Reportajul

Reportajul

In practica noastra jurnalistica, s-a intamplat de multe ori sa fim numiti, de catre oamenii cu care discutam, "domnu' reporter'. E un cuvant frumos, ca un alint - un amestec de respect si de incredere.

A fi reporter nu reprezinta o functie, ci o calitate. Prin apelativul folosit in discutia cu un ziarist, omul simplu se apropie intuitiv de o realitate jurnalistica prea putin inteleasa chiar de catre practicantii meseriei. Ziarist cu adevarat este cel care scrie reportaj - regina presei si genul celor talentati, cu un bun si inspirat condei.

Venit dinspre literatura (unii teoreticieni vorbesc despre "literatura de frontiera'), reportajul imbina munca de teren cu forta evocarii si travaliul scriitoricesc, observatia cu povestea, subiectivismul unor ganduri cu auten­ticitatea de traire a unui personaj.

Gen marginalizat in ultimii ani de presa postcomunista, reportajul genereaza destule confuzii teoretice, tipologii greoaie, exigente si trasaturi inexistente: mare reportaj, feature, reportaj social, sportiv etc.

Definitie

Ca orice alt gen, reportajul nu se lasa usor cuprins intr-o definitie. Unii il numesc mult prea vag : felie de viata. Altii il asociaza oricarei marturii de la fata locului, asa cum face audiovizualul francez, cand orice stire transmisa de un corespondent este numita reportaj semnat de

in DEX, definitia este destul de corecta, subliniind documentarea directa, Ia sursa:

Specie publicistica, apeland adesea la modalitati literare de expresie, care informeaza asupra unor situatii, evenimente de interes general sau ocazional, realitati geografice, etnografice, economice etc., culese de obicei la fata locului.

Micul dictionar de jurnalism (1998) prefera sa inventarieze mai multe opinii exprimate de Michel Voirol ("text menit sa-1 faca pe cititor sa vada, sa auda, sa simta ceea ce ziaristul a vazut,«a auzit, a simtit') sau de pretiosul Jean-Paul Sartre:

Capacitatea de a¹ sesiza intuitiv si instantaneu semnificatiile si abilitatea de a le regrupa apoi, pentru a oferi cititorului ansambluri sintetice ce pot fi descifrate imediat.

Oricate dispute si ezitari ar contine aceste definitii, trebuie sa subliniem cateva trasaturi de baza:

reportajul este transmis (documentat) de la fata locului;

are o forta evocatoare deosebita, exceland in descrieri, portrete si scurte naratiuni;

contine declarat sau in filigran o poveste, un fir narativ, o dezvaluire importanta.

Cateva procedee expresive mai importante

Prim-planul, in reportaj, vizualizarea este foarte importanta. Prim-planul este imaginea de deschidere. Ea formeaza cadrul diegetal al textului, un

element de coerenta si unitate.

Elementele de portret.

Vanzatorii ambulanti nu au putut fi starpiti. Murdari, flamanzi, rupti, plini de hotarare disperata. Peste ei se turnase in aceeasi retorta, intre aceleasi trotuare, corpul gardienilor municipali. Vlajgani zdraveni, bine imbracati, obtuzi, fara nici un fel de intelegere pentru suferinta omeneasca. [] Strambi, pociti, dezbracati, rosi de mizerie, ei au fost mai tari, au rezistat la toate asepticele societatii []. La capatul Caii Vacaresti, o femeie batrana, cu fata stafidita, brazdata de dungi adanci, invelita in saluri vechi, sta rezemata de zidul unei carciumi. In mainile uscate, scheletice, tine o cutie cu cateva bucati de sapun vechi, naclait; acelasi de luni de zile. E sigura ca nimeni nu le va cumpara. (Geo Bogza, 1968, p. 22)

Narativizarea informatiei. Scriind despre satenii din Dragus care au plecat la inceputul secolului in America, riscam sa ne pierdem in cifre, statistici, nume de familii. Mult mai interesante sunt detaliile biografice ale unei familii, povestile legate de emigrare, faptul ca un dragusan stabilit la Boston a vazut intr-o revista americana, ce prezenta un reportaj din Transilvania fotografia unui copil din aceasta zona. Era chiar copilul sau si, brusc, simtind dorul de casa, s-a intors in Romania. Acum, urmasilor batranului le pare rau. Ar fi fost mai bine pentru toata familia ca mosul sa fi ramas in America.

Elementul anecdotic. Plasata corect si cu masura, anecdota constituie sarea si piperul oricarui reportaj:

Despre Cuviosul Agafton, ctitorul manastirii, se spune ca, sihastrind prin padurea Baisa, s-a rezemat de un stejar falnic si in interiorul lui a auzit troparul Arhanghelilor Mihail si Gavril, deopotriva cu indemnul de a face o biserica din trunchiul acelui copac. "E loc sfintit si tainic sub talpa manastirii' zice maica Ambrozia. "De cate ori am vrut sa plec si sa las lucrarea altora mai vrednici, simteam o mana nevazuta, care imi oprea fie motorul masinii, fie ma impiedica pur si simplu sa ies pe poarta. Nu cred in semne, dar ceva se intampla aici, in casa Cuviosului Agafton. Prea se leaga toate, prea se potrivesc' (Formula AS, nr. 691, p. 19).

Scenele vivante. Orice rezumat este sec si neconvingator. O scena recompusa din interior, cu amanunte si o anume teatralizare a intamplarii sporeste impresia de viu, de stralucire si de autentic. Mai concret spus, pe cititor nu-1 intereseaza afirmatia unui fost detinut politic cum ca in puscarie a fost greu, dar Dumnezeu 1-a ajutat de multe ori. Cititorul vrea o scena. Vrea amanunte umane si detalii.

