REPORTAJUL

REPORTAJUL

'Ce trebuie sa ramaie in chip firesc dupa sfarsitul lumii? Un reporter,'

Nicolae Iorga

Tentatia clasificarilor

Multi jurnalisti si teoreticieni ai presei considera ca reportajul este insusi jurnalismul. Iar reporterul, adevaratul jurnalist, jurnalistul complet. Pentru ca reporterul este jurnalistul aflat in punctele fierbinti ale actualitatii; este acela care vede tot; intelege tot, si stie cum sa spuna si altora ceea ce trebuie stiut de toata lumea.

in viziunea lui Jean-Paul Sartre [1950; 32], 'calitatile cele mai necesare reporterului constau in capacitatea de a sesiza intuitiv si instantaneu semnificatiile, precum si in abilitatea de a Ic regrupa, pentru a oferi cititorului ansambluri sintetice ce pot fi descifrate imediat'

De altfel, definitiile abunda, focalizandu-se cand pe calitatile reporterului, in incercarea de a-i contura portretul ideal, cand pe talentul sau de scriitor. Independent de Jean-Paul Sartre, Fred Fuller Shedd, editor la Philadelphia Bulletin formuleaza in alte cuvinte intuitia spontana a reporterului [apud Curtis D. MacDougall, 1982; 165]:

'Un bun reporter vede lucruri interesante intr-un eveniment, pe care un reporter mediocru nu le vede. De ce? Pentru ca mintea lui a fost atat de antrenata, ca intr-o clipa vede toate partile evenimentului, tot ce-l inconjoara si, dincolo de eveniment, ii descopera toate fatetele. Si cand ochiul lui si mintea lui sunt asa de antrenate ca aproape natural scot la iveala interesul latent din oameni si din lucruri, destul de curios, spunem ca omul are nas pentru stiri.'

Michel Voirol [1992; 53] merge in aceeasi directie: 'Sunt oameni care nu sunt facuti sa fie reporteri. Ei nu vor gasi niciodata apa in mare. Ii trimiti sa faca un reportaj in uzina, si ei se intorc cu raportul financiar si cu catalogul de masini.'

Jean-Dominique Boucher [1995; 9; 11] largeste perspectiva: 'Reportajul este o poveste care se spune: o poveste adevarata. Reportajul se situeaza in eveniment, il lumineaza, il pune in perspectiva si da substanta informatiei brute, in presa tiparita, reportajul este esential. Reportajul vizualizeaza informatia, o autentifica si ii confera credibilitate. Mai mult ca niciodata, cititorul are nevoie sa i se povesteasca lumea in care traieste. (...) Jurnalismul traitului permite parasirea potecilor batute. El coloreaza realitatea cea mai banala. Reportajul nu este un lux. Dar in masura in care sunt povestitori, reporterii raman inainte de toate, jurnalisti care informeaza.' [subl. n.]

in fine, Philippe Gaillard [1966; 124] este sententios: 'Cel mai bun reportaj este acela care nu ofera cititorului nici cel mai mic rationament gata facut, nici cea mai mica sinteza, ci acela care il conduce discret dar ferm sa realizeze aceasta sinteza printr-un demers simplu si personal, pornind de la fapte.'

Din toate aceste formulari se desprind cateva aspecte fundamentale:

1) Genul numit reportaj apartine jurnalismului de informare;

Termeni precum capacitatea de a sesiza intuitiv, nas pentru stiri, jurnalism al traitului exprima, de fapt, abilitatea jurnalistului de a colecta informatia, neuitandu-i pe oameni, ale caror resorturi interioare le sunt dezvaluite. Dezvaluirea aceasta nu este inventata de catre jurnalist, ci ca este aflata prin tehnicile (terestre) de baza ale colectarii informatiei: in primul rand, observarea si interviul.

Stim ce blasfemie riscam: in unele privinte, activitatea reporterului este o activitate mai complexa decat aceea a romancierului. Pe de alta parte, in acest punct se insereaza distinctia fundamentala dintre stire/relatare in care 'X a declarat ' , 'Y a hotarat ', si reportaj, unde 'X declara cu voce tematoare ' si 'Y a hotarat cu strangere de inima '.

