuitiei, care -toate - ii argumenteaza capacitatea de antcipare. Desi este o creatie elaborata, uneori cenzurata de o institutie a statului sau de alti factori, dar mai adesea de viziune individuala sau de grup, scriitura ziaristica are numeroase elemente spontane, determinate nu de o anume superficialitate intrinseca profesiei, de care o acuza unii dintre criticii sai, ci de o determinanta a atitudinii ziaristice : presiunea timpului. Acesta nu-i apasa atat de tiranic si continuu nici pe savanti, nici pe artisti.

Atitudinea ziaristica se raporteaza la relaitatea evenimentelor lumii prin mijloace care au periodicitatea publicatiei drept principala caracteristica. Actul de creatie jurnalistica apare astfel dublu limitat : o data pentru ca transmite o imagine a lumii demarcata de cadrul evenimentului infatisat, iar a doua oara de periodicitatea publicatiei. Timpul constituie o dimensiune esentiala de care depinde o parte considerabila a relatarii ziaristice a evenimentelor, relatare care defineste si determina in constiinta contemporana o anumita imagine a lumii si introduce - ca si ansamblul mass-media - un nou mod de cunoastere. Astfel caracterizat timpul presei nu este timpul natural al omului natural. Data fiind periodicitatea publicatiei ( sau a emisiunilor de radio, televiziune), timpul devine in campul ptofesiuni de ziarist un factor obiectiv specific, supus conditiilor exterioare, factorilor psihologici de actiune ai presei. Pentru ziarist, timpul se supune arbitrar exigentelor publicatiei, el nu are alt ritm decat termenele stabilite de predare a articolelor si asteptarea reactiei cititorilo. Un profesionist al publicisticii porneste in cercetarea obiectului muncii sale cu intentia de a-l cerceta cu minutiozitate si rigoare, de a medita supra lui rational si afectiv, iar apoi de a-l explica cititorului argumentat si frumos. Dar ziaristul lucreaza pentru o anumita editie, cu o anume ora limita de incheiere a travaliului redactional. El trebuie, in consecinta, fara a tine seama de eventuala neimplinire a cercetarii, a cunostintelor sale, a elaboratului scris sa-si prezinte relatarea drept ceva incheiat. Necesitatea de a prezenta o istorisire terminata in ea insasi si prin ea insasi, obliga ziaristul sa munceasca precipitat, in vederea unei inchideri, alta decat aceea pe care ar fi operat-o daca nu era supus exigentelor temporale.

Vorbind despre motivatia cea mai frecventa a lecturii ziarului, de exemplu in Franta -"il faut tuer le temps"- remarcam faptul ca ziarul nu omoara timpul numai la propriu ci si la figurat. "De fapt creatia ziarului cea mai fantastica este acea de a fi creat un nou timp ; un timp fara durata, un timp care explodeaza de la o editie la alta. In acest timp, "totul", si se stie cat de mult iubeste ziarul acest cuvant reincepe in fiecare clipa. Ziarul creaza iluzia reinoirii permanente.

Elementul finit al relatarii, raspunsul pe care trebuie sa-l dea scrisul ziaristic modelului lui Laswell seamana cu imaginea lumii toatale a operei de arta. Unii cercetatori cred ca ziaristul este un artist, cu deosebirea ca munca sa se supune unor exigente temporale, ceea ce nu-l caracterizeaza pe artist. Un creator de arta elaboraza propria sa imagine subiectiva asupra realitatii si o impune publicului sau. Prin urmare el isi creaza modelele in raport cu care opera sa va fi judecata. Ziaristul este obligat prin natura profesiei sale sa prevada raspunsul publicului sau in functie de ceea ce se numeste "interesul uman". El trebuie sa intuiasca daca un model de actiune umana, un fapt social, ca si modul in care le va expune vor trezi interesul publicului sau. Aceasta inseamna ca atentia ziaristului trebuie sa urmeze curentul natural al atentiei potentialilor cititori. O componenta majora a atitudinii ziaristice este necesitatea de a scrie ceva in vederea unei sanse de publicare, ceva care sa aiba volum suficient pentru a acoperi spatiul acordat in paginile ziarului. Presiunii timpului in care trebuie incheiat elaboratul pentru ziar i se adauga limitarea de spatiu. Ganditorul german Karl Klaus observa ca, adeseori, ziaristul trebuie sa scrie bine cand nu are nimic de spus, iar el trebuie sa aiba ceva de spus pentru ca trebuie sa scrie. Presa scrisa moderna, cu tot mai riguroasa planificare a sumarelor editiilor, cu hipersensibilizarea redactorilor pe probleme, cu tendinta de a spori ponderea argumantatiei si demonstratiei, amendeaza asertiunea "ziaristului-artist". Adevarata sa pozitie intre stiinta si arta, ca si intre politica si filosofie, trebuie cautata pe o linie mediana, specifica.

