Ordonarea combinata - Deductia

Ordonarea combinata - Deductia

Textul jurnalistic nu este o demonstratie de logica formala. Pe de alta parte, dupa cum tocmai am vazut, naratiunea si descrierea in stare pura

nu pot exista. Asadar, ordonarea combinata este cea mai la indemana modalitate functionala de organizare a textului.

Priceperea (evitam cuvantul arta) consta in dozarea modalitatilor, in echilibrarea, in contrabalansarea uneia prin cealalta. Cand textul tinde sa devina abstract, se impun exemple relevante, concrete. Nu mai repetam, abstractiunile, in primul rand, trebuie spuse in cuvinte cu sens concret, care se adreseaza direct simturilor. Pe de alta parte, a ramane la nivelul exemplelor, al detaliilor, oricat de pitoresti sau de socante ar fi acestea, inseamna a rata nivelul viziunii de ansamblu.

Deductia

'Unele cunostinte fiind considerate a fi achizitionate, altele sunt consecintele lor. A >B; B > C; deci A > C' [Pierre Oleron, 1977; 73].

Este o forma de rationament. 6) Iar forma de rationament deductiv (cea) mai des intalnita, este silogismul. (Doua premise, una numita majora, cealalta numita minora, atrag dupa ele concluzia).

Exemplu:

1) Dumnezeu intruneste toate perfectiunile.

2) Existenta este o perfectiune.

3) Deci Dumnezeu exista, [apud Pierre Oleron, 1977; 3].

Eroarea cel mai des intalnita in acest punct, este sofismul. El are forma (aparenta) silogismului, dar, in realitate, este un rationament incorect. Exemplu:

1) Pasarile zboara.

2) Pasarile sunt animale.

3) Deci animalele zboara.

Rationamentul este incorect, pentru ca in propozitia nr. 2, cuvantul animale este folosit cu sens particular, iar in propozitia nr. 3, cu sens universal. Altfel spus, aici este adusa in discutie clasa. Deci, nu se foloseste acelasi termen. [Cf. Pierre Oleron, 1977; 79].

'O clasa nu este o simpla suma a elementelor din interiorul ei. Ea este mai degraba ideea, conceptul calitatilor pe care orice element trebuie sa le aiba, pentru a apartine clasei [Brooks, Warren, 1979; 61].

Apartenenta elementelor la o clasa se realizeaza prin clasificare. Iar metoda cea mai importanta a clasificarii este definitia.

Formularea semnificatiei unui cuvant, expresii, fenomen etc., definitia este formata din doua parti: ce este de definit (definiendum) si ceea ce defineste (definiens). Ceea ce defineste este format din doua parti necesare si suficiente: genul proxim si diferenta specifica. Dupa modelul aristotelic. Omul (ceea ce este de definit) este un animal (gen proxim) care gandeste (diferenta specifica).

O eroare des intalnita este definitia circulara (din care lipseste diferenta specifica).

Exemplu:

Automobilul este un vehicul care merge ca un automobil.

Definitia parentetica. Prin care se explica definitia unui cuvant.

Definitia extinsa cu ajutorul exemplificarii, analizei, comparatiei si contrastului, negarii (respingerii), etimologiei.

'Definitia poate fi ori a unei semnificatii deja statornicite, ori a uneia propuse pentru viitor, in primul caz, se vorbeste de o definitie descriptiva, in cel de-al doilea, de o definitie prescriptiva sau stipulativa. [Cf. Anthony Flew 1996; 89].

Pentru A. J. Greimas [1979; 85-86], definitia se identifica cu parafraza.

Autorul distinge definitia taxinomica 'formata prin ansamblul calificarilor; definitia functionala si definitia prin generare care explica obiectele prin modul lor de producere '.

in fine, 'definitia este fie stiintifica, fie nestiintifica', cea din urma caracterizand 'functionarea cotidiana a discursului'.

'In sens larg, definitia se identifica cu descrierea/povestirea ce urmeaza analizei'. [A. J. Greimas, 1979; 86].

Anthony Flew [1996; 90] citandu-l pe L. Stevenson (Ethics and Language, 1964) aduce in discutie si definitia persuasiva.