3) Empatia, sensibilitatea autorului il pot conduce pe acesta la exprimarea propriilor trairi/emotii. Aici apare asa-numita nota personala a reporterului. Este o zona de mari si eterne confuzii intre jurnalismul de informare si jurnalismul de opinie pentru ca, uneori, dintr-un deficit de emotie, poate, propriile reactii sunt inlocuite cu opinii; pentru ca opinia, chiar daca nu este explicita, este indusa cititorului. Exclamatia reporterului: Atunci mi s-a facut frica - atrage judecata de valoare (pozitiva sau negativa) difuza la adresa aceluia care provoaca frica.

Nu in ultimul rand, scriitura (dialogul, dramatizarea, tropii, asamblarea narativa etc.) impresioneaza, emotioneaza.

Emotia inseamna participare. Iar participarea - de la caz la caz - adeziune sau respingere.

4) Fidelitatea transcrierii, fidelitatea 'raportarii' nu schimba in mod esential aceasta situatie care tinde sa iasa din rigiditatea clasificarilor pentru

ca - in masura in care este vorba cu adevarat despre un reportaj - cititorul 'vede', 'aude', 'simte' ceea ce jurnalistul a va/ut, a auzit, a simtit. [Michel Voirol, 1992; 52].

5) in fine, talentul de scriitor (pe care in acest context ar trebui sa-l reducem la abilitatea redactarii/exprimarii) - daca exprima informatia riguros colectata, va mentine reportajul in zona informarii oneste. Daca insa traitul este 'fabricat' prin exprimarea spectaculoasa, ne aflam in fata unei inselatorii, in care faptul si comentariul sunt amestecate.

in ciuda tuturor acestor riscuri, jurnalistii argumenteaza patetic in favoarea 'adevarului asa cum il vad eu', specific Noului Jurnalism (New Journalism).

Iat-o pe Molly Ivins [apud Bruce M. Swain, 1978; 35-36J in anul 1970 (in plina perioada de inflorire a Noului Jurnalism):

'ideea editorilor despre obiectivitate exclude nuantele si tot ce este subtil. Faptele fara nuantele lor - spunea Norman Mailer -nu inseamna nimic. () in fiecare desk exista cel putin o persoana care crede ca a soptit sau a scrasnit sunt tot una cu a spus. indraznesc sa afinii ca noi toti am vazut murmure, scuipaturi, lovituri in praf, ca sa nu mai mentionez toate adjectivele si adverbele vietilor noastre. Luptati-va cu Alienarea. Sunt prea multi oameni in lume care, pur si simplu, nu se pot descurca. Oameni care se tem de alti oameni, care nu inteleg ce se intampla, care se tem de schimbare. Nu le este de nici un ajutor sale dai un ziar care reduce aceasta bogata, omeneasca, tragica, exasperanta si captivanta prada a evenimentelor unei zile, in fapte deshidratate, lipsite de viata si fara legatura intre ele. Continuam sa scriem despre evenimente, ca si cum ar fi tablouri pe pereti, ceva pe care il putem lua de acolo si il putem privi cand, de fapt, ele sunt substanta vietilor noastre. Lupta pentru ea! Foloseste adjectivele? [subl. n.]

Pline de sugestii, aceste consideratiuni asupra jurnalismului, indica si faptul ca nici un domeniu al realitatii nu (poate) ramane strain reportajului.

De altfel, Philippe Gaillard [1966; 51-79] schiteaza o tipologie a evenimentelor care pot fi 'transcrise' in reportaje. Autorul considera, oarecum simplificator, ca cel mai dificil reportaj este faptul divers, pentru ca, in genere, evenimentul este neanuntat.

Simplificator, pentru ca faptul divers este de obicei un eveniment minor.

Apoi, urmarind domeniile in care se petrec evenimentele anticipate, Philippe Gaillard enumera: reportajul judiciar, politic, reportajul unei manifestatii (miting, mars etc.), reportajul sportiv.

Mai departe insa, enumerarea poate da nastere la confuzii, deoarece autorul tine sa puna un semn de egalitate fara nuantarile de rigoare, intre grand reportage si ancheta, pe de o parte; pe de alta, tine sa includa in sfera reportajului (deci a jurnalismului de informare), cronica (unui spectacol). Ceea ce este de-a dreptul, o confuzie conceptuala.