Sufletul taranilor e pierdut, ma gandeam, cand deodata am vazut la marginea drumului, langa o fantana cu ciutura, o batrana. Eram la Vaideeni, la cativa kilometri de Horezu. Statea pe un trunchi de lemn si pazea o vacuta neagra, frumoasa, pe nume Marcela. Ei bine, femeia aceasta in varsta avea o privire, o infatisare, o prezenta care emanau bunatate si impacare. Ochii erau senini, fata intinsa si surazatoare, mainile muncite. M-am asezat langa ea, pe lemnul acela, si am intrebat-o daca are lucruri vechi prin casa, icoane, mobile, camasi de la bunica. "Sigur ca am', mi-a raspuns. "Si vase din acelea in care faceai mancare inainte ? ' "Sigur', a raspuns. "Am auzit ca unii oameni vand obiectele astea vechi, care nu le mai trebuie.' "Vai de mine', a zis ea, "noi nu vindem nimic, pentru ca toate ne trebuie. Nu-s de vanzare'. "Dar ce faceti cu ele ? ' "Nimic nu facem. Le tinem ca-s frumoase. Sunt ale noastre, de demult. Ne mai uitam la ele si ne aducem aminte cum era pe atunci.' (Formula As, nr. 699, p. 13)

O prima distinctie trebuie sa facem intre reportajul simplu (confundat pe buna dreptate cu relatarea) si marele reportaj - acel text amplu, care ne introduce secretele unei meserii, ale unei comunitati etnice mai putin cunoscute etc.

Simpla si eficienta pare a fi si tipologia propusa de Philippe Gaillard (1986, p. 64): 1. reportaje specializate (politic, social, sportiv, cultural, juridic etc.); 2. reportaje nespecializate (faptul divers); 3. reportaje de informare generala (texte evocand evenimente neprevazute: accidente, cutremure, incendii etc).

La randul sau, Ken Metzler (1986, p. 192) clarifica tipologia repor­tajului, dar cu pretul unui amestec de criterii tematice si formal stilistice : 1. amuzant, stralucitor (feature, axat pe fapt divers); 2. de culise (insoteste un text mai amplu, privind profilul unei personalitati); 3. de actualitate (strans legat de eveniment); 4. explicativ (care surprinde tendinte si mentalitati individuale sau colective); 5. de atmosfera ; 6. narativ ; 7. biografic (axat mai mult pe portret).

Cum lesne se poate observa, "marele reportaj' (termen contestat de Voirol, dar fara sa-1 inlocuiasca) nu se regaseste in nici o clasificare, el imbinand multe dintre trasaturile mai sus amintite. Mai concret spus, marele reportaj este o poveste ampla si indelung elaborata, care implica un personaj (colectiv sau nu), un scenariu, o regie anume si o diversitate de mijloace (stilistice si de constructie) preluate din: descriere, interviu, ancheta, naratiune. in opinia lui Jean-Dominique Boucher (1993, p. 16), dimpotriva, reportajul nu poate fi:

o analiza sau un comentariu de evenimente, in care trairea umana este mai mult mimata;

un monolog sau un discurs exclusiv si orgolios al jurnalistului;

o descriere de tip natura moarta;

o lectie de morala ilustrata cu cateva exemple;

un jurnal personal si intimist;

o reunire intamplatoare de impresii si opinii (de exemplu, micro-trotuarul). Reportajul monografic

Rar sau deloc folosit in presa cotidiana, acest tip de reportaj il intalnim in saptamanale generaliste, de tip magazin sau in unele reviste ilustrate.

Chiar daca regulile de baza raman aceleasi pentru orice tip de reportaj, diferentele sunt impuse de vastitatea subiectului (de exemplu, Vaideeni, satul ultimilor ciobani de transhumanta), de multimea personajelor (Greci, satul ultimilor italieni romani), de lipsa marturiilor directe sau chiar istorice (istoria bisericii "Corbii de piatra' sau chiliile rupestre de la Bozioru).

Aparenta lipsa de dinamism din reportajul monografic va fi compensata de o rabdatoare documentare si, acolo unde aceasta nu este posibila, chiar de imaginar. Iata cateva sfaturi utile pentru redactarea unui mare reportaj :

Respectat regula "primelor minute'. Cand ajungeti intr-un loc pe care vreti sa-1 descrieti, mobilizati-va simturile, cautand sa identificati tra-satura-cheie (o imagine, un miros, o senzatie). Chiar si amestecul de impresii (indistinctul) poate fi o cheie de lectura a descrierii locului. De asemenea, insasi lipsa unei trasaturi-cheie este o trasatura in sine.

Notati fara zgarcenie tot ce vedeti, auziti, ganditi etc. Veti face selectia acestor observatii ulterior, la masa de scris.

in timp ce discutati cu un localnic, notati cateva trasaturi de portret, cateva elemente de decor (cum arata casa, curtea, interiorul camerei etc.).

Disciplinati-va privirea: de la o imagine generala la detalii, de la imaginea strazii (in toata lungimea ei) la forma ferestrelor, a gardului etc.

Ceea ce va este voua clar este posibil sa nu fie clar si cititorului. Nu este suficient sa scrieti ca ati ajuns intr-un sat tipic de munte. Nu toti cititorii stiu cum arata un asemenea sat. in plus, nu este clar ce inseamna tipic. Oferiti detalii semnificative. Cum arata curtile? Dar casele-? Ce se vede in planul indepartat ? A ce miroase injur? Gardurile sunt inalte, mijlocii sau lipsesc? Au banci la poarta sau nu? Forma si inaltimea gardurilor sau banca de la stanoaga pot spune ceva despre modul de viata al taranilor, despre mentalitatea lor (sunt suspiciosi, egoisti, deschisi, ospitalieri, curiosi, vorbareti?).