'Limba noastra abunda in cuvinte precum «cultura», care au o semnificatie descriptiva vaga si, totodata, o semnificatie emotiva bogata. Semnificatia descriptiva a fiecaruia dintre ele este supusa unei neincetate redefiniri. () Definitiile persuasive se recunosc adesea dupa cuvintele «real» sau «adevarat». Cum oamenii de obicei accepta ceea ce considera a fi adevarat, cuvantul «adevarat» ajunge sa capete forta persuasiva a lui« a fi acceptat».

Un model de definitie eronata este asa numita, definitie circulara.

'- il admir pe Rembrandt.

De ce?

- Pentru ca este un mare pictor.

- De unde stii?

- Toti criticii mari o spun.

- De unde stii cine sunt criticii cei mai mari?

-  Cum, cei mai mari critici sunt aceia care recunosc marea pictura' [Brooks, Warren, 1979; 163].

Din multitudinea tipurilor de rationament deductiv, le mai retinem pe acelea des intalnite, a caror forma logica permite transpunerea lor cu relativa usurinta, in texte de presa.

Rationamentul disjunctiv. Premisa lui este de tipul: ' Cei care 1-au ucis pe Caesar sunt paricizi sau aparatori ai libertatii.' Acest tip de premisa formulata in introducerea textului, presupune dezvoltarea a doua serii de argumente, in paragraful concluziv (final) jurnalistul va formula una dintre cele doua concluzii posibile.

Dilema. 'Daca te casatoresti, vei lua o sotie frumoasa sau urata. Daca este frumoasa, vei fi chinuit de gelozie. Daca este urata, nu o vei putea suferi. Deci, nu trebuie sa te casatoresti.' [Pierre Oleron, 1983; 36].

Rationamentul conditional: daca atunci

Rationamentul prin reducere la absurd este 'un rationament ipotetic-deductiv. Cand o propozitie nu poate fi dovedita direct, se ia drept premisa propozitia contrara. Daca deductia conduce la propozitii neacceptabile, premisa este falsa, deci propozitia initiala este adevarata.' [Pierre Oleron, 1983; 79].

Exemplu: Propozitia initiala: - acuzatorul este obligat sa precizeze in ce consta vinovatia acuzatului. Propozitia contrara - Acuzatului nu i se spune de ce anume se face vinovat. Rezulta ca acuzatul se afla in imposibilitatea de a-si construi apararea. Totusi, este condamnat, nu pentru ca se face vinovat de ceva anume, ci pentru ca nu a demonstrat ca nu se face vinovat de ceva anume. Situatia aceasta (absurda) reprezinta schema narativa a unui roman celebru al lui Franz Kafka: Procesul.

Inductia.

Este 'un proces de generalizare. Rationamentul prin care se trece de la constatari despre cazurile singulare dintr-o multime de obiecte, la asertiuni despre toate cazurile.' [Gheorghe Enescu, 1985; 148].

Pentru Aristotel, inductia este trecerea de la particular la general, ea fiind un proces invers deductiei.

Logicienii disting doua forme de inductie:

a)  Completa. Toate cazurile sunt enumerate, apoi se formuleaza concluzia.

b)  Amplificatoare (generalizatoare). Prin ea, doar o parte din cazuri sunt enumerate.

Sondajul de opinie este un exemplu de inductie amplificatoare. Raspunsurile unui esantion indica 'opinia/opiniile tuturor, la un moment dat'.

Sondajul de opinie.

Tehnica de observare statistica prin investigarea unui esantion reprezentativ al unei populatii. Etapele realizarii unui sondaj de opinie: stabilirea esantionului; realizarea chestionarului; realizarea interviurilor; centralizarea datelor. Sondajul de opinie este realizat de institute specializate care aplica metode sociologice si statistice.

Sondajul de opinie este un instrument/o tehnica folosita in nenumarate domenii: marketing comercial, marketing politic, jurnalism s.a.m.d. Ca orice instrument, el este neutru din punct de vedere etic. Coloratura sa (pozitiva sau negativa) este data de directia/sensul in care este folosit, in zona neutralitatii etice, sondajul este o unitate de masura a atitudinilor, reactiilor, starii de spirit, asteptarilor colectivitatii la un moment dat si devine unul din instrumentele indispensabile ale managementului contemporan in orice domeniu si la orice altitudine, pana la nivelul guvernarii.

in acelasi timp insa, rezultatele acestui tip de cercetare sociologica devin o informatie apta de a fi publicata ( = stire), in atari conditii, o serie intreaga de intrebari de control se impun jurnalistului (aproape) de la sine, inaintea difuzarii.

