REPORTAJUL DE TELEVIZIUNE

REPORTAJUL DE TELEVIZIUNE

Definitie

Din punct de vedere etimologic, un reportaj este un raport, daca punctul comun al celor doua categorii de texte este calitatea de a fi vectori ai informatiei, diferenta este data, la nivelul continutului, de finalitatea si scopurile informatiei. Astfel, raportul este o unealta de comunicare intre initiati, detinatori unui anumit cod de lectura, in timp ce reportajul este un mod de comunicare ce descrie spectacolul unui eveniment pentru un public vast.

Principii generale ale reportajului audio-vizual

Specificul mesajului audio-vizual deriva dintr-o suma de constrangeri care stau la baza oricarui proces de productie audio-vizual:

a)     mesajul este perceput in timp real, este liniar, fiind fixat de jurnalisti fara posibilitatea interventiei publicului. Un mesaj bine construit si lipsit de ambiguitate la cele trei niveluri (imagine, sunet, cuvant) este cel mai bun argument pentru atragerea si mentinerea atentiei.

b)     Publicul are o atentie fragila. Aceasta este premisa pentru crearea unui mesaj dens si concis (ca structura, continut si semnificatie)

c)     Mesajul este construit in echipa, in baza unui obiectiv comun. Nu trebuie uitat ca echipa care produce un reportaj nu este o asociere intamplatoare a unor persoane, ci este un corp profeisonal comun avand acelasi limbaj, care lucreaza in baza unor constrangeri date

Informatia audio-vizuala este determinata, la randul ei, de constrangerile de timp si de capacitatea redusa de "absorbtie" a publicului. Pentru obtinerea conciziei, primul pas il reprezinta eliminarea detaliilor nesemnificative si extragerea esentialului la nivelul factual.

Informatia audio-vizuala nu este altceva decat raportarea in timp util a faptelor si opiniilor care intereseaza un numar mare de persoane, in conformitate cu limitele de timp impuse de specificul canalului de comunicare si de capacitatea de absorbtie redusa a publicului

Functii ale reportajului

Intelegerea evenimentului

Aducerea in atentie a unei informatii personalizate

Restituirea unei realitati date, intr-o maniera originala

Informatie in defavoarea spectacolului

Stabilirea unei legaturi intre jurnalist si public

Sensibilizarea publicului, complementara informarii

Semnificarea evenimentului relatat si concretizarea semnificatiei printr-o presupusa legatura cu viata publicului

Prezentarea unui element, considerat surpriza fata de un anumit nivel al informatiei, reperat de jurnalist ca fiind cunoscut de public

Seductie

Persuasiune.

Tipologii ale reportajului de televiziune

Dupa criteriul actualitatii evenimentului (relatia dintre producerea evenimentului si momentul realizarii reportajului), Jean-Dominique Boucher identifica:

reportaj "cald" - are drept continut evenimente neprevazute de genul accidentelor, catastrofelor, faptelor diverse sau evenimentele previzibile, transmise in direct

reportaj "rece" - vorbeste despre evenimentele prevazute ce preceda acelasi tip de evenimente; de ex poate fi un reportaj la o conferinta de presa care precede deschiderea Jocurilor Olimpice

reportaj "magazin" - care nu este inspirat din realitatea imediata, dar are o anumita legatura cu aceasta

reportaj atemporal - care este consacrat de obicei unui subiect cat se poate de cunoscut cu un potential permanent de interes (rasismul, sida, cresterea inflatiei)

reportaj de urmarire - ajuta la stabilirea unor concluzii asupra unui eveniment produs recent (de la cateva luni la cativa ani); de ex concluziile anchetei privind catastrofa de la Balotesti

reportaj relocalizat - este consacrat unui eveniment de actualitate, in care se regasesc personaje implicate in alte evenimente de amploare din trecut.

Pierre Ganz identifica in plus patru tipuri de reportaje, organizandu-le in jurul a doua criterii diferite:

a)     dupa suportul transmisiei, reportajele sunt: directe (colectarea, difuzarea informatiei sunt simultane cu producerea evenimentului); si inregistrate (cele trei momente de organizare sunt distincte, separate prin intervale de timp inegale)

b)     dupa formatul emisiunii, exista:

reportajul de stiri - colectarea, tratamentul, difuzarea informatiei se situeaza la distante relativ mici in timp in raport cu incheierea evenimentului. Caracteristica principala este viteza. Este difuzat in emisiunile informative specializate

reportajul-magazin - caracterizat de cele mai multe ori printr-o distanta temporala mare fata de eveniment. Cele trei etape de productie sunt de asemenea distincte.