Evitati pasajele descriptive lungi. Elementele de culoare trebuie dozate abil si fara exces. Conteaza locul unde plasati aceste elemente, dar, mai ales, relevanta lor. Folositi descriptivul intr-un paragraf distinct de inceput. in rest, reveniti la descriptiv doar pentru a face legatura intre

secvente

intr-o descriere, nu neglijati oamenii. Ei pot fi prezenti si prin absenta lor: blocuri abandonate, o curte de biserica napadita de buruieni etc. Aceasta "prezenta zero' nu trebuie sa ne contrarieze. Sunt situatii cand absenta este mai puternica, mai evocatoare decat prezenta. imi amintesc de o imagine dintr-un text al lui Panait Istrati. Un cocostarc statea trist si derutat in mijlocul unei campii sterpe, cu noroiul uscat si crapat de vantul care sufla cu putere. De fapt, nu pasarea conta, ci imaginea unei ape absente, evaporate de o seceta cumplita, o imagine amorsata de prezenta cocostarcului. Prin contrast, pasarea evoca o "prezenta zero' a elementului acvatic.

Vizualizati cat mai mult, nu consemnati pur si simplu. A spune despre un sat ca este "superb' nu inseamna aproape nimic. Personalizati mereu si folositi cuvinte concrete: "campia ca o palma de batran', "apa coclita' etc. Evocati detalii vestimentare sau de decor. O simpla aglo­merare de adjective nu suplineste realitatea.

Folositi cu atentie si cu masura comparatiile. In nici un caz nu creati serii (succesiuni) de comparatii: "muntele ca un ganditor albit de ani, drumul complicat ca o funie in sac si in departare casele taranilor ca niste oi la pascut'. Este obositor si inabil* Pentru a valoriza corect o comparatie puternica, trebuie sa cream in jurul ei un anume spatiu de neutralitate, de tacere stilistica.

Limitati expresiile comune, comparatiile preferate. Repetarea lor insistenta in fiecare articol este semn de rutina, de comoditate. La relecturarea textului, operati acele mici si salvatoare modificari. Folositi referinte familiare. "Vulgarizati' discret cifre si statistici. A spune despre Casa Poporului ca are 30 000 de metri patrati nu inseamna mare lucru pentru cititor. Altfel stau lucrurile daca spunem ca aceasta constructie administrativa este a doua ca marime din lume, dupa Pentagon, sau ca in interiorul ei incap cu usurinta 10 garnituri complete de tren. Folositi verbe, imagini si, mai ales, scene cat mai puternice, concrete si socante. Curzio Malaparte (Kaputt, 1998) a relatat batalia de la Leningrad pentru ziarul Corriere della Sera. Iata o descriere devenita celebra, in care autorul surprinde o scena crancena, surprinsa dupa ce soldatii rusi s-au inecat in lacul Lagoda, incercand sa sparga blocada nemtilor:

Sub incaltarile mele, imprimat in gheata ca intr-un cristal transparent, era un sir de frumoase fete umane, un sir de masti de gheata ca o icoana bizantina. Se uitau la mine, ma fixau cu privirea. Buzele inguste si palide, parul lung, nasurile ascutite, ochii mari si foarte limpezi. Erau imaginile soldatilor sovietici care cazusera in incercarea de a traversa lacul. Bietele lor trupuri, incarcerate in gheata intreaga iarna, fusesera imprimate in cristalul pur, verde-albastru. Ma priveau cu seninatate si imi pareau chiar ca incercau sa ma urmareasca cu ochii.

In aceasta scena, avem toate ingredientele unui text jurnalistic de cea mai inalta tinuta: concretete, portret, eficienta adjectivala, vizualizare, atenuare a macabrului, participare afectiva ("bietele trupuri'), dar si o poveste dramatica prezenta in filigran, fara pic de ostentatie. Asadar:

Nu trageti concluzii pripite, construind pe un detaliu izolat o intreaga dezvoltare narativa. Este cunoscut cazul unui reporter care, dupa un cutremur in America Centrala, a vrut sa sporeasca dramatismul situatiei, afirmand (ca pe un lucru perfect adevarat) ca localnicii infometati mancau sobolani. In realitate, oamenii mancau un fel de hamsteri, o delicatesa locala.

Faceti un cadru general al locului si propuneti, ca ipoteza de lucru, mai multe elemente definitorii pe care documentarea ulterioara le va con­firma sau nu (de exemplu, vecinatatea muntelui sau a padurii, izolarea, campia si lipsa dramatica a reperelor vizuale etc.).

Localizati mai larg zona si vecinatatile vizibile sau nu. incotro merge drumul? In linie dreapta sau peste munti? Unde ajungem?

Notati absolut tot (senzatii, amintiri, imagini, franturi de conversatie, mici incidente). Preaplinul de documentare nu strica. Insa carentele da.

Nu omiteti sa notati denumirile. Toponimele se pot dovedi extrem de importante. Nu numai ca dau un plus de autenticitate textului, dar pot oferi subiecte sau unghiuri de atac neasteptate. De pilda, multimea toponimelor religioase (la Altar, la Calugaru, la Chilii, la Cruce etc.) ridica intrebari profitabile documentarii: a existat o manastire in preajma ? Are ea o poveste, o istorie ? isi mai amintesc localnicii numele vreunui calugar? Prin ce anume era el renumit? etc.

Nu neglijati drumul spre tinta finala. Un bun reportaj, scris la persoana I, poate fructifica aventura drumului (mersul pe jos, in caruta, discutia cu carutasul etc.). Chiar daca, pana la urma, nu vom gasi ceea ce ne interesa (ajungand la locul faptei, aflam ca ultimul pustnic din muntii Neamtului a murit), va ramane efortul nostru de a-1 cauta. Prin urmare, avem despre ce sa scriem. In cazul in care ne-am ales ca subiect un sat izolat intre ape (Coteni, judetul Giurgiu, de pilda), descrierea drumului poate reprezenta jumatate din reportaj, subliniind chiar izolarea satenilor.

