Relatia dintre imagine si cuvant in genurile de televiziune

Relatia dintre imagine si cuvant in genurile de televiziune

Orice tip de emisiune TV se doreste a fi un fragment de realitate sau cu corespondente in realitate. Pentru ca nu intotdeauna imaginea surprinsa prin intermediul aparatului de filmat contine elemente in miscare iar constanta sau imobilismul lor creand impresia de monotonie se poate obtine aceasta reconstructie a realitatii cu senzatia de miscare, de dinamism prin schimbarea incadraturilor si miscarilor de camera. Prin tipurile de incadratura, prin miscarea lor si prin miscari de camera se pot crea telespectatorului care sa influenteze perceptia elementelor prezentate si in final sa se obtina reactia dorita de realizator.

Ca si in cazul redactarii stirilor si la filmarea si montarea unui material publicistic de TV majoritatea incadraturilor si miscarilor camerei se fac in functie de subiectul filmat tinand cont de criterii estetice si mai putin de intentia operatorului sau a editorului de montaj. Ziaristul de TV este un component al echipei de filmare dar in acelasi timp decidentul ce anume filmeaza cameramanul, ii solicita tipul de cadru de filmare, incadratura, iar el este acelasi care in relatie directa cu echipa de montaj, indica succesiunea incadraturilor in asa fel incat ele sa se incadreze genului publicistic pentru care a fost elaborat materialul filmat.

Efectele de studio obtinute in urma pozitionarii fascicolelor de lumina sunt utilizate in emisiuni care necesita fragmentarea discursului publicistic, oprirea intr-un anumit punct al acestuia si realizarea unei introspectii pentru un element care sa aduca un plus de veridicitate scenariului.

Realizarea unei emisiuni:

utilizarea incadraturilor

trecerea de la un cadru la altul

montajul

sunetul

valoarea culorii

Incadraturile

Incadratura se caracterizeaza prin distanta aparenta dintre camera de filmare si subiect si implicit prin diferenta dintre cantitatile de informatii despre subiect care apar in cadru. In functie de planul folosit la incadrarea subiectului putem transmite telespectatorilor senzatia receptarii unor mesaje suplimentare. Din motive tehnice de standardizare si estetice se folosesc 4 tipuri de incadraturi. In arta expermientala sunt folosite si alte tipuri. Cele patru incadraturi sunt: gros-planul, prim-planul, planul mediu (plan american) si planul general. Trecerea de la o imagine la alta se face prin miscare de camera sau de obiectiv de camera si acestea duc la doua metode: panoramarea (stanga, dreapta) si transfocarea. In filmarile mai complexe se folosesc macaraua si traveling (deplasarea camerei in jurul subiectului filmat).

Gros-planul e incadratura foarte de aproape a subiectului, astfel incat sa fie vizibile detaliile care in mod normal nu ar fi observate. Gros-planul este utilizat pentru a intari, pentru a contrazice o afirmatie facuta de un anume personaj, pentru a afirma/infirma. Cele mai des gros-planuri utilizate la o fiinta umana sunt ochii si mainile. Exista o convingere populara intarita de studiile psihologilor care au facut din miscarile corpului uman si spun ca ochii si mainile tradeaza, reprezinta elementul corpului uman care pot fi foarte greu controlate, astfel incat prin observarea lor se pot trage concluzii prin care se devoaleaza intentiile, gandurile personajului respectiv. Utilizarea gros-planurilor ofera realizatorului TV posibilitatea de a transmite informatii, senzatii, sentimente, cu reactie sigura (ex. prezentarea unor ochi frumosi, limpezi, mari da o senzatie de sinceritate, inocenta, credibilitate, capteaza atentie, bunavointa; ochii mici, care se misca necontenit transmit o senzatie de nesiguranta, neadevar, creaza sentimentul ca vor sa ascunda ceva si chiar rautate). Ochii imbatraniti, cu o privire blanda, folositi in prim-plan dau senzatia de intelepciune. Mainile folosite in gros-plan frumoase, cu degete lungi, ingrijite dau personajului o nota de tinuta, au darul de a intari afirmatiile sustinute de vorbitor sau daca sunt filmate in miscare induc telespectatorului sentimentul ca vorbitorul este o fire dinamica. Mainile filmate cand se strang, se freaca, creaza o senzatie de neliniste, framantare, teama. Mainile care sunt asezate calm dau un sentiment de simplitate si profunzime. Mainile care se agita prin aer dau senzatia unui personaj expansiv care vrea sa spuna mai mult, pot fi utilizate in caracterizarea unor personaje care au si o idee insuficient de bine exprimata in cuvinte.

