Relatarea

Relatarea

Extrem de prezenta in presa cotidiana, relatarea este un amestec de procedee jurnalistice, o intersectie de genuri: stire, opinie, reportaj sau, mai rar, interviu.

Preponderent informativa, are calitatea de a evoca un eveniment, un loc, o persoana, valorizand scurt si decisiv, fara insistente, fara plictisul unor

argumentari bogate. Ca si reportajul, relatarea se face de la fata locului, dar este mai obiectiva, evitand descrierile lungi, portretistica ampla.con­fesiunea sau umorul.

Daca reportajul se ocupa de o poveste si se misca relativ dezinvolt in timp si spatiu, relatarea isi propune doar sa ia temperatura unui eveniment (Cum a fost ?, Ce s-a intamplat deosebit ?, A fost bine ?, A fost rau ?, Cine a participat ?, De ce nu au participat altii ? etc.).

In Manualul de jurnalism (Mihai Coman, 2001, p. 101), relatarea este prezentata astfel;

.. .o naratiune de mai mare intindere decat stirea, scrisa Ia persoana a IH-a, referitoare la fapte absolut reale, urmarind realizarea unei selectii a celor mai importante informatii de stare intr-un camp evenimential, eliminand toate considerentele personale* emotiile, judecatile de valoare ale naratorului.

Corecta in linii mari, definitia de mai sus deruteaza, introducand termeni vagi sau cel putin discutabili: narator, absenta implicarii etc. in realitate, definitia nu tine cont de stilul ziarului, de natura evenimentului sau de personalitatea ziaristului si se refera doar la relatarea de agentie sau la procesul verbal (consemnarea), un caz cu totul aparte al relatarii.

Relatarea si exigentele ei de constructie

Ca orice text de intindere medie (1-2 pagini), relatarea respecta toate exigentele jurnalistice, tinand cont de specificul ei - amestec de informare si marturie sau, cum spune Curtis D. MacDougall (1982), "o povestire de a doua zi'.

Atacul trebuie sa evite introduceri inutile. De pilda, locul, ziua, ora. Toate acestea sau o parte dintre ele pot fi lamurite in supratidu, in titlul de rubrica.

Planul textului nu impune rigori deosebite. Cel mai uzitat plan ar fi cel liber (mozaic). Putin sau deloc recomandabil este planul cronologic sau cel demonstrativ, din ratiuni lesne de banuit. Primul este planul recompunerii epice, iar celalalt apartine argumentarii. Important este insa altceva: ierar­hizarea informatiei (noutate, interes uman etc.) si gestionarea corecta si expresiva a detaliilor de atmosfera.

Peter Gross (1999, p. 65) propune o tipologie elementara, impartind relatarile in simple si complexe, de vreme ce un accident aviatic impune mentinerea in aceeasi arie tematica, iar o conferinta de presa poate contine o multitudine de teme.

Ar mai fi de remarcat faptul ca, in cazul unui text mai lung (situatie destul de fara), relatarea se construieste asemenea marelui reportaj, cu dezvoltari narative si paragrafe de sprijin distincte, cu intertitluri si atacuri de sine statatoare.

Lucrurile se complica atunci cand evenimentul sau generozitatea sefului acorda (impune) un spatiu tipografic si mai mare. in aceasta situatie, intervine logica paginii tematice, unde textul de baza poate fi sustinut de informatii suplimentare: un crochiu, un scurt interviu (declaratie in exclu­sivitate), un scurt istoric etc.

1. Procesul verbal

Static si fara pic de valente expresive, acest gen este prea putin folosit in presa centrala. il putem intalni insa in presa municipala si de intreprindere, in munca de agentie.

Strict informativ, dar nu stenograma, procesul verbal impune o anume selectie a informatiei si respectarea cronologiei faptelor, fiind o marturie cat mai fidela de la fata locului, asa cum afirma si Jean-Luc Lagardette (1994, p. 81): "Procesul verbal urmareste retranscrierea unei dezbateri, adunari, conferinte'.

Mult mai aproape de adevar pare a fi teoria americana care considera relatarea (inclusiv procesul verbal) un reportaj de stiri - un discurs colorat, plin de atmosfera si dinamism, despre un eveniment mai mult sau mai putin important.