Rezultatele sondajului de opinie devin o informatie destinata publicului, deci ea trebuie sa intruneasca standardele informarii profesionale (promptitudine, acuratete, echilibrare a informarii s.c.l.).

Modalitatile de controlare a acestui tip de informare cvasi-institutionala de catre jurnalist sunt multiple. Ele insa se pot grupa in doua mari zone:

l )Reglementari juridice;

2) Normele profesionale jurnalistice.

Aspecte legislative.

Vom urmari aici, starea de lucruri din Franta unde - se pare - nimic din ce are contact cu comunicarea media - nu a ramas nereglementat.

Iata, mai intai, argumentarea:

'Datorita folosirii tot mai frecvente in domeniul politic a sondajului de opinie si a «simularii votului» care, incontestabil, constituie un element de informare a opiniei publice, legiuitorul a considerat necesar sa formuleze o serie de reguli menite sa evite unele excese. Acesta este obiectul Legii din 19 iulie 1977.' [Lucien Solal et al, 1980; 267].

Lucien Solal simte nevoia sa sublinieze ca aceasta lege nu reglementeaza sondajul de opinie decat in masura in care acesta este facut cunoscut publicului.

Astfel, publicarea sondajului de opinie trebuie sa contina 'numele organismului [institutului de sondare], numele si calitatea cumparatorului sondajului de opinie, numarul persoanelor intervievate si datele la care s-au realizat interviurile.'

O Comisie a Sondajelor creata pe langa Ministerul Justitiei, formata din noua inalti magistrati, are acces la 'documentatia sondajului', in primul rand, poate fi controlat esantionul. De notat, in egala masura, ca sub incidenta acestei legi intra si media - daca difuzeaza rezultatele unui sondaj de opinie care, intr-un fel sau altul, ar incalca prevederile legii sau care ar fi voit incorect.

Intrebarea Cui serveste aceasta lege? - este (aproape) retorica, in primul rand, publicului (cetateanului), in paralel - ca sa ramanem in teritoriul francez - Agentia France Presse a instituit drept regula - cu urmari directe asupra tuturor beneficiarilor ei - nepublicarea sondajelor realizate in Franta, pe un esantion mai mic de 1.000 de persoane, sondajul astfel realizat nefiind considerat suficient de reprezentativ. [Henri Pigeat, 1982; 221].

Prin contrast, situatia sondajelor in Romania - mai ales acelea realizate in campaniile electorale si inaintea lor - se remarca prin urmatoarele elemente:

1) Prin lege - nu se pot controla nici esantionul, nici datele cand au fost realizate interviurile de teren, si nici identitatea clara a aceluia care a comandat sondajul;

2) De regula, sondajele sunt realizate pe un esantion de l .000 de persoane. Ce rezulta de aici din perspectiva acuratetei informarii?

3) Sondajele au caracterele (aparente) ale stirii;

4) Modalitatile jurnalistului de a evalua 'sinceritatea' lor sunt minime sau, altfel spus, intuitive, nu riguroase, incat unii jurnalisti considerau intr-o vreme nu prea indepartata ca sondajul este o flagranta manipulare. Cu toate acestea, le publicau (Horia Alexandrescu).

Ceea ce se urmareste de fapt, prin aceasta 'retorica a sondajelor', este obtinerea efectului bandwagon. Care insa, banuim - in absenta unor cercetari de teren inatacabile - ca are dimensiuni mult mai reduse decat s-ar crede, pe teren romanesc.

Singurul 'moment' aflat clar la indemana spiritului critic al jurnalistului este chestionarul. Erorile evidente pe care jurnalistul le poate repera printr-o minima examinare apar in formularea intrebarilor care formeaza chestionarul.