Dupa domeniul de activitate din contextul careia se extrage subiectul: reportaj politic, social, economic, cultural, reportaj de fapt divers, sportiv.

Dupa zona geografica de producere a evenimentului in raport cu comunitatea nationala, exista reportaje locale, regionale, nationale si internationale.

Dupa interesul unui anumit public:

reportaj de interes general

reportaj de interes regional

reportaj de interes national

reportaj de interes local.

O alta distinctie este facuta de Daniel Garvey si William Rivers:

Reportajul de actualitate corespunde formei traditionale a reportajului, are ca obiect un eveniment actual. De regula este reportajul despre ceea ce se intampla "astazi". Formula dupa care poate fi recunoscut: in aceasta dimineata, in aceasta dupa-amiaza etc. acest tip de reportaj are si dezavantaje, unul dintre acestea poate fi superficialitatea.

Reportajul de profunzime ar putea fi consecinta logica a reportajului de actualitate, aducand in plus perspectiva care restituie contextul evenimentului. Acesta aduce si raspunsul la intrebarile "de ce?", "cu ce efecte?", in afara celor absolut obligatorii din reportajul de actualitate (cine, ce, unde, cand, cum?). Formele de prezentare sunt multiple: emisiune unitara, consacrata unui singur subiect, documentar, dosar sau raport restrans. Regula de aur in acest tip de reportaj este echilibrarea balantei informatiei pro si contra.

Reportajul de interpretare (analitic) ocupa un loc nedefinit in audio-vizual. Scopul reportajului analitic este de a raspunde la intrebarea "de ce?".

Reportajul-ancheta - in cadrul acestui tip de reportaj un loc important il are etapa de pregatire a materialului, care coincide cu strangerea dovezilor. Anchetele reusite sunt cele care au o finalitate in sala de tribunal.

Unghiul de abordare

Termen normativ, acest termen poate fi definit mai ales prin elemente de sprijin si de comparatie: este diferit de subiectul materialului, este un punct de vedere personal asupra evenimentului, urmeaza logica "firului rosu", ajuta la intelegerea fondului problemei in dezbatere.

Unghiul de abordare este un singur aspect al subiectului care poate fi abordat avand ca scop lamurirea fondului problemei

Productia reportajului

Pentru indeplinirea conditiilor ideale de productie a reportajului trebuie indeplinite patru exigente:

Familiarizarea cu subiectul - presupune o rapida evaluare a informatiei, din punctul de vedere al importantei sale si al interesului potential al publicului, verificarea veridicitatii informatiei initiale, disocierea datelor convergente de cele divergente in raport cu evenimentul.

Localizarea evenimentului - este o faza pregatitoare, in care se stabileste contacutl cu actorii evenimentului, care sunt, eventual avizati asupra intentiei de a face un reportaj si carora li se cere eventual, acordul. Este insa de dorit ca jurnalistul sa evite contactele oficiale.

Documentarea asupra evenimentului - scopul fiind obtinerea unui maxim de informatie despre actorii, cadrul si contextul evenimentului. Sursele de documentare cele mai la indemana sunt: presa scrisa, baza de date personala, sursele academice, reportaje pe aceeasi tema, arhiva de informatii a redactiei.

Pregatirea instrumentelor necesare filmarii.Este o etapa ce , prin meticulozitatea abordarii ei, ajuta in mod direct la realizarea filmarii , doarece , prin timpii castigati, se beneficiaza de o reflectie creativa importanta si , mai totdeauna necesara.Nimicuri, un simplu cablu, o blenda sau o caseta in minus pot crea adevarate dezastre in timpul flmarilor

Alaturi de resursa tehnica sa nu uitam niciodata resursa umana

Televiziunea in spatiul mediatic

Spatiul e termenul utilizat in productia de TV. Spatiul e notiunea care reprezinta durata, spatiul e notiunea care reprezinta plasarea in grila, spatiul reprezinta notiunea de productie. Spatiul e fragmentul de realitate.

Acest spatiu de realitate a devenit spatiul de manifestare publica. Expresia "am vazut la TV" devine argument, iar aceasta expresie conduce spre elementul determinant al TV care e simultaneitatea cu evenimentul. Simultaneitatea cu evenimentul se poate efectua in productia de TV prin transmisia in direct.