Uneori, predocumentarea se dovedeste a fi ineficienta. Plecand de la un subiect prestabilit (de exemplu, cautatorii de aur de pe Valea Ariesului, putem ajunge, in mod neasteptat, la o tulburatoare poveste de dragoste. Nu e o mare nenorocire. Puteti schimba subiectul din mers. Daca reportajul va fi interesant si bine scris, nimeni nu se va supara.

Dupa luarea in posesie a locului, cautati-va personajul (de regula, un batran). Aveti rabdarea sa-1 ascultati pana la capat. Provocati-1 cu intrebari concrete. Indemnati-l sa-si aminteasca detalii concrete de viata, sa vorbeasca despre traditiile si obiceiurile din tineretea sa, despre cea mai mare suparare sau bucurie din viata lui etc. Puteti descoperi multe lucruri interesante.

In cazul in care aveti mai multe personaje si mai multe marturii, incercati sa le restrangeti injurai celui mai puternic si mai interesant personaj. Avand prea multe voci narative, textul devine arborescent si obositor. Exceptie face subiectul care vizeaza mai multe biografii (o familie de nonagenari, spre exemplu).

Fiecare loc si fiecare colectivitate ascund secrete, un anume cod moral, intamplari despre care nu se vorbeste din diferite motive. Un bun reportaj trebuie sa ajunga chiar la aceste ascunzisuri si secrete.

Nu neglijati elementele de culoare: porecle, regionalisme, chiar insulte.

Nu amanati prea mult redactarea. Subiectul, impresiile si emotia se vor raci.

Nu stim cat de folositoare sunt aceste sfaturi. Important este sa nu le absolutizati, sa nu le luati ca litera de lege. Fiecare reporter isi creeaza propria tehnica de documentare, de cautare a subiectului. De pilda, sunt ziaristi care nu noteaza aproape nimic. Mizeaza mult pe memorie, pe stare si, mai ales, pe talent. Nu este o tehnica recomandabila, insa ea este valida. Emotia, entuziasmul si bucuria unei descoperiri jurnalistice pot suplini multe. Si totusi, nici in acest caz atipic nu se poate vorbi despre absenta documentarii. imi amintesc faptul ca, fiind la Rosia Montana cu Sanziana

interesa (ajungand la locul faptei, aflam ca ultimul pustnic din muntii Neamtului a murit), va ramane efortul nostru de a-1 cauta. Prin urmare, avem despre ce sa scriem. In cazul in care ne-am ales ca subiect un sat izolat intre ape (Coteni, judetul Giurgiu, de pilda), descrierea drumului poate reprezenta jumatate din reportaj, subliniind chiar izolarea satenilor.

Uneori, predocumentarea se dovedeste a fi ineficienta. Plecand de la un subiect prestabilit (de exemplu, cautatorii de aur de pe Valea Ariesului, putem ajunge, in mod neasteptat, la o tulburatoare poveste de dragoste. Nu e o mare nenorocire. Puteti schimba subiectul din mers. Daca reportajul va fi interesant si bine scris, nimeni nu se va supara.

Dupa luarea in posesie a locului, cautati-va personajul (de regula, un batran). Aveti rabdarea sa-1 ascultati pana la capat. Provocati-1 cu intrebari concrete. Indemnati-1 sa-si aminteasca detalii concrete de viata, sa vorbeasca despre traditiile si obiceiurile din tineretea sa, despre cea mai mare suparare sau bucurie din viata lui etc. Puteti descoperi multe lucruri interesante.

in cazul in care aveti mai multe personaje si mai multe marturii, incercati sa le restrangeti in jurul celui mai puternic si mai interesant personaj. Avand prea multe voci narative, textul devine arborescent si obositor. Exceptie face subiectul care vizeaza mai multe biografii (o familie de nonagenari, spre exemplu).

Fiecare loc si fiecare colectivitate ascund secrete, un anume cod moral, intamplari despre care nu se vorbeste din diferite motive. Un bun reportaj trebuie sa ajunga chiar la aceste ascunzisuri si secrete.

Nu neglijati elementele de culoare: porecle, regionalisme, chiar insulte.

Nu amanati prea mult redactarea. Subiectul, impresiile si emotia se vor raci.

Nu stim cat de folositoare sunt aceste sfaturi. Important este sa nu le absolutizati, sa nu le luati ca litera de lege. Fiecare reporter isi creeaza propria tehnica de documentare, de cautare a subiectului. De pilda, sunt ziaristi care nu noteaza aproape nimic. Mizeaza mult pe memorie, pe stare si, mai ales, pe talent. Nu este o tehnica recomandabila, insa ea este valida. Emotia, entuziasmul si bucuria unei descoperiri jurnalistice pot suplini multe. Si totusi, nici in acest caz atipic nu se poate vorbi despre absenta documentarii. imi amintesc faptul ca, fiind la Rosia Montana cu Sanziana

Pop, aceasta a ramas pret de jumatate de ora in fata unei ferestre, fara sa noteze nimic. Apoi, ca trezindu-se dintr-un vis, si-a continuat drumul pe strazile vechi si usor medievale ale orasului, spunand ca pentru sine: "Gata, mi-am facut documentarea'. Am tresarit mirat, neintelegand ce voia sa spuna cunoscutul reporter. Abia peste multi ani, cand am trecut printr-o anumita experienta jurnalistica, am inteles cat de importanta este o imagine, o stare, un sentiment intens. Ajungand acasa, avand aceasta imagine bine intiparita in memorie, reusesti sa retraiesti atmosfera locului, intalnirile si discutiile cu oamenii.