O a doua axa de clasificare a reportajului cuprinde diferite tipuri de texte care - toate - apartin genului.

Micul reportaj (le petit reportage)

Jurnalismul francez include in aceasta sfera, transmiterea unui eveniment de importanta medie, dar spectaculos; evenimentul la care jurnalistul a fost martor (situatie general - valabila; este exclus sa se poata realiza un reportaj adevarat, fidel fata de realitate, din auzite). Introducerea (fie ca o numim paragraf initial sau sapou) este informativa. Contine contextul evenimentului, inclusiv antecedentele si consecintele lui. Fiind vorba despre un tip de reportaj, elementele de culoare (detalii semnificative care puncteaza atmosfera, citate etc.) se vor afla la loc de cinste. Paragraful final (chute) se va deschide spre posibilele evolutii ulterioare, ceea ce contine automat o doza de suspense, deci de mentinere a curiozitatii cititorului.

Reportaj de atmosfera (chose vue = lucru vazut)

Poate fi usor atemporal, si datorita faptului ca textul are un caracter literar (mai) marcat. Descrie scene sau ambiante pitoresti sau semnificative, oferind astfel un context emotional evenimentului/actualitatii. Din perspectiva functiei de informare a presei, sunt necesare cateva sublinieri:

Daca reportajul de atmosfera apare inaintea informatiei brute importante si complete (= stirea), acest fapt conduce la subinformare. Orizontul de asteptari ale publicului este contrariat. Reportajul va fi receptat ca o divagatie, ca o tentativa de a ascunde fapte importante.

2) De regula, ritmul actualitatii nu ofera prea multe momente de respiro ( = permanenta criza de spatiu). Iata de ce, locul reportajului de atmosfera este in week-end si - mai ales in magazine.

Portretul

'Reportajul ideal numit portret ar putea fi o reluare a faimoaselor Caractere ale lui La Bniyere. Michel Voirol [1992; 58] numeste portretul 'un reportaj despre o persoana.

Este evident, ca in cazul oricarui tip de reportaj dar, mai ales, in cazul portretului (ca si in cazul interviului), observarea, ascultarea si empatia vor fi puse la lucru din plin.

Pentru ca, un adevarat portret sugereaza legaturile dintre detaliile exterioare (infatisare, tinuta, decor), si acelea care tin de personalitate (temperament, caracter, optiuni, preferinte, idiosincrazii etc.). Distinctia dintre detaliul semnificativ si amanuntul obisnuit, previzibil, tine de abc-ul reporterului (o Biblie pe masa unui preot este un detaliu previzibil; dar o Biblie pe masa unui matematician poate spune multe). Ca si in cazul interviului de personalitate (interviul portret - vd. supra), o anumita doza de indiscretie nu poate lipsi.

Reusita portretului are o fateta dubla, in opinia aceluiasi Michel Voirol [1992; 58]:

'Cititorul sa aiba sentimentul ca acum cunoaste mai bine personalitatea discutata sau sa descopere cu aceasta ocazie, o persoana interesanta, pe care nu o cunostea.'

Acest rezultat nu se poate obtine in absenta predocumentarii si documentarii laborioase. Predocumentarea va acoperi cunoasterea in detaliu a biografiei persoanei tintite, in care evolutia profesionala va ocupa un loc de seama. Daca insa aceasta etapa s-ar reduce la atat, s-ar obtine o perceptie exterioara, poate chiar schematica a persoanei. Omul (personalitatea in toata complexitatea sa), iata unde trebuie sa ajunga jurnalistul.

De aceea, realizarea interviurilor de context se impune (aproape) firesc. Interviurile cu persoane care il cunosc indeaproape, vor trebui echilibrate: vor fi intervievate persoane care il respecta/care nu il respecta; care il admira/ care il resping; prieteni/dusmani etc.

Pentru ca documentarea propriu-zisa sa insemne mai multe intalniri, de data aceasta, spre deosebire de textul de informare cotidiana ('de eveniment'), in decoruri familiare persoanei care va fi portretizata (birou, camera de lucru, locurile unde se relaxeaza, in care se refugiaza etc.).