O alta trasatura a atitudinii ziaristice este raportarea, adesea critica, fata de evenimente, cautarea contradictiilor dintre valoare si aparentele valorii, dintre imagine si realitate, identificarea artificiilor si sofismelor ascunse in fata fatadelor inselatoare. O presa fara spirit critic este de neconceput. Ratiunea si morala sunt mijloace prin care ziaristica isi poate asigura succesul unei astfel de intreprinderi. Se spune ca ziaristica este act de creatie si re-creatie a valorilor latente, pe care presa le scoate din anonimat sau din uitare reactualizandu-le, sustinandu-le. Aceasta virtualitate poate fi folosita insa si invers, atunci cand se creeaza aparente care sa insele cititorii, cand se prezinta non-valorile drept valori, cand se mitizeza anumite realitati pezentandu-le in chip deformat, nefavorabil din punct de vedere social. Astfel se creeaza o publicistica de scandal, care denatureaza esentele, neaga valori autentice, manifesta superficialitate in aboradarea realitatii. Daca valoare devine numai ceea este pretuit, atunci cand o valoare se naste de doua ori : o data cand o creeaza autorul ei, a doua oara cand primeste pretuire publica. Interesul pentru multe valori contemporane este starnit de presa. Imoralitatea si excederea afectivului asociate acestor practici sunt mijloacele pervertirii ziaristicii.

O alta trasatura definitorie a atitudinii ziaristice este propaganda prin forta exemplului, decodificarea teoreticului, abstractului prin concret si imagine, prin lacistizarea ideii. Interesant ca exegetii mitului revendica aceleasi procedee. In fazele evoluate ale culturii, miturile primordiale raman istorie, dar tehnicile lor sun preluate de alte structuri, in forme modernizate. Arta si presa sunt astfel structuri care imprumuta masiv din cultura mitului, iar azi exploateaza tehnicile lui compozitionale.

Daca atitudinea ziaristica s-ar manifesta numai in sanul comunitatii profesionale am putea sa o taxam ca un simplu mod de tratare a problemelor realitatii sociale, ca o viziune pur profesionala. Oriunde are loc o propagare de cunostinte, o comunicare cu tehnici specifice presei scrise, in maniera ei de a vedea lumea , se manifesta o atitudine ziaristica.

Folosirea tehnicilor obiective ale presei (in special ale presei scrise) in alte domenii este numita in cadrul acestei lucrari, "tratament ziaristic". El ar constitui "tehnologia" industriei comentariului, a explicarii ideilor, a operelor stiintifice de catre persoane care nu reusesc sa alcatuiasca o opera stiintifica, sa creeze o ideee noua, dar stiu sa o comenteze, sa o explice pe intelesul tuturor.

Prima treapta a acestui procedeu de "tratament ziaristic" o reprezinta vulgarizarea, care aduce mari deservicii culturii, incurajeaza lenea intelectuala, ca si subprodusele artei - "arta pentru repaus", cum o numeste Abraham Moles. Prin vulgarizare, idei noi, fundamental bune, sunt golite de continutul lor real inainte ca sensul lor sa se impuna prin demonstrare stiintifica sau afirmare artistica. Partea rea a lucrurilor in acest domeniu nu consta numai in posibila vulgarizare introdusa de tratamentul ziaristic, ci si in cautarea lui tot mai frecventa de catre creatorii societatilor moderne pentru a-si face publicitate inca din faza de elaborare a operei. Nevoia de propaganda ii obsedeaza tot mai acut nu numai pe artisti, virtualmente iubitori ai succesului ci si pe oamenii de stiinta. Stiinta nu este o forma distincta, superioara a cunosterii, ea fiind determinata de ideologie si propaganda. O teorie stiintifica s-ar impune nu atat prin valoarea sa intrinseca, cat prin ratiuni intamplatoare de gust, sociale, psihologice, politice dupa persuasiunea propagandei facuta de sustinatorii acelei valori.

