Rational si emotional in procedeele mitizatoare ale presei

Rational si emotional in procedeele mitizatoare ale presei

Alaturi de televiziune, cinematografie, literatura, presa scrisa este considerata unul dintre marii producatori de mituri ai timpului nostru.

In acceptiunile moderne, mitul nu mai este doar istoria imaginara de odinioara in care agenti impresionali, indeosebi fortele naturii, erau reprezentati antropomorfic, in actiuni cu sens simbolic, intr-o constructie spirituala sincretica, impletind nediferentiat multiple functii - forma primara a gandirii arhaice, unic si poetic cod de norme etico-juridice, suport al riturilor magico-religioase. Interpretari relativ mai noi considera mit orice reprezentare cenzurata a realului, intr-o viziune pragmatico-afectiva, convenabila si utila individului, grupului social, unui anume tip de civilizatie.

Astfel de reprezentari isi au originea in mecanismul complex si subtil al activitatii cognitive, in interactiunea specifica a intelectului si sensibilitatii umane, care sondeaza realul atat prin sensibil, cat si prin inteligibil. In procesul cunoasterii se manifesta dialectica abordarii lucide, rationale si a abordarii pragmatico-afective a obiectului, ambele fiind utile demersului cognitiv, intr-o masura variablia. Perenitatea mitului isi are originea in nevoia perpetua a fiintei umane de a intrebuinta sensibilul in cunoasterea realului, impreuna cu inteligibilul sau anterior lui.

Cunoasterea nu este numai o necesitate. A cunoaste este o placere. In viata cotidiana rar se ajunge la o cunoastere in sens epistemologic. Experienta concreta si cea livreasca dezvolta deopotriva intuitia si intelepciunea vietii. Logica este, intr-un sens, un produs al inteligentei, iar realitatea vietii apare mult mai complicata decat logica, perceperea complexitatii realului implicand si angajarea sensibilului.

O interesanta revelare a aportului specific ce revine in sistemul cunoasterii spiritului stiintific si spiritului mitic datoram filosofului Lucian Blaga. Pornind de la analogii infime, arata acesta, spiritul mitologic cladeste excesiv maximumuri analogice totalitare, pe cand spiritul stiintific isi impune fata de analogie o vadita masura si rezerva. Spiritul mitic opereaza cu cunoscutul lumii concrete, cu date sensibile, fara a le diminua, degrada, integrandu-le intr-o viziune complexa, cladita din elemente de experienta vitalizata. Viziunile stiintifice tind sa se substituiasca aparentelor concrete, le ameninta cu desfiintarea, sunt doar punc de plecare in vederea unor constructii din elemente de structura devitalizanta.

Functia - poate cea mai importanta - a mitului a fost in toate timpurile aceea de a-l integra pe individ cu emotiile si intelectul lui in organismul grupului, de a promova sentimentul unitatii si al armoniei intre membrii societatii, precum si cu natura si viata.

Mitul arhaic s-a constituit drept morala poetica si regulator al idealului social. Si miturile timpului nostru raspund nevoii de a crede in ceva, in modele viabile de actiune si comportament social.

In limbajul contemporan mitul a devenit un cuvand des uzitat, cu referire la diferitele domenii ale gandirii si actiunii umane. Voga mitului nu este cu totul noua. Inca din 1937, Lucian Blaga sesiza folosirea abuziva si depreciativa a denumirii acestui complex fenomen cultural: "Daca ne-am orienta dupa eseistica zilnica <> ar fi orice idee acuzat ireala, imbibata de o credinta mistica sau, daca tine seama de o intrebuintare si mai stersa a cuvantului, <<mit>> ar fi o idee, care despuiata de orice valoare, si-a pastrat doar pretul unei fictiuni utile, ori chiar inutile, in economia vietii sau in gospodaria cunoasterii umane. In acest trist si decazut inteles, cuvantul mit>> circula, zdrentuit si subtiat si apare la toate colturile si in toate santurile publicisticii, ca un betivan suferind de delir periodic. Termenul tine de-acum de recvistele genului banalitatii" [1].