Este vorba, de fapt, de o serie de interviuri (intrevederi) - tehnica de colectare a informatiei. Interviuri ce vor contine cate un chestionai dublu: o serie de intrebari 'curente' legate de activitatea sa cotidiana, la care interlocutorul raspunde fara efort, si fara ca afectivitatea sa-i fie angajata; a doua serie de intrebari insa, cere 'marturisiri' despre reactii, senzatii, sentimente, victorii/infrangeri, spaime, nesigurante, sperante, preferinte (hobby-uri) etc.

In functie de unghiul de abordare cel mai profitabil pe care 'datele' culese il impun, personalitatea poate deveni exemplara si astfel, ne (re)apropiem de biografia romantata, de jurnalismul de serviciu (varianta a jurnalismului de informare generala) sau - pur si simplu - de zona curiozitatilor/ excentricitatilor personalitatilor/celebritatilor, specifica presei de timp liber.

Anecdotele (micile naratiuni) revelatoare, citatul, dialogul, 'didascaliile', iata fragmentele din care se coaguleaza textul. [Didascalii = 'Instructiune data actorilor de catre autorul unei opere dramatice antice grecesti. Nota, indicatie care se punea inaintea unei piese de teatru la latini' Cf. Florin Marcuetal., 1978; 343].

Este aproape inutil sa spunem ca fidelitatea fata de realitate, in stransa legatura cu abilitatea jurnalistului de a-l face pe interlocutorul sau 'sa se dezvaluie asa cum este', la care trebuie sa adaugam alegerea corecta a unghiului (si pastrarea lui) ofera sanse textului sa devina reportaj, distantandu-se de portretul meseriei, de biografia tip curiculum vitae sau de.. .literatura. S-ar putea ca asocierile literare pe care cititorul le-ar putea realiza ('acesta este un Moromete', 'acesta este un Harpagon', 'iata un Julien Sorel etc.) sa indice o doza nedorita de artificialitate. Un text suspendat, 'impur', care nu este fictiune, dar nici reportaj

'A scrie despre oameni - constata Lynn Z. Bloom [1985; 95; 99] -inseamna o infinita varietate. Cand scrii pentru a ilustra sau pentru a explica una sau mai multe fatete ale caracterului sau ale personalitatii cuiva, trebuie sa ai in vedere aspectele dominante. In ce masura subiectul seamana cu alti oameni? In ce masura este el unic sau neobisnuit? Ce-l face sa para bizar, aparte, interesant? Comun sau plicticos? Atragator sau neatragator? Ce temperament are? Este optimist sau pesimist, realist sau visator, teoretizam sau pragmatic? Ceilalti il vad asa cum il vezi tu? ()

Arata, nu povesti. Deci trateaza subiectul ca pe un personaj de drama. II poti plasa intr-o situatie dramatica [reala, nu inventata!] . ii poti recrea monologul interior, procesul gandirii sau conversatiile cu ceilalti sub forma dialogului sau a parafrazei. Asigura-te ca il lasi sa se exprime in felul lui.'

Profilul

Este un text care se apropie de portret, cu urmatoarele deosebiri:

Evidentiaza o singura trasatura a personalitatii;

De aici, rezulta ca, de obicei, este un text succint;

Nu este textul principal, ci un text care il completeaza pe acela.

Alte clasificari

Ken Metzler [1986; 192-l93] enumera urmatoarele tipuri de reportaj (feature): 'stralucitor' - despre un fapt divers minor. Ar corespunde micului reportaj (petit reportage); 'de culise' - care insoteste un text principal. 'Profilul unei personalitati'. 'Profil colectiv' 'Reportaj de actualitatea' (Newsfeature). 'Reportaj explicativ' (Newsfeature explicativ) in care se incearca surprinderea unei tendinte. O experienta personala a jurnalistului (ar corespunde lucrului vazut - chose vue). 'Reportaj de serviciu', un text despre 'cum sa faci'. Reportaj narativ. Reportaj despre o personalitate (portretul).

Le grand reportage

Ceea ce se numeste in presa franceza grand reportage, este, de fapt, reportajul insusi - inca din zorii existentei lui. Ruda lui apropiata este jurnalul de calatorie. Locurile indepartate, exotice, modul de viata, obiceiurile, religia, ritualurile, sarbatorile, iata temele lui forte.