Cuvant cheie vag. De exemplu, nivel de trai. Fiecare intervievat poate intelege altceva prin nivel de trai, in functie de actualele lui date materiale, culturale, si in functie de propriile lui asteptari;

Cuvant cheie polisemantic. De exemplu, infractionalitate, violenta a carei scara este cvasi-nelimitata: de la un branci, la spitalizarea cu trei coaste rupte, si chiar mai grav;

Cuvant cheie care s-ar putea sa nu fie cunoscut de toti intervievatii (cuvintele care nu fac parte din fondul principal de cuvinte: neologisme, termeni specializati etc.);

8) Aluzia, metafora in intrebare;

9)  intrebarile deschise, care nu sunt specifice sondajului de opinie.

10) intrebari cu dubla optiune in situatia in care raspunsurile pot indica si altceva.

'Deosebit de utila este - considera Septimiu Chelcea [1996; 69] sprijinindu-se pe o serie de anchete sociologice realizate in anul 1973 -stabilitatea axei semnificative a fiecarui termen

De exemplu, cuvantul Junie, caruia ii corespund in Dictionarul limbii romane contemporane, trei intelesuri.

' 1) Totalitatea celor existente in realitate; univers, cosmos;

2)   Ansamblul corpurilor ceresti;

3) Pamantul cu intreaga lui viata'

Or, ancheta citata de autor arata ca 93,4% (in mediul urban) si 87,1% (in mediul rural) atribuie intr-un fel sau altul cuvantului, a treia semnificatie (cf. ierarhizarii dictionarului: 'Glob + Populatie + Grup + Sat).'

In fine, autorul o citeaza pe Elisabeth Noelle care, in anul 1963, recomanda celui care realizeaza chestionarul sa evalueze in prealabil, urmatoarele aspecte:

'Sunt greutati in intelegerea limbajului? - Da/Nu; intrebarea este prea abstracta? -Da/Nu; Depaseste elocventa celui intrebat? - Da/Nu; Necesita capacitate de observatie prea bogata pentru a raspunde? - Da/Nu; Suprasolicita gandirea ? - Da/Nu; Este obositoare ? - Da/Nu; Este plicticoasa?

- Da/Nu; Genereaza teama? - Da/Nu; Genereaza reactie de prestigiu? - Da/ Nu; Tema este prea intima? - Da/Nu; Genereaza conflicte cu idealul propriu? -Da/Nu.' [apud, Septimiu Chelcea, 1996; 56].

In ciuda nenumaratelor intrebari pe care un sondaj/o statistica le poate genera, masuratorile corecte sunt un instrument de lucru indispensabil.

'Spre anul 1830- afirma Armand Mattelart [1994; 62] - institutiile de colectare si tratare statistica devin o parte a artei de a guverna.'

Pentru ca, in anii nostri, marketingul politic sa orbecaie, pur si simplu, in lipsa acestui tip de masuratori. Axele comunicarii ar risca sa fie ezitante, inconsistente, ar putea sa nu-si tinteasca publicul.

'Cunoasterea «motivatiilor» si a «aspiratiilor» a capatat o tot mai mare importanta. Iata de exemplu, rezultatele unor masuratori: spaimele francezilor in anul 1990. Drogul - 80%; SIDA - 68%; Terorism - 67%; Jafuri

- 51 %; Poluarea aerului - 60%; Poluarea apei - 58%; Centralele nucleare -48%; Agresiuni stradale - 51 %; Catastrofe naturale - 48%; Incendii - 40%;

Furtun in strada - 46%; Bande Punk - 39%; Conservand in alimente - 33%; Emigranti - 27%r [Philippe J. Maarek, 1992; 75-76],

Ce rezulta din aceasta lista a spaimelor? De exemplu, o axa de comunicare (promisiuni electorale) care sa convinga jumatate din populatia speriata de terorism + jafuri + agresiuni stradale + furturi in strada (+ bande punk) + (emigranti - eventual - ilegali). Este usor de remarcat ca din acest camp semantic se pot ivi alte teme: terorism vs. politica externa; bande punk vs. programe pentru tineret; emigranti vs. somaj. Cu rezultate incontestabile referitoare la consistenta mesajului prin care se lanseaza oferta politica. Aceasta ar fi varianta constructiva.