Inainte de a ne prounta asupra particularitatilor fenomenului mitizarii si demitizarii, de a vedea ce, daca si in ce sens putem vorbi de acesta in presa scrisa vom incerca o delimitare a termenilor in contextul largilor preocupari existente in gandirea contemporana pentru clarificarea originii si definirea miturilor.

Miturile au constituit structuri de mare pretuire in cele mai obscuraniste perioade ale istoriri omenirii. Incluse in strategia puterii, ele impuneau adularea stapanului ideal sau real. Perioadele de intuneric cele mai apropiate istoric, fascismul german si comunismul, au folosit mitul ca mentalitate primitiva opusa oricarei stiinte sau filosofii rationaliste, readucand barbaria evului mediu in plin secol XX - dupa cum arata Georges Politzer. Imprejurarea abuzarii de unele valori ale culturii pentru argumentarea ideologiilor retrograde nu justifica insa tentativele de excomunicare a acelor valori din patrimoniul spiritual al omenirii. A incerca sa interzici muzica lui Wagner pentru ca a placut capeteniilor naziste (care se se credeau "eroi wagnerieni") sau sa-l excluzi pe Nietzsche din filosofie este o atitudine lipsita de ratiune. Si cuvantul mit a fost uneori proscris. Indreptatita expulzare a sensului mistic al fenomenului nu trebuie sa impiedice cercetarea de pe pozitii materialiste si rationaliste a structulor, pare-se perene in universul uman, ce implica atitudinea si au functiile mitului.

Epoca contemporana se caracterizeaza printr-o accentuata solicitare a ratiunii, a spiritului stiintific. Determina oare aceasta tendinta o scadere a nevoiii de mit? Daca admitem ipoteza ca sensul mitului rezida in incercarea de a folosi intr-un anumit mod sensibilul pentru a expima inteligibilul, atunci raspunsul este categoric nu. Omul se simte solidar cu miturile nu pentru componenta lor magico-religioasa, misterioasa, ci pentru ca ele reprezinta o constructie perena, o structura, inca neclar definita, a spiritului uman. Anumite aspecte si functiuni ale gandirii mitice sunt constitutive fiintei omenesti.

"Ezitam sa afirmam ca gandirea mitica ar fi fost suprimata. Aceasta a reusit sa supravietuiasca (daca nu perfect camuflata)" [2], considera Mircea Eliade, care considera ca acum cultura a devenit univers religios desacralizat si o mitologie demitizata.

O alungare a miturilor nu este posibila si nici n-ar servi omului care, daca prin absurd admitand, ar putea elimina filtrul subiectiv, sensibil, din demersul cognitiv, ar deveni un foarte complex, dar lipsit de umanitate robot rational. Prin fiecare reprezentare de factura mitica a realului, omul se proiecteaza afectiv si rational in lume.

Confluenta si gradualitatea diferita a celor doua posibilitati de cunoastere este subliniata adeseori.

"Constiinta mitica, scrie Georges Gusdorf, asigura lumii un sens uman" [3]. Evident dezavantajos ar fi si reversul. Predominanta sensibilului ar grabi alienarea individului, l-ar dezarma in impactul cu neprevazutul, cu supertehnologiile viitorului (dar si ale prezentului), care poate fi facut "suportabil" in primul rand printr-o pregatire rationala, prin cunoasterea consecintelor posibile.

Miturile, observa Ernst Cassirer in The Myth of the State, contribuie la adevar printr-o cale personala si calitativ diferita de stiinta, prin infatisarea realitatii in forme si categorii simbolice. Adevarul miturilor este pur subiectiv si arata in ce mod realitatea apare in termenii simtirii umane.

Atitudinea subiectiva fata de fenomenele, ideile sau personalitatile lumii contemporane, ale istoriei si legendelor popoarelor este de esenta mitica si are, pe langa servitutile evidente, un sens social integrator. Omul a simtit intodeauna ca necesar sentimentul de solidaritate cu lucrurile, cu propriul sau trecut, cu propriile sale actiuni, cu intreg universul, pentru a se autodetermina la noi realizari, gesturi, actiuni temerare, pentru a cauta sa obtina mai mult, sa vrea mai mult, sa incerece mai mult.