O buna documentare face cat jumatate din text. Munca cea mai grea si mai chinuitoare pentru un ziarist o reprezinta, desigur, elaborarea reportajului. Avand 6-15 file, reportajul trebuie gestionat cu grija in secvente (respiratii) succesive si urcatoare ca tensiune, secvente punctate sincopat de intertitluri si atacuri separate. Fara a fi neaparat cronologice, aceste subcapitole ofera alternanta⁴ si o necesara modificare a perspectivei narative, cu conditia sa nu schimbe unghiul de atac al intregului text.

Etapele reportajului monografic sunt urmatoarele:

Totul incepe cu un sapou dinamic, expresiv, intens, de tipul acrosaj ului. Mult mai important in reportaj este atacul. Cum spuneam fi in alt capitol, el poate fi realizat printr-o multitudine de procedee: o imagine puternica, o constatare simpla si percutanta, o scena in miscare. Important este locul si descrierea sa. Chiar daca incepem cu o intamplare, cu o scena vivanta, tot la descrierea locului vom ajunge.

Urmeaza introducerea personajului, cu tot ce inseamna acest lucru: elemente de portret, descrierea ambientului casnic, mici detalii autenticiste (un gest, un tic, o replica spumoasa).

Prin personaj, ajungem la poveste.

Dezvoltam secventele povestirii, largim cadrul, insistam, revenim, intram in viata comunitatii prin intermediul unor intamplari emotionante, narate de catre personaj.

Evitand consemnarea monografica, ne vom ocupa de momentele cele mai importante ale vietii comunitare (nastere, moarte, sarbatori), retinand pe cele mai puternice.

Mereu trebuie sa ne intrebam: prin ce se deosebesc acesti oameni de altii ? Ce au ei in plus ? De ce nu seamana cu vecinii lor ? etc.

Oricate caderi in trecut am avea, revenirea la actualitate, la prezent, este obligatorie. Ea ne usureaza pregatirea finalului.

. Un bun reportaj are un final pe masura (imagine puternica, anecdota, ecou al intro-ulw etc.). Indiferent de procedeu, finalul trebuie sa intareasca mesajul principal al textului. Iata un excelent final publicat de MacGahan in Daily News si preluat de David Randall (1998, p. 185). Axat pe atrocitatile comise de turci impotriva bulgarilor in 1876, reportajul relateaza sec macelul din Batak, unde zaceau mii de trupuri in curtea unei biserici.

Copiii murisera infiorati de groaza, fete tinere murisera plangand si sus­pinand Nu exista lacrimi, nici plansete, nici strigate de groaza, nici implorari de mila.

Apoi adauga: "Recoltele putrezesc pe camp, iar culegatorii putrezesc aici, in curtea bisericii'.

Orice schema (inclusiv cea de mai sus) este aplicabila partial. Totul depinde mai ales de subiect, de virtutile lui evocatoare sau narative, de forta si pitorescul personajului principal. Se intampla, nu o data, ca un batran hatru sa sustina singur constructia unui intreg reportaj.

Chiar daca pare inactual, ba chiar iesit din timp, orice subiect trebuie sa starneasca interesul cititorului, sa trimita macar in filigran la o problema preocupanta pentru colectivitate: ecologie (cazul Rosia Montana), istorie (detinutii politici, Bucurestiul de altadata), stiinta si sanatate (despre aurele corpului).

Orice reportaj trebuie sa uimeasca si sa convinga, sa evoce si sa propuna o noua cheie de lectura (pe cat posibil, dramatica) unei realitati aparent banale. Oamenii adora sa citeasca despre oameni. Iata de ce povestea si personajul par a nu se demoda niciodata. Itita de ce un subiect aparent inactual (povestea Casei Capsa, a Podului Mogosoaia etc.) poate sa inte­reseze pe oricine.

Reportajul de atmosfera (expres)

Este un text relativ scurt (maximum trei file). Accentul cade pe atmosfera si pe elementele de decor. Nu trebuie confundat cu crochiul (foarte scurt si foarte literar). De obicei, nu are nici sapou si nici elemente complicate de titrare.

Foarte important in acest tip de reportaj este unghiul de atac. Aparent, descrierea unei statii de metrou nu starneste prea mult entuziasm jurnalistic.

Si totusi, abilitatea reporterului poate salva textul de la banalitate. inainte de a scrie un asemenea reportaj, trebuie sa ai o idee. De pilda, te poti ocupa de intrarea in metrou - locul intalnirilor si al despartirilor dintre indragostiti. Poti scrie despre oamenii care traiesc o buna parte a zilei in subteran: florarese, vanzatori de loz in plic, cersetori, personaje bizare. O idee buna va salva un subiect aparent condamnat la banalitate. E suficient sa vizualizezi statia de metrou ca pe un oras in adancul altui oras (cu strazi, magazine, restaurante, post de politie etc.). Noutatea si interesul subiectului vin tocmai dintr-o abordare indrazneata. Talentul si calitatea scriiturii vor aduce completari.