Curtis D. MacDougall este si mai transant atunci cand afirma ca relatarea repovesteste o intamplare a doua zi dupa aparitia stirii:

A doua zi, stirea va fi dezvoltata fie prin rescriere, fie prin texte suplimentare: localizare, continuare (running story) etc.

Din pacate, aceasta definitie ne ofera o imagine prea statica a unui gen preponderent activ, scris (asa cum spuneam) la fata locului, concomitent intrucatva cu producerea evenimentului. Sa retinem totusi o trasatura fundamentala:

Textul nu se raporteaza decat la fapte - toate faptele care par importante pentru jurnalist si interesante pentru cititor straduindu-se sa evite opinii si impresii personale. Puterea de a alege informatiile trebuie pazita de tentatia dezinformarii sau a omisiunii voite. In relatarea de acest tip, jurnalistul numeste faptele si il lasa pe cititor sa judece. Prezenta sa la fata locului nu se simte decat in precizarea calitatii sale de martor. Asta nu inseamna ca relatarea trebuie sa fie lipsita de viata sau de putina culoare (M. Voirol, 1992, p. 52).

Trasaturi si exigente

Libertatile ziaristului sunt mai permisive in relatare decat in stire. Acest lucru nu-1 impiedica pe Jose de Broucker (1995) sa ofere cateva "reguli de aur', aplicabile mai ales in conferinta de presa:

Cauta, nu fura.

Decide: informam pe cei deja informati sau pe cititorii care nu au participat la eveniment?

Nu-ti trada sursa.

Nu-ti disimula calitatea de ziarist.

intreaba pentru a sti mai multe, evitand ca interlocutorul sa te suspecteze ca nu stii ce vrei. Dimpotriva, cauta sa obtii respectul interlocutorului prin pertinenta sau ineditul intrebarii.

La toate aceste sfaturi, mai putem adauga cateva:

Fii martor vigilent. Nu cita orice banalitate, dar nici nu ignora banalitatea rau intentionata, care vrea sa eludeze raspunsul. De asemenea, citeaza gafe si greseli de limba, daca ele au o semnificatie politica anume. Un exemplu care ne vine in minte este gafa lui Ilie Serbanescu, la ceremonia de investitura in functia de ministru al cabinetului Ciorbea: "Jur sa contribui cu toate fortele mele la prabusirea pardon, propasirea economiei romanesti'.

Folositi un stil direct, fara fraze lungi si cautate.

Evitati ironiile. Eventual, plasati-le inteligent la finalul textului.

2. Conferinta de presa

Tinerii ziaristi gasesc in conferinta de presa un bun prilej de a-si exersa condeiul, de a se acomoda cu rigorile si ritmul meseriei. Graba si nepri­ceperea contribuie din plin la spectacolul dezagreabil pe care il ofera confe­rintele : intrebari stupide, insistente puerile si tafnoase etc. j

Desi plicticoase, conferintele de presa cer ziaristului multa vigilenta si simt al detaliului semnificativ, cer atentie si rabdare.

Notati tot: cine este prezent in sala, cine lipseste din prezidiu. Aceste detalii ofera un element de decor semnificativ (galeria simpatizantilor, cum este cazul conferintelor PRM sau PNTCD) sau un indice de conflict latent in interiorul partidului (conflictul dintre Ciorbea si Radu Vasile, de pilda).

Notati orice incident minor, inclusiv agitatia creata in jurul bufetului suedez, al gustarilor de protocol. Avem deja sugestia unui final ironic, care sa contrasteze cu banalitatile vehiculate in conferinta ("Din toata intalnirea cu varfurile partidului, nu am retinut decat cafeaua cu lapte si excelentele fursecuri'). Observati, de asemenea, contradictia dintre vorba si fapta. De pilda, un politician deplange, in cadrul conferintei, saracia grava a tarii si, in final, paraseste sediul partidului intr-o superba limuzina personala.

Transcrieti corect si fara sa rupeti din context afirmatia potential scandaloasa facuta de un lider politic.

Selectati si ierarhizati rapid informatia vehiculata in conferinta. Atentie la afirmatiile facute in treacat. Adeseori, ele trec neobservate, ocazie cu care ati pierdut un posibil subiect de stire sau de comentariu.

in drum spre redactie, fixati-va deja atentia asupra informatiei principale. Scriind contracronometru, nu o sa aveti timp de prea multe ezitari.