Scaderea aderentei la religie nu se compenseaza numai cu "mitul stiintei", ci si printr-o seama de convingeri, de idealuri sociale, etice, estetice etc. Orice om are un credo al lui de esenta laica. Credo-ul are un important rol pozoitiv, orienteaza viata spre un tel. Aspiratia omului permite omului sa avanseze constient si voluntar, domina comportamentul sau. Daca e legata de un sistem de judecati de valoare, credinta devine ideal social. Omul fara ideal este un dezradacinat.

Functia interogatoare a mitului isi pastreaza actualitatea in societatea moderna, caracterizata intre altele de masificarea urbana. Concentrarea unor mari comunitati in orase, ca urmare a dezvoltarii industriei si serviciilor publice, a dus la ruperea omului de mediul traditional, la conditii de viata dominate adesea de uniformitate. Indivizii nu se cunosc intre ei, au niveluri diferite de cultura, moduri diferite de comportament, nu sunt uniti intr-o serie de imprejurari ale vietii lor prin comunitate de situatii. In aceste conditii nevoia de comunicare se dovedeste mai imortanta ca oricand.

Presa devine un limbaj colectiv, o forta de formare si informare a maselor. Ea actualizeaza imagini latente, magnetizeaza curente, provoaca prize de constiinta, integreaza. Emotiile isi asuma, in cadrul social o functie care opereaza alaturi de comunicarea verbala prin fenomene de imitatie, de contagiune sau de contaminare. Simtind aceleasi lucruri in fata acelorasi obiecte in aceleasi circumstante, membrii grupului fortifica legatura sociala, la fel cum o fortifica folosind aceleasi cuvinte, dupa aceleasi reguli.

Miturile cultivate de presa indeplinesc o importanta functie compensatorie in procesul de alienare al individului. Ar fi simplist sa consideram epuizate cauzele instrainarii numai prin raportarea lor la tipul de societate in care omul isi desfasoara munca si viata. Alienarea este un proces permanent, cu extrem de complexe determinari incepand de la ruperea omului de la natura, de mediul traditional, pana la starea biologica si atmosfera familiei. Insasi dezvoltarea inteligentei rationale, in detrimentul perceperii sensibile a realului contribuie la instrainare. Bergson vedea in mit un mijloc de contracarare a exceselor inteligentei in alienarea omului. Mitul Are capacitatea de a amelioa starea de spirit a individului, prin functia sa compensatorie poate aduce echilibru psihic, autolinistire. Identificandu-se cu eroii miturilor presei scrise, televiziunii, cinematografiei, muzicii, sportului, omul modern se simte mai puternic, mai bun. "Printr-un proces inconstient de proiectare si identificare cititorul participa la mister si la drama, are sentimentul de a fi personal antrenat intr-o acsiune pragmatica, adica primejdioasa si <<eroica>>" [4].

Privit din aceasta perspectiva, mitul serveste spiritului de conservare a sensibilitatii umane in fata agresiunii tehnicizate a civilizatiei moderne.

Lectura presei determina o anumita "iesire din timp", din timpul cronologic, personal, plasandu-l pe cititor intr-un alt timp, acela in care s-au perecut evenimentele relatate. Eliade considera ca prin aceasta iesire din timp functia literaturii se apropie cel mai mult de aceea a mitologiilor. "Cititorul e pus in fata unui timp strain, imaginar, ale carui ritmuri variaza la infinit, caci fiecare povestire isi are propriul ei timp, specific si exclusiv" [5]. Desi de o mai mica diferenta fata de timpul real decat in cazul artei, timpul cititorului unui ziar nu mai este "timpul natural al omului natural", caci fiind determinat de periodicitatea publicatiei devine factor obiectiv, supus de la conditii si controale exterioare, pana la conditii psihologice de actiune.