Daca insa cifrele servesc pentru lansarea propagandei negative (criticarea fostului guvern), sondajul devine ceea ce se numeste 'sondaj de sustinere' (advocacypool). Daca in prima varianta era un sondaj de circuit interior, in al doilea caz, el va fi difuzat. Odata difuzat, devine un argument persuasiv evident. Si atunci, semnele de intrebare pot fi inlaturate doar de prestigiul institutului care a realizat sondajul si de acuratetea formei in care este publicat caci, 'in prezent, [mai ales in Romania acestor ani, am spune] exista un consens larg asupra faptului ca nu atat sondajele ca atare, cat mai degraba modul in care sunt ele prezentate in media exercita o influenta asupra publicului' [Universitatea Bucuresti, 1997; 42; 43].

Asadar, rationamentul deductiv conduce la o concluzie valabila, cu conditia ca faza initiala a 'inventarierii' cazurilor particulare sa se efectueze corect, si sa aiba in vedere un numar suficient de elemente cercetate. Ca in orice rationament, eroarea apare fie in premisa, fie in continuarea ei. si in cazul inductiei, lucrurile se petrec la fel. De multe ori, cand spunem: 'este o concluzie pripita; 'este o concluzie partiala, ne referim, de fapt, la un rationament inductiv, a carui investigare initiala este deficitara sau a carui concluzie nu rezulta din premisa.

Exemplu:

Premisa (corecta, controlabila), in orasul X, s-au petrecut cinci crime.

Concluzie eronata (tendentioasa): Toti locuitorii orasului X sunt criminali.

Pietre Oleron [1977; 94] distinge si ceea ce el numeste 'induction floue [inductie difuza], uitata si de logicieni, si de psihologi. Plin ea se depune masa de impresii si aprecieri acumulate in timp, prin observatii la care individul asista sau pe care le suporta. Prin ea se asimileaza cunoasterea colectiva, sursa a invatamintelor mai mult sau mai putin explicite, exprimand traditii, obiceiuri, dictoane'

Nu este de dorit ca jurnalistul sa actioneze intr-o situatie data (exclusiv) pe baza propriilor impresii si observatii acumulate in timp, in n situatii asemanatoare, din doua motive, intai, pentru ca fiecare situatie trebuie abordata in ceea ce are ea specific, nou. Apoi, daca procedeaza astfel, jurnalistul ofera propria viziune/convingere drept universal valabila.

Experienta acumulata (profesionala, culturala, existentiala etc.) nu exclude investigarea fiecarei situatii.

Respectarea acestei reguli il ajuta pe jurnalist sa-si pastreze perceptia proaspata, curiozitatea vie, pe scurt, il ajuta sa-si pastreze mintea larg deschisa (americanii numesc aceasta calitate open minded).

Un ultim cuvant, inainte de a incheia aceste paragrafe consacrate rationamentelor.

in textul jurnalistic, rationamentul (necesar printre altele, si pentru a conferi textului credibilitate), trebuie 'pus in scena' cu ajutorul unor ingrediente specifice: comparatia (unui termen necunoscut cu unul cunoscut); contrastul (explicarea unui termen necunoscut prin deosebirile sau prin ce nu este, prin raport cu un termen cunoscut), ilustrarea (exemplificarea - care ne trimite la relatia elementelor particulare cu clasa careia ii apartin); clasificarea, analiza.

Folosirea acestor 'trucuri' se impune pentru ca jurnalistul nu este nici logician, nici matematician si, in genere, nici cititorul ziarelor nu asteapta cifre si rationamente aride. Ceea ce nu exclude rigoarea, limpezimea si claritatea gandirii.

Unghiul de abordare

Este un element indispensabil, care ajuta la dozarea si ordonarea modalitatilor de construire a textului.

Unghiul de abordare este fascicolul care lumineaza faptele. A devia in stanga sau in dreapta sensului fascicolului luminos, este tot una cu a orbecai, este tot una cu a nu vedea. Nu poti arata altora ceea ce tu insuti nu vezi. Nu-i poti face sa inteleaga, ceea ce tu insuti nu ai inteles foarte» bine.

In buna masura, unghiul de abordare este conditionat de domeniul in care intra faptele, si de asteptarile publicului. Nu are sens sa abordezi teme militare in rubrica 'Agricultura sau invers. Altfel spus, descrierea unei campii se va organiza intr-un fel intr-o revista militara, in alt fel intr-o rubrica de agricultura, si in alt fel intr-o rubrica de ecologie. Pentru simplul motiv ca cel interesat de agricultura asteapta ceva anume de la descrierea campiei, infanteristul cu totul altceva, iar pe ecologist il intereseaza in ce masura campia aceasta ajuta la aglomerarea sau la dispersarea norilor etc.