Evitati cronologia faptelor si folositi cu masura conectori de tipul: in continuare, vorbitorul a spus, ar mai fi de adaugat, la intrebarea X, dl Y a spus etc.

Atentie la negarea non-negare. Este vorba despre situatia cand, la o acuza directa, interlocutorul raspunde pe un toii vehement ("Cum va permiteti ? Eu sunt un om cinstit'), dar de fapt el evita un raspuns clar: a furat sau nu?

Chiar daca sfaturile de mai sus par suficiente si lamuritoare, ne permitem cateva imperative suplimentare:

Nu aruncati notitele si observatiile neutilizate in textul publicat. Detaliile amuzante, incidentele, pot fi folosite a doua sau a treia zi intr-o rubrica speciala privind ascunzisurile vietii politice.

inregistrati pe reportofon orice declaratie. Caseta poate fi o proba intr-un eventual proces de calomnie.

incercati sa va faceti si sa cultivati relatii atat cu colegii de breasla, cat si cu oamenii politici. Aceste relatii se vor dovedi extrem de utile candva.

Mentineti o buna relatie cu ofiterul de presa, cu secretarul sau cu o alta persoana influenta din cadrul partidului. Relatia este profitabila pentru ambele parti. in plus, veti fi la curent cu toate noutatile si veti face o buna impresie sefului, dezvaluindu-i detaliile (fie ele si nepublicabile) din viata partidului respectiv.

Nu ezitati sa puneti intrebari pe coridor. Un simplu da sau nu va poate confirma intuitia ca sunteti pe drumul cel bun, ca se intampla ceva in interiorul partidului. Asemenea informatii (vagi, greu de atribuit) vor putea fi folosite intr-un comentariu ulterior.

"in Partidul Conservator sunt doua curente: unul care sustine ramanerea la guvernare si unul care sustine iesirea din coalitie', a declarat ieri purtatorul de cuvant al conservatorilor, deputatul Bogdan Ciuca. "Unii vor stabilitate si cred ca e bine sa ramanem in coalitie. Eu cred ca este extrem de periculos pentru un partid aflat la guvernare sa nu-si poata tine promi­siunile', a explicat deputatul []. "in Biroul Permanent se vor analiza cu atentie cele doua motiuni pe care le vom prezenta', a asigurat si senatorul PC Sabin Cutas. Acesta a mentionat ca membrii Biroului Permanent vor fi arbitri "care vor lua o decizie' in acest sens. Biroul Permanent al PC se va intalni pe 21 ianuarie, fiind urmat, pe 12 februarie, de un Congres extra­ordinar al partidului. (Curentul, 13 ianuarie 2006, p. 2)

Iata un text care poate fi luat drept model suprem de nereusita: alaturare de citate banale si plicticoase, saracie cronica de informatie si de idei, pasivitate desavarsita a ziaristului care, ca un reportofon, inregistreaza si reda. Si mai grav este faptul ca, in spatele acestei relatari, se ghiceste cu usurinta publicitatea mascata si popularizarea unor actiuni de partid viitoare.

3. Corespondenta speciala

Din pricini greu de lamurit, teoria presei a abordat prea putin problema corespondentului special. Trimis cu un scop anume intr-o zona de conflict (militar, social, etnic), corespondentul se ocupa mai putin de redactarea unor stiri. Misiunea lui principala este de a transmite redactiei relatari de la fata locului, ceea ce inseamna o informatie minima (eventual, preluata de la altii), dar ambalata cat mai expresiv si mai dramatic cu elemente de decor, de atmosfera.

Trebuie si fecem o distinctie neta intre stiristul de agentie (harnic si anonim) si corespondentul special. Unul transmite, sa zicem, despre cate masini si cladiri au fost incendiate in suburbiile Parisului de catre tinerii arabi imigranti, altul vorbeste despre uimirea nelamurita a parizienilor, despre mirosul mecaoos de fum si gaze lacrimogene care mai pluteste inca pe strazile cartierelor marginase. in stire, conteaza faptele, dimensiunea

Desi o asemenea corespondent costa foarte mult (deplasare, cazare, sume necesare platirii surselor), ea merita orice efort, pentru ca personali­zeaza informatia, subliniaza actualitatea ziarului, sporindu-i credibilitatea.