Pe masura trecerii vremii si a progreselor tehnologiilor, textul lasa tot mai mult loc imaginii. Nu intamplator, magazinele - in Franta, Paris Match - sunt acelea care au relansat genul in anii 60 ai secolului al XX-lea.

In paralel, literatura - la randul ei - a diversificat (a completat?) - zonele exotice. In anii 30 ai secolului al XX-lea, suprarealistii, pentru a-i cita numai pe acestia, descopereau 'miraculosul cotidian'.

'Marele' reportaj poate fi declansat de un eveniment extrem de important (de pilda, evenimentele de la Timisoara din anul 1989 au fost obiectul unor asemenea texte in presa franceza) - sau poate fi 'monografia' unei zone geografice (indepartate de publicul care citeste).

Din punctul de vedere al punerii in pagina, le grand reportage - ca si ancheta - este considerat o suma a genurilor. Pentru ca suprafata unui ziar/ magazin sau a mai multor pagini se umple cu textul principal, 'incadrat' de texte diverse complementare: mici interviuri, mici portrete, mici reportaje de atmosfera; tuturor acestora, in mod cvasi-obligatoriu, li se adauga fotografii (de actualitate) si - daca este cazul - alte tipuri de ilustratii: harti, grafice, tabele cuprinzand date statistice etc.

Pe de alta parte, marele reportaj se remarca printr-o mobilizare estetica sporita (evitam sa folosim termenul transfigurare care, in acest context, este ambiguu, deoarece trimite la ideea de fictiune). Si, din aceasta pricina, grand reportage este varianta franceza a valului New Journalism din SUA si nuovo giornalismo din Italia.

Calea spre ceea ce se numeste grand reportage a fost deschisa in spatiul romanesc de Spatarul Milescu si - ceva mai tarziu - de Dinicu Golescu. Apoi, in legatura directa cu miscarile avangardiste interbelice, de Geo Bogza (Tara de Piatra, Cartea Oltului) si, din perspectiva strict jurnalistica, de Felix Brunea-Fox. Pentru ca, dupa anul 1948, sa se impuna realismul socialist care - in zona ce ne intereseaza aici - a devenit imnic, mai mult fictiune, si mai putin realitatea adusa in text. Geo Bogza si-a continuat cariera, urmat de o multime de epigoni dintre care, Traian Cosovei este cel mai cunoscut, in fine, anii 70-80 au marcat 'o explozie' a acestui tip de text (care, in treacat fie spus, poate atinge si dimensiunile unui volum) ce devenea tot mai artificial prin contrast cu tensiunile realitatii.

Grand reportage (New Journalism) este insa zona in care jurnalismul - care devine tot mai aprofundat - se apropie pana la o granita vaga, de alte genuri. De exemplu, Moartea unui presedinte (tradusa si in limba romana) este si New Journalism, si lucrarea unui istoric. Un grand reportage in televiziune se apropie pana la suprapunere de filmul documentar. Cu sange rece (Truman Capote) este un roman nonfictional. Iar Cartea Oltului este considerata unanim un amplu poem in proza, cu cadente neoromantice si whitmaniene etc.

Pe scurt, marele reportaj este una din modalitatile prin care jurnalismul se (re)apropie de arta, si doar rauvoitorii vor spune dintr-o perspectiva sau din cealalta, ca autorii sunt prozatori ratati sau jurnalisti care tind sa fie altceva decat sunt (scriitori sau istorici sau politologi sau oameni de stiinta).

Arta de a scrie un reportaj

Dupa cum am mai spus, daca aceasta arta nu se bazeaza pe informatia corect culeasa, 'reportajul' nu este jurnalism. Iar daca informatia corect culeasa nu poate fi transcrisa intr-un text viu care il aduce pe cititor in mijlocul evenimentului transformandu-l in participant/martor, atunci textul nu este reportaj.

Simplificand, prin raport cu stirea - relatarea, din perspectiva redactarii, in reportaj apare tot ce nu putea sa fie inclus in stire, pentru ca ar fi pus in discutie neutralitatea/obiectivitatea informarii.

In stire, citatul este ales in functie de continutul lui de informatie. Particularitatile vorbitorului sunt 'netezite', neutralizate, aduse la nivelul 'zero' al limbii literare standard, in reportaj, dimpotriva, particularitatile de pronuntare, intonare, morfologice, sintactice, plus (eventual) regionalisme, cuvinte apartinand registrului limbajului familiar, sunt recomandate. Persoana este 'vizualizata', situata de catre cititor.