Ziarele au obisnuinta de capta, de a retine atentia publicului si prin elemente recreative, printr-o coloratie atragatoare a continutului, voit seducatoare. Plasandu-si eroii in situatii limita si facand pe cititor sa traiasca aventura pe care i-o refuza viata cotidiana, presa asigura o functie vitala de compensatie. Spaimele, umilintele, agresivitatea, sexualitatea refulata gasesc aici ocazii mereu noi de evaziune fara risc, mai savuroase decat fictiune, prin atractia suplimentara furnizata de autenticitatea faptelor relatate in presa. Si astfel toate frustratiile speciale pot fi transformate gratie alibiului ziarului. Este adevarat ca o parte a presei cultiva un asa-numit mit al succesului. S-ar putea descoperi comportari mitice in obsesia "succesului" atat de caracteristica societatii moderne si care traduce dorinta obscura de a transcende limitele conditiei omenesti, precum si exodul spre "suburbii" in care se poate descifra nostalgia "perfectiunii primordiale" si in dezlantuirea a ceea ce s-a numit "cultul automobilului sacru" [6]. Asemenea manifestari sunt insa mai degraba favorabile alienarii decat echilibrarii sociale, prin factura intre ideal si realitate ce o releva.

Presa se refera cu predilectie la realitatea sociala. Miturile pe care le promoveaza presa se inscriu in sfera relatiilor interumane dar, spre deosebire de miturile arhaice care erau satbile si general acceptate, acestea sunt relative,caduce, sustituibile, in buna parte individuale. Mitul modern si-a pierdut sacralitatea, s-a laicizat.

Izvoarele mitului creat de presa nu mai sunt situate in ceata unui trecut nedefinit, ci se bizuie pe intamplari reale, localizate, exact situate in timp, eroii au nume, sunt dezvaluiti in multiple ipostaze ale intimitatii lor. Daca pentru omul arhaic mitul era o povestire in care individualul se universaliza, pentru contemporani mitul individualizeaza universalul.

O alta dimensiune care face presa creatoare si purtatoare de mituri este caracterul "intentional". Desi fictiuni, miturile primordiale erau menite sa actioneze asupra oamenilor. Se remarca faptul ca mitul arhaic este deja un inceput de actiune, o incercare a omului primitiv de a se feri de necunoscut, inceputul figurativ al unui determinism social. Valoarea operativa a miturilor, functia lor de model al actiunii umane gaseste in presa , eminamente internationala, un camp larg de desfasurare, prin modul cum isi selectioneaza informatia, cum o prezinta si comenteaza, prin modelele propuse.

Faptul ca se adreseaza atat sensibilitatii cat si inteligentei explica in mare parte larga audienta a presei in lumea moderna, puternica ei comunicativitate, identificarea cu modul de a fi, de a gandi si a simti a oamenilor.

Idolii lumii moderne pe care presa scrisa ii propune cititorlor sai sunt persoane tangibile. Daca in mitul arhaic omul putea coresponda doar imaginar cu zeitatile, mass-media infatiseaza idolii contemporani nu numai descriptiv, ci si vizual si auditiv, creaza sentimentul participarii la viata si aventurile eroilor contemporani. Mitizarea devine mai puternica in conditiile impactului idolilor cu adulatorii lor. (Anexa 1)

Dupa unii teoreticieni presa cultiva si misterul. Observatia poate parea paradoxala, tinand cont de concretetea ziaristicii si accesibilitatea limbajului sau. Un graunte de adevar exista. Sub aparenta claritatii, o unda de mister este abil strecurata in subtextul scriiturii de presa. Gazetarul lasa pe cititor sa creada ca stie mai multe de cat spune. Aceasta maniera aluziva confera o forta aparte prin imprejurarea ca stabilesete un dialog confidential cu cititorul. Daca se doreste sa se afle puterea adevarata a presei, nu trebuie sa fim niciodata atenti la ceea ce spune ea, ci la maniera in care e "ascultata".

Actiunea mitizatoare a presei incepe de la politica informatiei. Neputand practic reflecta intregul univers informational, un ziar opereaza selectii. Dar selectie nu inseamna neaparat deformare, daca duce la retinerea esentialului de neesential, a semnificativului de nesemnificativ. Astfel procedeaza stiinta care retine si prelucreaza informatia in mod scrupulos, avand o atitudine obiectiva fata de rezultatele cercetarii. Cand o publicatie calauzita de o anumita idee directoare retine si publica informatia convenabila, care serveste viziunii sale programatice si evita pe cea neconvenabila, se produce o deformare a realului, o ajustare a lui dupa interesele, conceptiile, aspiratiile grupului social, clasei, societatii, putandu-se ajunge la a transforma idealul in mit.