Nu este usor sa fii corespondent (special sau de razboi), dar tocmai acest lucru 3 fascineaza pe tanarul jurnalist, oferindu-i mai toate bucuriile meseriei: aventura, imprevizibil, risc, adrenalina, un anume statut profe­sional. Experienta presei romanesti in acest domeniu este mica (pretul platit celor 50 de ani de comunism), dar deja se simt progrese notabile, mai ales sub impulsul creat de televiziunile particulare, mult mai active si cu

Penm a~ coresr-roden: STeciil. n r.cv::e de :iie-.i :.ii:^i L-iisTc^-irie :

expenentajumalisocasiabLlitati multiple in«iactarea snrii,areporL^ului si a anchetei;

spirit de aventura, curiozitate, bun comunicator in relatiile cu oamenii;

decizie si pregatire de editor. Prins in valmasagul evenimentelor, trebuie sa simti subiecte le si sa te adaptezi pe loc, fara sa mai ceri consimtamantul de la centra.

Cum evenimentul de razboi este de multe ori complex, confuz si fara surse certe de informare, corespondentul poate folosi orice zvon, orice impresie sau constaiarepersocala, cu conditia sa specifice acest lucru in text.

Un mare pericol in munca unui corespondent il reprezinta comoditatea. Daca trimisul special ramane doar in hotel, privind la TV stirile locale sau coboara in bar. adunand noutatile de la colegii straini, ziaristul risca si ramana mereu in urma evenimentelor. in plus, colegii de la alte ziare rar observa, la un moment dat. ci nu oferi nici o informatie la schimb, ca doar profiti de pe urma lor. La un moment dai. iti vor intoarce spatele, izo-landu-te. in preajma riscului si a mortii, solidaritatea de breasla func­tioneaza, dar cu limitele impuse de decenta si corectitudine.

Cu toare riscurile (nu putine), corespondentul trebuie sa iasa cat mai mult in strada, sa discute cu oamenii, sa le afle opiniile. Orice relatare de acest tip se va baza pe oglindirea starii de spirit, pe atmosfera (cand evenimentul este in plina desfasurare) si, nu in uiumul rand. pe povesti.

Dincolo de informatie, de sentimentul ca e «Ia zi* cu evenimentele, cititorul vrea viata si implicare emotionala. Vrea intamplari cu si despre oameni

Kurt Schork. considerat de confrati drept cel mai bun corespondent de presa din epoca, nu impresiona neaparat prin stilul lapidar, ci mai mult prin prezenta sa in scenele prinse in direct, ia acele exclusivitati (scoops) si in angajarea Iui in inima actiunii. La moartea sa. in mai 2000, Reuters a redifuzat una dintre depesele care ii placeau lui Schork: "indragostitii din Sarajevo mor imbratisari. impuscati de lunetistr. Doi tineri indragostiti (d sarb, ea musulmana), ca eternii Romeo si Julieta, au murit unul in bratele celuilalt pe un pod din Sarajevo. Acest text. puternic si banal in acelasi timp. evoca si transpune ceea ce a devenit un stereotip cultural: dragostea invinge ura din jur [..Transmisia si recrearea se conjuga. Raportarea si interpretarea nu se limiteaza doar la constatare. (M. Palmer. 2003, p. 30)

Se pot observa multe improvizatii si imperfectiuni in munca unui cores­pondent. Important este ca acesta sa evite gafele, greselile flagrante, asa cum s-a intamplat cand postul de televiziune Antena 1 a trimis pe Adelin Pe trisor tocmai la Kursk. in Marea Nordului, dupa consumarea unui eveniment tragic si emotionant: moartea echipajului unui submarin rusesc. Din capul locului, era limpede ca deplasarea ziaristului la Kursk nu avea sorti de izbanda: operatiunile de salvare se desfasurau in largul marii, accesul in port era interzis, informatiile erau cenzurate din ratiuni militare, locuitorii orasului nu erau direct implicati in eveniment (marinarii de pe submarin fiind din alte zone ale Rusiei), iar discutiile cu rudele celor decedati nu puteau aduce nici o noutate. Din toata aceasta deplasare, postul cu pricina a ramas doar cu orgoliul gratuit al unei relatari fara mi/a. iar corespondentul s-a ales cu o lunga si obositoare calatorie.