Daca in stire dialogul nu-si are locul, dimpotriva, in reportaj, dialogul 'pune textul in miscare', il dramatizeaza.

Decorul in stire se reduce la localizare ('Sala de sedinte a guvernului), in vreme ce in reportaj, decorul se poate incarca cu semnificatii (suplimentare) ('fa sala de sedinte a guvernului, scaunele au ramas intr-o dezordine de nedescris. Semn ca incaperea a fost parasita in mare graba sau, poate, cu nervozitate?).

Locurile - ca si oamenii - ocupa un loc extrem de important in reportaj.

'Indiferenta fatade un loc (decor) este mortala' considera. Lynn Z. Bloom [1985; 131; 128]. Pentru ca 'sunt aproape tot atatea moduri de a scrie despre locuri cate locuri sunt si cate viziuni ale oamenilor despre ele.'

Altfel spus, in reportaj, decorul si persoana interactioneaza, se influenteaza reciproc. Locul (decorul) capata personalitate (a aceluia care traieste in mijlocul lui, a aceluia care il priveste, il foloseste, il schimba), iar persoana primeste aerul locului (miscarile, actiunile, faptele etc., ii sunt influentate). Odata surprinsa si exprimata legatura semnificativa dintre om si loc, cel dintai este surprins in mediul lui.

Unghiul de abordare in stire este (aproape impus de raspunsurile la intrebarile cine - ce? In reportaj insa, lucrurile se complica.

Jean-Dominique Boucher [1995; 35-38] construieste o adevarata argumentare (captivanta - de altfel), in aceasta chestiune. Subiectul reportajului - constata autorul - este impus de eveniment, in schimb, unghiul de abordare se alege. El este acela care ii 'confera reportajului marca noutatii si a originalitatii, chiar daca subiectul este dat de un eveniment repetitiv (o greva, de exemplu).

'Unghiul se stabileste in functie de propria curiozitate, de propria sensibilitate. (Ce caut in special? Ce simt? Ce impresie domina?) Dar alegerea se face si in functie de interesul publicului, in functie de rubrica'

in etapa predocumentarii, se poate alege ' un pre-unghi. Si atunci, 'daca ai unghiul dinainte, izoleaza-ti cat mai repede pe teren, impresia dominanta. Astfel, apare unghiul.'

Impresia dominanta este starea esentiala a reporterului. O putem numi chiar primordiala, pentru ca ea ofera unghiul, si tot ea poate oferi paragraful initial al textului. Impresia dominanta se sprijina pe detaliul semnificativ care devine cu atat mai important, cu cat contine informatie consonanta cu unghiul ales.

Pentru a pastra paralelismul stire/relatare - reportaj, sa urmarim in continuare, planul textului, in stire, evantaiul alegerii planului este, in genere, restrans: piramida inversata, puncte principale, abordare cronologica, mai rar, flash-back.

Prin contrast, reportajul este polifonic. Planul reportajului se articuleaza in functie de unghi. Ritmul textului (si articularea lui), altfel spus, concretizarea planului, se realizeaza prin alternare. Alternare a planurilor: plan strans - plan largit; alternare actiune - reflectie; fraze concrete (exemple) - fraze abstracte (concepte, notiuni); alternare descriere - citate; alternare imagini/descrieri - anecdote/naratiuni; alternare stil direct - stil indirect -citat/dialog vs. parafraza]; alternare fraze scurte (chiar fara verb) - fraze mai lungi; alternare paragrafe scurte - paragrafe mai lungi.

Titrarea stirii aproape ca nu intra in discutie. Titrarea relatarii este, de regula, informativa, evidentiind cel mai important raspuns din mesajul esential. Titlul incitativ - am putea spune - este insa specific reportajului. El exprima impresia dominanta sau elementul narativ esential sau - daca este vorba despre portret - trasatura dominanta a persoanei. Titlul incitativ starneste curiozitatea. Dar daca el contine cel mai mic indiciu care sa-l conduca pe cititor catre o concluzie - senzatie - sentiment - atitudine gata facute, reportajul risca sa fie ratat. Intentia de informare risca sa decada in intentie de dirijare (manipulare).