Nu la acest nivel trebuie contrariat cititorul. Mai exact, cititorul nu trebuie contrariat, ci curiozitatea trebuie sa-i fie starnita. Ceea ce este altceva.

Toate acestea sunt sinonime cu aceasta asertiune: fiecarui unghi de abordare trebuie sa-i corespunda un singur text.

Iata, de exemplu: acest titlu - De la Le Havre la cupola Parlamentului). Acest titlu stabileste din start o conexiune intre portul francez si Parlamentul Romaniei.

Paragraful initial (ceva mai mult decat jumatate din text) dezvolta aceasta afirmatie:

'A mai ramas doar o zi pana cand motiunea de cenzura inaintata de opozitie va fi supusa votului.'

A doua parte a textului incepe cu fraza:

'Alti tineri romani au fost descoperiti ascunsi intr-un container in portul Le Havre, sperand ca in acest fel sa ajunga in Canada

Pentru ca finalul sa fie acesta:

'Poate ca inainte de deschiderea sedintei de vineri a Parlamentului, sa fie amintit cazul acestor tineri, indemnand astfel la o stare de reculegere [meditatie, reflectie - erau termenii exacti pentru acest context] si la intelegerea faptului ca intre exercitarea puterii si cele mai indepartate unghere ale societatii, legatura este totusi mai mare decat isi inchipuie o minte de parlamentar'

Ne vine greu sa stabilim o legatura fireasca intre prima parte a acestui editorial, consacrata evaluarii ultimelor tendinte politice din interiorul Parlamentului, cu o zi inaintea depunerii motiunii de cenzura, si povestea tinerilor emigranti clandestini. Aceasta din urma s-a vrut, desigur, un exemplu semnificativ, un semnal de alarma pentru parlamentari.

Spatiul tipografic care ii este consacrat insa, face din acest exemplu aproape un al doilea text. Ceea ce contribuie la schimbarea unghiului de abordare in interiorul aceluiasi text.

'Nu subiectul este greu de ales, ci unghiul de abordare. O eroare frecventa a incepatorilor este incercarea de a acoperi prea mult intr-un singur text. Cand stii multe despre un subiect important, este mai bine sa scrii mai multe texte, decat sa incerci sa sugerezi superficial fiecare idee intr-un singur text.' [Curtis D. MacDougall, 1973; 24].

in fine, unghiul de abordare in functie de care se opereaza selectarea detaliilor, este strans legat de intentia autorului. El poate avea una din urmatoarele trei intentii: aceea de a informa, de a argumenta sau de a persuada.

Ca si in cazul unghiului de abordare, fiecarei intentii trebuie sa-i corespunda un singur text. Amalgamarea a doua intentii intr-un singur text inseamna un amestec nedorit al informarii si al opiniei, din care ambele ies pagubite. Nici informarea nu este completa, nici opinia nu poate fi suficient de intemeiata.

Rezumat

Coerenta textului depinde de o judicioasa construire a paragrafelor, de o legatura fireasca (logica si expresiva) dintre ele, de pastrarea unei proportii adecvate intre idee si exemplul care o ilustreaza. Coerenta se mai castiga dintr-un plan bine ales si din alegerea si pastrarea unghiului de abordare.

Expresivitatea textului este foarte importanta in paragrafele initial si final. Acest lucru impune insa, pastrarea aceleiasi altitudini expresive, si intre extremitatile textului.

'intreaba-te: daca as citi acest inceput, as continua lectura ?

Taie paragrafele prea lungi in unele mai scurte.

() Cei mai slabi jurnalisti sunt aceia care se indoiesc cel mai putin.

() Fii optimist: daca textul odata scris, nu-ti mai place, spune-ti ca intre timp, ai progresat.' [DidierHusson, OlivierRobert,1991; 86; 87; 100].

Un text corect construit si expresiv trebuie sa fie alert. Un text alert nu este numai concis. A fi alert inseamna a te misca repede. Miscarea se exprima prin verbe. Altfel spus, argumentarea trebuie epicizata. La fel, descrierea. Reciproc, naratiunea trebuie completata cu elemente descriptive.

Secretul este unul singur: dozarea corecta.