Aceste gros-planuri au capacitatea de a convinge telespectatorul iar mecanismul aproape subliminal prin care ele conving telespectatorul este uimitor. De regula este recomandat sa fie folosite pe "liniste" (fragmentul de realitate utilizat in emisiunile TV, singura descoperire a TV). Cuvantul apartine presei scrise, sunetul cinematografiei, linistea, televiziunii.

Prim-planul e incadrarea care prezinta subiectul de la torace in sus, fara sa i se vada mainile. Folosirea acestui cadru are drept scop sublinierea afirmatiilor acestei persoane prin transmiterea ideii ca persoana aflata in prim-plan transmite un mesaj foarte important. O declaratie luata pe strada are un mai mare impact daca e filmata in prim-plan decat ceilalti. Da senzatia de apropiere, ca si cand ar fi un interlocutor. Sunt folosite la momentul solo al interpretului, iar orchestra in plan general. In emisiuni de divertisment in momente de dialog sau monolog se foloseste pentru dinamica succesiunii incadraturilor, in emisiuni gen reality, talk-show, pentru crearea senzatiei de confruntare, miza, conflict, dinamism, atractie. La filmari ambianta are mai putina importanta, decorul e important atat cat se vede in fundal. Este folosit atunci cand informatiile sunt interesante sau foarte importante. Se recomanda utilizarea planurilor medii atunci cand sunt difuzate crime, catastrofe, dezastre. Oamenii tind sa asocieze chipul pe care il vad cu informatiile transmise. De regula chipul unui personaj cu cat e mai utilizat cu atat pare mai credibil. Aducerea in fata telespectatorului si miscarile tipice ale capului, dau senzatia ca pot transmite anumite ganduri (acceptarea/respingerea unei idei poate fi facuta prin filmarea doar a capului; expresii de neincredere, surprindere sau amuzament sunt filmate ridicarea sprancenelor, miscarea buzelor).

Planul mediu cuprinde toata partea de deasupra taliei, inclusiv mainile si palmele. Varianta de plan american se afla deasupra genunchilor. Un rol important il au hainele, decorul, culorile, amploarea gesturilor utilizate. In cazul in care personajele sunt asezate pe scaun, corpul se vede de la inceputul genunchiului. E foarte important cum sunt asezati genunchii (ex: daca sunt lipiti stransi sugereaza ca persoana cauta sa se apere, cauta un punct de sprijin, e nesigura; daca genunchii sunt departati persoana e relaxata, sigura pe sine, usor neglijenta). Acest plan are rolul de a transmite o stare de liniste, calm, de diminuare a contradictiilor. In general talk-show-urile care doresc sa transmita o senzatie de emisiune detasata, folosesc metoda asezarii invitatilor pe fotolii sau canapele. Aceasta asezare permite efectuarea de incadraturi medii sau planuri americane. In alte emisiuni de acelasi gen se aseaza invitatii pe scaun, la masa sau in jurul mesei pentru a putea fi folosite prim-planurile si pentru ca telespectatorul sp nu fie furat si de alte elemente care pot aparea in cadru. Un mesaj important se transmite la prim-plan (PP), o informatie dintr-o stire poate fi spusa pe un plan mediu in conditiile in care e ajutatoare la informatiile primordiale. Prim-planul creaza telespectatorului sentimentul ca ceea ce vede el e foarte important. Planul mediu creaza senzatia ca spusele celui din plan mediu se diminueaza.