Toate celelalte emisiuni care presupun modalitati de inregistrare se supun acelorasi rigori ca si la o transmisie in direct, in schimb posibilitatile de a interveni in desfasurarea evenimentului prin tehnica de montaj sunt cu totul si cu totul deosebite. TV in ansamblul mediilor de comunicare alaturi de radio, reprezinta singurele canale mediatice ce activeaza intr-un mediu normal.

Reglementarea spatiului audiovizual in Romania este atributul Consiliului National Audiovizual. Licenta de emisie in baza careia functioneaza un post de radio sau TV cuprinde obligatoriu grila de programe.

Grila de programe constituie totalitatea emisiunilor difuzate in spatiul de emisie pe ore si zile, planificate si ordonate in functie de politica editoriala.

CNA-ul acorda licenta de emisie, nu are drept de interventie in politica editoriala decat in masura in care pe parcursul derularii programelor se produc anumite incalcari ale reglementarilor. Este sanctionat limbajul, violenta, dreptul la imagine, trebuie asigurat dreptul la replica.

Nevoia de a fi cat mai reprezentativ pentru fragmentul de viata transmis pe micul ecran, a determinat aparitia in mod deosebit in ultimii 10-15 ani a unor canale TV super specializate.

Daca in anii 70-80 erau la mare cautare posturile generaliste, in prezent piata mediatica din Romania si din lume se confrunta cu o cerinta de nisa.

Fenomenul acesta s-a produs in urma constatarii studiilor sociologice pe baza carora se construiau programele TV.

S-a constatat ca interesul publicului se indreapta catre stiri (meteo, utilitare) si sport. Ulterior venind interesul catre film, muzica, divertisment, educatie.

Daca posturile publice de radio si TV functioneaza pe baza unei legi organice in care sunt reglementate cerintele si indatoririle posturilor, canalele de TV comerciale functioneaza pe baza legii societatilor comerciale.

Aceasta intrebare legata de cine are prioritate in stabilirea de programe, interesul publicului sau interesul canalului de TV?

In ultimii ani ca efect al avalansei de informatii publicul s-a orientat si s-a fidelizat in functie de varsta, preocupari, studii si chiar sex.

Acest interes al publicului rezultat in urma sondajelor a dus la crearea unor canale de TV specializate pe stiri, nationale sau internationale.

Gen de TV - stirea a creat un canal specializat pe stiri

comentariul sportiv se gaseste in canale specializate pe sport

documentarele au creat TV specializate

In spatiul de programe existenta spatiului publicitar determina programarea unor emisiuni construite pe un anume spatiu de interes. Impartirea unui tronson de 24 de ore din spatiul unei TV are ca prim interes spatiul cu cea mai mare audienta.

Agentiile de publictate urmaresc tocmai acest spatiu. In afara de spatiul numit prime time (18-23), mai sunt urmarite cu interes emisiunile speciale, evenimentele culturale, sportive sau emisiunile de interes politic si cultural.

Emisiunile care sunt propuse in spatiile convenite prin grila decurg dintr-o cerere de oferta in care sunt cuprinse solicitarile canalului: tipul de program, ziua si ora de difuzare, publicul tinta, audienta solicitata si bugetul.

Fara constructia bugetului nu se poate porni in construcsia unei emisuni. Bugetul cuprinde cheltuieli materiale: valoarea aparaturii utilizate pe numar de ore planificate pentru fiecare procedeu din fluxul de TV, inregistrare, montaj, difuzare, arhivare sau pentru transmisia in direct, inregistrare, difuzare si arhivare.

Al doilea tip de cheltuieli sunt cu personalul, cu celelalte resurse utilizate in realizarea emisiunii.

Ex: drepturi de autor, de achizitie de idei, de scenarii, drepturi conexe, utilizarea vocii e un capitol care trebuie cuprins in buget.

In fapt un program de TV, o emisiune sau transmiterea unei simple stiri se face baza unui flux industrial, iar aspectul artistic si crearea impactului catre publicul telespectator reprezinta forta motrice ce da Televiziunii acest miraj al fragmentului de realitate.

Functiile TV ca mijloc de comunicare in masa sunt de informare, deformare si de divertisment. Toate acestea se regasesc intr-un canal generalist sau fiecare in parte se regaseste in canale specializate.