Ziarele cotidiene par sa nu incurajeze acest tip de reportaj decat ocazional: prima zi de iarna sau de primavara, vizita presedintelui american Bill Clinton, o sarbatoare mai mult sau mai putin vetusta (1 Mai, de pilda) etc. Efectul unui asemenea text este notabil, oferind ziarului un plus de culoare si caldura. Iata un reportaj din Cismigiu, publicat de Realitatea ilustrata (11 iulie 1931, p. 21):

E primavara. Te scoli improspatat de boarea racoroasa a diminetii, ai facut cativa pasi si simti ca te topesti. Ti-e cald! Pe strazi, soarele imparte latul caldaramului in doua fasii - una alba, stralucitoare, incandescenta, si alta indoliata de umbra, care priveste cu resemnare soarta celeilalte jumatati. Stau la o statie de tramvai. Liniile paralele, ca doua trese argintii, se pierd in zare. Tramvaiul se apropie cu leganari de rata leseasca, manat de neobositul sau suflet electric. in tramvai, cativa pasageri, cateva doamne. Evantaiele improvizate din gazete, manusi si batiste se agita ritmic. Vatmanul ofteaza la fiecare tasni tura a franei automate si lasa pasnic sa circule in fata tramvaiului un camion cu lazi, fara sa semnalizeze macar. Am ajuns in centru. Cocleala smoalei iti patrunde in plamani ca o inhalatie de gudron si amoniac []. Ajung in Cismigiu si cotesc pe o alee singuratica, acolo unde un baldachin impletit din frunze cedeaza locul unei liziere dese de castani. Pe un bolovan, un student exilat de urgia proprietaresei purica citatele dintr-un curs de drept roman si priveste apoi cerul, ca si cum ar astepta o confirmare divina scrisa pe bolta stravezie. In chioscul din aleea trandafirilor, un grup de tineri intelectuali minori imbina utilul cu placutul, "flirtul' cu lectura cartilor didactice, aroma molcoma a macesilor cu esenta abstracta a stiintei. Aparitia unei dudui solitare, ce-si plimba melancoliile in decorul romantic al pergolelor inflorite, ii distreaza cateva clipe []. E ora pranzului. Soarele azvarle razele lui verticale, topind umbrele. In fata mea, pe o banca, o cersetoare tine in brate un copil []. Nimeni nu-i intinde un ban, nimeni nu o miluieste cu o privire macar. Pe fata ei se citeste o suferinta linistita. Mizeria traita iarna in bordeiul cu ferestrele acoperite cu jurnale si-a luat acum dreptul sa iasa la lumina, la soare, sa se bucure de caldura pe care a dorit-o atat de mult in noptile lungi si geroase, caldura nesuferita noua, plimbaretilor plictisiti si fara tinta.

Cu uimire, descoperi ca Cismigiul anilor '30 nu difera prea mult de parcul actual, ornat cu puzderie de flori si terase la care tinerii se dedulcesc la o bere rece sau la o Cola. Pensionarii si indragostitii sunt nemuritori.

Reportajul de eveniment

Poate fi confundat cu relatarea, cata vreme pare transmis de la fata locului si se ocupa de dramatismul unei intamplari: incendiu, accident aviatic, luare de ostatici etc. Diferenta este data de amploarea elementelor de decor, de prezenta unei povesti: un act de eroism sau de lasitate, drama unei familii etc.

Prezenta eului nu trebuie sa fie ostentativa, ea doar punctand uimirea sau participarea emotionala a autorului.

Excesul de comparatii, elemente de portret etc. poate muta in mod nedorit atentia de la dimensiunea umana la simpla desfasurare a evenimentului.

Efecte nedorite creeaza si abundenta informatiei. Cifrele, datele bio­grafice, estimarea pagubelor etc. trebuie sa sustina o idee, nu sa o inlocuiasca.

Folosit in presa cotidiana, acest tip de reportaj depinde hotarator de spatiul alocat si de stilul ziarului. Iata de ce evitam prea multe sfaturi. Ele pot fi oricand amendabile, daca nu inutile. Iata cum descrie Geo Bogza incendierea rafinariilor din Ploiesti, care a tulburat, in 1916, linistea unui sat din apropiere.

Pe la sfarsitul lui noiembrie 1916, ploua incet si fara sfarsit. Pe ulitele satului se intinsese un noroi subtire, amestecat cu multa apa. Era mai mult o zeama, care se scurgea pe rotile carutelor. Era urat si frig. Undeva peste garla fusese jefuita o moara. Mare lucru nu se gasise in ea. Cerul era negru. Cum nu mai fusese niciodata de la inceputul lumii. Timp de doua saptamani arsesera, parand mari de flacari, rafinariile de la marginea Ploiestiului. Au ars atunci sute de mii de vagoane de benzina. in curtile lungi, rezervoarele stateau unul langa altul, cum stau pe strazile oraselor casele cu patru etaje. Cand se suiau pe ele sa le vopseasca, oamenii pareau niste furnici. Cand a fost sa le dea foc, sa nu cada in mainile inamicului, au venit ingineri specialisti care au facut tot felul de socoteli. Erau hectare intregi de rezervoare si de instalatii scumpe, tevi, cazane, manometre si injectoare. Acum toate aveau sa fie nimicite. in ziua cea mare, sirenele, care altadata suierau numai un minut, au inceput sa urle dis-de-dimineata si au tinut-o asa, pana spre pranz Parca suna sfarsitul lumii []. indata, flacarile s-au ridicat spre cer. Prin ferestrele mici ale caselor, oamenii priveau prapadul dinspre miazazi. Dupa o ora, s-a facut atat de intuneric, incat au trebuit sa aprinda lampile. Mai tarziu, a inceput sa cada o ploaie neagra. Picaturile manjeau ferestrele ca o funingine si mirosea a gaz. Totul era numai flacari si fum. Cand s-a mai luminat putin, s-a putut vedea ca rezervoarele, altadata albe, netede si cilindrice, erau scorojite si diforme ca niste bostani uriasi, plesniti de caldura. In convoaie nesfarsite, cucerindu-ne tara, nemtii erau blonzi si obositi, murdari de noroi pana in urechi, pana in lumina ochilor. Cascau spre flacarile uriase, care mistuiau la orizont rafinariile, niste ochi mirati, albastri si umflati de nesomn. De pe tocurile bocancilor, li se scurgea noroiul flescait. Zile si nopti au ars rafinariile. (G. Bogza, 1968, p. 50)

Reportajul de fapt divers

Nelegat strict de actualitate, faptul divers desemneaza o intamplare ciudata, uimitoare⁵. De dimensiuni medii (2-3 file), textul impune o scriitura alerta, nu neaparat senzationalista, dar cu elemente de suspans.