Planul general ne permite sa vedem tot decorul in care se desfasoara actiunea, peisajul sau ambianta filmarii. El e folosit ca un cadru de legatura, avand scopul de a detensiona pentru o clipa atmosfera. E utilizat in stirea din teren pentru plasarea geografica a evenimentului, dar in prezent stirile de TV utilizeaza tot mai des prim-planul si gros-planul. El da senzatia de lentoare, de trecere de timp, exprima o detasare, dar si o stare de pasivitate. De multe ori folosirea acestor planuri generale sunt utilizate si pentru a surprinde fragmentul de spectacol la care publicul participa alaturi de invitatii din spectacol. La un talk-show, planul general iti da posibilitatea sa realizezi si impartirea importantei invitatilor. Invitatul important va sta in stanga moderatorului, ceea ce inseamna in dreapta ecranului. Cel mai putin important e asezat in dreapta moderatorului. Folosirea unor scaune diferite sunt utilizate cu succes si cu expresivitate ca fiind componente si purtatoare de informatii in documentare.

Pentru un jurnalist TV utilizarea incadraturilor cu valorile de expresie ale acestora permit realizarea tuturor genurilor publicistice cu elemente specifice de transmitere a informatiei sau de spectaculos.

Planurile de trecere sunt panoramarea si transfocarea. Panoramarea presupune miscarea camerei de la stanga la dreapta sau invers ce confera emisiunii posibilitatea de a descrie din punct de vedere al imaginii locul filmarii si este de obicei utilizata ca suport pentru comentariile descriptive. Lungimea acestor planuri oferind posibilitatea de a introduce telespectatorul in poveste, in inceperea actiunii sau atunci cand se doreste o temporizare, o linistire a discursului publicistic intre 2 momente de actiune dinamica.

Transfocatorul este in fapt un accesoriu al aparatului de filmat care are capacitatea de a apropia sau indeparta subiectul fata de privitor. Substantivul a creat vorba si aceasta miscare folosita in viteze diferite (lina, sacadata, rapida) poate avea valori estetice diferite.

Aceste tipuri de planuri in emisiunile de divertisment, folosite pe decoruri ample, cu miscari de personaje diverse, in secvente de balet, dans, creaza dinamism, spectacol numai in conditiile in care prin taietura de montaj in timpul inregistrarii sau ulterior la editarea video miscarile de camera, incadraturile, planurile corespund ca durata si semnificatie ritmului, se incadreaza in cursivitatea muzicala a secventei. Cel mai mare spectacol bine gandit, repetat, ansamblat in decor, risca sa ajunga un fiasco daca succesiunea de planuri nu comunica in sincron cu mesajul artistic.

Exista posibilitatea de a utiliza camere de filmare in miscare si care creaza in functie de unghiul pe care il face camera fata de subiect expresii artistice pe masura solicitarii scenariului. Unghiul paralel normal este cel in care camera se afla la nivelul ochilor. Atunci cand camera e asezata deasupra subiectului iar obiectivul camerei e indreptat catre subiect, unghiul de filmare se numeste plonjeu. Astfel de imagini nu sunt recomandate pentru a fi utilizate decat la anumiti subiecti pentru ca au capacitatea de a mari, de a ingrosa dimensiunea personajului.

Exista un unghi in care camera e pozitionata cu obiectivul de jos in sus spre subiect si se numeste racursi sau contraplonjeu. Acest unghi de filmare ofera maretie, lungeste subiectul si este de regula utilizat atunci cand subiectul respectiv comunica un mesaj dominator.

Timpul, durata acestor unghiuri de filmare e in medie de 3 secunde. Emisiunea de divertisment moderna e realizata din planuri montate in sistem aproapte mtvist, de videoclip. Nu toate tipurile de emisiuni se preteaza la astfel de montaje.