Dar intrucat procesul de selectare are loc si in actiunile sociale cu sens pozitiv, in anumite momente ale dezvoltarii societatii, directionarea constiintei si actiunii sociale catre scopuri care servesc progresului duce la o mai mare mobilizare a energiilor umane.

O alta modalitate de mitizare prin presa ar fi selectia eroilor din realitatea sociala a zilelor noastre. Ideile promovate de presa sunt deseori incarnate in persoane, exemple, pentru a face mai accesibila substanta ideatica comunicata cititorilor. Traducerea inteligibilului in sensibil prin personificarea ideilor exista in miturile primordiale. Anticii eroi ai mitologiei erau probabil inventati, croiti dupa vointa si inspiratia creatorilor de mituri. Idolii ce populeaza miturile din presa sunt oameni cu identitate exacta, iar alegerea lor se presupune ca este facuta pe criterii axiologice. Ce categorii si ce scara de valori primeaza la selectia eroilor presei? Unele ziare comit in acest domeniu deformari partiale ale realului. Mai intai, si destul de frecvent, impun atentiei publicului, adoratiei sale, valori mediocre, exaltand calitati efemere sau nu de prima importanta pentru cultura si devenirea umana. Judecand dupa spatiile si prioritatile acordate de unele publicatii, protagonistii lumii moderne ar fi performerii fotbalului si ai raliurilor, cantaretii de muzica usoara, frumoasele top-modele, actorii filmelor de succes comercial, oamenii care se imbogatesc peste noapte, gangsterii, capetele incoronate, excentricii etc. Se cultiva cu frenezie mitul reusitei, retetele parvenirii, ale popularitatii indiferent prin ce mijloace obtinute. (Anexa 1)

"Mitul <>, explica Eliade, satisface nostalgiile secrete ale omului modern care, stiindu-se decazut si marginit, viseaza sa ni se dezvaluie intr-o zi ca un personaj exceptional" [7].

Chiar atunci cand se ocupa de autentici eroi ai civilizatiei contemporane, nu presa este, de regula, cea care le impune valoarea. Cel mai adesea publicitatea lor survine dupa consacrarea in foruri academice, cercuri stiintifice, tehnice, artistice, dupa recunoasterea nationala si universala a marilor valori. Dar si in asemenea cazuri presa opereaza o deformare partiala a realului, prezentand cu deosebire nu ceea ce este esential in creatia si personalitatea campionilor inteligentei, creativitatii, ci aspectele bizare ale vietii acestora, hobby-urile lor. Cat timp a trait Einstein ziarele nu au scris despre toria relativitatii, despre cugetarile sale, insistand in schimb pe ceea ce se considera excentric in comportamentul savantului.

Privind cu atentie presa zilelor noastre observam in unele cazuri nu numai o deformare partiala a realului prin erori de selectie (erori dictate de caracterul comercial) si de orientare in campul axiologic. Jocul de interese practicat de unele ziare duce la o totala rasturnare de valori infatisandu-i pe tirani ca spirite liberale, pe infractori si corupti drept campioni ai dreptatii, pe tot felul de persoane cu moralitate indoielnica drept virtuosi, pe diletanti drept talente, pe imbecili drept genii. Aici nu mai intervin erori de dozaj, minciuna este premeditata, se cultiva o lume a aparentelor flagrant contradictorie cu realitatea pe care o derapeaza in mod programat. Mitizarea total deformatoare a realului nu se produce doar accidental, la nivelul unei publicatii sau grup de presa corupt. Istoria ne ofera destule si triste exemple, unele foarte recente (si aici ne referim la fostul lagar comunist) cand presa unei tari intregi, mitizeaza pe perioade indelungate false valori, aduleaza despotismul, ura rasiala, dementa politica, ascunde grave nedreptati sociale, prezinta opiniei publice infrangerile drept victorii, mizeria ca prosperitate, inapoierea drept progres. In aceste imprejurari limbajul mijloacelor de comunicare in masa este exagerat impregnat de emotional, in derimentul argumentarii rationale, se produce o vie recrudescenta a miturilor care servesc fortelor obscuraniste, propagandei reactionare. (Anexa 2)

Presa este un important coautor la formarea unui limbaj colectiv, liant al comprehensiunii si comunicarii in societate. Latura emotionala a acestui limbaj atinge subconstientul individului si participa, dupa unii autori, la formarea unui asa-numit subconstient colectiv. Studiind mitul din punct de vedere psihanalitic, C.G. Jung a vazut in el expresia in imagini a unui subconstient colectiv, pe care il considera anterior subconstientului individual si impunand acestuia din urma simbolurile cele mai profunde.