Nu exista fapt divers fara uimire, fara degradarea normalului. Un om care fura masini reprezinta un fapt relativ banal. Perspectiva se schimba daca aflam ca hotul s-a prezentat la Politie sa reclame furtul propriei masini.

Faptul divers implica o surpriza, iar acest lucru implica existenta raporturilor cauze mici/efecte mari (un accident aviatic devine fapt divers daca el a fost provocat de impactul cu o cioara) si cauzalitate provocata/cauzalitate asteptata (un copil care dispare cu bona sa te duce cu gandul la o crima sau la o rapire). Logica faptului divers intervine atunci cand aflam ca este vorba despre o inscenare, despre o rafuiala Intre soti. inselata, asteptarea noastra genereaza faptul divers.

Nu este important faptul in sine (o moarte, un viol), ci relatia cu alte fapte. Aceasta relatie starneste interes si creeaza uimire. O crima nerezol­vata, o disparitie fara motiv etc. dizolva logica faptului divers si obliga

ziaristul la investigatii suplimentare.

in faptul divers, structura povestirii se deplaseaza spre dramatic. Aici, avem doua resorturi principale care provoaca emotionalul: crima si exceptionalul (aparitia OZN-urilor in padurea Baciu din Cluj).

Philippe Gaillard (1996, pp. 79-81) subsumeaza reportajul de fapt divers unor fapte centrate pe pitoresc: nebunul orasului, escrocul escrocat, colectionarul de ciudatenii. Evenimentele in desfasurare, care implica dispute grave, cu semnificatii sociale ample (aurolacii, drogurile in scoli, pedofilia etc.), ies din zona faptului divers, impunand o abordare diferita si alte mijloace jurnalistice: ancheta, interviul, dezbaterea. Sa luam un exemplu:

La clubul de sah din Liverpool suna telefonul. Cineva cerea sa vorbeasca cu d. Wallance si deoarece nu era la club, i s-a lasat vorba sa vie a doua zi la orele 8 seara pentru o intalnire comerciala, la un anume domn Qualt din Garden 25. Era vorba de o chestiune urgenta si d. Wallance era rugat sa vina neaparat. A doua zi s-a gasit cadavrul mutilat al sotiei lui Wallance, in salonul casei. Nici o urma nu putea sa ajute la descoperirea criminalului. Sotul victimei a fost arestat, banuielile impotriva lui se inteteau, dar nu exista nici un motiv al acestei odioase fapte, menajul sotilor fiind armonios. Privitor la alibiul stabilit prin telefon, politia vedea in el doar un truc al asasinului. Cercetarile politiei dovedisera de altfel ca un domn Qualt nici nu exista la adresa indicata si, prin urmare, declaratia lui Wallance nu a fost luata in serios. Dimpotriva, sotul era banuit ca regizase totul si, intr-un final, a fost gasit vinovat si condamnat la moarte. Mii de concetateni ai sai erau convinsi de nevinovatia lui si faceau rugaciuni la biserici implorand pe Dumnezeu sa faca dreptate. Avocatul lui Wallance s-a luptat si el, obtinand revizuirea procesului, convins fiind ca un criminal profesionist savarsise omorul, dupa ce avusese grija sa indeparteze pe sot prin chemarea telefonica. Pledoaria avocatului tinu patru ore, replica procurorului cam tot atata. Dupa o deliberare de 40 de minute, tribunalul pronunta sentinta de achitare, din lipsa de dovezi. La iesirea din tribunal, fostul condamnat la moarte nu putea sa mai spuna nimic. "Nu stiu nimic. Stiu ca sunt nevinovat si niciodata nu m-am indoit ca Dumnezeu va sti sa-mi faca dreptate', a declarat el multimii care il aclama frenetic. Wallance e in varsta de 52 de ani, iar zbuciumul sufletesc prin care a trecut in ultima vreme 1-a desfigurat complet. E palid, slabit, istovit, un adevarat cadavru viu. Coplesit de emotie, era cat pe ce sa lesine la iesirea din inchisoare si prietenii au trebuit sa-1 duca pe brate pana la masina. in Anglia domneste parerea generala ca la ultima clipa s-a indreptat in cazul Wallance o grava eroare judiciara (Realitatea ilustrata, 11 iunie 1931, p. 22).

Reportajul sportiv

In cazul in care nu se suprapune cu relatarea sau comentariul sportiv (texte mult mai legate de informatie, scor, incidente etc), reportajul sportiv se distinge de alte tipuri macar prin unghiul de abordare specific, "Stilul nostru este ca o camera de luat vederi', spune J.-D. Boucher (1993, p. 15).

Un meci de fotbal. Televizorul restituie in direct derularea in intregime a partidei, inclusiv micile incidente si marile evenimente. Reporterul de presa scrisa, daca stie sa evadeze din rutina zilnica, poate sa faca altceva. Nu un comentariu pe puncte sau un exercitiu gratuit de stil, ci impresia vie, trairea de la locul faptei. Se focalizeaza pe un aspect al meciului. il priveste cu lupa. il mareste, in sensul bun al cuvantului - adica il dezvolta, fara sa se grabeasca. Textul lui e ca o reluare cu incetinitorul la televizor. Diferenta intre scris si vizual e mare. In scris, reporterul trebuie sa aduca in atentie tot ce scapa camerei de luat vederi. Imaginea transmisa pe micul ecran fuge. Televizorul - in ciuda oricaror avantaje - nu poate sa ne arate totul, nici sa povesteasca ceea ce s-a intamplat.

