Viata comunista cea de toate zilele

Viata comunista cea de toate zilele

Evenimentele cotidiene ale celor care si-au petrecut o parte semnificativa din viata sub dominatie comunista sunt memorabile. Desi viata de zi cu zi, repetitivitatea si obisnuinta duc la saturatie, o privire retrospectiva asupra rutinei de atunci dezvaluie schimbari radicale. Aceste schimbari sunt totale, de la modul de gandire pana la exprimarea ideilor, de la educatie pana la afacerile ascunse de ochii vigilenti ai sus-pusilor.

Frica si oroarea erau caracteristici specifice vietii omului obisnuit din perioada comunista. Cenzura dusa la extrem, amenintarea expusa de securitate, toate acestea il determinau pe cetateanul ce se dorea a fi exemplar sa devina un robot, fara opinii, fara obiectii si fara pretentii.

Comunismul isi schita un portret putin spus perfect. URSS-ul lui Stalin era descris ca un paradis fara griji spre deosebire de celelalte state: Intr-o epoca in care Germania, Anglia, Satele Unite, Franta, spre a nu cita decit aceste tari, erau bintuite de zeci de milioane de someri, URSS nu numai ca nu cunoaste aceasta grava problema sociala si politica, dar se straduia pentru sporirea numarului de muncitori industriali. Cu privire la aceasta chestiune, Maresalul Stalin spunea urmatoarele, in raportul sau mai sus mentionat, din 7 ianuarie 1938: "Este o cucerire gigantica, la care nici un stat burghez nu poate aspira, oricit de excelent «democratic» ar fi. La noi, in URSS, muncitorii au uitat de multa vreme ce este somajul. Acum trei ani, aveam aproape un milion si jumatate de someri, iar acum doi ani, l-am lichidat complet."[1]

Tactica regimului comunist era aceea de a denigra celelalte popoare tocmai pentru a-si contura imaginea perfecta si pentru a iesi in evidenta cu fapte eroice, benefice societatii. Stalin isi continua discursul facand referire la tarile capitaliste: Priviti, in tarile capitaliste, ororile provocate de somaj. Azi se inregistreaza, in alte tari, cel putin 30-40 de milioane de someri. Cine sint acesti someri? Ei sint socotiti, de obicei, ca oameni sfirsiti. [] Cum si unde traiesc ei? Traiesc din firimiturile de la masa patronilor, din putreziciunile ce gasesc din cutii de gunoi, locuiesc in speluncile marilor orase si, mai ales, in cocioabe incherbelite pe graba, in afara oraselor, din scinduri, din lazi si scoarta de copac.[2]

Propaganda partidului comunist ia o noua turnura atunci cand Nicolae Ceausescu devine conducatorul partidului. Acesta opteaza, dupa noiembrie 1984,   pentru o formula agresiva de prezentare si distributie propagandistica: ideologia PCR este oferita 24 de ore din 24 intregului popor, fara diferentieri psihologice, profesionale sau de virsta. Stirile televizate sau radiofonice, emisiunile de proslavire a Partidului sau de cult al personalitatii Ceausestilor, pancartele si lozincile dogmatice de pe strazi si de la locul de munca, marile cuvintari amplificate prin difuzoare in pietele publice sau sedintele "cetatenesti" de indoctrinare politica (forme hard de transmisie propagandistica) sint completate de spectacole de divertisment educational, manifestarile sportive politizate, literatura civica a revistelor si almanahurilor sau cea pedagogica a manualelor scolare (forme soft ale propagandei comuniste).

Oamenii erau bombardati cu evenimentele politice ale partidului, fara prea mult acces la filme sau documentare din exterior, iar cultul personalitatii era sarbatorit cu mare fast. Spre exemplu, aniversarile sotilor Ceausescu erau considerate sarbatori la nivel national. Mobilizarea institutiilor de invatamant cu asemenea ocazii creeaza o imagine ce astazi ar parea de domeniul carnavalescului. In ziua in care Nicolae Ceausescu implineste 65 de ani, un elev de liceu ii dedica urmatorul poem festiv: La temelia mindrilor ani-sori/ Stau zeci de tineri urmariti de haita/ Ce-au infruntat batai si inchisori/ si s-au jertfit cu Donca si cu Roaita.// Azi, flama lor am stramutat-o-n noi/ si o purtam in scoli si santiere,/ Cind orice gest vorbeste de eroi/ si orice vis e cintec si durere.// Deasupra tuturor, un tinar demn/ Se implinea, calindu-se-n vapaie/ Matur e azi si poarta-al tarii semn/ In lume, CEAUSESCU NICOLAE.[4]

Implicarea tinerilor si in special a copiilor in evenimentele de acest gen apartin, parca, irealului. Prea mici pentru a intelege rolul lor in aceste evenimente fastuoase, copiii erau o unealta in mana comunismului. Se considera ca adeziunea copiilor si a tinerilor de toate virstele la cauza romana sau a partidului o situeaza pe aceasta de partea dreptatii, de partea inocentei, a umanitatii.[5] De fapt, o astfel de atitudine la adresa copiilor duce cu gandul mai degraba la incercarea partidului de a crea o viitoare armata pregatita sa lupte pentru interesele statului, bineinteles, in conformitate cu ordinele primite de la regim.