Limbajul presei are un specific expresiv ce favorizeaza nasterea miturilor moderne, sau cum mai sunt numite, miturile de consum. Astfel, se clasifica miturile in trei categorii: primare, romantice, de consum. Cele din urma ar explica aspecte din arta moderna, ca de exemplu dislocarea, enormitatea, plasticizate in "Guernica" lui Picasso. In mit ar exista doua tipuri de limbje: stenolimbajul, care este lmba semnului deplin, exact denotat si limbajul expresiv. Stenolimbajul primeaza in mitul arhaic, iar cel expresiv in mitul de consum. Presa cultiva, in unele cazuri, limbajul expresiv tocmai puntru a impune pe calea afectelor idei si modele puse in circulatie, cu note specifice de exaltare a idolilor propusi adoratiei de factura moderna.

Nu orice limbaj expresiv este, totodata, si limbaj mitic. Doar cand metafora exacerbeaza sensibilul spre a crea un context suprareal, plasand receptorul intr-un taram de fantasme, starnindu-i adoratia pentru un ideal sau o idee, expresivul are tenta mitica. O asemenea coloratie a limbajului comunicatorului de masa se obtine nu numai prin cuvant, ci si prin marimea caracterelor, prin semnul tipografic, prin compozitiile fotografice policrome care imbina realul si fantasticul.

Reclamele din presa ca si fotoreportajele care surprind ipostaze ale vietii intime a starurilor beneficiaza de o atmosfera de vraja, efectele tehnice din pagina compunand un decor fabulos. Textul, remarca Dominique Cexus, nu este decat elementul constitutiv privilegiat al unui asemenea ambalaj. "Paris Match", "Vogue", "Times", "Stern", "Quick" si alte mari reviste ilustrate isi propun sa creeze un asa-numit "univers confortabil". La antipod se situeaza fotografia din universul sordidului, de un realism crud, dar evident mai fidela adevarului. Fotografia de presa a facut in ultimele decenii mari progrese tehnice si estetice, s-a diversificat si specializat, fiind de mai multe tipuri: informativa, marturie, creatoare, spion etc.

Unii teoreticieni ai presei afirma ca functia principala a mijloacelor de comunicare in masa consta in "transmutarea realului in spectacol". Socialul insusi devine spectacol, iar intreaga umanitate isi traieste in acelasi timp viata sa si se priveste pe sine traind.

Campul mitic contemporan se caracterizeaza printr-o accentuata instabilitate, prin frecvente nasteri de mituri noi si destructii de mituri demult create. Epoca insasi, intre numeroasele denumiri caracterizante si-a adjudecat-o si pe aceea de epoca a marilor demitizari. Se sustine ca acest proces de demolare a miturilor ar fi determinat de descoperirile stiintei, de cresterea nivelului de rationalitate a gandirii, transformarile sociale. Dar concomitent cu amplele demitizari sunt ridicate pe postamente noi mituri. Mai aproape de adevar pare a fi parerea ca fiecare epoca isi are propriile mitizari si demitizari, desigur cu posibile alternante graduale de la o perioada la alta (marcanta perioada de demitizare din vremea lui Socrate, mitizarea din evul mediu etc. ).

In societatea moderna presa, pe cat de repede supune atentiei opiniei publice vedetele zilei, pe atat se grabeste sa le arunce in anonimat sau sa le intunece aureola. Presa este instrumentul modern si eficace al celebritatii imediate, dar si arma care nu-si iarta proprii idoli, distrugandu-i prin revelari acuzatoare, uneori de o violenta cu tonalitate inalta. (Anexa 3)

Demitizarile prin presa pot avea un sens social pozitiv atunci cand apara ratiunea, virtutile, principiile si institutiile democratice. Slujirea adevarului - proclamata de fiecare ziar, dar nu si respectata de toate - este prima conditie a unei atitudini demitizatoare. Dezbracarea de invelisul subiectiv al realului mitizat fara denaturarea continutului obiectiv ar fi o demitizare corecta. Demitizarea nu se identifica in mod automat cu reobiectivarea unui continut, putand fi tot atat de subiectiva ca si mitizarea. In furia demitizarii se distrug si valori reale ale fenomenelor si obiectelor mitizate pana atunci, daca nu chiar obiectul insusi. Sub "egida" demitizarii, presa, din pacate, a denigrat nu o data personalitati autentice ale epocii.

