RADIOUL MODERN

RADIOUL MODERN

Asa cum mentionam mai inainte, conditiile de receptare ale posturilor audio s-au modificat considerabil. Dintr-un aparat greu si static, radioul a devenit un receptor mic, care permite "o ascultare mobila si individuala"[1]. Daca inainte familia se strangea in jurul radioului pentru a asculta stirile de seara sau emisiuni de divertisment, astazi ascultarea se face individual, chiar daca produsele mediatice sunt consumate de o intreaga colectivitate. Radiourile portabile dau posibilitatea ascultarii in mers, tinand cont de faptul ca individul se afla in permanenta miscare. Astfel, radioul a devenit un companion intim intr-o societate mobila.

Anii '30, au fost numiti "epoca de aur" a radiodifuziunii, deoarece in aceasta perioada programele au inceput sa capete o importanta profesionala si sociala intensa. Radioul era sursa de informare a experientelor comune si de raspandire a culturii comune, dar si un mijloc puternic de eliminare a izolarii culturii[2].

Chiar si in tarile in curs de dezvoltate, radiodifuziunea a devenit un mijloc vital in educarea populatiei si in stimularea dezvoltarii sociale si economice. Programele de divertisment erau un echilibru intre ceea ce doreste si ceea ce ar trebui sa cunoasca publicul. Intentia era ca produsele mediatice sa ghideze preferintele publicul prin expunerea la calitate, divertisment si cultura, in timp ce satisfaceau si cerintele maselor.

Satisfacerea dorintelor publicului larg s-a declansat din cauza competitiei pentru audienta a posturilor de radio, implicit a goanei dupa profit. Drept consecinta, posturile au inceput sa concureze prin programe atragatoare si simplificate pentru consumul de masa, iar lucrul bine stiut este ca divertismentul popular aproape intotdeauna umbreste oferta culturala[3]. Drept exemplu pot fi buletinele de stiri prezentate sub masca divertismentului, pentru a atrage un public cat mai larg.

"Inflorirea" radiourilor a coincis si cu dezvoltarea "culturii juvenile autonome" de la inceputul anilor '60 (muzica rock, apoi yé-yé ). Formatele au declansat o segmentare a publicului, la care voi face referire mai tarziu, si au inceput sa aiba mare succes printre tineri.

Peisajul radiofonic a cunoscut o transformare o data cu liberalizarea si privatizarea radioului[6]. Posturile publice au inceput sa concureze cu retelele private de radio locale care se diferentiau pe piata audio prin strategia formatului (programe si muzica) si a culorii (voci, tonul animat, jingle-uri, modul de inserare a publicitatii, politica informatiei), usoare de identificat de catre audienta.

Condamnat la disparitie o data cu aparitia televiziunii, radioul a dat dovada de o capacitate ridicata de rezistenta, fiind media cea mai populara in lume (un miliard de receptoare) si cel mai des intalnit in camine (98% in Franta si Statele Unite ale Americii)[7].

Radioul modern se diferentieaza prin cateva caracteristici semnificative din perspectiva relatiei sale cu publicul. Spre deosebire de presa scrisa, radioul reusește sa aiba o relatie de fuziune cu publicul sau. Canalul audio beneficiaza de un ansamblu de materiale semnificative care tin de universul sonor. De mentionat este oralitatea stilului care permite o apropiere mai mare fata de ascultator. Comunicarea este mai personala si chiar personalizata prin telefonul ascultatorului si prin forumurile de discutii online.

Interactiunea este crescanda datorita introducerii acestor proceduri interactive care solicita din ce in ce mai mult ascultatorii. Mai mult, apelurile telefonice sunt personalizate cu scopul de a obtine o identificare a ascultatorului, iar adresarea este, de multe ori, directa. Prin stabilirea unei relatii interpersonale telefonice, prezentatorul se adreseaza intregii comunitati de auditori. El genereaza astfel o relatie triangulara prin discutia radiofonica cu ascultatorul, receptata de intregul auditoriu. In aceasta situatie, auditoriul este in umbra, intr-o ipostaza comoda, iar pe "scena radiofonica" sunt protagonistii discursului.

Daca inainte radioul era solemn, serios, astazi, el a devenit mai putin formal, cu un discurs mai degajat si puternic caracterizat de oralitate. Aflati sub responsabilitatea cuvantului radiofonic, prezentatorii au devenit animatori. Ei nu mai sunt simpli cititori de texte, ci rolul lor este de animatori care distreaza si destind audienta.

O data cu radioul modern s-a evidentiat si o noua functie sociala noua: confesiunea publica. Auditorii pot recurge la confesiuni publice care ating cele mai intime si sensibile aspecte ale vietii lor, deoarece ei se afla sub anonimat. In cazul in care telefonul este personalizat, cel care face confesiunea isi protejeaza identitatea datorita lipsei imaginii. Asadar, radioul a fost primul care a dat dreptul de expresie individuala.

In urma acestor caracteristici, radioul modern devine o forma de comunicare disponibila unor noi utilizari, din ce in ce mai specializate sub numele de formate, asa cum urmeaza a fi definite in continuare.