Singurele indatoriri ale elevului in perioada comunista erau acelea de a respecta normele si de a iubi Republica Socialista Romania, mai presus de orice. Elevul era astfel transformat intr-un erotoman national, sociopat mioritic indragostit lulea de tara si Partid (o bigamie politica tolerata in comunism), care, in loc sa invete carte, isi consuma timpul in adoptarea de "atitudini" si "comportamente" (oricum pre-programate ideologic si conditionate politic) care sa glorifice poporul, natia (sic!) si societatea.[6]

Fatarnicia sistemului ajunge in punctul in care totul se rezuma la supunere, idee mascata sub sintagma "indeplinire cu constiinciozitate a indatoririlor". Partidul promite elevilor o viata plina de realizari cu conditia respectarii regulilor impuse. Partidul-Stat creeaza "conditiile minunate" ale formarii individuale; elevului nu-i ramine decit sa le accepte in tacere, din clasa I si pina la maturitate, in drumul sau ascultator spre cetatenia "de nadejde" a sclavagismului psiho-politic.[7]

In ceea ce-l priveste pe taranul din acea perioada, cuvantul de baza care il definea era munca. Acesta trebuia sa indeplineasca simple activitati zilnice, cum ar fi sa foloseasca rational tractoarele, masinile, vitele, sa lucreze bine pamintul.[8]

In timpul liber, muncitorul are dreptul sa se relaxeze, dar intr-un mod activ, din care betia sau destrabalarea sint cu desavirsire excluse. Imaginea lucratorului autohton consumindu-si, la bancul de lucru, doza zilnica de alcool, este una neconforma cu realitatea.[9] Munca in gospodarie, asistarea copiilor in invatarea lectiilor sunt "drepturile" pe care muncitorul le are in afara serviciului.

Limitarea cantitatii de alimente de care dispunea fiecare familie, saracia prin care a trecut societatea comunista in anii `80, au determinat, inca din acea perioada, aparitia traficului cu mancare. Sistemul acesta era atat de bine pus la punct, incat securitatea, atat de temuta, nu reusea sa descopere nelegiuirile ce se desfasurau la un nivel underground. Asa se explica expansiunea extraordinara in anii `80 a pietei negre, a traficului ilicit cu produse de stat, mai ales cu alimente, a speculei, a trocului si a altor asemenea.[10]

Esecul comercial al sistemului comunist i-a determinat pe oameni sa descopere alte cai de a supravietui. Astfel, taranii nu isi mai expuneau marfa in pietele din orase, ci pe marginea drumului, in fata casei. Prin aceasta modalitate nu mai erau obligati sa accepte pretul de vanzare impus de stat, care era mult prea scazut. Asadar, orasenii veneau la marfa expusa pe marginea drumului, unde, mai apoi, se negocia pretul.

O alta modalitate de a economisi era prepararea diferitelor alimente in oras, la bloc. Astfel, orasenii improvizau acasa diferite suporturi pentru pastrarea carnii, a branzei (de obicei, prin balcoane). Incet, incet, camarile s-au umplut de borcane cu gem, zacusca sau compot.

Dupa ce au suportat regulile drastice ale comunismului, astazi sunt multi romani care sustin ideea ca atunci duceau o viata mai buna. Ororile din acea perioada si tratamentele aplicate oamenilor doar pentru a-i transforma in roboti perfecti ai comunismului sunt de neuitat. Desi s-a creat controversa in ceea ce priveste veridicitatea faptelor petrecute in inchisorile de la Gherla, Pitesti, Aiud, Jilava, Fenomenul Pitesti al lui Virgil Ierunca inca mai are efecte cutremuratoare la nivelul perceptiei asupra comunismului. Studentii inchisi pentru a fi reeducati erau obligati sa manince "porceste", adica servindu-se numai de gura. Studentul trebuia sa se aseze in genunchi, cu miinile la spate, sau direct pe brinci, daca acesta era ordinul sefului de reeducare. Un alt student era obligat sa-si faca nevoile in gamela si sa primeasca mincarea in ea, fara a avea voie s-o curete in prealabil altfel decit tot cu limba. Torturile fizice erau si ele aplicate: I-a zdrobit dintii, unul cite unul (cind a murit nu mai avea niciunul). Timp de trei zile fara intrerupere a jucat pe pintecele si pe pieptul lui, auzind cum ii troznesc si i se rup oasele. [] Numai dupa vreo suta de hemoragii interne a fost dus la infirmeria inchisorii in coma, cu ruptura pancreasului si cu intestinul perforat.[11]

Oamenii sunt influentati de trecerea timpului, dar si de diferenta dintre trecutul comunist si prezentul democratic. De aceea, au tendinta de a distorsiona trecutul, istoria: nu mai stii exact, nu mai tii bine minte. Chiar, nu se gasea atunci carne, nici unt, nici nimic in magazine? Parca nu-ti vine sa crezi: oare asa sa fi fost cu adevarat?[12]

Comunismul a luat insa sfarsit, desi din unele puncte de vedere, mentalitatea noastra este departe de a atinge nivelurile altor tari. Cel mai bine se vede acest lucru in sistemul educatiei, care a ramas neschimbat, desi viata, conceptele, evenimentele sunt in continua miscare: Oricite corectii i s-ar fi adus in ultimii ani, invatamintul general de la noi ramine o varianta vag-retusata a unui proiect depasit de istorie. Pentru tipul de societate care fusese gindit, si anume cea comunista, era tocmai bun: producea insi disciplinati, uniformi, lipsiti de personalitate si de creativitate.[13]

Desi comunismul are numeroase aspecte negative, un lucru pozitiv ii poate fi atrubuit. In ciuda luptei extreme de a crea o societate supusa, robotizata, mecanica, intocmai acea societatea a fost cea care a adus sfarsitul creatorului ei. A fost, poate, unul dintre cele mai importante momente de uniune nationala, dar cu siguranta ultimul din cei 21 de ani scursi de atunci.