In procuparile actuale se incearca o distinctie intre personaje mit si personajele model. Referitor la categoria "personajelor model" se propune termenul de mitizare pozitiva. Mitul modern ar fi o povestire in care se afla uneori implicat un model de gandire si actiune, o atitudine admirativa fata de un personaj, o teorie, un model de viata.

Premisa personajului-mit este afirmarea reala a unei anumite calitati, unei dimensiuni exceptionale a personalitatii sale. Cat timp aceasta calitate este cunoscuta intr-o activitate restransa, cerc de specialisti, familie, bucurandu-se de o apreciere obiectiva, strict limitata doar la valoarea afirmata, nu s-a format inca mitul. Se creeaza personajul model, omul de exceptie, inzestrat cu o personalitate complexa, a carui aura de personaj exemplar depaseste masura calitatilor sale. Atunci cand aprecierea obiectiva se transforma intr-o adoratie, care nu vizeaza doar calitatea real afirmata, ci este extrapolata la laturile personalitatii in cauza, avem primul semn al mitului, dar nu si definitivarea lui. Fiindca astfel de idealizari, nejustificate pretuiri globale sunt foarte frecvente in relatiile interumane (dintre parinti si copii, indragostiti, prieteni). Mitul modern poate fi creat numai in situatia receptarii si aceptarii lui de catre mase. Astfel orice iubire, orice iluzie, orice stare difuza ar fi mit. Mitul se naste numai in comunicarea de masa, este adularea globala a unui personaj de catre multimi. Doctorul Branard putea fi pretuit obiectiv pentru pioneratul transplantului de inima in cercurile medicale, adorat de beneficiarii grefelor si de persoanele apropiate acestora. El devine un mit in momentul cand prin comunicatorii de masa se afla in lumea larga peformanta lui si se creaza un piedestal care, desi meritat, transcede adevarata sa valoare. Masa adoratorilor vede in egala masura in Amstrong, Barnard, Pele, Sena nu numai cosmonautul-erou, chirurgul-cutezator, fodbalistul-talentat, pilotul-desavarsit, ci le atribuie toate insusirile de seama ale spiritului si caracterului, ii considera deopotriva intelepti, buni, generosi, drepti, ii zeifica. Pretuirea iese, astfel, total din zona lucida a rationalului si trece in cea nebuloasa a sensibilului.

Orice dogma e un pas spre mit, pentru ca impune increderea intr-o idee, institutie, fenomen, incredere nefiltrata prin ratiune, neavand ca suport decat afectele, credinta fanatica, spiritul intolerant, inchis. De aceea, lupta impotriva dogmei serveste procedeelor demitizatoare.

Daca consideram mitul ca arhietip simbolic universal, ca reprezentare denaturata a unor persoane, fenomene, idei, admisa de masa membrilor unei colectivitati, reprezentare ce naste credinta, adularea sau teama, impunand ascultarea unor imperative de actiune, constatam ca mai exista si astazi atitudini mitizatoare prin care idealul simbolic si realul existential sunt confundate.

Miturile au inca eficienta pragmatica, facand omul sa actioneze in anumite scopuri emotionale. In cazul concordantei intentionalitatii lor cu idealurile rationale ele sunt intarite prin cunoastere; in caz contrar se produce prin cognitie scaderea valorii lor stimulative.

In zilele noastre miturile se nasc pantru o mai deplina fuziune a ratiunii cu valorile si credintele ce conduc actiunile oamenilor, prin crearea unor idealuri simbolice regulatoare. Chiar in demersul cunoasterii omul are nevoie de credinte, de certitudini, de aceea este, poate, atat de dificila inlaturarea orcarui dogmatism al gandirii. Orice comportament se bazeaza si pe judecati nefondate stiintific ce nasc aspiratii, uneori utopice, dar ce pastreaza tonusul psihic al individului. In construirea credo-ului de viata intra pana azi, pe langa elementele rationale si unele dimensiuni iluzorii, mitice.