Psihologia succesului ii domina pe multi creatori, care nu-si dau seama ca pericolele cuceririi interesului public pentru opera lor in curs de elaborare, prin mijloace ziaristice vulgarizatoare sunt considerabil mai mari decat primejdia obscuritatii ; ei pot deveni "demodati" inainte de a-si indelini opera. O incercare de ameliorare a tratamentului ziaristic consta in combinarea lui cu tratamentul academic in explicarea operelor de valoare, in termeni de popularizare. Dar cel care explica si simplifica o astfel de opera trebuie sa adauge si elemente proprii pentru a-si justifica comentariul. In acest fel se produc "ameliorari ziaristice" ale operei originale, care aduc la randul lor denaturari provenite din insesi tehnicile introduse de tratamentul ziaristic. Invocarea de catre nespecialisti a argumentelor pro si contra unei idei, astfel incat ea sa poata fi inteleasa si acceptata, face sa nu fie atinsa intreaga complexitate, abstractie si legitimitate a respectivei idei. Un alt set de denaturari provenite din incarcatura emotiva a stilului ziaristic, din prezentarea simpatica sau antipatica a personalitatii si operelor acestora. Structura argumentativa se poate astfel construi incat cititorul sa nu gaseasca contraargumente, sa fie manipulat de autorul tratamentului ziaristic. Aceasta forma de tratament ziaristic se cunoaste sub numele de "publicitate de ambianta". O modalitate de tratament ziaristic ar fi chiar prezentarea de catre savanti a operelor si disciplinelor stiintifice pe intelesul profanilor. Cunoscutul epistemolog Thomas Kuhn observa ca manualele scolare nu fac istoria disciplinelor scolare, ci propaganda stiintei. In fond istoria stiintei nu s-a cladit cumulativ asa cum o prezinta manualele, dar, datorita opticii lor deformante, a avut loc pana la urma o substituire de atitudine, propaganda mascand esenta dezvoltarii stiintei, conservand anumite paradigme ale ei, si facand, prin aceasta, mai dificil drumul impunerii unor noi paradigme .

Se afirma ca "tratamentul ziaristic" ar fi o nota definitorie a modului de gandire al societatilor industriale si a institutiilor acestora. Creatia imaginilor, dar si a aparentelor devine un proces autonom in care institutiile, tehnicile si metodologiile societatii sunt produsul efortului consacrat al crearii sau manufacturarii de imagini. Se obtine astfel uneori o alta articulare a sensului lucrurilor, straina de natura lor, prin care sensul viabil poate fi golit de continutul sau. Trebuie sa ne intrebam daca ziarul nu este pe cale sa modifice radical raportul omului cu lumea si societatea, dilatand intre ochi si fapte partea imaginarului. Ziarul poate secreta o dimensiune noua : el creeaza un suprareal, in care viata publica se proiecteaza intr-un joc in care fiecare devine deodata spectator si actor in propriul sau spectacol.

Astfel de consatatari, bineinteles exagerate, inspirate dintr-un anume tip de presa care cultiva spectaculosul, mai putin preocupata de problemele majore ale lumii, merita cercetarea pentru ca exprima tendinte specifice atitudinii ziaristice, care se cer stapanite, echilibrate, dirijate.

Atitudinea ziaristica s-a nascut din nevoia omului de a se informa pentru a intelege ce se petrece in lume si a sti cum sa actioneze in raport cu evenimentele de impact. Abordarea axiologica a mijloacelor presei nu trebuie sa duca la incriminarea lor in sine, ci la reconsiderarea atitudinii omului fata de ele, astfel incat din posibile unelte ale binelui sa nu devina arme puse in slujba raului social.