Ne putem intreba cat de utila este in economia unui ziar o corespondenta speciala. De ce este nevoie ca un ziarist sa transmita o stire (de altfel, preluata de la altii), postat fiind in fata cladirii unde a avut loc evenimentul? Raspunsul il avem analizand modul in care presa romaneasca a reflectat un eveniment spectaculos: criza ostatecilor inchisi de catre un comando cecen intr-un teatru moscovit. Daca telespectatorii romani Urmareau imaginile preluate din reteaua americana de televiziune, ziarele publicau numai ceea ce le ofereau marile agentii de presa. in lipsa unui corespondent special, presa romaneasca a fost condamnata la pasivitate. S-a diminuat astfel impresia de maxima actualitate, de informatie transmisa la cald, iar cititorul s-a simtit, pe buna dreptate, frustrat. Nu tocmai departe de locul eveni­mentului, cititorul roman ar fi vrut mai multe amanunte. Ar fi vrut sa afle povesti ale ostatecilor, reactii ale moscovitilor etc.

E o mare mandrie si o sansa unica sa fii corespondent de razboi si, nu intamplator, unii scriitori celebri si-au inceput cariera artistica in transee, luand contact cu tragedia, cu suferinta crancena, cu destine umane de neimaginat in linistea confortabila a biroului. Intensitatea trairilor si a observatiei, dramatismul evenimentelor si teribilele implicatii umane re­prezinta o experienta de viata greu de cuprins intr-un singur articol.

in cazul marilor evenimente culturale (Prezentarea de moda de la Paris, Festivalul Filmului de la Cannes, Targul de Carte de la Frankfurt etc), lucrurile se simplifica. Apare, in schimb, o exigenta suplimentara: ziaristul trebuie sa fie din domeniu - un specialist galonat si cu multe relatii, un om capabil sa ofere cu temei judecati de valoare, sa faca lamuritoare comparatii si sa selecteze critic prea plinul de informatii ce insoteste un atare eveni­ment, strecurand abil mici anecdote, cancanuri, barfe de culoar. Aceleasi exigente sunt valabile pentru un eveniment monden intern. Prin urmare, nu este de acceptat ca decernarea unor premii sa fie prezentata ca o sedinta de partid sau ca o banala conferinta de presa, fara pic de culoare, de umor sau fara macar un comentariu inteligent:

Presedintele Traian Basescu a fost desemnat, pentru a doua oara consecutiv, "Omul politic al anului 2005' miercuri seara, in cadrul ceremoniei Premiile Nine O'Clock, eveniment la care presedintele a dansat, a mancat alaturi de ambasadori si a fost asaltat de invitatii care doreau sa-1 felicite. Organizata sub forma unui dineu, la care presa a trebuit sa stea in picioare, ceremonia a reunit politicieni, ambasadori, oameni de afaceri si bancheri. Juriul, format din reprezentanti ai publicatiei in limba engleza, a motivat alegerea presedintelui ca cel mai bun politician al anului trecut prin faptul ca acesta "a castigat pariul cu provocarile interne si externe' si, in plus, si-a respectat promisiunea de a fi un "presedinte-jucator'. Traian Basescu a multumit pentru aprecierea activitatii sale, insa a precizat ca premiul ar avea mai multa importanta daca ar fi castigat si la sfarsitul anului 2009. "Am convingerea ca la orice schimb de putere in politica increderea cu care esti girat te situeaza in fruntea topurilor cel mult doi ani. Proba reala este daca reusesti sa obtii acelasi premiu in ultimul an de mandat sau, mai corect spus, in ultimul an al primului mandat', a declarat presedintele. Tot in domeniul politic, juriul publicatiei a acordat pentru prima oara distinctia "Ministrul anului'. Sosit la eveniment chiar in momentul in care Gheorghe Flutur multumea pentru premiu, Vasile Blaga a tinut sa precizeze ca, pana in 2009, Romania va avea cele mai sigure frontiere, precum si structuri mai curate. "Vom face tot ceea ce trebuie pentru a ne indeplini promisiunile in vederea aderarii la Uniunea Europeana', a spus Vasile Blaga (Ziua, 20 ianuarie 2006, p. 16).