Modul caracteristic in care fantezia da realitate dorintelor, exagereaza experientele si materializeaza temerile sau creeaza situatii ce contrazic experienta cotidiana este pastrat din epoca in epoca, pentru ca structurile imaginatiei si gandirii sunt in esenta lor stabile. Astfel mitul nu este sfarsitul ratiunii, ci mai degraba inceputul ei, valabila nu numai pentru filogenia, ci si pentru ontogenia rationalitatii, admitem ca si azi se nasc mituri, cel putin in sensul de care vorbeam mai sus.

O idee sau o persoana care reuseste sa impuna o anumita cale de actiune unor mari grupuri sociale creeaza rapid obiective necritic acceptate. Declansarea actiunilor are nevoie de credinte intr-un anume ideal. Increderea aceasta se poate dovedi mai mult sau mai putin indreptatita dupa incheierea actiunii, dar declansarea sa a avut un sens mitic deoarece telul a fost o constructie partial sau pur imaginativa, care, desi in parte sau total falsa, fusese admisa de o masa de indivizi datorita fortei sale reprezentative si alegorice, care creand imaginea unui anume viitor (adesea irealizabil), exprima aspiratiile unei colectivitati.

Adeptii rationalismului pozitivist continua efortul teoretic de a lichida progresiv elementele mitologice din gandirea omului, de a degaja raporturile reale de cele fantastice, de a risipi iluziile si a scoate realitatea de sub aparente. Este un efort similar cu cel al cautarii adevarului absolut, vizand deci imposibilul, "atingerea asimptotica" a unei axe de referinta situate la infinit. In aventura cunoasterii se produce un continuu proces dialectic de mitizare si demitizare, in care mijloacele de comunicare in masa nu ocupa ultimul loc.

Dilatand intre ochi si fapta partea imaginarului, ziarul creeaza uneori un univers in care realitatea si fictiunea se intrepatrund atat de mult incat sunt greu de decantat. Astfel, ziarul produce un tip de suprareal bazat pe evenimente din realitate. Folosind un limabaj persuasiv, care forjeaza in opinia publica sensuri intentionale, ziarul este un act de impresie, expresie si acaparare. Ziarul este, deasemenea instrumentul unui dialog cu realitatea, incercand sa prezinte complexitatea lumii pe intelesul tuturor prin utilizarea imaginii, simbolului, alegoriei pentru a face accesibila si suportabila agresiune a informatiei. Prin urmare, presa se dovedeste a avea o activitate simbolizanta, care creeaza mituri proiectand si integrand omul in mediul inconjurator. Ea are tendinte mitizante de doua feluri : pozitive, cand idealizeaza realul in interesul progresului uman; negative, cand manevreaza reactionar opinia publica, inducand-o in eroare.

Ziarul poate prezenta argumentele pro si contra unei idei sau persoane in asa fel incat ea sa fie acceptata fara a fi cercetata adevarata complexitate a situatiei respective. Incarcatura emotiva a cuvintelor face, astfel, prin prezentare, simpatice sau antipatice anumite actiuni, persoane sau fenomene. Ziarul realizeaza, uneori, pe aceasta cale un univers autonom de aparente. In acest sens gasim sensul mitizarii si demitizarii in presa.

Presa indeplineste, pe de o parte, o functie importanta in punerea in relief a imaginilor lumii (prezentarea concret-sensibila a ideilor abstracte, crearea credo-ului si indemnului la actiune, integrarea in societate si in natura), cand nu ajunge la mituri aberante si nu manipuleaza opinia publica impotriva propriilor interese, iar pe de alta parte poate deveni reactionara prin nasterea unei stari in care structura argumentatiei urmareste manevrarea individului impotriva ratiunii sau, prin estomparea adevaratelor probleme ale societatii, in umbra faptului divers si a vedetelor zilei.

Alegerea intre cele doua utilizari, ale puterii mitizatoare si demitizatoare a presei, este o problema majora, fata de care o societate evoluata, constienta de puterea si drepturile ei, nu poate ramane indiferenta.