Reportajul feature

Conform dictionarului New Merriam Webster, feature poate fi definit ca "atractie speciala, ceva oferit publicului ca deosebit de atractiv'. Vicky Hay (1990) merge mai departe si precizeaza:

Feature este un articol de interes uman, care nu este important, nici semnificativ, dar care are succes la cititori datorita unei calitati speciale, a unei trasaturi care amuza, ofera o clipa de divertisment sau de emotie

intensa

Desi extrem de important ca trasatura, amuzamentul nu trebuie absolutizat. Important este sa retinem ca, spre deosebire de alte genuri, articolele feature sunt pline de spirit si libere de canoane. Scrisul frumos, inventiv, punctat de umor sau de alte libertati literare, dar fara vanitati inutile, reprezinta o caracteristica definitorie a genului.

Multi autori americani s-au ocupat de feature (Hough George, Melvin Mencher, David Randall, Karen Elliott House, William E. Blundell), ei sesizand amploarea pe care a luat-o acest gen de articole in ultimii ani: Wall Street Journal publica in medie trei feature pe prima pagina, iar editiile de duminica ale New York Times depasesc uneori 100 de feature, de la articole despre Beatles, pana la portretul unui tanar cercetas.

Proteic si niciodata fixat intr-o forma anume, feature dezvolta o tipologie bogata - de la stiri, pana la articole de culoare (sidebars) sau utilitare (how-to-do-if), care iti explica in ce fel poti face diferite lucruri: cum sa-ti alegi o casa, cum sa economisesti banii etc. Important este sa-i recunoastem trasatura esentiala si sa nu-1 confundam cu alte genuri: scopul unui feature este ca cititorul sa simta, nu sa afle. Prin urmare, orice articol in care primeaza interesul uman, emotia, scrisul lejer si usor vesel, ciudatenia si uimirea (la limita faptului divers) poate fi considerat feature.

Sub nici un motiv, feature nu poate fi analiza (sursele $m feature sunt umane, si nu materiale, nu necesita citate, argumente, jargon tehnic etc), cronica (in feature se cere mai multa documentare) sau editorial (scopul unui feature este de a informa, si nu de a convinge sau de a polemiza).

Facand parte din noul jurnalism, feature poate folosi tehnici si mijloace literare (inclusiv fictiunea), scopul articolului fiind sa sugereze, mai mult decat sa spuna. In acest tip de articol, subiectele sunt dintre cele mai diverse (fara un impact social prea mare). De pilda, o poveste de viata.Un barbat din Illinois scria Comisiei Nationale pentru Siguranta Sociala si Medicala:

Tatal meu a fost internat intr-un azil, iar mama platea 2 400 de dolari pe luna pentru a-1 spitaliza. Daca tata ar mai fi stat inca doi ani in acel azil, mama ar fi trebuit sa vanda tot din casa si sa traiasca pana la sfarsitul vietii in strada, ca o cersetoare. Dar Dumnezeu 1-a chemat la el pe tata dupa numai cateva luni. Mama si eu nu vom putea uita niciodata ingrozitorul sentiment de usurare pe care l-am simtit cand a murit tata. Vom trai toata viata cu rusinea in suflet. L-am iubit enorm de mult.

Un reportaj feature va reface momentul inmormantarii tatalui, suferinta reala si, aparent, contradictorie a familiei.

in feature _% nu factualul primeaza, ci efectul sau. Prin urmare, nu e un capat de tara ca in SUA 27 de milioane de oameni sunt analfabeti. Aceeasi informatie va fi prezentata intr-un articol feature avandu-se in vedere consecintele ei: "27 de milioane de americani nu stiu engleza suficient de bine pentru a citi eticheta de pe un flacon de pastile' (Vicky Hay, 1990, p. 32).

Un reportaj de acest tip se bucura de multe libertati, inclusiv dramatizarea prin dialog, dar este supus si la anumite rigori : propozitii scurte si clare, o frazare necomplicata, economie in procedeele de expresivitate etc. Un asemenea articol combina tehnica stirii cu tehnica narativa. Iata un frag­ment dintr-un reportaj citat de Karen Elliott House :

Dalton Wilson are un salariu frumos, o titulatura lunga si un birou curat. La 52 de ani, d. Wilson este adjunctul directorului adjunct pe probleme de management la Serviciul Agricol Strain, din cadrul Ministerului Agri­culturii. Zilele trecute, pe cand d. Wilson statea sprijinit de spatarul scaunului si citea anunturile imobiliare din Washington Post, un ziarist il intrerupe delicat: "Ce face acum un om cu functia dvs '. "Vrei sa spui ce ar trebui sa fac', spune d. Wilson. Discutia continua si ea dovedeste ca d. Wilson, al carui salariu anual depaseste 28 000 de dolari, si-a petrecut tot anul incercand sa evalueze necesitatea unui raport al ministerului privind uleiurile si grasimile vegetale. El spune ca anul 1977 se prefigureaza a fi un an fara prea multa activitate si planuieste un alt studiu, conceput pentru a justifica folosirea satelitilor in estimarea recoltelor agricole viitoare.

Articolul continua in aceeasi maniera (amestec de informatie, ironie fina, portret si naratiune simpla), pentru ca finalul sa conchida:

Peste tot in minister, 2 000 de oameni sunt preocupati sa planifice proiecte pentru anii urmatori, chiar daca in sertar ii asteapta alte proiecte vechi de 10 ani. Ministrul Bergland ne asigura ca acum cateva saptamani a dat un ordin de evaluare a tuturor proiectelor existente. Discutand cu Joe Haas, director adjunct al ministerului, acesta ne privea uimit. Habar nu avea despre ordinul ministrului.